Read Microsoft Word - 1.Pagina de garda.doc text version

Lucian Nastas

ITINERARII SPRE LUMEA SAVANT

Tineri din spaiul românesc la studii în strintate (1864-1944)

Editura Limes Cluj-Napoca, 2006

Colecia: PARADIGME Coordonator: GHEORGHE PERIAN Editor: MIRCEA PETEAN Coperta: CRISTIAN CHEU

© Editura LIMES, 2006 Str. Snagov, 3/9 400420 Cluj-Napoca Tel./fax: 0264/544109; 0723/194022 Email: [email protected] http://www.edituralimes.ro

CUVÂNT ÎNAINTE De mai bine de dou decenii, problematica migraiilor universitare i a filierelor prin care s-au realizat diversele transferuri de bunuri culturale ­ i implicit a diverselor politici culturale ,,naionale" ­ a devenit în mod sistematic una din cele mai fertile i incitante teme de istoria relaiilor sociale i culturale de pe întreg mapamondul. Iar motivaiile nu sunt greu de circumscris, acest subiect fiind în strâns relaie cu un altul mai larg, de maxim interes îndeosebi pentru actuala lume occidental: istoria imigraiei, care în scurt timp a cptat o veritabil legitimare tiinific i chiar forme instituionale de cercetare. Cum de la sine se înelege, acest ultim aspect ­ în toate structurile lui complexe de abordare ­ ne va reine mai puin atenia în lucrarea de fa, întrucât scopul nostru este de a circumscrie pentru moment un segment extrem de ,,personalizat", ce-i propune s deslueasc o serie de ipostaze legate de migraia tinerilor studioi din spaiul românesc spre alte orizonturi culturale europene. În fapt, ca s folosesc o sintagm oarecum arhaic, cartea acesta se ocup de ceea ce s-a încetenit ca expresie uzual înc din evul mediu sub formula de peregrinatio academica. Fr a intra acum în detalii bibliografice (ce vor putea fi regsite totui în notele de subsol)1, acest aspect i-a aflat pân acum o serie de investigatori i la noi, îndeosebi prin abordri secvenial-empirice, îns nu întotdeauna sistematice, ca s nu mai vorbim de lipsa conceptualizrilor, a analizelor pe vertical, a racordrilor la fenomenele similare din celelalte spaii ale Europei centrale i de sud-est etc. Îns lipsa fiabilitii unor astfel de demersuri nu ne este proprie doar nou, ci mai pretutindeni pare a fi o chestiune greu surmontabil, ceea ce contrasteaz enorm cu importana semnificaiilor unei asemenea teme. Cercetrile asupra publicului studenesc din universitile europene, a locului su de provenien, a structurii lui socio-culturale i a succeselor academice sunt înc rare, iar diversele studii pe aceast tem implic adeseori informaiile provenite din statisticile universitilor ,,gazd". Îns i mai puine anchete prosopografice i analize socio-istorice avem în ceea ce privete grupurile aflate în peregrinatio academica îndeosebi pentru România, Polonia, Bulgaria i Serbia. Cu toate acestea, excepie face Ungaria, care prin eforturile deosebit de complexe coordonate de László Szögi a oferit deja un material prosopografic impresionant, ce tinde a fi exhaustiv, reuind pentru moment recuperarea din punct de vedere empiric a unei semnificative cohorte de tineri aflai la studii în strintate, în acest evantai fiind înregistrai cu acribie i studenii provenii din spaiul transilvan. Numai c realizarea unor asemenea tipuri de anchete necesit timp i resurse financiare, dar mai ales sunt de neimaginat sub forma aventurilor personale. Este i motivul pentru care s-au creat deja câteva veritabile reele de cercetare exclusiv pe

O incursiune bibliografic în problematica migraiilor studeneti poate fi lesne efectuat prin intermediul publicaiei ,,History of Universities" (editat de Oxford University Press, în cooperare cu Comisia Internaional pentru Istoria Universitilor), aprut prin grija lui Marc Nelissen de la Universitatea din Leuven (Belgia), care centralizeaz cu acribie i public de dou ori pe an lucrrile aprute pretutindeni i pe aceast tem.

1

aceast tem, dintr-o perspectiv interdisciplinar, ce mobilizeaz deopotriv istoria, sociologia, demografia, tiinele economice, dreptul, politologia, dar nu în ultimul rând chiar i geografia uman. Iar una dintre aceste reele, poate cea mai activ i interesat de spaiul românesc, se dezvolt de mai muli ani datorit stimulilor venii din partea lui Victor Karady, care în ultimul deceniu i jumtate a produs nu numai texte programatice i de metod2, unanim adoptate în lumea specialitilor, ci a cointeresat i capacitat o veritabil echip cu ramificaii în mai toate colurile Europei, care se reunete periodic pentru evaluri i schimburi de informaii, publicând totodat diversele rezultate pariale3. De fapt, ideea acestei cri i se datoreaz celui invocat mai sus, dar i îndelungatelor i provocatoarelor discuii purtate cu mai vechii mei prieteni de care m simt profund ataat nu doar pentru calitile lor umane, ci i pentru entuziasmul ce ne-a reunit de-a lungul timpului: Natalia Tikhonov i Marc Vuilleumier (Geneva), Claudie Weill i Pierre Moulinier (Paris), Anatolij Ivanov (Moscova), Nicolas Manitakis (Atena), Hartmut R.Peter i Andreas de Boor (Halle), László Szögi i Julia Varga (Budapesta), Elisa Signori (Pavia), Giuseppe Munarini (Padova), Alexandre Kostov (Sofia), Alexandu Zub, Cornel Sigmirean4, Florea Ioncioaia, Leonidas Rados i Laureniu Vlad (România)5. În mod evident, lucrarea de fa nu-i propune o analiz în detaliu a peregrinrii studenilor din spaiul românesc prin Europa, în primul rând pentru c lipsesc înc studiile prosopografice pe aceast tem6, iar cele câteva realizri vizeaz eantioane extrem de reduse de tineri aflai pe la diverse universiti occidentale, fr s faciliteze nicicum convenabil ­ din punct de vedere sociologic ­ o privire de ansamblu asupra fenomenului. Înainte de toate ar trebui realizat o banc de date care s înregistreze în mod exhaustiv studenii din spaiul românesc plecai la studii în strintate în intervalul 1864-1944 (cu alte cuvinte, de la crearea statului modern i a primelor universiti naionale, pân la finele celui de-al doilea rzboi mondial), consemnându-se pentru fiecare cât mai multe variabile: data i locul naterii, religia i etnia, profesia printelui sau a tutorelui, coala secundar absolvit i tipul de bacalaureat, eventual câteva elemente ce in de succesele lui colare (media la examenul final de liceu, dar i la

Vezi îndeosebi V. Karady, La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.47-60; Les logiques des échanges inégaux. Contraintes et stratégies à l'oeuvre dans les migrations d'étudiants en Europe avant les années 1930, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschichte der studentischen Migration, Hrsg. Hartmut Rüdiger Peter und Natalia Tikhonov, Frankfurt am Main-Berlin-Bern etc, Peter Lang Verlag, 2003, p.17-33; Student Mobility and Western Universities: Pattern of Unequal Exchange in the European Academic Market, 18801939, în vol. Transnational Intellectual Networks. Forms of Academic Knowledge and the Search for Cultural Identities, ed. Ch. Charle, Jürgen Schriewer, Peter Wagner, Frankfurt/New York, Capus Verlag, 2005, p.361-399. 3 Grupul (Atelierul) invocat se reunete periodic (la Halle în 2000 i 2001, Paris în 2002, Geneva în 2003 i Budapesta în 2005), în principal sub coordonarea lui Victor Karady (CNRS, Paris/Central European University, Budapesta), Natalia Tikhonov (Université de Genève) i Hartmut Rüdiger Peter (Martin Luther Universität Halle-Wittenberg). 4 Sunt meritorii eforturile acestuia de a crea la Universitatea ,,Petru Maior" din Târgu Mure un atelier de lucru pe aceast tem, în doar ultimul an i jumtate organizând deja trei conferine, menite a capacita elaborarea de metodologii i analize perfect racordabile la produciile similare din ,,cealalt" Europ. 5 Iar un stimul suplimentar a venit din partea lui Dan C. Mihilescu, într-o cronic la un volum ce l-am publicat anul trecut (în ,,Ziarul de duminic", nr.40 din 7 octombrie 2005, p.2). 6 Asupra importanei lor vezi Hilde de Ridder-Symoens, Tendances et methodes de la recherche sur la mobilité universitaire, în vol. Dall'università degli studenti all'università degli studi, ed. Andrea Romano, Messina, Presso l'Accademia, 1991.

2

principalele discipline), universitatea sau universitile prin care a trecut, profilul specializrii, locurile unde îi trece licena i doctoratul, iar pe cât posibil cariera ulterioar absolvirii studiilor superioare. Din ultima perspectiv, se va putea constata nu doar cât datoreaz România celorlalte spaii europene sub aspectul transferurilor culturale i al modernizrii, dar i cât a pierdut din capitalul ei cultural (dintre ,,inteligene"), prin rmânerea definitiv a unor studeni în strintate, apelându-se la analize socio-istorice extrem de fine i fcându-se corelrile de rigoare între toate variabilele menionate mai sus, în principal religia, originea social, succesele colare etc. Este evident îns c nu vom putea omite dintr-o astfel de analiz strategiile individuale ale multor studeni peregrini, care ofer modele de excepie, fr a se încadra într-o tipologie imuabil, aa cum ar fi de dorit. În aceste condiii, cartea noastr constituie în primul rând o introducere în problematic, menit mai degrab s stimuleze cercetrile viitoare, punând în discuie o sum de aspecte ce trebuie avute în vedere în cazul unor demersuri aprofundate. Din acest motiv, ea a fost conceput la limita dintre analiz i descriere, poate i pentru c acest ultim aspect ofer un soi de culoare i savoare unui subiect ce se preteaz la un asemenea gen de expunere. Pe de alt parte, acest volum este în strâns legtur cu o alt lucrare a noastr, gata i ea s vad lumina tiparului, ce vizeaz evoluia câmpului universitar românesc între aceleai limite cronologice. Interdependena dintre cele dou lucrri se impune aproape de la sine, de vreme ce Universitatea a fost i este singura instituie cu o real putere social i spiritual, ce pregtete intelectuali profesioniti. Este i motivul pentru care ea a constituit mereu un câmp de investigaie nu numai complex, dar i deosebit de atractiv. Sintetizând direciile dominante în analizele istoriografice de pân acum asupra câmpului universitar european, pot fi lesne detectabile câteva abordri prioritare, ce favorizeaz structura intern a instituiilor de învmânt superior, interdependena dintre acestea i evoluiile socio-economice, publicul pe care îl atrage, atribuiile lor în formarea diverselor tipuri de elite, raporturile dintre Universitate i puterea politic, rolul indiscutabil în geneza i rspândirea curentelor tiinifice, ideologice, filosofice i religioase etc. Din nefericire, prea puine elemente din cele menionate mai sus se regsesc în abordrile relative la universitile din spaiul românesc. Dei sunt i excepii notabile, o mare parte din ceea ce s-a scris se racordeaz îndeosebi la festivismul mai mult sau mai puin improvizat al diverselor comemorri, aniversri etc, al unuia sau altuia din stabilimentele noastre universitare. i, evident, nu este nimic reprobabil în toate acestea, memoria istoric servind în primul rând i unor asemenea scopuri, de supralicitare a virtuilor diverselor instituii de învmânt superior, de racordare a tradiiilor la prezent, de imortalizare a ctitorilor i a celor ce au contribuit la dezvoltarea i prestigiul culturii naionale. Dar nu trebuie s se uite totodat faptul c universitatea ar trebui definit nu doar prin referina la câteva tipuri organizatorice ideal-abstracte, la personaliti sau producia tiinific, ci mai ales prin clientela ce o atrage i funciile ce le îndeplinete în cadrul societii. Or, o bun parte din aceast potenial clientel a optat pentru studiile în strintate, de lung sau de scurt durat, pentru o specializare pe care s-o aduc apoi în ar, sau pentru o emigrare definitiv. În acest context, este important a deslui, pe cât mai mult posibil, raiunile socio-politice, culturale, universitare, economice, demografice etc, care s explice plecarea conjunctural a studenilor români spre occident. i pentru c

nu exist o logic singular, ideal ar fi s circumscriem aceste raiuni pe o zon geografic mai extins decât cea naional, pentru a facilita astfel comparaiile. Este tocmai ce am dorit noi s oferim prin multe din abordrile noastre, ieind oarecum din canoanele uzitate pân acum, pentru moment insistând cu analiza asupra contribuiei Universitilor Occidentale la formarea elitei româneti, deintoare a levierelor de comand în câmpul politic, economic i cultural, promotoare a tendinelor dominante din diversele domenii ale vieii i ale cunoaterii. Chiar i în astfel de împrejurri, în mod evident, aceast microistorie a formrii elitelor, pe care am imaginato în volumul de fa, ar fi solicitat un nivel suplimentar de explicaii i de articulari la marile fenomene istorice ce au marcat societatea româneasc în general, i nu numai. Consideram îns c exist o ,,economie" a oricrui demers, care mereu face perfectibil orice iniiativ de acest gen, lsând loc altor analize ulterioare, din alte perspective i poate cu un alt bagaj conceptual i metodologic. Fiind o lucrare de asemenea factur, în derularea expunerii noastre am invocat cel mai adesea acea cohort de studioi cu stagii de educaie superioar în afara granielor care au lsat urme vizibile, profunde în evoluia societii româneti. Pentru c ei au alctuit, i alctuiesc în fond, la nivelul profan al gândirii, elita unei naiuni, cel mai mult expus recunoaterii publice contemporane lor i posteritii. Aceast elit a gestionat în principal diversele câmpuri tehnico-tiinifice pe care le-au reprezentat. Ea a creat, a condus i a personificat instituii, a organizat i a participat la congrese sau societi savante, a inut conferine publice, a acaparat i a fost prezent în industria cultural etc. Prin toate acestea, elita i-a exercitat i ,,puterea", acel libido dominandi, furnizând iluzia autoritii intelectuale, mult superioar cotidienelor satisfacii umane, efemere i ­ uneori ­ meschine. Dac unii din aceast elit au devenit profesori în licee sau universiti, au avut astfel ansa de a perpetua un soi de genealogie intelectual, de posteritate mai mult sau mai puin convingtoare, puterea lor stând în faptul c au format ali intelectuali profesioniti, au modelat chiar caractere, exercitând o cert influen asupra tinerilor, aflai la vârsta adolescenei i în cutarea unor modele, a unor repere cultural-ideologice. Îns nu de puine ori, aceste veritabile puteri intelectuale s-au împletit cu puterea politic, cele dou aspecte neputând fi distinct determinabile în biografiile elitei universitare, pentru c adeseori ele se întreptrund sau se completeaz. Unii parvin s cumuleze diverse forme de putere sau s le practice succesiv dup o progresie logic, treptat, cu variaii de la o perioad la alta a vieii, manifestându-se când preocupai doar de îndatoririle profesionale, de tiina pur, trind ca într-un turn de filde, când aplecai i pui pe lupt pentru a dobândi o funcie politico-administrativ sau de omologare. Cu alte cuvinte, aceste elite îi exercit un fel de autoritate simbolic vizavi de un potenial public. În fapt, autoritatea este baza structural a puterii, impunând o ascultare acceptat nu doar pe temeiul superioritii meritului, a capacitii, cât mai ales prin seducie, persuasiune i manipulare. Sunt deja de notorietate atare atitudini, invocând aici doar cazurile lui Titu Maiorescu i Nae Ionescu, dou exemple de personaliti situate oarecum la antipozi din punct de vedere ideologic, dar care au generat cele mai largi adeziuni i solidariti, entuziasme i afiniti, primul pân la prima conflagraie mondial, cellalt în perioada urmtoare. Aadar, ne-am sprijinit în elaborarea acestei cri îndeosebi pe acei tineri aflai la studii în strintate care au lsat apoi urme durabile mai ales în câmpul culturii intelectuale, pentru c ei au exercitat o suficient de important influen asupra societii,

uneori chiar au dominat-o prin simboluri i prestigiu. În plus, ei sunt aceia care ne-au lsat i cele mai consistente mrturii relative la cltoriile lor prin Europa. Spre deosebire de alte categorii, ei nu s-au definit ca elite prin poziia economic, prin statutul material, prin funcii i remuneraii, dei muli au ocupat posturi ministeriale sau au deinut pârghii importante de putere în cadrul diverselor departamente sau instituii guvernamentale sau private, iar unora nu le-a lipsit bunstarea material. Dar ca principiu îns, elita intelectual a cumulat o paleta cât se poate de extins de puteri (intelectuale, politice, economice), oferind totodat cadrele care guverneaz societatea. În plus, membrii acesteia sunt cei care au elaborat ideologii, care au imprimat cel mai mult marca lor asupra epocii în care au trit, antrenând contemporanii în circuitul ideilor. Pentru a fi recunoscui i pentru a-i exercita în mod real puterea, era nevoie ca ei s beneficieze de un prestigiu. Or, acest prestigiu nu se dobândete deloc uor, presupune mecanisme complexe, din care unul vom cuta s-l evideniem pe parcursul acestei cri. Consacrarea în câmpul elitelor intelectuale presupune munc mult, adunarea nu numai de atuutri intelectuale, sociale i politice, ci i multe sacrificii. Prea puini au fost aceia care pregtindu-se pentru o carier tiinific, au putut beneficia în adolescen i tineree de toate ,,plcerile" pe care ali semeni din aceeai clas de vârst i le permiteau. Anii de formaie intelectual sunt ani de privaiuni i eforturi deosebite în studii. Aproape fr excepie, toi cei ce se gândeau la o viitoare carier intelectual urmeaz aproape modele obligatorii de conduit. Acestea sunt doar câteva din argumentele ce motiveaz structura crii de fa. În mod evident, ea putea fi imaginat i altfel, îns acum mi s-a prut mai util aa, poate i pentru c în intimitatea ei se preteaz la corelri confortabile cu o alt lucrare ce trebuie s vad curând tiparul, ce are ca tem mecanismele de formare i selecie a elitei intelectuale româneti.

UNIVERSITATE I ELITE ÎN SPAIUL ROMÂNESC (Sistemul naional de formare a elitelor) Dintr-o anumit perspectiv, vocaia Universitii este inseparabil legat de ideea unei anume transcendene a spiritualitii, a culturii i tiinei, a cunoaterii teoretice, aceast instituie constituind fundamentul întregului angrenaj cultural naional, cu o fizionomie mai bine conturat în direcia formrii elitelor intelectuale. Nu întâmpltor, Universitatea ­ în accepiune clasic ­ s-a dezvoltat sub tutela unei discipline atotcuprinztoare precum filosofia, alturi de care au înflorit materii cognitive, speculative, mai curând teoretice decât practice, ataate diverselor ideologii ori idealuri civilizatoare, care transmiteau principalele achiziii ale trecutului i sintetizau sistematic noutile de orice fel. Aadar, într-o logic mcar formal, instituiile de învmânt superior par a-i fi asumat de timpuriu o menire universalist, contribuind la transformrile sociale i politice care sunt asociate cu modernitatea. Acest atribut fundamental trebuie conferit indiscutabil i universitilor româneti, dei evoluia lor pare s fi fost însoit de nenumrate sincope i neîmpliniri. Mai totdeauna la noi reformele universitare s-au lsat greu a fi elaborate i adoptate, iar când s-a fcut acest lucru, parc ,,jumtile de msur" au devenit cuvântul de ordine. Orice înnoire a prut i pare înc marea piatr de încercare a diriguitorilor notri mai din totdeauna. Iar acest lucru poate i pentru c spre deosebire de alte societi, în spaiul românesc asistm ­ printre altele ­ la prea mult inerie, la prea puine confruntri între universitate i stat (mai bine zis câmpul politic), ceea ce nu înseamn neaprat c relaia dintre cele dou sfere a fost una armonioas. Dimpotriv, mai toate defectele, crizele, neputinele celor aflai la guvernare sau care gravitau în jurul centrelor de putere politic, i-au aflat prelungirea i în mediul universitar, dei autonomia acestuia din urm era un atribut prevzut mereu prin articole de lege i invocat în gura mare. Pentru c dependena accentuat fa de puterea politic a fost real, puternic i îndeosebi perfid. În plus, nu trebuie omis faptul c cei ce elaboreaz reformele i le aplic sunt i ei oameni, produsul acestui mediu cultural autohton, indivizi cu caliti, dar i cu defecte. Cu toat c ar putea prea cam suprtoare remarca fcut cândva de C. Rdulescu-Motru la adresa lui Ion Petrovici, pe când acesta era ministru al Educaiei în vremea regimului Antonescu, i anume c ,,minitrii români au capul plin de proiecte, dar nici o persisten s-i realizeze proiectele"1, aceast observaie ar trebui totui s dea mai mult de gândit. Nu st acum în intenia noastr de a reconstrui empiric i cu prea mult acribie evoluia universitilor din spaiul românesc, existând deja suficiente studii din aceast perspectiv. Vom cuta doar s surprindem câteva cadre pe care le considerm eseniale pentru articularea subiectului anunat în titlul volumului. Chiar i aa îns, o atare sistematizare nu ne apare nicicum satisfctoare, prin temerile de a nu fi reuit s aflm modalitile optime în a surprinde convenabil i ilustrativ ceea ce ne pare esenial pentru articularea tematicii abordate.

1

C. Rdulescu-Motru, Revizuiri i adugiri, 1943, ed. Rodica Bichis i Gabriela Dumitrescu, Bucureti, Edit. Floarea Darurilor, 1996, p.40

Create în sens modern prin punerea în aplicare a Legii Instruciunii din 5 decembrie 18642, primele dou universiti româneti de la Bucureti i Iai au avut înc de la început o structur deosebit de fragil, dei acestea nu au aprut ex nihilo. O întreag suit de evenimente au precedat acest moment, deloc similare pentru ambele centre universitare care, pân la definitiva unire a principatelor, au fost i capitalele politice ale Moldovei i rii Româneti. Aproape ca pretudindeni, cele dou metropole au adpostit înc de la începutul veacului al XVIII-lea, cu intermitene, aezminte de aa-zis învmânt superior, Academii în limbajul vremii3, care erau totui departe de exigenele pregtirii unei veritabile elite intelectuale în sens modern, tutela bisericii cretin-ortodoxe fiind mai mult decât pregnant, iar alturarea celor mai diverse discipline umaniste i a câtorva tehnicotiinifice reflectând mai degrab un spirit al epocii, tot mai raionalist, dar fr finaliti practice. Pe de alt parte, pân spre deceniul al treilea al veacului XIX, limbile predilecte de predare a diverselor discipline erau greaca, latina i franceza, fr a lipsi îns i eforturile de cultivare a limbii române. Dei modeste în ce privete programa de învmânt i ponderea corpului profesoral, cele dou stabilimente (,,Academii domneti") de la Bucureti i Iai au servit totui la rspândirea ideilor luministe ale epocii i la dezvoltarea gustului pentru tiinele moderne. Totodat au jucat un rol important în producia de carte tiprit, în cadrul acestor Academii traducându-se, compilându-se i editându-se lucrri în vog de filosofie, literatur, gramatic, logic, tiine exacte etc. În acelai timp, îndeosebi Academia din Bucureti a reuit s constituie un pol de atracie pentru numeroi tineri din Peninsula Balcanic, îns ambele instituii oferind o parte a corpului funcionresc i stimulând gustul pentru educaie i cultur, muli din fotii elevi afirmându-se ulterior prin realizrile intelectuale i în cadrul micrii de regenerare politic a naiunii. Abia în deceniul al patrulea, la Iai, Academia Mihilean capt un plus de consisten, datorit distinciei ce se realizeaz între cursul gimnazial i cel superior4, iar prin Aezmântul colar din ianuarie 1851 se impune o structur ­ am putea spune ­ universitar, prin organizarea pe temeiul unui regulament a facultilor de filosofie (cu dou seciuni: ,,tiine filosofice" i ,,matematice i fizice") i tiine juridice, totodat prevzându-se i instituirea unor cursuri de medicin i a unei faculti teologice; prin acelai document, româna devenea limb de predare. Iar într-o manier oarecum asemntoare s-au petrecut lucrurile i la Bucureti, tot în 1851, dei mai puin articulat, dar în virtutea aceluiai efort de creare a unui învmânt de rang înalt. Îns aceste Academii, aa cum erau ele concepute, serveau doar instruirii, fiind nite instituii rigide, care transmiteau cunotine eterogene, departe de a contura un sistem de valori dominant, în care ,,studenii" aveau obligaia de a urma toate branele de studii, în vreme ce modelul

În ,,Monitorul Oficial", nr.272 din 5 decembrie 1864, reprodus în volumul aprut sub egida Ministerului Instruciunii Publice i al Cultelor, Coleciunea legilor, regulamentelor, programelor i diferitelor deciziuni i dispoziiuni generale ale acestui departament, 1864-1901, adunat i publicat sub îngrijirea d-lor C. Lascr i I. Bibiri, Bucureti, Imprimeria Statului, 1901, p.9-34. 3 Asupra acestora vezi Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domneti din Bucureti i Iai, Bucureti, Edit. Academiei, 1971; Elena Grigoriu, Istoricul Academiei Domneti de la Sf. Sava (Contribuii documentare), Bucureti, Edit. Didactic i Pedagogic, 1978. 4 Gabriel Bdru, Academia Mihilean (1835-1848). Menirea patriotic a unei instituii de învmânt, Iai, Edit. Junimea, 1987.

2

universitar ­ aa cum se prezenta el în apusul Europei la acea epoc ­ devenise tot mai suplu, fiind destinat dezvoltrii i produciei tiinifice. Aadar Iaul prea prin iniiativele domneti i prin câiva crturari cu ambiii de reformare politic, social i spiritual s dein primatul în edificarea învmântului superior modern, dei distana cronologic fa de faptele similare din capitala Valahiei ­ din perspectiv istoric ­ nu are nici o semnificaie. Ca întotdeauna, în viaa ordinar, orgoliile primordialitii aprute ulterior genereaz surogate, iar în cazul de fa afirmaia nu este nicidecum gratuit. Unirea celor dou principate române în ianuarie 1859, ce a pornit din capitala Moldovei, a însemnat dup scurt vreme i pierderea statutului de centru politic în favoarea Bucuretiului, ulterior Iaul consolându-se cu atributul de ,,capital cultural" a României i în virtutea faptului c aici a fost fondat prima universitate modern. Din aceast perspectiv, se cuvine s reinem îns faptul c într-adevr, înc din 26 octombrie 1860, principele Alexandru I. Cuza a semnat decretul de întemeiere a Universitii din Iai5, prin care se prevedea ca aceasta s cuprind patru faculti: filosofic, juridic, teologic i medical. Din toate prevederile decretului, câteva se impun a fi subliniate, întrucât vor ajuta la înelegerea multor particulariti ale învmântului nostru universitar. În primul rând, se prevedea c ,,facultile formeaz un institut naional, în care se vor propune toate ramurile tiinelor, fr nici o eschidere"; apoi ,,toi membrii universitii sunt considerai ca funcionari înali ai statului, ei vor fi români". În caz de necesitate, pentru limbile strine, se vor putea întrebuina i profesorii de alt naionalitate, cu drepturile acordate acestora de legile speciale ale rii. i finalmente, ,,în viitor, nici un june nu va mai putea fi primit în serviciile publice ale statului, de nu va fi înzestrat cu testimoniile sau diplomele necesare, conform cu natura postului ce va ocupa". Sunt acestea câteva elemente care indic nu numai intenia strict modern a stabilimentului, dar i principiile de baz ce stau la susinerea lui. Pe de alt parte, fondarea mai întâi în capitala Modovei a unei universiti venea parc s ,,pregteasc" ­ aa cum am sugerat deja ­ i ruina ei politic, oferind în schimbul pierderii rangului de capital politico-administrativ o compensaie care, dintr-o anumit perspectiv, n-ar fi fost de neglijat: rolul de capital cultural. Cum au evoluat lucrurile, ce a însemnat acest nescris statut heidelbergian, dar devenit un mit cu o lung tradiie, nu este greu de sesizat pentru cei ce urmresc evoluia acestei universiti de-a lungul timpului. În mod evident, Universitatea din Iai va fi tot mai mult considerat ca un stabiliment periferic, o ,,antecamer" pentru cea din Bucureti, cel puin din perspectiva corpului profesoral. ,,Aceast Floren a românismului" ­ cum gratula oraul Mihail Sadoveanu, în 1935 ­ a fost departe de a reine toate forele intelectuale pe care lea format, le-a înlat i afirmat. Pentru muli intelectuali, universitatea de aici a fost doar o cale mai uoar de ptrundere în rândul specialitilor, a celor de la vârf. O dat titularizai în învmântul superior, la proxima ocazie nu puini din ei au prsit oraul fr cea mai mic remucare, îndreptându-se ­ evident ­ spre universitatea metropolitan. În ceea ce privete Bucuretiul îns, abia la 30 octombrie 1863 va lua fiin ,,coala superioar de litere", cu scopul de ,,a forma profesori gimnaziali în ramurile limbilor clasice i moderne, ale literaturii i filosofiei, istoriei i geografiei"6, i cam tot

Reprodus în Anuarul Universitii din Iai pe anul colar 1895-1896, Iai, Tipografia Naional, 1897, p.39-43. 6 V.A.Urechia, Istoria coalelor de la 1800-1864, III, Bucureti, f.e., 1894, p.256.

5

atunci a fost creat o ,,coal superioar de tiine". Prin decretul domnesc nr. 765 din 4 iulie 1864, de fondare a Universitii din Bucureti7, colile mai sus amintite, alturi de cea de studii juridice, vor constitui nucleul unei instituii moderne de învâmânt superior. La scurt timp, Legea instruciunii din 5 decembrie 18648 va conferi ambelor universiti i un cadru legal de dezvoltare, care în linii mari va fi valabil pân la 18989. Capitolul IV al Legii are în vedere învmântul superior, stabilind funcionarea a patru faculti: filosofie i litere; drept; medicin; tiine fizice, matematice i naturale. Totodat, se stabilete o relaie direct între învmântul secundar i cel universitar, prin faptul c vor fi primii ca studeni ordinari doar aceia care au o diplom de bacalaureat. În privina organelor de conducere ale facultilor i universitilor, se fundamenteaz o relaie de subordonare fa de Ministerul Instruciunii, aadar fa de puterea politic, iar dac se mai invoc i dependena bugetar se poate lesne constata c autonomia universitar devine iluzorie, doar prin câteva atribute, în fapt nesemnificative. Dei legal a fost prevzut existena a patru faculti, medicina nu a început s funcioneze efectiv decât din 1869 la Bucureti i 1879 la Iai, în cazul din urm manifestându-se ulterior, în 1884, chiar o tentativ de desfiinare10. Anii de început ai organizrii universitilor româneti au fost marcai ­ am putea spune ­ de o criz de ,,contiin" atât în plan teoretic, cât i practic, dei este semnificativ de remarcat faptul c pân spre sfâritul veacului al XIX-lea modelul lor organizatoric a fost cel francez. Asta nu a însemnat c factorii diriguitori nu au fost deschii i spre alte provocri, spre alte modele, diversele sisteme universitare strine (îndeosebi cel german) fiind supuse mereu unor evaluri critice. Nu întâmpltor, în 1886, Ioan Bogdan, viitor profesor i decan al facultii de filosofie i litere din Bucureti vreme de aproape dou decenii, a fost însrcinat de Ministerul Instruciunii Publice i Cultelor s întreprind o cltorie în Germania i s întocmeasc un raport asupra organizrii învmântului secundar i a legturilor acestuia cu cel universitar11. Scopul sintetizat de autor în preambulul voluminoasei lui analize este cât se poate de edificator: ,,Ne aflm fr îndoial într-o epoc în care nu ne mai putem mulmi cu organizarea i cu metodele adoptate pân acum. Cunoaterea organizrilor i metodelor strine ne este de neaprat trebuin pentru a îndrepta pe ale noastre, nu imitând, cum am fcut adeseori, fr nici o cumpnire, ceea ce ni s-a prut bun i a dat rezultate bune în alte ri, ci ceea ce se va arta a fi mai potrivit cu spiritul i trebuinele poporului nostru"12. Iar cu un an mai devreme, în 1885, B.P. Hasdeu primise din partea guvernului român o

Publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.149 din 7 iulie 1864. Câteva articole, care aici ne intereseaz prea puin, au fost modificate printr-o alt lege, decretat la 3 iulie 1865 i promulgat la 8 iulie 1865. Asupra acesteia vezi Ilie Popescu-Teiuan, Contribuii la problema legislaiei colare româneti. Legea instruciei publice din 1864, Bucureti, Edit. Didactic i Pedagogic, 1963. 9 Asupra acestor dou instituii vezi, în sintez: Marin Popescu-Spineni, Instituii de înalt cultur. Învmântul superior, Vlenii de Munte, Datina Româneasc, 1932; Istoria Universitii din Iai, ed. Gh. Platon, V. Cristian, Iai, Edit. Junimea, 1985; Ovidiu Bozgan, Universitatea Bucureti. Scurt istoric, Bucureti, Edit. Universitii Bucureti, 1994. 10 Pentru alte deosebiri între cele dou centre vezi I.Gh. endrulescu, Organizarea universitilor din Iai i Bucureti pân la 1878. Studiu comparativ, în vol. Universitatea din Iai, 1860-1985. Pagini din istoria învmântului românesc, Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza", 1987, p.53-60. 11 I. Bogdan, Raport asupra coalelor secundare din Germania, prezentat domnului ministru al Instruciunii Publice i Cultelor în 26 septembrie 1886, Bucureti, Tip. C. Göbl, 1886, 260 p. 12 Ibidem, p.VII-VIII.

8 7

însrcinare asemntoare, de a merge îns în Elveia, pentru a studia acolo cum funcioneaz învmântul din ara cantoanelor, cltorie ce nu a dat totui natere unui material asemntor celui realizat de I. Bogdan. Cu uoare modificri de-a lungul timpului, Legea instruciunii din 1864 a stat la baza învmântului nostru universitar mai bine de trei decenii. Transformrile generale ale societii româneti impuneau îns corecii serioase i racordarea la noile imperative educaionale europene. O nou Lege a învmântului secundar i superior, sancionat prin Decret Regal la 23 martie 189813, prevedea schimbri profunde pentru ambele nivele de învmânt. Ciclul secundar de opt clase va avea dou cicluri (inferior i superior) i se diversific prin crearea seciilor de studii clasice, moderne i reale, iar bacalaureatul este înlocuit cu examenul de absolvire. Celor patru faculti componente a universitilor li se mai adaug cea de teologie ortodox, care funciona la Bucureti înc din 1884, iar subordonarea fa de Ministerul Cultelor i Instruciunii Publice era meninut i pe mai departe. Dintr-o alt perspectiv, una din inovaiile cele mai semnificative se produce în ceea ce privete recrutarea corpului didactic, diversificat de acum prin introducerea categoriilor de profesor, agregat i docent. Dei principiul cooptrii la universitate rmâne i pe mai departe concursul, legea mai prevede i o alt modalitate, recrutarea pe baza titlurilor i lucrrilor tiinifice, printr-o procedur ce va înceteni sintagma ,,prin chemare". Pe de alt parte, intenia legiuitorului a fost de a modifica de fond profilul universitilor româneti, acestea nemaiaprând ca un fel de continuare a învmântului secundar, ci i stabilimente de cercetare, prin existena seminariilor, institutelor i laboratoarelor, asemenea modelului universitar german, care a stat la baza acestei reforme. Totodat, prin articolul 60 se prevedea organizarea i dreptul de a susine doctoratul în cadrul celor dou universiti, titlu ce va fi atribuit pentru prima oar în acelai an, 1905, la Iai i Bucureti. Dei amendat de-a lungul timpului în multe din segmentele ei, legea din 189814, cunoscut i sub numele de ,,Spiru Haret", întrucât a fost elaborat în timpul ministeriatului su, a rmas în esena ei neschimbat pân în 1948. Unele modificri au fost aduse în 1912, printr-o lege elaborat sub ministeriatul lui C.C. Arion, prin care se acorda o anume autonomie universitilor îndeosebi în problema corpului profesoral15 i se armonizau cu realitile timpului anumite chestiuni relative la promovarea unor noi discipline didactice, aducându-se totodat unele prevederi în ceea ce privete publicul studenesc i dobândirea diplomelor. Alte acte legislative semnificative pentru subiectul nostru au fost promulgate sub forma unor Regulamente de funcionare a facultilor, periodic amendate în funcie de evoluia organizrii procesului de învmânt, acestea înregistrând de altfel i dinamica

Publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.283 din 24 martie 1898 (reprodus în Coleciunea legilor, regulamentelor, programelor i diferitelor deciziuni i dispoziiuni generale ale acestui departament, 18641901, p.77-95). 14 Creia i s-au adus unele precizri i completri printr-un Înalt Decret Regal din 5 aprilie 1900 (publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.72 din 1 iulie 1900; reprodus în Coleciunea legilor, regulamentelor, programelor i diferitelor deciziuni i dispoziiuni generale ale acestui departament, 1864-1901, p.149-166). Alte modificri au fost operate în 1901, 1904 i 1905. 15 În 1907, printr-un proiect de lege al lui C. Dissescu ­ neadoptat îns ­ se cuta chiar o anulare a autonomiei universitare în ceea ce privete cooptarea corpului universitar, aceast atribuie revenind în principal ministrului Instruciunii. În urma protestului a peste 50 de profesori, s-a reanunat la promovarea unei asemenea legi.

13

disciplinelor în acord cu cerinele vremii. Primul astfel de regulament a fost elaborat înc din 1866 pentru facultatea de drept din Bucureti, imediat fiind publicate prevederi specifice pentru celelalte dou faculti din acelai centru, pentru facultile de filosofie i litere, i de tiine16. La Iai, un document similar a aprut abia peste doi ani, în 1868, pentru facultatea de drept, în vreme ce pentru filosofie i litere va fi elaborat doar începând cu anul universitar 1871/217. Semnificativ este îns faptul c spre finele secolului XIX se vor adopta regulamente comune pentru facultile similare din Bucureti i Iai, primul aprând în 1897, pentru facultile de medicin18, apoi pentru cele de filosofie i litere, organizate în patru secii i cu tot atâtea tipuri de licene (filosofie, filologie clasic, filologie modern i istorie)19. Alte regulamente au venit s întregeasc cadrul legislativ de funcionare a universitilor pân la primul rzboi mondial, din acestea mai semnificative fiind cele din 10 februarie 1899, unul privind numirea cadrelor didactice (profesori, agregai i doceni, insistându-se mai mult pe acetia din urm), iar cellalt referitor la ordinea i disciplina studenilor20. Din punct de vedere organizatoric, cele dou universiti aveau i câteva instituii anex, din care cea mai semnificativ a fost coala Normal Superioar, cu dou seciuni (tiin i litere, create în 1880 i 1881), înlocuit prin legea din 1898 cu Seminarul Pedagogic Universitar. Ambele forme erau menite s ofere studenilor de la facultile de filosofie i litere i de la cele de tiine pregtirea pedagogic necesar pentru a deveni profesori în învmântul secundar. La Bucureti, de pild, coala acorda unui numr redus de studeni (cam 30) cas i mas, precum i posibiliti suplimentare de pregtire profesional. Sub conducerea lui Al. Odobescu, stabilimentul angajase confereniari i repetitori pentru lucrri complementare i deprinderea conversaiei în limbi strine, profesori de desen, vioar, flaut, scrim i dans. În plus, doar în cazul lui Odobescu, acesta îi invita adeseori pe studeni la el la mas, îi trimitea la teatru, la oper, cu alte cuvinte cuta s-i ,,lefuiasc", de regul elevii colii provenind din medii sociale inferioare. Îns succesorii lui Odobescu ­ Epaminonda Francudi, Nicolae Quintescu i Pompiliu Eliade ­ nu s-au ridicat nicicum la înlimea acestuia, instituia intrând în declin, pân când a fost reformat, devenind ­ dup cum am menionat ­ Seminarul Pedagogic Universitar. Modelul era de altfel i el preluat de la germani, care aveau dou tipuri de instituii destinate practicii profesionale a viitorilor profesori: seminarul pedagogic de tip universitar i seminarul descentralizat de tip liceal, acesta din urm fiind i cel mai rspândit. La Bucureti, conducerea Seminarului universitar a fost încredinat lui Coco Dimitrescu-Iai, iar la Iai lui Ion Gvnescul. În mod bizar îns, profesorii seminarului erau numii ,,repetitori", dei erau recrutai dintre universitari i profesorii secundari, iar studenii erau iniiai în chestiunile legate de pedagogie, în mecanismul didacticii, se fceau lecii-model etc. Aadar, pentru intervalul 1864-1916, asistm la o evoluie remarcabil a sistemului universitar românesc ­ prin comparaie cu ceea ce existase anterior ­, chiar dac aceasta nu a fost sincron cu similarele ei occidentale. S-au asigurat totui dotri materiale cât de cât adaptate la necesiti (de la imobile pân la inventarul laboratoarelor),

16 17

Pentru Regulamentele celor trei faculti vezi ,,Monitorul Oficial", nr.177 din 13 august 1866. Cf. Arh.St. Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza". Rectorat, dos. 157/1871. 18 ,,Monitorul Oficial", nr.231 din 19 ianuarie 1897. 19 Ibidem, nr.127 din 7 septembrie 1897. 20 Ambele în ,,Monitorul Oficial", nr.246 din 10 februarie 1899.

corpul universitar i publicul studenesc a sporit mereu, atingând cifre care justificau pe deplin investiiile statului. Totodat, departe de a fi omogene i neavând întotdeauna o logic, ritmurile acestei evoluii indic îns i nenumrate sincope, iar existena i dorina de a impune unele proiecte s-a remarcat mai curând prin incoeren sau defectuoas aplicare. Depinzând prea mult de diversele determinri politice, ideologice i financiare, i mai puin de proiecte strategice, fiind în bun msur un rezultat al imitrii diverselor modele occidentale (fundamental german i francez) i prea puin rspunzând specificitilor locale, universitile care au funcionat în aceast perioad s-au dovedit oarecum rigide, uneori prând chiar abstracte, rupte de realitile vremii, dar mai ales prea la remorca puterii politice, care fcea adeseori din posturile universitare diverse sinecuri pentru rsplata fidelilor. Dei idealul universitar liberal german a stat mereu la baza diverselor transformri, progresele s-au impus cu dificultate datorit ataamentului structural fa de autoritate i de centralismul puterii politice. În plus, ca loc de împlinire i a multor ambiii personale, universitile româneti din acest interval de timp au purtat parc povara încrcturii genetice a unei naiuni care era departe de a urmri în principal interesul general al societii, cât mai ales pe cel imediat, de grup, lipsit de pragmatism, menit a satisface mai curând orgolii personale. Pe de alt parte, nu se poate afirma c nu s-au impus i schimbri de paradigm care au inut pasul cu progresul tiinei, în general, i al tiinei educaiei în particular. Acest lucru a determinat ­ mai mult ca proiecte intelectuale ­ introducerea unor nouti nu doar sub aspectul domeniilor de studiu, dar i în ceea ce privete acel cursus, transformând universitile într-un câmp competitiv i atractiv pe piaa tiinific. Cu toate acestea, ele nu pot fi ataate direct i decisiv dezvoltrii moderne a societii româneti, întrucât au contribuit în principal la formarea elitelor politice i administrative ale statului, i oarecum secundar la pregtirea specializat, programatic, a noilor categorii socio-profesionale (întreprinztori, ingineri, tehnicieni, manageri etc) direct angajate în dezvoltarea unei economii de pia. De altfel, introducerea i dezvoltarea tiinelor empirico-experimentale a creat în interiorul câmpului universitar mai curând un fel de tensiune, dezamorsat din când în când prin reorganizri, prin deplasarea unor tiine de la o facultatea la alta (de pild geografia, diverse brane ale biologiei, domenii experimentale ale psihologiei, fizicii i chimiei etc), prin scindri de catedre etc. Aceast dihotomie va duce, dup prima conflagraie mondial, la o articulare i separare mai coerent a instituiilor de învmânt superior, ceea ce ­ pe de o parte ­ va permite universitilor s-i menin funciile tradiionale în societate, iar pe de alta va cpta tot mai mult consisten sistemul educaional profesional adaptat la noile exigene funcionale ale economiei de pia, ale capitalismului industrial etc. Sfâritul primului rzboi mondial i realizarea Marii Uniri din 1918 avea s aduc nu numai dublarea teritorial i demografic a noului stat, ci i extinderea reelei universitare cu înc dou stabilimente, cele de la Cluj i Cernui, fiecare aducând cu sine specificiti demne de luare aminte. Ambele, prin destinul istoriei, au cunoscut nu numai pluralismul etnic i confesional, dar i fluctuaii de tutel politico-statal. Cu toate c au existat în Transilvania instituii de învmânt cu rang superior înc din secolul al XVI-lea, ideea unei Universiti ­ în concepia modern a termenului ­ s-a impus pregnant abia odat cu Revoluia de la 1848 i s-a realizat propriu-zis numai dup

Compromisul austro-ungar din 1867 (Ausgleich) i unirea ,,celor dou patrii maghiare" (Ungaria propriu-zis i Transilvania), prin fondarea la Cluj, în 1872, a Universitii ,,Ferenc József". Pân atunci, principala surs de instrucie superioar au constituit-o instituiile academice din cealalt Europ21 i, într-o msur redus, cele câteva Colegii Academice din Ardeal dezvoltate mai ales din a doua jumtate a secolului al XVII-lea, ce îndeplineau rolul unor coli strict profesionale, pregtind preponderent juriti, ,,literai", slujitori ai bisericilor i personal medical (,,chirurgi" i moae). Aadar, nu se poate vorbi pân în ultimul sfert al veacului al XIX-lea de existena în Transilvania a unei reele coerente de educaie elevat, toate aceste stabilimente neavând nici o legtur între ele, mai mult chiar, obstrucionându-se adeseori reciproc, întrucât fiinau sub patronajul diverselor confesiuni religioase ardelene (romano-catolici, calviniti, lutherani, grecocatolici i unitarieni), frecvent aflate în conflict pentru întietate. Fr a intra în detalii, se cuvine totui amintit faptul c rspândirea Reformei religioase în Transilvania a produs schimbri majore în ansamblul societii ­ comparativ cu spaiul extracarpatic ­, generând din perspectiva a ceea ce ne intereseaz aici o atmosfer favorabil dezvoltrii culturii i tiinei. Totodat, sub aspect educaional, acest fenomen a dus la apariia ,,academiilor", colegiilor i gimnaziilor, ca urmare a creterii nevoii de a se forma o ptur instruit, care pân atunci practicase peregrinatio academica spre cele mai diverse centre universitare europene. Cu tot aspectul lor rudimentar chiar pentru secolul XVIII i prima jumtate a celui urmtor, rostul stabilimentelor ardelene a fost major în difuzarea ideilor progresiste ale epocii, contribuind la modificarea mentalitilor i schimbarea fizionomiei regiunii. Dup realizarea Compromisului austro-ungar în 1867, a devenit tot mai evident c Ungaria este departe de a avea suficiente instituii de învmânt superior, impunându-se

Asupra acestui aspect, selectiv: Sándor Tonk, Erdélyiek egyetemjárása a középkorban, Bucureti, Edit. Kriterion, 1979; Miklós Szabó, Sándor Tonk, Erdélyiek egyetemjárása korai új korban 1521-1700, Szeged, József Attila Tudományegyetem, 1992; László Szögi, Magyarországi diákok a Habsburg Birodalom egyetemein. I. 1790-1850, Budapest-Szeged, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 1994; Miklós Szabó, László Szögi, Erdélyi peregrinusok. Erdélyi diákok európai egyetemeken 1701-1849, Marosvásárhely, Mentor Kiadó, 1998; József Mihály Kiss, Magyarországi diákok a bécsi egyetemen, 17151789, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2000; László Szögi, Magyarországi diákok svájci és hollandiai egyetemeken, 1789-1919, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2000; idem, Magyarországi diákok németországi egyetemeken és fiskolákon, 1789-1919, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2001; Andor Mészáros, Magyarországi diákok a prágai egyetemeken, 1850-1918, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2001; István Fazekas, A bécsi pazmaneum magyarországi hallgatói, 1623-1918 (1951), Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2003; Ádám Hegyi, Magyarországi diákok svájci egyetemeken és akadémiákon, 1526-1788 (1798), Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2003; Attila Tar, Magyarországi diákok németországi egyetemeken és fiskolákon, 1694-1789, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2004; Gábor Patyi, Magyarországi diákok bécsi egyetemeken és fiskolákon, 1890-1918, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2004; Varga Júlia, Magyarországi diákok a habsburg birodalom kisebb egyetemein és akadémiáin, 1560-1789, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2004; Krisztina Bognár, Magyarországi diákok a bécsi tanintézetekben, 1526-1789, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2004; György Gömöri, Magyarországi diákok angol és skót egyetemeken, 1526-1789, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2005 .a.. Asupra acestor peregrini vezi i Lucian Nastas, Das Europa-Bild bei den Klausenburger Memoirenschreibern des 17. Jahrhunderts, în vol. Die Rumänen und Europa vom Mittelalter bis zur Gegenwart, ed. Harald Heppner, Wien-Köln-Weimar, Böhlau Verlag, 1997, p.47-61.

21

cu acuitate deschiderea unei noi universiti, în afara celei de la Budapesta22. Aceasta devenise supra-aglomerat i fcea tot mai greu fa afluxului sporit de studeni, nereuind s pregteasc suficient de muli pe cât ar fi avut nevoie statul. De aceea, prin fondarea unui nou stabiliment de învmânt superior se deschidea posibilitatea dezvoltrii unui alt pol educativ capabil s contrabalanseze (cel puin sub aspect cantitativ) influena metropolei. Dintre cele dou localiti vizate ca sediu al noii universiti, Bratislava sau Clujul, cea din urm a fost apreciat ca locul ideal de fondare a stabilimentului. Pe de alt parte, noile realiti politice, economice i sociale din Transilvania, chiar rivalitile i conflictele politice dintre centru i periferie, reclamau crearea aici a unei instituii de învmânt superior care s fie integrat în aparatul etatic i capabil de a elabora ideologii care s promoveze unitatea naional maghiar. În a doua jumtate a secolului al XIX, Clujul era cel mai mare centru urban din Transilvania, un ora specific maghiar, oarecum omogen din punct de vedere etnic i social. Sub aspect confesional, la recensmântul din 1880 oraul înregistra o populaie total de 32.831 locuitori, din care romano-catolicii i calvinitii erau aproape la egalitate (11.127 primii, 11.071 ceilali), greco-catolici erau 5529, evanghelici-lutherani 1299, greco-ortodoci 1010, unitarieni 1047, iar israelii 1639, acetia din urm fiind aproape în întregime asimilai i de orientare neolog, în vreme ce românii erau apreciai ca ,,maghiari de religie rsritean". De aceea, pe baza limbii materne, recensmântul a înregistrat 23.676 maghiari, 5618 români i 1437 germani, diferena reprezentând-o slovacii, rutenii, sârbo-croaii .a.23 În plus, oraul era apreciat drept capitala Ardealului, spaiu ce prezenta o unitate teritorial cu multe specificiti. Dup transformarea Transilvaniei în provincie austriac, în urma diplomei împratului Leopold I, Clujul devenise sediul Guberniului ­ în cldirea cruia a i fost instalat universitatea în anii de început ­, iar din 1786 era i centrul districtului cu acelai nume, una din cele dou Table Regale districtuale ale rii stabilindu-i sediul tot aici24. Oraul era aadar ideal pentru edificarea viitoarei universiti, existând deja un nucleu instituional prin funcionarea anterioar a dou stabilimente de învmânt cu rang înalt: Academia de tiine juridice i Institutul de medicin i chirurgie. Era un ora modern, cu edificii impuntoare, era racordat la reeaua de transporturi feroviare, iar din 1871 s-a introdus iluminatul cu gaz lampant25. Crearea noii universiti s-a întemeiat i pe ideea emanciprii naionale i armonizrii cu Ungaria propriu-zis a acestui spaiu aflat mai mult de un secol i jumtate sub autoritatea direct a Curii de la Viena, instituia de

În fapt este vorba de Universitatea din Buda, denumirea uzual de Budapesta ­ pe care o utilizm ­ fiind valabil abia din 1873, când cele dou orae situate de o parte i de alta a Dunrii, Buda i Pesta, s-au unit, devenind metropola naiunii maghiare. 23 Recensmântul din 1880. Transilvania, coord. Traian Rotariu, Cluj, Edit. Staff, 1997, p.135. (Volumul prelucreaz în contextul actualelor realiti politico-administrative datele din A Magyar Korona országaiban az 1881. év elején végrehajtott népszámlálás fbb eredményei megyék és községek szerint részletezve, II, Budapest, 1882). 24 Asupra acestei perioade vezi Péter Sas, Kolozsvár a századfordulón. A hagyományrz, modern nagyváros, în ,,Mveldés", 50, 1997, nr.10, p.40-44. 25 Asupra oraului vezi Maria Mirel, Contribuii privind dezvoltarea urbanistic a oraului Cluj în prima jumtate a secolului XIX, în ,,Acta Musei Napocensis",XII, 1975, p.301-317; Mircea oca, Clujul baroc, Cluj, Edit. Dacia, 1983; Ákos Egyed, Kolozsvár vonzása és vonzáskörzete a XIX században, în ,,Korunk", 41, 1982, nr.4, p.279-286; Károly Kós, Középkori város ­ korszer város, în ,,Korunk", I, 1990, nr.3, p.344-354.

22

învmânt aflându-se nu numai în centrul dezvoltrii i produciei tiinifice26, dar constituind în primul rând motorul utilizrii judicioase a resurselor umane i spirituale ale regiunii. Cu alte cuvinte, Universitatea din Cluj trebuia s fie nu doar produsul, dar i susintoarea reformei ce începuse s se deruleze în Ungaria. În acest context, prin proiectul votat de Parlamentul ungar i promulgat de rege la 12 octombrie 1872 s-au pus bazele Universitii din Cluj, care a devenit astfel ce-a de-a doua universitate maghiar, fiind organizat conform regulamentului de funcionare a celei din Pesta. Din punct de vedere structural, universitatea cuprindea patru faculti: drept i tiine de stat; medicin, ce avea i un curs de farmacie, de doi ani; filosofie, litere i istorie; matematic i tiine ale naturii. Iniial, s-a dorit i deschiderea unei faculti de teologie protestant, la fel cum au mai existat încercri de înfiinare i a facultilor de teologie romano-catolic i greco-catolic, tentative rmase temporar fr succes. Problema învmîntului teologic a diverselor confesiuni i-a gsit rezolvarea în alte forme i ceva mai târziu, la Cluj abia în 1895 înfiinându-se facultatea de teologie reformat, distinct ­ în atmosfera liberal a epocii ­ de universitate27. Totodat, se prevedea autonomia intern a facultilor, profesorii fiind numii de rege, pe baza recomandrii consiliului facultii i în urma propunerii fcute de ministrul Cultelor i Învmîntului. Totodat, profesorii particulari obineau dreptul de a ine cursuri de la acelai ministru, în funcie de specializare sau merite tiinifice. Mult vreme dup fondarea ei, Universitatea din Cluj a fost considerat de rangul doi, o concesie fcut solicitrilor vehemente venite din partea liderilor politici i culturali din Transilvania, sau ­ dup cum se va exprima István Apáthy la aniversarea a patru decenii de la înfiinare ­ un fel de ,,consolare" pentru ,,uniunea" regiunii cu Ungaria28. Dei legal cele dou instituii erau egale ca rang, în fapt, guvernul i societatea ­ atât pe plan material, cât i spiritual ­ ddeau prioritate universitii metropolitane. Evident, erau deficiene în maniera în care guvernul distribuia fondurile, dar responsabili de o asemenea imagine erau i o parte a profesorilor clujeni, din care unii vedeau în aceast universitate doar un mijloc de a ajunge la cea din Budapesta29, iar alii se mulumeau cu statutul social conferit de aceast poziie, fr a depune eforturi notabile pentru sporirea prestigiului tiinific al universitii. Mai mult chiar, în 1912, István Apáthy a enunat un aspru rechizitoriu asupra dezvoltrii universitii, care i-a început activitatea cu ,,câte un burete i dou crete", întreaga evoluie stând sub semnul greelilor de la început, care au fcut ca în primele dou decenii aceasta ,,s rmân la nivelul unui gimnaziu btrân, adic a unei Academii de drept din provincie i a unei coli de chirurgie". Cu alte cuvinte, lipsa articulrii unor reforme adaptate timpurilor moderne,

Aa cum apare ca deziderat în broura redactat de Ern Mátrai, A kolozsvári egyetem mint kultúrai szükséglet, Pest, Aigner Lajos, 1871 (cf. Biblioteca Central Universitar Cluj, no.92972). 27 Géza Nagy, A Kolozsvári Református Theologiai Fakultás története, Kolozsvár, Az Erdélyi Református Egyházkerület kiadása, 1995. 28 István Apáthy, Egyetemeink bajairól és azok orvoslásáról, în vol. Beszédek, a melyek a kolozsvári M. K. Ferencz József Tudományegyetem alapítása XL évfordulójának ünnepén (în seria ,,Acta Universitatis Litterarum Regiae Hungaricae", fasc. II), Kolozsvár, Nyomatott Ajtai K. Alebert Könyvnyomdájában, 1912, p.26. 29 De la fondarea Universitii i pân la 1918 s-au mutat la Budapesta 39 de profesori.

26

micile retuuri legislative nu aveau cum s asigure progresul nu doar Universitii din Cluj, ci a întregului învmânt din Ungaria30. Totodat, dup entuziasmul de la început al clujenilor, de a fi dobândit pentru urbea lor statutul de ora universitar, activitatea acestei instituii nu a stârnit mult vreme un interes real pentru concitadini. Parcurgând presa local din ultimul ptrar al veacului XIX, se poate constata c evenimentele legate de viaa universitii sunt arareori surprinse. ,,Toate acestea dovedesc ­ se remarca într-un editorial din «Kolozsvári újság» ­ c la noi, din pcate, universitatea nu ocup acel loc pe care ar trebui s-l aib într-o cultur naional sntoas i cu rdcini adânci". Iar una din cauzele invocate ar fi nepotrivita organizare, înc de la fondarea universitii, în acord cu tradiiile i specificitile locale, întreaga ei activitate neavând prea mult legtur cu ,,aspiraiile culturale" ale epocii, existând un decalaj între maniera retrograd a unor profesori de a face tiin i progresele socio-culturale pe care le-a înregistrat societatea pân la finele secolului31. Erau îns greutile inerente oricrui început, specifice unei universiti provinciale din epoc, care trebuia s depeasc nu doar complexul marginalitii, ci i obstacolele locale, economice, sociale i politice. Totodat, fragilitatea Universitii din Cluj la începuturile ei nu trebuie disociat de fargilitatea noii construcii statale a Ungariei în anii ce au urmat dup 1867, când societatea maghiar a intrat într-un proces alert de modernizare, care solicita investiii mari i în variate domenii. Nu întâmpltor, dup o suit de impresionante realizri edilitare în metropol, începând cu anul 1895 se vor aloca fonduri substaniale i pentru noul sediu al Universitii din Cluj i campusul clinicilor facultii de medicin, care vor fi dotate cu cel mai modern instrumentar al epocii. Treptat, Universitatea din Cluj îi va dovedi utilitatea, la numai un deceniu de funcionare numrul studenilor dublându-se, cei mai muli dintre ei fiind ardeleni. Aceast sporire a efectivelor indica un anume grad de succes al tinerei universiti ­ succes în care muli din guvernani nu crezuser iniial ­, care aducea i avantaje statului. În fapt, chiar statul a început s manifeste interes fa de acest stabiliment pe la finele secolului XIX, prin finanarea sporit a ei, atunci când activitatea intelectual prea s joace un rol fundamental în evoluia societii maghiare. Cu alte cuvinte, demografia studeneasc a exercitat o real presiune asupra guvernanilor pentru a investi mai mult în universitatea clujean. La aceast evoluie au contribuit nu doar investiiile pentru o excelent dotare material (vizibil de la finele secolului), ci în primul rând schimbrile generale ale structurilor politice, economice i sociale prin care a trecut Ungaria i care au asigurat reformele din învmânt. Afluxul de tot mai muli studeni la facultatea de drept, de pild, începând cu sfâritul deceniului nou, relev atitudinile liberale tot mai profunde din sânul elitei provinciale, în asigurarea unor cariere specifice noului model societal, dei acest aspect a fost perceput de contemporani ca o ,,maladie a titlurilor"32. Dintre toate branele de studii, facultatea de medicin a avut poate cel mai mult de câtigat. Descoperirile fundamentale din câmpul medicinei au schimbat radical imaginea acesteia i importana ei social. Pe de alt parte, chiar statul modern ­ prin noile imperative legate de igiena public, eradicarea diverselor maladii infecioase, ridicarea

30 31

István Apáthy, Op. Cit., p.14. Vezi i ,,Kolozsvári Hirlap", XIII, 1912, no.124 (30 mai), p.3-4. Az Egyetem, în ,,Kolozsvári újság", Cluj, I, 1901, no.24 (30 mai), p.1. 32 István Apáthy, Op. Cit. p.25.

standardului de via, ocrotirea sntii ca politic de stat etc ­ acorda o atenie deosebit acestui domeniu. Este i motivul pentru care în aceast facultate s-a investit cel mai mult, din punctul de vedere al edificiilor i dotrilor cu tehnic de specialitate ea fiind cea mai înzestrat33. Dintre cele dou funcii ale unei universiti, de cercetare tiinific i de formare profesional, climatul general al regiunii i resursele disponibile au acordat prioritate celui din urm aspect. A fost vorba mai degrab de utilitarism i de speculare a oportunitilor acestei universiti, îndeosebi în cazul facultii de tiine juridice. Mai mult de jumtate din studenii ei studiau dreptul, la nivel naional aceast facultate având o poziie de lider prin studenii cooptai i eliberarea diplomelor de baz îndeosebi la începutul secolului XX. Dac în 1884/5 numrul tinerilor de la aceast facultate reprezenta 18% din totalitatea studenilor în drept din Ungaria, în 1910 proporia este de 31%34. Mai mult, dup 1900, facultatea din Cluj devine o puternic concurent pentru omologa ei din Budapesta, prin numrul sporit de diplome eliberate: în 1905, la Cluj, au primit diplome 837 studeni, în vreme ce la Budapesta doar 281; în 1907 au fost distribuite 757, iar la Budapesta 340 .a.m.d., un foarte mare numr de studioi mai puin performani în metropol transferându-se la Cluj îndeosebi în anii terminali, pentru a-i obine diploma. Acest aspect a dus într-o oarecare msur la o devalorizare pe pia a diplomelor în drept35, prin faptul c facultatea clujean genera o supraproducie a lor36. În ceea ce privete facultile de litere i de tiine, acestea s-au aflat înc mult vreme într-o stare de inferioritate comparativ cu dreptul i medicina, fapt remarcat prin ponderea i calitatea publicului studenesc care le frecventau mai ales pân pe la finele secolului XIX, prin promovarea unui învmânt prea puin funcional, lipsit de echipamente i cu o infrastructur menit de a furniza în principal cadre didactice pentru învmântul gimnazial i liceal. Cu toate acestea, începând cu deceniul nou, prin asumarea unei funcii ideologice, promovând o educaie nu doar umanist, ci i naionalist, încurajat printr-un sistem de burse de stat acordate studenilor, facultatea de litere salva oarecum aparenele printr-o susinut activitate în domenii precum istoria i filologia, absolvenii acesteia, dar i a celei de tiine, alctuind totodat cohorta ce a ocupat numeroasele posturi create în învmântul secundar ­ care a cunoscut o mare extindere începând cu ultimul ptrar al veacului XIX. Aadar, Universitatea din Cluj a fost mai curând o instituie care a acoperit nevoile imediate nu doar ale regiunii, ci ale Ungariei în ansamblu, oferind un personal cât de cât calificat i abilitat în diverse domenii. Opiunea utilitarist i profesional a fost, credem, criteriul fundamental al Universitii din Cluj, mai mult chiar decât dezideratul de a se ine mereu în pas cu dezvoltarea tiinelor. Este i motivaia pentru care noile tiine i-au aflat mai greu locul, ca discipline distincte, la aceast universitate ­ poate cu

Cf. Victor Karady, Lucian Nastas, The Medical Faculty of the University of Koloysvár/Cluj and its students (1872-1918), Budapest-Cluj, CEU-CRDE, 2004. 34 Pentru context, vezi analiza lui Victor Karady, Une ,,nation de juristes". Des usages sociaux de la formation juridique dans la Hongrie d'Ancien Régime, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.86-87, 1991, p.106-124.. 35 Ibidem, p.113. 36 Se pare c fenomenul nu este singular în epoc, iar asupra lui vezi Hartmut Titze, La surproduction cyclique de diplômés de l'Université au XIXe et au XXe siècle, în vol. Perspectives des sciences sociales en Allemagne aujourd'hui, ed. Erwin K. Scheuch, Paris, Editions de la MSH, 1991, p.41-74 (pentru drept vezi p.52-54).

33

excepia medicinei, mult mai dinamic, aa cum s-a sugerat deja. Atitudinea acestei universiti pare a se identifica cu opiunile politice radicale ale statului, care s-a remarcat prin pragmatism, care nu a admis decât prioriti temporare: a face câte puin din toate pentru a acoperi piaa. Acest lucru a i garantat un progres prudent, fr traume, într-o regiune totui rmas în urm fa de celelalte pri ale Ungariei i ale Imperiului habsburgic în general. Inovaiile s-au introdus când rspundeau nevoilor de moment, de dezvoltare a regiunii sau a rii. De aceea, dei multe discipline noi nu apreau în programele colare ale universitii, acestea au fost prezente ca fiind încorporate în domenii tradiionale. Sfâritul primului rzboi modial a dus la destrmarea Imperiului austro-ungar, cu consecine dezastroase pentru ulterioara fizionomie teritorial a Ungariei. În urma Tratatului de la Trianon, Transilvania a intrat în componena României, care va declana apoi un puternic proces de românizare a regiunii, unei asemenea aciuni fiind supus i Universitatea din Cluj, care a devenit de la 1 octombrie 1919 cea de-a treia universitate din România, ce se va numi Universitatea Daciei Superioare ,,Regele Ferdinand I"37. Cea mai mare parte a fostului corp universitar maghiar a trecut în Ungaria, Universitatea ,,Ferenc József" transferându-se astfel mai mult simbolic la Szeged în 1921, întrucât aproape toate bunurile patrimoniale au rmas la Cluj, în folosina noii universiti româneti. Dei în prima jumtate a anului 1920 s-a încercat reînfiinarea unei universiti maghiare, prin eforturile unite ale bisericilor romano-catolice, reformate i unitariene, Ministerul Cultelor i Instruciunii de la Bucureti ­ sub presiunea adepilor românizrii Clujului ­ a sugerat c o eventual instituie maghiar de rang superior nu va putea fi fondat decât într-un oricare alt ora din Ardeal, dar nu la Cluj. În aceste condiii, la iniiativa episcopului calvinist Károly Nagy, puinii profesori rmai în localitate de la fostele faculti de litere i de tiine au refuzat varianta propus de autoriti, acceptând s predea la Institutul Pedagogic Reformat din Cluj38. În ceea ce privete Universitatea din Cernui, aceasta a fost fondat în 1875, la exact un secol de la încorporarea Bucovinei în graniele Imperiului habsburgic, care fcuse din acest centru urban capitala regiunii. Dei la anexare Cernuiul era o aezare ce numra abia 338 de familii, treptat va ajunge ­ prin colonizri cu populaie de limb german ­ cel mai important centru politic, economic i cultural din prile rsritene ale Imperiului, în care coexistau o mare varietate de populaii, în care majoritari erau evreii i românii, la care se adugau în principal ucrainieni, maghiari, germani, austrieci i polonezi. În fapt, aspectul specific al acestui ora îl constituie tocmai varietatea etnic i confesional, precum i ritmul evoluiei culturii urbane, datorat îndeosebi prezenei masive a evreilor: în 1880 acetia reprezentau 24% din populaia total a oraului, iar în 1910 ajunseser la 32%, cu toii fiind purttori i promotori ai limbii i culturii germane.

Asupra acestor evenimente vezi Vasile Puca, Universitate, societate, modernizare. Organizarea i activitatea tiinific a Universitii din Cluj, 1919-1940, ediia a II-a, Cluj, Edit. Eikon, 2003, p.129-163. Semnificativ este faptul c vechile însemne simbolice ale Universitii maghiare, din cldirea central (statui i grupuri statuare), în parte au fost distruse în ianuarie 1920, cele care au scpat fiind plasate în Grdina Botanic. De asemenea, placa memorial de la intrarea în edificiu, prin care se celebrase inaugurarea corpului central, a disprut i ea prin anii 1921-1922 (cf. György Gaal, Egyetem a Farkas utcában. A kolozsvári Ferenc József Tudományegyetem elzményei, korszakai és vonzatai, Kolozsvár, Erdélyi Magyar Mszaki Tudományos Társaság, 2001, p.69). 38 György Gaal, Egy felekezetközi egyetem alapitása Kolozsváron 1920-ban, în ,,Kereszteny magvetó", Cluj, no.4/1990, p.230-237.

37

Practic, dup emanciparea lor în 1867, evreii au dominat localitatea din punct de vedere economic, social i cultural, cea mai mare parte a antreprenorilor, medicilor i juritilor aparinând acestei confesiuni. O asemenea realitate explic în bun parte configuraia universitii de aici, de altfel, cinci din rectorii acesteia fiind evrei. Dei intelectualii români au solicitat înc din zilele Revoluiei de la 1848 întemeierea unei universiti româneti, sau mcar a unei faculti de tiine juridice, noul stabiliment a fost conceput ca o universitate german, un rol important avându-l Konstantin Tomaszczuk, dei nu au lipsit nici atitudinile potrivnice. Chiar i dup un deceniu de la fondare, romanistul Alexander Budinszky a formulat mai multe petiii prin care se cerea mutarea stabilimentului la Brünn, idee ce a întâmpinat o puternic opoziie din partea facultii de drept i apoi a Senatului universitar. Purtând numele de ,,Francisc Iosif", noua universitate era alctuit, potrivit decretului de înfiinare, din trei faculti: drept, filosofie (cu materii ce acopereau i tiinele exacte) i teologie greco-ortodox. În primul an universitar, de pild, la toate cele trei faculti s-au înscris 268 studeni: 53 români, 51 evrei, 41 ruteni, 31 germani, 28 polonezi i 4 cehi, cei dintâi fiind prepondereni la teologie. Universitatea din Cernui a fost destinat în special acoperirii nevoilor regionale, publicul studenesc fiind recrutat îndeosebi din Bucovina i Galiia, nelipsind îns i auditori din Vechiul Regat al României i chiar din Rusia39. De altfel, acest stabiliment a fost cel mai mic din întreg Imperiul, dar i cel mai oriental, dei a devenit unul din cele mai importante centre culturale germane din aceast parte. Statistic, în primul sfert de veac de la înfiinare, numrul studenilor a fost destul de redus, în semestrul de var a anului 1900/1901 fiind înregistrai abia 392 de înmatriculai. Treptat îns, odat cu extinderea reelei de gimnazii în regiune, numrul studenilor va spori tot mai mult, în 1912/3 ajungând la 1129 de auditori. Pentru comparaie îns, în acelai an, Praga avea 6500 studeni, Lembergul 5567, în vreme ce Universitatea din Viena numra 9900 studeni, din care 23% proveneau din Bucovina40. În ceea ce privete corpul profesoral, majoritatea au fost privatdozent, lucru de altfel caracteristic universitilor de la periferia Imperiului habsburgic, fondate în a doua jumtate a veacului XIX. Semnificativ a fost îns structura etnic a profesorilor, din cei 127 de universitari înregistrai între 1875-1918, 87 fiind germani, 20 români, 12 evrei, 5 ruteni, 2 slovaci i un ceh, românii profesând în majoritate la facultatea de teologie ortodox. Specific acestei universiti, prin poziia geografic, a fost dezvoltarea studiilor de filologie comparat slav (din 1875), limba i literatura rutean (1877), limba i literatura român (1881), istoria rsritului Europei (1895) i istoria sud-estului european (1912). Spre finele primului rzboi mondial, când se profila evidenta înfrângere a Imperiului habsburgic, armata român a intrat în Cernui la 11 noiembrie 1918, iar Congresul Naional din Bucovina a proclamat la 28 noiembrie 1918 unirea regiunii cu Vechiul Regat. Instaurarea administraiei româneti, care a impus tuturor funcionarilor de stat prestarea jurmântului de credin fa de autoritile de la Bucureti, precum i însuirea limbii oficiale, a fcut ca cea mai mare parte a vechiului corp universitar s

Asupra acestei instituii vezi Erich Prokopowitsch, Gründung, Entwicklung und Ende der Franz-JosephsUniversität in Czernowitz (Bukowina ­ Buchenland), Clausthal-Zellerfeld, Pieper Verlag, 1955. 40 Cf. Österreichisches Statistisches Handbuch für die im Reichsrate Vertretenen Königreiche und Länder, Wien, Kaiserlich-Königliche Statistische Zentralkommission, 1912, p.380-381.

39

prseasc Cernuiul. Prin Decretul regal din 12 septembrie 1919, fosta universitate german a devenit româneasc. Inaugurarea noului stabiliment a avut loc la 24 octombrie 1920, primul rector fiind istoricul Ion I. Nistor, care imediat dup unire fusese numit administrator al Bucovinei, cu rang de ministru, acestuia revenindu-i de fapt sarcina reorganizrii Universitii din Cernui. Au fost meninute facultile de teologie, drept, filosofie i litere, ulterior ­ în 1922 ­ desprinzându-se din cea de pe urm facultatea de tiine41, cptând aadar o aliur similar cu celelalte universiti româneti. Una din marile probleme ale anilor de început în ce privete funcionarea stabilimentului i asigurarea publicului studenesc a constat în coexistena în regiune a unei mari diversiti lingvistice (în principal germana, româna, idi, ruteana, rusa i bulgara), ceea ce realmente crea dificulti în buna desfurare a procesului de învmânt. Cu toate acestea, anul colar 1919/1920 a început cu 1671 de studeni (la teologie 80, la drept 653, iar la litere i tiine 938), din care majoritatea erau din Bucovina (1328), în rest proveneau din Basarabia (250), Vechiul Regat (39) i Transilvania (3). Aadar, universitile din Cluj i Cernui au fost transformate, prin decrete-legi, în universiti româneti i au fost organizate dup modelul francez, adugându-li-se catedre noi pentru a le apropia cât mai mult de instituiile similare din Iai i Bucureti, abia în 1922 legea elaborat de Spiru Haret (1898) devenind aplicabil i în cazul celor dou stabilimente de curând integrate reelei universitare naionale. Dincolo de ce s-a afirmat mai ales în perioada interbelic, ambiguu uneori, pe baza imperativelor naionale, c în perioada de pân la 1918 la cele dou universiti din Cluj i Cernui s-a practicat discriminarea etnic i confesional, instituiile fiind un instrument eficace de asimilare i maghiarizare sau germanizare ,,forat" a celorlalte naionaliti din Transilvania i Bucovina, lucrurile ar trebui vzute dintr-o perspectiv mai nuanat. În fapt, o realitate rmâne îns valabil, i anume c educaia (îndeosebi învmântul instituionalizat) a constituit una din strategiile majore de gestionare a identitii oricrei etnii. În acest context, transformarea câmpului intelectual din a doua jumtate a secolului XIX i impunerea unui nou ideal meritocratic (diferit de cel nobiliar) au fcut ca filiera studiilor superioare s devin cea mai important pârghie de accedere în rândul elitelor, îndeosebi pentru minoritile etnice i confesionale ce cutau astfel s compenseze dezavantajele iniiale. S-a evideniat deja, prin mai multe studii socioistorice, dei nu întotdeauna explicit, faptul c grupurile etnice din Vechea Ungarie i îndeosebi din Transilvania i-au gestionat în mod diferit investiia colar, în cadrul eforturilor de mobilitate social. Iar lucrul acesta s-a derulat i în funcie de strategiile vizând asimilarea sau meninerea identitii culturale42.

Asemenea modelului german, facultatea de filosofie i litere avusese în componena ei i facultatea de tiine. 42 Cu titlu de exemplu, menionm studiul lui Victor Karady, Juifs et lutheriens dans le systéme scolaire hongrois, în ,,Actes de la Recherche en Sciences sociales", no.69/1987, p.67-85 (dar i altele: V. Karady, St. Vari, Facteurs socio-culturels de la réussite au baccalauréat en Hongrie. Quelques hypothèses, în ,,Actes de la recherche en sciences sociales", no.70/1987, p.79-82; V. Karady, Mobilité differentielle et modernisation: études de cas sur les publics universitaires et leurs carrieres en Hongrie au XIXe et XXe siècles, în vol. Sozialer Raum und akademische Kulturen. Studien zur europäischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, herausgegeben von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am M., Berlin, Peter Lang, 1993, p.373-378), care demonstreaz indiscutabil faptul c reuita la examenul de bacalaureat în vechiul regim (1867-1914) era în strâns relaie cu apartenena confesional a candidailor, evreii i lutheranii înregistrând sistematic succese semnificative, mult mai bune comparativ cu membrii altor confesiuni.

41

Cazul românilor ardeleni ce au urmat o carier universitar este i el, credem, revelator, contrazicând opinia unora care s-au grbit s proclame c la Universitatea din Cluj s-a practicat într-o anumit msur discriminarea etnic. Dei nu în proporie similar cu a evreilor, care au dat dovad de o mare mobilitate geografic, românii cu aspiraii profesionale elevate au optat cu predilecie pentru filiera studiilor superioare în afara spaiului transilvan. Cercetrile minuioase întreprinse de Cornel Sigmirean, pentru spaiul ungar, dovedesc în mod evident acest fapt43. Altfel spus, cei ce cutau s-i afle un plasament imediat i cât mai bun pe piaa muncii cutau s frecventeze universitile metropolitane, singurele care în a doua jumtate a secolului XIX puteau oferi ansele unui cumul de profituri nu doar simbolice, ci i intelectuale. Sfâritul primului rzboi mondial, ce a adus României, în plan statal, realizarea dezideratului de unitate naional, a însemnat pentru universitatea clujean o schimbare major. Imediat dup declaraia de unire a Transilvaniei cu România, de la 1 decembrie 1918, s-a organizat în cadrul Consiliului Dirigent un departament care s preia inventarul universitii maghiare i s treac la crearea unor structuri diferite, adecvate noilor realiti politice. S-a realizat astfel, într-un timp relativ record, un proces de românizare aproape complet. Îns spre deosebire de celelate dou vechi universiti din Bucureti i Iai, cea din Cluj i-a început ,,epoca româneasc" cu o excelent baz material, luat aproape dea gata. Este firesc ca în aceste condiii nivelul ei de dotare s fi fost aproape mereu înaintea celorlalte centre. În plus, prin faptul c era o universitate recent ,,recuperat" iar problemele pe care le avea de rezolvat erau mai numeroase i mai complexe, mereu puterea central distribuia prin buget sume considerabil mai mari decît celorlalte stabilimente. Atitudinea nu a rmas fr urmri, periodic izbucnind scandaluri pe seama favoritismelor de care se bucura Universitatea din Cluj. De altfel, chiar diriguitorii i profesorii acestei instituii au dat dovad de mai mult interes fa de ea, dar i de iniiativ i bun gestionare a resurselor. Cert este îns faptul c acest stabiliment a fcut figur aparte în câmpul universitar românesc, concurînd puternic instituia metropolitan. Când în 1932 generalul Radu Rosetti a fost din nou la Cluj, ,,lucrând prin bibliotecile universitii i ale seminariilor acesteia", a constatat cu mare satisfacie c ,,toate sunt extraordinar de bine înzestrate, cum nu sunt la nici una din celelalte universiti ale noastre. Pe an ce trece ­ i merg de ase ani regulat acolo, cel puin o dat pe an ­, bogiile lor cresc, cum crete i atmosfera de lucru serios i tihnit ce le distinge"44. Nu aceleai progrese va cunoate îns stabilimentul din Cernui, care va rmâne mereu în umbra celorlalte universiti româneti din multe puncte de vedere, unul semnificativ fiind i lipsa unei faculti de medicin. Totodat, s-ar putea spune despre universitatea clujean c a reprezentat i un soi de ,,laborator" al construciei ,,Universitii moderne", pentru c aproape totul trebuia luat de la început ­ dar pe structuri materiale deloc de neglijat ca pondere i valoare ­, îns cu

C. Sigmirean, Românii i învmântul superior din Transilvania i Ungaria în anii 1900-1918, în vol. Sabin Manuil. Istorie i demografie, ed. Sorina i Ioan Bolovan, Cluj, Fundaia Cultural Român, 1995, p.226-256. 44 Scrisori ctre I. Bianu, IV, Bucureti, Edit. Minerva, 1978, p.230. Vezi i vol. Serbrile jubiliare ale Universitii din Cluj la împlinirea primului deceniu 1920-1930 i activitatea ei tiinific în primul deceniu, ed. Ioachim Crciun, Cluj, Tip. Cartea Româneasc, 1933.

43

ali oameni i pe temeiul altor principii45. Iar sfâritul rzboiului a marcat i un moment de evaluare, de critic a evoluiei învmântului superior românesc de pân atunci, concluziile nefiind tocmai încurajatoare, o personalitate proeminent precum Nicolae Iorga ­ chiar dac de multe ori s-a dovedit subiectiv i ptima în aprecieri ­ având dreptate, poate, s-i afirme deschis ,,dezgustul (...) ­ cu ocazia deschiderii cursurilor universitare la Bucureti din toamna lui 191946 ­ pentru o activitate [universitar] în care rolul ni-l jucm numai de form". De altfel, nu era nici prima oar când se exprima în acest sens47, i nici singurul care nutrea asemenea dezamgiri, mai toate întocmirile noastre instituionale de pân atunci trebuind s fie supuse unor reforme profunde i în consonan cu necesitile vremii. Nu întâmpltor, în reorganizarea universitii clujene un cuvânt greu de spus au avut N. Iorga i discipolul su Vasile Pârvan, profund preocupai de crearea, reorganizarea i eficienta funcionare a instituiilor culturaltiinifice româneti postbelice. Pe de alt parte, Transilvania aducea cu sine specificiti greu de armonizat cu cele ale Vechiului Regat, ceea ce a impus la nivelul factorilor politici de decizie, i nu numai, necesitatea regândirii ,,domeniului naional", elaborarea unor strategii de integrare într-un spaiu statal unitar, românesc. Problema alteritii a devenit una din preocuprile obsesive, evoluând în strâns legtur cu teoria dominrii sociale, conform creia minoritile etnice trebuie s suporte o tripl alienare: politic, economic i cultural. Cu toate prevederile constituionale progresiste, în termenii alteritii confesionale discriminarea s-a manifestat ca principiu legislativ. Prin articolul 22 al Constituiei României din 1923, de pild, ce proclama biserica ortodox ca ,,dominant", contiina marginalitii devenea deja un fapt împlinit. Dei nu a existat pân spre 1938 o legislaie restictiv, care s blocheze mobilitatea social a minoritarilor, România a fost unul din acele state guvernate de elitele naionale i în care funciile publice au rmas mai mult sau mai puin închise non-românilor, aspect ce a influenat profund i câmpul universitar48. Perioada de dup primul rzboi mondial a însemnat extinderea învmântului superior nu doar pe orizontal, ci i în profunzime, printr-o mai mare diversificare a lui. Procesul tot mai alert de industrializare, aplicaiile mereu extinse ale electricitii, progresele în domeniul chimiei industriale, marile lucrri rutiere, feroviare i hidraulice, dezvoltarea agriculturii dup reforma agrar din 1921, importana tot mai sporit i specializat a tiinelor economice i financiar-bancare, diversificarea serviciilor etc, au contribuit esenial la consolidarea i extinderea învmântului superior i a cercetrilor tiinifice. La Cluj, vechea Academie de Înalte Studii Comerciale i Industriale, precum i Academia de Agricultur au fost i ele românizate i pstrate în continuare, Academia de

Vasile Puca, Universitate, societate, modernizare. Organizarea i activitatea tiinific a Universitii din Cluj, 1919-1940, ediia a II-a, citat. 46 N. Iorga, Memorii, II, Bucureti, s.a., p.261. 47 Vezi îndeosebi N. Iorga, Opinions sincères. La vie intellectuelle des roumains en 1899, Bucarest, Imprimerie de ,,L'Indépendance roumaine", 1899, i Opinions pernicièuses d'un mauvais patriote, Bucureti, Imprimerie de ,,L'Indépendance Roumaine", 1900. Pentru context: Lucian Nastas, Generaie i schimbare în istoriografia român (Sfâritul secolului XIX i începutul secolului XX), Cluj, Presa Universitar Clujean, 1999, p.107-120. 48 Vezi excelenta carte a lui Zoltán Pálfy, National Controversy in the Transylvanian Academe: The Cluj/Kolozsvár University in the first half of the 20th Century, Budapest, Akadémiai Kiadó, 2005.

45

drept din Oradea a cunoscut un proces similar, fiind trecut sub autoritatea Universitii din Bucureti, iar din 1934 fuzionând cu facultatea de drept din Cluj. La Timioara a luat fiin în 1920 o coal Politehnic, în 1926 a fost creat la Chiinu o facultate de teologie ortodox ce depindea administrativ de Universitatea din Iai, iar în acest ultim centru a fost creat ­ din 1937 ­ coala Politehnic ,,Gheorghe Asachi". Totodat, este realizat un mai vechi deziderat, prin statornicirea la Bucureti în 1923, în mod distinct, a unei faculti de farmacie49, care din 1934 va concentra toate celelalte instituii similare din ar, din motive asupra crora nu vom insista acum50. Tot la Bucureti, în iulie 1921, s-a mai înfiinat o facultate de medicin veterinar, iar la Iai, în 1933, se organizeaz o secie agricol, care la scurt vreme va deveni facultate de agronomie, cu sediul la Chiinu. Toate aceste stabilimente ­ dar i altele, de mai mic anvergur, îns de rang ,,superior" ­ rspundeau în primul rând unor nevoi concrete ale societii româneti, dar au avut ca efect i diminuarea presiunii tot mai crescânde a publicului studios asupra universitilor. Pe de alt parte, climatul general i resursele materiale reduse ale învmântului superior au fcut s prevaleze în perioada interbelic accentul pe formaia profesional, în detrimentul cercetrii tiinifice. Aproape întregul corp universitar, cu diverse ocazii, deplângea aceast situaie, invocând necesitatea utilitarismului, a pragmatismului, dar i a teoriei, a promovrii tiinei pure, la care în 1928 Ion Petrovici aduga încrctura moral i ,,patriotic" pe care trebuia s-o asigure universitatea51. În fapt, aceste ,,revendicri" au fost o constant a evoluiei învmântului elevat înc din a doua jumtate a secolului XIX, odat cu crearea statului modern, dar care se ,,consolida" parc la infinit, neaflând sursele interne ale unei evoluii convenabile i apelând mereu la dezvoltarea epigonic a impulsurilor exogene. Cele câteva puseuri de originalitate au aprut arareori, în primul rând datorit unor personaliti remarcabile, îns mereu plasate într-un cadru fragil i fr un public studenesc semnificativ ca pondere. Dei de împrumut, se cuvine evideniat pentru perioada interbelic proiecia social a universitii, prin iniiativa crerii ,,Extensiei Universitare" în 1924. Urmând exemplul câtorva ri europene ­ dar mai ales a modelului englez de University Extension ­, prin care se cuta difuzarea culturii superioare în rândul maselor i stabilirea unei relaii durabile între democraie i cultur, s-a creat i în România pe lâng universitate un învmânt specific adaptat marelui public, prin intermediul unor cursuri, conferine, concerte, excursii etc. Iniiatorii au vzut în acest lucru împlinirea unei misiuni sociale, reformiste a universitii, de apropiere a acesteia ,,de sufletul, aspiraiile i nevoile poporului, printr-un contact viu i neîntrerupt cu realitile i actualitile vieii naionale i punerea ei în serviciul rspândirii i întririi culturii în masele populare"52. Nu

Cf. ,,Monitorul Oficial", nr.54 din 12 iunie 1923. În principal pentru diminuarea considerabil a ,,minoritarilor" (îndeosebi a evreilor) din Cluj, dar mai ales din Iai (cf. Lucian Nastas, Die Unmöglichkeit des Andersseins. Überlegegungen zum universitären Antisemitismus in Rumänien 1920-1940, în ,,Jahrbuch für Universitätsgechichte", Band 4, hrsg. MarieLuise Bott, Stuttgart, Franz Steiner Verlag, 2001, p.6-67). 51 Cf. I. Petrovici, Menirea Universitilor, în ,,Minerva", Iai, II, 1928, nr.2, p.20-37 (conferin inut la Institutul Social Român la 13 martie). 52 Buletinul ,,Extensiunii Universitare" din Cluj, III, 1926-1927, p.221 (raportul de activitate prezentat de Fl. tefnescu-Goang). Mai multe vezi în Fl. tefnescu-Goang, Cetatea universitar. Texte i evocri, ed. Mircea Popa i Viorica Sâncrian, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2001, p.62-84.

50

49

întâmpltor aceast form s-a dezvoltat la Cluj, la iniiativa sociologului Virgil I. Brbat53 i cu sprijinul material al ministrului Culturii i Artelor de atunci, Al. Lapedatu, i el profesor la facultatea de filosofie i litere din localitate, aici educaia extra-universitar cptând i un accentuat rol naional54. Din punct de vedere legislativ, la 22 aprilie 1932 intr în vigoare Legea pentru organizarea învmântului universitar55, care aduce câteva modificri semnificative sistemului, dup ce la 15 iulie 1931, acelai iniiator ­ Nicolae Iorga ­ elaborase i o lege privitoare la autonomia universitar. Prin noua lege din 1932, care relua totui principiile anterioare (ale Legii din 1898), se ine seama de creterea reelei universitare naionale cu cele dou stabilimente din Cluj i Cernui, care beneficiau de o organizare uor diferit de Bucureti i Iai, la care se mai adugau o Academie de drept la Oradea i o facultate de teologie la Chiinu; învmântul tehnic superior i Politehnica revin sub tutela Ministerului Învmântului etc. Totodat sunt definite scopurile universitii, de a promova tiina, de a forma elita instruit a statului i de a produce i rspândi cultura în mase. În afara reafirmrii autonomiei universitare în chestiunile legate de organizare i program colar, universitile i facultile capt personalitate juridic. În acelai timp, se instituie un Consiliu interuniversitar, alctuit din toi rectorii i decanii, care trebuia s se pronune asupra diverselor probleme ale învmântului superior, în chestiunea bugetului etc. De asemenea, se proclama ideea c învmântul universitar românesc ,,constituie o singura entitate". Îns ceea ce s-a câtigat acum în direcia autonomiei universitare va fi destul de repede eliminat printr-o nou lege, elaborat de ministrul Constantin Angelescu i adoptat la 24 martie 193756, autonomia diminuându-se sub motivaia creterii manifestrilor de extrem dreapt în aceast instituie. Un an mai târziu, o serie de reglementri vin s stabileasc vârsta de pensionare a corpului didactic, iar printr-o ,,Lege pentru modificarea i completarea legilor privitoare la învmântul superior i special în vederea raionalizrii", din 4 noiembrie 1938, se creaz o singur categorie de profesori, statornicind recrutarea lor pe calea transferului i a concursului, renunându-se aadar la faimoasa titularizare prin ,,chemare"57. Totodat, o prevedere plin de semnificaii indica c profesorii care în ultimii cinci ani nu au publicat lucrri în specialitatea lor sunt considerai demisionai. Prin aceast nou lege a învmântului superior din 1938 au disprut mai multe catedre, aproape cea mai mare parte din ele dovedindu-se inutile sau simple sinecuri. În schimb, fapt deloc de neglijat, se favoriza ptrunderea elementelor tinere în universiti, prin scoaterea la pensie a celor cu vârsta sau vechimea complet; iar prin includerea

D. Dungaciu, ,,Mesianismul pozitiv" al sociologiei româneti. Virgil Brbat i ,,Extensiunea Universitar", în ,,Revista Român de Sociologie", serie nou, VII, 1996, nr.3-4, p.280. 54 Virgil I. Brbat, Extensiunea Universitar, Cluj, Tiparul tipografiei ,,Înfrirea", 1926. 55 ,,Monitorul Oficial", nr.96 din 22 aprilie 1932 (Legea a fost reprodus i în Anuarul Universitii din Bucureti, 1931-1932, Vlenii de Munte, Aezmântul Tipografic ,,Datina Româneasc", 1932, p.36-67). 56 Titlul acesteia era de fapt: ,,Legea pentru completarea unor dispoziiuni din legea învmântului universitar", publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.69 din 27 martie 1937. 57 Dei în conformitate cu o prevedere promulgat prin Înalt Decret Regal, cu puin timp anterioar (în ,,Monitorul Oficial" nr.91 din 19 aprilie 1938), se completau dispoziiile art. 2 din Legea Învmântului Universitar din 1932, privitor la ,,chemri", în sensul c Consiliile profesorale pot chema cu gradul de profesori titulari la catedre vacante i persoane care dup obinerea titlului de doctor s-au distins în specialitatea catedrei vacante printr-o activitate tiinific neîntrerupt de cel puin 7 ani.

53

posibilitii unor legi speciale pentru crearea unor noi catedre se urmrea de fapt chemarea unor personaliti de valoare ale culturii române, care nu întruneau condiiile prevzute de lege, sau care fuseser ani de zile obstrucionate în a ocupa un post universitar. În preajma izbucnirii celui de-al doilea rzboi mondial, ca o consecin a semnrii pactului Ribbentrop-Molotov, România pierde din nou Basarabia i Bucovina, disprând astfel din câmpul învmântului superior stabilimentul de la Cernui, pentru muli din profesorii acesteia emiându-se decretele 2596 i 2599 din 2 august 1940, care prin derogare de la lege sunt numii direct la diversele catedre vacante existente la celelate universiti. Ulterior, în urma celui de-al doilea arbitraj de la Viena, din 30 august 1940, partea de nord-vest a Transilvaniei intr în componena statului ungar, Universitatea de la Cluj fiind nevoit astfel s-i mute sediul la Sibiu58, iar seciile tehnice la Timioara, în vreme ce în oraul de pe Some se reinstaleaz învmântul superior de limb maghiar. În condiiile acestor pierderi teritoriale, la 5 septembrie 1940 regele Carol al II-lea a cedat prerogativele puterii generalului Ion Antonescu, iar la 14 septembrie România devine ,,Stat naional legionar". Instaurarea, chiar dac pentru scurt durat, a unui regim de extrem dreapta, a dus la adoptarea unei legi adecvate, la 2 noiembrie 194059, intitulat sugestiv ,,pentru adaptarea învmântului superior la structura statului naional legionar". Legea amintit a rmas îns prea puin timp în vigoare, fraciunea legionar fiind îndeprtat de la putere spre sfâritul lunii ianuarie 1941, Ion Antonescu asumându-i în întregime conducerea rii. În acest context, reglementarea desfurrii învmântului superior s-a fcut pe temeiul unui Decret-lege emis la 23 mai 194260, care pornea de la principiul c scopul acestuia ,,este s pregteasc elitele prin orientarea teoretic a viitorilor profesioniti i formarea oamenilor de tiin i s promoveze i s rspândeasc tiina, tehnica i arta". Perioada imediat urmtoare celui de-al doilea rzboi mondial a fost marcat de aciunea treptat de instaurare i consolidare a regimului comunist, cu consecine majore în transformarea ­ pe alte principii ­ i a tuturor structurilor instituionale. Pe de alt parte, sfâritul conflagraiei i hotrârile Congresului de pace de la Paris, din februarie 1947, au redat României doar în parte mai vechea ei configuraie teritorial. Aranjamentele postbelice au confirmat pierderea Basarabiei i Bucovinei în favoarea marelui învingtor de la rsrit, dar a readus ­ nu fr emoii ­ partea de nord-vest a Transilvaniei, ajungându-se astfel ca în graniele ei s includ o mare mas de populaie maghiar, care prin fora împrejurrilor a devenit din nou o ,,minoritate", ca în anii dintre cele dou rzboaie mondiale. Astfel, Universitatea din Cernui a rmas definitiv în afara reelei de învmânt superior românesc, în vreme ce stabilimentul aflat vremelnic la Sibiu putea reveni la Cluj. Abia odat cu alctuirea unui guvern condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, urmat de solemnitatea din 13 martie de la Cluj, s-a oficializat trecerea Ardealului de Nord sub administraie româneasc, evenimentul constituind un moment nu doar simbolic în

Jean A. Vtescu, Réorganisation, créations, activité de l'Université Ferdinand I-er refugiée de Cluj, Sibiu, Tip. ,,Cartea Româneasc din Cluj", 1943. 59 ,,Legea pentru adaptarea învmântului superior la structura statului naional legionar", în ,,Monitorul Oficial", nr.257 din 2 noiembrie 1940. 60 ,,Monitorul Oficial", nr.118 din 23 mai 1942.

58

ceea ce privete soarta Transilvaniei, ci i unul psihologic, îndeosebi pentru populaia maghiar, care începe s realizeze faptul c destinul ei este aproape hotrât, de a tri ca minoritate în interiorul statului român. În cadrul acestor noi circumstane politice, comunitii i social-democraii maghiari din Transilvania au trebuit s se adapteze din mers realitilor vremii, fie intrând în rândurile Partidului Comunist Român, fie în recent creata Uniune Popular Maghiar, transformat în scurt vreme într-o anex a PCR-ului, la fel cum puteau fi membri în ambele organisme. Formulând o serie de cereri i dobândind pentru conaionali un tratament egal cu al majoritarilor, UPM dovedea pe de o parte c este profund ataat de maghiaritate61, iar pe de alta ddea asigurri noului guvern instaurat la 6 martie c aceast grupare politic este un aliat ferm al su. De altfel, înc din februarie 1945 s-a adoptat modelul unei soluii colective pentru ansamblul minoritilor din România, prin elaborarea unui Statut al Naionalitilor Minoritare62, parial modificat prin Legile nr. 629 i 630 din 6 august 194563. În acest context, cel puin în prima decad a instaurrii i consolidrii regimului comunist, statul a favorizat în mod vizibil i chiar eficient conservarea identitii etnoculturale a maghiarilor. Totodat, noul regim comunist a oferit condiiile instituionale ale integrrii: în câmpul politic, în funcii publice, reelele colare deschise, în asociaiile organizate de partid i de stat .a. Iar în baza Constituiei RPR din 13 aprilie 1948 ­ ca i a celor ce au urmat ­ a fost exclus orice discrimare pe principii etnice, acordându-se totodat minoritilor dreptul de a-i utiliza fr restricii limba matern. Cu toate acestea, principalul element de discordie l-a constituit îns funcionarea i pe mai departe a fostei Universiti maghiare ,,Ferencz József". Transformrile pe care le-a suferit câmpul politic i intelectual începând cu septembrie 1944, au fcut ca filiera studiilor superioare s devin cea mai important pârghie a minoritarilor pentru a-i conserva identitatea spiritual. Apoi, este un fapt deja confirmat c în momentele de ,,criz", învmântul superior a aprut tinerilor ca una din cele mai inspirate investiii, diploma universitar putând fi oricând i oriunde valorizat, dup trecerea perioadelor de colaps. În acest context, dezideratul funcionrii i pe mai departe a universitii maghiare la Cluj intra în competiie cu necesitatea revenirii universitii româneti în acelai important centru urban transilvan. Imediat dup eliberarea oraului Cluj, rectorul Universitii din Sibiu, Iuliu Haieganu, în baza împuternicirilor primite de la comandantul Corpului de Armat I i de la Ministrul Culturii Naionale i al Cultelor, a alctuit o comisie de profesori universitari care s preia inventarul stabilimentului maghiar, mizându-se pe acelai tip de aciune ca la finele lunii decembrie 1918, ,,naionalizarea" instituiei64. În aceste împrejurri, la nivel guvernamental, deciziile nu erau uor de luat, pentru a menaja susceptibiliti i de o parte, i de alta. Finalmente, prin dou Decrete Regale

Vezi în acest sens, cu multe detalii i observaii interesante, studiul lui Lönhárt Tamás, Uniunea Popular Maghiar i chestiunea Transilvaniei (1944-1947), în vol. România i relaiile internaionale în secolul XX. In Honorem profesorului universitar doctor Vasile Vesa la împlinirea vârstei de 60 de ani, ed. Liviu âru, Virgiliu âru, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2000, p.117-139. 62 Legiferat prin Decretul nr.309, publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.30 din 7 februarie 1945. Vezi i Arh.St.Bucureti, CC al PCR. Cancelarie, dos. 342/1945, dos. 343/1945 i dos. 344/1945. 63 Publicate în ,,Monitorul Oficial", nr.176 din 6 august 1945. 64 Cf. Arh.St.Bucureti, Preedinia Consiliului de Minitri. Guvernele Sntescu-Rdescu, dos. 44/1944, f.85.

61

promulgate la 29 mai 1945, se consfinea funcionarea la Cluj a dou universiti distincte, una de limb maghiar65, iar cealalt de limb român. În vreme ce aceasta din urm revenea în vechile cldiri din perioada interbelic, universitii maghiare i s-a alocat doar localul Liceului de fete ,,Regina Maria", fiind pus totodat într-o poziie dezavantajoas în ceea ce privete organigrama i posibilitile restrânse de a-i coopta profesorii. De asemenea, nu era clar precizat modalitatea de utilizare a clinicilor universitare i a laboratoarelor pentru munca de cercetare, ulterior convenindu-se (de fapt impunându-se) ca facultatea maghiar de medicin s funcioneze la Târgu Mure66. În aceste împrejurri ­ dar nu fr avataruri67 ­, universitatea maghiar i-a deschis oficial porile la 11 februarie 1946, concomitent la Cluj i Târgu Mure (unde va funciona Facultatea de medicin i de farmacie), sub numele de ,,János Bolyai", alturi de cea româneasc, sub numele de ,,Victor Babe", ce vor dinui în aceast postur pân în 1959, când, în împrejurri descrise în alt parte, se vor unifica sub titulatura: ,,Universitatea Babe-Bolyai"68. În perioada pe care o avem în vedere dup sfâritul celui de-al doilea rzboi mondial, sistemul universitar a fost profund influenat de o serie de msuri reparatorii, în urma diverselor decizii luate în vremea regimului antonescian, îndeosebi în chestiunile ce ineau de legislaia antirasial. Prin Decretul-Lege nr. 1729 din 29 septembrie 1944 au fost abrogate dispoziiile restrictive cu privire la accesul evreilor în învmânt. De asemenea, în martie 1945, prin Legea nr. 217, privind epurarea administraiei publice, s-a trecut la îndeprtarea acelora care au colaborat sub orice form pentru realizarea scopurilor hitleriste sau fasciste, dac au activat în micarea legionar sau alte micri cu caracter fascist, au comis crime, delicte, acte teroriste. Totodat, prin Decretul nr. 658 din 24 august 1946 a fost desfiinat i firava autonomie universitar. Dup proclamarea Republicii Poplare Române la 30 decembrie 1947, ritmul reformelor i în sistemul învmântului superior capt un caracter ­ s-ar putea spune ­ radical. În fapt, Legea din 3 august 1948 a schimbat fundamental fizionomia învmântului secundar i superior românesc69. Potrivit acesteia, învmântul public devine un drept egal pentru toi cetenii RPR, fr deosebire de sex, naionalitate, ras sau religie. El este organizat exclusiv de stat, fiind aezat pe ,,baze democratice, populare i realist-tiinifice", având totodat un caracter laic. Durata studiilor liceale s-a redus la zece ani, cu profil unic, de cultur general, au fost excluse din programa colar o serie de materii precum sociologia, psihologia, limba latin, teoria literaturii etc, iar altele i-au redus ponderea.

Decret promulgat în baza hotrârii Consiliului de Minitri nr.817/1945 i publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.119 din 29 mai 1945, p.4423-4424. 66 Cf. Lucian Nastas, Intelectualii i promovarea social în România (Pentru o morfologie a câmpului universitar), Cluj, Edit. Limes, 2004, p.167-215. 67 Vezi i Árpád Antal, Dokumentumok a Bolyai Tudományegyetem els éveibl, în ,,Korunk", VIII, 1997, nr.4, p.127-133; Erdély Magyar Egyeteme, 1944-1949, vol. II, ed. János Lázok i Gábor Vincze, Marosvásárhely, Edit. Mentor, 1998; Gábor Vincze, Illúziók és csalódások. Fejezetek a romániai magyarság második világháború utáni történetébl, Csíkszereda, Státus Könyvkiadó, 1999, p.225-262. 68 Minoriti etnoculturale. Mrturii documentare ­ Maghiarii din România (1956-1968), coord. Lucian Nastas, Cluj, Centrul pentru Resurse i Diversitate Etnocultural, 2003. 69 Decretul nr.175 pentru reforma învmântului, emis de prezidiul Marii Adunri Naionale a RPR, a aprut în ,,Monitorul Oficial", nr.177 din 3 august 1948, p.6322-6323. Vezi i Gh. Vasilichi, Reforma învmântului, Bucureti, Edit. Tineretului, 1949.

65

În ce privete învmântul superior, prin Decretul nr. 312 din 6 noiembrie 1948 au fost reglementate unele norme tranzitorii, în legtur cu funcionarea instituiilor acestuia. Totodat s-au înfiinat noi centre universitare, iar prin scindarea vechilor structuri au aprut mai multe faculti, institute etc ­ aspect asupra cruia nu insistm, ieind din cadrele cronologice ce le-am propus în aceast carte ­, ca rezultat al mai strictelor specializri, îns adeseori prost concepute. Din vechea facultate de filosofie i litere s-au creat facultile de filosofie, istorie, filologie i psihologie-pedagogie; facultatea de tiine s-a divizat în facultile de matematic-fizic, chimie, tiine naturale, geologie-geografie. Facultatea de drept a devenit de tiine juridice, iar medicina, farmacia, medicina veterinar i teologia au devenit stabilimente distincte de universitate, cptând titulatura de Institut. Totodat, prin reforma menionat, ,,coala" a devenit unul din principalele instrumente de îndoctrinare. În institutele de învmânt superior s-a introdus marxism-leninismul ca materie obligatorie de studiu, comun tuturor facultilor: în anul I se preda socialism tiinific, în anul II economia politic, iar în anul III materialismul dialectic i istoric. În afara centrelor universitare tradiionale (Bucureti, Cluj i Iai) au aprut altele noi, pentru o mai bun ,,repartiie în teritoriu" a învmântului superior. Fr dorina de a insista pe acest aspect, care oricum depete cadrul ce ni l-am propus, vom face doar câteva meniuni, pentru a surprinde mcar parial proporiile extinderii reelei de învmânt superior, ceea ce a presupus i creterea corpului didactic, cu consecine pe care ­ poate ­ analizele viitoare le vor elucida. Astfel, s-au creat noi stabilimente la Bacu (un Institut Pedagogic i de subingineri), Braov (unde înc din 1940 se stabilise Academia de Comer i Studii Industriale din Cluj; apoi s-a înfiinat Institutul de Silvicultur în 1948, Institutul de mecanic în 1949, ambele fuzionând în 1953 sub forma unui Institut Politehnic; în 1960 a luat fiin Institutul Pedagogic, cu seciile de matematic, fizic-chimie i biologie ­ ulterior, în 1969, creându-se i o catedr de muzic ­, pentru ca în 1971, prin unificarea Institutului Politehnic cu cel Pedagogic s ia natere Universitatea), Craiova (care în 1956 capt statutul de Universitate, cu apte faculti, la care se va aduga un Institut Pedagogic, din 1965), Galai, Oradea (unde exista deja o tradiie interbelic, printr-o facultate de drept i dou Academii teologice; îns abia din 1963 se va înfiina un Institut Pedagogic de trei ani, cu facultile de filologie, matematic-fizic, istorie-geografie i educaie fizic, care-i vor înceta activitatea în 1983, rmânând doar un Institut de subingineri, ca filial a Politehnicii din Cluj), Petroani (unde va exista între 1948-1957 un Institut al Crbunelui, devenit apoi Institut de Mine, cu o facultate de mine i o alta de electromecanic minier), Piteti (în 1962 a fost creat Institutul Pedagogic, cu trei faculti ­ filologie, matematic i tiine naturale, la care se vor aduga în 1971 cele de fizic i de educaie fizic i sport; în 1974 se creaz Institutul de Învmânt Superior, ce va îngloba i existenta secie de subingineri subordonat pân atunci Politehnicii din Bucureti), Ploieti (cu un Institut de Petrol i Gaze), Reia (cu un Institut de subingineri, înfiinat în 1971, iniial dependent de Politehnica din Timioara), Sibiu, Suceava (unde se înfiineaz în 1963 un Institut de Învmânt Superior de trei ani, cu patru faculti: filologie, matematic-fizic, istoriegeografie i sport), Târgu Mure (unde, în afara Universitii de Medicin i Farmacie i a Universitii de Art Teatral, a fost creat în 1960 un Institut Pedagogic), Timioara (creându-se aici o Universitate în 1962) .a. Toat aceast extindere, precum i

transformrile ideologice ale sistemului educaional i-au aflat consacrarea prin Legea privind învmântul în RSR din 196870. Încheind aceast succint prezentare a sistemului universitar românesc în intervalul 1864-1944 (cu racordarea fireasc pân la 1948), se mai impun totui câteva observaii, cu caracter general, necesare articulrii mai eficiente a coninutului capitolelor urmtoare, dar i pentru a evidenia faptul c analiza acestui câmp este mult mai complex decât se întrevede la o simpl abordare. Iar aceast ultim afirmaie deriv din constatarea c pentru istoria universitilor s-au studiat prea mult structurile, îns s-a pierdut din vedere strategiile actorilor (profesori i studeni), fiind privilegiate mai ales ,,inovaiile", dar prea puin disfuncionalitile. Pe de alt parte, tria unei universiti nu st doar în forele ei interne (profesori i studeni), ci este indisolubil legat de puterea (mai bine zis ,,puterile") din afar: puterea economic a statului, puterea politic, tradiia intelectual a naiunii etc, la fel cum este deopotriv dependent i de evoluiile universitilor strine, care exercit o concuren real, chiar agresiv, asupra celor naionale. Iar dac vrem s nuanm mai mult ­ din aceast ultim perspectiv ­, sistemul universitar românesc a fost supus de fapt la o dubl concuren extern, nu fr semnificaii profunde, aa cum se va constata i din lucrarea de fa: pe de o parte este vorba de o concuren extra-universitar a intelectualilor ce acioneaz în afara câmpului academic, iar pe de alta concurena universitilor strine în ceea ce privete publicul studenesc, muli tineri optând pentru studii dincolo de graniele României. Exist aadar o interaciune între universitate i societate în ansamblul ei. Puterea politic central a avut un rol aproape exclusiv în direcia reformelor de ansamblu a universitilor româneti, acestora lipsindu-le parc voina intern de a face mare lucru, poate i pentru c muli universitari erau deopotriv oameni politici i, oricum, puteau dirija ,,afacerile" profesionale de la vârf, atunci când se aflau la guvernare. Acetia deveneau ,,democrai", adepi ai autonomiei reale, doar când se aflau în opoziie, afiându-se ca înverunai critici i mereu promovând idei novatoare. Ajuni îns din nou la putere, dup rezolvarea diverselor interese personale, intrau într-o letargie ce pare o caracteristic a învmântului românesc. Teoretic, dar i practic, puterea politic a acceptat libertatea învmântului, dar a exploatat din plin disensiunile din cadrul corpului universitar, generate de individualismul profesional i de corporatismul facultilor. Guvernanii, prin Ministerul Instruciunii, nu s-au mulumit s-i exercite tutela de departe, ci adeseori i-au impus politica voluntarist. Iar cu titlu de exemplu invocm acum doar cazul lui Titu Maiorescu, personalitate cu totul i cu totul remarcabil a culturii române, care în mod real a cutat s schimbe imaginea acestui minister, având atuuri bine surprinse de un contemporan al su: ,,Crescut i educat pentru profesorat, cu cultur distins în materie de învmânt, nu este de mirare c dl. Maiorescu s se fi interesat de la început de chestiile relativ la instrucie"71. Ajungând la cârma acestui departament, ca membru al Partidului Conservator, el a lovit îns în liberali (cum i acetia fceau adeseori), mergând chiar mai departe, prin suprimarea unor catedre ocupate de adversari politici, ceea ce-i va i aduce de altfel îndeprtarea din guvern. Dintr-o alt perspectiv, se cuvine s invocm i

70 71

În ,,Buletinul Oficial", nr.62 din 13 mai 1968. George Panu, Amintiri de la ,,Junimea" din Iai, ed. Z. Ornea, Bucureti, Edit. Minerva, 1998, p.87.

exemplul oferit de N. Iorga în volumul lui de memorialistic, în ce privete ­ de pild ­ candidatura cumnatului su la funcia de rector al Universitii din Bucureti. Atunci când I. Bogdan, ,,îndemnat de prieteni", a acceptat s intre în competiie pentru aceast poziie, ,,i-a luat toate precauiunile, a vizitat pe toi colegii, ba a mers i la efii de partid. (...) I s-au dat toate asigurrile, care aveau valoarea celor ce se pot cpta de la un politician ­ i de fapt Bogdan a fost ales"72. Acest intervenionism a fost adeseori pus pe seama unei voine coerente la vârf, care viza modernizarea societii în ansamblu i a învmântului în special. În fapt, a fost vorba de o politic clientelar în ceea ce privete cooptarea corpului profesoral, iar pe de alt parte prea s protejeze în principal publicul studenesc românesc, sub aparena unui ,,liberalism universitar", dilematic totui în condiiile în care nu s-au gsit soluii de reconciliere a libertii învmântului i a autonomiei universitare cu controlul ideologic dirijat spre naionalism i antisemitism, îndeosebi între cele dou rzboaie mondiale. Dilema a fost rezolvat în bun msur începând cu legislaia rasial din 1938, dar i printr-o serie de aciuni anterioare, uneori pe fa, alteori obscure, de impunere a unui numerus clausus universitar73. De altfel, dup 1919 apare tot mai evident dezinteresul major al puterii politice fa de tineret, în relaia cu acesta prevalând mai degrab politicianismul. De aici i nemulumirea studenilor fa de partidele politice. Dac pân spre sfâritul perioadei interbelice se vorbete despre micrile studeneti îndeosebi ca manifestri antisemite, în fapt de cele mai multe ori antisemitismul a trecut frecvent pe plan secund, în colimator fiind de fapt partidele politice. Zadarnic o serie de universitari, deopotriv i lideri politici, au cutat s fereasc instituia de diversele derapaje ideologice, cutând s redefineasc rolul universitii în cadrul societii româneti. Coreciile au lsat mereu i sechele. Ion Petrovici, într-un text devenit celebru i pe care l-am invocat deja, intitulat Menirea universitilor, reamintea faptul c valorificarea unui popor se face în primul rând prin culturã, iar aceasta din urm nu se poate realiza decât prin intermediul universitilor. De aceea, trebuia creat un mediu prielnic dezvoltrii acestora, care n-au avut la noi o tradiie tiinific îndelungat, în primul rând prin existena unui corp profesoral ,,strbtut de fiorul creaiunii tiinifice". Pe de alt parte, crearea de savani i de buni profesioniti nu e de ajuns. Universitatea trebuie sã aib influen i asupra educaiei morale i civice a studenilor, s fie un focar de patriotism generos, dar i de ,,emancipare intelectual, ca citadele de lupt împotriva tuturor tiraniilor"74. Din aceeai perspectiv îi va construi i Romulus Cândea un discurs rostit în Senatul României la 30 martie 1931, cu ocazia discutrii proiectului de lege privind învmântul superior75. Referindu-se îns la autonomia universitar, Cândea avea în vedere în primul rând ,,autonomia gândirii"76, respingând orice încercare de control a universitilor din partea ministerului. De altfel, nici problema autonomiei universitare nu a fost întotdeauna îneleas în esena ei, dovad fiind permanentele dezbateri pe aceast tem, parc fr a-i fi aflat

N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, ed. Valeriu i Sanda Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.277. 73 Asupra acestui aspect vezi Lucian Nastas, Die Unmöglichkeit des Andersseins. Überlegegungen zum universitären Antisemitismus in Rumänien 1920-1940, în citat. 74 I. Petrovici, Op. Cit., p.31. 75 Romulus Cândea, Reforma învmântului superior, Discurs rostit la Senat, Cernui, Edit. Glasul Bucovinei, 1931, 71 p. 76 Ibidem, p.17.

72

vreodat rezolvarea. Mai mult chiar, într-o intervenie a lui Fl. tefnescu-Goang, rector al Universitii din Cluj, ce va dobândi i aureola de victim a studenilor de dreapta, se reproa faptul c autonomia conceput de N. Iorga prin legea 1932 a fcut din universiti nite ,,ceti intangibile, guvernate numai de ele i prin ele". În fapt, continu acesta, ,,autonomie absolut nu exist la nici una din instituiile publice ale rii noastre, fiindc statul nu poate admite organizaii ce scap autoritii sale constituionale"77. Totodat, multe din neajunsurile învmântului universitar s-au datorat nu numai multor ambiguiti legislative, cât mai ales ­ cum remarca unul din marii reformatori ai epocii ­ ,,lipsei de sistem i perseverenei" în reformarea educaiei78. De altfel ­ dei ar prea bizar afirmaia ­, dup o oarecare imobilitate între 1864 i 1898, frecventele reforme i retuuri aduse învmântului universitar (prin legi, amendamente, regulamente, programe i modificri a celor din urm, circulare i ordine ministeriale) ne pune în faa a cel puin dou dileme: ori societatea româneasc evolua prea repede, ceea ce solicita frecvente aduceri la zi, ori administratorii domeniului nu au acordat suficient atenie sistematic, sau au dovedit incompeten, în ceea ce privete cerinele organice ale societii, ceea ce a impus permanente reveniri i ajustri. Sau din ambele câte ceva! Pentru c dac parcurgem chiar i numai sumar lunga perioad de la 1864 pân pe la 1948, constatm c frecventele polemici, dezbateri, rapoarte, memorii, studii etc ofereau ­ ca i acum de altfel ­ sentimentul unui perpetuu provizorat în legislaia colar în general, dar i în cea universitar, în special. Cauzele repetatelor reforme au avut în mod evident motivaii mult mai profunde decât simpla bnuial a vanitii diverilor minitri ai educaiei, care nu este nici ea departe de adevr. Pe de alt parte, o privire asupra a ceea ce a reprezentat Ministerul Instruciunii (sau al Educaiei) pân la finele celui de-al doilea rzboi mondial ne indic în mod evident faptul c timpul scurt petrecut de diverii demnitari în fruntea departamentului nici nu putea duce la o serioas continuitate a veunei iniiative profunde. Între 1860-1940, aadar în optzeci de ani, titularii ministerului s-au schimbat de 84 ori, fiecrui nou numit revenindu-i o activitate medie sub un an de zile (mai precis, de 11,4 luni), atât pentru intervalul 1860-1918, cât i între 1919-1940. Îns marea ans a fost c muli din cei preocupai cu adevrat de destinele învmântului românesc au ocupat acest portofoliu de mai multe ori (un total de 60 persoane), îns desele întreruperi ale activitii lor marcând evident temeinicia reformelor întreprinse. Prin longevitate se remarc ministeriatele lui D.A. Sturdza (1885-1888), Take Ionescu (1891-1895), Spiru C. Haret (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910) i Constantin Angelescu (1918-1919, 1922-1926, 1927-1928, 1933-1937), care de altfel i-au i legat numele de principalele reforme în domeniu. Nu întâmpltor ­ trebuie spus i acest lucru ­ Ministerul Instruciunii mai totdeauna a fost privit ca o sinecur79, în cadrul acestuia adevraii ,,reformatori" fiind de cele mai multe ori secretarii generali ai departamentului. Sigur c au fost i excepii notabile! Grosso modo, acesta ar fi contextul pe care se pliaz subiectul crii de fa, care urmrete mai puin sistemul naional de formare a elitelor, ci în primul rând peregrinarea

Fl. tefnescu-Goang, Ordinea în Universiti, în ,,Naiunea român", Cluj, X, 1936, nr.199 (6 septembrie), p.1. 78 Spiru C. Haret, Raport general anual asupra învmântului, Bucureti, Tipografia Academiei Române, 1884. 79 Vezi în acest sens i George Panu, Op. Cit., p.87.

77

academic, ce a constituit aproape întotdeauna o form de circulaie a indivizilor aflai în cutarea bunurilor culturale.

ETAPELE INIIERII ,,ACADEMICE" Fiecare individ, în trasarea i desvârirea traiectoriei lui umane i profesionale, este ­ contient sau nu ­ atât produsul unor conjuncturi, cât i a unor serii de proiecte i strategii mai mult sau mai puin elaborate. Aspectul din urm desemneaz, în termeni generali, organizarea i mobilizarea tuturor mijloacelor necesare pentru atingerea unui obiectiv. Fie c este la vârsta copilriei, fie la maturitate, contient sau incontient, prin proprie voin sau determinat de mediul familial ori social, individul urmeaz o cale care de cele mai multe ori este suma diverselor calcule pentru a realiza ceva în via. Abstract vorbind, nimeni nu ar putea obine un succes, urmrind un obiectiv anume, fr mijloace i fr estimri adaptate proiectului propus a fi realizat, pentru c în via aproape nimic nu se petrece la voia întâmplrii, fiind nevoie de o bun determinare a aciunilor ofensive i defensive, ceea ce presupune un mare consum de energie spiritual, abilitate i eforturi susinute. Importana crescând a concurenei în interiorul fiecrui câmp, dar i între câmpuri diferite, impune indivizilor s investeasc tot mai mult pentru a-i construi traiectoria profesional i de a o pregti pe a descendenilor. Este vorba de a dobândi atuurile decisive pentru a depi semenii, congenerii mai ales, ceea ce implic o diversificare intern a strategiilor indivizilor din aceeai categorie de vârst. Iar în cazul nostru, atuul de baz este educaia. Dei termenul de educaie este mult mai complex decât s-ar putea înelege la o superficial abordare ­ aceasta reprezentând în fapt totalitatea achiziiilor de la natere pîn la moarte ­, vom aborda aici în principal educaia realizat pe filiera instituiilor de învmânt. Îns nu este de neglijat nici etapa anterioar, cea din mediul familial, care constituie în termeni uzuali ,,cei apte ani de acas", cu implicaii majore în conduita ulterioar. Nu întâmpltor, Ion Petrovici (1882-1972) ­ profesor universitar de filosofie la universitile din Iai i Bucureti, de mai multe ori ministru la diverse departamente (printre care i la Instruciune Public, în 1926-1927 i 1937-1938) ­ îi intituleaz un capitol din memoriile sale Pedagogia mamei mele1, insistând asupra faptului c aceasta ,,mi-a fost cel dintâi profesor, timp mai scurt în sectorul instruciunii, ceva mai îndelung în acela al educaiei". În msura în care tatl su era mai tot timpul reinut de activitatea profesional (fiind avocat), ca i în cazul altor familii, mamei îi revenea sarcina supravegherii formrii intelectuale în primii ani. Aceasta îi fcuse studiile la pensionul de clugrie Notre-Dame din Iai ­ aadar, era o bun cunosctoare a limbii i literaturii franceze ­, ceea ce a avut un rol major în educaia primar a lui Petrovici. Tot ea a fost aceea care se ocupa de ,,bunele maniere" ale tânrului în formare, generând o anume rezisten din partea lui ,,pentru acele maimureli salonarde", dar pe care ­ mai târziu ­ a fost nevoit s le redescopere (îndeosebi la Titu Maiorescu) i s le practice în contactele lui cu diversele medii elitiste ale vremii. i tot mama sa a fost aceea care a încercat s-i inoculeze ­ spre disperarea tânrului ­ aprecierea indivizilor dup originea i clasa social, în vreme ce el prefera ,,valoarea individual".

1

Ion Petrovici, De-a lungul unei viei. Amintiri, Bucureti, Editura pentru literatur, 1966, p.14-27.

Fr a insista acum asupra teoretizrilor i imensei cazuistici legate de rostul mamei în rudimentele iniierii în via a fiilor i fiicelor, fiind de fapt principalul mediator între acetia i mediul extrafamilial, din perspectiva subiectului nostru alte câteva exemplificri vor putea oferi îns unele detalii nu lipsite de semnificaie. George Boskoff (1882-1960), pianist de mare virtuozitate, compozitor i pedagog, a fost iniiat în studiile muzicale înc din fraged copilrie de ctre mama sa ­ Anetta Boskoff ­, ce era profesoar de pian la Conservatorul din Iai. Doar într-un asemenea context iniiatic i stimulativ, acesta a urmat studiile muzicale la Bucureti (1895-1899), dup care i le-a continuat la Conservatorul Naional din Paris (1901-1904), devenind ulterior profesor la Conservatorul din capital, iar apoi la Academia de Muzic din Atena (1910-1912). La polul opus îns îl putem oferi ca pild pe Vasile Voiculescu (1884-1963), nscut într-o familie modest de rani-negustori de pe Valea Buzului, a crui mam dduse natere la apte copii, fiind lipsit de orice instrucie sistematic, dar care a transmis celui invocat un întreg tezaur de cultur popular, de tradiii i obiceiuri. Aceasta îns a sacrificat totul pentru educaia fiilor, Vasile Voiculescu pstrându-i mereu o adânc recunotin i afeciune, devenind medic, dar i un poet cu mare rezonan în literatura naional. Aadar, discrepane majore, îns cu impulsuri educaionale ce au dus la traiectorii intelectuale elevate. Pentru c mediul familial al celui invocat mai sus nu comport comparaii, de pild, cu cel al lui Marin Simionescu-Râmniceanu (1883-1964), viitor critic de art, de origine social medie, ca fiu al lui Dumitru i Elena, locuitori ai Focaniului. Dei într-un ora provincial, mama acestuia ­ var, printre altele, cu Duiliu Zamfirescu ­ întreinea unul din cele mai rafinate saloane, în casa lor dând concerte cvartetul de coarde al italianului Lucio Vecchi, creat pe la 1875, frecvent fiind prezeni pictori i scriitori (prin casa lor au trecut Al. Vlahu, B. tefnescu-Delavrancea .a.). În ce-l privete pe tatl su, este suficient s amintim faptul c Duiliu Zamfirescu l-a folosit ca posibil model pentru Tnase Scatiu. Aadar, atât Marin Simionescu-Râmniceanu, cât i Duiliu Zamfirescu au crescut în aceast atmosfer, care chiar dac era provincial, avea ce sa ofere, iar asta în principal datorit mamei celui dintâi. Am exemplificat aici prin cazuri extreme, tocmai pentru a sugera marea complexitate a influenei mamei în declicul edificrii personalitii diverselor elite, în fapt fiecare biografie uman având o ,,poveste" a zmislitoarei de prunci, unic mai ales prin încrctura sentimental ce o degaj. Pentru ali intelectuali tatl a fost acela care a contribuit la dezvoltarea anumitor deprinderi, pasiuni intelectuale, tabieturi etc, nu fr s fi avut i mama rosturi bine determinate. În fragmentul memorialistic Istoria ideilor mele, Alexandru D. Xenopol (1847-1920) atribuie tatlui multe din elementele definitorii ale educaiei viitorului istoric. Lipsa de cultur a mamei sale a fost îndeajuns suplinit de personalitatea complex a tatlui. Acesta cunotea vreo ase limbi strine (din care patru foarte bine), avea o bibliotec bogat, iar în fraged copilrie îl lua pe Alexandru ,,pe genunchi", fredonându-i ,,melodii triste i melancolice din ara lui îndeprtat" (memorialistul îi atribuie o origine anglo-saxon). Este i explicaia pentru care istoricul A.D. Xenopol a manifestat întreaga sa via mult aplecare pentru muzic, întreinând chiar ­ periodic ­ un salon artistic bine cunoscut la Iai la cumpna dintre veacurile XIX-XX. Tot tatlui su îi datoreaz caliti precum buna gestiune a bugetului familial, respectarea unui program riguros în timpul zilei, corectitudinea în îndeplinirea angajamentelor de orice fel,

religiozitatea, cu alte cuvinte, dup cum mrturisete A.D. Xenopol, ,,în aceast înconjurime de munc i de înteire intelectual s-a deteptat prima mea copilrie"2. Cam la fel s-au petrecut lucrurile în cazul lui C. Rdulescu-Motru (1868-1957), care aprecia spre senectute c ,,primele îndrumri, care probabil au hotrât în bun parte mersul carierei mele de profesor i publicist, le-am primit de la tatl meu" (proprietar de pmânt), care fusese crescut de Eufrosin Poteca, egumenul mnstirii Gura-Motru. Totodat, printele su s-a dovedit a fi foarte sever, ca ,,metod de educaie pe acea vreme", i dei avea un grad redus de instrucie, practica învarea din ,,experiena vieii", deprins în mediul rural, ceea ce-l fcea pe filosoful de mai apoi s considere c ,,multe din caracterizrile pe care le-am dat mai târziu despre sufletul ranului român i pe care le-am publicat în Personalismul energetic, în rnism, în Românism, precum i în scrierea ce pregtesc acum despre Psihologia etnicului românesc [în 1942], îi au baza de documentare în experienele fcute dimpreun cu tatl meu"3. Pe de alt parte, Rdulescu-Motru atribuie aplecarea lui spre filosofie ,,tradiiei" lui Eufrosin Poteca4, afirmând mult mai târziu, în 1943, c ,,eu n-am nici un merit, fiindc nu în mod contient mi-am ales cariera. (...) Am lsat din mân poate un profit sigur [agricultura], pentru a vâna o glorie, pe care nu voi ti dac am obinut-o sau nu"5. În ceea ce-l privete pe Tudor Vianu (1897-1964), dei mama acestuia era o femeie instruit, bun cunosctoare a limbilor german i francez (având o bibliotec de peste o mie de volume din cele dou literaturi), cântând la pian i practicând canto, copilria viitorului estetician s-a desfurat ,,în climatul profesional al tatlui meu [care era medic], unde ani de zile am rsfoit prin tomuri compacte de plane anatomice, sub privigherea orbitelor vide ale craniului instalat pe bibliotec", mare parte din adolescen viitorul universitar estetician crezând c vocaia lui este aceea de medic6. Iar exemplele în aceast direcie ar putea continua, evident, pentru fiecare individ aparte, educaia fiind indisolubil legat de originea social a indivizilor i a mediului în care s-au dezvoltat. Îns în afara prinilor, diverse alte rude, uneori direct, alteori indirect, au contribuit la modelarea caracterului, la pregtirea pentru via, la deteptarea gustului pentru lecturi, la fel cum nici doicile, servitoarele, ,,bonele" ori diveri profesori sau ,,meditatorii" particulari n-au stat deoparte, prin basmele povestite, prin diverse relatri, recomandri de lecturi ori ali stimuli intelectuali etc, care au stârnit imaginaia tânrului în formare, generând aspiraii profesionale elevate. Ioan Bianu, dei era fiul unei familii de rani ardeleni sraci, din comuna Fget (comitatul Târnavelor), i-a început studiile primare în localitatea natal, pentru ca apoi s le continue la Gimnaziul din Blaj. Aici, la dezvoltarea gustului su pentru cultur a contribuit îndeosebi Timotei Cipariu, directorul colii, care avea i o bibliotec impresionant pe care Bianu o consulta frecvent. Dar în

A.D. Xenopol, Scrieri sociale i filosofice, ed. N. Gogonea i Z. Ornea, Bucureti, Edit. tiinific, 1967, p.360-362. 3 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, ed. Valeriu i Sanda Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1990, p.56-59. 4 Eufrosin Poteca îi fcuse studiile superioare, ca bursier al Eforiei coalelor, la Universitile din Pisa (1820-1823) i Paris (1823-1825). La revenirea în ar a fost profesor de geografie i filosofie la coala de la ,,Sf. Sava", apoi arhimandrit i egumen al mnstirii Gura Motrului (1832-1858). Prin lucrrile sale a fost apreciat ca unul din promotorii filosofiei româneti moderne. 5 C. Rdulescu-Motru, Revizuiri i adugiri, 1943, ed. Rodica Bichis i Gabriela Dumitrescu, Bucureti, Edit. Floarea Darurilor, 1996, p.28. 6 Apud Ion Biberi, Tudor Vianu, Bucureti, Editura pentru Literatur, 1966, p.11-12.

2

egal msur a fost influenat i de profesorul su de limba i literatura latin de la Blaj, Ioan Micu Moldovan, în casa cruia a i locuit de altfel vreme de zece ani (cât era elev), i care în 1876 l-a plasat pe Bianu sub ,,protecia" unui alt ardelean, îns stabilit de mult timp la Bucureti, unde era profesor i decan la facultatea de filosofie i litere de aici, asigurându-i-se astfel o burs de studii la universitatea metropolitan. În cazul lui Moses Gaster (1856-1939), primii ani de învtur au fost acas, tatl su ­ un evreu sefard ­ având o bogat bibliotec, abonat la publicaii periodice din Leipzig, mare iubitor de literatur etc. Pe lâng educaia religioas specific unui copil israelit, familia s-a îngrijit s-i dea lecii în particular cu profesori de o recunoscut erudiie, un rol important avându-l ­ ca i în cazul yemenitului Yehya Kapah7, dar nu numai ­ celebrul Joseph Halevy (1827-1917), proaspt întors din Etiopia, mare cunosctor al arheologiei i limbilor orientale, ajuns profesor la École des Hautes Études din Paris. La polul opus se afl Gh.I. Brtianu (1898-1953), care era fiul lui Ion I.C. Brtianu i nepot al lui I.C. Brtianu, ambii prim-minitri i ,,ctitori" ai statului naional modern, bunicul fiind artizanul dobândirii Independenei, tatl al realizrii României Mari. Dup mam se trgea din familia fanariot Moruzi, ce a dat doi domnitori în ambele Principate în a doua jumtate a veacului XVIII i începutul celui urmtor, dar i din Sturdza. Mama, Maria Moruzi, se cstorie în 1889 cu fiul lui Al.I. Cuza ­ rezultat din relaia cu Maria Obrenovici ­, tot Alexandru, care îns a murit la scurt vreme, în timpul voiajului de nunt la Madrid. Prin motenire, vduva Maria Moruzi locuia la castelul de la Ruginoasa, unde va invita s locuiasc i pe tânrul Ion (Ionel) I.C. Brtianu, proaspt inginer ce lucra la calea ferat Iai-Pacani. Între cei doi s-a înfiripat o idil, în urma creia s-a nscut Gh.I. Brtianu, prinii cstorindu-se formal doar pentru a legitima copilul, dup care s-au i desprit, fiecare având propria via. În aceste împrejurri, Gheorghe Brtianu a rmas în grija mamei, înconjurat mai ales de rude femei i fiind tratat mai mult ca o ,,fat", cunoscându-i tatl abia în 1909, cu ocazia tentativei de asasinat a acestuia, care pe patul de spital a dorit s-i vad fiul. Ulterior, întâlnirile au devenit tot mai dese, viitorul istoric fiind periodic prezent în familia Brtienilor, cu tot ceea ce presupune acest lucru. Aadar, anii cei mai semnificativi ai educaiei i-a petrecut sub grija atent a mamei, mai întâi la Ruginoasa, mai apoi la Iai, în locuine pline de o mare încrctur simbolic8, fcând ,,colile" în particular, cu preceptori, luând lecii de dans, de scrim etc, aa cum se obinuia în casele celor avui. Cu alte cuvinte a fost un privilegiat, în primul rând prin familie, beneficiind de o educaie aleas, având dascli de înalt inut moral i profesional9. Nu întâmpltor, în 1945, Gh.I. Brtianu va închina lucrarea sa Tradiia istoric despre întemeierea statelor româneti ,,amintirii întâiului meu dascl în tiina istoriei", lui A.B. Brandia, fost director al Liceului Naional din Iai, dar i îndrumtor în particular al viitorului universitar. De altfel, asupra calitilor acestui

Reformator al comunitii evreieti din Yemen. Este vorba de Casa ,,V. Pogor", actualmente sediul Muzeului de Literatur a Moldovei, construit în 1850 de vornicul Vasile Pogor, i care o vreme a adpostit sediul Societii Junimea i al revistei ,,Convorbiri literare", fiind aadar frecventat de Titu Maiorescu, P.P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu, Ion Creang, V. Alecsandri, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Conta, A.D. Xenopol, N. Gane .a. Proprietarul va vinde ulterior imobilul i parcul înconjurtor Mariei Moruzi-Cuza, motenite apoi de istoricul Gh.I. Brtianu. 9 Vezi Lucian Nastas, G.I. Brtianu ­ drumul spre împlinirea unei vocaii, în vol. Confluene istoriografice româneti i europene. 90 de ani de la naterea istoricului Gheorghe I. Brtianu, ed. V. Spinei, Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza", 1988, p.195-205.

8 7

profesor s-a oprit cu mult condescenden i Nicolae Iorga, elev cândva al dasclului amintit, entuziasmat c ,,explica bine, viu" i ,,îngduia s se recurg la cri strine"10. Alexandru Rosetti (1895-1990) îi plaseaz începuturile interesului su pentru tiin i literatur înc din vremea liceului, invocând-o pe bunica sa, Elena C. Cornescu, ce avea o bibliotec impresionant, pe care viitorul filolog o consulta zilnic; în plus, tot bunica lui era cea care organiza periodic la ea acas ,,serate", unde Al. Rosetti a avut posibilitatea s cunoasc diverse personaliti ale culturii române, întâlniri nu fr ecou în sufletul tânrului în formare11. Pe când avea doar 3-4 ani, Constantin C. Giurescu a stat cu prinii la Viena, unde tatl fcea cercetri în Arhivele de acolo, prilej cu care viitorul istoric a învat germana, pentru c prinii i-au luat o ,,nemoaic la copii", care a venit apoi în România i a mai rmas vreo doi ani în casa familiei, prezen care a lsat urme durabile în educaia celui invocat. Evident, nu a fost insensibil nici la îndrumrile tatlului su, care-i dirija lecturile, citind astfel înc din coala primar Genoveva de Brabant, Alexndria, Robinson Crusoe (care l-a impresionat i cel mai mult), Don Quijote, pentru ca prin clasa a patra s-i cad în mân seria de brouri poliiste editate de Ignat Hertz, Sherlock Holmes12. Alexandru Claudian (1898-1962), dei era nscut în Cernavod, prinii lui proveneau din Craiova, tatl su fiind militar, în vreme ce mama era nepoata profesorului universitar Petre Cerntescu, fapt nu fr impact i semnificaii în ce privete viitoarea carier. Îns datorit profesiei tatlui, studiile primare i primele dou clase de liceu le-a fcut la Caracal, continuând apoi la Buzu i la Liceele ,,Mihai Viteazul" i ,,Sf. Sava" din Bucureti, localitate în care va absolvi apoi facultatea de filosofie i litere în 1922. i tot fiu de militar a fost I.D. tefnescu (1886-1981), întâiul nscut din cei doi fii ai maiorului Dumitru tefnescu, fratele lui Barbu tefnescu-Delavrancea. În vreme ce fiul cel mai mic (Scarlat) va urma tot cariera armelor, ajungând pân la gradul de locotenentcolonel, I.D. tefnescu a absolvit cursurile facultilor de drept i de litere din Bucureti, ocupând apoi o catedr universitar. Mult diferit a fost copilria altora, ca în cazul lui Onisifor Ghibu (1883-1972), care pân pe la zece ani a crescut în casa prinilor din Slite (jud. Sibiu), descendeni din oieri i devenii meteri cojocari, activitate la care participau toi membrii familiei (viitorul universitar clujean având înc cinci frai). În frecventele cltorii prin Ardeal sau Oltenia ale tatlui, pentru comercializarea cojoacelor i a pieilor, era luat i Onisifor, ,,întorcându-m acas ­ spune el ­ cu bogate cunotine de locuri, de oameni i de obiceiuri, care echivalau cu o adevrat coal a vieii". Acest tip de educaie era completat rudimentar în familie ­ tatl su fiind mai puin instruit, abia tiind s citeasc (îns doar în chiliric, fr s poat scrie) ­, devreme ce în casa printeasc se gseau doar câteva cri bisericeti i lucrri de literatur popular (gen Povestea vorbii i Nastratin Hogea), dar i exemplare din Clindarul poporului i sptmânalul Foaia Poporului, ambele tiprite la Sibiu13.

N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, ed. Sanda i Valeriu Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.70. 11 Cf. Al. Rosetti, Cltorii i portrete, ed. Liviu Clin, Bucureti, Edit. Sport-Turism, 1983, p.215, 288. 12 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. Dinu C. Giurescu, Bucureti, Edit. All, 2000, p.29. 13 Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieii. Anii mei de învtur, ed. Nadia Nicolescu, Cluj, Edit. Dacia, 1981, p.55-56.

10

Iar de o atmosfer oarecum asemntoare a avut parte i Ion I. Nistor (18761962), fiul unor agricultori din satul Bivolrie (com. Vicovul de Sus, pe atunci districtul Rdui), ce aveau o cas modest cu doar dou camere, în care triau laolalt prinii cu cei 14 copii ai lor. Primii doi ani de coal elementar i-a urmat în localitatea natal, va continua apoi la Rdui, unde va absolvi Liceul german (1897), între timp întreinânduse prin darea de lecii particulare la copiii unor oameni cu stare14. Andrei Oetea, din Sibiel (com. Slite, jud. Sibiu), era fiu de oier (mocan) ce avea doar o cas i 2,5 ha de pmânt, dar i patru copii, din care doi vor rmâne la munca câmpului15. În schimb, locurile pe unde a copilrit Oetea au mai dat culturii române pe Ghibu, D.D. Roca, I. Lupa i Aurel Decei, de altfel farmecul regiunii constituind geneza piesei lui Lucian Blaga, Tulburarea apelor (aprut la Cluj în 1923, cu o frumoas ilustraie realizat de A. Demian), viitorul filosof-poet fiind inspirat tocmai cu ocazia unei vizite la casa printeasc a viitorului istoric, descris de acelai Blaga în lucrarea sa memorialistic Hronicul i cântecul vârstelor16. La fel Mihai Beniuc (1907-1988), originar dintr-un stuc din Munii Apuseni, din Sebi (jud. Arad), ai crui prini erau rani, suficient de sraci încât tatl su s încerce marea aventur, plecând ca muli ali ardeleni în America. A revenit în ar dup opt ani, fr cine tie ce agoniseal, datorit efectelor crizei economice de dup primul rzboi. Avea trei copii i trei hectare de pmânt, ceea ce nici unuia nu-i putea asigura mare lucru. De aceea, conform tradiiei, unul trebuia destinat învturii, iar acesta a fost Mihai Beniuc, care dup absolvirea Liceului ,,Moise Nicoar" a urmat cursurile Facultii de litere din Cluj, unde va rmâne o vreme asistent (din 2 aprilie 1942), iar din 1944 va trece la Universitatea din Iai ca confereniar, pentru ca ulterior s fie numit profesor la Bucureti, profitând din plin de schimbarea regimului politic i de calitatea de membru al Partidului Comunist înc din ilegalitate. Ali viitori intelectuali care i-au creat un nume în cultura român îi aduc aminte de copilrie cu tristee i fr a putea invoca mare lucru despre iniierea în primii ani de via, dei aceasta a existat, generând traume adânci în conduita ulterioar. Uneori srcia, alteori diverse accidente biografice ­ precum moartea unui printe ­ aproape c nu las nimic din fluxul memoriei a se îndrepta spre educaia de acas, amintirile având mereu un aer tragic, ca în cazul lui Teohari Antonescu17 ori Garabet Ibrileanu18, sau nefiind demne de a fi semnalate posteritii. Am fcut aceste succinte incursiuni biografice pentru a degaja câteva elemente ce in de importana tot mai sporit a educaiei colare în cadrul societii româneti aflat în plin proces de modernizare. Reformele administrative puse în lucru înc de pe la mijlocul secolului XIX i declinul vechilor funcii care se obineau pe temeiul diverselor titluri de ,,noblee" au deschis calea celor mai diverse fraciuni sociale spre ascensiune, prin alte ci decât cele

Doina Alexa, Ion Nistor ­ dimensiunile personalitii politice i culturale, Rdui, Editura Institutului Bucovina, 2000, p.13-17. 15 Din fraii lui Andrei Oetea, Petre i Ioan au fost agricultori, în vreme ce Coman Oetea a ajuns profesor la Oradea. 16 Lucian Blaga, Hronicul i cântecul vârstelor, ed. G. Ivacu, Bucureti, Edit. Eminescu, 1973, p.143. 17 Cf. Jurnalului acestuia, pstrat în Arhiva Muzeului de Literatur a Modovei din Iai, fond 8569, alctuit din trei caiete ce însumeaz aproximativ 250 file, care periodic invoc anii copilriei i a mediului familial. (Vezi Teohari Antonescu, Jurnal, 1893-1908, ed. Lucian Nastas, Cluj, Edit. Limes, 2005). 18 Vezi Al. Piru, G. Ibrileanu, Bucureti, Editura pentru Literatur, 1967, p.17-22.

14

,,tradiionale". În acest context, naterea ideologiei meritocraiei a fcut ca îndeosebi din a doua jumtate a veacului XIX investiia colar s capete o nou valoare social, care s justifice sacrificiile fcute de cei provenii din pturile mici i mijlocii (îndeosebi mica burghezie, preoi, învtori i profesori, rani înstrii etc). Iar aceast idee o regsim ca o dogm în spiritul vremii, cu rezultate notabile îndeosebi dup primul rzboi mondial. Toi aspiranii la o bun poziie social tiau c meritul i capacitatea nu se obin ,,de la sine", ci presupun ani de munc i de privaiuni. În cazul multor liceeni, aspectul apare cel mai evident, dei muli adolesceni ­ îndeosebi cei care vor urma filiera facultilor de filosofie i litere, pe la cumna veacurilor XIX-XX ­ cochetau cu ,,boema", închipuindu-se asemenea unui Verlaine, Baudelaire, Edgar Poe sau Hölderlin. Visau la mari succese literare i crturreti, dei unii abia de erau capabili s treac clasele de liceu ori examenele la facultate, citind dezordonat, fr metod, afiând stri ,,nevrotice" (care par s fi fost la mod), crezând în aptitudinile lor, dar i în menirea altora de a le cunoate resorturile intime i a-i proclama genii. Se imaginau astfel în ,,turnul de filde" al marilor creaii, trind de azi pe mâine. Îns, aa cum relateaz Simion Stolnicu (pseudonimul lui Alexandru Botez), nu era suficient doar s te crezi dotat, ci mai trebuia ceva. Iar el reproduce o atare pova a unui universitar de la litere din Bucureti, prin anii `20: ,,În ara asta, dac nu eti ceva (nu ai un titlu, adic un rang social) i te mulumeti cu scrisul, nu te ateapt decât ratarea sau tuberculoza"19. Au existat îns i spirite lucide, care aproape c tiau din pragul adolescenei cam ce doreau. Dup cum nota Mircea Vulcnescu în octombrie 1924, la intrarea în universitate, aspiraiile lui erau cu siguran comune i altor congeneri: ,,Veneam cu toat patima celor 16 ani s m afirm. Nu tiam bine ce voi spune, dar universitatea era un prilej s m disting. Pân atunci nu cunoscusem insuccesul. Tot ce încercasem, reuise. Eram vesel, mândru, sclipitor, vioi, inteligent i activ... i aspirând la dominare"20. Au existat îns i spirite echilibrate ­ muli ajuni universitari ­, care fr s le displac boema (cu câteva excepii notabile, precum N. Iorga i V. Pârvan), au zcut prin biblioteci, au citit muni de cri, au acoperit mii de fie cu însemnri savante, fr a lsa îns deoparte nici apucturile indisolubil ataate adolescenei (chefuri, beii ­ unele monstruoase ­, aventurile galante etc), toate acestea constituind parc etape obligatorii ale iniierii, ca ,,aventuri" ale cunoaterii. Dei principiul meritului i al capacitii intelectuale are o valoare mai mult simbolic decât real, acesta prezint îns un mare avantaj ­ spre deosebire, de pild, de reuita economic ­, prin faptul c succesul este produsul aciunii individuale. Aproape întotdeauna st doar în puterea individului de a acumula capital intelectual, de a face performan prin efort propriu, dobândind diplome i titluri. Este totodat adevrat c acest tip de capital nu asigur permanentizarea poziiei în cadrul familiei, la generaia urmtoare. Ea poate asigura în unele cazuri doar renumele, lucru deloc de neglijat, dar prea puin folositor în ascensiunea profesional a generaiei succesoare. Cu alte cuvinte, acumularea capitalului intelectual în cadrul familial este un ciclu care trebuie luat mereu de la capt, de la predecesor rmânând doar prestigiul, diverse bunuri culturale (bibliotec, manuscrise etc) i, eventual, o reea de relaii construit de printe i utilizabil în timp i în cazul succesorului. Dei Constantin C. Giurescu urmase liceul ,,real", pregtindu-se a urma apoi studii de inginerie, în ultimul an de liceu s-a decis totui

19 20

Simion Stolnicu, Printre scriitori i artiti, ed. Simion Brbulescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1988, p.56. ,,Manuscriptum", XXVII, 1996, nr.1-2, p.204.

s urmeze facultatea de filosofie i litere ­ specialitatea istorie ­, schimbare produs în chiar anul morii tatlui su, tot istoric, confereniar la Universitatea din Bucureti. tia deja ce presupune o atare profesie, iar pentru a deprinde limbile clasice a apelat la bunvoina lui Vasile Pârvan, ,,care fusese prieten cu tata i coleg la Academie", de a fi acceptat ca auditor la cursurile de greac ale acestuia, dei nu-i terminase înc studiile secundare21. De altfel, aceast decizie nu pare deloc întâmpltoare, de vreme ce, ca istoric, C.C. Giurescu se revendic din printele su, iar apoi, dintre profesorii universitari, foti colegi ai tatlui, din V. Pârvan, D. Onciul, S. Mehedini i Demostene Russo. Mai târziu, Giurescu i-a trecut doctoratul la Bucureti, în 1925, din comisie fcând parte N. Iorga (raportor), V. Pârvan, D. Russo, P. Cancel i decanul Ch. Drouhet, pentru ca aproape imediat s se anune examenul de docen în Istoria românilor. Postul era vizat de fapt de Ion Vldescu, care urmrea apoi o conferin universitar. Pârvan îns l-a ,,somat" pe Giurescu s-i depun candidatura, care s-a mobilizat în acest sens, în timp record reuind s-i publice o lucrare (în 10 zile), în urma concursului fiind declarat reuit. Din comisie au fcut parte cei de mai sus ­ Iorga, Pârvan, Russo i Cancel ­, la care s-a mai adugat Ilie Minea de la Iai. Din aceast postur, nu i-a fost greu ca de la 1 ianuarie 1926 Giurescu s fie numit confereniar de istoria modern a românilor. Între timp îns, catedra rmas vacant în urma morii lui I. Ursu (în 1925) ­ i suplinit o vreme de P. Cancel ­ a fost scoas la concurs la începutul lui 1927. Giurescu ar fi putut avea printre poteniali contracandidai pe P.P. Panaitescu (dar care nu avea docena), Ion Vldescu (rivalul de la docen) i Ilie Gherghel, profesor la Liceul ,,D. Cantemir" din Bucureti, îns care nu avea publicat decât teza de doctorat i câteva articole. Dar nici unul dintre acetia nu s-a înscris la concurs, considerându-se lipsii de orice ans, cu atât mai mult cu cât de aproape un an C.C. Giurescu devenise ginerele lui Simion Mehedini. Rmas aadar singur în competiie, Giurescu a fost declarat reuit de ctre o comisie din care au fcut parte aceiai V. Pârvan (care a redactat i raportul final), D. Russo, P. Cancel i Ilie Minea22. Asemenea lui C.C. Giurescu, tot din familie de universitari mai proveneau fraii Alexandru i Teodor Naum, fiii junimistului ieean Antom Naum, primul ajungând temporar confereniar de istoria artelor, al doilea profesor de latin la facultatea de litere din Cluj; Tancred Bneanu, fiul confereniarului Vlad Bneanu; Hortensia Georgescu, fiica lui Ioan Lupa .a. ­ în general transmiterea din tat în fiu/fiic a profesiei fiind infim reprezentat în cazul facultilor de filosofie i litere, spre deosebire de medicin, ca s invocm doar cel mai evident exemplu. Aadar, pentru eventuala transmitere a poziiei trebuie s se acumuleze i alte tipuri de capitaluri (sau alte variabile existeniale), ceea ce impune ca corolar complementaritatea reuitei colare cu alte categorii de reuit, aspect ce l-am abordat în câteva studii ale noastre i va constitui punctul central al unei cri în curs de apariie. Îns tradiia intelectual a unei familii transmitea un lucru foarte semnificativ: ataamentul descendenilor fa de munca intelectual i, implicit, dependena fa de funciile publice, fapt cu semnificaii majore, întrucât pentru România ­ i în general pentru rile mai puin dezvoltate ale Europei ­ categoriile intelectuale au rmas destul de puternic legate de stat, prin filierele de formare în principal publice i prin debueele

21 22

Constantin C. Giurescu, Op. Cit., p.88. Pentru detalii vezi Ibidem,p.114, 149-150, 174-176.

administrative. Nu întâmpltor, instituiile statului au constituit mereu un pol de atracie pentru indivizii cei mai educai. Atuul principal cu conontaii meritocratice l-a constituit aadar educaia i, în cazul nostru, îndeosebi dobândirea unei diplome universitare, acesteia adugându-i-se o alt suit de titluri i diplome (doctorat, studii de specialitate, atestate profesionale etc). De altfel, înc din ultimele patru decenii ale veacului XIX asistm la o cretere tot mai pronunat în toat Europa occidental a fenomenului colarizrii de nivel secundar i universitar23. Aceast expansiune constituie unul din procesele fundamentale ale modernizrii, în strâns legtur cu evoluia structurilor politice i sociale, cu extensia drepturilor civice, a progreselor tehnologice etc, cu alte cuvinte este vorba de un proces general de profunde mutaii structurale. Nu întâmpltor, mijlocul secolului XIX este apreciat de sociologi i istorici drept începutul erei învmântului, care va duce la eradicarea analfabetismului, în care coala este considerat de ctre stat ca un ,,serviciu indispensabil", educaia deschizând calea spre prestigiul social, siguran, bogie etc24. Îns întemeierea abia din a doua jumtate a veacului XIX a universitilor de la Iai i Bucureti (1864) nu a însemnat neaprat i asigurarea pârghiilor elevate i eficiente de formare a elitelor intelectuale româneti. Dei statul s-a angajat în aplicarea unei politici educative cât de cât coerente i de anvergur, cel puin sub aspectul legislaiei i al declaraiilor de intenie, punerea în practic a unui învmînt superior modern ­ pân spre 1900 ­ nu s-a putut împlini decât prin artificii i paleative, ceea ce a dat natere la stabilimente universitare defectuoase în organizare i funcionare, în care structura i calitatea profesorilor n-au putut reprezenta stimuli în cooptarea i dialogul cu un corp studenesc cât de cât motivat profesional. În aceste condiii, cealalt Europ a constituit mul vreme principala surs de instrucie superioar, spaiu de atracie i de referin, cu implicaii majore în procesul modernizrii societii româneti. În dorina aproape disperat de a înlocui vechile configuraii culturale, care asiguraser prea puin progresul naiunii, i de a recupera în for decalajul temporal ce o separa de civilizaia apusean25, tinerii cu aspiraii elevate i-au îndreptat mereu privirile spre modelele sociale i intelectuale central i vest europene. Chiar statul, prin factorii diriguitori, a pus în practic un eficient i costisitor sistem de formare în ,,afar" a elitei intelectuale autohtone ­ primii bursieri provenind din ara Româneasc, începând cu 182226 ­ care, odat revenit, avea s promoveze aici standardele educaionale i tiinifice occidentale. Din aceast perspectiv, formarea noilor îndrumtori spirituali în apusul Europei a fost i a rmas înc (în diverse maniere) o tendin nu numai obsedant, dar i primordial. În 1860, de exemplu (pentru a ne limita doar la perioada imediat anterioar

Cf. Reinhart Schneider, L'évolution de l'éducation dans les Etats d'Europe occidentale entre 1870 et 1975, în vol. Perspectives des sciences socials en Allemagne aujourd'hui, coord. Erwin K. Scheuch, Paris, Editions de la Maison des Sciences de l'homme, 1991, p.3-39. 24 Vezi Th. Zeldin, Histoire des passions françaises, 1848-1945, vol. II, Orgueil et intelligence, trad. din englez de Catherine Erhel i Odile de Lalene, Paris, Edit. du Seuil, 1978, p.159 (cu o nou ediie, Paris, Edit. Payot, 2002). 25 Vezi, în acest sens, observaiile mereu valabile ale lui E. Lovinescu, Istoria civlizaiei române moderne, 3 volume, Bucureti, 1924-1926 (cu o nou ediie în 1972, îngrijit de Z. Ornea, Bucureti, Edit. tiinific). 26 Cf. Ion Bianu, Întâii bursieri români în strintate. Scrisori de-ale lui Efrosim Poteca, 1822-1925, în ,,Revista nou", I, 1888, p.421-481.

23

fondrii celor dou universiti în sens modern), au fost trimii la studii în strintate ­ Paris, Berlin, Bonn, Torino i München ­ 32 de bursieri din Moldova, dintre acetia, la reîntoarcere, nou devenind profesori universitari27. Mai mult chiar, domnitorul Al.I. Cuza avea intenia de a întemeia la Paris un colegiu român, proiect ce nu se va împlini decât mult mai târziu, în perioada interbelic, prin fondarea colilor române de la Roma i din capitala Franei. Asta nu înseamn c filiera studiilor în strintate a fost apreciat la unison ca fiind pozitiv. Asemenea altor spaii, au existat i la noi porniri anti-occidentale, tradiionaliste, care apreciau c ,,importurile" culturale din afar nu fac altceva decât s corup o societate cu suficiente resurse pentru o evoluie dinspre interior, care s conserve obiceiurile motenite. Nu puini au fost aceia care, aidoma unui memorialist din a doua jumtate a secolului XIX, refuzau a-i trimit copiii la studii în strintate întrucât observaser c ,,tinerimea român aristocratic, care se întorcea din strintate cu titlul de doctori în diferite tiine, din o sut de tineri abia câte unul aducea societii învturi solide i fundamentale, iar nouzeci i nou se întorceau ntri i doctori în viciuri i imoralitate, în dispreul societii"28. Memorialistul viza îns o alternativ pentru fiul su, i anume cariera armelor, o slujb de stat, bine remunerat i cu un mare prestigiu social la mijlocul veacului XIX. De altfel, cu excepia profesorilor din perioada de început a universitilor noastre, mereu se va cuta ­ îndeosebi dup 1890 ­ cooptarea celor care mai întâi i-au fcut studiile superioare de baz în ar, dar care mai apoi au urmat filiere de educaie i în apusul Europei, având ca finalitate dobândirea acolo a unei specializri sau a unui doctorat. Iar dup primul rzboi, chiar acest ultim titlu obinut în afar nu mai era privit întotdeauna cu ochi buni, de vreme ce ­ de pild ­ bursierilor de la colile româneti de la Paris i Roma li s-a impus obligaia de a-i susine disertaia la una din facultile din ar, motivându-se nevoia de ,,întrire" a universitilor naionale. Evident, în tot acest mecanism complex de cooptare a viitorului corp profesoral universitar, de pild, un factor esenial îl constituie nu doar competiia pe baz de titluri i diplome, ci i apropierea precoce dintre magistru i discipol (posibil succesor), înc de pe bncile facultii, facilitând cunoaterea direct dintre cei doi, verificarea afinitilor i a capacitilor intelectuale, crearea rudimentelor de solidaritate etc. Devin astfel explicabile multe din eecurile unor spirite strlucite în a accede la un post universitar, invocând aici doar exemplul lui Pius Servien, al crui nume iniial era de erban Coculescu (1902-1959). Dei era fiul lui Nicolae Coculescu, profesor universitar i director al Observatorului Astronomic din Bucureti, Pius Servien a fcut primii ani de coal la Bucureti, pentru ca apoi s-i continue studiile la Paris, din 1917, la Liceul ,,Saint-Louis". Se va înscrie apoi la facultatea de litere de la Sorbona, susinându-i acolo doctoratul în 1930 cu o disertaie mult apreciat29. În 1940 va încerca s ocupe catedra de limba i literatura

D. Berlescu, Universitatea din Iai de la 1860 pîn la 1918, în vol. Contribuii la istoria dezvoltrii Universitii din Iai, I, Bucureti, 1960, p.217. Pentru perioada de pân la 1864 vezi i A. Filimon, Legturi tiinifice ale Universitii din Iai cu universiti strine, în vol. Universitatea din Iai. 18601985. Pagini din istoria învmântului românesc, Iai, Edit. Universitii ,,Al.I. Cuza", 1987, p.133-137. 28 Amintirile colonelului Lcusteanu, publicate i adnotate de Radu Crutzescu, Bucureti, Fundaia pentru Literatur i Art ,,Regele Carol II", 1935, p.230. 29 Pius Servien, Les Rythmes comme introduction physique à l'esthétique. Nouvelles methodes d'analyse et leur application notamment à la musique, aux rythmes du français et aux mètres doriens. Avec une remarque de Paul Valéry, Paris, Edit. Boivin, 1930, 208 p.

27

francez din Bucureti30, fr a avea cea mai mic ans, în principal deoarece pentru muli din instana de validare era un ,,necunoscut". Este drept c contracandidatul su venea tot de la Paris ­ este vorba de Basil Munteanu ­, îns acesta fcuse facultatea la Bucureti, devenise bursier al statului la coala român de la Fontenay-aux-Roses, de la care fusese îndeprtat pe motiv c dorea s-i susin doctoratul în Frana. Basil Munteanu întreinuse îns excelente relaii cu fostul titular al catedrei (Ch. Drouhet), dar i cu muli ali universitari i scriitori din ar, crora le recenza lucrrile prin periodicele franuzeti, dar mai ales le inocula ndejdea de a figura cu multe aprecieri laudative într-o Istorie a literaturii române, pregtit de el pentru apusul Europei. Numai c în vreme ce urmele lsate de Munteanu în cultura francez au fost modeste, cel respins ­ Pius Servien ­ va ajunge ulterior cercettor la ,,Centre de Recherches Scientifiques" din Paris, va ine lecii despre ritm i limbaj poetic în cadrul catedrei de poetic de la Collège de France, publicând totdat câteva cri de mare valoare31. Un aspect oarecum diferit de formare i afirmare în cadrul societii româneti îl prezint elitele ,,artistice", întrucât astfel de cariere n-au ascultat întotdeauna de aceleai reguli ca în profesiile invocate mai sus, ce i-ar putea integra în categoria intelectualilor. Profesia de artist (pictori, sculptori, desenatori) a fost ­ i a rmas în bun parte ­ una liberal, supus în primul rând legilor de pia ale liberului schimb, fiind mai puin dependent de sistemul academic. Pentru artiti, calitatea operei este mult mai important decât diplomele dobândite, valoarea rezultând în primul rând din recunoaterea public a produsului i gradul de vandabilitate. Pentru a-i exercita meseria, era nevoie de talent, iar la perfecionarea i validarea acestuia devenea adeseori necesar doar practica pe lâng un artist consacrat, într-un atelier privat, iar dac era posesorul unei diplome de bacalaureat putea chiar aspira la studii superioare artistice, dei nu întotodeauna era necesar existena unui atestat de nivel secundar. Fr a dori îns s omitem aceast categorie a elitelor, am considerat necesar s ne oprim ­ când a fost cazul ­ i asupra migraiei tinerilor studeni artiti, surprinzând doar unele tipuri de formaie, în principal prin intermediul colilor artistice superioare, care presupuneau o anume formaie iniial. Este totui de reinut faptul c la noi pictura i sculptura s-au dezvoltat relativ târziu, multe din produciile artistice existente aici fiind datorate unor strini, de o art ,,naional" în sens modern neputându-se vorbi decât de pe la mijlocul veacului XIX. Au fost acestea doar câteva elemente ce in de educaia viitoarelor elite intelectuale de la noi, aspectul fiind ­ evident ­ mult mai complex, dar reliefat mcar în liniile generale în mai toate biografiile consacrate acestora. Vom insista îns acum în principal pe filierele formative din afara României, în contexte i cu consecine ce se vor desprinde aproape de la sine.

30

Mircea Anghelescu, Pius Servien-Basil Munteanu: avatariile unui concurs la Universitatea din Bucureti, în ,,Manuscriptum", XII, 1981, nr.3, p.95-102. 31 Vezi îndeosebi Base physique et base mathématique de la théorie des probabilités vers une nouvelle forme de la théorie, París, Hermann, 1942; Science et Poesie, Paris, Flammarion, 1947; Science et hasard, Paris, PUF, 1949.

UNIVERSITILE OCCIDENTALE I FORMAREA ELITEI INTELECTUALE ROMÂNETI Mirajul Europei i funciile simbolice ale ,,peregrinrii academice" Datorit carenelor învmântului superior românesc i mirajul reprezentat de apusul Europei, universitile strine au deinut mult vreme monopolul formrii elitei intelectuale autohtone. Se poate estima, fr exagerare, c în intervalul 1860-1944, aproape toi minitrii, membrii cabinetelor ministeriale, profesorii universitari i ali înali funcionari au urmat filiera studiilor în strintate1. De altfel, la cumpna veacurilor XIXXX, un intelectual român remarca nu fr oarecare tristee faptul c diriguitorii notri, cu toate c i-au completat i perfecionat ,,cunotinele la metodele din Germania i Frana", sunt incapabili s îneleag rostul unui sistem universitar naional bine dotat i articulat; i dei ,,cultura apusean ne-a format profesorii notri universitari", ,,am fost i suntem înc tributari apusului pentru importarea tiinei"2. Doar în felul acesta se pot explica sursele transformrii societii româneti i cum s-a reuit, sub influena modelelor occidentale, modificarea aspectului i spiritului culturii naionale, pân atunci de factur oriental i ortodox. În mai toate rile vest europene, învmântul superior se reformase i se modernizase înc de pe la mijlocul secolului XIX în strâns legtur cu evoluiile societale în general3. La dezvoltarea acestui proces au contribuit mai muli factori, din care un impact fundamental l-au avut aspecte precum: consolidarea mecanismelor democraiei, care a creat tensiuni între diversele sisteme sociale europene, atât noile, cât

De pild, pentru cât datoreaz corpul universitar românesc instituiilor de învmânt superior europene, vezi Elena Siupiur, Les intellectuels roumains du XIXe siècle et la réorganisation de la classe politique et du système institutionnel, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXIV, 1995, no.1-2, p.75-96; Lucian Nastas, Le role des études à l'étranger dans la carrière des professeurs d'université roumains (18641944), în vol. L'enseignement des elites en Europe Centrale (19e-20e siècles), sous la direction de Victor Karady et Mariusz Kulczykowski, Cracovie, Université Jagellonne, 1999, p.149-158. Sau, dintr-o alt perspectiv, Mihai Sorin Rdulescu, Elita liberal româneasc (1866-1900), Bucureti, Edit. ALL, 1998, p.113-114. 2 Gr. Hurmuzescu, Chestiuni de învmânt. Universitile noastre, în ,,Noua revist român", I, 1900, vol.2, nr.24 (15 decembrie), p.441. 3 Pentru acest proces, în general, vezi: The Transformation of Higher Learning, 1860-1930. Expansion, diversification, social opening and professionalization in England, Germany, Russia and United States, ed. Konrad Jarausch, Stuttgart, Klett-Cotta, 1982; George Weisz, The emergence of modern universities in France, 1863-1914, Princeton, Princeton University Press, 1983; Intellectuals, universities and the State in Western modern societes, edited by Ron Eyerman, Lennart G. Svensson and Thomas Soderqvist, Berkeley, University of California Press, 1987; The Rise of the Modern Educational System. Structural Change and Social Reproduction, 1850-1920, ed. Detlef K. Muller, Fritz Ringer and Brian Simon, Cambridge, Cambridge University Press, 1989 (prima ediie în 1987); The European and American University since 1800. Historical and sociological essays, ed. by Sheldon Rothblatt and Björn Wittrock, Cambridge/New York, Cambridge University Press, 1993; A history of the university in Europe, vol. 3: Universities in the nineteenth and early twentieth centuries (1800-1945), ed. Walter Rüegg, Cambridge, Cambridge University Press, 2004; Universities and science in the early modern period, ed. by Mordechai Feingold and Victor Navarro-Brotons, Dordrecht, Springer, 2006 .a.

1

i vechile elite îndreptându-se spre învmântul superior pentru a-i legitima statutul i pârghiile de putere prin intermediul educaiei i al aciunii principiului meritocratic; industrializarea, care solicita sisteme de învmânt adaptate nevoilor i exigenelor de natur tehnologic, economic i social; tensiunile sociale i conflictele politice care reclamau instituii de învmânt elevat cât mai integrate aparatului etatic i capabile s elaboreze ideologii care s susin unitatea naional4. În fapt, sistemul universitar occidental din a doua jumtate a secolului XIX era fondat pe ideea emanciprii, promiând libertatea contiinei, egalitatea în drepturi, autonomia moral i intelectual a indivizilor. La noi, trecerea printr-o universitate occidental a fost mereu considerat ca un bun indice de formaie ambiioas i de calitate. Obinerea unei diplome de licen sau de doctorat în strintate, ca instrument al carierei, a devenit astfel obiectivul esenial al tinerilor cu aspiraii elevate, atestatul indiscutabil al competenelor intelectuale i garantul reuitei sociale. În acest context, ,,oricine avea un titlu universitar, mai ales luat în strintate ­ spunea în Mrturisirile sale filosoful C. Rdulescu-Motru, referindu-se la anii 1890-1900 ­, gsea înaintea sa cariera deschis gata"5. În consecin, ,,continuarea studiilor universitare în strintate era pentru toat generaia mea un lucru aa de natural, încât ea nu cerea aranjamente prealabile (...). Plecau, fiindc aa fcea toat lumea"6. De altfel, nici în perioada de dup primul rzboi mondial mentalitatea nu se schimbase prea mult, de vreme ce Vasile Bncil îi relata lui Basil Munteanu în toamna lui 1922 ­ fr s aib o imagine prea clar a ceea ce se petrecuse anterior sub acest aspect ­ c ,,toi liceniaii, când sunt întrebai ce planuri au, spun: «plec, plec !» I-a apucat instinctul migraiei ctre Apus pe români, dup ce 2000 de ani au gsit de bine s stea în vgunele Carpailor. E cam târziu, dar nu stric !"7. Iar acest aspect a accentuat treptat diminuarea caracterului elitist al educaiei în afara granielor, generând nu doar impresia conturrii unui fenomen de mas. Nu întâmpltor, datorit sporului excesiv al atestatelor universitare strine ­ mai ales pân pe la primul rzboi mondial ­ s-a impus legislativ un ,,control" al acestora, prin îndeplinirea unor proceduri de recunoatere a diplomelor de ctre ministerul român de resort. De altfel, înc de la finele primului deceniu al veacului XX asistm la tot mai multe dezbateri pe tema necesitii protejrii pieelor profesionale naionale în faa diplomelor strine, pentru ca dup 1919 sejururile în afar s fie ,,recomandate" doar pentru studiile de ,,scurt durat", dar mai ales cu obligaia de a trece doctoratul în ar. Iar argumentul invocat de autoriti era acela c reeaua noastr universitar a reuit s acopere întârzierea anterioar, putând s ofere o calitate similar studiilor în afar, ca atare se crease acea situaie susceptibil de a limita ,,natural" importul de diplome prin simplul joc al pieei universitare. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune c în perioada interbelic statul român a descurajat studiile în afar, impunând dreptul de preemiune pentru titularii unor diplome naionale în cazul anumitor posturi8.

Cf. Alain Drouard, Analyse comparative des processus de changement et des mouvements de réforme et de l'enseignement supérieur français, Paris, Editions du Centre National de la Recherche Scientifique, 1978, p.53. 5 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, ed. Sanda i Valeriu Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1990, p.69. 6 Ibidem, p.38. 7 Basil Munteanu, Corespondene, Paris, Edit. Ethos, 1979, p.8. 8 În Ungaria, de pild, în perioada interbelic, recunoaterea diplomelor strine pentru a exercita orice profesie reglementat de puterile publice a dus la o transformare profund a filierelor migraiilor

4

Iat de ce studiile în Occident au devenit pentru muli dintre tinerii români nu numai un mijloc de a se forma, de a se instrui, cât mai ales o modalitate de a se afirma, de a dobândi atuurile principale în aspiraia spre poziii sociale înalte. Nu întâmpltor se constat atunci ­ ca i acum ­ o anume greutate a virtuilor intelectuale cptate prin frecventarea universitilor occidentale, care dobândiser de-a lungul vremii un fel de ,,capital simbolic autonom", exprimat prin termeni de autoritate sau prestigiu, dar care se sprijin cel mai adesea pe simpla încrctur ce inea de vechimea stabilimentului. Iar a urma o universitate ce deinea un asemenea ,,capital atribuit", aducea studiosului uneori beneficii prin procur, doar prin banalul fapt c era posesorul unei diplome de la Paris, Berlin, Heidelberg sau Viena, dei pregtirea individului nu acoperea întotdeauna prestigiul diplomei. Este poate i explicaia cea mai simpl în ceea ce privete prezena infim a românilor în micile faculti provinciale franceze, care au fost create în cadrul birocratic al Universitii napoleoniene, dar care au rmas modeste în ceea ce privete producia savant, dei au profitat de faptul c participau formal la o reea în fruntea creia se afla prestigioasa ,,Nouvelle Sorbonne", atrgând înc de la finele veacului XIX importante contingente de studeni strini, dar mai puin pe cei din România. Pe de alt parte, se cuvine aici fcut precizarea c noiunea de facultate din sistemul francez este mult diferit de ceea ce se înelegea atunci în lumea germanic sau acum la noi. În secolul al XIX-lea, pân la legea Liard din 1896 (ce va reuni facultile dintr-o localitate sub titulatura de ,,universitate"), învmântul superior din hexagon avea dou tipuri de stabilimente, pe de o parte marile coli (în care studenii erau admii prin concurs), iar pe de alta facultile, instituii deschise, autonome, destinate posesorilor unui bacalaureat, în care se promova o singur disciplin9. Din marea varietate a tipurilor de cltorie, filiera studiilor pare s fi fost aadar cea mai important i semnificativ: ea urmrea un ,,program" cu obiective bine precizate; se fcea la vârste tinere (20-25 ani), când individul e deschis spre cunoatere, spre alte experiene; este cel mai important moment din ciclul iniierii, cu finaliti la întoarcere, cei mai muli studeni ocupând apoi funcii i pârghii eseniale de putere intelectual, politic i economic, devenind la rândul lor îndrumtori sau diriguitori în varii domenii. În 1898, pe când Sextil Puariu avea doar 21 de ani, cltorise deja prin Germania i Danemarca, iar acum îi pregtea doctoratul, nu fr a vizita ,,cultural" i Italia, atribuind acestor peregrinri virtui invocate de muli alii, pentru c ele se fceau ,,când cu sufletul virgin i cu o sete nesioas poi acumula fr oboseal cât mai multe i variate impresii, prelucrându-le repede, chiar dac nu izbuteti s le clasifici i s le distingi"10.

studeneti. Dac spre 1880, 2/5 din medicii maghiari aveau o diplom în strintate, aceast proporie se reduce semnificativ în preajma celui de-al doilea rzboi (Victor Karady, Les logiques des échanges inégaux. Contraintes et stratégies à l'oeuvre dans les migrations d'étudiants en Europe avant les années 1930, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschichte der studentischen Migration, Hrsg. Hartmut Rüdiger Peter und Natalia Tikhonov, Frankfurt am Main-Berlin-Bern etc, Peter Lang Verlag, 2003, p.31-32). 9 Cf. Pierre Moulinier, Les étudiants étrangers à Paris au XIXe siècle. Origines géographiques et cursus scolaires, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschicte der studentische Migration, citat, p.95. 10 Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri de tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.72.

Totodat, frecventarea unui mare centru universitar vest european constituia o bun surs de îmbogire cultural, de distanare fa de moravurile i ideile preconcepute avute în ar, de socializare i politizare. Stabilit pentru o vreme la Leipzig ­ în intimitatea lui I.L. Caragiale ­, dup ce-i trecuse doctoratul în filosofie la Halle, în 1903, Paul Zarifopol îi scria dup doi ani lui N.M. Condiescu c-i ,,priete stranic aici", gsind ,,linite, ordine, senintate". ,,Pentru noi meridionalii i orientalii ­ continu el refleciile ­, copii înc nevârstnici (ori resturi btrâncioase?) ai Europei, e mare primejdie de a cdea într-un sibaritism complet, aa de multe i variate ce sunt satisfaciile pe care ni le ofer occidentul. Vorbesc, firete, de satisfaciile superioare; pe cele inferioare le-am imitat destul de bine i de repede acas, cu deosebire noi românii"11. Sunt gânduri parc în continuarea celor formulate câiva ani mai devreme de socrul su, C. DobrogeanuGherea, ctre tefania, care-i va deveni soie lui Zarifopol: ,,Nou, românilor, ne cam trebuie disciplin în toate. Românii au inteligen, aptitudini, numai n-au disciplin la munc, n-au perseveren, seriozitate ­ nicieri nu se capt aceste lucruri mai bine ca în Germania"12, iar aceast obsesie a discrepanei în ce privete atitudinea fa de ,,munc" dintre noi i occidentali este o constant pentru mai toi studioii români aflai la universitile din afar. Aadar, a face studiile în strintate, a cltori i a tri o vreme în alte spaii culturale, nu înseamn doar a te legitima ca ,,om profesional", prin titluri i diplome, ci i a te rupe o vreme de contextul formativ iniial, de a suporta o ,,terapie" a ineditului, de a te angaja la ,,aventur", pentru c ­ de pild ­ doar simplul gest al deplasrii fizice dinspre România spre alte puncte cardinale europene în a doua jumtate a veacului XIX i pân spre anii 1920 constituia în adevr un act temerar, mcar dac luam în seam mijloacele de transport ale vremii. Pe de alt parte, în mod evident, anii de studii în afar au constituit o perioad indiscutabil nu doar de îmbogire cultural, ci i de a gusta libertatea, libertatea de micare, a ideilor, a moravurilor, atât de constrângtoare în spaiul românesc. Trecerea pe la Sorbona, a asista la cursurile de la Collège de France sau la Universitatea din Berlin, împrtirea sociabilitii studeneti a cafenelelor din Cartierul Latin sau a Kneipen-urile de la Heidelberg sau Göttingen au venit s alimenteze i s fundamenteze în secolul XIX, dar i în cel urmtor, pân pe la al doilea rzboi mondial, cele mai diverse conduite, majoritatea studenilor notri socializându-se i politizându-se. Dup ce a absolvit facultatea de drept la Bucureti în 1882, Barbu tefnescuDelavrancea a plecat aproape imediat la Paris pentru un doctorat în tiine juridice. A fost îns deopotriv interesat de filosofie i tiine naturale ­ pentru a aprofunda pozitivismul lui Auguste Comte ­, a frecventat muzeele i cafenelele, expoziiile de arte plastice, era sensibil la efervescenele politice din Frana, fiind marcat de moartea lui Gambetta (pe care l-a admirat i i-a servit de model ,,oratoric"), toate acestea ­ i înc multe altele ­ contribuind la un cumul de stimuli ce vor lsa amprente adânci asupra personalitii lui de mai apoi. Revenind la observaiile aceluiai C. Rdulescu-Motru, aflm îns i motivaii mai puin onorabile, dar care, în parte, reflect o stare de spirit oarecum real: ,,Aceast plecare în strinatate ­ spunea el ­ se fcea aproape în mod mecanic, fr s fie însoit

Paul Zarifopol în coresponden, ed. Alexandru i Radu Sndulescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1987, p.73. 12 Constantin Dobrogeanu-Gherea. Coresponden, ed. Ion Ardeleanu i Nicolae Sorin, Bucureti, Edit. Minerva, 1972, p.102 (iulie 1897).

11

de obinuitele anticipri sentimentale. Tânrul român pleca; nu fiindc avea nostalgia unei culturi despre care îi vorbiser alii i pe care el nu o avea în ar, ci el pleca pur i simplu luat de curent. Ajuns în strintate, în afar de coala unde avea s urmeze, el nu cunotea decît cafeneaua i restaurantul. Iniierea în viaa cultural a strintii interesa pe foarte puini. Cei mai muli, chiar dac întârziau cu anii prin strintate, se înapoiau în ar, din punctul cultural, aa cum fuseser la sosire. Aveau o diplom i cu aceasta erau mulumii"13. Evident, exist în aceste reflecii i o anume doz de exagerare, explicabil prin aceea c memorialistul ­ printre altele autor al celebrei lucrri Românismul. Catehismul unei noi spiritualiti (1936) ­, ajuns profesor universitar dup ce, în prealabil, urmase i el filiera studiilor în strintate, cuta indirect s supraliciteze valoarea instituiilor academice naionale, necesitatea ca tinerii români s prefere în primul rând universitile autohtone i nu mediile ,,corupte" ale Apusului. La fel ca el sau exprimat înc muli ali universitari, care cu toii îi desvâriser studiile în vestul Europei, unul dintre ei concluzionând ­ de pild ­ c una din consecinele acestui obicei este slaba legtur dintre ptura conductoare i universitate, motiv pentru care propunea în 1906 ca pentru întrirea stabilimentelor româneti s nu se mai permit nimnui a ocupa o funcie în ar dac nu are licena la o universitate autohton14. În fapt, cum am sugerat deja, nivelul sczut al învmântului românesc ­ i îndeosebi al echipamentelor universitare moderne ­ nu putea nici pe departe satisface exigenele educaiei europene de la cumpna secolelor XIX-XX. Câteva cifre sunt suficiente pentru a indica diferenele în ceea ce privete oferta universitar european i cea naional. Fa de 21 universiti în Germania sau 15 în Frana, existente la finele secolului XIX, România nu a avut decât dou astfel de stabilimente pân la finele primului rzboi mondial, la 5.956.690 locuitori în 1899 sau la 7.771.341 în 1914, în vreme ce în Elveia ­ de pild ­ fiinau la acelai sfârit de veac apte universiti la o populaie de 3.315.000, iar Belgia întreinea tot atunci patru astfel de stabilimente la 6.693.548 locuitori15. Pân i Ungaria avea mai multe instituii de învmânt superior: pân în 1914 existau trei stabilimente cu statut universitar (din care o coal politehnic), la peste 18 milioane de locuitori. Îns aceasta mai beneficia de o veritabil reea de studii post-secundare (dar care nu acordau doctoratul), ce includeau coli superioare profesionale, coli militare, seminarii, un institut rabinic, plus o sumedenie de ,,academii juridice" care pregteau noile elite. Din regiunea noastr, doar Bulgaria i Croaia nu au avut pân spre 1900 decât câte o universitate ,,naional"16, iar o instituie sârbeasc de acest gen la Belgrad a fost creat abia în 1905, dei o coal superioar cu trei ,,faculti" funciona înc din 1863. În mod evident îns, numrul de centre universitare din diverse ri nu ofer decât o msur aproximativ a deosebirilor care afectau realmente piaa. Mai importante sunt echipamentele i prestaiile erudite, care au generat diferene chiar între statele occidentale, multe deosebiri având la baz motive istorice particulare. În Elveia, de

C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.38. O critic a obiceiului de a merge la studii în afara rii i la D. Hurmuzescu, Studenii români la universitile strine, în ,,Cultura român", III, 1906, nr.4, p.128-136. 14 Dragomir Hurmuzescu, în ,,Cultura român", III, 1906, nr.4, p.162. 15 În Belgia, în afara celor patru universiti (Bruxelles, Gand, Louvain i Liège), mai funcionau alte câteva instituii de învmânt superior, care confereau titluri ,,neacademice", la nevoie echivalate de un juriu alctuit din universitari. 16 În conformitate cu recensmântul din 1888, dup unificarea cu Rumelia, Bulgaria avea o populaie 3.154.375.

13

pild, universitile îndeplineau importante funcii regionaliste, în vreme ce Italia era împânzit de asemenea stabilimente, dar în care erau meninute multe din vestigiile universitare medievale: în 1910 erau 21 universiti (nu întotdeauna cu ciclu complet) i 11 alte instituii de învmânt superior. Aadar, plecarea studioilor din România spre Apus se datora în principal diferenelor în ceea ce privete oferta universitar, dar i efectului de dominaie pe care îl exercita Occidentul nu doar asupra noastr, ci a întregii Europe de sud-est, ca urmare a unei dezvoltri socio-economice i a unei modernizri culturale accentuat inegal între diversele regiuni i ri ale continentului. Era nevoie de reforme profunde înainte de a se emite pretenia identitii calitative dintre universitile româneti i cele occidentale. Alexandru Lapedatu, fost student al Universitii din Iai i fr mcar un stagiu de specializare în afara rii, dar ajuns profesor universitar i în mai multe rânduri ministru al Cultelor i Artelor în perioada interbelic, avea s regrete în 1910, dup o vizit în Germania, lipsa contactului cu Apusul în anii adolescenei: ,,Cltoria aceasta m-a convins i mai mult de greeala ireparabil pe care am fcut-o de a nu fi cutat i eu, ca ali colegi, s merg la studii în strintate ­ respectiv Germania ­ unde, în epoca aceea, mergeau mai toi tinerii români. Regretul era prea tardiv. Ajunsesem la o vârst [34 de ani] i într-o situaie c nu mai puteam repara nimic"17. Sub acest aspect, o stare de fapt incontestabil era surprins la cumpnea veacurilor de Pompiliu Eliade ­ autor al celebrelor lucrri De l'Influence française sur l'esprit public en Roumanie. Les origines. Étude sur l'état de la société roumaine à l'époque des règnes phanariotes (1898) i Histoire de l'esprit public en Roumanie au dixneuvième siècle (în dou volume, aprute în 1905 i 1914), în care reliefa influena francez major în Principatele Române ­, cu studii temeinice la Paris i devenit apoi profesor universitar: ,,Liceul i Universitatea din Bucureti ­ se destinuia mentorului su, Titu Maiorescu ­ reuiser numai s m dezguste i s m osteneasc. coala Normal de la Paris mi-a împrosptat toat inteligena". ,,Am stat în strintate ­ motiveaz el în continuare ­ aproape apte ani i în acest timp cea dintâi grij a mea a fost s-mi refac educaia mea literar i tiinific. Studiile mele secundare i superioare din ar fuseser superficiale, din cauza slbiciunii profesorilor"18. Iar dintr-o alt perspectiv, contactul cu Europa i cultura ei imprima profunde sentimente de deprimare: ,,Suntem aa de înapoiai, noi românii ­ scria în 1889 C. Rdulescu-Motru tatlui su ­, c oriice specialitate a lua, nu voi putea ajunge la ceva de seam... Iordache Golescu, cu toate c se gândea la srcia spiritual i material a României, era totui un om fericit, fiindc avea credina c, prin bunvoin, starea românului se poate îndrepta. Eu nu am aceast credin. Eu cred c suntem menii s rmânem printre popoarele etern srace. Roata norocului nu se va învârti niciodat pentru noi. Alii, care au deschis înaintea noastr ochii la civilizaie, ne-au furat tot norocul... La Bucureti m credeam învat; acum vd c nu tiu nimic"19. În mod evident, Occidentul ni s-a impus mereu prin preeminena ansamblului de echipamente culturale, dei inegal dezvoltate chiar în interiorul su. Iar aceast preeminen s-a manifestat efectiv în ceea ce privete nivelul cercetrii tiinifice sau al erudiiei, adic sub aspectul capitalului

17 18

Al. Lapedatu, Scrieri alese, ed. I. Opri, Cluj, Edit. Dacia, 1985, p.195. Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, ed. Z. Ornea, Bucureti, Edit. Minerva, 1978, p.241. 19 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.40.

intelectual colectiv pus la lucru în diverse sectoare ale învmântului superior i instituiile care-i sunt ataate (academii, laboratoare, biblioteci etc), care se exprim în indicii obiectivi de eficacitate pedagogic sau de performan a personalului i a aparatelor de producie, invenie i difuzare a cunotinelor. De altfel, aceast superficialitate a instituiilor academice naionale, calitatea mediocr a celei mai mari pri din corpul profesoral, au constituit la cumpna dintre veacuri subiectul unor ample dezbateri în societatea româneasc, ce aveau ca scop ameliorarea unor stri de fapt reale. Apariia celebrelor cri ale lui Nicolae Iorga, Opinions sincères (1899), Opinions pernicieuse (1900) i Cuvinte adevrate (1903)20, de pild, ce punea în discuie obiceiuri, mentaliti, instituii, personaliti etc, a fost rezultatul acestei situaii de relativ înapoiere cultural, dar i un semnal de alarm în ceea ce privete consecinele transplantrii aici, prin intermediul celor instruii superficial în afara hotarelor, a unor stabilimente ce nu preau deloc adecvate stadiului real de evoluie a rii. ,,On avait brusqué les choses ­ constata Iorga ­, on avait dépassé de beaucoup les bornes d'un développement normal, en improvisant des choses qu'on n'improvise jamais impunément"21. Iar în ce privete universitile, eecul se datoreaz în primul rând ,,direciei generale a studiilor", care nu are alt scop decât de a scoate profesori secundari, i nimic altceva, lipsii de orice baz profund a cunoaterii tiinifice. Pân i în domeniul artelor plastice pregtirea de la noi nu era tocmai una de calitate. Înscris la coala de Belle-Arte din Iai în 1902, Nicolae Tonitza declara peste un sfert de veac c aici ,,am pierdut cinci ani de zile, învând s lustruiesc, dup gipsuri antice, iar la natur vie s transpun pe pânz aceeai carnaie de clis rânced a aceluiai model murdar i boros: o iganc nenorocit, recrutat de directorul colii din nu tiu care mahala suspect, i pe care o schingiuiau penibil, în atelier, silind-o s ia poze clasice de Afrodit"22. Iar de penibilul ,,educaiei" artistice ieene i-a dat seama dup numai un an de la absolvirea colii, când va întreprinde o cltorie în Italia, alturi de un grup de studeni bucureteni de la litere i filosofie, motiv pentru care în 1907 se va îndrepta spre Academia din München, promotoare la vremea aceea a Jugendstil-ului (ArtNouveau în Frana sau Sezession în Austria). Cu toate acestea, subdezvoltarea universitar din România de pân pe la primul rzboi mondial nu trebuie pus în relaie cu evoluia învmântului secundar, care conducea la studii superioare. Acesta din urm pare mult mai dinamic i chiar mai articulat la necesitile vremii, dei indicatorii primelor dou-trei decenii de la crearea statului român modern sunt extrem de redui. Iar câteva cifre sunt, credem, edificatoare în aceast direcie. La finele anului colar 1864/5 în România funcionau 26 de stabilimente de rang secundar (de ambele sexe)23, ce însumau doar 2869 de elevi, din care au absolvit ciclul întreg pre-universitar 212. Aadar, la populaia întregii ri de atunci (aproximativ

N. Iorga, Opinions sincères. La vie intellectuelle des roumains en 1899, Bucarest, Imprimerie de ,,L'Indépendance roumaine", 1899; idem, Opinions pernicièuses d'un mauvais patriote, Bucureti, Imprimerie de ,,L'Indépendance Roumaine", 1900; Idem, Cuvinte adevrate, Bucureti, Edit. Minerva, 1903 21 N. Iorga, Opinions sincères. La vie intellectuelle des roumains en 1899, p.13. 22 Apud Valentin Ciuc, Pe urmele lui Nicolae Tonitza, Bucureti, Edit. Sport-Turism, 1984, p.24 23 Din aceste 26 de coli de rang ,,secundar", 5 erau licee, 4 gimnazii, 2 coli comerciale, 3 coli ,,centrale" de fete, 2 ,,institute", un ,,externat", o ,,coal real" i 8 ,,seminarii".

20

4.100.000 locuitori)24, numai 0,07% era prins într-o form de studii secundare, din care doar 0,005% putea deveni un potenial public universitar25. Nici la cumpna secolelor XIX-XX lucrurile nu preau s fi evoluat spectaculos într-o direcie satisfctoare, de vreme ce la 1899 România înregistra pentru populaia cuprins între 7-15 ani un grad de analfabetism de 70,6% (pân i în orae cuantumul era de 54,5%), iar la cei de peste 15 ani proporia era de 80,3%26. Pentru comparaie, sub aspectul analfabetismului, ne apropiam de Portugalia, îns stteam mai bine decât Serbia i Bulgaria. În schimb, elevii gimnaziilor i liceelor reprezentau 0,23% (în cifre absolute: 14.116 elevi) din populaia întregii ri în 1901/2 (la 6.125.952 locuitori), cifr aparent în scdere comparativ cu 1896/7 (0,26%, iar în cifre absolute 15.262 elevi), descretere sesizabil i mai apoi, în 1904/5 înregistrându-se doar 11.935 elevi27. Am spus ,,în aparen", deoarece în timp ce populaia liceelor scade, cea a colilor secundare speciale a crescut semnificativ: în 1901/2 se adaug elevilor de gimnaziu i liceu, cuantificai mai sus, ali 5135 care frecventau colile normale, comerciale i de meserii (fr colile militare); de asemenea ­ pentru a ne raporta la aceiai ani ­, în 1904/5, la acelai tip de coli speciale erau 6836 elevi28. Explicaia st în mod evident în faptul c coala secundar se punea tot mai mult în acord cu nevoile statului, îndreptându-se spre studiile speciale, cu plasament imediat pe piaa muncii, datorit atât reformelor introduse de legea învmântului din 1898, dar i schimbrilor în ceea ce privete alegerea carierelor, în urma crizelor economice din 1900 i 1904, ce au dus la suprimarea funcionarilor. Atitudinea fa de filiera studiilor secundare cunoate câteva modificri notabile spre finele primului deceniu al veacului XX. În anul colar 1910/11, de pild, funcionau în România 20 de licee ce reuneau 9749 elevi, 23 de gimnazii cu 4258 elevi, în vreme ce colile comerciale erau deja în numr de 21, cu 2054 elevi ­ ceea ce pare s confirme logica studiilor speciale, invocat mai sus. În schimb se fac simite msurile pentru reducerea analfabetismului, întrucât funcionau deja ase coli normale ce însumau îns 1751 de elevi29, aadar viitori învtori, care în mare parte se vor îndrepta spre mediul rural în scopul de a ameliora nivelul sczut de instrucie colar. Din nefericire, chiar i aceste cifre nu par tocmai satisfctoare, dac le comparm cu alte spaii, chiar din proximitatea noastr30. În Imperiul Habsburgic, de pild, în 1910

Cf. Anuarul statistic al României, 1939 i 1940, Bucureti, Institutul Central de Statistic, 1940, p.41. Calcule fcute pe baza Anuarului General al Instruciunii Publice pe anul colar 1864-65, sub direciunea lui V.A. Urechia, Bucureti, Imprimeria Statului, 1868, p.288-289. 26 Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensmântului general al populaiunii României de la 1899, cu o prefa de dr. Sabin Manuil, Bucureti, Institutul Central de Statistic, 1944, p.122-123. Abia dup un deceniu se vor constata progrese cât de cât sesizabile, cu ocazia recensmântului tiutorilor de carte efectuat de Ministerul Cultelor i Instruciunii, când se înregistreaz o creetere medie de 17% (cf. G. Arghirescu, Recensmântul tiutorilor i netiutorilor de carte, în ,,Revista general a învmântului", VI, 1910, nr.4, p.236). 27 La acea dat, în România funcionau 19 licee, 24 gimnazii, 4 seminarii, 7 coli normale, 10 coli comerciale (cf. ,,Revista general a învmântului", I, 1905, nr.2, p.138). Pentru evoluia acestei reele de învmânt vezi Valeria Ciachir, Învmântul secundar din România în perioada 1864-1900, în ,,Revista istoric", I, 1990, nr.3, p.235-248. 28 Cf. ,,Revista general a învmântului", VI, 1911, nr.10, p.663-667. 29 Cf. C.D. Staicovici, P. Iconomu, Statistica anual a României, 1913 i 1914, Bucureti, Tip. Curii Regale, 1914, p.32-33. 30 Pentru comparaii la nivelul întregii Europe vezi Reinhart Schneider, L'évolution de l'éducation dans les Etats d'Europe occidentale entre 1870-1975, în vol. Perspectives des sciences sociales en Allemagne

25 24

erau 279 elevi de liceu la 1000 de tineri între 10-19 ani, în vreme ce în Frana erau doar 25831. În plus, în cazul Imperiului, se mai constat un aspect care ulterior va avea un real impact i asupra României interbelice: înc de pe la mijlocul veacului XIX, autoritile de la Viena au dezvoltat o reea de coli secundare mult mai puternic i dens în anumite regiuni înapoiate din punct de vedere economic, precum Transilvania (dar i TirolVoralberg, de exemplu), fa de regiunile aflate deja pe calea industrializrii32, reea nu doar întreinut apoi de guvernanii de la Budapesta, ci chiar extins, în vederea consolidrii legturilor dintre centru i periferie. De acest lucru a benefciat i populaia româneasc, reprezentat ­ de exemplu ­ în 1864/5 în proporie de 38,1% în liceele transilvane, cifr ce indic totui o subreprezentare comparativ cu celelalte etnii: dac printre români era un elev de gimnaziu la 1032 de locuitori, în cazul maghiarilor cuantumul era de unu la 426, iar al germanilor de unu la 21433. Oricum îns, raportat la vechiul regat al României, indicii gradului de educaie al românilor din Ardeal au fost mereu mult mai elevai decât al conaionalilor din ,,patria mam", cel puin pân la izbucnirea primei conflagraii mondiale. Situaia se va schimba suficient de vizibil ­ dei nu spectaculos ­ dup primul rzboi mondial, care a adus României nu numai dublarea teritorial, ci i a populaiei, odat cu extinderea reelei de coli secundare, dar i universitare. În 1930/1931, la scara întregii ri, existau 805 stabilimente de învmânt secundar de stat, cu 145.530 elevi, la care se adugau alte 208 instituii particulare, cu înc 27.820 elevi. Aadar, un total de 173.350 de tineri antrenai în colile secundare, ceea ce reprezenta 0,96% din populaia întregii ri34. Iar în acelai an, au susinut cu succes examenul de bacalaureat 9.731 de absolveni, în vreme ce învmântul superior cuprindea peste 30.000 studeni35. Aceti indici se menin aproximativ în perioada marii crize economice, pentru ca pân spre anul izbucnirii celui de-al doilea rzboi mondial s creasc oarecum evident. Dei în 1937/193836 numrul colilor secundare de stat se reduce simitor (ajungând la 726), celor private chiar adaugându-li-se îns un stabiliment, publicul care le frecventeaz însumeaz 200.525, ceea ce reprezint 1,01% din populaia întregii ri. Îns numrul bacalaureailor a sczut destul de drastic în acest an colar (doar 616337 din totalul celor

aujourd'hui, sous la direction de Erwin K. Scheuch, Paris, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, 1991, p.3-39. 31 Calcule fcute de Victor Karady, La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.50, dup Brian Mitchell, International Historical Statistics, Londres, MacMillan, 1980. 32 Simion Retegan, Social Attractiveness and Social Selectivity of Secondary Schooling in Multi-Ethnic Transylvania around 1850-1870, în vol. L'Enseignement des élites en Europe Centrale (19e-20e siècles), sous la direction de Victor Karady et Marius Kulczykowski, Cracovie, Université Jagellonne, 1999, p.139. 33 Simion Retegan, colarizare i dezvoltare: elevii români ai liceului piarist din Cluj între 1850-1910, în ,,Anuarul Institutului de Istorie Cluj", XXXII, 1993, p.124. 34 Recensmântul din 29 decembrie 1930 a înregistrat o populaie de 18.057.028 locuitori. 35 În afara universitilor clasice, sunt incluse aici Academiile de Înalte Studii Comerciale i Industriale (2), cele de Înalte Studii Agronomice (2), cea de Arhitectur (1), cele de Muzic, Art Dramatic i Arte Frumoase (5) i cea de Educaie Fizic (1), precum i colile politehnice (2) i de Arte Frumoase (1). 36 Am ales acest an i nu pe urmtorul, întrucât legile rasiale vor genera perturbri în ceea ce privete publicul colar, migraia tinerilor evrei în afara granielor sporind în mod evident. 37 Din acetia, 781 dobândind un ,,bacalaureat comercial", categorie inexistent pân în 1937.

prezentai la examen, cu o promovabilitate medie de sub 50%), totul raportat la un public universitar ce însuma 30.771 studeni38. Toate aceste cifre nu indic neaprat existena vreunei diferene semnificative între modernizarea rapid a liceelor i cea a învmântului superior, în sensul c primele ar produce mai muli bacalaureai decât capacitatea de absorbie a instituiilor noastre de învmânt superior, ceea ce ­ la o apreciere simplist ­ ar explica plecarea în Occident a surplusului generat de colile secundare. Opiunea pentru educaie elevat într-un stabiliment din strintate se datoreaz arareori ­ i doar în cazuri lesne de circumscris ­ inaccesibilitii în stabilimentele universitare locale. Ponderea ,,ofertei naionale" era cel mai adesea suficient de elastic, pentru a se acomoda creterii rapide a efectivelor. Pentru perioada de pân la primul rzboi mondial, aceleai dou universiti de la Bucureti i Iai au încorporat un public studenesc mereu în cretere: în 1873/4 la Bucureti erau înscrii 222 studeni, iar la Iai 136; în 1895/6 la Bucureti erau 1937 studeni, iar la Iai 372; în 1910/11 la Bucureti erau 3328, în vreme ce la Iai 55139, pentru ca în preajma primei conflagraii mondiale ­ în 1913 ­ ambele stabilimente s fie frecventate de 8632 de studeni40. Iar ritmurile au fost asemntoare i pentru anii interbelici, când reeaua învmântului superior este mult mai extins: în 1920/1 la Bucureti erau înscrii 4375 de studeni, la Iai 1495, la Cernui 1794, iar la Cluj 2648; în 1936/1937 la Bucureti erau 14.338 studeni, la Iai 4675, la Cernui 2267, iar la Cluj 319141. De altfel, acest aspect pare s confirme regula c în rile care sunt în curs de dezvoltare i modernizare oferta universitar tinde s in pasul cu evoluia solicitrilor de pe piaa muncii, iar uneori chiar anticipeaz cererea, situaie sesizabil la noi mai ales pentru anii 1930. Masivele peregrinri anterioare, îndeosebi de pân la izbucnirea primului rzboi mondial, par s se datoreze tocmai acestei inadaptri a ofertelor ,,naionale" vizavi de cerere. Universitile româneti create la 1864 erau în primul rând rudimentare, bibliotecile abia încropite (Biblioteca Central din Bucureti avea în 1865 un numr de 29.468 volume, iar cea din Iai abia 16.259 volume42), în vreme ce laboratoarele nu prea existau sau erau prost echipate (Cabinetul de fizic i chimie din Iai avea în 1865 doar 408 obiecte de inventar, în mare parte sticlrie), profesorii prea puin formai etc ­ toate aceste lucruri proaspt improvizate neputând s garanteze un nivel elevat de formare, pe care doar Occidentul avea reputaia de a-l oferi. Aceast stare de fapt îi afl ecoul ,,cvasiritual" în mrturiile, schimburile epistolare i literatura epocii, în rapoartele universitarilor ctre departamentul de resort etc. Adresându-se la 10 decembrie 1878 ministrului Instruciunii Publice, proasptul titular al catedrei de chimie din Iai, Petru Poni, arta c Laboratorul de chimie mineral este cu totul neutilat, iar puinele ,,flacoane aproape dearte de producte", câteva ,,retorte, baloane, capsule" sunt depozitate într-o

Calcule fcute pe baza Anuarului statistic al României, 1939 i 1940, Institutul Central de Statistic, Bucureti, Monitorul Oficial, 1940, p.282-283. 39 Cf. cifrelor din Anuarele universitare; Arh.St.Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza". Rectorat, dos.217/18731874; C.D. Staicovici, P. Iconomu, Statistica anual a României, 1913 i 1914, p.33. Cifra pentru Bucureti implic facultile ,,clasice" (drept, litere, tiine i medicin), dar i pe cele de teologie, farmacie i medicin veterinar, în vreme ce la Iai sunt reprezentate doar cele ,,clasice". 40 Cf. L'Organisation de l'enseignement supérieur, II, Paris, Institut International de Coopération Intellectuelle. Societé des Nations, 1938, p.192. 41 Cf. Statistica învmântului public i particular din România pe anii colari 1919-1920 i 1920-1921, cu o dare de seam de G. Theodoru, Bucureti, Tip. F.Gobl, 1924, p.XLII-XLIII, LXXXVI, i Anuarele universitare pe anii respectivi. 42 Anuarul General al Instruciunii Publice pe anul colar 1864-65, p.272-273.

38

,,cmru" ce servise de buctrie universitii, ceea ce fcea imposibil orice experiment cu studenii. Iar aceast srcie se manifesta tocmai când ,,toat lumea dorete într-un mod vag introducerea industriei în ara noastr i o consider ca singura mântuire a relei stri economice în care ne aflm", cercetrile chimice fiind ,,baza oricrei industrii, i acestea numai în laboratoare se pot face", invocând cazul pân i a celor mai mici universiti germane43. Totodat, multe specializri erau inexistente în programa local, în vreme ce oferta universitar occidental este însoit de accesul la un ansamblu de bunuri culturale de consumaie sau paraculturale, ce lipseau cu totul sau în bun msur din România, de altfel aspecte ce le vom regsi în paginile ce urmeaz. Pe de alt parte, Wanderjahre-le uzuale ale aristocraiei cultivate europene din veacul al XVIII-lea s-au transformat în secolul al XIX-lea i la începutul celui urmtor, în cazul elitelor din rile periferice ale continentului, precum România, într-un alt gen de cltorie, în primul rând iniiatic în modernitatea occidental. În 1909, Grigore V. Maniu explica soiei sale ­ care însoea la Paris pe cele dou fiice ale lor, trimise pentru studii ­ necesitatea de a profita de toate bunurile culturale i de mondenitate, importana de a stabili legturi cu importante familii locale etc, dintr-un motiv nu neaprat pragmatic, ci mai curând simbolic, chiar dac aspectul ne apare oarecum ridicol: ,,S tii c la noi lumea e foarte snoab, i de aceea, dac i-ar forma de acolo, din Paris, Rodica [una din fiice] o reputaie, lumea de la noi nu ar mai judeca-o altfel i ar rmâne astfel cu aceast reputaie stabil i stabilit. Snobii de pe la noi nu te judec decât prin prisma strintii". Este i motivul pentru care le sftuiete s fac tot posibilul de a frecventa diverse ,,saloane" cu bun renume, s-i fac relaii în mediile elevate, s participe la mondeniti etc: ,,Eu a dori s fii mai în cunotine cu persoane de distincie i s cutai mai ales a cunoate familii franceze", pentru c ,,viaa e o lupt foarte serioas i reuita este singurul lucru care d satisfacie", iar ,,ca s te aprecieze cineva, nimeni nu vine acas s te caute" 44. Aadar, a cltori în strintate devine aproape un titlu de glorie, de mod, iar presa provincial îndeosebi notifica frecvent asemenea plecri (uneori cu multe detalii asupra sejurului), chiar dac ele nu erau încoronate pentru toat lumea de un titlu universitar. Îns întotdeauna cltoria îndeplinea o puternic funcie de legitimare a statutului de om cultivat, membru al elitei. Este vorba de a acumula referine la experiena intelectual, cultural sau para-cultural a Occidentului dezvoltat, fie ele sub forma diplomelor, amintirilor, povestirilor sau a relaiilor de ,,salon"45. Pentru c din acest punct de vedere, iniierea în afar a contribuit în mod apreciabil la îmbogirea relaiilor sociale în interiorul acestor elite, dar i cu cele întâlnite în ara ,,gazd", creând i consolidând solidariti, furnizând elemente justificatoare ale unei puteri bazate pe competen (imaginar sau real) în materie de modernitate. Este suficient aici de a invoca pleiada de intelectuali români ce s-au afirmat în cadrul revoluiei de la 1848, crora li s-au adugat apoi alii, cu toii contribuind la recunoaterea unirii principatelor din 1859.

Apud N. Costchescu, Laboratorul de chimie mineral al Universitii din Iai, în vol. Profesorului Petru Poni. Omagiu din partea fotilor si elevi. 4 ianuarie 1906, Iai, Tip. H. Goldner, 1906, p.70-71. 44 Veac vechi, veac nou, ed. t.I. Niculescu, Bucureti, Edit. Eminescu, 1985, p.318, 327. 45 Vezi, de pild, G. Oprescu, Amintiri, evocri, Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.72-79, ce reconstituie o parte din acest aspect din perioada ,,La Belle Époque".

43

În afara cltoriilor pentru a obine o diplom care s ofere apoi anse de realizare uman i profesional la revenirea în ar, sau a sejururilor pentru perfecionare, încoronate sau nu cu un titlu universitar (doctorat sau o diplom de specializare), foarte muli studioii români au plecat pentru voiajuri scurte, de la unul la câteva semestre, uneori chiar fr a cuta obinerea unei diplome. Pentru c nu sunt puine acele ,,prezene simbolice", în Frana ­ de pild ­ putându-te înscrie de pe la începutul secolului XX cu titlul de ,,auditeur libre" i chiar de a obine un ,,certificat d'assiduité" pentru a valida fr examene un scurt sejur de studii. Or, dup cum indic informaiile statistice interbelice, muli studeni români (dar i din alte ri) nu au fost înscrii pentru susinerea examenelor în cazul facultilor de litere46. Alii au adoptat o strategie a ,,studiilor itinerante", aplicabil mai ales în lumea germanofon, unde ­ contrar Franei ­ fiecare semestru de prezen într-o facultate putea fi validat separat de autoritile universitare, studentul trecând de la un stabiliment la altul pentru a reuni eventual numrul necesar de semestre recunoscute pentru a se prezenta la examenele finale. Îns indiferent de tipul acestor cltorii, prezena mai ales în capitalele europene oferea experiena vieii metropolitane, care nu era de gsit la Bucureti. Profitul cltoriilor universitate este dublat de aportul unui turism cultural de convenien, în uz în cadrul burgheziei cultivate, care îi completa astfel capitalul cultural simbolic. În afara prezenei în slile de curs ­ pentru a asculta pe profesorii de renume ai epocii ­, absolut toi tinerii studioi români erau interesai de arhitectur, muzee, teatre, sli de concert, galerii de art, monumente istorice sau ­ mai târziu ­ cinemauri, care suscitau în acest cadru mult curiozitate, apoi cafenelele, restaurantele, iar pentru unii saloanele i bordelurile. De aceea, nu trebuie omis în acest context importana ofertei para-culturale a Occidentului, pe care vizitatorii din România sunt tentai s-i accentueze valoarea, pentru c para-cultura este un mod de accedere la modernitate. Dup ce a absolvit facultatea de tiine din Bucureti, susinându-i aici doctoratul în 1929, Grigore Moisil pleac la Paris pentru specializare, cu o burs a statului român, unde va fi prin 1930-1931 în preajma lui Paul Lévy, Jacques Hadamard, Henri Villat, Paul Montel .a., care-i apreciau deja disertaia sa referitoare la Mecanica analitic a sistemelor continue. În timpul acestui relativ scurt sejur întreine îns o sugestiv coresponden cu prinii lui, îndeosebi cu tatl su, Constantin Moisil (1876-1958), absolvent de litere, îns un renumit istoric, fondator al colii româneti de numismatic, membru corespondent al Academiei Române înc din 1919. Acesta din urm nu se putea reine a nu-i oferi fiului ­ la finele anului 1930 ­ câteva rudimente în ceea ce privete conduita ce se cuvenea adoptat cu ocazia unei asemenea cltorii: ,,Caut s profii cât mai mult de toate bunurile intelectuale pe care în alt parte nu le poi gsi. Pune-te în contact cu marii matematicieni; intr în societile savante care se ocup de problemele ce te intereseaz; colaboreaz la revistele lor. Dar nu neglija nici cultura general: viziteaz muzeele, pinacotecile, expoziiile etc. Se înelege, f-le toate cu sistem (...). Eu cred c ai s profii foarte mult din contactul cu lumea i din studiile ce-o s le faci i astfel vei putea obine o situaie potrivit cu munca i meritele tale"47.

Vezi în acest sens Nicolas Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché de l'emploi du travail intellectuel (fin XIXe-années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, în vol. Construction des nationalités et immigration dans la France contemporaine, ed. Éric Richard i Gérard Noiriel, Paris, Presses de l'École Normale Supérieure, 1997, p.139-140. 47 Viorica Moisil, Un om ca oricare altul, Bucureti, Edit. Albatros, 1979, p.172.

46

În consecin, apusul Europei a continuat s rmân marea atracie, singurul spaiu ce putea oferi nu numai ansele împlinirii umane i intelectuale, ci i suficiente elemente de referin, modele culturale ce au jucat un rol fecund i mobilizator, surse de terapie i idealuri de regenerare naional. ,,În ultimii douzeci de ani ai secolului trecut ­ rememora C. Rdulescu-Motru ­, tinerimea din Vechiul Regat român îi avea un ideal de cultur bine fixat. Ea îi avea inima i mintea îndreptat spre Europa apusean (...). colile superioare din Germania, Frana i Italia erau imitate pe cât posibil. Nu era dorin mai legitim pentru un tânr român decât dorina de a desvâri studiile în strintate"48. În acest scop s-au pus în lucru strategii diverse, mai ales în ceea ce privete locurile i branele de studii, pentru a optimiza la maxim rentabilitatea investiiei în titluri i diplome strine, pentru c specializarea într-un domeniu nou, adeseori purttor al modernitii, oferea anse suplimentare în accederea la un post ce solicita profesionalism. S-a nscut astfel, de pe la finele veacului XIX, un nou ideal meritocratic care a pus în cauz vechile reguli, tradiionale, de reproducie i de recrutare a elitelor. Specializarea în afar, în domenii fr echivalent în România, s-a lovit îns, adeseori, de conservatorismul de la noi, fapt sesizabil îndeosebi în mediul intelectual, generând conflicte între generaii sau între diverse grupuri socio-profesionale. Acest aspect este cel mai lesne de circumscris prin intermediul analizei câmpului universitar din România, unde au avut loc mereu confruntri între diversele puteri academice, pentru c aici concurena s-a manifestat vizibil i aproape imediat între disciplinele ,,moderne" i materiile aa-zis ,,clasice", ceea ce a impus redefinirea programelor, scindarea vechilor catedre etc49. Este cazul lui Eduard Gruber, care a suplinit o vreme la Iai catedra de psihologie, estetic i pedagogie (între 1893-1895), îns insistenele lui de a se crea o catedr i un laborator de psihologie experimental nu au gsit nici un ecou favorabil, pe de o parte considerându-se o specialitate fr semnificaie la vremea aceea, ca atare neavând susinerea consiliului profesoral, dar nici a ministerului50, iar pe de alta originea etnic ­ care mereu a constituit un impediment în România, cum se va vedea mai jos ­, dei prin cstorie Eduard Gruber a încercat s compenseze acest dezavantaj51. Îns ceea ce a fost refuzat în 1893 la Iai, s-a dovedit deosebit de ,,actual" i de util dup prima conflagraie mondial, la Cluj, datorit eforturilor lui Fl. tefnescu-Goang. Iar irul exemplificrilor ar putea continua. Nu trebuie neglijat faptul c îndeosebi dezvoltarea tiinelor sociale ­ de exemplu ­ a avut loc în strâns legtur cu modernizarea societii înc de pe la mijlocul veacului XIX, când asistm la marile transformri sociale, politice i economice. Totodat, accelerarea industrializrii, reconfigurarea statelor naionale, diversele reforme, modernizarea administraiei, elaborarea sistemelor legislative naionale, diversificarea gândirii economice etc solicitau nu doar personal calificat i competent, ci i rezolvarea multor probleme îndeosebi sociale. Or, aceste dezbateri au generat o dinamic cognitiv, ce s-a reflectat în circumscrierea unor noi discipline universitare, pentru care exista o cerere social tot mai

C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.31. Pentru domeniul istoriografiei vezi Lucian Nastas, Generaie i schimbare în istoriografia român (sfâritul secolului XIX i începutul secolului XX), Cluj, Presa Universitar Clujean, 1999. 50 Vezi Arh.St.Iai, Facultatea de litere-coresponden, dos. 888/1893, f.19 (vezi i Ibidem, dos. 889/1894, f.82). 51 Ed. Gruber era fiul arhitectului ieean ­ de origine german ­ Ioseb Gruber (1831-1887) i era cstorit cu Virginia Livia Micle înc din 1891, fiica lui tefan Micle, fost profesor la facultatea de tiine (18211879), i a Veronici Micle (1850-1889).

49 48

crescut52. Pân i evoluia biologiei i a medicinii a fost influenat nu doar de marile descoperiri i experimente tiinifice, ci i de problemele ce ineau de patologia social, pentru ca în anii interbelici s se impun preocupri ce au depit cadrul strict tiinific, precum biologia rasial, selecia, ereditatea, eugenia .a.53 Iar în domeniul matematicii, astronomiei, fizicii, chimiei, tehnologiei etc ritmurile diversificrii i super-specializrii au cunoscut cote de-a dreptul fascinante. Pe de alt parte, aceast strategie a specializrilor în domenii novatoare a spart totodat, periodic, monopolul materiilor clasice i a modificat diviziunea muncii intelectuale, a dus la crearea de noi catedre în specialiti pân atunci absente, dar necesare prin evoluia cunoaterii. Evident, dac în Apus, prin materii specializate se înelegea, de pild, însuirea limbilor orientale, egiptologia, papirologia, istoria amerindienilor, antropologia, semiotica etc ­ pentru a ne limita doar la domenii umaniste ­, la noi nu se putea merge atât de departe, iar un excelent sanscritist precum Teofil Simenschi (1892-1968), cu temeinice studii în Germania, nu a putut nicicând s profeseze în acest domeniu, ci a trebuit s predea greaca i latina; sau Ilie Popescu-Spineni (1894-1964), care a studiat papirologia la École des Hautes Études din Paris, a devenit în ar profesor de drept roman la Universitatea din Iai. Alte discipline puteau fi considerate ca atare, dat fiind relativa întârziere cu care aceste materii se impun la noi (arheologia, slavistica, bizantinologia, geografia, sociologia, etnologia etc). Chiar i în materiile clasice, susceptibile de a avea o bun dezvoltare în România (precum greaca i latina), lucrurile nu stteau prea bine. Dimitrie Evolceanu, viitor profesor la catedra de latin a Universitii din Bucureti54, îi mrturisea mentorului su, Titu Maiorescu, în 1893, dup studii succesive la Paris, Bonn i Berlin, c fusese nevoit s nu spun ,,c a studiat prin ar aceast limb [greaca], altfel e ruinos s te ari aa de analfabet ca mine, ori alt român, ce-ar mai veni aici. Din aceast pricin nu-mi pot întrebuina tot timpul de care a dispune numai cu filologia latin, ci trebuie s m mai ocup i cu elementele foarte elementare ale celei eline". În plus, considera ,,de neiertat pentru noi luxul de a avea filologi ca cei de la Hautes Études sau din Germania, a cror filosofie i întreg chip de a vedea lumea e de a tot emenda textele, de a umbla dup vreo greeal ce s-ar gsi în disertaia cuiva, ca dup piatra filosofal". De altfel, în faa acestor exigene, Evolceanu concepea profesarea materiei de care se va ocupa la Universitatea din Bucureti ca o prelungire a studiilor secundare, considerând drept o mare împlinire dac studenii si vor reui s descifreze texte uzuale, s capete deprinderi metodologice i s se orienteze cât de cât prin bibliografia surselor55. Un rol principal în formarea intelectualilor români din a doua jumtate a secolului XIX i primele dou decenii al veacului urmtor l-au avut universitile din Frana, Germania i Austria, iar secundar Belgia, Elveia, Italia i Ungaria, dei arareori mai

Discourses on society. The shaping of the social science disciplines, ed. by Peter Wagner, Björn Wittrock and Richard Whitley, Dordrecht, Kluwer Academic Publ., 1991; L'avènement des sciences sociales comme disciplines académiques, XIXe-XXe siècles, publié par Diana Le Dinh, Lausanne, Edit. Antipodes, 1997. 53 Science, Technology and National Socialism, edited by Monika Renneberg and Mark Walker, Cambridge, Cambridge University Press, 1994. Pentru spaiul nostru, vezi Marius Turda i Paul Weindling, ,,Blood and Homeland". Eugenics and Racial Nationalism in Central and Southeast Europe, 1900-1940, Budapest, Central European University Press, 2006. 54 În 1892 a fost numit profesor agregat, fiind titularizat în 1906. 55 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.250-252.

52

întâlnim câiva studioi de pe la noi i în Spania, Grecia i Anglia. Nu vom insista asupra acestei ierarhii, lipsind înc acele analize socio-istorice temeinice care s indice aproape ,,matematic" afluxul de studioi români spre diversele universiti europene. Eforturile depuse preponderent pentru spaiul transilvan sunt înc greu de imaginat i pentru regiunile extra-carpatice56. Îns, fr îndoial, Frana i Germania au dominat în mod detaat, fiind principalele pepiniere de liceniai i doctori români în litere, istorie, filosofie, filologie, drept, tiine exacte i alte domenii tehnico-tiinifice purttoare ale modernitii, la fel cum în domeniul medicinii Viena a prevalat, mai ales pentru anii de pân la prima conflagraie mondial, îndeosebi prin prezena românilor ardeleni. În plus, s-a evideniat tot mai mult în ultimul sfert de veac faptul c modelul german a constituit principalul element de referin pentru organizarea celorlalte universiti moderne europene din a doua jumtate a secolului al XIX-lea. Acest model sa impus diverselor stabilimente continentale care s-au reformat din mers prin simbioza dintre învmânt i cercetare, prin cultivarea gândirii critice, raionale i metodice. Nu întâmpltor, în ceea ce privete Frana de pild, Ernest Renan a recunoscut pe la 1870, dincolo de victoria militar a Germaniei, triumful universitilor acesteia57. Mai evident apare influena asupra construciilor universitare din Elveia, stabilimentele de la Zürich, Berna, Basel, Geneva, Lausanne inspirându-se din aceeai surs prusac a idealismului liberal humboldtian58. Îndeosebi de pe la 1890 pân la începutul primului rzboi mondial se constat o cretere extraordinar a efectivelor de studeni români aflai la studii în strintate, îndeosebi spre universitile de limb francez i german. Acest spor nu este specific doar pentru cei provenii din spaiul românesc, ci de pretutindeni, asistând în fapt la un proces de internaionalizare a pieelor universitare europene, la o intensificare a mobilitii studeneti continentale59. Analizând acest aspect, Victor Karady configureaz amploarea fenomenului: în Austria60, în 1900, dintr-un total de 11.109 studeni, 45,8% erau strini, în 1912 cuntumul celor din urm va fi de 43,4%, în 1930 va scdea la 20,5%, iar în 1935 vor reprezenta doar 13,3% (cifrele incluzând i Politehnicile); în Belgia, în 1900, din 5389 studeni, 15,3% erau strini, în 1910 vor crete la 28,5%, pentru ca în

Selectiv, asupra studenilor ardeleni aflai la studii în strintate din a doua jumtate a veacului XIX, vezi: Cornel Sigmirean, Istoria formrii intelectualitii româneti din Transilvania i Banat în epoca modern, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2000; László Szögi, Magyarországi diákok svájci és hollandiai egyetemeken, 1789-1919, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2000; idem, Magyarországi diákok németországi egyetemeken és fiskolákon, 1789-1919, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2001; Andor Mészáros, Magyarországi diákok a prágai egyetemeken, 18501918, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2001; László Szögi, Mihály József Kiss, Magyarországi diákok bécsi egyetemeken és fiskolákon, 1849-1867, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2003; István Fazekas, A bécsi Pazmaneum magyarországi hallgatói, 16231918 (1951), Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2003; Gábor Patyi, Magyarorszégi diákok bécsi egyetemeken és fiskolákon, 1890-1918, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2004 .a.. 57 Cf. Th. Zeldin, Higher Education in France, 1848-1940, în ,,Journal of Contemporary History", 1967, no.3, p.57. 58 Laurent Tissot, Politique, société et enseignement supérieur dans le canton Vaud. L'Université de Lausanne, 1890-1916, Lausanne, Editions Payot et de l'Université, 1996, p.23. 59 Victor Karady, La République des Lettres des temps modernes. L'internationalisation des marchés universitaires occidentaux avant la Grande Guerre, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", nr.121-122, 1998, p.92-103. 60 Fr regiunile Imperiului Habsburgic care vor deveni state succesoare independente.

56

1930 s se reduc la 13,3%; în Frana, la 1900 erau 29.377 studeni, din care 6,1% strini, în 1910 acetia vor reprezenta 12,8%, în 1930 vor spori la 22,1%, iar în 1938 coborând la 11,8%; în Germania, în 1900 erau 31.588 studeni, strinii reprezentând doar 6,9%, proporie ce va crete la 8% în 1910, apoi la 8,9% în 1925, pentru ca în 1938 s constituie doar 7,9% (cifrele includ i Politehnicile); iar în Elveia, în 1900 erau 5.240 studeni, din care 44,9% strini, în 1910 acetia vor fi 49,9%, pentru ca în 1930 s se reduc la 28,7% (incluzând i Politehnicile)61. Sau, în ali termeni, Natalia Tikhonov surprinde acelai fenomen, constatând pentru unul din anii premergtori primei conflagraii ­ semestrul de var a lui 1912 ­ ponderi pline de semnificaie: în universitile germane, la o mie de studeni înmatriculai, 83 erau de origine strin, în cele franceze cuantumul era de 135, în cele belgiene 287, iar în stabilimentele elveiene 503 (aadar, aici, studenii strini depeau uor 50%)62. Mai nuanat, de pild, în anul universitar 1899/1900, din totalul studenilor strini aflai în Frana, 60% proveneau din centrul i sud-estul Europei (România, Bulgaria, Grecia, Imperiul Otoman, Serbia i Ungaria, inclusiv Transilvania), iar 20% din Rusia, proporii ce vor spori simitor pentru anul 1910/1911, când din aceleai regiuni se înregistrau 74% (din care 49% din Rusia). Pentru Germania, cifrele sunt ceva mai reduse, dar nu lipsite de semnificaie: din totalul studenilor strini, 54% proveneau din centrul i sud-estul Europei (iar 25% din Rusia), fiind de remarcat o uoar cretere în 1911/1912, când proporiile indic 59% (42% din Rusia)63. Motivaii i factori mobilizatori pentru studiile în strintate Tipul de cltorie i opiunea pentru un anume centru universitar din afar s-a asociat cel mai adesea cu o serie de motivaii din care câteva au fost fundamentale. Se impune în primul rând educaia familiar i colar anterioar plecrii, la care se asociaz în mod evident condiia social. Tentaiile plecrii spre occident sunt mult mai pregnante în cazul tinerilor de origine ,,aristocratic" sau burghez, din familii ,,intelectuale" mcar cu o generaie în urm, în general citadini. Asta nu înseamn c i cei din familii modeste nu manifest atari aspiraii, stimulai în primul rând de politica colar i de stipendii iniiat de stat îndeosebi dup 1864. Iar numrul acestora este imens, fiind beneficiarii

Victor Karady, Student Mobility and Western Universities: Pattern of Unequal Exchange in the European Academic Market, 1880-1939, în vol. Transnational Intellectual Networks. Forms of Academic Knowledge and the Search for Cultural Identities, ed. Ch. Charle, Jürgen Schriewer, Peter Wagner, Frankfurt/New York, Capus Verlag, 2005, p.369. 62 Natalia Tikhonov, Migrations des étudiants et féminisation de quelques universités européennes. À la recherche d'une convergence, în vol. Universitäten als Brücken in Europa/Les universités: des ponts à travers l'Europe, Hrsg. Hartmut Rüdinger Peter, Natalia Tikhonov, Frankfurt am Main/Berlin/Bern etc, Peter Lang, 2003, p.43. 63 Cf. calculelor fcute de Victor Karady dup Annuaire statistique de la France i Preussische Statistik. Amtliches Quellenwerk, în studiul su La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.47-48. Pentru cauzele prezenei masive a studenilor din Rusia în Occident, vezi Jaroslav N. Scapov, ,,Russische studenten an den westeuropäischen Hochschulen", în vol. Wegenetz europäischen Geistes. Wissenschaftszentren und geistige Wechselbeziehungen zwischen Mittel- und Südosteuropa vom Ende des 18. Jahrhunderts bis zum Ersten Weltkrieg, ed. Richard Georg Plaschka i Karlheinz Mack, München, Oldenbourg Verlag, 1983, p.401-404; Guido Hausmann, Der Numerus clausus für jüdische Studenten im Zarenreich, în ,,Jarhbücher für Geschichte Osteuropas", vol.41, 1993, no.4, p.509-531; Claudie Weil, Etudiants Russes en Allemagne 1900­1914. Quand la Russie frappait aux portes de l'Europe, Paris, L'Harmattan, 1996.

61

relativei deschideri sociale din a doua jumtate a veacului XIX, când meritul i capacitatea au concurat puternic vechile vestigii i rânduieli pe criteriul ,,rangului" (de factur medieval), în spaiul nostru cele mai multe ,,notabiliti" de rang aristocratic fiind cel mai adesea improvizate. Din bogata cazuistic invocm aici doar pe Teohari Antonescu (1866-1910), nscut în familia micului negustor Petru Antonescu, pe care viitorul universitar nu l-a cunoscut niciodat, anul decesului acestuia (decembrie 1865) indicând chiar serioase îndoieli asupra paternitii64. Din mrturiile lui Teohari s-ar prea c n-a avut o copilrie tocmai fericit, într-o nou formul familial, modest, chiar srccioas sub aspectul strii materiale. De altfel, dei în anii debutului ca profesor la Universitatea din Iai înc mai frecventa locurile copilriei în timpul vacanelor, mereu ederea la Giurgiu (locul natal) ­ chiar de scurt durat ­ îi pricinuia adevrate stri depresive, surs de rememorri tragice din ,,istoria familiei", evitând întotdeauna orice discuie asupra descendenilor, a statutului social etc, manifestând permanent jen i evidente reineri în faa curiozitilor pe aceast tem65. A reuit totui, cu ajutorul rudelor i al stipendiilor, s urmeze cursurile Universitii din Bucureti, în timpul crora s-a artat deosebit de pasionat de istoria lumii antice i de arheologie, sub influena lui Al. Odobescu66, care l-a i prezentat lui Titu Maiorescu. La intervenia acestuia din urm, Antonescu obine o generoas burs pentru specializare în apusul Europei, ptrunzând totodat în cercul ,,protejailor" si, într-o strategie îndelung probat i exersat în cadrul Junimii. A fost, de altfel, marea ans a lui Teohari Antonescu. Anii si de formaie au coincis cu influena covâritoare exercitat, înc, în societatea româneasc de junimism, a crei figur central era Titu Maiorescu, mereu atent în selecia tinerilor, mai ales a celor de origine modest, crora le canalizeaz energiile în direcia conceput de el, le supravegheaz lecturile, îi invit la el acas, fcându-le intrarea în lumea influent, îi poart în cltorii de vacan pe cheltuial proprie, iar unora chiar le gsete soii din familii bune, profit de poziia sa politic i social, oferindu-le cu generozitate burse, posturi, anse de afirmare etc, etc67 ­ totul în schimbul loialitii i a solidaritii de grup. Era deci firesc ca adolescenii s fie atrai de Maiorescu, gsind protecie i sprijin în ascensiunea social. În felul acesta s-au adunat în jurul su tineri de mare valoare, precum C. Rdulescu-Motru, Pompiliu Eliade, Mihai Dragomirescu, P.P. Negulescu, Simion Mehedini, I.Atanasescu (I. S. Floru), I.Al.Rdulescu (-Pogoneanu), François Rubin, G. Bogdan-Duic, I. Al. BrtescuVoineti, C. Lizica, N. Basilescu, I. Dianu, G. Murnu, Ch. Drouhet, Al. Philippide, D. Evolceanu, N. Sveanu, Em. Pangrati, Al. Tzigara-Samurca, D. Onciul, I. Bogdan, C. Giurescu i muli alii, pe care îi regsim de altfel în volumul Lui Titu Maiorescu omagiu,

Vezi Lucian Nastas, Intelectualii i promovarea social în România, sec. XIX-XX (Pentru o morfologie a câmpului universitar), Cluj, Edit. Limes, 2004, p.104. 65 Cf. Teohari Antonescu, Jurnal, 1893-1908, ed. Lucian Nastas, Cluj, Edit. Limes, 2005. 66 Sub îndrumarea acestuia a elaborat o interesant lucrare de licen despre Cultul Cabirilor în Dacia. Studiu arheologic i mitologic asupra unor monumente antice în mare parte inedite i descoperite în regiunile Istrului, cu XII tabele litografiate, Bucureti, 1889, 260 p. 67 Sorin Alexandrescu apreciaz Junimea ca o ,,coal de cadre ce produce partizani i îi distribuie sistematic în toate domeniile vieii publice, o infrastructur social sau, cu alte cuvinte, o mafie care asigur membrilor ei funcii i promovri sociale" (,,Junimea": Discours politique et discours culturel, în vol. Libra. Etudes roumaines offertes à Willem Noomen à l'occasion de son soixantième anniversaire, éd. Par I. P. Culianu, Groningen, Presses de l'Université, 1983, p.51). Vezi i studiul lui Mihai Dim. Sturdza, Junimea societate secret, în ,,Ethos", Paris, 1973, p.81-110.

64

XV februarie MCM (Bucureti, Socec, 1900, 663 p.), semnul tinerilor de preuire a magistrului, ce a reunit peste 50 de autori. Apoi, printre factorii favorizani ai plecrii la studii în occident, eseniale sunt capacitile lingvistice, la noi dominante fiind fie franceza, fie germana, fie ambele, la care se adaug italiana ­ pe de o parte uor de însuit de ctre români, prin fondul comun al limbii, dar stimulat i de proieciile istoricizante ale unor interferene de civilizaie înc din antichitate. Pân i în pensioanele greceti de pân la sfâritul domniilor fanariote, franceza era adeseori limb de predare, pentru c muli din pedagogii acestora erau originari din hexagon. De altfel, pensioanele franceze par o prezen deosebit de activ în principatele române de pân la mijlocul veacului XIX, fiind frecventate cu asiduitate de fiii i fiicele boierilor notri, care nu utilizau pân i în conversaiile casnice altceva decât limba lui Molière, mai mult sau mai puin corect. Adresându-se domnitorului Moldovei în 1839, Eugenie de Grandpré, ce conducea la Iai un Institut de Fete, arta acestuia cât de util era un asemenea stabiliment, deoarece ,,j'aurai appliqué à un système d'éducation déjà pratiqué avec succès en France et en Angleterre"68. Cam de acelai interes s-au bucurat i pensioanele germane, mama lui erban Cioculescu ­ de pild ­ urmând unul de acest fel la Bucureti, dup care, asemenea multora din categria ei social, va frecventa ,,Notre-Dame" din Viena, alturi de alte concitadine69. Despre educaia primit ,,la nemi" (în fapt, o coal catolic din Bucureti) relateaz oarecum pe larg Constantin Kiriescu în memoriile sale, evideniind calitatea profesorilor i maniera de educaie nu atât de auster, pe cât de cuprinztoare i utilitarist70. Pe de alt parte, nu trebuie omis faptul c ­ cel puin în a doua jumtate a veacului XIX i îndeosebi în Moldova ­ mai toate pensioanele israelite aveau ca limb de predare germana, ori c aceasta constituia una din materiile principale, majoritatea directorilor din stabilimentele respective fiind profesori de german. Dar nu numai evreii erau interesai de însuirea acestei limbi ­ din motive asupra crora vom reveni mai jos ­, ci chiar autohtonii, existând o complexitate de consideraii asupra crora s-a oprit de curând un bun cunosctor al problematicii, invocând prezena profesorilor germani la Iai în prima jumtate a secolului al XIX, care nu erau deloc puini, ajungând la 40 i lucrând în pensioane sau angajai de diverse familii din înalta societate. În plus, necesitatea unei asemenea ,,impresionante" ­ am putea zice, dac ne gândim la epoc ­ cohorte de pedagogi germani era determinat i de prezena în acest spaiu geografic a unor semnificative contingente de emigrani i coloniti din Austria ori Prusia, care reclamau pentru copiii lor o educaie cât de cât ca ,,acas"71. În plus, instalarea la cârma României ­ în 1866 ­ a unui principe din familia Hohenzollern-Sigmaringen a imprimat un plus de interes fa de limba german, care în anumite momente i situaii prea s concureze serios franceza. Aadar, în mod evident, nu trebuie minimalizat ,,dominaia" exercitat de Weltsprachen ­ franceza sau germana ­, care a servit drept curea de transmisie a

N. Cartojan, Pensionatele franceze din Moldova în prima jumtate a veacului al XIX-lea, în vol. Omagiu lui Ramiro Ortiz cu prilejul a douzeci de ani de învmânt în România, Bucureti, 1929, p.70. 69 erban Cioculescu, Amintiri, Bucureti, Edit. Eminescu, 1981, p.21. 70 Constantin Kiriescu, O via, o lume, o epoc, Bucureti, Edit. Sport-Turism, 1979, p.19-22. 71 Vasile Docea, Strinii de alturi. Explorri în istoria mentalitilor i a comunicrii interculturale, Timioara, Editura Universitii de Vest, 2006, p.3-45 (pentru profesorii germani) i 47-80 (pentru coloniti i emigrani). Pentru un context mai larg, vezi i lucrarea aceluiai, Relaii româno-germane timpurii. Împliniri i eecuri în prima jumtate a secolului XIX, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2000.

68

spiritualitii europene înalte, reprezentând astfel un capital cultural de o importan special72. Burghezia i alte elite de la noi au fcut ­ odat cu angajarea în procesul de modernizare i abandonul limbii greceti, apoi renunarea la scrierea chiliric i adoptarea alfabetului latin ­ din însuirea limbilor strine vii (mai întâi franceza, apoi germana) una din bazele distinctive ale statutului lor social. Este un aspect deja evideniat c majoritatea familiilor din înalta societate, dar i cele de categorie mijlocie, erau posesoare a unor impresionante biblioteci, în principal de limb francez, iar marile periodice pariziene aveau aici nenumrai abonai. Mai mult chiar, importantele librrii bucuretene sau ieene onorau orice comand de carte din hexagon, România fiind pentru mult vreme, pân spre sfâritul perioadei interbelice, una din marile consumatoare de producie cultural francez. Un raport al Curii de Conturi din Paris, în ceea ce privete comerul exterior de carte între 1927-1931, situa România pe locul patru al celor mai buni clieni, dup Belgia, Elveia i Italia73. Sau o statistic din 1931 în ceea ce privete tirajul i difuzarea sptmânal a publicaiei ,,L'Illustration" indic faptul c la noi veneau 2024 exemplare, situându-ne bunoar înaintea Spaniei i Poloniei74. Pe de alt parte, nu putem evita constatarea lui Garabet Ibrileanu, formulat pe la începutul veacului XX, c influena francez în spaiul românesc extracarpatic a fost oarecum diferit în Moldova i Valahia, în cea dintâi manifestându-se ca un curent cultural, pe când în cea din urm s-a dezvoltat în principal ca un curent social i politic75. Iat de ce în mai multe coli din Principatele Române învmântul se fcea în principal în francez, iar în celelalte devenise un fel de limb ,,clasic", ce conferea nu doar distincie social, ci era i un vehicol al valorilor democratice i de aculturaie, important pentru utilitatea ei imediat, cel puin pân la primul rzboi mondial76. Nici dup aceea lucrurile n-au stat altfel, iar într-un raport al lui Mario Roques, aflat în misiune la Bucureti în 1919 pentru a contribui la reorganizarea învmântului românesc, arta c ,,franceza nu va trebui apreciat doar ca o limb de utilitate practic, ci în primul rând ca o limb de cultur moral, care s joace în educaia româneasc un rol analog limbilor moarte din învmântul clasic francez; cultura francez se va amplifica astfel ­ în România ­ în cadrul învmântului sub form clasic"77. Totodat, franceza era utilizat în corespondena i chiar în conversaiile cotidiene ale anumitor categorii burgheze cultivate, între intelectuali sau membrii vechii boierimi. Erau aduse guvernante franceze (sau francophone), iar lectura romanelor în aceast limb sau cltoriile de plcere în Frana erau ceva aproape de la sine îneles. Nu întâmpltor, mediul intelectual românesc ­ mai pregnant de la mijlocul veacului XIX ­ a preluat obiceiul, înaintea oricrei cltorii în afar, de a consulta operele franuzeti despre ,,l'art

Lucian Boia, Sur la diffusion de la culture européenne en Roumanie (XIXe siècle et début du XXe siècle), în ,,Analele Universitii Bucureti", istorie, 1985, p.51-69. 73 Ecaterina Cleynen-Serghiev, ,,Les belles înfidèles" en Roumanie. Les traductions des oeuvres françaises durant l'entre-deux-guerres (1919-1939), Valenciennes, Presses Universitaires de Valenciennes, 1993, p.15. 74 Cf. Laureniu Vlad, Ecouri româneti în presa francez: ,,L'Illustration", 1843-1944, ed. II, Bucureti, Editura Universitii Bucureti, 2005, p.26. 75 Garabet Ibrileanu, Spiritul critic în cultura româneasc, ed. Ioan Holban, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.19. 76 Vezi Jacques Novicow, Le français, langue internationale de l'Europe, Paris. Edit. Grasset, 1911. 77 Apud Georgiana Vtjelu, Les relations culturelles franco-roumaines 1919-1924: la mise en oeuvre d'une politique culturelle, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XLII, 2003, no.1-4, p.244.

72

de bien-voyager", lecturile din Gautier i pân la Albert Dauzat78 fiind frecvent menionate de cei care se pregteau de plecare prin Europa. În acest context se poate explica faptul c în limba român a veacului XIX, cele mai numeroase cuvinte împrumutate provin din francez (23,22%), având o frecven de utilizare de 9,03%, iar dac se ia în calcul i vocabulele cu dubl provenien (latin i francez), rezult c 39% din vocabularul nostru este acoperit de cuvinte franuzeti, cu o frecven de 20%. În schimb, împrumuturile germane sunt cu totul nesemnificative, reprezentând doar 0,98%, cu o frecven de doar 0,28%, acoperind îndeosebi domeniile tehnice79. Mai mult chiar, relativa puintate a traducerilor din limba francez în român se poate explica tocmai prin acesul direct al multora din consumatorii de carte de la noi la ediiile de baz, fapt confirmat i de analiza Ecaterinei Scleynen-Serghiev, care a identificat de pild, pentru intervalul 1919-1939, doar 645 de opere tlmcite, aadar cu o medie de doar 32 titluri pe an80, ceea ce reprezenta mult sub media celorlalte state europene. În plus, aceeai autoare evideniaz totodat i rolul jucat de difuzarea filmelor franuzeti în cinematografele din România ­ cam 600 de sli în 1928, cifr mereu în cretere ­, care din 1935 au avut mai toate i echipament pentru pelicolele vorbite81. Sunt explicabile, în acest context, constatrile lui Robert Beauplan în articolul su L'amitié française en Roumanie, publicat într-un numr din ,,L'Illustration", din 9 aprilie 1938: ,,Le Français qui arrive pour la première fois en Roumanie éprouve un étonnement de n'être pour ainsi dire pas dépaysé. En dépit de la distance kilométrique et des deux jours de voyage, il pénètre dans une ambiance qui n'est pas très différente de celle de Paris. Dans les salons et les familles où il est accueilli, dans les magasins, dans les cafés même, on parle couramment sa langue. La «société» n'ignore rien de notre culture, de nos moeurs, de nos livres, de nos pièces de théâtre. Elle connaît par leurs noms notre personnel politique, nos actrices en vogue. Les journaux qui font leur matière habituelle d'échos ou de potins boulevardiers sont ceux qu'elle lit de préférence. Cela pourrait n'être encore qu'un vernis superficiel. Mais quand on a eu l'occasion d'approcher, ainsi que je viens de la faire, de hautes personnalités on a l'impression de retrouver des compatriotes. La plupart de ces hommes politiques ont fait leurs études à Paris, ils ont acquis les plus hauts diplômes dans nos facultés, ils s'expriment en un français impeccable et élégant où l'on chercherait en vain une trace d'accent. Ce serait une injure que de leur demander s'íls aiment la France: elle est évidemment leur seconde patrie"82. Aadar, pentru elitele de la noi, accesul la modernitate s-a fcut fr îndoial prin limbile cu vocaie universalist, aspect deja evideniat istoriografic. Iar pentru a ilustra cumva, cu mrturii de epoc, invocm relatarea lui Grigore Lcusteanu, descendent din familia boiereasc cu acelai nume, în ce privete educaia copiilor lui, care afirma c înc de pe la vârsta de 3-4 ani, ,,guvernantele germane nu au lipsit o zi din casa noastr într-un curs de treizeci de ani i care continu i astzi. Profesori [în particular] au avut pe cei mai emineni ai Capitalei; pentru limba german pe pastorul luterian Neumeister, pentru limba francez pe profesoarele Durot i pentru clavir pe faimosul artist

78 79

Cu lucrarea sa Pour qu'on voyage. Essai sur l'art de bien voyager, Toulouse-Paris, Privat/Didier, 1911. Cf. Constant Maneca, Lexicologie statistic romanic, Bucureti, Universitatea din Bucureti, 1978. 80 Ecaterina Cleynen-Serghiev, Op. Cit., p.27. 81 Ibidem, p.48-59. 82 Reprodus integral în Laureniu Vlad, Ecouri româneti în presa francez: ,,L'Illustration", 1843-1944, p.148.

Gebauer"83. De altfel, cel mai adesea, ,,guvernantele" germane i franceze erau o mod în ,,casele" mai vechii sau mai noii aristocraii româneti, îns nu de puine ori au fost angajate cele din Elveia, cu avantajul de a utiliza în conversaiile i leciile uzuale cu copiii de care se ocupau deopotriv franceza i germana, ca în cazul lui Constantin Argetoianu84. Datorit ,,cererii" tot mai numeros, asistm de pe la finele veacului XIX chiar la apariia unor ,,birouri de plasare" a guvernantelor ­ cum ar fi cel al d-rei Schultz, din Bucureti ­, care procura la comand tinere din Frana, Germania, Austria sau Elveia, apte s ofere copiilor, în familie, primele etape de educaie i mai ales deprinderea limbilor strine. Îns nu doar reprezentanii acestei categorii sociale aveau un cult pentru însuirea limbilor strine înc din fraged copilrie, ci mai toi aceia ce ineau de clasa mijlocie, burghezie, intelectualitate, funcionari de stat, cadre ale armatei etc. Vasile Rudeanu (1871-1965), ajuns general, ce a îndeplinit mai multe misiuni în strintate pentru înzestrarea armatei, dar i în anii primului rzboi mondial, începuse înc de la ase ani, din casa familiei, s învee franceza i germana cu profesori particulari, ulterior adugând cunotinelor lui lingvistice i flamanda, italiana i engleza, nefiind aadar nici un impediment pentru el s urmeze cursurile colii de Aplicaie de Artilerie i Geniu din Bruxelles85. Ca fiu al unui funcionar de stat, erban Cioculescu beneficiase din fraged copilrie de prezena unei guvernante ­ ,,nemoaic la copii" ­, în fapt o tirolez poliglot, de la care viitorul universitar, critic i istoric literar a deprins nu doar limba german, ci mai ales franceza, aceast ,,fräulein" iniiindu-l în mai mult decât rudimentele literaturii franceze86. Cele patru fiice ale lui Barbu tefnescu-Delavrancea au beneficiat pentru mult vreme de o guvernant francez, aceast limb devenind uzual pentru ele de-a lungul întregii viei, de altfel Henrieta Delavrancea (1894-1987) cstorindu-se cu un ofier francez, E. Gibory, fiind i absolvent de arhitectur, apoi Cella Delavrancea (1887-1991) ­ celebr pianist, format la Conservatorul din Paris ­ petrecându-i o bun parte din via în Frana, dei a fost profund ataat i de cultura german, a crei limb o stpânea la perfecie. Pe când avea 15 ani i cuta o deschidere spre cariera literar, tânrul Cezar Petrescu i se confesa criticului universitar Mihail Dragomirescu c i-a ,,dat toate silinele i învând limba francez am cutat s cunosc cât mai mult literatura universal, francez i rusa mai ales"87. În acelai timp, în programele colare ­ pentru învmântul primar i secundar ­, deprinderea limbilor strine (îndeosebi franceza i germana) constituia centrul de greutate al educaiei umaniste de la noi.Am putea chiar spune c vreo dou decenii dup unirea principatelor, limba francez avea mai mult cutare în coli decât româna. Pe de o parte, excesele latiniste erau la ordinea zilei, iar pe de alta literatura român a vremii nu prea avea ce oferi, iar analizele se fceau mai mult sub aspectul limbii, gramaticii, i mai puin din punct de vedere artistic. i nu întâmpltor, de pild, la cumpna veacurilor XIX-XX, muli din elevii premiani ai liceelor primeau cu mare satisfacie, pe lâng coronia de

Amintirile colonelului Lcusteanu, publicate i adnotate de Radu Crutzescu, cu un comentar istoric de Ioan C. Filitti, Bucureti, Fundaia pentru Literatur i Art ,,Regele Carol II", 1935, p.228. 84 C. Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, I/1, Bucureti, Edit. Humanitas, 1991, p.60. 85 Vasile Rudeanu, Memorii din timp de pace i rzboi, ed. D. Preda i V. Alexandrescu, Bucureti, Edit. Militar, 1989, p.9. 86 erban Cioculescu, Amintiri, Bucureti, Edit. Eminescu, 1981, p.21. 87 Corespondena lui Cezar Petrescu, I, ed. t. Ionescu, Cluj, Edit. Dacia, 1986, p.182.

83

rigoare, impresionantul dicionar francez-român al lui Frédéric Damé. Aadar, cel mai adesea, nu exista nici o barier lingvistic între universitile occidentale i potenialul public originar din România. În strâns legtur cu aspectul de mai sus, dar fr a putea generaliza, opiunea tinerilor pentru un anume spaiu universitar poate fi i rezultatul ,,afinitilor culturale", dobândite în principal înc din copilrie, în primii ani de formaie intelectual. Este vorba de acei tineri care, fideli tradiiilor familiale, s-au îndreptat spre centrele care furnizaser prinilor sau altor membri ai familiei o sumedenie de beneficii (în principal de natur intelectual). Acetia par a reveni în locurile unde strmoii sau rudele i-au fcut studiile ori au cltorit ,,de plcere", fiind aadar influenai de relatrile i povestirile acestora din urm. Ion D. Berindei (1871-1928) va merge pe urmele tatlui su ­ Dumitru Berindei ­ la Paris, la coala de Belle-Arte, secia de arhitectur, acesta din urm ajungând pân la rangul de ministru al Lucrrilor Publice (1870-1871), în vreme ce descendentul su va deveni profesor la Belle-Arte din Bucureti, autor al unor celebre edificii precum palatele G.GR. Cantacuzino, I. Kalinderu, Hipodromul de la Bneasa, cldirea Preedeniei Consiliului de Minitri, Palatul Justiiei din Iai etc. Leon Cosmovici (1857-1921) i-a susinut licena i doctoratul în tiine naturale la Paris (în 1877 i 1880), ajungând profesor de zoologie i fiziologie la Universitatea din Iai, iar fiul su, Neculai Cosmovici va îmbria aceeai carier, mergând de asemenea la Sorbona, frecventând Institutul de oceanografie, pentru ca în 1915 s-i treac doctoratul la Paris în fiziologie animal, ulterior ocupnd catedra de chimie fiziologic la Iai. În cazul familiei ieica, Gheorghe ieica (1873-1939), tatl, dup licena obinut la Bucureti a mers la Paris, unde a frecventat École Normale Supérieure (1897-1898), susinându-i doctoratul la Sorbona în 1899, cu o disertaie asupra coordonatelor curburii oblice, ulterior devenind profesor la universitatea din capital, membru al Academiei Române, cu mari realizri în domeniul matematicilor i creator de ,,coal". Unul din fii si, Radu ieica (1905-1987), a urmat acelai traseu ca al tatlui ­ licena la Bucureti (1925) i cursurile colii Normale Superioare din Paris (promoia 1928) ­, dobândind doctoratul la Sorbona în 1933, fiind apoi profesor la Universitatea din Cluj (1941-1953). Cellalt fiu, erban ieica (1908-1985), a rupt tradiia, mergând dup obinerea licenei bucuretene (1929) la Universitatea din Leipzig, unde va susine doctoratul în 1934, sub conducerea lui Werner Heisenberg, fondatorul mecanicii cuantice i laureat al Premiului Nobel pentru fizic în 1932; va deveni i el profesor universitar la Iai i Bucureti, membru al Academiei Române. La fel s-au petrecut lucrurile în cazul familiei Leon, tatl Nicolae Leon (1862-1931) a studiat din 1884 tiinele naturale la Jena, trecându-i aici doctoratul în 1888 cu Ernst Haeckel, dup care va deveni profesor la Universitatea din Iai. Fiul acestuia, Gh.N. Leon (1888-1949), a cutat s-i rentabilizeze mai mult investiia colar, urmând facultatea de drept din Bucureti, îns mergând pentru a-i trece doctoratul în economie politic i financiar tot la Jena (1914), devenind profesor de finane i statistic la Cluj i apoi în capital, o vreme fiind ministru al Economiei Naionale. Grigore V. Maniu (1859-1911) a urmat un an medicina la Bucureti, dup care vreme de nou ani a studiat dreptul la Paris ­ între 1879-1887 ­, obinând bacalaureatul i licena, remarcându-se apoi în ar printr-o prolific activitate publicistic i juridic, remarcabil fiind, printre altele, împresionanta sa lucrare în dou volume despre Dreptul comercial român (1893), premiat de Academia Român. Între 1908-1910, fiicele sale ­ Rodica i Mrioara ­ i-au continuat studiile tot la Paris, iar fiul su Horia tot aici îi va

lua doctoratul în drept, cu o disertaie de referin despre Unificarea monetar (1921), în vreme ce a doua fiic îi va finaliza studiile de medicin, primind medalia de argint, cu o lucrare despre Anatomia cerebral (1925), premiat de Academia Francez. Iar exemplele ar putea continua, cazuistica fiind impresionant ca pondere. Totodat, ideologia ­ dobândit probabil de la Secolul Luminilor ­ conform creia modernitatea este vehiculat în parte prin ,,marile limbi ale civilizaiei" are i ea fundamente diverse i nu poate fi îneleas fr s lum în consideraie raporturile care sau stabilit în Europa între 1870-1944, din punct de vedere politic, economic i cultural. Întrucât, de exemplu, creterea puterii Germaniei în competiie cu Frana, pân la finele primului rzboi mondial, a contribuit la întrirea limbii germane ca ,,limb de civilizaie". Acest aspect a fcut ca pe lâng afinitile lingvistice ­ ca factor de imbold pentru a merge într-o anumit ar ­ s se impun i o alt funcie susceptibil stimulativ, i anume convingerile i opiunile politice ale tinerilor, dar mai ales ale ,,mentorilor" care-i ,,orienteaz", corelate i cu diversele perioade în care România era ataat de una sau alta din marile puteri militare occidentale. Grosso modo, dei România s-a considerat mereu ataat de Frana, din 1866 a avut un principe i apoi un rege german, în 1883 a încheiat o înelegere militar cu Prusia i Austria, iar dup 1916 s-a declarat pe fa de partea Franei, pentru ca de prin 1938 s se reorienteze spre Germania. Aceste schimbri s-au tradus i în alegerea preferenial (dac nu obligatorie) a tinerilor studioi i dornici de specializare în afar, care erau stimulai prin burse spre una sau o alt ar apusean. De aceea, un interesant câmp de investigaie ar fi descifrarea consideraiilor politice care intervin în opiunile conjuncturale de ordin cultural, în aceeai epoc coexistând decizii diferite. Aceste consideraii s-au convertit cel mai adesea i în ,,afiniti negative"88, generate de antipatia pentru anume ar. Pe de alt parte, ,,afinitile negative" pot fi sesizabile i la cei cu aspiraii culturale sau naionale alimentate de statutul de ,,minoritar". Fr a constitui un eantion cât de cât reprezentativ, au existat îns români din Ardeal care au evitat Budapesta (sau au beneficiat de un stagiu de scurt durat), optând pentru universiti austriece sau chiar Praga (unde era o universitate germanofon), repudiind explicit ,,hegemonia maghiar". În aceeai situaie s-au plasat i unii sai ardeleni, vabi sau sârbi, ostili ,,coroanei milenare a Sfântului tefan". Mecanismul este similar cu cel ce a funcionat în cazul evreilor dup instaurarea nazismului în Germania, i cu toate c afinitile lingvistice ale israeliilor erau puternice, mai ales pentru cei din Bucovina (ca s lum un exemplu mai apropiat nou), acetia s-au îndreptat sub forma unor contingente masive spre Frana i chiar Italia, în anii de pân la izbucnirea ultimei conflagraii mondiale. Iar în strâns legtur cu remarca de mai sus, nu trebuie omise antecedentele socio-culturale, care explic îndeosebi supra-reprezentarea evreilor de la noi în universitile de limb german ­ în special pân pe la începutul primului rzboi mondial ­, datorit proximitii acestui idiom de limba idi, principalul mijloc de comunicare i de expresie scris în comunitile askenazi din spaiul românesc. Nu este lipsit de semnificaie s reproducem aici un scurt pasaj autobiografic al unui anume Samuel, nscut la Iai în 1891 i stabilit spre maturitate în Frana, care red circumstanele educaionale ale unui tânr evreu din acest ora moldav: ,,Româna am învat-o la coal. Când eti mic, se merge la Heder [coal primar religioas], se înva idi, iar apoi ­ pe

Sintagm utilizat de Victor Karady, La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.55.

88

la apte sau opt ani ­ se frecventeaz coala româneasc unde se înva idi i germana", pentru c în clas erau 12 israelii i doar doi cretini. Limba român nu era utilizat decât în raporturile cu autoritile, pentru c în casa unui evreu ieean se vorbea doar idi89. Iar acest tablou era valabil îndeosebi pentru Moldova, unde chiar dac populaia evreiasc reprezenta la 1899 doar 10,6%, aceasta era puternic urbanizat, formând o fraciune activ i întreprinztoare, ce crea falsa imagine a unui spaiu în care israeliii preau majoritari. Îns aspectul chiar se verifica în unele orae precum Iai, Botoani, Piatra Neam, Bacu sau Dorohoi, unde evreii se aflau în proporii de 50-56%, în vreme ce în alte centre urbane ca Bârlad, Focani, Roman sau Hui cuantumul lor se situa între 25-45%90. Ponderea acestora era îns i mai pronunat în Bucovina ­ care din 1918 va întra sub autoritatea statului român ­, unde evreii erau la 1910 în proporie de 19,53%, puternic germanizai, iar sub aspectul urbanizrii, la Cernui de pild, israeliii erau în cuantum de 37,12%, germanii de 19,87, iar românii de doar 9,07%91. În acest context, aproape c nu a existat în România vreo comunitate iudaic fr a poseda un centru de învmânt. Studiul a constituit mereu una din principalele datorii ale tânrului evreu, poate chiar cea de cptâi, ca porunc divin: pentru a fi un bun evreu trebuie s asculi de învturile Scripturilor; pentru a le respecta trebuie s le cunoti; pentru a le cunoate trebuie s le studiezi. Evident, nu toat lumea se supunea acestei reguli, îns cei ce o practicau se bucurau de un mare respect i renume în cadrul comunitii, pentru c instrucia a conferit mereu prestigiu, respect i autoritate. Iar acest aspect explic faptul c cea mai important parte a bugetului familial era consacrat cheltuielilor cu educaia. În funcie de avantajele ce decurgeau din instrucie ­ statut social, prestigiu, cstorie cu o dot respectabil i chiar plcerea de a studia ­, este fireasc evoluia mereu ascendent a investiiei colare, studiosul fiind mereu orgoliul familiei, promisiunea spre înalte onoruri i potenialul ,,cal troian" în spargerea barierelor comunitare i reuita social. Aadar, istoria, tradiia i Legea au fcut din educaie ocupaia de cptâi a evreilor, averea nefiind decît un accesoriu, sau complementul. Îns împletirea acestor dou tendine a contribuit esenial la implicarea israeliilor în cele mai diverse forme de educaie care s le confere acel capital simbolic necesar ascensiunii sociale într-un stat meritocratic. În plus, evreii din România au beneficiat i de o extins reea de coli israelite în care funcionau ­ îndeosebi pân la primul rzboi mondial ­ cel puin dou categorii de profesori: cei provenii din spaiul cultural evreo-german (în mare parte din Galiia i Bucovina) i cei formai în mediul francez, mai redui ca pondere, în principal absolveni ai colii Normale Orientale din Paris, întreinut de Aliana Israelit Universal, din care prima promoie de evrei de la noi a revenit în România în 190292. i poate nu lipsit de semnificaie este faptul c în vreme ce profesorii evrei pregtii în mediul francofon

Mémoires Juifes. L'enfance ailleurs, propos recueillis par Fernande Schulmann, Paris, Éditions ClancierGuénaud, 1980, p.15-16. 90 Leonida Colescu, Analiza rezultatelor recensmântului general al populaiei României de la 1899, p.8687. În conformitate cu recensmântul din 1885, de pild, la Iai populaia israelit numra 33.141, iar cea cretin-ortodox doar 24.087, ali 2199 locuitori fiind de alte religii (cf. N.A. Alesandrini, Studiu statistic asupra micrii populaiunii i asupra stabilimentelor de binefacere i divorurilor din judeul Iai, pe deceniul 1870-1879, Iai, Tip.D.Gheorghiu, 1881, p.25). 91 I.E. Torouiu, Poporaia i clasele sociale din Bucovina, Bucureti, Biblioteca Bucovina, 1916, p.61, 75, 82, 194. 92 Liviu Rotman, coala israelito-român (1851-1914), Bucureti, Edit. Hasefer, 1999, p.187-199.

89

ocupau posturi preponderent în mediile sefarde (ce utilizau limba ladino93), ceilali ­ de limb german ­ se bucurau de o echilibrat cutare la sefarzi i askenazi. Mai mult chiar, în colile evreieti, pe lâng programa obligatorie stabilit de minister, tinerii israelii erau încrcai suplimentar cu ore de german i ebraic, ceea ce le ridica sensibil nivelul competenelor lingvistice. Rememorând studiile primare de la coala comunitii evreilor ,,lehi" din Bucureti pe la mijlocul veacului XIX, Adolphe Stern (1848-1931) este marcat de faptul c vreme de trei ani, în principal, ,,am învat ebraica, româna i germana"94. Din aceeai perspectiv socio-cultural se cuvin a fi analizai i românii ardeleni, care îi însuiser limba i cultura maghiar înc din copilrie, perfecionate apoi în licee, muli din acetia optând pentru studii universitare la Budapesta, la fel cum o alt parte erau ataai de cultura sailor i vabilor, în colile crora i-au fcut studiile secundare. Iar acest aspect este i mai vizibil în cazul tinerilor ce proveneau din familiile mixte transivnene, prin atitudini identitare uneori cosmopolite, dar pentru care germana sau maghiara erau deopotriv limb matern i colar. i pentru a nu ne îndeprta de exemplul ardelenilor, se cuvine a meniona aici i considerentul proximitii de un anumit centru universitar în decizia studiilor în afar. Dei de la 1872 exista o universitate la Cluj, muli dintre ardeleni au preferat s mearg la Budapesta sau/i Viena. Evident, cu toate c Budapesta avea un stabiliment ,,marginal" în cadrul sistemului universitar european, era îns apreciat ca fiind mult mai elevat decât cel de la Cluj, atrgând astfel o clientel s zicem limitrof. Valabil este constatarea i în ce privete atracia exercitat de Viena, dei, în acest caz, lucrurile sunt puin mai complexe, surprinzându-le într-un alt capitol al lucrrii de fa. Pe de alt parte, nici afinitile pentru cultura francez nu pot fi neglijate în cazul românilor ardeleni. Dei învmântul acestei limbi a fost introdus în Transilvania relativ târziu ­ comparativ cu spaiul extracarpatic95 ­, nu i se poate totui nega o influen semnificativ în modelarea spiritualitii româneti de acolo, chiar dac uneori prin interpui96. Evident, nu pot lipsi de pe lâng motivaiile de mai sus nici aspectele legate de o anumit form de ,,turism cultural" sau studiile de agrement ale tinerelor fete de ,,familie". Smaranda Andronescu-Gheorghiu (1857-1944), absolvent a studiilor secundare la coala Central de Fete din Bucureti, fiind apoi mult vreme institutoare, dar afirmându-se mai ales ca om de litere i activ militant pentru emanciparea femeii, dei nu a urmat studii universitare, i-a desvârit cultura prin acest tip de iniiere, al cltoriei. A strbtut mult prin Italia, Elveia, Austria, ajungând chiar i în rile nordice, pân aproape de cercul polar. Primul ei contact cu Parisul, în 1895, este evocat doi ani mai târziu, în volumul ei de nuvele, Mosaicuri. i nu întâmpltor, mai întâi trece pe la Noua Sorbon, asistând la un curs de literatur francez despre Ernest Renan, dup care viziteaz cu atenie edificiul, Pantheonul .a. Ca muli alii în trecere pe aici, îi dorete s cunoasc ,,boema" celebr, având chiar ansa s converseze ­ dup o oarecare ateptare

Este vorba de limba iudeo-spaniol (cu un fond lexical provenit din spaniol, la care s-au adugat multe elemente din ebraic i limba otoman), ce era utilizat în conversaiile uzuale între sefarzii de la noi, dar fr s produc i o literatur în acest idiom. 94 Adolphe Stern, Din viaa unui evreu român, I, ed. icu Goldstein, Bucureti, Edit. Hasefer, 2001, p.17. 95 Prima catedr la un gimnaziu românesc din Ardeal este inaugurat abia la 1867 ­ în chiar anul Compromisului austro-ungar ­, la Braov. 96 Vezi Gh. Lascu, Imaginea Franei la românii din Transilvania pân în anul 1918, Cluj, Edit. Casa Crii de tiin, 2000.

93

la Caffé de l'Odéon ­ cu Camille Flammarion, se întreine apoi cu Juliette Adam, directoarea de la ,,Nouvelle Revue" etc97. Dar nu numai atât. În strâns legtur cu acest ultim exemplu, nu trebuie s omitem faptul c un alt stimul pentru migraia studeneasc spre Occident îl constituie i inegalul tratament aplicat femeilor în societatea româneasc, îndeosebi pân pe la primul rzboi mondial, când va spori importana social a acestora, prin antrenarea lor în cele mai diverse câmpuri de activiti socialmente organizate i necesare. În timp ce în ri precum Elveia i Frana (de prin anii 1870-1880), Belgia (începutul anilor 1880, dar la Universitatea catolic din Louvain doar din 1920), apoi în rile germanice (între 18971904 în Austria98, iar între 1900-1908 în Germania99), femeile aveau acces la studii superioare i beneficiau de o filier de învmânt secundar propriu, în România aceste facilitai le-au fost create ceva mai târziu, în 1864/5 existând la noi doar trei coli Centrale de Fete (la Iai, Bucureti i Craiova), din care în acel an au absolivit ultima clas (a VII-a) numai 19 fete. Doar treptat procesul de integrare a femeilor în sistemul de învmânt se va ameliora, începând cu ultimul deceniu al veacului XIX, pentru ca imediat dup sfâritul primei conflagraii mondiale s asistm în România la debutul unei semnificative extensii a reelei secundare de fete: dac în anul colar 1918/9 existau la noi doar 12 coli de stat i 39 particulare ce înglobau 8699 de tinere (din acestea pregtinduse în familie 2090, pentru ca la finele anului s-i susin examenele de promovare la instituiile abilitate), în 1920/21 funcionau 18 coli de stat i 41 particulare, însumând 12.133 de fete (din care doar 1268 se mai pregteau în particular)100. În aceste condiii, fetele emancipate ale burgheziei, ale aristocraiei i chiar ale claselor mediii cultivate i-au îndreptat atenia spre universitile occidentale, înregistrându-se contingente semnificative îndeosebi pân la primul rzboi mondial la Paris, Zürich, Geneva i Viena. În fapt, chiar aciunea lor de a pleca la studii în occident, mai ales pentru tinerele israelite, poate fi apreciat ca o emancipare ­ nu doar spiritual, dar i politico-economic101 ­, pentru c în sine sistemul universitar a fost creat bazânduse pe ideea emanciprii, libertatea studiilor fiind punctul central al acestui tip de stabiliment care nu avea alt scop decât dezvoltarea i producia tiinific, progresul în general. Nancy Green constat astfel, luând în calcul la un loc studentele din Rusia i România, în majoritatea lor israelite, faptul c îndeosebi între 1905-1910 numrul lor la

Smara, Mosaicuri, Bucureti, Tip. Universul, 1897, p.113-133 (cap. ,,Paris. Schie cu creionul"). În universitile austriece, femeile au fost admise înc de pe la 1878, îns doar ca ,,auditoare libere", fr a putea trece doctoratul, ca în Germania de pild. Statutul acestora s-a schimbat din 1897 la Viena, mai întâi, apoi la Graz (1901) i Innsbruck (1904). Vezi Waltraud Heindl, Marina Tichy, Durch Erkenntnis zu Freiheit und Glück. Frauen an der Uni Wien (ab 1897), Wien, WUV Universitätsverlag, 1990; Geschichte der Frauenbildung und Mädchenerziehung in Oesterreich, Hrsg. Ilse Brehmer und Gertrud Simon, Graz, Leykam Verlag, 1997. 99 Prima femeie înmatriculat a fost în aprilie 1900, la Universitatea din Heidelberg, treptat, pân în 1908, recunoscând i celelalte stabilimente dreptul acestora de a urma studii superioare. Vezi Claudia Huerkamp, Frauen, Universitäten und Bildungsbürgertum. Zur Lage studierender Frauen 1900-1930, în vol. Bürgerliche Berufe, hrsg. Hannes Siegrist, Göttingen, Vandenhöck und Ruprecht Verlag, 1988, p.200-222; Patricia M. Mazón, Gender and the modern research university. The admission of women to German higher education, 1865-1914, Stanford, Stanford University Press, 2003. 100 Cf. Statistica învmântului public i particular din România pe anii colari 1919-1920 i 1920-1921, p.XXXVIII. 101 Nancy Green, L'émigration comme émancipation: les femmes juives de l'Europe de l'Est à Paris, 18811914, în ,,Pluriel", 1981, no.27, p.51-59.

98 97

Universitatea din Paris practic se dubleaz, fiind prezente în principal la facultile de drept i medicin i constituind de departe contingentul cel mai numeros printre tinerele non-franceze prezente aici102. Sau, de pild, din cele 19 femei originare din actualul spaiu românesc care i-a trecut doctoratul la Universitatea din Viena între 1897-1918, 13 erau israelite, majoritatea în medicin, îns prima femeie de la noi ce a obinut aici un atare titlu (în 1911), dar în filosofie, a fost Alice Scrltescu, dup ce trecuse anterior pe la stabilimentele similare din Bucureti i Paris103. În general, se constat c efectivele de studente originare din rile sud-est europene i rsritene, prezente mai ales în Elveia i Frana, depesc în mod constant pe cele autohtone, din statul gazd, îndeosebi între 1870-1910104. La Paris de pild, în 1905/6, aproximativ 57% din studente sunt strine, iar în 1911/12 ele reprezint 53%105. În toate cele apte universiti elveiene, în 1906/7 din totalitatea studentelor înmatriculate (1832 femei), 92,57% erau strine, îndeosebi din Europa rsritean, 89% provenind din Rusia, restul din România, Bulgaria sau Serbia106. Iar pentru a oferi o minim dimensiune comparativ, în capitala Franei, în 1898/1899, de exemplu, erau înregistrate la facultatea de medicin 88 de studente strine, cele din Rusia dominând de departe (81), urmând apoi cele din România (3) i Germania (2). În schimb, în acelai an, la facultile de litere i de tiine nu exista nici o student din România, în vreme ce Rusia, Germania i chiar Statele Unite erau suficient reprezentate. Cu toate acestea, la numai câiva ani, în 1902/3, la tiine vor fi trei românce (din 60 studente strine, 53 venind numai din Rusia). La medicin îns, în 1891 erau trei românce (din 117 strine), iar în 1903 patru (din 70 strine, 61 fiind din Rusia)107. i poate nu lipsit de semnificaie este faptul c prima femeie care a obinut o diplom de doctor în drept în Frana a fost o românc, Sarmiza Blcescu-Alimniteanu. Iar la Universitatea din Berlin, de pild, primele studente din România apar abia în 1908, acestea fiind Constana Evolceanu,

Ibidem, p.56-57. Marcela Stern, Die im Zeitrum vom 1897 bis 1918 an der Universität Wien promovierten Frauen aus dem Gebiet des heutigen Rumänien, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXV, 1996, no.3-4, p.219-228 (include lista nominal, cu datele biografice, itinerariile educaionale, data susinerii doctoratului i disciplina). 104 Vezi Natalia Tikhonov, Migrations des étudiants et féminisation de quelques universités européennes. A la recherche d'une convergence, citat, p.43-53 105 Cf. Nicolas Manitakis, Les migrations estudiantines en Europe, 1890-1930, în vol. Migrations et migrants dans une perspective historique. Permanences et innovations, ed. René Leboutte, Brusselles, P.I.E.-Peter Lang, 2000, p.261. 106 Cf. Natalia Tikhonov, Étudiantes de l'Empire russe dans les universités suisses, 1864-1920, disertaie doctoral susinut la Universitatea din Geneva în 2004, care surprinde procesul de feminizare a universitilor elveiene în aceast perioad. Vezi de aceeai autoare i: Les étudiantes russes dans les universités suisses à la fin du XIXe siècle et au début du XXe siècle: les raisons d'un choix, în vol. Les femmes dans la société européenne/Die Frauen in der europäischen Gesellschaft, 8e Congrès des Historiennes Suisses, Genève, Société d'Histoire et d'Archéologie de Genève, 2000, p.91-103; Les universités suisses, pionnièrs de l'introduction de la mixité dans l'enseignement supérieur (1870-1930), în vol. École et mixités, ed. Annik Houel et Michelle Zancarini-Fournel, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, 2001, p.27-35; Enseignement supérieur et mixité: la Suisse, une avant-garde ambiguë, în vol. La mixité dans l'éducation. Enjeux passés et présents, ed. Rebecca Rogers, Paris, ENS Éditions, 2004, p.3552. 107 Cf. Pierre Moulinier, Les étudiants étrangers à Paris au XIXe siècle. Origines géographiques et cursus scolaires, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschicte der studentische Migration/Les universités: des ponts à travers l'Europe. Etudes sur l'histoire des migrations étudiantes, ed. Natalia Tikhonov i Hartmut Rüdiger Peter, Frankfurt am Main, Peter Lang, 2003.

103 102

Beatrice Demetriu i Gertrud Tiktin108. Totodat, nu lipsit de interes este menionarea aici a publicistei Wally Alexandrescu, cu studii universitare în ar, iar apoi la Paris, la École Libre des Sciences Politiques, unde studiaz totodat i sculptura cu Yvonne Serruys, dup care ­ în anii 1930 ­ va deveni o înfocat militant feminist, luând parte la congrese internaionale pe aceast tem (Chicago, 1933; Hamburg, 1936), inând conferine în ar i în strintate, publicând texte etc. Ceea ce deosebete destinul studentelor de al studenilor este faptul c acetia din urm în mod real au ansa de a intra în rândul elitelor la revenirea în ar, prin capitalul intelectual dobândit în afar, în vreme ce femeile, prin poziia lor în cadrul societii, în toat epoca avut aici în vedere, nu au putut aspira la acest rol. Au fost îns i excepii: Elena Pucariu-Densusianu (1875-1965), absolvent a facultii de medicin din Iai, cu un doctorat susinut în 1899, dup care imediat se va specializa la Paris, la Institutul Pasteur (1899-1901), devenind ulterior profesor de oftalmologie la Universitatea din Iai; Eleonora Petrovanu (n.1892), cu un doctorat în medicin la Bucureti (1920), dup care va lua licena în chimie la Paris (1926), lucrând totodat ca ,,assistant étranger" la Collège de France (1926-1928) i frecventând laboratoarele Institutului Pasteur, la revenirea în ar a fost cooptat ca asistent la Universitatea din Bucureti; Eliza ConstantinescuBagdat (n.1878), dup absolvirea faclutii de litere din Bucureti (1900), abia peste un deceniu va petrece mai muli ani la Paris (1911-1918), dobândind o licen în germanistic la Sorbona, ulterior trecându-i doctoratul la Fribourg (1924), pentru ca revenit în ar i ajung profesoar la Academia Comercial din Cluj i o activ feminist. Au existat îns i tinere care pe la cumpna veacului XIX-XX au fcut studiile în ar, bucurându-se apoi i de ansa unei frumoase cariere aici, cum ar fi cazul Herminei Walch (1864-1946), devenit în 1890 prima femeie doctor în medicin a Universitii din Bucureti, dup ce urmase i cursurile facultii de tiine. Ella Negruzzi (1876-1948), de pild, absolvent a facultii de drept, dar i a celei de litere i filosofie din Iai, a devenit prima femeie avocat din România cu dreptul de a pleda ­ nu fr avataruri, în urma unui proces purtat în anii 1914-1915109 ­, poate i pentru c era fiica lui Leon Negruzzi. A fost totodat i o activist în ceea ce privete promovarea femeilor în viaa social, întemeind printre altele Asociaia ,,Emanciparea Femeilor", iar în 1936 ,,Frontul Feminin". Pe de alt parte, nu putem omite nici plecrile impulsionate de ­ s zicem ­ persecuiile/discriminrile de natur politic ori/i social, deloc neglijabile pentru toat perioada de care ne ocupm. Cazul evreilor de la noi plecai la studii în afar începând îndeosebi cu ultimele dou decenii ale veacului XIX este din punct de vedere sociologic nu doar semnificativ, dar i destul de complex, iar el nu poate fi disociat de fenomenul general de emigrare a evreilor de la noi îndeosebi spre Statele Unite, Argentina ori Canada, doar între 1899-1904 înregistrându-se ceva peste 42.000 plecri definitive110. Iar faptul c muli din tinerii israelii din România vor opta pentru studii în strintate

D.C. Amzr, Studeni români în strintate (Universitatea din Berlin). Date i interpretri statistice, în ,,Cercetri literare", IV, 1941, p.239. 109 tefania Mihilescu, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929), Iai, Edit. Polirom, 2002, p.177-185. 110 Cf. L. Ghelerter, Descreterea populaiei israelite în România, 1899-1912, Iai, Edit. Revistei ,,Convorbiri sociale", 1916, p.3. Vezi i Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie (1866-1919). De l'exclusion à l'emancipation, Montpellier, Éditions de l'Université de Provence, 1978, p.256-264; D. Vitcu, Relaiile româno-americane timpurii. Convergene-divergene, Bucureti, Edit. Albatros, 2000, p.227-232.

108

îndeosebi începând cu 1899 se va datora i prevederilor discriminatorii ale celei mai apreciate i des invocate legi de reformare a învmântului secundar i superior, cea din 1898 (cunoscut i sub sintagma de ,,legea Spiru Haret"), care nu admitea pe evrei în sistemul educativ de stat decât în limita locurilor disponibile i numai pltindu-se o tax, al crei cuantum nu era de neglijat: la facultatea de medicin ­ de pild ­, cea mai frecventat de evrei pân atunci, un an de studii costa 360 franci (aur), o sum imens pe atunci111. Or, cu asemenea bani, se putea înva i tri bine la ... Paris ­ s zicem112. Simplist prezentând lucrurile, marginalizarea evreilor, permanentele obstrucii i persecuii, puseurile mai mult sau mai puin vizibile de numerus clausus din universitile româneti etc113, au determinat importante cohorte de tineri israelii de la noi s plece la studii în Occident, muli optând în cele din urm chiar pentru o emigrare definitiv. Iar acest aspect este lesne sesizabil pân pe la începutul anilor 1920 ­ când acest grup etnoconfesional a fost privat în mod colectiv de egalitile drepturilor civile, fiind supui la diverse forme de excludere, de stigmatizare, lipsa emanciprii juridice etc ­, dar i mai apoi, îndeosebi dup 1938, odat cu impunerea în România a unei legislaii rasiale114. Aceast atitudine a generat inegaliti de colarizare, uneori conflictuale, datorate restrângerii posibilitilor de acces a evreilor la o instrucie superioar, îndeosebi profesionalizat, putându-se vorbi de supunerea lor la un ,,apartheid" universitar. De aceea, toi aceti ,,exclui" pe motive de apartene la iudaism, în general supracolarizai ­ nu numai de la noi, ci cam din întreaga Europ central i de est ­ s-au regsit în Occident, pentru a-i satisface cererea lor de studii, aceasta fiind una din formele de reacie ale acestui grup confesional fa de situaia marginal în care se aflau în ar. În plus, aceast conduit ­ de emancipare prin educaie ­ aducea cam aceleai avantaje ca i în cazul emigraiei clasice, definit ca o ,,tripl emancipare", prin accesul la mobilitate (rezidenial i profesional), eliberarea de obligaiile economice i de constrângerile din societile tradiionale evreieti, aa cum erau ele în Europa rsritean115. Aceste aspecte explic, poate, cum se face c anumite grupuri etnice i confesionale de la noi, adeseori minoritare (de pild evreii sau/i protestanii) au ajuns mai curând la modernitate decât autohtonii, fr ca observaia noastr sumar s se constituie într-un principiu. Îns ea este o realitate observabil, pentru c în cadrul deplasrii studioilor români în afar se constat o evoluie inegal între, de pild, români i evrei, în favoarea acestora din urm.

Pentru aceast descretere vezi, de exemplu, statistica facultii de medicin din Iai pentru intervalul 1900-1905: Arh.St.Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza". Rectorat, dos.684/1904-1905 (,,Tablou cu numrul studenilor"). 112 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), Paris, Éditions Belin, 2002, p.89-91 (cap. ,,Cheltuieli de colarizare"). 113 Vezi Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie (1866-1919). De l'exclusion à l'emancipation, citat; idem, Emanciparea evreilor din România (1913-1919), Bucureti, Edit. Hasefer, 1998; idem, Evreii din România. De la emancipare la marginalizare, 1919-1938, Bucureti, Edit. Hasefer, 2000; William O. Oldson, A Providential Anti-Semitism. Nationalism and Polity in Nineteenth Century Romania, Philadelphia, The American Philosophical Society, 1991. 114 Lucian Nastas, Educaia colar la evrei i ,,ieirea din ghetou", în vol. Insula. Despre izolare i limite în spaiul imaginar, volum coordonat de Lucian Boia, Anca Oroveanu i Simona Corlan-Ioan, Bucureti, Colegiul Noua Europ, 1999, p.269-279. 115 Cf. Nancy Green, Eléments pour une étude du mouvement ouvrier juif à Paris au début du siècle, în ,,Le mouvement social", 110 (1980), p.52-53.

111

Întrucât în România funciile publice au rmas în mare msur închise alogenilor ­ i îndeosebi evreilor ­, mai toate sectoarele de stat fiind protejate în favoarea clientelei româneti, muli din tinerii israelii plecai la studii superioare în strintate au optat finalmente pentru o emigrare definitiv. De exemplu, din absolvenii de la École des Ponts et Chaussées din Paris de pân la 1914, cea mai mare parte a evreilor originari din România au preferat s se stabileasc în Frana (G. Weissmann, I. Manoach, A. Kahane, A. Seiman), iar puinii care au revenit în ar (Al. Mendelson i M. Aziele) au lucrat doar în sectorul privat, ultimul aducând servicii i statului bulgar, ridicând mai multe edificii la Sofia116. Nici chiar evreii care s-au pregtit la coala Normal Oriental din Paris ­ menionat mai sus ­ nu-i gseau prea lesne plasament pe piaa muncii de la noi, ceea ce l-a determinat pe unul din acetia s evidenieze conducerii Alianei Israelite Universale din capitala Franei, în 1901, o situaie deloc optimist: ,,La Iai domnete tcerea cderii; singurul ideal este emigraia. Cu toii viseaz America. Pe de o parte, vd modernii care se deprteaz din ce în ce mai tare de iudaism, pe de alta, conservatorii care prin actele lor i prin ignoran amintesc de evul mediu"117. Au existat aadar cazuri evidente de discriminare în ce privete recrutarea în diversele funcii de stat sau în mediul universitar pe criteriul etnicitii pe toat perioada avut aici în atenie. Ca absolvent al Universitii din Bucureti, fiind unul din studenii favorii ai lui B.P. Hasdeu i devenind chiar colaborator al acestuia118, Lazr ineanu se îndreapt spre Paris, pentru a se specializa în lingvistic, iar nu dup mult timp plec la Leipzig, unde îi trece i doctoratul în 1889, dup ce-i însuise lingvistica indoeuropean, limba paleoslav, limbile romanice, dialectul evreo-german etc. Revenind în ar, cu greu i se ofer un post la gimnaziul ,,Gh. Lazr" din Bucureti, i asta numai la intervenia energic a profesorului i susintorului su Al. Odobescu. În paralel îns, suplinete la universitate pe Hasdeu, ,,onorific"119, pentru ca în septembrie 1890 s fie transferat la facultatea de litere, la catedra recent înfiinat de Istoria i litera ura românilor pân la Mihai Viteazul. În clipa aceea, s-a declanat contra lui o agitat campanie de pres, susinut din umbr, dar i fi, de V.A. Urechia, titularul aceleiai catedre, dar de ,,dup Mihai Viteazul", care ar fi vrut i suplinirea catedrei lui ineanu. În aceste împrejurri, ineanu îi d demisia, dei era susinut de Hasdeu, Odobescu i Maiorescu. De altfel, se pare c eecurile lui ineanu aproape c s-au inut lan, refuzându-i-se cu îndârjire acordarea ceteniei române (care i-ar fi dat un plus de ans la universitate), dei nu a fost lipsit de susintori. Adresându-se lui H. Sucher în 1895, Al. Philippide îl anuna c lui ineanu nu i s-a acceptat împmântenirea, pe care Senatul a respins-o cu mare majoritate: ,,Eu nu sunt filosemit ­ spunea filologul ieean ­, dar dac

Cf. Alexandre Kostov, Les étudiants roumains, serbes et bulgares à l'École des Ponts et Chaussées (Paris) pendant la seconde moitié du XIXe et au début du XXe siècle: origine sociale, formation, réalisations professionnelles, în ,,Études Balkaniques", Sofia, 2004, no.2, p.80, nota 22. 117 Apud Liviu Rotman, coala israelito-român (1851-1914), p.195-196. 118 De altfel, Hasdeu a publicat în ,,Columna lui Traian" din 1883 primul studiu al lui ineanu, apoi i-a prefaat câteva lucrri apreciindu-l la superlativ. 119 Lecia sa de deschidere la cursul de filologie comparat este o pild de erudiie ­ ca de altfel întreaga lui oper ­ ce nu prea îi are echivalent în spaiul românesc (vezi L. ineanu, Lingvistica contemporan sau coala neogramatic, Bucureti, 1890). De altfel, referindu-se la acest moment, îi scrie lui Gaster c ,,Prelegerile universitare sunt, pentru mine, o excelent diversiune i contribuie a-mi întreine vioiciunea intelectual. Sunt oarecum rspltit de munca ce reclam prepararea lor, prin interesul i asiduitatea cu care un numeros public urmrete aceste prelegeri" (M. Gaster în coresponden, ed. Virgiliu Florea, Bucureti, Edit. Minerva, 1985, p.159).

116

merit vreun jâdan împmântenirea, apoi ineanu o merit"120. La un moment dat chiar a fost înpmântenit (în 1900), îns la numai 24 patru de ore actul de naturalizare a fost anulat. În faa unui asemenea atitudini, a plecat definitiv la Paris. În felul acesta, de altfel, erudiii evrei ­ nu puini în spaiul românesc ­ au fost mereu descurajai ab initio, prin toat atmosfera antisemit existent în universiti, nu numai printre studeni, dar i o parte a corpului profesoral. Când la Cernui devenise vacant catedra de indo-europenistic, Gr. Nadri îi scria lui Al. Rosetti în ianuarie 1930, referindu-se la potenialii candidai, c unul dintre ei, Al. Graur, ,,va avea rezistene redutabile de ordin naional", pentru c era evreu121. Într-un astfel de context, muli dintre israeliii din România au trebuit s-i caute ana împlinirilor intelectuale i sociale în afara rii de origine, optând pentru o emigrare definitiv în strintate. Dintre aceste ,,pierderi" mai amintim aici pe Solomon Schechter (1847-1915), nscut la Focani într-o familie hasidic, care a plecat în 1879 s studieze la Berlin, deopotriv universitatea i ,,Hochschule fur die Wissenschaft des Judentums", dup ce anterior poposise pentru scurt vreme la Universitatea din Viena. S-a afirmat apoi ca un mare erudit al Talmudului i textelor rabinice, fiind o vreme lector la Universitatea din Cambridge, profesor de ebraic la ,,University College" din Londra, dup care se stabilete în Statele Unite, fondând aici ,,United Synagogue of Conservative Judaism". Iar celebritatea sa s-a datorat mai ales descoperirii i valorificrii pariale a Genizei din Cairo, achiziionând din întregul material aproximativ 140.000 de fragmente pentru Cambridge122. Îns enumerarea poate continua! Konrad Bercovici (1881-1961), nscut la Brila, dup un sejur parizian se va stabili în Statele Unite din 1916, unde va fi o vreme profesor de muzic, devenind totodat un apreciat scriitor, publicând mai multe volume de studii sociale, nuvele i povestiri, cu subiecte inspirate de viaa locuitorilor de la vrsarea Dunrii123, bun prieten cu Charlie Chaplin etc. Marco Brociner (1852-1942), cu studii secundare la Iai, dup care va urma dreptul la Leipzig i filosofia la Heidelberg, a trit mai mult în strintate (fratele su Maurice fiind secretarul Regelui Carol I), o vreme la Viena, unde a colaborat la mai multe jurnale, afirmându-se totodat i ca romancier. Heimann (Hariton) Tiktin (1850-1936) se stabilise înc de foarte tânr în România, trecându-i îns doctoratul în filologie la Leipzig, în 1884. A luat parte activ la viaa cultural a Iaului, a fost profesor de german la cel mai faimos liceu al acestui ora, iar prin 1896 a fost cooptat de Al. Philippide la ingrata munc pentru Dicionarul Academiei, în acelai timp frecventând regulat i cursurile acestuia. Pentru a avea anse în plus de reuit social, Tiktin s-a i botezat în 1900. Îns, aa cum îi relata Philippide lui H. Sucher la 20 martie 1900: ,,Bietul om crede c cu aceasta va îmlânzi bieii de la liceu ­ unde este profesor de limba german ­ care-i fac zile fripte, i va putea cpta catedra definitiv. E un necjit suflet i al lui. Mie mi-i foarte simpatic acest evreu (...). Tiktin e îns un om muncitor, un învat serios i un om nenorocit i pentru cei nenorocii am avut totdeauna mult iubire, pentru c i eu am fcut totdeauna parte dintr-înii. (...) tiu foarte bine c omul nu s-a botezat

Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I, ed. I. Oprian, Bucureti, Edit. Minerva, 1986, p.122. 121 Scrisori ctre Al. Rosetti (1916-1968), ed. Al. Rosetti, Bucureti, Edit. Minerva, 1979, p.281. 122 Norman Bentwich, Solomon Schechter. A biography, Cambridge, Cambridge University Press, 1938 (reeditat la Philadelphia, The Jewish Publ. Society of America, 1948). 123 Vezi cartea sa de memorialistic: It's The Gypsy In Me, New Jersey, Prentice Hall, 1941.

120

din dragoste pentru cretinism ­ dar cine-i cretin din convingere astzi ?"124 Iar meritele sale erau recunoscute i de alii. În 1902, când Al. Philippide dorea s încredineze suplinirea cursului su lui P. Zarifopol, care îns se considera nepregtit pentru o asemenea sarcin dificil, acesta din urm s-a gândit c este mai bine s i se adreseze lui Tiktin, dei ,,vorbete foarte ru românete (aa mi s-a spus cel puin), i cu toate c printre studenii români domnete un curent antisemit destul de violent, tot pe dânsul, ca pe un adânc cunosctor al filologiei române ce este, ar trebui s-l aleag d-l Philippide"125. N-a avut îns nici o ans în România, prsind ara în cele din urm i lucrând ca ,,lector onorar" (din 1905) la Seminarul de Limbi orientale de la Universitatea din Berlin, abia în 1919 recunoscându-i-se oarecum meritele prin alegerea lui ca membru de onoare al Academiei Române126. Leon Feraru (1887-1963), dup studii secundare la Brila i-a luat dou licene la Montpellier, în litere i în drept, colaborând totodat la ,,Lumea Israelit", ,,Viaa Româneasc", ,,Viaa literar i artistic", ,,Egalitatea" .a. În 1913 va emigra definitiv în Statele Unite, unde va deveni profesor la Universitatea din New York, publicând i câteva volume de versuri. Barbu Fundoianu, pseudonimul literar al lui Benjamin Wexler (1898-1944), absolvent al facultii de drept din Iai, va opta pentru o emigrare definitiv la Paris, în 1923, fr a rupe îns definitiv legturile cu mediul literar din ara natal. Dei pare s nu se fi simit tocmai într-un mediu prielnic, aici a lucrat mult, oarecum în solitudine, lsând mai multe manuscrise ce vor vedea lumina tiparului abia dup dispariia sa în lagrul nazist de la Birkenau, texte ce l-au recomandat apoi ca un teoretician al poeziei moderne, dar mai ales ca un poet evreu de mare sensibilitate127. Destinul lui Victor Brauner (1903-1966) pare i el spectaculos, ca fiu al unui industria din Piatra Neam, cu studiile primare fcute la Viena, iar apoi la coala evanghelic din Brila. A frecventat Academia de Belle-Arte din Bucureti (1919-1921), picteaz mult i în diverse stiluri moderniste (dadaiste, expresioniste, abstracioniste), cltorete la Paris între 1925-1927, pentru ca din 1930 se se stabileasc definitiv aici. A fost prietenul lui B. Fondane, a stat o vreme în preajma lui Constantin Brâncui, particip la mai toate expoziiile suprarealiste, revine în ar pentru trei ani (1935-1938), când se înregimenteaz în micarea comunist, pentru ca apoi s se reîntoarc în Frana, iar în urma unui incident îi pierde ochiul stâng, devenind astfel subiect de inspiraie pentru Ernesto Sabato în romanul su Despre eroi i morminte128. Un teoretician al suprarealismului i scriitor de mare talent, exilat o vreme tot la Paris, a fost Gherasim Luca (1913-1994), fiul unui croitor evreu din Bucureti, care odat cu presiunile antisemite de la noi va rmâne din 1938 la Paris, revenind dup rzboi în ar, pentru ca în 1952 s plece definitiv, în mod clandestin, în capitala Franei (via Israel), unde a trit

Alexandru I. Philippide în dialog cu contemporanii, I, p.176. Paul Zarifopol în coresponden, ed. Alexandru i Radu Sndulescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1987, p.233. 126 H. Tiktin este autorul unui celebru Rumänisch-deutsches Wörterbuch, din care o a II-a ediie a aprut în trei volume la Wiesbaden (1985, 1987 i 1988), în colaborare cu Paul Miron i Elsa Lüder. De altfel, acetia din urm au republicat un prim volum, cu asiduitate verificat, din aceeai lucrare, literele A-C (Wiesbaden, Otto Harrassowitz Verlag, 2001). 127 Olivier Salazar-Ferrer, Benjamin Fondane, Paris, Edit. Oxus, 2004 (în seria: Les étrangers de Paris. Les Roumains de Paris). 128 Didier Semin, Victor Brauner, Paris, Reunion des Musees Nationaux-Editions Filipacchi, 1990; Victor Brauner ou l'enchantement surrealiste, Lausanne, Fondation de l'Hermitage, 1999; Sarane Alexandrian, Victor Brauner, Paris, Edit. Oxus, 2004

125 124

vreme de patru decenii fr a-i perfecta actele. S-a sinucis în 1994, aidoma prietenului su Paul Celan, disperat c a fost evacuat din locuina pe care o ocupa129. Nu putem omite din aceast sumar îniruire pe cofondatorul dadaismului, Tristan Tzara, presudonimul literar al lui Samuel Rosenstock (1896-1963). Originar din Moineti (jud. Bacu), va merge la Zürich în 1915, unde alturi de ali tineri va iniia micarea Dada. La finele primului rzboi mondial se mut la Paris (în 1919), activeaz în Rezistena francez în anii celei de-a doua conflagraii mondiale, într în Partidul Comunist în 1947, pentru ca în 1956 s-l prseasc, scrie i public, devenind un simbol al micrii iniiate înc din Elveia130. Samuel Mützner (1884-1959) i-a început studiile la coala de Arte Frumoase din Bucureti, continuându-le la Academia din München i apoi la Academia Julien din Paris. A adoptat impresionismul, renunând s revin în ar, dar cltorind prin mai toat lumea, de la Orientul îndeprtat pân la America Latin, stabilindu-se în cele din urm în Venezuela i fiind apreciat ca întemeietorul picturii acestei ri. Tot dintre artitii plastici am mai aminti pe Idel Ianchelevici (1909-1994), care a început medicina în ar, plecând îns la Liège în 1931, datorit atmosferei antisemite de la noi, urmând aici cursurile Academiei de Arte, pentru ca mult mai târziu ­ în 1950 ­ s se stabileasc în Frana, devenind un apreciat sculptor. La propunerea sa, în 1983, primria oraului La Louvière a creat în cldirea vechiului Palat de Justiie din localitate un muzeu permanent (ce-i poart numele) care s-i adposteasc opera, la fel cum în Maisons-Laffitte a fost inaugurat i un centru cultural dedicat artistului de origine român. Alii, care nu i-au dorit exilul, au fost nevoii s prseasc definitiv România datorit expulzrilor arbitrare de pe la finele veacului al XIX i începutul celui urmtor. Astfel, între 1880 i 1904 au fost expulzai 1340 de evrei, majoritatea în ultimul deceniu al acestei perioade, fr a se avea preferin pentru anumite categorii sociale131. Îns pierderile intelectuale au fost cele mai evidente. Poate n-ar fi prea neinspirat s-l menionm mai întâi pe eruditul Meir Leib ben Ihiel Mihael, cunoscut îndeosebi sub numele de Malbim (1809-1879), pentru scurt vreme rabin ef al Bucuretiului, expulzat în 1864 în principal ca urmare a neînelegerilor lui cu coreligionarii ce doreau o modernizare a practicilor religioase. Elias Schwarzfeld (1855-1915), absolvent al liceului din Iai, dup care a urmat studiile juridice la Bruxelles, unde a obinut i titlul de doctor. A revenit în ar, afirmându-se în publicistic i ca militant pentru emanciparea evreilor, fondând ,,Revista israelit", conducând ,,Fraternitatea", pentru ca la 17 octombrie 1885 s fie expulzat din ar, stabilindu-se la Paris, unde va continua activitatea pentru propirea coreligionarilor si rmai în România, publicând printre altele volumul de mare impact: Les juifs en Roumanie132. Alturi de Schwarzfeld a mai fost expulzat Moses Gaster (1856-1939), cu studii la Seminarul rabinic din Breslau i la Universitatea din Leipzig (1876-1880), ambii ­ dar i alii ­ datorit activismului lor în direcia manifestrilor antisemite din societatea româneasc. Acesta din urm a avut apoi ­ la Londra, unde a devenit rabin ­ o carier strlucit în domeniul filologiei, întreinând i pe mai departe

129 130

Petre Raileanu, Gherasim Luca, Paris, Edit. Oxus, 2004. Henri Béhar, Tristan Tzara, Paris, Edit. Oxus, 2005. 131 Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie (1866-1919). De l'exclusion à l'emancipation, p.201-205. 132 Sub pseudonimul de Edmond Sincerus, Les juifs en Roumanie, depuis le traité de Berlin (1878) jusqu'a ce jour, Londres, Edit. Macmillan, 1901.

legturile cu savanii români în domeniu, fiind o vreme rectorul Colegiului ,,Judith Lady Montefiore" din Ramsgate (1890-1896). Acest aspect explic în bun msur cum se face c evreii din România au alctuit un important contingent de tineri plecai la studii în strintate, unii cu intenia frecvent materializat de a se stabili definitiv în Occident. Asistm de fapt la un veritabil exod al israeliilor cu educaie mcar secundar, care în România atingeau o cot medie de aproximativ 1/5 bacalaureai, în toat perioada anilor 1920, iar în anii 1930, datorit frecventelor manifestri antisemite, cota absolvenilor scade la 1/6 i chiar 1/7. Pentru a fi i mai edificatori, vom da câteva date pentru anul colar 1934/1935, ce pare a oferi indicatori constani la mijlocul unei decate luate de noi în calcul, pentru ca din 1939 diminuarea numeric a evreilor în coli s fie cât se poate de evident. Aadar, în anul colar menionat, în instituiile de învmânt secundar ale statului evreii reprezentau 13,17% (dintr-un total de 146.728 elevi), iar în cel particular 22,73% (din 31.451 elevi), deci cu o medie la acest nivel de pregtire de 14,86%. În acelai an, învmântul universitar avea o reprezentare de 12,5% evrei (dintr-un total de 41.307 studeni), iar procentul celor care au dobândit o diplom de licen sau doctorat era de 13,9%133. În consecin, decalajul numeric dintre cei ce finalizeaz studiile secundare i cei care urmeaz o universitate ,,naional" ar putea constitui baza de recrutare a tinerilor evrei care au optat pentru studii superioare în apusul Europei. Iar pentru muli din ei, acest lucru a reprezentat chiar pretextul cel mai bun de a prsi definitiv România. De altfel, aspectul poate fi surprins i din statisticile universitilor româneti, diminuarea numeric a evreilor în decursul anilor 1930 ­ datorit manifestrilor antisemite i a legislaiei rasiale elaborat începând cu 1938 ­ sugerând pentru tinerii israelii ambiioi orientarea spre stabilimentele din strintate. Dac la Iai, cuantumul maxim de studeni evrei poate fi identificat în 1932/33 (1631), dup acest an numrul lor este în evident descretere, înregistrându-se 1040 în 1934/5, 677 în 1936/7, 355 în 1938/9 i 382 în 1939/40134. Aceast plecare masiv a evreilor în apus a dus la apariia unei imense mase de studeni israelii în universitile occidentale, începând înc cu anii 1880. Din aceast perspectiv, se impun ample anchete pentru a estima numrul celor plecai, originile lor socio-profesionale, dar i orientarea intelectual a studenilor israelii care migreaz, pentru a face o mai bun distincie în ce privete conduita tinerilor provenii din acelai spaiu, dar de confesiune diferit, în special între cretinii ortodoci i evrei. O asemenea analiz ar fi posibil pentru Germania, care consemna în foile matricole universitare confesiunea i locul de origine a studentului, dar foarte dificil pentru Frana (oricum doar cu aproximri), deoarece statul laic francez nu înregistra religia studenilor i doar arareori naionalitatea135. În acest context, trebuie subliniat faptul c studenii evrei din România, ce adoptau o strategie de emigrare definitiv, proveneau preponderent din mediile askenazi. Totodat, se impune i abordarea unei dimensiuni comparative, întrucât se pare c la noi fenomeul migraiei tinerilor evrei a fost mult mai amplu decât în Ungaria, de pild, unde israeliii au fost mult mai devreme emancipai i au constituit o clas de mijloc supra-colarizat care s-a asimilat, s-a maghiarizat etc, având aadar

Calcule fcute pe baza Anuarului statistic al României, 1939 i 1940, p.268-299. Arh.St.Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza". Rectorat, dos.2398/1944. 135 Acest aspect face foarte dificil analiza prosopografic a studenilor de la noi, iar în plus se adaug transcrierea numelor într-o ortografie care arareori are vreo legtur cu pronunia, uneori este înregistrat doar numele de familie etc.

134 133

interese mult mai reduse pentru a pleca în afar, cel puin pân pe la 1920/1, când s-a introdus i aici un numerus clausus ce a limitat la 6% proporia evreilor admii în învmântul superior136. Cu toate acestea, în epoc, iniiatorul ,,Legii XXV" ­ referitoare la numerus clausus ­, Ministrul ungar al Educaiei i Afacerilor Religioase, István Haller, estima c la începutul anilor `20 numrul evreilor care au plecat la studii în strintate a sporit de la aproximativ 800 la 10.000, ceea ce pare totui o cifr exagerat137 i s-ar cuveni înjumtit. Iar ca itinerarii, evreii maghiari au optat în principal pentru Viena, Praga, Brno, dar i pentru Elveia i Germania, pentru ca atunci când situaia politic i economic din aceast din urm ar s-a degradat, mari cohorte de studeni s se îndrepte spre universitile italiene. Pe de alt parte, se constat c evreii care opteaz pentru filiera studiilor universitare, atât în ar, cât i în afara României, manifest un interes deosebit pentru tiinele complexe, am putea spune ,,dure", cu validitate universal i susceptibile a fi transportate sau transferate cu titlul de bagaj intelectual ce însoete deintorul pe traseul su profesional. Totodat, este mult prea evident faptul c medicina a fcut parte pentru evreii din diaspora dintr-o veritabil motenire intelectual ancestral. Nu întâmpltor, de exemplu, între 1889-1900, facultatea de medicin din Iai a fost frecventat de 150 de evrei, dintr-un total de 376, constituind astfel un procent de 39,9%, ceea ce indic în mod evident o supra-reprezentare138. Iar acest aspect este o constant i pentru perioada interbelic, în semestrul II al anului universitar 1922/3 ponderea evreilor depind chiar cu mult pe cea a românilor (831 israelii i doar 546 autohtoni)139, pentru ca din anul urmtor s înceap o descretere (în 1924/5, din 826 studeni, 417 fiind evrei, iar 406 cretini)140 pân la proporii situate între 35-45% în toi anii `30, acesta fiind de altfel i argumentul activitilor antisemii, care doreau impunerea unui numerus clausus, fapt realizat din 1938. În Bucovina, în 1910, dintr-un total de 151 de medici, 109 erau israelii i doar 14 români; iar în aceast regiune, nici structura corpului de avocai nu poate fi neglijat, din cei 161 înregistrai în anul menionat, 136 fiind evrei141. La Brila, de pild, recensmântul Comunitii Evreieti de acolo înregistra în 1944 nu numai înjumtirea acesteia, în urma Holocaustului, dar i faptul c în cadrul pturii ei de intelectuali, 32%

Victor Karady, István Kemeny, Antisémitisme universitaire et concurrence de classe. La loi du numerus clausus en Hongrie entre les deux guerres, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.34, 1980, p.67-96; V. Karady, Une ,,nation de juristes". Des usages sociaux de la formation juridique dans la Hongrie d'Ancien Régime, în ,,Actes de la recherche en sciences sociales", no.86/87, 1991, p.106-124; idem, A l'ombre du ,,numerus clausus". La restratification du systeme universitaire hongrois dans l'entredeux-guerres, în vol. Sozialer Raum und akademische Kulturen. Studien zur europäischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, herausgegeben von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am M., Berlin, Peter Lang, 1993, p.345-372; idem, Social Mobility, Reproduction and Qualitative Schooling differentials in Ancien Régime Hungary, în ,,Central European University. History Department Yearbook 1994-1995", Budapest, 1995, p.133-156. 137 István Haller, Harc a numerus clausus körül, Budapest, Pallas Kiadó, 1926, p.154. 138 Arh.St.Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza". Rectorat, dos.656/1900-1901, f.54, 66. În afara suprareprezentrii, se poate vorbi i de o supra-calificare, dac se iau în discuie succesele colare: de pild, din totalul celor 19 absolveni ai medicinei din Iai în ianuarie 1903, 11 erau evrei (Ibidem, dos.667/1902-1903, f.158). 139 Ibidem, dos.1021/1923, f.98. 140 Calcule fcute dup Anuarul Universitii din Iai, 1924-25, Iai, Tip. ,,T.M. Carpai", 1925. 141 I.E. Torouiu, Poporaia i clasele sociale din Bucovina, Bucureti, Biblioteca Bucovina, 1916, p.151, 191.

136

erau medici i 24% farmaciti, în rest fiind profesori (18%), ingineri (15%) .a.142 i totui, în legtur cu aceast opiune profesional (medicina), nu trebuie neglijat faptul c în tradiia iudaic medicul a fost întodeauna un ,,activist" i un ,,misionar" în cadrul comunitii cu funcii mult mai largi decât aceea de simplu vindector. Medicului evreu ia revenit în primul rând o menire social, chiar educativ, iar Liviu Rotman, într-o lucrare nu demult aprut, evideniaz acest aspect al ,,doctorului-educator" în societatea israelit de la noi143. Nu întâmpltor, printre temele disertaiilor doctorale ale evreilor figureaz subiecte precum: Responsabilitatea medical (de Al. Grossi, la Iai, 1904); Alcoolismul din punct de vedere clinic i medico-legal (de trul Catz, la Iai, 1904); Higiena i dietetica sifilisului (de Leiba Leibovici, la Iai, 1907) etc, enumerarea acestora putând lesne constitui un respectabil tom bibliografic. În plus, absolvenii facultii de medicin nu au fost atini de omaj nici mcar în anii crizelor economice, la fel cum prea puin i-a afectat profesional manifestrile rasiste: aa cum indic bunoar i datele recensmântului omerilor intelectuali de la 7 martie 1938, în toat România nu erau atunci decât 2 medici omeri, comparativ cu absolvenii de litere (172), drept (128), tiine (124), Academia comercial (79), Politehnic (66) .a., majoritatea omerilor fiind de sex masculin144. Dar indiferent de apartenena etnic sau religioas, dominant a fost dorina de a se achiziiona titluri academice de ,,legitimare", nevoia de specializare profesional. Multe din aceste cltorii în afar au fost susinute prin burse acordate de stat i care dirijau tinerii români în direcii ,,obligatorii" de sejur i domenii de specializare, la fel cum s-a beneficiat de stipendii i din partea unor state apusene, îndeosebi în perioada interbelic, ca o politic de stimulare a elitelor în formare din statele clientelare marilor puteri de atunci. Îns noul stat român creat dup 1860 a intervenit în procesul de modernizare a elitelor ­ de altfel, ca i alte ri din centrul i sud-estul Europei nou create i aflate pe calea modernizrii ­ prin a trimite pe tinerii promitori în strintate pentru a se forma i specializa. Crearea burselor de stat destinate candidailor preselecionai pentru a urma studiile în afara granielor a fost modalitatea cea mai simpl pentru realizarea obiectivului menionat, acestea constituind elementul de baz al politicii culturale a statului român. În plus, România fiind o ar în curs de modernizare, înc de la mijlocul veacului XIX s-au creat astfel perspective profesionale favorabile datorit nevoilor statutului de a avea personal calificat (în deficit numeric)145, ceea ce a provocat o deschidere a carierelor spre clasele de jos, stimulate acum prin stipendii pentru a urma filiera studiilor universitare. Astfel, între 1862-1864 au plecat în strintate cu burse de stat 44 de tineri români ­ am putea spune, de condiie social modest ­, din care 38 la Paris, 2 la Leipzig i Atena, 2 la Berlin i Roma, 1 la München i 1 la Viena, fie pentru studii liceale (14, cu toii la Paris), fie universitare (medicin, drept, inginerie, tiine), fie coli de arte (muzic, arte plastice). Iar ali 28 de bursieri au fost trimii doar în anul colar 1864/5,

Cf. Ion Ursulescu, Valori ale patrimoniului evreiesc la Brila, Brila, Edit. Istros/Muzeul Brilei, 1998, p.56. 143 Liviu Rotman, coala israelito-român (1851-1914), p.200-203. 144 Bréviaire statistique de la Roumanie. 1940, Bucureti, Institut Central de Statistique, [1941], p.101 145 Lothar Maier, Stadien der Modernisierung Rumäniens. Vom Frieden von Adrianopol bis zur Thronbesteigung Carols II (1829-1930), în vol. Rumänien im Brennpunkt. Sprache und Politik, Identität und Ideologie im Wandel, Hrsg. Krista Zach, München, Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, 1998, p.1335.

142

din care ­ de data aceasta ­ 16 la Paris, 5 la Liège, doar unul într-o universitate german (Bonn), în rest prin Italia, Grecia i Spania146. Chiar dac trimiterea bursierilor spre occident a început înc înainte de dobândirea independenei (sau recunoaterea ei de ctre marile puteri), politica cultural a României în aceast direcie n-a putut cpta amploare decât mai târziu, prin anii 1880 i 1890, odat organizate administraia i sistemul colar, dar i realizarea estimrilor în ceea ce privete nevoia de oameni ,,calificai". În mod efectiv, abia cu aceste decenii asistm la primele contingente semnificative de studeni români plecai la studii în strintate, pentru c penuria de cadre într-un domeniu anume genereaz o mare mobilitate sub aspect educativ, ceea ce explic în fond cum se face c perioadele de aa-zis regres, de deficien, favorizeaz i stimuleaz procesele unei transformri societale accelerate. De altfel, dup primul rzboi, pentru a facilita mai mult accesul la cultura apusean, România a creat dou centre de studii în dou din capitalele occidentale, la Paris i Roma, sub patronajul Academiei Române. Acestea erau instituii multifuncionale ­ unde tinerii erau cazai, cu bibliotec, sal de studiu, publicaii proprii, totodat i ca locuri de sociabilitate, dar i de propagand ­ completând sau înlocuind uneori avantajele materiale de care beneficiau bursierii de stat. Ungaria, de pild, dei redus ca suprafa i numr de locuitori, a fondat i ea ­ îns sub egida Ministerului Educaiei i Cultelor ­ o reea oarecum asemntoare cu a noastr, la Viena, Berlin i Roma. Din aceast perspectiv, politica de burse din România a fost suficient de bine articulat, pentru a merita o analiz consistent, politic ce ar trebui corelat i cu plecrile organizate i finanate de familiile studioilor. Pe de alt parte, statul român de pân la 1918 s-a dovedit a fi sensibil i fa de susinerea material a studioilor ardeleni, nu doar din perspectiva edificrii i consolidrii unei contiine naionale unitare, ci i din considerente stric pragmatice, am putea zice de conjunctur. Este deja evideniat faptul c în prima jumtate a veacului al XIX, 70% din cadrele didactice ale Vechiului Regat erau originare din Transilvania, iar pentru intervalul 1800-1878 media acestei prezene este de 51%147, una din personalitile cu un rol important în organizarea învmântului românesc ­ dar nu singura ­ fiind ardeleanul August Treboniu Laurian (1810-1881), de altfel i primul decan al facultii de filosofie i litere din Bucureti. Acesta, alturi de ali români transilvneni stabilii în spaiul extra-carpatic, au întemeiat în 1867, la Bucureti, Societatea ,,Transilvania", a crei principal menire a fost s susin material tinerii ardeleni merituoi care doreau s-i împlineasc educaia superioar pe la universiti strine, cu condiia ca ulterior ,,s continue a servi românismul în partea locului". În felul acesta, au beneficiat de stipendii între 1867-1918 un numr de 45 de tineri, crora li s-au acoperit toate cheltuielile, iar la ali 123 li s-au acordat doar ajutoare financiare ocazionale pentru a studia în Belgia, Frana, Austria i Germania148. Aadar, o multitudine de motivaii, ce difer aproape de la un student la altul. Practic, nu exista nici un obstacol în calea studioilor români în ceea ce privete accesibilitatea la vreo universitate strin, existând toate caracteristicile logicii

Anuarul General al Instruciunii Publice pe anul colar 1864-65, p.298-299. Elena Siupiur, Viaa intelectual la români în secolul XIX, în vol. Cartea interferenelor, Bucureti, Edit. tiinific i Enciclopedic, 1985, p.238-239. 148 V. Curticeanu, Societatea ,,Transilvania" din Bucureti pentru sprijinirea studenilor i elevilor meseriai români din Austro-Ungaria, în ,,Studii. Revist de istorie", t.19, 1966, nr.1, p.93-113; analiza include i lista nominal a bursierilor, indicând locul studiilor, domeniul, perioada i cuantumul stipendiului.

147 146

funcionrii unei piee internaionale. Important era s fi dobândit un anumit nivel al competenelor lingvistice, dar s i aib calificarea colar necesar (în special diploma de bacalaureat, de licen etc), în anumite cazuri acest aspect din urm fiind chiar facultativ. i nu în ultimul rând, trebuia s fie solvabil, s aib mijloacele materiale necesare pentru întreinere, acestea nefiind mai ridicate în Apusul Europei decât în România, îns aspectul putând s reprezinte un factor de atracie sau de evitare a unor centre universitare. Din aceast perspectiv, n-ar fi inutile cercetrile sistematice comparative asupra cheltuielilor cu studiile superioare, pentru a avea o imagine mai clar despre efectele poteniale în ceea ce privete descurajarea sau promovarea studiilor în strintate. De pild, dezinteresul relativ al studenilor români fa de universitile britanice pân spre al doilea rzboi mondial se datoreaz i reputaiei în ce privete cuantumul ridicat al cheltuielilor.

ITINERARIILE FORMRII ACADEMICE EXTRA-NAIONALE Spre ,,Oraul Luminilor" Dup cum am sugerat mai sus, în aceast ierarhie a spaiilor universitare preferate de românii aflai în peregrinatio academica, Frana a dominat în mod indiscutabil. Îndeosebi Parisul, datorit concentrrii unice de ofert universitar i academic, prin calitatea învmântului superior (bazat pe principiile izvorâte din Revoluia francez i organizarea napoleonian, întemeiat pe meritocraie, fr prejudeci în ce privete religia i originea social), prin bogia i monumentele sale, prin publicaii i tiprituri, prin mondeniti, prin manifestrile artistice i literare de avangard, prin numrul i diversitatea geografic a studenilor etc1, a exercitat o incontestabil atracie asupra tinerilor, fcând figur de leader european i reprezentând pentru mult vreme ,,capitala universitar a Europei"2. Fr a exagera, se poate afirma c pân la primul rzboi mondial nu a existat nicieri în lume un cumul de investiii de ordin cultural i para-cultural, aa cum aflm la Paris3. Pân spre finele veacului XIX, universitatea parizian a rmas unul din cele mai puternice simboluri ale noii societi4, îns cu o structur i administraie foarte centralizat, supus puterii politice, simptome preluate i de modelul universitar românesc din a doua jumtate a secolului XIX. În plus, pentru tinerii care au învat aici, Parisul a mai însemnat i altceva: în aceast metropol ,,s-au create mode, aici s-a manifestat boema, cu alte cuvinte s-au format reprezentri i s-au popularizat tipuri sociale", studentul de Paris reprezentând ,,studentul etalon" în acea epoc5. Mai mult chiar, pentru studenii mai vechi, din prima jumtate a veacului XIX, Parisul universitar

André Cabanis, Michel Martin, Les étudiants étrangers en France. Notes préliminaires sur leur démographie 1880-1980, în ,,Annales de l'Université des sciences sociales de Toulouse", t.XXXII, 1984, p.199-227. Pentru atmosfer, vezi, de pild, La Vie universitaire, mensuel de l'Agence d'informations universitaires, Paris, pentru anii 1918-1923. În ce privete sursele studierii prezenei studenilor strini în Frana, vezi Pierre-Jacques Derainne, Patrick Veglia, Association Génériques, Les étrangers en France. Guide des sources d'archives publiques et privées XIXe-XXe siècles, 3 vol., Paris, Génériques, Direction des archives de France, 1999. 2 Jean-Claude Caron, Paris, capitale universitaire de l'Europe, în vol. Sozialer Raum und akademische Kulturen. Studien zur europäischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, hrsg. von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am M., Berlin, Peter Lang Verlag, 1993, p.439454. Vezi i Victor Karady, Les logiques des échanges inégaux. Contraintes et stratégies à l'oeuvre dans les migrations d'étudiants en Europe avant les années 1930, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschichte der studentischen Migration, Hrsg. Hartmut Rüdiger Peter und Natalia Tikhonov, Frankfurt am Main-Berlin-Bern etc, Peter Lang Verlag, 2003, p.22. 3 Vezi, de pild, volumul Paris. De l'image à la mémoire. Représentations artistiques, littéraires, sociopolitiques, ed. Marie-Christine Kok Escalle, Amsterdam, Rodopi, 1997. 4 Asupra ei, pentru epoca ce o avem în vedere, vezi André Tuilier, Histoire de l'Université de Paris et de la Sorbonne, II, Paris, Nouvelle Librairie de France, 1994, îndeosebi p.359-469. Pentru un cadru general, George Weisz, The Emergence of modern universities in France, 1863-1914, Princeton/New Jersey, Princeton University Press, 1983. 5 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), Paris, Éditions Belin, 2002 (citatul, p.5).

1

reprezenta locul unde se manifestau efervescenele ideologice, susceptibile de a întreine agitaia revoluionar a anilor 1830 sau cea din 18486, iar pentru cei de mai târziu oraul oferea imaginea proletariatului academic de pân la izbucnirea primului rzboi mondial7, dar i de mai apoi. Nu întâmpltor, aici s-au cristalizat i întrit multe din opiunile socialiste ale tinerilor români aflai la studii în Frana, fiind cunoscut pentru anii 1880 ­ de pild ­ grupul socialist de studeni din jurul lui C. Mille, V.Gh. Morun, M. Sulescu, Al. Bdru, fraii Vintil i Horia Rosetti .a., care au editat la Paris, în 1883, revista ,,Dacia viitoare", mutat dup câteva numere la Bruxelles. La fel Ioan Raianu (18731939), absolvent al facultii de tiine din Iai, trimis la Paris în 1902 ca bursier al statului român, care pe lâng studiile la Sorbona a frecventat i cercurile socialiste din capitala Franei. Iar exemplificrile ar putea continua! În plus, Frana în sine constituia un model, acela al statului modern birocratic, în care emanciparea evreilor la 1791 i integrarea lor în cadrul societii laice franceze de-a lungul întregului veac XIX se dovedise o reuit8, aspiraie la care israeliii din România i din Rusia arist erau departe de a o vedea materializat în rile lor de origine. Aadar, Parisul i instituiile lui de învmânt superior, îndeosebi de pe la 1870 pân pe la 1914, era impregnat de o atmosfer politic, cultural i intelectual deosebit, unde se forma gustul pentru literatur i art, dezvoltându-se totodat interesul pentru problemele sociale, dar i o curiozitate fr limite i un devotament total fa de spiritul tiinific9. Este adevrat totodat c unii tineri de la noi s-au i ,,pierdut" în faa atâtor tentaii, schimbând un soi de educaie ce presupunea încorsetri birocratice i încordri intelectuale cu un altul, bulevardier, de cafenea, unde spiritul se modela altfel ­ poate la fel de durabil ­, într-o manier specific boem. Ion Minulescu (1881-1944), de pild, ce cocheta cu literatura înc de pe bncile liceului, dup absolvirea acestuia, în 1899, pleac în anul urmtor la Paris pentru a urma dreptul. Va neglija îns frecventarea cursurilor, czând ,,prad" vieii boemei artistice din capitala Franei, fiind sedus de literatura simbolist i citind pe Baudelaire, Nerval, Verlaine, Aloysius Bertand, Lautréamont, Rimbaud, Laforque .a., audiind cursuri i conferine la mod, dar nelipsind nici din cabareturile în vog din Montmartre etc. Sau, în expresia lui poetic din Romana necunoscutei, ,,Parisul m-a coborât pe bulevarde,/ M-a exilat prin cafenele". A rmas aici vreme de patru ani, revenind în ar fr nici o diplom universitar, trind i la Bucureti aidoma ca la Paris, frecventând cafeneaua ,,Kubler" i afirmându-se în câmpul literaturii, faima sa aducându-i i un post de director general în cadrul Ministerului Artelor i Cultelor (1922-1940). Iar ,,modelul" Minulescu n-a fost singular, în felul acesta procedând muli ali români plecai la studii în Frana. Înc mult mai devreme, în 1877,

Vezi Jean-Claude Caron, Générations romantiques 1814-1851. Les étudiants de Paris et le Quartier latin, Paris, A. Colin, 1991. 7 Ch. Charle, Naissance des ,,intellectuels" (1880-1900), Paris, Éd. de Minuit, 1990; Fritz K. Ringer, Fields of Knowledge: French Academic Culture in Comparative Perspective 1890-1920, Cambridge/Paris, Cambridge University Press/Maison des Sciences de l'Homme, 1992. 8 Histoire politique des juifs de France. Entre universalisme et particularisme, sous la direction de Pierre Birnbaum, Paris, Presses de la Fondation Nationale des Sciences Politiques, 1990; Pierre Birnbaum, Antisemitism in France. A history from 1789 to the present, Oxford, Blackwell, 1992; idem, The Jews of the Republic. A political history of state Jews in France from Gambetta to Vichy, Stanford, Stanford University Press, 1996. 9 Ch. Charle, Le champ universitaire parisien à la fin du 19e siècle, în ,,Actes de la recherche en sciences sociales", no.47-48, 1983, p.77-89; Idem, Naissance des ,,intellectuels", 1880-1900, citat.

6

Nicolae Xenopol îi descria lui I. Negruzzi despre diversele îndeletniciri ale românilor aflai în capitala Franei, invocând pe lâng cei câiva cunoscui ai lui ce se strduiau cu coala i pe alii, care ,,o duc foarte ru cu învtura", concluzionând c ,,în adevr, Parisul îi stric", relatându-i i cazuri extreme, de hoii ori violene10. De altfel, aceast atmosfer nu poate fi disociat de politica activ i încurajatoare a statului francez fa de afluxul de alogeni în universitile sale. Victor Karady pune aceast deschidere a Franei pe seama nevoii de a compensa simbolic marea înfrângere din 1870, printr-o ,,încoronare cultural", dar i pe proprietile unei societi care se diminua demografic i care organiza asimilarea alogenilor prin colarizare (chiar de rang superior), la fel cum nu poate fi neglijat nici importana atribuit gestiunii patrimoniului ei cultural ­ francofonia ­ susceptibil la cumpna secolelor XIX-XX a fi privit ca hegemonic în Europa, dac nu cumva chiar în lume11. Aceste elemente au pus Frana în competiie mai ales cu Germania, ambele cu ambiii de ,,societi imperiale"12, productoare ale unor culturi universalizante, fiecare din aceste dou state cutând s coopteze i s fidelizeze o clientel universitar strin13, aspect indisolubil legat i de natura relaiilor internaionale ale acestor dou mari puteri, vizibil i mai bine articulat îndeosebi dup primul rzboi. Dac în 1891, din totalul studenilor din Frana (19.821), 1498 erau strini (adic 7,55%), în 1910 numrul acestora sporind la 5241 (12,71% dintrun total de 41.044), iar în 1913 ridicându-se la 5560 (13,52%, din totalul de 41.109), lucrurile s-au schimbat vizibil dup 192014. Astfel, imediat dup încheierea conflagraiei, Frana a considerat primirea unui cât mai mare numr de studeni strini drept una din marile ei misiuni, prin care s domine lumea din punct de vedere intelectual. De altfel, Édouard Herriot a subliniat cât se poate de clar acest aspect într-o edin a Parlamentului, artând c cea mai eficient propagand a Franei victorioase nu poate fi decât de a favoriza sejurul studenilor strini, ,,care vor tri printre noi, care-i vor însui moravurile noastre, care vor studia marii notri autori, care vor cunoate profesorii i instituiile noastre de învmânt"15. Iar acest deziderat nu a rmas fr urmri. Dac în anul universitar 1920/21 Frana adpostea 6477 studeni strini, în 1927/1928 numrul acestora a ajuns deja la 14.368 (22% dintr-un total de 64.531 studeni) ­ din care 6584 se aflau la Paris, iar 18% erau români ­, pentru ca în 1930/31 cifra strinilor s ajung la 17.281, de altfel punctul culminant al acestei creteri, în 1933/34 cuantumul coborând la 14.483, în 1936/37 s ajung la 7422, iar în 1939/40 s

Scrisori vechi de studeni (1822-1889), adunate de N. Iorga, Bucureti, 1934, p.XLVI. Cf. Victor Karady, La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.58. 12 Vezi conceptul la Christophe Charle, La Crise des sociétés impériales. Allemagne, France, GrandeBretagne, 1900-1940. Essai d'histoire sociale comparée, Paris, Seuil, 2001, p.15-28. 13 Pentru Germania vezi Claudie Weill, Etudiants russes en Allemagne 1900­1914. Quand la Russie frappait aux portes de l'Europe, Paris, L'Harmattan, 1996, p.64. 14 Marie Waxin, Statut de l'étudiant étranger dans son développement historique, Thèse Faculté de droit de Paris, Amiens, Impr. de Yvert, 1939, partea a II-a, p.178; Pierre Moulinier, Historiographie et sources de l'histoire des migrations étudiantes en France (1800-1940), în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.148. Un tablou mai sugestiv, cu estimri fcute pentru eantioane de câte cinci ani, între 1890-1920, în mod distinctiv pentru întreaga Fran, Paris i student-student, la Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.57. 15 ,,Journal Officiel", débats de la Chambre de Députés, 20 janvier 1922.

11

10

avem doar 369916. Cu alte cuvinte, de la o medie de aproximativ 10% studeni strini în a doua jumtate a veacului al XIX-lea, s-a ajuns la 16% în preajma primului rzboi mondial, pentru ca maximul de 22% s fie atins la începutul anilor `3017. În plus, în afara universitii pariziene, devin tot mai cutate i stabilimentele provinciale, precum cele din Grenoble, Lyon, Montpellier, Nancy, Toulouse, Bordeaux sau Strasbourg. Aadar, în perioada interbelic, Frana a dominat de departe piaa internaional universitar, fiind principala beneficiar a mobilitii studeneti din epoc18, majoritatea tinerilor provenind din centrul i sud-estul Europei. În 1929, de exemplu, anul declanrii crizei economice mondiale, în învmântul superior francez pe primul loc se aflau studenii provenii din Polonia (2289), urmai de cei din România (2255), din Germania (1015), Bulgaria (1004), Anglia (730) i Statele Unite (605)19. Cu toate acestea, atracia românilor fa de mediul francez era mult mai veche, fusese pregtit înc din epoca fanariot de prezena masiv a crilor i periodicelor venite din acest spaiu, apoi de existena a nenumrate ,,pensioane" întemeiate de francezi în Principatele20, crearea i consolidarea unor trainice legturi genealogice între diverse familii de români i francezi21, ca s nu mai vorbim de generaia paoptist contaminat de ideile politice însuite în cadrul sejururilor pariziene, care în afara revoluiei de la 1848 a mai realizat unirea din 1859, aducerea unui principe strin, a creat regimul parlamentar, a dat o Constituie, a proclamat regalitatea etc22. Cu alte cuvinte, modernizarea României s-a realizat în mare msur i sub forma influenei franceze într-o serie de domenii, precum viaa politic, economic, cultural, sub aspect lingvistic i tiinific, ba în anumite momente chiar i militar23. Iar aceast atracie nu se va reflecta doar în dorina de a locui periodic acolo, de a ptrunde în ,,saloanele" selecte, de a stabili legturi de rudenie cu francezi din ,,lumea bun", de a participa la tot ceea ce presupune mondenitatea etc, ci i de a se bucura de oportunitile educaionale, Liceul ,,Louis le Grand" din Paris ­ de pild ­ cunoscând un

Cf. Annuaire Statistique de la France, 1950, în suplimentul Annuaire rétrospectif, 1890-1950, Paris, Imprimerie Nationale, 1950. Vezi i Nicolas Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché du travail intellectuel (fin du XIXe ­ années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, în vol. Construction des nationalités et immigration dans la France contemporaine, ed. Eric Guichard, Gérard Noiriel, Paris, Presses de l'École Normale Supérieure, 1997, p.123-124. 17 Jean-Claude Caron, Générations romantiques. Les étudiants de Paris et le Quartier Latin (1848-1851), p.66-67; George Weisz, The Emergence of Modern Universities in France, 1863­1914, p.258, tabloul nr.7.9; André Cabanis, Michel Martin, Les étudiants étrangers en France. Notes préliminaires sur leur démographie, 1880­1980, p.206-208. 18 Vezi i Marie Waxin, Statut de l'étudiant étranger dans son développement historique, citat. 19 Cf. Annuaire statistique de la France, 1929, p.31. 20 N. Cartojan, Pensionatele franceze din Moldova în prima jumtate a veacului al XIX-lea, în vol. Omagiu lui Ramiro Ortiz. Cu prilejul a douzeci de ani de învmânt în România, Bucureti, 1929, p.67-75. 21 Vezi Mihai Sorin Rdulescu, Liaisons généalogiques franco-roumaines en Valachie au XIXe siècle, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXVI, 1997, nr.3-4, p.207-213. 22 Dan Berindei, Paris-Bucarest: itinéraires roumaines en 1848, în vol. 1848. Révolutions et mutations du XIXe siècle, Paris, Société d'Histoire de la Révolution de 1848 et des Révolutions du XIXe Siècle, 1990, p.39-54 (numr din ,,Revue d'histoire du XIXe siècle"); idem, Formarea elitei româneti peste hotare în cel de-al doilea sfert al secolului al XIX-lea. Parisul, în ,,Revista istoric", V, 1994, nr.5-6, p.515-521; Doina Harsanyi, Nicolae Harsanyi, The Discreet Charm of the little sister: France and Romania, în ,,East European Quarterly", XXVIII, 1994, nr.2, p.183-192. 23 Pompiliu Eliade, Influena francez asupra spiritului public în România, ed. A. Creia i Al. Duu, Bucureti, Edit. Univers, 1982.

16

mare aflux de elevi români între 1859-1879, al cror numr va începe s scad doar odat cu îmbuntirea reelei liceale de la noi24, sporind îns numrul studenilor notri acolo. Iar o privire comparativ pentru aceast categorie din urm, indic faptul c la Paris, din ultimul deceniu al vecului XIX i pân la izbucnirea primei conflagraii mondiale, în afara studenilor provenii din Egipt i Imperiul Otoman, cei din Rusia i România dominau în mod evident, în mai toate facultile: în 1893/4, din 1680 de strini înscrii în stabilimentele de învmânt superior franceze, 374 proveneau din Rusia (22,26%), 189 din România (11,25%), fiind urmai de cei din Turcia (201), Bulgaria (145) i Grecia (91); în 1905/6, din 2879 studeni strini, 1208 erau din Rusia (41,95%), 243 din România (8,44%), 152 din Turcia, 119 din Bulgaria i 56 din Grecia; iar în preajma rzboiului mondial, în 1913/4, ierarhia rmâne aceeai, din 6188 de strini, 3176 fiind din Rusia (51,32%) i 459 din România (7,41%)25. Aadar, pentru tinerii de la noi, proporiile au fost într-o scdere lent, dar continu, chiar dac sub aspect numeric asistm la o cretere a lor. În consecin, capitala Franei a adpostit o adevrat colonie de studeni români, poate cea mai important dup cea a ruilor ­ dup cum indic statisticile universitare26. ,,Studenii români erau muli ­ nota N. Iorga, aflat la studii la Paris prin anii 1891-1892 ­, aproape incalculabil de muli (...), gsindu-i cu grmada, necopi, zgomotoi, gata s se înjure i s se bat, prin cafenelele în vog din acest Cartier Latin, cu legiunile internaionale de tineri de toate naiile, unindu-se numai prin grija amrât a carierei i prin aplecarea ctre petreceri"27. i într-adevr, în anul atât de plastic surprins de Iorga, tinerii români aflai la Paris reprezentau aproximativ 15% dintre studenii strini i ceva mai mult de 20% dintre cei europeni, ocupând locul secund dup rui, care alctuiau 27% dintre strini i aproape 45% dintre europeni28. În plus, metehnele ,,politicianiste" din ar se manifestau i la Paris, unde în chiar anul 1892 Liga studenilor români de acolo era divizat, tinerii notri prând aa cum îi descrie Iorga, învrjbii i pui pe har între ei. Evident, sunt aprecieri mult prea exagerate din partea celui care, la întoarcere, va deveni promotorul ,,colii critice" româneti în istoriografie i îi plcea s se considere ,,apostolul neamului", îndrumtorul ,,lucid" al unei naiuni aflat aproape mereu în deriv i care nu-i cultiva convenabil valorile autohtone, tradiionale29. i totui, în cazul consideraiilor lui Iorga, explicaia rezid i în aceea c ,,societatea francez, de la care,

Cf. Matei M. Fotino, Elevi români premiai la liceele din Paris, în vol. Omagiu lui Constantin Kiriescu, Bucureti, Cartea Româneasc, 1937, p.536-539. Pentru context, comparativ, vezi Jean-Claude Caron, La jeunesse des Écoles à Paris. Étude statistique, sociale et politique, 1815-1848, Thèse de l'Université de Paris I-Sorbonne, dirigée par Maurice Agulhon, 1989 (4 volume). 25 Cf. Nicolas Manitakis, L'essor de la mobilité étudiante internationaleà l'âge des Etats-nations. Une étude de cas: les étudiants grecs en France (1880-1940), Thèse dirigée par Gérard Noiriel, Paris, École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, 2004, Capitolul I, Tabloul I. 26 Pentru comparaie, asupra acestora din urm vezi Irina Gouzevitch, La science sans frontières. Élèves et stagiaires de l'Empire russe dans l'enseignement scientifique supérieur français XIXe-XXe siècles, în ,,Les Cahiers d'histoire du CNAM", 1996, no.5, p.63-92. În ce ne privete, vezi pentru context Georgiana Vtjelu, Les relations culturelles franco-roumaines 1919-1924: La mise en oeuvre d'une politique culturelle, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XLII, 2003, nr.1-4, p.241-250. 27 N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, ed. Sanda i Valeriu Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.129. 28 Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.63. 29 N. Iorga va fi totodat i promotorul tezelor smntoriste (rezultat i ca urmare a prea multelor cltorii i influene apusene), care au vehiculat o profilaxie defensiv, un soi de autarhie spiritual, o respingere în bloc a oricrei influene din afar.

24

ca msur îneleapt, ca organizare a muncii, ca discreie i elegan sobr, aveam aa de mult de câtigat, mi-a rmas total netiut, ca i colegilor mei, trimii i ei numai pentru carte, tez i diplom". Apoi, se pare, nici mediul intelectual francez pe care încerca s-l frecventeze orgoliosul viitor profesor universitar nu prea prea ospitalier, ,,aceast societate aa de prudent i de econoam ferindu-se, cu dreptate, de orice strin care n-ar fi fost îndelung i cu îngrijire verificat". Firete, nu uita îns c în Frana se formaser, dintre români, ,,exemplare strlucite de echilibru intelectual i de graie în purtri tocmai prin viaa de familie francez, ale crei defecte nu le puteam lua, cu firea noastr aa deosebit, dar ale crei atât de mari caliti ne-ar fi fost de un nepreuit folos"30. Îns N. Iorga avea neaprat nevoie s obin o diplom de doctor în strintate, iar francezii nu-i tolerau graba, asimilând-o cu superficialitatea i carierismul, în vreme ce unul din motivele pentru care muli ali români schimbau Parisul cu diversele universitai germane era faptul c la acestea din urm se recunoteau tot felul de diplome, examene trecute în alt parte, frecvene din alte ri etc. Ca urmare, N. Iorga se va îndrepta spre spaiul german, unde mecanismul susinerii unei asemenea disertaii coincidea cu interesele lui imediate. Atitudini deprimante i oarecare dezamgiri manifest i ali români aflai la studii în capitala Franei, evident, fiecare din diverse motive. Chiar i sub aspectul calitii învmântului superior elogiile se las anevoie surprinse. Petru Poni, viitor ministru al Instruciunii i cu o apreciabil carier universitar, aflat la Sorbona prin anii 1859-1860, constat c ,,învmântul tiinelor i în special cel al fizicii i al chimiei las de dorit"; dei instituia avea profesori ,,emineni", acetia îns nu expuneau decât ,,tiin elementar" etc31. Erau îns observaiile unuia care a frecventat aceast facultate în perioada celui de-al doilea Imperiu, în care ­ fr a intra în amnunte aici ­ asistm la un uor declin, sub multe aspecte doar aparent, al situaiei universitare, instituie intrat sub controlul bisericii, cu bugetele diminuate, a crei reea se extinde în diverse centre provinciale (chiar dac mai mult simbolic, pentru început)32 etc. De altfel, nu sunt singurele discrepane majore între ateptri i realitile întâlnite, chiar pentru epoca ulterioar. ,,Era cu totul altceva Parisul din capul meu decât Parisul ce-ntâlnesc acilea ­ scria într-o epistol din februarie 1892 Pompiliu Eliade; lume mult, învlmeal mult, mult zgomot... mai ales mult zgomot! Aici nu am dat de «animalele superioare» ce mi le plsmuiam la Bucureti i îmi pare c tot ce vd mai inteligent sunt monumentele tcute". Aceeai dezamgire i în legtur cu profesorii de la Sorbona care, ,,în numele inteligenei, tâmpesc lumea i nici se poate închipui mai mare dumnie pentru libertate. (...) Cursurile lor de acilea sunt tot ce e lsat s te-nspimânte: se ceart pe citaii, pe asemnri de paragrafe, pe cuvinte"33, pentru c ­ va completa întro alt epistol, din 30 noiembrie acelai an ­ ,,sunt grozav de exaci i de ostenitori iubiii mei profesori de la Sorbona"34. Era îns o opinie doar conjunctural, pentru c odat trecut în 1893 la coala Normal Superioar, prerile i se schimb: ,,Cu cât înaintez mai mult în cunotina intim a vieii culturale franceze, cu cât, cu o sforare eroic, ajung a astupa golul ce m desparte de colegii mei, cu atât m încredinez de superficialitatea

30 31

N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, p.131. P. Poni, Sorbona, în ,,Însemnri ieene", Iai, I, 1936, nr.10, p.492. 32 În urma Decretului din 22 august 1855 se mai creaser cinci faculti de tiine în provincie. 33 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, ed. Z. Ornea, Bucureti, Edit. Minerva, 1978, p.149. 34 Ibidem, p.153.

învturii de la noi din ar"35. Iar un congener de-al su, Mihail Dragomirescu, ulterior critic literar de notorietate, director de reviste i profesor universitar, remarca excesul de critic (hipercritica) ce domnea în aceast instituie: ,,Puterea profesorilor de aici în critic st. Într-atât a ajuns de dezvoltat critica, încât distrugând construcii fcute, ajunge la concluzia c nu se poate face altele, ba ceva mai mult: într-atât spiritul de critic urmrete orice manifestare a cugetrii, încât chiar construciile ce cineva ridic îl face în acelai timp s recunoasc fragilitatea ei"36. Nu sunt îns constatri singulare în epoc, datorate atât pozitivismului excesiv (dar i a unor puseuri antipozitiviste ce se manifestau înc la sfâritul secolului XIX), cât i discrepanelor dintre nivelul cultural dobândit în ar i cel existent în Europa apusean. Totodat, schimbrile structurale i inovaiile instituionale puse în lucru prin reforma universitar din anii celei de-a III-a Republici, stimulii generai de aa-zisa ,,criz german a gândirii franceze"37, fundamentarea mai vechilor domenii ale cunoaterii pe aplicaiile unor tiine ,,pozitive" i introducerea de noi materii în programa colar etc, etc ­ explic în mare msur reaciile multor tineri de la noi la contactul cu învmântul superior francez de la cumpna veacurilor XIX-XX38. Pe de alt parte, un tânr precum George Panu, trimis cu burs la Paris de ctre Titu Maiorescu, pentru a studia istoria la École des Hautes Études, abandoneaz aproape imediat ideea când unul din profesorii de acolo, Gaston Boissier, încearc s-i impun o cercetare asupra diverselor combinaii ale literei C în inscripiile cuprinse în imensul Corpus Inscriptionum latinarum, studiosul român optând atunci pentru o licen în drept39, mult mai uor de obinut, lecturi temeinice din economia politic, estetic etc, cam tot ceea ce avea de-a face cu politica, în care ­ dup revenirea în ar ­ s-a afirmat în mod deosebit prin stilul su personal. De altfel, muli din noii universitari francezi din ultimul deceniu al veacului XIX începuser deja tot mai mult s priveasc cu ironie acest cult pentru ,,hipercritic", generat îndeosebi de concurena cu savanii germani. În plus, pe la finele acelui secol asistm la tot mai multe interogaii asupra ,,tiinificitii" unor materii umaniste, îndeosebi a istoriei (la care a participat i Xenopol cu ale sale Principii fundamentale ale istoriei40). Nu întâmpltor, apariia în 1898 a lucrrii lui Ch.V. Langlois i Ch. Seignobos, Introduction aux études historiques41, a intensificat dezbaterile, printre altele i asupra excesului de pedanterie a anumitor erudii. Îns în alte domenii, românii au elogiat aproape la unison calitatea învmântului superior francez. Dup ce i-a obinut licena în drept la Bucureti i a fcut o scurt

Ibidem, p.168. Ibidem, p.99. 37 Cf. Claude Digeon, La Crise allemande de la pensée française, 1870-1914, Paris, PUF, 1959. 38 Vezi o analiz sintetic la Victor Karady, Les universités de la Troisième République, în vol. Histoire des universités en France, ed. Jacques Verger, Paris, Edit. Privat, 1986, p.323-366. De asemenea, Ch. Charle, L'élite universitaire française et le modèle universitaire allemand (1880-1900), în vol. Transferts. Les relations intellectuelles dans l'espace franco-allemand, ed. Michel Espagne i Michael Werner, Paris, Édition Recherche sur les Civilisations, 1988, p.346-358. 39 Cf. ,,Literatur i art român", XI, 1907, p.140. 40 A.D. Xenopol, Les principes fondamentaux de l'histoire, Paris, Ernest Leroux, 1899 (cu o versiune româneasc aprut la Iai, Tip. H. Goldner, 1900), ce a cunoscut o a doua ediie, sub titlul La théorie de l'histoire, Paris, Ernest Leroux, 1908. 41 Aprut la Paris, Edit. Hachette, 1898, XVIII+308 p., în acelai an cunoscând i o versiune în limba englez, Introduction to the Study of History, translated by G.G. Berry, with a preface by F. York Powell, London, Duckworth, 1898.

36 35

practic la baroul din capital, I. Vasilescu-Valjan (1881-1960) s-a îndreptat spre Paris ­ ,,o tulburtoare i obsedant ispit; izvor de lumin care mi-a druit toate bucuriile spiritului, în adolescena mea însetat de frumos"42 ­ pentru a-i trece doctoratul. Dincolo de faptul c însemnrile lui memorialistice însumeaz un numr considerabil de pagini referitoare la sejurul parizian, cu o sumedenie de detalii asupra mediului studenesc, pregtirea examenelor, sociabilitile juvenile etc, transpar în mod evident sentine de apreciere în ceea ce privete calitatea învmântului i a corpului profesoral: ,,Profesorii de astzi ­ pe la 1905-1906 ­ formeaz cea mai strlucit pleiad de juriti cu care s-a mândrit facultatea de drept (...). O asemenea întâlnire se vede rar. Poate la un veac o dat. Erudiia lor covârete, înfricoeaz, pune spaii astronomice între profesor i candidat", referindu-se la celebriti precum Marcel Planiol, Boistel, Et. Bartin, R.R. Saleilles, Ambroise Colin, Jobbé-Duval, Gérardin, Gaston May, Gide .a.43 Aadar, fr a intra acum în prea multe detalii i a abuza de refleciile tinerilor de la noi, trebuie subliniat faptul c a fost deja evideniat rolul preponderent avut de stabilimentele de rang superior pariziene în formarea elitei intelectuale româneti pentru întreg veacul XIX, îndeosebi pentru ,,epoca de aur" (1815-1848)44, a Sorbonei din perioada Restauraiei, mai ales prin personaliti precum V. Cousin i Guizot, i a lui Collège de France în vremea monarhiei din iulie, ilustrat prin Michelet, Quinet i Mickiewicz. Dar nu poate fi vorba doar de atât. Din aceast perspectiv, Frana a investit mult, mai ales din ultimele dou decenii ale secolului XIX. Din 1884, ,,Alliance Française" (creat în 1883 i recunoscut de ,,utilitate public" în 1886) a lansat un program de cursuri de limb i civilizaie francez, reeaua fiind inaugurat cu Barcelona, iar la Paris ­ de pild ­, în 1901, având deja 516 studeni pentru ca din 1894 pân în 1913 s fi trecut deja pe aici 12.635 elevi strini45. De asemenea, începând cu 1890 s-au creat în Frana ,,Comitete de patronaj al studenilor strini", ce au contribuit enorm la atragerea studioilor de pretutindeni în universitaile hexagonului, elaborând totodat, periodic, din 1898, câte un ,,Guide de l'Etudiant étranger", specific pentru fiecare stabiliment. Practic, pân la finele primului rzboi mondial aproape toate instituiile de învmânt superior franceze organizaser asemenea ,,comitete" de primire46. La Paris, în 1903, a fost creat un ,,Bureau de renseignements universitaires", cu menirea de a oferi strinilor toate

I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, ed. Despina Vasilescu-Valjan i Ion Potopin, Bucureti, Edit. Eminescu, 1987, p.191. 43 Ibidem, p.206 (pentru perioada parizian vezi tot capitolul, p.191-257). 44 John Campbell, French Influence and the Rise of Roumanian Nationalism. The generation of 1848 (1830-1857). A PhD. Dissertation defended at Harvard University, April 1, 1940, New York, Arno Press and the New York Times, 1971; Dan Berindei, Cultura naional român modern, Bucureti, Edit. Eminescu, 1986, p.38-55; Idem, Paris-Bucarest: itinéraires roumains en 1848, citat; Idem, Les roumains et la France au carrefour de leur modernité, Paris, Groupe d'Etudes de la Monarchie de Habsbourg (Études danubiennes, 18), 2002; Florea Ioncioaia, Tineri români i greci la studii în Frana (în deceniul trei al secolului trecut), în vol. Istoria ca lectur a lumii, ed. G. Bdru i L. Nastas, Iai, Institutul de istorie ,,A.D. Xenopol", 1994, p.525-542 .a. 45 Pentru mai multe detalii, Maurice Bruézière, L'Alliance francaise. Histoire d'une institution, Paris, Edit. Hachette, 1983; François Chaubet, L'Alliance française ou la diplomatie de la langue (1883-1914), în ,,Revue Historique", 128e année, t.CCCVI, 2004, no.4, p.763-785. 46 Nicolas Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché de l'emploi du travail intellectuel (fin XIXe-années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, citat, p.129.

42

informaiile necesare pentru un sejur de studii aici. Apoi, în 1910, s-a creat Oficiul Naional al Universitilor i colilor Franceze (finanat de Ministerul Afacerilor Strine), în 1912 începe s funcioneze Serviciul Expansiunii Universitare i tiinifice, în 1919 a fost întemeiat Serviciul Operelor Franceze în Strintate (SOFE)47, iar din 1922 s-a dezvoltat ,,Cité Universitaire" din Paris, în care s-au investit bani din cele mai diverse ri48. În plus, în 1938, Oficiul Universitilor a înfiinat un ,,Bureau d'accueil des boursiers étrangers". Pe de alt parte, reeaua de educaie colar francez creat în diverse ri oferea la finele învmântului secundar diplome recunoscute (brevet, baccalauréat) i direct utilizabile în sistemul universitar francez. În România, de pild, în 1924 se aflau prin susinerea financiar a statului francez un numr de 43 de profesori din aceast ar, din care apte predau în universiti49. Iar aproape un deceniu i jumtate mai târziu, în anii 1937-1938, fiinau în România sub patronajului Franei: un ,,Institut Français de Hautes Études" la Bucureti, sub direcia lui Alphonse Dupront; 6 profesori francezi detaai la universitile din Cluj, Iai i Cernui (la cea dintâi funcionând patru); în învmântul secundar erau 30 de profesori detaai de Misiunea Universitar Francez; o coal primar la Bucureti, trei pensioane ,,Dames de Sion" la Bucureti, Galai i Oradea, Cercul ,,Ronsard" la Cluj, la care se adaug nenumrate cursuri organizate de ,,L'Union des Français" în peste 25 de centre urbane din ar50. În acelai timp, la Bucureti, autoritile diplomatice franceze organizau în perioada interbelic examene de bacalaureat, diploma fiind recunoscut la Paris. Îns toate aceste iniiative au presupus impresionante eforturi materiale i umane din partea statului francez, fr echivalent în Europa51. Totodat, o serie de dispoziii legislative au creat mai întâi Universitile provinciale (1896), cu reunirea administrativ a facultilor napoleoniene în acelai ora, acordându-li-se o anume autonomie de gestiune, dar i abilitarea de a propune ,,diplome universitare" proprii (1897)52. Acestea din urm ­ considerate de rang secundar ­ nefiind recunoscute de stat ca valabile pe piaa intelectual francez, erau destinate fie

Antoine Marès, Puissance et présence culturelle de la France. L'exemple du Service des Oeuvres Françaises à l'Etranger dans les années 1930, în ,,Relations Internationales", no.33, 1983, p.65-80; Annie Guénard, La politique culturelle française vis-à-vis des Etats balkaniques dans l'Entre-deux-guerres, în ,,Balkan studies", vol. 29, 1988, no.1, p.143-159. 48 Lucien Maury, La Cité universitaire de Paris. Hier, aujourd'hui, demain, Paris, Édit. Stock, 1947. România a început demersurile pe lâng administraia Cité-ului, pentru construcia unui pavilion, doar cu puin vreme înainte de izbucnirea celui de-al doilea rzboi mondial (Bertrand Lemoine, La Cité Internationale Universitaire de Paris, Paris, Hervas, 1990, p.38). 49 Georgiana Vtjelu, Les relations culturelles franco-roumaines 1919-1924: la mise en oeuvre d'une politique culturelle, citat, p.247. 50 Annuaire général de l'Université et de l'enseignement français, 1937-1938, Paris, L'Information Universitaire, 1938, p.831. Din aceast perspectiv, România sttea alturi de Egipt, Grecia, Polonia i Italia, ca pondere a investiiilor franceze în difuzarea propriilor valori culturale (pentru comparaie, vezi p.828-836). 51 Comparativ, pentru Germania, mai puin deschis strinilor, vezi studiul lui Hartmut Rüdiger Peter, Schorrer, Verschwörer, Bombenwerfer? Zeitgenössische Wahrnehmungsmuster und Stereotype der Betrachtung der Studenten aus Russland in der Forschung?, în vol. Schorrer, Verschwörer, Bombenwerfer? Studenten aus dem Russischen Reich an deutschen Hochschulen vor dem 1. Weltkrieg, Hg. Harmut Rüdiger Peter, Frankfurt a. Main, Peter Lang Verlag, 2001, p.28-29. 52 Victor Karady, Les Universités de la troisième république, în vol. Histoire des universités en France, citat, p.331-334; George Weisz, The Emergence of modern universities in France, 1863-1914, p.145-148.

47

strintii, fie pieelor economice libere. S-a creat aadar o dihotomie între ,,diplomele universitare" i ,,diplomele naionale" (sau ,,de stat"), primele fiind destinate studenilor strini în trecere i servindu-le carierei în ara de origine, în domenii precum literele, tiinele, medicina i farmacia, la care ­ din 1912 ­ se va aduga un titlu similar pentru drept. Evident, între cele dou categorii de diplome nu existau deosebiri majore, poate doar în ceea ce privete exigenele53. Dac în medicin sau drept cele dou doctorate se bazau practic pe aceleai criterii de studii identice, în ,,litere" lucrurile nu stteau la fel, deoarece s-a meninut obligaia napoleonian a ,,dublei teze" (,,grande thèse" sau teza principal i ,,petite thèse", sau teza secundar), valabil pân la reforma din 1968, când teza universitar va presupune o singur disertaie doctoral. Cu toate acestea, nu puini au fost românii care s-au încumetat s-i susin doctoratul de stat (,,docteur ès lettres"), primul fiind N.I. Apostolescu (1876-1918), care a frecventat Sorbona între 1905-1909 ca bursier din fondul ,,Iosif Niculescu", tri is special aici pentru a studia literatura comparat54. De altfel, cele dou disertaii necesare ­ prezentate la 23 mai 1909, în faa unei comisii prezidate de Émile Faguet ­ au abordat, cea dintâi, problema influenei romanticilor francezi asupra poeziei de la noi, iar cealalt s-a ocupat de vechea versificaie româneasc. Iar în acelai an, dar în sesiunea urmtoare i tot sub preedinia lui Faguet, a obinut un titlu similar Eugen Lovinescu (1881-1943), cu o tez principal despre Jean-Jacques Weiss et son oeuvre littéraire, iar cea secundar abordând Les voyageurs français en Grece au XIX-e siècle. În acest context, facultile de litere au creat la cumpna secolelor XIX-XX ,,atestatul studiilor superioare", ,,certificatul de studii franceze" i ,,diploma de studii universitare", ultimele dou destinate strinilor55, i pe care muli studioi români le-au invocat în ar ca atu intelectual atunci când participau la competiii pentru diverse posturi56. De pild, Mrioara Maniu, aflat la Paris între 1908-1910, împreun cu mama i sora ei, pentru un soi de educaie pentru ,,lumea bun", studiind artele plastice pe la diverse ateliere (,,Academii"), luând lecii de canto, frecventând muzeele, pinacotecile i slile de spectacole, dar audiind i diverse prelegeri la Sorbona57, a urmat în 1909 i un curs superior pentru ,,jeunes filles", adic tocmai acele ,,Études françaises pour les étrangerès", în care se predau cursuri de istorie, literatur, geografie etc, la finele ciclului cptând o diplom, iar dac se trecea i un examen de tlmcire dintr-un autor strin, dobândea i abilitarea de traductor în/din francez. Poate tocmai acest ultim aspect a stat la baza tentativei ei de a traduce i a publica mai apoi, în preajma primei conflagraii, lucrarea tatlui ei, Grigore V. Maniu, Dreptul comercial român. Îns spre deosebire de Germania, Austria sau Italia, Universitatea din Paris nu avea concuren pe plan intern. Dimensiunea european a Parisului este dat i de

Legal, nici un strin nu era împiedicat s dobândeasc o diplom de ,,stat", dac erau îndeplinite exigenele, aa cum s-a i întâmplat cu mai muli studioi români. 54 Asupra acestuia vezi Ion M. Dinu, Nicolae I. Apostolescu. Omul i opera, Craiova, Edit. Scrisul Românesc, 1983. 55 Diploma de studii universitare, de nivelul licenei, era conceput ca intermediar între certificatul de studii franceze i doctoratul universitar. 56 De altfel, pe plan internaional, aceste tipuri noi de diplome nu au fost primite tocmai bine (Christophe Charle, Paris, fin de siècle. Culture et politique, Paris, Éd. du Seuil, 1998, p.34-37). 57 Detalii interesante pentru un asemenea tip de sejur vezi în corespondena lui Grigore V. Maniu cu soia i fiicele lui aflate la Paris, în vol. Veac vechi, veac nou, ed. t.I. Niculescu, Bucureti, Edit. Eminescu, 1985, p.233-405.

53

numrul mare de studeni strini aflai aici pentru a dobândi o diplom universitar, acetia beneficiind de o legislaie încurajatoare, sensibil diferit de a altor ri europene, dar i cu consecine ilustrate deja pentru Frana58. Aadar, de departe, dominante erau studiile medicale i juridice59, îns pentru muli români i studiile de filosofie, istorie, sociologie, literatur i lingvistic au ocupat un rol primordial60, ca i ,,tiinele" exacte, dei cantitativ disproporiile sunt uneori evidente în profitul domeniilor profesionale, de ,,liber practic". Este o conduit diferit de a tinerilor englezi, suedezi, elveieni, norvegieni, germani, austro-ungari, italieni, americani etc, care se concentrau mai ales la facultile de litere. Explicaia rezid în faptul c principala strategie a studioilor de la noi viza în principal dobândirea unui titlu universitar occidental (în spe francez), fie în vederea unei cariere ulterioare în ara de origine, fie ca scop al emigrrii. În schimb, studenii occidentali vedeau în aceste stagii ale lor în Frana drept o formaie complementar, de scurt durat, vizând îndeosebi studiile literare sau culturale, fr ca acestea s fie neaprat sancionate printr-o diplom, pentru c aceti tineri se orientau în principal spre perfecionarea competenelor lingvistice, nu întotdeauna cu dorina de a rentabiliza profesional aceste sejururi. Este i explicaia pentru care se constat faptul c în comparaie cu studenii germani, americani sau britanici ­ care se înregistrau mai ales ca ,,auditori liberi" ­, cei din est i sud-est, aadar i românii, îi susineau examenele61, pentru c la noi, pe piaa muncii, li se recunoteau diplomelor strine o valoare promoional superioar fa de diplomele naionale. Dintr-o alt perspectiv, se constat totui anumite oscilaii în ceea ce privete publicul diverselor faculti pariziene. Dac între 1890-1894, de pild, din totalitatea studenilor strini, 2/3 urmau medicina, 2/10 dreptul, 7,25% literele, 5,4% tiinele, iar 1,75% farmacia, dup un deceniu asistm la o scdere a ponderii la medicin i o cretere în profitul dreptului i literelor. Îns cel mai evident spor este lesne sesizabil la facultatea de tiine, unde studenii strini vor reprezenta 18%, mai ales spre 1909, pentru ca apoi s descreasc uor, media pân la 1920 fiind de aproximativ 14%62.

Marie Waxin, Statut de l'étudiant étranger dans son développement historique, Amiens, Imp. Yvert, 1939 (Thèse, Faculté de droit de Paris), partea a II-a: ,,l'époque moderne". Pentru consecine vezi: J. Novicow, L'expansion de la nationalité française. Coup d'oeil sur l'avenir, Paris, A. Colin, 1903; La Propagande française et l'amitié franco-roumaine, Paris, Société des conférences, 1915; La mosaïque France. Histoire des étrangers et de l'immigration, ed. Yves Lequin, Paris, Larousse, 1988; Gérard Noiriel, Le creuset français. Histoire de l'immigration XIXe-XXe siècle, Paris, Editions du Seuil, 1988; Le Paris des étrangers, ed. André Kaspi i Antoine Mares, Paris, Imprimerie Nationale, 1989; Ralph Schor, Histoire de l'immigration en France, de la fin du XIXe siècle à nos jours, Paris, A. Colin, 1996. 59 Pentru cele dou domenii i asupra motivaiilor vezi: C. Lecomte, La faculté de droit dans la tourmente politique, 1830-1848, în ,,Revue d'Histoire des Facultés de droit et de la Science juridique", Paris, 1990, no.10-11, p.59-98; Jean-Louis Thireau, Professeurs et étudiants étrangers dans les Facultés de droit françaises (XVIe-XVIIe siècles), în ,,Revue d'Histoire des Facultés de droit et de la Science juridique", 1992, no.13, p.43-73; George Weisz, The medical mandarins. The French academy of medicine in the nineteenth and early twentieth centuries, New York, Oxford University Press, 1995. 60 Victor Karady, La République des lettres des temps modernes. L'internationalisation des marchés universitaires occidentaux avant la Grande Guerre, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.121-122/1998, p.92-103. 61 Cf. N. Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché de l'emploi du travail intellectuel (fin XIXe-années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, citat, p.140. 62 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.56-58; idem, Les étudiants étrangers à Paris au XIXe siècle. Origines géographiques et cursus scolaires, în vol. Universitäten als

58

Astfel, fr a cuta s stabilim o ierarhie a instituiilor de învmânt superior franceze i nici a disciplinelor, este totui lesne de identificat faptul c muli studioi români care aspirau spre cariere de stat sau politice s-au îndreptat îndeosebi spre studiile juridice, i pentru c ­ dup cum motiva un memorialist, referindu-se la opiunea sa de la 1900 ­ ,,dreptul poate s-mi deschid un drum mai larg în via", iar în plus, asemenea altora ce se pregteau pentru cariera de avocat, a urmat i cursurile de declamaie de la Conservator63. Este i explicaia faptului c atât în ar, cât i în strintate, cohortele de studeni la facultile de drept au fost de-a dreptul impresionante, pentru c aceast filier nu se adresa doar unei singure ,,piee" (ca în cazul medicinii, de exemplu), ci oferea o multitudine de debueuri. Între 1899-1911, din totalitatea tinerilor din România aflai la studii în Frana, între 51% i 62% au urmat cursurile juridice64. Iar acest lucru se datoreaz faptului c mai ales pân la primul rzboi mondial cariera de avocat, mai mult chiar decât medicina, era profesia liberal cea mai cutat în toate rile în curs de modernizare, mai ales în cele târziu modernizate. În plus, a urma facultatea de drept constituia o filier oarecum comod, care nu presupunea mari investiii capacitare i nici vocaie intelectual, dar care conferea un titlu universitar, confirma un statut social i oferea perspective de ascensiune. Iar absolvenii acestui tip de studii erau tot mai mult solicitai pentru a apra noile tipuri de interese, de la afacerile juridice i economice ale diverselor instituii de stat sau private pân la cele ale persoanelor fizice. Totodat, mare parte din fundamentele legislaiei româneti era o prelungire a celei franceze, de pild Codul nostru civil, promulgat în 1864, fiind realizat dup modelul celui napoleonian, preluat de asemenea i în Italia, Spania, Grecia etc. De altfel ­ un aspect nu lipsit de semnificaie ­, studiile de drept au constituit unul din atuurile de baz ale celor care s-au implicat în viaa politic de la noi pân spre sfâritul democraiei româneti, carierele juridice presupunând activiti identificabile cu poziiile elitiste, oferind totodat competene legislatorilor i funcionarilor de stat. Este i explicaia pentru care din cei 682 de ,,juriti" identificai în vechiul regat al României între 1800-1878, 417 au deinut funcii politice, fiind deputai, senatori, minitri i primminitri65. Iar o analiz a structurii socio-profesionale a Parlamentului între 1922-1937, de pild, indic în mod evident faptul c cele dou Camere erau dominate de absolvenii unei faculti de drept, acetia fiind în proporie de 35,5%, urmai la distan mare de proprietarii agricoli (6,5%), de profesorii de liceu (6,2%) i proprietarii urbani (6,1%). În ceea ce privete prima categorie ce ne intereseaz aici, aceasta era distribuit oarecum inegal, în Camera Deputailor fiind prezeni o medie de 41,8% ,,avocai", urmai de progesorii de liceu (6,3%) i de universitari (6,1%), în vreme ce în Senat posesorii unei diplome în drept erau doar în proporie de 25,3%, urmai de înalii prelai (10,9%) i de diveri mari proprietari (agricoli i industriali)66, configuraia acestei instituii din urm

Brücken in Europa. Studien zur Geschicte der studentische Migration/Les universités: des ponts à travers l'Europe. Etudes sur l'histoire des migrations étudiantes, ed. Natalia Tikhonov i Hartmut Rüdiger Peter, Frankfurt am Main, Peter Lang, 2003, p.95-111. 63 I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, p.94. 64 Cf. calculelor lui Victor Karady, La migration internationale d'étudiants en Europe, 1890-1940, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.145/2002, p.52, dup Anuarele Statistice ale Franei. 65 Elena Siupiur, Viaa intelectual la români în secolul XIX, în vol. Cartea interferenelor, Bucureti, Edit. tiinific i Enciclopedic, 1985, p.243. 66 Cf. Ioan Scurtu, La structure socio-professionnelle du Parlement roumain pendant les années 19191937, în ,,Analele Universitii Bucureti", istorie, 1987, p.91-93.

fiind dat de caracterul specific de reprezentare a unor instituii fundamentale ale statului67. Semnificativ este îns faptul c marea majoritate a celor ce aveau facultatea de drept (cuprini de altfel în sintagma de ,,avocai", fie c profesau, fie c nu) posedau o diplom francez. În plus, dac pe lâng implicarea în viaa politic, se dovedeau buni juriti, prestigiul unora putea atinge cote maxime. Iat cum surprindea I. Valjan la începutul veacului XX portretul lui Take Ionescu ­ numit pe bun dreptate i ,,gur de aur" ­, în postura lui de avocat, model de succes pentru muli din tinerii aspirani la aceast profesie: ,,Apariia lui la Palatul de Justiie e totdeauna un eveniment. O lume întreag e în jurul acestui prin al barei. Apare mai întotdeauna escortat de secretari, admiratori, partizani, solicitani, care îi urmresc paii, i chiar dac intr singur în Palat în câteva clipe s-a i fcut cerc în jurul lui. E în centrul admiraiei obteti, nimeni n-are curaj s-i precupeeasc elogiile, prieteni sau dumani, partizani sau adversari, toi se înclin în faa acestei fore care câtig parc zi în zi în mreie i prestigiu. De câte ori se anun pledoaria lui Take într-un proces mare, sala se umple pân la refuz. Treizecipatruzeci de avocai mari, mijlocii sau mici fac cerc în spatele lui i ascult. (...). Este cel mai mare orator al timpului la bar, în politic, la tribun, în parlament, oriunde e chemat de multipla, multicolora i neostenita lui vibraie zilnic"68. Iar de celebritate s-au bucurat ­ chiar dac nu de o asemenea anvergur ­ o sumedenie de ali juriti, care au constituit totodat modele de aspiraie profesional pentru tinerii doritori nu doar de o carier, ci i de celebritate. De altfel, o privire comparativ, ne indic faptul c în anul academic 1882/3, de pild, la Paris, 39% din studenii strini la drept sunt români (adic doi din cinci), în 1889/1890 ponderea acestora scade la 28,5%69, în 1904/5 crete la 30%, în 1909/10 era de 24,4%, pentru ca în 1913/14 s fie de 26,8%70, iar în anii interbelici, de pild în 1934/1935, la Paris (unde s-au concentrat mai toi românii) cei ,,înmatriculai" s coboare la 18% (adic 60 din 330 de strini înregistrai în scripte)71. Totodat, cei care urmau ,,colile de drept" puteau dobândi patru nivele de diplome: certificatul de capacitate (în decursul unui an academic), ,,bacalaureatul" în drept (în doi ani), pe baza cruia se obinea licena (înc un an în plus), aceasta din urm fiind strict necesar pentru doctorat72. Iar ultima categorie era cea mai vizat de studenii venii din România, deoarece universitile din Bucureti i Iai nu vor începe s acorde acest titlu decât din 1908. De altfel, în anul 1904/5, se aflau la Paris 81 de români prini la acest nivel de studii, fiind o excepie datorit relaiilor noastre privilegiate cu Frana, de regul studenii strini neavând acces la obinerea unei astfel de diplome decât din 1912, când s-a creat doctoratul ,,universitar".

În linii mari, aceast structur socio-profesional este oarecum similar cu cea a Parlamentului din a doua jumtate a veacului XIX (vezi George D. Nicolescu, Parlamentul român, 1866-1901. Biografii i portrete, Bucureti, I.V. Socec, 1903). 68 I. Valjan, Cu glasul timpului. Amintiri, p.137-138. 69 Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.62. 70 Cf. Pierre Moulinier, Historiographie et sources de l'histoire des migrations étudiantes en France (18001940), în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.147. 71 Cf. N. Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché de l'emploi du travail intellectuel (fin XIXe-années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, citat, p.142. 72 Jacqueline Gatti-Montain, Le système d'enseignement du droit en France, Lyon, Presses universitaires, 1987.

67

Semnificativ este îns faptul c prin însuirea cunotinelor juridice în spaiul francez, tinerii români care i-au fcut studiile aici au contribuit în mod decisiv la transferul unor achiziii în domenii de maxim interes, precum dreptul public, cel economic, cel internaional etc73, cu repercursiuni importante pentru modernizarea societii româneti. Din impresionantul contingent de tineri români care i-au fcut studiile de drept în Frana ori s-au specializat aici, dobândind de cele mai multe ori un doctorat, invocm aici doar câteva nume, chiar cu riscul ca paragraful s par oarecum monoton, dar mai ales mult prea departe de ceea ce a însemnat numeric studenii din România: C.D. Anghel (n.1868), ajuns succesiv magistrat, director al Vmilor i Timbrului (1897-1903), avocat al statului i prefect; Romulus Angelescu (n.1887), cu doctoratul în capitala Franei, a ajuns comisar al guvernului pentru Basarabia (1919), director al Bancii Generale a României (1929-1931) i cenzor la Banca Naional (19291936), director al Societii ,,Congresul Economic Românesc"; Constantin PetrescuErcea (n.1892), liceniat la Bucureti i doctor la Paris, a fost profesor de drept comercial la universitile din Cernui i Cluj; George Strat (1894-1961), liceniat la Iai i doctor la Paris (1922), a ajuns profesor de economie politic la universitatea din Cluj, fiind totodat referent pe chestiuni economice al Consiliului Legislativ (1926-1934) i reprezentant al României la Liga Naiunilor; Liviu Lazr (n.1898), cu dou doctorate în drept la Cluj (1921) i Paris (1924), ajuns profesor universitar de legislaie agrar i industrial în inima Ardealului; Alexandru C. Angelescu (n.1902), cu licena la Bucureti i doctoratul la Paris, a ajuns profesor de drept civil la Universitatea din Cluj; Mihail Berceanu (n.1882), devenind profesor universitar, ef de cabinet al lui I.I.C. Brtianu, prefect pe la mai multe judee, deputat în repetate rânduri, subsecretar de stat la Ministerul Domeniilor, la Industrie i Comer etc; Aurelian R. Ionacu (1903-1990), cu doctoratul la Paris în 1930, profesor de drept civil la universitile din Iai i Cluj; Mihai Antonescu (n.1855), cu o licena la Bucureti (1878), imediat apoi avocat, procuror i judector, pentru ca în 1882 s se îndrepte spre Paris, unde dup trei ani va obine titlul de doctor, ulterior devenind consilier la Curtea de Casaie, avocat al statului, profesor de drept agricol i forestier la coala de Agricultur din Herstru .a.; Anton Bibescu (1878-1951), absolvent al Liceului Condorcet din Paris, liceniat în litere i drept tot aici, dup care a fcut o carier diplomatic, lucrând la Legaiile noastre din capitala Franei, Londra, New York i Madrid; Ioan Cmrescu (n.1882), doar liceniat în drept la Paris, ajuns îns ef de cabinet la Ministerul Instruciunii i Cultelor, prefect, preedinte al Uniunii Camerelor Agricole, ministru de Interne (1921-1922) etc; Mihail Cantacuzino (1867-1928), liceniat în litere i doctor în drept la Paris, ajuns primar al Bucuretiului (1904-1907) i ministru al Justiiei (1910-1914, 1916-1918); Alexandru Cerban (n.1874), care dup ce a profesat o vreme avoctura a intrat în magistratur, în cele din urm ajungând profesor de drept civil la Universitatea din Bucureti; Nicolae Crtunescu (1842-1904), cu licena i doctoratul la Paris (în 1874 i 1876), ajuns profesor de drept

Michel Miaille, Sur l'enseignement des Facultés de droit en France. Les réformes de 1905, 1922 et 1954, în ,,Procès. Cahiers d'analyse politique et juridique", 1979, no.3, p.78-107; Bruno Dumons, Gilles Pollet, Universitaires et construction de l'État providence: la formation économique et juridique des élites françaises (1890-1914), în ,,Revue d'histoire des facultés de droit et de la science juridique", 1990, no.20, p.179-195; Jacques Fialaire, L'université et l'enseignement du droit à travers l'histoire, în vol. Du droit du travail aux droits de l'humanite. Études offertes à Philippe-Jean Hesse, sous la direction de Yvon Le Gall, Dominique Gaurier et Pierre-Yannick Legal, Rennes, Presses Universitaires de Rennes, 2003, p.465-478 .a.

73

roman la Universitatea din Bucureti, membru în comisia de elaborare a legii instruciunii publice din 1898, în mai multe rânduri deputat i senator; Neculai Dacovici (18881969), dup doctoratul obinut la Paris în 1915 va face o carier universitar la Iai; George Diamandi (1867-1917), cu studii juridice la Paris, unde a fost atras de doctrina marxist, publicând i conducând revista ,,L'Ere Nouvelle" (1893-1894), în care au scris Fr. Engels, Paul Lafargue (ginerele lui Karl Marx), August Bebel, G. Plehanov, Al. Millerand (devenit preedinte al Franei între 1920-1924), G. Sorel .a., pentru ca dup revenirea în ar s editeze ziarul ,,Lumea Nou", într-un stil cât se poate de ,,occidental", s ajung ministru plenipoteniar, director general al teatrelor din România i deputat în mai multe legislaturi; Constantin Dissescu (1854-1932), ajuns profesor a Universitatea din Iai i apoi la Bucureti, în mai multe rânduri senator i ministru la Justiie i Culte i Instruciune Public; Mircea Djuvara (1886-1944), care la Paris, pe lâng doctoratul în drept, a susinut i pe cel în filosofie, devenind apoi profesor la Universitatea din Bucureti, de mai multe ori deputat, dar i ministru al Justiiei; Petru Dragomirescu (n.1882), dup doctoratul parizian (1909) a ajuns profesor la facultatea de drept din Iai; Wilhelm Filderman (1882-1963), dup absolvirea facultii de drept din Bucureti îi va trece doctoratul la Paris, intrând apoi în viaa politic i fiind pentru o lung perioad preedinte al Uniunii Comunitilor Evreieti din România (1929-1948); Ioan Florescu (n.1871), doar cu licena la Paris, a activat în viaa politic, fiind ministru al Justiiei (1922-1923), apoi ambasador la Madrid, fondator totodat al revistei de limb francez mult apreciat, ,,La Roumanie Nouvelle" (Bucureti); Constant Georgescu (n.1885), cu doctoratul susinut aici în 1907, ajuns profesor de legislaie financiar româneasc i comparat la facultatea de drept din Bucureti; Dimitrie Grecianu (n.1860), doar liceniat în drept la Paris, ducând îns în ar o intens activitate politic, ca prefect i primar al Iaului, ministru la Lucrrile Publice i la Justiie; Aurelian Ionacu (1903-1990), cu licena la Iai, dar cu un doctorat în dreptul privat la Paris (1930), ulterior profesor la Universitatea din Cluj; Traian Ionacu (1897-1981), dup o licen ieean, va susine doctoratul la Paris (1923), predând apoi la universitile din Cernui i Iai, iar ca ,,invitat" la Nancy, Lyon i Lille, totodat ocupând posturi precum director general al învmântului universitar (1929-1931), membru al consiliului legislativ de unificare a codului civil (1926-1935), rezident regal al inutului Prut .a.; Take Ionescu (1858-1922) i-a trecut toctoratul aici în 1881, fiind apoi în mai multe rânduri ministru la Instruciune Public i Culte, Finane, Interne, Externe, iar pentru scurt timp chiar prim-ministru; Ion Kalinderu (1840-1913), care a ocupat apoi mult vreme funcia de administrator al Domeniilor Coroanei, membru al Academiei Române, dar mai ales fiind un foarte influent om în viaa politic a vremii; Al.Em. Lahovari (n.1855), absolvent al Liceului ,,Condorcet" i cu doctoratul la Paris în 1880, a intrat în corpul diplomatic, fiind ambasador al României la Roma, Constantinopol, Viena i Paris; Ion Lahovari (18481915), ca i fratele su amintit anterior, i-a luat aici doctoratul în drept i licena în litere, ulterior fiind ambasador la Paris, ministru de Externe, dar i la Agricultur i Domenii; Istrate Micescu (n.1881), cu licena în 1903 i doctoratul în 1906, ajunge profesor universitar la Bucureti, ministru de Externe i la Justiie; George Mironescu (18741954), liceniat în litere i drept la Bucureti (1894), dup care a fcut studii juridice la Paris, susinând doctoratul în 1899, devenind apoi profesor de enciclopedia dreptului la universitatea din capital, ministru al Instruciunii Publice, de Externe, de Finane, de Interne, chiar i prim-ministru; Ioan Mitilineu (n.1868) i-a luat aici doar licena în drept

(1888), dup care a fost magistrat, prefect al poliiei capitalei, ministru de Justiie i de Externe; Constantin Nacu (1844-1920), cu licena i doctoratul la Paris, a devenit ministru al Justiiei, al Finanelor i al Cultelor; Demetru Negulescu (1875-1951), dei a fost liceniat în matematici la Bucureti (1896), îi va trece doctoratul în drept la Paris (1900), pentru ca apoi s ajung profesor de drept internaional privat la universitatea din capital; Paul Negulescu (1874-1946), cu doctoratul susinut aici în 1898, va fi profesor la universitatea din Bucureti; Al. Otetelianu (n.1886), liceniat în drept la Bucureti, în 1907, dar i absolvent al facultii de litere, i-a trecut doctoratul în tiine juridice la Paris (1910), ajungând profesor la universitatea din capital; Ioan Papiniu (n.1853), doctor al acestei faculti în 1879, dup care intr în diplomaie, fiind însrcinat cu afaceri la Salonic, Constantinopol, Budapesta, Sofia i Belgrad; N. Petrescu-Comnen (18811958), cu doctoratul în drept la Sorbona în 1905, a intrat în diplomaie, fiind delegatul României la Societatea Naiunilor, la diverse conferine internaionale, ministru plenipoteniar la Berna, Berlin i Vatican, dar i ministru de Externe (1938-1939); Mihail Pherekyde (1842-1928), dup o licen în litere ­ în 1862 ­ i un doctorat în drept la Sorbona în 1866, devine un activ om politic, fiind de mai multe ori ministru la Justiie, Lucrri Publice, Externe i Interne; Petru Pogonat (n.1880) i-a trecut aici doctoratul în 1909, dup care a ajuns profesor de drept internaional public la Universitatea din Iai; Tudor Popescu (1913-2004), absolvent al facultii din Iai, dar cu un doctorat la Paris în 1940, a ajuns profesor universitar în capitala Moldovei, iar apoi la Bucureti, predând dreptul civil, dreptul internaional privat i dreptul comerului internaional, fiind totodat membru al Consiliului Legislativ Român, ef de sector la Institutul de Cercetri Juridice, preedinte al Societii de Drept Comparat de la noi, preedinte al Curi de Arbitraj Comercial Internaional din România etc; Savel Rdulescu (n.1895) i-a trecut aici doctoratul în 1923, lucrând apoi în diplomaie, printre altele ca reprezentant al României la Liga Naiunilor, ocupând pentru mai muli ani funcia de subsecretar de stat la Externe; Constantin Stoicescu (1852-1911) i-a trecut aici doctoratul în 1876, ocupând o vreme postul de prim-secretar la Legaia român din Paris, devenind apoi ministru la Lucrri Publice, Justiie, Externe i la Domenii; Ioan Tanoviceanu (1858-1917) a susinut doctoratul în 1884, fiind apoi profesor de drept penal i procedur penal la Universitatea din Bucureti; Gh. Ttrescu (1886-1957) i-a luat doctoratul la Paris în 1912, devenind apoi un activ om politic liberal, ambasador la Paris, ministru la Industrie i Comer, la Externe, la Interne i chiar prim-ministru; Anibal Teodorescu (1881-1971), doctor la Paris în 1905, ajuns apoi profesor de drept administrativ la Universitatea din Bucureti; Nicolae Titulescu (1882-1941), absolvent al acestei faculti, de mai multe ori ministru la Finane i la Externe, ministru plenipoteniar la Londra i Haga, delegat permanent al României la Liga Naiunilor .a. Totodat, în strâns legtur cu facultatea de drept, nu putem omite din instituiile ce au primit tineri de la noi pe celebra École Libre des Sciences Politiques din Paris. Creat imediat dup rzboiul franco-german, în 1872, acest stabiliment a contribuit i el într-o msur semnificativ la formarea elitelor politice i administrative româneti, oferind o program ce cuprindea în termeni largi tiinele politice, economice i sociale74. Mai mult chiar, din 1895 s-a creat i un doctorat în tiine politice i economice. Ca în cazul mai tuturor elevilor acestei coli, românii erau în principal studeni la facultatea de

74

Pierre Rain, L'École Libre des Sciences Politiques 1871­1945, Paris, Fondation Nationale des Sciences Politiques, 1963.

drept, dar frecventau aici fie seciunea diplomatic, fie pe cea economic i financiar. Între 1891-1895, de pild, din totalul studenilor strini înscrii la aceast coal, românii se aflau pe primul loc, cu 56 de studeni, urmai de greci (37), bulgari (36) i polonezi (33)75. Muli dintre aceti tineri au ocupat ulterior funcii importante, precum: Victor G. Antonescu (1871-1946), care dup o licen în ar urmeaz cursurile acestei coli, obinând totodat i doctoratul în drept (1895), devenind ulterior profesor la coala de Finane i la cea superioar de tiine de Stat din Bucureti, director la Banca Naional, ministru plenipoteniar la Paris i Geneva, ministru al Justiiei (1914-1916, 1933-1935), de Finane (1916-1917, 1935-1936) i de Externe (1936-1937); C.C. Arion (1856-1923), care în paralel cu un doctorat în drept la Paris (1878) a urmat i cursurile acestei coli, devenind apoi profesor universitar, ministru al Cultelor i Instruciunii Publice, la Externe, la Agricultur i Domenii, iar pentru o scurt perioad chiar viceprim-ministru (1918); Gh. Alesseanu (n.1872) a ajuns profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale i Industriale din Bucureti i prim-preedinte la Înalta Curte de Conturi, dup stagiul parizian (1895) dobândind în ar i o licen în drept; Marco Barasch (1897-1955), cu licena în drept în ar, a susinut la Paris doctoratul, devenind totodat i ,,diplomat" al acestei coli de tiine Politice (1922), practicând apoi avocatura, ocupând postul de consilier tehnic la Ministerul Muncii, predând o vreme legislaie industrial etc, dar mai ales publicând mult în acest domeniu din urm; Mihai Boerescu (n.1875), totodat cu un doctorat în drept la Paris, a lucrat în diplomaie, la Berlin, Londra, Berna etc; Raoul Bossy (1894-1975), absolvent i al facultii de drept de aici, dup care a fcut o excelent carier diplomatic, lucrând printre altele la Viena, în Finlanda, la Budapesta, Roma i Berlin; Victor G. Cdere (n.1891), dup un doctorat susinut în ar, la Iai, s-a specializat în tiine politice la Paris, fiind i benefeciarul unui certificat de agregaie de drept civil tot aici, ajungând apoi profesor universitar de procedur civil, deputat, secretar general la ministerele de Justiie i Interne, ministru plenipoteniar la Varovia etc; Constantin Cesianu (n.1887), ajuns ministru plenipoteniar la Paris; Alexandru Constantinescu (1859-1926), cu doctoratul în drept la Paris revine în ar, fiind de mai multe ori ministru la Agricultur i Domenii, la Interne i la Industrie i Comer; Alexandru Djuvara (1858-1913), absolvent i al facultii de drept din Paris, ulterior de mai multe ori deputat i ministru la Justiie, Industrie i Comer, iar apoi la Externe; Trandafir Djuvara (1856-1935), cu un doctorat i în litere, a avut apoi o carier de diplomat, activând la Paris, Bruxelles, Belgrad, Sofia i Constantinopol; Ion Lugoianu (n.1890), absolvent i al facultii de drept din Paris, va fi între 1919-1921 consilier tehnic al delegaiei române la Conferina pcii din capitala Franei, ulterior subsecretar de stat, ministru al Instruciunii Publice, la Industrie i Comer, iar o vreme ambasador la Vatican; Al. Marghiloman (1854-1925), cu studii în drept i tiine politice la Paris, unde i-a luat doctoratul în 1878, fiind apoi de mai multe ori ministru la Lucrri Publice, la Domenii, Justiie, Externe, Interne i la Finane; Gheorghe Moroianu (1870-1945), absolvent al Institutului Superior de Comer din Anvers (1892), dup care a urmat École Libre des Sciences Politiques din Paris (1892-1895), luându-i doctoratul la Tübingen în tiine economice i financiare (1897), dup care va ajunge consul al României la Londra, apoi ataat comercial în Austro-Ungaria, în Germania i Rusia (Odesa), membru al delegaiei române la Congresul de Pace de la Paris (1919), rector al Academiei de Înalte

75

Dup Annales de l'École Libre des Sciences Politiques. Recueil trimestriel, Paris, Felix Alcan, pentru anii menionai.

Studii Comerciale i Industriale din Cluj, de mai multe ori deputat în Parlament, fondatorul revistei ,,Observatorul economic social" (1931) .a.; Mihail Seulescu (18611929), absolvent al Universitii din Berlin, dup care a urmat secia economic a colii de Înalte Studii din Paris, devenind profesor la facultatea de drept din Bucureti, de mai multe ori secretar general al Ministerului de Finane, iar pentru scurt vreme, în 1918, chiar eful acestui departament; Toma Stelian (1860-1925) i-a luat licena în drept la Bucureti, dup care a susinut doctoratul la Paris, devenind i diplomat al colii de tiine Politice, ajungând profesor la Universitatea din Iai i apoi din capital, ministru de Justiie .a. Evident, dei într-o msur redus, i alte faculti provinciale au contribuit la formaia juridic a tinerilor români, prezeni sporadic la Toulouse, Nancy, Bordeaux, Grenoble sau Lyon. De pild, la Toulouse a urmat dreptul Vladimir Ghika (1873-1954), dup care va studia tiinele politice la Paris, îi va trece doctoratul în teologie la Roma, devenind preot catolic i implicându-se în aciuni caritabile, aprig susintor al grecocatolicismului la noi dup instaurarea regimului comunist. Pe la Grenoble au trecut între 1924-1927 Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938) i Ion I. Moa (1902-1937), lideri naionaliti ai micrii de dreapta din România, precum i Gh. Bileanu (1901-1975), ajuns avocat i confereniar la Universitatea din Iai. La Bordeaux s-a specializat Erast Tarangul (n.1901), în 1925/6, devenind apoi profesor de drept administrativ comparat la Universitatea din Cernui, iar mai apoi a trecut pe aici Drago Rusu (1910-1994), care a stat între 1934-1942, susinându-i doctoratul, pentru ca ulterior s devin profesor la Universitatea din Cluj. Iar la Lyon a studiat Luca Gheorghiade (n.1894), ajuns inspector la Ministerul Muncii, director general în Ministerul Basarabiei, director al ziarului ,,Înainte" etc. Dei de pe la mijlocul vecului al XIX, medicina parizian este tot mai mult concurat de facultile germane, i îndeosebi de cea vienez, pentru înc mult vreme Parisul a rmas ­ dup expresia nord-americanilor, extrem de interesai înc de pe atunci de studiile în acest domeniu76 ­ o veritabil ,,Meca medical". Indiscutabil, Frana a avut un rol fundamental în naterea medicinii tiinifice. Aici ,,Clinica" a devenit un veritabil laborator77, Claude Bernard ­ ajuns profesor la Collège de France ­ publicând în 1865 lucrarea fundamental Introduction à l'étude de la médecine expérimentale, i tot aici Louis Pasteur a pus bazele microbiologiei i a dezvoltat laboratoarele în strâns legtur cu spitalul, unul dintre aceste institute, întemeiat în 1888 i foarte vizitat de studioii strini, purtându-i chiar numele. Spre deosebire de spaiul german, educaia medical francez punea un accent deosebit pe învmântul clinic, stagiile în spitale i practica diseciilor constituind atuuri semnificative în aceast competiie. În plus, în 1893 a fost introdus în programa facultii de medicin un certificat de tiine fizice, chimice i naturale (PCN), înlocuit în 1934 cu un PCB (B-ul fiind de la biologie). În acest context, mari contingente de tineri români au fost atrai deopotriv de acest mediu fertil de educaie în domeniul sntii, pân atunci cvasiabsent în spaiul nostru78. Nu întâmpltor, în 1890, în cadrul facultii de medicin din Paris, din zece

Vezi Erwin R. Ackerknecht, Medicine at the Paris Hospital 1794-1848, Baltimore, The John Hopkins Press, 1967; Russel M. Jones, American doctors in Paris 1820-1861. A statistical profile, în ,,Journal of History of Medicine", vol.25, 1970, pp.143-157. 77 M. Foucault, Naissance de la clinique, Paris, PUF, 1988. 78 Pentru doctorii în medicin români, pân la 1894 vezi George Bengescu, Bibliographie franco-roumaine du XIXe siècle, Bruxelles, Edit. Lacomblez, 1895 (cap. ,,Thèses de doctorat présentées et soutenues par les

76

studeni înmatriculai, apte erau strini, România situându-se pe locul trei ca pondere (10%), precedat de Rusia (32,5%) i Statele Unite (19%), dar urmat îndeaproape de Imperiul Otoman (9%)79. De altfel, la scara întregului învmânt medical superior francez, studenii din România au constituit în 1909 un procent de 7,7%, iar în 1913 doar 6%80, în marea majoritate înmatriculai la Paris. Se cuvine îns a meniona faptul c din 1803 pân în 1892 în Frana erau pregtite dou categorii de practicieni, ,,doctorii" i ,,ofierii de sntate", ulterior disprând aceast distincie. Pentru a urma prima filier, era nevoie de diploma de bacalaureat, studiind apoi patru ani într-o ,,coal" de medicin. Îns pentru cei care nu deineau un bacalaureat, puteau s se pregteasc a deveni ,,moa" sau ,,dentist", aceast categorie din urm fiind reglementat abia în 1892 (sub titulatura de ,,chirurg dentist"). În acest context, se constat c între 1885-1892 doar între 11%-14% studioi strini au fost primii la doctorat, numrul lor crescând apoi uor, pentru ca de la cumpna veacurilor XIX-XX s scad simitor: 62 în 1899, 28 în 1903, 17 în 1911, 11 în 1913. Explicaia declinului rezid într-o serie de msuri restrictive fa de strini, dar mai ales în faptul deja artat mai sus, în ceea ce privete crearea din 1898 a ,,doctoratului universitar", ce va atrage mase imense de studeni strini: dac în 1900/1 erau doar 91 de tineri ce se pregteau pentru un atare titlu, în preajma izbucnirii primului rzboi mondial (1912/3) numrul lor crete la 676. Comparativ, de pild, în 1907/8, din 116 studeni strini înmatriculai pentru prima data la medicin, 14 au optat pentru un doctorat de stat, iar 102 pentru cel universitar81. Dintr-o alt perspectiv, la facultatea de medicin din Paris, în 1922 erau înscrii 131 de studeni români, din acetia 94 fiind de religie mozaic, pentru ca numrul tinerilor de la noi s tot sporeasc, în 1930 ­ de pild ­ unul din nou studeni s fie român (dintr-un total de 436) sau, mai nuanat, din trei studeni strini unul provenea din România ­ este drept, în mare parte israelii (trei evrei la un cretin). Adresând o cerere de înscriere decanului facultii de medicin din Paris în 1923, Moise Taner îi motiva acestuia dezideratul: ,,Sunt un student evreu din România. În aceste puine cuvinte se afl o întreag tragedie. Nu ignorai ­ sper ­ persecuiile împotriva evreilor din ara noastr. Vreau s vin la Paris ca s-mi continui studiile, de altfel cu greutate începute (primul an de medicin). [...] Ajutai un om pierdut care nu are nici o speran"82. Iar explicaii ca ale acestuia au invocat mult ali evrei de la noi, care beneficiind de cetenia român acordat la finele primei conflagraii, dar mereu supui în patria lor provocrilor antisemite83, s-au îndreptat îndeosebi spre Frana, generând o problem de suprareprezentare. Nu întâmpltor, proaspt numitul decan al facultii din Paris, Victor

roumains devant les facultés étrangères jusqu'à la fin de 1894. Faculté de médicine de Paris"). De asemenea: Samuel Herscovici, De l'influence médicale française en Roumanie, Thèse pour le doctorat en médecine, Faculté de médecine de Paris, 1933. 79 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.62. 80 Pierre Moulinier, Historiographie et sources de l'histoire des migrations étudiantes en France (18001940), citat, p.147. 81 Pierre Moulinier, Les étudiants étrangers à Paris au XIXe siècle. Origines géographiques et cursus scolaires, citat, p.95-111. 82 Bruno Halioua, Blouses blanches, étoiles jaunes. L'exclusion des médecins juifs en France sous l'Occupation, Paris, Édit. Liana Levi/Piccolo, 2002, p.27, 30-31. 83 Lucian Nastas, Die Unmöglichkeit des Andersseins. Überlegegungen zum universitären Antisemitismus in Rumänien 1920-1940, în ,,Jahrbuch für Universitätsgechichte", Band 4, hrsg. Marie-Luise Bott, Stuttgart, Franz Steiner Verlag, 2001, p.54-67.

Balthazard (profesor de medicin legal, ales la 11 iunie 1919 membru de onoare al Academiei Române), a însrcinat în iunie 1931 o comisie care s analizeze acest aspect i care a redactat un raport intitulat La pléthore médicale, pe care l-au înmânat rectorului, atrgându-i atenia asupra problemelor generate de numeroasa cohort de studeni evrei din România care ndjduia s obin diploma de stat i s profeseze în Frana. i nu înainte de a încheia raportul, cei cinci profesori semnatari adresau retorica i dilematica observaie, dac pentru aceast ,,legiune de israelii" a acordat guvernul francez românilor, în 1857 i 1866, ,,privilegiul" echivalrii bacalaureatului i mai ales dreptul de a obine o diplom de stat. Iar în acest context, nu s-au putut abine s nu adauge faptul c acest privilegiu ,,se aplica vechilor români ai Moldo-Valahiei i nu israeliilor, care sunt doar ceteni români de dat recent"84. Momentul coincide de altfel cu tendina de radicalizare a discursului xenofob din Frana, dar mai ales în mediul universitar al anilor 1930. Nu întâmpltor, în 1939 este chiar prezentat o disertaie doctoral la Paris, a lui Jacques Boudard, intitulat sugestiv: De l'envahissement du corps médical français par certains éléments ,,nés" en Pologne et Roumanie85. De altfel, toat aceast atmosfer, ca i împrejurrile politice europene, au dus la promulgarea în Frana a legii din 16 august 1940, ce inaugura excluderea medicilor evrei i interzicerea exercitrii medicinei de ctre practicienii strini, a celor care au dobândit cetenia francez dup 1927, printre acetia numrându-se i numeroi israelii din România, precum i a ,,Statutului evreilor" din 18 octombrie 1940 i din 11 august 1941, ce impunea un numerus clausus, fixând la 2% numrul medicilor evrei. În lumea medical francez cu atitudini antisemite, deosebit de activ în procesul de eliminare a concurenei reprezentat de evrei, cei de la noi ­ alturi de practicienii originari din Polonia ­ erau desemnai ca ,,d'immigrés qui avaient ouvert boutique comme dans un bazar d'Orient"86. Creterea efectivelor de studeni din România a fost favorizat îndeosebi de pe la începutul anilor `20 de introducerea unui statut special pentru strinii doritori a-i completa practica medical, cel de ,,assistant étranger". Lucrând în clinicile universitare din Paris, aceast funcie tiinific era finalmente atestat printr-un certificat, care alturi de alte tipuri de titluri tiinifice ­ precum cele de ,,moniteur" sau ,,interne des hôpitaux", au devenit la întoarcerea în ar excelente atuuri pentru o bun poziie profesional. Astfel, ca ,,assistant étranger", i-au continuat studiile în Frana i s-au specializat aici un numr apreciabil de absolveni cu titlul de doctor al universitilor româneti postbelice: Eugen Aburel (1899-1975), absolvent al medicinei la Iai în 1923, a lucrat ca asistent strin la Clinica de Obstretic i Ginecologie ,,Tarnier" din Paris, între 1928-1930, fiind totodat intern i la Maternitatea ,,Boucicaut", dar absolvind i Institutul de Hidrologie i Climatologie din capitala Franei, ulterior devenind profesor la universitatea moldav; Ilie Antoniu (1862-1935), care dup studii medicale la Bucureti a urmat un stagiu la spitalul ,,Val de Grace" din Paris, dar i prin altele, specializându-se ca medic militar, continuându-i practica la Londra, Berlin i Viena, pentru ca revenit în ar s ajung pân la gradul de medic general de brigad, inspector general al Serviciului Sanitar al

84

Cf. Bruno Halioua, Op. Cit., p.31. Vezi i Jean Pecout, L'Etude et l'exercice de la médecine par les étrangers, Paris, Librairie du Recueil Sirey, 1939; Ralph Schor, L'Antisémitisme en France pendant les années trente. Prélude à Vichy, Bruxelles, Complexe, 1992. 85 Paris, Impr. de L. Cario, 1939, 86 p. (Thèse de médecine, Paris, 1939, no.157). 86 Apud Bruno Halioua, La xénophobie et l'antisémitisme dans le milieu médical sous l'Occupation vus au travers du ,,Concours Médical", în ,,Médecine sciences", Paris, vol. 19, 2003, nr.1, p.109.

Armatei, profesor la coala de Infanterie i Cavalerie, la Institutul Medico-Militar, la Oficiul Naional de Educaie Fizic i la coala Superioar de Rzboi; Ion G. Blteanu (n.1887), care dup doctoratul din ar (1913) a continuat specializarea la Institutul de Igien din Strassburg (1920-1921), apoi la Instititul Pasteur (1921-1922), ulterior mergând i la Institutul Lyster din Londra (1924-1926), devenind profesor de patologie general la Universitatea din Iai; Mihai D. Ciuc (1883-1969), mai întâi cu studii medicale la Bucureti, unde i-a luat i doctoratul (1907), pentru ca mai apoi s lucreze la Institutul Pasteur, devenind ulterior profesor de igien la Universitatea din Iai i de bacteorologie la cea din Bucureti, membru al Academiei Române etc; Virgil Nitzulescu (n.1896) obine doctoratul în medicin la Iai, în 1922, începe cariera universitar în diverse posturi de ,,ateptare" la Bucureti (ca docent, ef de lucrri), dup care se va specializa la Paris ca ,,assistant étranger", dobândind totodat o diplom a Institutului de Medicin Colonial, dup care va deveni profesor la Universitatea din Iai .a. Îns prezena masiv a strinilor la facultile de medicin în anii `30 îndeosebi, a generat reacii din partea sindicatelor studeneti i profesionale autohtone, care au pus în discuie libertatea de admitere a alogenilor în universitile franceze, nu în ultimul rând al acelora provenii din România, evrei îndeosebi, predispui a se stabili ulterior în hexagon87. Astfel, la începutul anului 1935 s-a introdus i în Frana o selecie a strinilor pe temeiul ,,preferinei naionale", nemaifiind admii ca ,,interni" decât pe baza unei riguroase selecii. Îns acest ,,protecionism" aproape c nu a fost sesizabil, Frana continuând s rmân principala gazd a tinerilor studioi strini, îndeosebi la medicin i drept. Dintre românii care au urmat studiile medicale la Paris, amintim selectiv pe: Constantin Angelescu (1869-1948), cu un doctorat în 1897 i multe contribuii în revistele de specialitate franuzeti, ajuns profesor de chirurgie la Universitatea din Bucureti i de mai multe ori ministru la diverse departamente, apreciat ca unul din marii reformatori ai învmântului românesc, totodat prim-ministru (1933-1934) etc; Paul Anghel (1869-1937), care dup studii universitare în ar îi trece doctoratul la Paris în 1897, ajungând profesor de chirurgie la Iai; Ecaterina Arbore-Ralli (1873-1937), care dup un doctorat la Bucureti s-a specializat vreme de doi ani cu Elie Metchnikoff la Institutul Pasteur (obinând un nou doctorat, în 1898), ulterior afirmându-se în lupta pentru emanciparea femeii, iar dup stabilirea la Moscova în anii interbelici a devenit agent a Cominternului88; Constantin Bacaloglu (1871-1942), cu doctoratul susinut în 1899, dup care va ajunge profesor la Universitile din Iai i Bucureti, specialist în patologia intern i numeroase lucrri de specialitate; George Bogdan (1859-1930), dup obinerea doctoratului în 1885 a revenit în ar, devenind profesor de medicin legal la Universitatea din Iai; Christea Buicliu (1857-1916), absolvent al facultii pariziene de medicin în 1883, lucrând o vreme ca ,,intern" i apoi ,,extern" pe la diverse spitale din capitala Franei (Bicêtre, Tenon, Charité), ajuns apoi profesor la Universitatea din Bucureti; Constantin C. Cantacuzino (1849-1920) a început studiile medicale la

Donna Evleth, The `Romanian Privilege' in French Medicine and Anti-Semitism, în ,,Social History of Medecine", vol. XI, 1998, no.2, p.216-226. Vezi i Bénédicte Vergez, Le monde des médecins au XXe siècle, Paris, Edit. Complexe, 1996, care scoate în eviden trei categorii de ,,indezirabili" printre mediciniti: strinii, femeile i evreii. 88 Era fiica lui Zamfir Arbore din Cernui, care în urma conjuraiei nereuite a lui Neceaev s-a refugiat mai muli ani în Elveia, de altfel Ecaterina nscându-se la Baix, în cantonul Vaud. A mai avut o sor, Nina, ce va ajunge desenatoare, cu studii de specialitate la Paris.

87

Bucureti, pe care le-a continuat îns la Paris, specializându-se în ginecologie, la întoarcere fiind numit medic al Casei Regale i la Spitalul Brâncovenesc, efor al spatalelor civile etc; Ioan Cantacuzino (1863-1934), absolvent al Liceului ,,Louis le Grand" (unde a fost coleg, printre alii cu Romain Rolland, Joseph Bédier i André Suarèz), iar dup dou licene la Sorbona (în filosofie i tiine naturale) urmeaz medicina (doctorat în 1894), ulterior devenind profesor la Universitatea din Iai, apoi la Bucureti, asistent al lui Elie Metchnikoff la Institutul Pasteur (1896-1901), director general al Serviciului Sanitar din România (1908-1910), ministru al Muncii i Sntii (1931-1932), fondator al unor reviste de specialitate etc, fiind considerat drept creatorul colii româneti de imunologie i patologie experimental; Ioan Costinescu (n.1871), cu un doctorat la Paris, ajungând în ar de mai multe ori ministru al Sntii i Ocrotirilor Sociale, dar i la Industrie i Comer; Constantin Daniel (n.1877) i-a fcut studiile medicale la Paris între 1896-1905, lucrând ca ,,extern" la spitalele Necker, Cochin .a., i ca ,,intern" la Spitalele Broca, Beaujon .a., devenind apoi profesor de ginecologie la Universitatea din Bucureti; Dimitrie Drghicescu (1841-1919) a dobândit titlul de doctor în 1867, mai apoi ocupând catedra de anatomie descriptiv a facultii de medicin din Bucureti; Constantin Garoflid (1872-1943), care dei a terminat medicina la Paris a activat în câmpul politic mai mult ca specialist în problemele agrare, fiind de dou ori ministru al acestui departament; N. Gheorghiu (1867-1958) a luat titlul de doctor în 1900, dup ce vreme de ase ani a fost ,,extern", iar apoi ,,intern" pe la diverse spitale pariziene de obstretic i ginecologie, devenind profesor la Universitatea din Bucureti, fondator al unei reviste de specialitate etc; Dimitrie Grecescu (1841-1910) a trecut un doctorat în medicin cu un subiect de botanic, în 1868, ajungând apoi profesor la Universitatea din Bucureti; P. Herescu (1868-1915) i-a trecut doctoratul în 1899, lucrând cu Sigismond Jaccoud i Championière, în ar devenind profesor la Universitatea din Bucureti, unul din marii specialiti în urologie; Toma Ionescu (1860-1926), care a cptat i cetenia francez, luând doctoratul în 1894, dup care va reveni în România ca profesor de anatomie topografic i chirurgical la facultatea de medicin din Bucureti; C. IonescuMihieti (1883-1962), dup un doctorat luat în ar (în 1907), îi va continua specializarea la Institutul Pasteur i în cadrul facultii de tiine (1908-1912), predând apoi patologia general la Universitatea din Iai, iar din 1930 bacteorologia la Bucureti; N. Ionescu-Siseti (1888-1954), cu studii medicale complete la Paris, a devenit profesor de boli nervoase la Universitatea din Bucureti; Ernest Juvara (1870-1933) a studiat medicina la Paris din 1888, luându-i doctoratul în 1895, dup care va ajunge profesor la universitile din Iai i Bucureti; Mina Minovici (1858-1933) s-a specializat la Paris în medicina legal cu Paul Brouardel, ulterior devenind profesor la Universitatea din Bucureti; D.D. Niculescu (1871-1928) i-a luat mai întâi doctoratul în medicin la Bucureti (1895), dup care va merge la Paris, obinând o diplom în chirurgia dentar (1899), înfiinând în capital, ca docent universitar, un curs liber de stomatologie; N. Popescu-Zorileanu (1847-1920), care ­ student fiind ­ a participat la rzboiul francoprusac, lucrând pe ambulanele franceze în perioada asediului Parisului i a Comunei89, dup revenirea în ar fiind directorul Institutului Sanitar Militar, cu studii valoroase de balneologie, de mai multe ori deputat etc; Gr. Romniceanu (1845-1915), devenind

De altfel, ca el au procedat i ali tineri studioi români prezeni atunci în capitala Franei. Vezi Beatrice Marinescu, . Rdulescu-Zoner, Le peuple roumain et la guerre franco-prusienne de 1870-1871, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", 1971, nr.2 (extras).

89

profesor de ortopedie la universitatea din Bucureti; Al. Sltineanu (1873-1939) a obinut doctoratul în 1901, lucrând totodat la Institutul ,,Pasteur", ajungând profesor de bacteriologie la Universitatea din Iai, iar pentru scurt vreme ocupând postul de secretar general al Ministerului Sntii .a. La formarea elitei noastre medicale au contribuit îns i alte faculti provinciale, îndeosebi cea de la Montpellier, cel mai vechi stabiliment de acest fel din lume90. Aici a studiat de altfel i prima femeie medic din România, Maria Cutzarida (1857-1919), dup ce trecuse anterior pe la Universitatea din Zürich, ulterior susinându-i doctoratul la Paris, în 1884, cu o disertaie despre rolul hidroreiei în cancerul uterin; a lucrat apoi în ar ca medic secundar, fiind foarte activ în micarea feminist. Tot la Montpellier au mai studiat: George Assaky (1855-1899), doar doi ani, dup care s-a transferat la Paris (în 1875), devenind apoi profesor de chirurgie i de anatomie topografic la facultatea de medicin din Bucureti; Atanasie Demosthen (1845-1925), care i-a susinut doctoratul în 1872, devenind ulterior profesor de fiziologie la Universitatea din Bucureti, inspector general al serviciului sanitar al armatei; Leon Sculy-Logothetides (1853-1912) i-a trecut aici licena, iar doctoratul la Paris, ajungând profesor de anatomie la Universitatea din Iai; Ioan erbnescu (1848-1909) i-a susinut doctoratul în 1874, devenind apoi medicmilitar, cu o important activitate publicistic .a. În aceste împrejurri, este explicabil puternica influen francez asupra evoluiei medicinii româneti, ale crei debuturi se afl înc de la începutul veacului al XIX, când este semnalat primul român cu studii medicale la Paris, în 1815, sporind apoi la efectivele impresionante de la finele secolului menionat, iar apoi în perioada interbelic91. Îns poate cea mai vizibil filier a studiilor în Frana pentru tinerii români ­ dei, repetm, nu i cea mai reprezentativ ca pondere ­ a constituit-o cea cuprins generic în categoria facultilor de ,,litere". Aidoma facultilor de tiine, titlurile dobândite puteau fi cele de bacalaureat, licen i doctorat, iar din 1886 ,,diploma de studii superioare", necesar prezentrii agregaiei. Dar aa cum am descris în alt parte, facultatea de litere elibera deopotriv i diplome îndeosebi pentru uzul studenilor strini: certificatul de studii franceze, diploma de studii universitare i doctoratul universitar. Ca i în cazul celorlalte domenii de studii, tinerii români aproape mereu au ocupat locul al doilea ca pondere printre strinii aflai în capitala Franei, îndeosebi pân la primul rzboi mondial. În anul colar 1889/1890, facultatea de litere era dominat de rui (20%), urmai de români (14,5%), germani i englezi (fiecare cu o pondere de 12%)92. Ierarhia se va schimba îns în perioada interbelic, în 1934/1935, de pild, studenii din

Paul Delmas, La faculté de médecine de Montpellier. Son évolution à travers les siècles, Montpellier, Imp. Montane, 1929; Hubert Bonnet, La Faculté de médecine de Montpellier. Huit siècles d'histoire et d'éclat, Montpellier, Sauramps médical, 1992; L'Université de Montpellier. Ses maîtres et ses étudiants depuis sept siècles, 1289-1989, Actes du 61e Congrès de la Fédération Historique du Languedoc Méditerranéen et du Roussillon, colloque historique tenu à la Faculté de Médecine de Montpellier les 23 et 24 octobre 1989, Montpellier, Fédération Historique du Languedoc Méditerranéen et du Roussillon, 1995. 91 Jean Vitiano, Le genie francais et son influence sur la science médicale roumaine, Vichy, L`Etat Nouveau, 1943; Mihai Sorin Rdulescu, Acte privind studenii români mediciniti la Paris în deceniul 1850-1860, în ,,Revista istoric", V, 1994, nr.5-6, p.523-527. 92 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.62; pentru distincia dintre ,,înscrii" i ,,înmatriculai" vezi p.33-35.

90

România fiind cei mai numeroi dintre strini (254, din care 110 ,,înmatriculai", iar 144 ,,înscrii"), fiind urmai de polonezi (239) i rui (95)93. Spre deosebire de facultile ,,profesionale" invocate mai sus, studiile literare au interesat o categorie mult mai larg de tineri ­ i nu numai ­ provenii din spaiul românesc. Alturi de cei care îi fceau studiile literare complete, o cohort impresionant s-a îndreptat spre Paris pentru ,,specializare" (îndeosebi bursieri), dup ce obinuse în ar diploma de licen. În plus, un numr semnificativ de femei de la noi pot fi întâlnite, îndeosebi în perioada interbelic, la fel cum nu este de neglijat cuantumul celor care doar temporar au frecventat diverse cursuri ,,literare", în cadrul unor scurte sejururi sub forma ,,concediului de studii" (îndeobte profesori secundari), dar i alii, atrai de capitala ,,boemei" i cu dorina intim de a se afla temporar în proximitatea celebritilor momentane în domeniile literar-artistice. Din aceast ultim perspectiv, cltoria în Frana a fost perceput îndeosebi ca un mijloc de însuire a unei culturi generale, de îmbogire spiritual i profit mai ales în plan spiritual. Elena Bacaloglu (n.1878), dup studii secundare la Bucureti, se va stabili vreme de trei ani la Paris, unde va audia diverse prelegeri la Sorbona i Collège de France, îndeosebi de literatur, istoria artei i filosofie, revenind în ar doar cu un certificat de studii franceze, fcând apoi jurnalism, traduceri i chiar literatur, îns mereu aflându-se în cltorii prin mai toate rile Europei; iar pentru o scurt perioad a fost soia filologului universitar Ovid Densusianu. Pentru muli din tinerii români aflai la Paris pentru studii ,,literare", oferta era deosebit de generoas, dar i traseele lor adeseori destul de complicate, datorit varietii de instituii destinate unei pregtiri cât mai specializate i performante94. De departe, Sorbona a constituit punctul central al peregrinilor români, întrucât aceasta deinuse, alturi de École Normale Superieure, aproape monopolul studiilor umaniste în perioada de organizare universitar napoleonian, dar i mai apoi95. Totodat, un rol important l-au avut i instituiile specializate pentru dezvoltarea cercetrii i formarea ,,erudiilor", existente în afara filierelor tradiionale, i pe care studioii români le-au frecventat cu asiduitate: École Pratique des Hautes Études, Collège de France, École des Langues Orientales, École des Chartes, École du Louvre sau École Libre des Sciences Politiques. Creat în 1868, École Pratique des Hautes Études dubla structura facultilor i completa seria altor mari instituii tiinifice, precum Muzeul i Observatorul96. ,,coala"

Nicolas Manitakis, Étudiants étrangers, universités françaises et marché de l'emploi du travail intellectuel (fin XIXe-années 1930). Certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, citat, p.141-142. 94 Asupra ofertei de studii ,,culturale" la facultile de litere vezi Ch. Charle, Paris, fin de siècle. Culture et politique, Paris, Seuil, 1998, p.34-35. 95 Vezi Barnett Singer, The Ascendancy of the Sorbonne. The Relations between Center and Periphery in the Academic Order of the Third French Republic, în ,,Minerva", XX, 1982, no.3-4, p.269-300; André Tuilier, Histoire de l'Université de Paris et de la Sorbonne, II, Paris, Nouvelle Librairie de France, 1994. 96 École Pratique des Hautes Études avea iniial patru seciuni: I ­ matematici; II ­ fizic i chimie; III ­ tiine naturale i fiziologie; IV ­ istorie i filologie; în 1885 s-a creat i seciunea a V-a, de tiine religioase, dei aceasta fusese hrzit prin decretul din 30 ianuarie 1869 s acopere tiinele economice, bran ce va exista doar din 1948. Seciunea religioas a fost frecventat, de pild, de Veniamin Pocitan (1870-1955), în anii când a funcionat ca superior al capelei ortodoxe române din Paris (1914-1915), ulterior ajungând arhiereu-vicar al Episcopiei Huilor, cu titlul de ,,Bârldeanul", i arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucuretilor, cu titlul de ,,Ploieteanul". Asemenea lui, a mai frecventat aceast seciune N. Popescu-Prahova (1886-1945), devenit apoi profesor la facultatea de teologie din Chiinu.

93

era beneficiara unui regim cu totul liberal, iar prin ,,directorii de studii" iniia studenii în metodele diverselor discipline tiinifice, promovând ­ asemeni seminariilor universitare germane ­ legtura direct dintre profesor i discipol într-o manier activ i deosebit de profitabil pentru cel din urm, în care formalitile erau reduse la minimum, neexistând sistemul examenelor, ci doar al referatelor tiinifice (memorii) etc. De aceea, dobândeau statutul de elev titular la aceast coal aceia care ­ indiferent de vârst sau pregtirea anterioar ­ participau la cursul unui ,,director de studii", iar de-a lungul timpului redactau unul sau mai multe ,,memorii" validate de o comisie, pentru ca dup trei ani de frecven s fie proclamat ,,elev diplomat" al acestui stabiliment. Practic, veneau aici în primul rând cei care aveau motivaii tiinifice elevate, pentru c, sub aspectul valorii diplomelor, acestea nu se bucurau de o cutare deosebit chiar pân spre cumpna dintre veacuri, deoarece ele nu aveau acoperire printr-un sistem de examene i concursuri, fundamentul sistemului meritocrato-birocratic de atunci. Este i explicaia pentru care au frecventat aceast coal un numr apreciabil de strini, îndeosebi la cumpna secolelor XIX-XX, aflai la Paris mai ales pentru specializare sau într-un soi de sejur cultural. În 1904/1905, de exemplu, din 603 ,,elevi" sau ,,candidai" la secia de tiine istorice i filologice, 259 proveneau din afara hexagonului, 66 fiind germani, 49 rui, 36 americani etc, românii situându-se abia pe locul nou (cu 9 înscrii); îns în 1909/1910, din 877 înmatriculai, 415 erau strini, germanii fiind tot pe primul loc (cu 136), dar românii aflându-se deja pe locul patru, cu 23 de studeni, devansai de americani i englezi, fiecare cu câte 50 de înscrii97. Din mulii studioi români care au trecut pe aici, pe la 1878-1879 îl aflm ­ cu titlu de exemplu ­ pe Gr.G. Tocilescu, care audiaz cursurile lui Gaston Paris, Arsène Darmesteter (fonetica limbilor romanice), Ernest-Emile Antoine Desjardins (elemente de epigrafie i studiul inscripiilor municipale ale Galiei), Oliver Rayet (istoria sculpturii greceti). De altfel, Tocilescu va fi printre puinii români care au avut ansa s profite de contactul spiritual cu cei doi frai Darmesteter, pe care i-a audiat i la Collège de France. Arsène Darmesteter nu de mult vreme descoperise o imporant lege fonetic (în 1876), ce-i poart de altfel numele, iar în 1878 tocmai publica împreun cu Adolphe Hatzfeld celebra lucrare Le Seizième Siècle, despre limba i literatura francez a acelui secol. Totodat, înc din 1871 începuse s lucreze împreun cu Adolphe Hatzfeld i la un dicionar al limbii franceze, care ar fi trebuit s fie gata în numai trei ani, dar întinzânduse pân la urm pe aptespreze98, munca celor doi semnând întru câtva cu ceea ce v-a încerca s fac la noi Al. Philippide (este drept, cu mai puin randament). În ce-l privete pe James Darmesteter (1849-1894) ­ devenit director al colii în 1892 ­, acesta se afirmase ca sanscritolog, fiind unul din ultimii discipoli ai lui Eugène Burnouf, dar i în gramatica comparat, sub impulsul lui Michel Bréal, tot de la École des Hautes Études, pe acest din urm avându-l profesor i Tocilescu. De altfel, în decembrie 1878, Gr.G. Tocilescu îi relata lui Al. Odobescu despre faptul c este tot mai atras de cursurile universitare i c se consider ,,fericit" pentru c se afl la Paris: ,,Mai cu seam leciunile de filologie comparat ale d-lui M. Bréal de la

École Pratique des Hautes Études. Section des sciences historiques et philologiques. Annuaire 1906, Paris, Imprimerie Nationale, 1905, p.151; Ibidem, 1910-1911, Paris, I.N., 1910, p.16. 98 Tiprirea Dicionarului nu va începe decât dup moartea lui Arsène Darmesteter, lucrarea primind Marele Premiu al Expoziiei de la Paris, din 1900, i Premiul ,,Jean Reynaud" de la Académie des Inscriptions et Belles Lettres.

97

H. Études i Collège de France le urmez cu mult profit"99. i într-adevr, avea toate motivele s fie încântat de Michel Bréal, devenit în 1879 inspector al învmântului superior, care preda preda gramatica comparat ­ având printre discipoli i pe Antoine Meillet ­, iar mai târziu, prin lucrarea sa Essai de sémantique. Science des significations (1897), impunându-se drept creatorul semanticii. Toat aceast atmosfer l-a fcut pe Al. Rosetti s afirme la începutul lui 1922 c ,,la Hautes Études, mai ales, mediul e cât se poate de potrivit pentru studii serioase", iar peste doi ani îi scria mentorului su I. Bianu c aceleiai coli i ,,maetrilor de aci (...) le datoresc aproape toate"100. Iar sentimente similare fuseser împrtite i mai devreme de ali filologi de la noi, precum Ioan-Aurel Candrea (1872-1950), care începe facultatea de litere din Bucureti (1892), iar între 1895-1902 se specializeaz la Paris, la École Pratique des Hautes Études, aici cunoscând pe Ov. Densuianu (cu care va lega o lung i trainic prietenie), Sextil Pucariu101, Iuliu Valaori ­ cu toii viitori profesori la universitile româneti. Alexandru Graur (1900-1988), dup o licen la Bucureti va merge la Paris (1924-1929), unde va obine o diplom la École de Hautes Études i doctoratul la Sorbona, fiind apoi director la Liceul Evreiesc din capital (1941-1944), iar din 1945 profesor universitar, membru al Academiei, autor al multor lucrri de filologie clasic i etimologie. Îns ca cei de mai sus, au mai frecventat École Pratique des Hautes Études numeroi ali români, precum: Mihai Berza, între 1935-1936; Ion Dianu, diplomat al acestui stabiliment în 1893; Grigore Nandri, între 1924-1925; Francisc Pall, între 19361938; Emil Petrovici, între 1923-1926; Sever Pop, între 1925-1927; Iosif Popovici, între 1901-1902; Orest Tafrali, între 1909-1911102 .a. De un mare prestigiu se bucura îns Collège de France, care înc de la fondarea lui, în 1530, s-a dovedit o instituie deschis oricui, fr o înscriere prealabil i fr examene, care a reuit s îmbine în mod fericit cercetarea cu învmântul. Trecut din 1852 sub oblduirea ministerului Instruciunii Publice, Collège de France avea un numr de patruzeci de catedre, cu tot atâia profesori ce ineau cursuri gratuite, iar sediul era situat într-o ambian cât se poate de stimulativ, alturi de noua Sorbon, de Liceul ,,Louis-le-Grand", Panthéon i Jardin du Luxembourg. Frecventând cursurile lui Collège de France, pe la 1878-1880, Gr.G. Tocilescu audiaz în afar de prelegerile lui M. Bréal (amintit mai sus) i pe cele ale lui P. Meyer (devenit directorul Colegiului în 1882), L. Renier i Alfred Maury. Îndeosebi legtura cu acesta din urm i-a fost de mare folos lui Tocilescu. Membru al lui Collège de France din 1862 i director general al Arhivelor Naionale între 1868-1888, Alfred Maury era un adevrat erudit, arheolog i istoric deopotriv, îndrumându-l pe tânrul român în cercetarea arhivelor franceze, pentru ca mai apoi, pe baza documentelor adunate, Tocilescu s editeze un volum din colecia

Al. Odobescu i corespondenii si, ed. Filofteia Mihai i Rodica Bichis, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.294. 100 Scrisori ctre Ioan Bianu, IV, ed. Marieta i Petre Croicu, Bucureti, Edit. Minerva, 1978, p.85, 107. 101 Pentru perioada petrecut aici, între 1899-1901, vezi Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri de tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.129-141. 102 Pe când Tafrali era student la Paris, a publicat studiul: Coleciunea cretin i bizantin a coalei des Hautes Études din Paris i studiul monumentelor noastre, în ,,Revista pentru istorie, arheologie i filologie", vol. X, 1909, p.363-368. Mai târziu, în 1934, O. Tafrali a inut 14 prelegeri la École Pratique des Hautes Études, secia tiinelor religioase, asupra Reformei i a urmrilor ei; un rezumat al acestor lecii a aprut în revista ,,Religio", XI, 1935, cu titlul: Chiesa Ortodossa e Riforma nei secoli XVI e XVII, textul fiind o prescurtare a unei lucrri în proiect, Le defence de l'ortodoxim contre calvinism au XVI et XVII siècle ­ L'oeuvre de Meletios Sirigos, întrerupt datorit decesului prematur al istoricului.

99

Hurmuzaki. Îns tot aici a cutat s-i desvâreasc studiile despre antichitatea grecoroman, lucrând îndeosebi cu epigrafistul L. Renier. Asemenea lui Gr.G. Tocilescu, cursurile de la Collège de France au fost urmrite i de un discipol al su, Orest Tafrali (1876-1937), care audiaz îndeosebi pe Ernest Babelon i R. Cagnat. De altfel, pe la Collège de France au trecut mai toi românii aflai la studii la Paris, unul din cei care au avut un rol semnificativ în modelarea tinerelor spirite i des invocat de universitarii notri literari pentru atacurile sistematice contra filosofiei pozitiviste fiind Henri Bergson, profesor aici din 1904. În afara acesteia se cuvine a fi menionat École des Chartes, creat înc din 1821, ca stabiliment tiinific i cultural de rang superior, destinat a pregti un personal înalt calificat pentru conservarea patrimoniului bibliotecilor, arhivelor, muzeelor, a monumentelor i coleciilor arheologice. În fapt, prin multitudinea disciplinelor predate aici, instituia oferea instrumentarul cel mai adecvat pentru exploatarea tuturor surselor ce serveau la recontrucia trecutului, la un moment dat dovedindu-i utilitatea chiar i în chestiuni de natur politic103. Este i motivul pentru care mai toi viitorii notri intelectuali ,,literari" au trecut pe aici, dup modelul ei Ion Bianu creând la Bucureti învmântul bibliologic, pentru ca în 1924 acelai crturar s fondeze coala Practic de Arhivistic i Paleografie, devenit din 1931 coala Superioar de Arhivistic i Paleografie. Aici a predat biblioteconomia Alexandru Sadi-Ionescu (1873-1926), fiind urmat apoi, din 1929, de N. Georgescu-Tistu (1894-1972), filolog specializat atât la École des Chartes, cât i la École Américaine des Bibliothécaires din Paris. Iar pe temeiul acelorai stimuli ­ dar i ca discipol al lui Bianu ­, Ioachim Crciun (1898-1971) a început s in din 1932 un curs de bibliologie la Universitatea din Cluj104, dup ce anterior, ca bursier al colii române din Paris, a frecventat École des Chartes (19261927), dar i Institutul Internaional de Bibliografie din Bruxelles (1927). Maria Holban (1901-1991) a urmat literele i dreptul la Bucureti, i tot aici i-a trecut doctoratul, îns s-a specializat în paleografie latin la École des Chartes. A fost apoi profesor la coala Superioar de Arhivistic din capital, iar din 1949 cercettor tiinific, editoare a unor importante tomuri de documente, fundamentale pentru reconstituirea istoriei naionale. i nu în ultimul rând, École Normale Supérieure, fondat în 1794 pentru ,,a pregti profesorii i a propaga ideile Luminilor", dar care din 1903 va fi racordat Sorbonei, prin aceea c toi elevii celei dintâi trebuie s urmeze cursurile facultilor de litere sau de tiine105. În privina acesteia, s-a invocat deja contribuia major a colii de pe ,,rue d'Ulm" la dezvoltarea ideilor liberale i republicane în spaiul francez, nu numai datorit unor profesori precum E. Lavisse, G. Monod, J. Jaurès sau L. Blum, ci mai ales prin metodele de învmânt, care încurajau discuiile critice. Cu toate acestea, nu lipsiser nici decepiile din partea unor foti elevi ai colii, din a doua jumtate a veacului XIX, datorit atmosferei intelectuale sterile de atunci, cu o educaie bazat îndeosebi pe retoric i filozofie. Pentru anii 1850-1860, Alfred Rambaud (promoia 1864), Gabriel Monod i Ernest Lavisse (promoia 1865) ­ ultimii doi devenind apoi profesori aici ­ iau manifestat nemulumirea îndeosebi fa de superficialitatea învmântului istoriei

De pild cu ocazia revizuirii procesului Dreyfus, când un document atribuit cpitanului condamnat s-a dovedit a fi un fals tocmai datorit profesionalismului unor specialiti de la École des Chartes (în 1898). 104 Mai întâi ca confereniar suplinitor la Bibliografie general (1932-1938), iar din 1946 ca profesor titular la catedra de Istoriografie român i tiine auxiliare (cf. ,,Monitorul oficial", nr.157 din 10 iulie 1946). 105 Tot din 1904, profesorii de la coala Normal au devenit profesori la Sorbona.

103

care le era propus106. Îns prestigiul colii a sporit mereu, iar a intra într-un asemenea stabiliment reprezenta ceva cu totul i cu totul deosebit. coala era impregnat de o tradiie democratic, elevii fiind selectai, pe baza unui concurs dur, din toate regiunile Franei, indiferent de categoria social ori de religie (ceea ce a generat un mit, nu întocmai adevrat, în ceea ce privete originea social modest a absolvenilor). La cumpna dintre secolele XIX-XX, normalianul tipic era un republican convins, antidoctrinar, socialist în sensul lui Jaurès, patriot îns fr s fie ovin, liber-cugettor, fr convingeri religioase profunde. Pe de alt parte, coala a produs în mod real o mic elit intelectual, care dup 1870 a dobândit o anume influen politic, prin elaborarea ideologiilor care s susin guvernele celei de-a treia Republici, impunând normele culturale ale unei Frane moderne. Nu întâmpltor, dintre normalieni au fost recrutai administratorii învmântului, la fel cum tot dintre ei muli au dobândit de-a lungul vremii pârghii politice de prim rang, generând chiar un mit al spiritului de cast ce caracterizeaz pe elevii acestei instituii107. Dei coala prea închis studenilor strini108, dintre românii care au fost acceptai totui aici ­ la secia ,,lettres"109 ­ se cuvine a invoca pe tefan Vârgolici (promoia 1867, 25 elevi), care a avut printre colegi cinci viitori profesori la Sorbona (Alphonse Aulard, Ch. Dejob, Ernest Denis, Victor Egger, Emile Faguet), dar i ali universitari precum Ernest Mérimée (la Toulouse) i Georges Renard (la Lausanne i apoi Collège de France); Pompiliu Eliade (promoia 1892, 24 elevi), coleg cu viitorii universitari Henri Bornecque (la Lille), Emile Cohen i Joseph Segond (la Aix), Georges Cirot i Albert Dufourcq (la Bordeaux), Jules Coulet (la Montpellier), Albert Demangeon i Emmanuel de Martonne (la Sorbona), Gustav Rudler (la Oxford); Nicolae Condeescu (promoia 1925, 30 elevi), coleg cu opt viitori universitari, printre care Jean Hyppolite i Henri Marrou. La acetia putem aduga un cetean francez ajuns profesor la Universitatea din Cluj, Yves Auger (promoia 1912, 37 elevi), care a avut printre colegi apte viitori universitari, dar i câiva care au pierit în primul rzboi mondial110.

Cf. William R. Keylor, Academy and Community. The Foundation of the French Historical Profession, Cambridge, Harvard University Press, 1975, p.36-39. 107 Asupra acestui aspect vezi: Robert J. Smith, The École Normale Supérieure and the Third Republic, Albany, State University of New York Press, 1982; Diane Rubenstein, What's left? The École Normale Supérieure and the right, Madison, University of Wisconsin Press, 1990. 108 Admiterea strinilor se fcea dup o procedur special, la cererea guvernului de unde provenea candidatul, cel admis având un statut special, de ,,élève étranger hors cadre". Strinilor le era destinat un numr limitat de locuri, în deceniul al treilea al veacului XX fiind admii în medie de 4-5 pe an, iar în cel urmtor numrul lor variind între 5 i 10 (cf. Nicolas Manitakis, L'essor de la mobilité étudiante internationale à l'âge des Etats-nations. Une étude de cas: les étudiants grecs en France, 1880-1940, Thèse dirigée par Gérard Noiriel, Paris, École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, 2004, p.158). 109 Pentru aspectele legate de sursele documentare i elevii români de la coala Normal vezi Florea Ioncioaia, Les Normaliens: Romanian Students at the École Normale Supérieure in Paris (1867-1940). Sources and Issues, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEUPasts, Inc., 2005, p.200-209. 110 Pentru aceste informaii vezi suplimentul istoric anual al publicaiei Association amicable de secours des anciens eleves de l'École Normale Superieure, care reproduce în fiecare numr lista promoiilor, inând evidena carierei fiecrui fost elev, înregistrând totodat decesele etc. Pentru cei ce vor s adânceasc cercetrile, un prim i important îndrumtor este volumul lui Pascale Hummel, Anne Lejeune, David Peyceré, Pour une histoire de l'École Normale Supérieure. Sources d'archives (1794-1993), Paris,

106

Cert este faptul c Pompiliu Eliade a considerat École Normale ca ,,o perfect coal de educaie moral pentru un strin", iar faptul c se fcuse o excepie pentru el de a fi primit ca elev îi crease chiar ,,un fel de aureol de mic glorie local", de altfel simindu-se excelent aici, dup cum îi mrturisea în 1894 lui Al. Odobescu111. Dac de Sorbona, Eliade nu era prea încântat, în schimb École Normale Superieure ­ îi scria el lui T. Maiorescu în ianuarie 1893 ­ ,,e un mediu ce îmi priete atât prin felul cum se înelege înuntrul ei învtura, cât i prin felul de via ce o duci într-însa. Internatul nu m tulbur i tovarii mei de cursuri sunt nite îngeri care tiu carte mult. Fr s-i dai seama cum, progresezi aci repede"112. Iar aici, Eliade a fost elevul lui Ferdinand Brunetière, care preda i la Sorbona, iar din 1893 devenise membru al Academiei Franceze113, dar i al lui Joseph Bédier, care din 1903 va ocupa catedra de limba i literatura francez a Evului Mediu de la Collège de France, un excelent realizator de ediii critice din Fabliaux (1893), Tristan et Yseult (1900) i La Chanson de Roland (1921), care împreun cu Paul Hazard a publicat o impresionant Histoire de la littérature française (1923-1924), i el membru al Academiei din 1920. Apetitul românilor pentru facultatea de tiine parizian este aproape la fel ca pentru cea de litere, iar dei proporiile sunt oarecum diferite, clasamentul îns este adeseori acelai. Între 1828-1890, de pild, au urmat cursurile facultii de tiine 112 tineri români (majoritatea dup 1864), 67 fiind bacalaureai114, 35 liceniai i 10 doctori, preferându-se îndeosebi studiile matematice115. Iar în ce privete clasamentul printre strini, în anul 1889/1890, de pild, tinerii notri se aflau pe locul secund (24%), dup rui (33,3%), dar înainte de americani (13%)116. Facultatea de tiine a fost cutat îndeosebi dup 1870, când programa colar s-a pus mereu în acord cu nesitile tot mai crescute ale societii franceze, care cunotea un accelerat proces de industrializare i avea nevoie de cât mai multe cadre înalt calificate în cele mai diverse domenii ale tiinelor exacte i tehnicii. Este, de altfel, i perioada când apar pe lâng acest stabiliment diverse institute de tiine aplicate care, în afar de cercetarea fundamental, promoveaz diverse experimente tehnologice, cu rezultate notabile, lrgind sfera specializrilor profesionale, sancionate dup 1897 i prin titluri universitare specifice117. Acest aspect a constituit cu siguran una din semnificativele inovaii ale sistemului educativ francez republican, preluat în mod evident dup modelul Institutului universitar german. Totodat, aceast form de stabiliment a dus la întrirea universitilor provinciale care, prin investiii masive în astfel de institute, au reuit s

Archives Nationales, 1995. În ceea ce privete beneficiile intelectuale ale celor care au urmat secia ,,lettres" vezi: Craig S. Zwerling, The emergence of the École normale superieure as a center of scientific education in nineteenth-century France, New York, Garland Pub., 1990; Pascale Hummel, Humanités normaliennes. L'enseignement classique et l'érudition philologique dans l'École Normale Supérieure du XIXe siècle, Paris, Les Belles Letters, 1995. 111 A. Odobescu i corespondenii si, p.205. 112 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.159. 113 Vezi necrologul semnat de P. Eliade la moartea lui Brunetière în ,,Viaa nou", Bucureti, II, 1907, nr.23, p.509-519. 114 Acesta fiind primul grad în sistemul universitar francez. 115 Pompiliu Eliade, Din Arhivele Sorbonei tiinifice, în ,,Revista general a învmîntului", I, 1906, nr.7, p.451-463; între 1891-1904, ali zece români i-au susinut doctoratul în tiine. 116 Cf. Pierre Moulinier, La naissance de l'étudiant moderne (XIXe siècle), p.62. 117 Fritz Ringer, Education and Society in Modern Europe, London, Indiana University Press, 1979, p.149150.

devin mult mai atractive pentru publicul studenesc strin118. Îndeosebi Institutele electrotehnice de la Grenoble, Toulouse i Nancy, create în primul deceniu al veacului XX, au fost frecventate de un numr important de studeni originari din Europa de est i de sud-est119. La nivelul întregului hexagon, din totalul studenilor strini înscrii la facultile de tiine, cei din România au reprezentat 10,12% în 1904, 6,18% în 1909 i 10,37% în 1913120. Spre deosebire îns de alte faculti provinciale, Sorbona i-a pstrat pe mai departe funciile principale de învmânt i cercetare, îns aceasta din urm mai puin aplicat, pentru c sarcina fusese preluat major de învmântul tehnic superior. Asistm îns la o frecven sporit în astfel de institute tehnice a multor studeni români care urmau ca faculti principale medicina i dreptul. Cursurile complementare la Institutul de Medicin Legal i de Psihiatrie, la cel de Puericultur, de Criminalogie etc, ofereau ansa obinerii diplomei de igienist, radiolog, radioterapist, criminalist .a. Aa a procedat, de pild, Toma Dragu (n.1877), liceniat în drept la Bucureti (1900) i cu doctoratul luat la Paris în 1903, care a urmat aproape doi ani seminarul de criminalogie din Berlin, sub conducerea lui Frantz von List, dup care revine la Paris, unde va studia între 1907-1911 aceeai materie, iar complementar sociologia i economia politic, ulterior activând în micarea socialist din România (fiind în dou rânduri i deputat), dar pe care a abandonat-o în 1923. Nicolae Blan (1886-1966), absolvent al medicinei la Iai (1913), s-a specializat ceva mai târziu în cadrul Institutului de patologie din Freiburg (Germania) ­ în 1922/1923 i 1925/1926 ­, pentru ca apoi s urmeze cursurile Institutului medico-legal din Paris (1930/1931), devenind ulterior titularul catedrei de medicin legal la Iai i totodat medicul legist ef al Tribunalului din localitate etc. De asemenea, nu puini tineri din România au beneficiat de stagii de specializare în cadrul unor Institute sau Laboratoare dependente de Sorbona, cu profituri intelectuale indiscutabile. Aflat în 1901 la Laboratorul Arago din Banyuls, Paul Bujor (1862-1952) era de-a dreptul fascinat de posibilitile oferite de acest stabiliment. ,,Sunt foarte mulumit ­ îi scria Bujor lui Ion Simionescu ­ c am venit aici. Instalaie admirabil. Tot ce trebuie pentru lucru. O bibliotec aproape complet. Sala de aquarii e admirabil instalat; afar de aceasta, bazinuri i aquarii speciale pentru cei ce fac cercetri originale". În plus, viitorul universitar român i director al Institutului de Morfologie de la Universitatea din Iai, era gzduit gratuit, pentru c ,,numai franuzii sunt capabili de o astfel de ospitalitate". Conchizând, Paul Bujor gsea ,,o adevrat plcere de a lucra în un astfel de Laborator, unde ai totul la dispoziie i unde domnete armonia, sinceritatea i libertatea de lucru i de vorbe, perfecte"121. Iar aceast experien a avut consecine de durat în cariera sa ulterioar, nu de puine ori fcând referire la fondatorul acestui laborator, zoologul Henri de Lacaze-Duthiers, profesor la Sorbona, care înaintea fondrii centrului Arago mai întemeiase un altul, Roscoff (unde a lucrat i Bujor în 1905, în

George Weisz, The Emergence of modern universities in France, 1863-1914, p.183. Mary Jo Nye, Science in the Provinces. Scientific Communities and Provincial Leadership in France, 1860­1930, Los Angeles, University of California Press, 1986, p.45-46; Irina Gouzevitch, Dmitri Gouzevitch, Se former et s'informer. Un regard sur la migration scolaire est-européenne dans les établissements français d'enseignement technique entre 1800 et 1940, în vol. Universitäten als Brücken in Europa, ed. Hartmut Rüdiger Peter i Natalia Tikhonov, citat, p.260-269. 120 Pierre Moulinier, Historiographie et sources de l'histoire des migrations étudiantes en France (18001940), citat, p.147. 121 L. Kalustian, Simple note, II, Bucureti, Edit. Eminescu, 1982, p.92-94.

119 118

acelai an fiind acolo prezent i Ion Borcea, iar ceva mai târziu Ioan Scriban), cele dou completându-se prin diversitatea situaiilor ecologice. De altfel, existena Laboratorului Arago a adus contribuii majore la dezvoltarea tiinelor biologice, aici efectuându-se dea lungul vremii cercetri notabile în ceea ce privete oceanologia biologic, relaia biodiversitate i evoluie etc. În cadrul Staiunii Biologice de la Roscoff ­ fondat în 1872, ca un centru de cercetare i învmânt în domeniul biologiei marine i oceanologiei ­ a lucrat i Ioan Drgoiu (1878-1941), absolvent al medicinii veterinare din Bucureti (1903), care apoi s-a specializat la Paris, urmrind cursurile de la Collège de France (1919-1923), devenind ulterior profesor de histologie i embriologie la Universitatea din Cluj, iar mai târziu ­ în 1935-1936, a trecut pe aici i Eugen Pora (1909-1981), ocupând apoi catedra de fiziologia animalelor la universitile din Iai i Cluj. În acest context, de-a lungul perioadei avute în vedere, constatm o permanent cretere a interesului studenilor strini fa de facultatea de tiine: de exemplu, dac în 1909 erau 192 candidai la certificatele de studii superioare, în 1912 sunt deja 338. În schimb, ca i în cazul doctoratului de stat, cel universitar era de asemenea extrem de rar, acesta din urm ­ de exemplu ­ fiind obinut între 1903-1912 de doar 64 persoane, aadar cam de ase strini pe an122. În perioada interbelic îns, numai la Paris, de pild, în 1928/29, din 115 candidai la titlul de doctor în tiine, 67 erau strini123. Dintre numeroii tineri din România care i-au desvârit studiile la facultatea de tiine din Paris, obinând i titlul de doctor, sau care s-au specializat în vreunul din institutele aferente, amintim aici pe: Victor Anastasiu (1867-1933), cu un doctorat în tiine naturale i o specializare la Musée d'Histoire Naturele, care chiar dac a rmas profesor la un liceu din Bucureti, a publicat mai multe studii asupra geologiei Dobrogei, o vreme fiind chiar asistent la Muzeul de Geologie i Paleontologie din capital; Theodor Anghelu (1882-1964), cu o licen în ar i un doctorat în matematici la Paris (1910), ulterior profesor la Universitatea din Bucureti; Aurel Angelescu (1886-1938), cu licena i doctoratul în matematici, ca discipol al lui Paul Appell (1855-1930) ­ printre altele, unul din cei mai ferveni dreyfusieni i rector al Academiei (1920-1925) ­, ajuns profesor la universitile din Cluj i Bucureti, specialist în algebra superioar i teoria numerelor; Nicolae Athanasescu (1858-1937), cu un doctorat aici în 1886, a devenit profesor de chimie la Universitatea din Bucureti i la coala Superioar de Agronomie; Gheorghe Atanasiu (1893-1972), dup absolvirea facultii de tiine din Bucureti (1919), va studia la Paris vreme de patru ani (1921-1925), trecându-i aici doctoratul în tiine fizice, devenind apoi profesor la universitile din Cluj i Bucureti; Ion Gh. Botez (n.1892), cu licena în ar i doctoratul la Paris în tiine naturale (1926), a ajuns profesor de antropologie i paleontologie la Universitatea din Iai; Gh. Bratu (1881-1941), cu un doctorat în matematici, ajuns profesor de calcul diferenial i integral la Universitatea din Iai i apoi din Cluj; Dimitrie Brândz (1846-1895) a urmat tiinele la Paris, trecând totodat i un doctorat în medicin tot aici, în 1869, ocupând apoi catedra de botanic i zoologie din Bucureti; Marcel Brândz (1868-1934), liceniat în tiine naturale la Sorbona, unde i-a trecut i doctoratul în 1891, devenind apoi profesor la universitatea

Pierre Moulinier, Les étudiants étrangers à Paris au XIXe siècle. Origines géographiques et cursus scolaires, p.95-111. 123 Cf. Nicolas Manitakis, Etudiants étrangers, universités françaises et marché du travail intellectuel (fin du XIXe-années 1930): certifier sans gratifier, des titres universitaires pour l'exportation, citat.

122

din Bucureti i autor al mai multor lucrri de botanic; George Cantacuzino-Rfoveanu (1845-1898), liceniat în matematici, ajuns în ar director general al Cilor Ferate, apoi ministru de Finane (1895-1898); Gh. Clugreanu (1902-1976), dup absolvirea universitii din Cluj (1924) va merge la Paris, în 1928 obinând titlul de doctor în matematici, ajungând profesor la facultatea frecventat în ar i membru al Academiei Române; Nicolae Coculescu (1866-1952), dup licena din ar (1889) a plecat imediat la Paris, frecventând totodat Observatorul Astronomic, susinându-i apoi doctoratul în 1895 în domeniul mecanicii cereti, pentru ca la revenire s devin profesor la Universitatea din Bucureti i fondatorul Observatorului Astronomic (1908); Nicolae Costeanu (n.1884), cu licena la Bucureti în 1907 i doctoratul la Sorbona în fizic (1914), apoi profesor universitar, iar o vreme director al Institutului de analize chimice; Petru Culianu (1870-1951), doar cu licena parizian, ajuns confereniar de analiz matematic la Universitatea din Iai; Anton Davidoglu (1876-1958), cu doctoratul susinut aici, a devenit profesor de calcul diferenial i integral la Universitatea din Bucureti; Gh. Demetrescu (1885-1969), doctor în tiine la Bucureti, s-a specializat mai muli ani la Paris, frecventând Observatorul Astronomic (între 1908-1923), fiind în cele din urm profesor la universitile din Cluj i Bucureti; David Emmanuel (1854-1941), care i-a susinut doctoratul cu Victor Puiseux, devenind apoi profesor universitar; Constantin Gogu (1854-1897), dup o licen în matematic la Bucureti i-a continuat studiile la Sorbona (1878-1881), fiind totodat admis ca elev i la Observatorul din Paris, devenind apoi profesor de geometrie analitic la universitatea din capital; Vasile Buureanu (1858-1941), doctor în fizic la Paris, apoi profesor la Universitatea din Iai; Nicolae Ciornescu (1903-1957), care dup o licen în tiine la Bucureti, mai dobândete una la Paris, precum i doctoratul în matematici la Sorbona (1929), ajungînd apoi profesor la universitatea din capital; George Manu (1903-1961) a obinut mai întâi licena în ar, pentru ca apoi s dobândeasc la Paris un certificat de studii superioare în chimie fizic i radio-activitate, lucrând totodat cu Marie Curie la disertaia lui doctoral (între 1927-1933), pe care o va susine în 1933, ulterior devenind confereniar la catedra de fizic molecular, acustic i optic de la Bucureti, carier întrerupt datorit înregimentrii lui în micarea legionar, motiv pentru care a i fost întemniat sub comuniti; Nicolae Florescu (1869-1939), dup o licen la Bucureti, îi va continua studiile la Paris, dobândind o nou licen (1895) i un doctorat în tiine naturale (1897), ulterior fiind profesor la Universitatea din Cernui, dup ce ocupase postul de inspector general colar pentru învmântul secundar; Nicolae Georgescu-Roegen (1906-1994), dup absolvirea matematicii la Bucureti a studiat statistica la Sorbona, fiind apoi profesor la universitatea din capital, dup 1948 stabilindu-se în strintate i predând la stabilimentele similare din Nashville (Tennessee), Geneva i Strasbourg, celebru îndeosebi pentru teoria sa bioeconomic; Alexandru Ghica (1902-1964), care în anii primului rzboi a urmat Liceul ,,Saint-Louis" din Paris, apoi facultatea de tiine, susinând doctoratul 1925 i predând ulterior la Universitatea din Bucureti calculul funcional; Spiru Haret (1851-1912), primul român ce a obinut doctoratul în matematici la Sorbona (1878), ajuns profesor la Universitatea din Bucureti, fiind de mai multe ori ministru al Cultelor i Instruciunii Publice, artizanul legii învmântului din 1898; Horia Hulubei (1896-1972) i-a luat doctoratul la Paris, în 1932, lucrând cu J. Perrin, ulterior fiind profesor la Universitatea din Iai, specialist în radioactivitate i structura materiei; Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), liceniat la Paris în fizic i chimie (1891), lucrând

apoi cu G. Lipmann, pentru ca în 1896 s-i susin doctoratul la Sorbona, ulterior devenid profesor la universitile din Iai i Bucureti, fondator al Radio-Difuziunii române, o vreme secretar general la Ministerul Instruciunii Publice etc; Constantin I. Istrati (1850-1918), mai întâi doctor în medicin la Bucureti (1877), dup care pleac la Paris, unde a studiat în laboratoarele lui Wurtz i Friedel, luând licena i doctoratul în chimie (1887), devenind apoi profesor la universitatea din capital, ministru la Lucrrile Publice, la Culte i Instruciune Public, la Agricultur, Industrie, Comer i Domenii .a.; Traian Lalescu (1882-1929), cu studii universitare la Iai i Bucureti, dup care îi va trece doctoratul în matematici la Paris, în 1908, cu Picard (pentru pregtirea disertaiei a trecut un semestru i pe la Göttingen), totodat obinând i diploma de inginer la coala Superioar de Electricitate, devenind apoi profesor la facultatea de tiine din capital i primul rector al Politehnicii din Timioara; Constantin Miculescu (1865-1937) i-a luat licena la Bucureti în 1891, dup care i-a trecut doctoratul la Paris (1893), lucrând cu Gabriel Lippman, devenind profesor de fizic molecular, acustic i optic la universitatea din capital; Gh.I. Nstase (n.1887), dup o licen la Iai a mers pentru specializare la Paris (1924-1926), unde a lucrat la Sorbona cu cu Emm. De Martone, iar la Collège de France cu Jean Brunhes, susinându-i apoi doctoratul în ar (1932), devenind profesor la facultatea de tiine din metropola moldav, predând o vreme antropogeografia; Traian Negrescu (1900-1960), dup cursurile Politehnicii din Bucureti i-a trecut doctoratul la Sorbona, în 1927, devenind apoi profesor de metalurgie i maini la stabilimentul pe care îl absolvise în ar, totodat director al Serviciului minelor i metalurgiei din Ministerul Industriei i Comerului etc; Constantin Nicolau (1873-1947), dup studii universitare în ar i-a trecut doctoratul la Sorbona (1912), devenind profesor de matematici generale la facultatea de tiine din Iai; Constantin Pârvulescu (18911945), dup obinerea licenei la Bucureti, se va specializa între 1921-1924 la Observatorul astronomic din Paris, trecându-i apoi doctoratul aici în 1925, devenind în ar profesor de astronomie la universitatea din capital i ulterior la cea din Cluj; Dimitrie Pompeiu (1873-1954) i-a trecut licena i doctoratul la Paris, lucrând îndeosebi în laboratorul de mecanic fizic experimental al lui Koenigs, dar i pe lâng Emile Picard i H. Poincare, devenind la întoarcere profesor la universitile din Iai i Bucureti; I. Popescu-Voiteti (1876-1944) i-a susinut aici doctoratul în tiine naturale (1910), devenind apoi profesor de geologie la Universitatea din Bucureti; Constantin Popovici (1878-1956), liceniat la Iai, dup care pleac la Paris ca bursier (1905-1908), susinând un doctorat în matematici la Sorbona, lucrând totodat la Observatorul astronomic din Paris, la cel Central i de la Mont-Souris, devenind apoi profesor la universitile din Iai i Bucureti; tefan Procopiu (1890-1972), liceniat la Iai, în 1912, o vreme asistent la Bucureti, pentru ca imediat dup rzboi ­ în 1919 ­ s plece la Paris, unde îi va susine doctoratul în fizic (1924), devenind apoi profesor la Universitatea din Iai, celebru pentru descoperirea magnetonului teoretic ,,Bohr-Procopiu", dar i a fenomenului optic ce-i poart numele; Simion Sanielevici (1870-1963), liceniat în matematici la Bucureti în 1895, dup care îi trece doctoratul la Paris (1908), devenind apoi profesor de mecanic raional i aplicat la Universitatea din Iai, membru al Academiei RPR; Simion Stoilov (1887-1961), cu studiile universitare complete la Sorbona i un doctorat în matematici (1916), ajuns profesor la Universitatea din Cernui, iar apoi la Bucureti, la catedra de teoria funciilor (din 1941), pentru ca dup rzboi s fie i ambasador al României în Frana; Sabba tefnescu (1857-1931) i-a trecut licena

(1879) i doctoratul (1897) în tiine naturale la Paris, pentru ca mai apoi s devin profesor la Universitatea din Bucureti, în repetate rânduri deputat i senator; Nicolae Theodorescu (1908-2000) i-a trecut aici doctoratul în 1931 despre derivata areolar i aplicaiile ei la fizica matematic, predând apoi la facultatea de tiine din Bucureti, iar din 1942 la Politehnic; Al. Vitzu (1853-1902), dup absolvirea facultii de medicin din Paris, în 1882, i-a susinut doctoratul în tiine la Sorbona, devenind profesor de fiziologie general comparat la Universitatea din Bucureti, membru în Consiliul Permanent al Ministerului Instruciunii etc, etc. Dei extrem de restrictiv, dup cum am artat mai sus, aflm câiva români i la secia ,,tiinific" de la École Normale Supérieure: Constantin Climescu (1844-1926), ajuns profesor de geometrie analitic la Universitatea din Iai; Gh. ieica (1895-1939), care dup o licena la Bucureti, a urmat cursurile de matematici la Sorbona i la coala Normal, unde a lucrat cu Gaston Darbouse, susinându-i apoi doctoratul (1899), pentru ca în ar s devin profesor de geometrie analitic la Universitatea din Bucureti i de analiz infinitezimal la Politehnic, membru al Academiei Române; Dumitru Ionescu (1901-1986), care dup o licen la Bucureti va urma i cursurile acestei coli (promoia 1924), obinând doctoratul în 1927, pentru ca mai apoi s fie profesor de analiz matematic la Universitatea din Cluj, iar din 1948 la Politehnica din acelai ora, autor ­ printre altele ­ a unei lucrri despre ecuaii difereniale i integrale (1964); Miron Nicolescu (1903-1975), promoia 1925, anterior liceniat în tiine la Bucureti, va mai susine o alta la Paris (1927), dup care i-a trecut i doctoratul (1928), devenind apoi profesor de geometrie analitic la Universitatea din Cernui, iar ulterior la cea din Bucureti, preedinte al Academiei Române i ministru; Tiberiu Popoviciu (1906-1975) a fost elev al acestei coli între 1927-1930, susinându-i doctoratul în 1933, ulterior predând la universitile din Bucureti, Iai i Cluj, în acest ultim ora fiind i director al Institutului de calcul numeric al Academiei (din 1957); Radu ieica (1905-1987), promoia 1928, menionat i în alt parte a crii de fa, i-a trecut doctoratul la Sorbona în 1933, fiind apoi profesor la Universitatea din Cluj (1941-1953). Deopotriv de atractive au fost îns stabilimentele pariziene de ingineri, precum L'École Polytechnique i colile ei de ,,aplicaie" (l'École des Ponts et Chaussées, L'École des Mines, L'École Centrale des Arts et Métiers, l'École Supérieure d'Électricité, l'École des Postes et Télégraphes etc), sau L'École des Beaux-Arts ­ instituii care au atras numeroi tineri din România interesai s devin arhiteci, ingineri civili sau de mine, ingineri mecanici, chimiti ori în domeniul electricitii124. Una din cea mai veche coal european de ingineri, creat pe la 1747, l'École des Ponts et Chaussées a contribuit în bun msur la formarea specialitilor români în lucrrile publice, îndeosebi în dezvoltarea cilor de transport. Statutul tinerilor de la noi era de regul cel de ,,elevi externi", admii pe baz de concurs i cel mai adesea dup trecerea printr-o coal pregtitoare din Paris, precum Liceul St. Louis, Institutul Duvigneau-de-Lanneau, L'École Pillet, Collège St. Barbe .a., iar durata studiilor era de

Anousheh Karvar, Les eleves roumains de l'École polytechnique et la politique extérieure de la France (1859-1914), în ,,Revue d'histoire diplomatique", 4, 1993, p.309-324. Vezi i A. Karvar, Les élèves étrangers. Analyse d'une politique, în vol. La Formation polytechnicienne 1794­1994, ed. B. Belhoste, A. Dahan Dalmedico et A. Picon, Paris, Dunod, 1994, p.425-431; I. Gouzevitch, D. Gouzevitch, Se former et s'informer. Un regard sur la migration scolaire est-européenne dans les établissements français d'enseignement technique entre 1800 et 1940, citat, p.260-269.

124

trei ani125. Demn de remarcat este faptul c dintre strinii admii din regiunea balcanic, cel mai vechi este Panait Donici, din Iai, care a studiat aici între 1852-1855, ajuns ulterior ministru al Lucrrilor Publice (1867-1868). De altfel, dintre studenii provenii din aceast zon, cei din România au fost cei mai numeroi, în intervalul 1861-1914 numrul lor fiind de 74, comparativ cu doar 46 din Grecia, 40 din Turcia, 2 din Serbia i 4 din Bulgaria, acelai clasament pstrându-se i în ceea ce privete succesele colare, msurabile prin numrul de diplome (51) i certificate (20) primite126. Mai mult chiar, la nivelul întregului efectiv al colii, pân spre finele secolului XIX românii au fost mereu pe locul al treilea (cu 11%), dup francezi (29,3%) i polonezi (22,5%)127. În mod evident, interesul pentru acest stabiliment nu a fost întâmpltor, dac se ine seama de implicarea francezilor pe la mijlocul veacului XIX în procesul de organizare a serviciului de poduri i osele din Principatele Române, pe la începutul anilor 1860 fiind angajat aici celebrul inginer Aristide Dumont, cel care printre altele a fost promotorul canalului Rhonului. Dintre cei care au urmat cursurile acestei coli i au avut apoi o carier meritorie, amintim pe: I.I.C. Brtianu (1864-1927), care dup studii secundare la Bucureti, a urmat la Paris Colegiul ,,St. Barbe" i coala de Poduri i osele, la revenire lucrând la construcia cii ferate din Moldova, la podul de la Cernavod, pentru ca mai apoi s fac o carier politic de excepie, devenind liderul Partidului Liberal i în mai multe rânduri ministru i prim-ministru; Alexandru Davidescu (1858-1937), absolvent al acestei coli în 1884, ajuns profesor de construcia oraelor, îmbuntiri funciare i maini hidraulice la Politehnica din Bucureti, o vreme director general la Ministerul Lucrrilor Publice; Ermil Pangrati (1864-1931) a terminat coala de Poduri i osele din Paris în 1889, devenind apoi profesor de geometrie descriptiv la Universitatea din Iai i ulterior la cea din Bucureti, rector al acesteia din urm, iar pentru scurt timp ministru al Lucrrilor Publice. Întemeiat în 1783, odat cu extraordinara dezvoltare a exploatrii minelor (i nu fr implicaii chiar geopolitice), L'École des Mines era situat din 1816 în chiar inima Cartierului Latin (în vechiul Hôtel de Vendôme) i era destinat s formeze ingineri civili de mine, dar i un corp de tehnicieni ai statului. Dintre cei care au urmat cursurile la École des Mines i au avut un rol de seam apoi în societatea româneasc pot fi invocai: Constantin Alimniteanu (1865-1911), revenit în ar în 1891, dup care a lucrat la reconstrucia cii ferate Bacu-Piatra Neam, apoi în cadrul Ministerului Domeniilor s-a ocupat de depistarea pânzelor freatice în Brgan, conducând o vreme i exploatrile miniere, pentru ca în 1900 s fie numit directorul Industriei, Comerului i Minelor (în 1907 a fost i prefect de Ilfov); Dumitru Alimniteanu (1898-1973), ajuns subsecretar de stat la Ministerul de Finane, deputat în Parlament etc; Matei Drghiceanu (1844-1939) a studiat aici între 1867-1872, ulterior devenind profesor de hidrologie la Universitatea din Bucureti, director al Minelor Statului i al colii de Poduri i osele; Constantin Mircea (1866-1936) a absolvit aceast coal în 1893, devenind profesor de exploatri miniere la

Excepie au constituit-o promoiile 1878 i 1879, care au terminat în doar doi ani. Cf. Alexandre Kostov, Les étudiants roumains, serbes et bulgares à l'École des Ponts et Chaussées (Paris) pendant la seconde moitié du XIXe et au début du XXe siècle: origine sociale, formation, réalisations professionnelles, în ,,Études Balkaniques", Sofia, 2004, no.2, p.76 (vezi lista complet a studenilor din România la p.84-86). Din totalul tinerilor din România care au studiat la École des Ponts et Chaussées, ceva mai mult de jumtate aveau o formaie secundar sau superioar francofon, dobândit în Frana, Elveia sau Belgia. 127 Ibidem, p.75.

126 125

Politehnica din Bucureti, totodat director al UGIR; Radu Porumbaru (n.1854), care pe lâng diploma de inginer a acestei coli, a obinut i licena în fizico-chimice la Paris, devenind primul director al fabricii de hârtie de la Letea, fiind totodat i fondator al Bncii Comerciale; Sabba S. tefnescu (1902-1994) a urmat cursurile acestui stabiliment între 1920-1923, ajungând apoi profesor la Institutul de Petrol, Gaze i Geologie din Bucureti .a. L'École Centrale des Arts et Métiers a fost i ea frecventat de un numr semnificativ de români, pân la 1900 ­ de exemplu ­ studiind aici 42 tineri de la noi128. Dintre absolvenii acestei coli se cuvin a fi amintii: Elie Angelescu (1836-1882), care a inut primul curs de hidraulic de la noi; Ion I. Arapu (n.1881), diplomat al acestei coli în 1906, ajuns inginer ef la Societatea General de Gaz i Electricitate din Bucureti i profesor la Politehnic129; Vintil Brtianu (1867-1930), care a urmat mai întâi cursurile pregtitoare la Liceul Saint Louis, pentru ca în 1887 s se înscrie la aceast coal, lucrând apoi la construcia podului de la Cernavod, dar i la altele peste Siret, Arge i Vdeni, ajungând apoi prim-ministru în 1927-1928, dup ce anterior fusese ministru de Rzboi i de Finane; Grigore Cerchez (1850-1927) a devenit profesor la coala Superioar de Arhitectur din Bucureti, autor al unor edificii importante, precum palatul Cotroceni, cldirea Bursei, faada Muzeului de Istorie Natural .a.; Victor Costin (18721939), care dup ce termin aceast coal (1892), o vreme a fost director al Manufacturii de tutun din Iai, apoi profesor de geometrie descriptiv la universitatea moldav, iar în cele din urm director general al Monopolurilor Statului; Teodor Dragu (1848-1925), care dup absolvirea acestei instituii i un stagiu la cile ferate austro-ungare a fost subdirector general la CFR i profesor la coala Naional de Poduri i osele din Bucureti, fiind un reputat specialist în construcia mainilor cu abur (a proiectat, de pild, o celebr locomotiv tip Pacific); Andrei Ioachimescu (1868-1943), absolvent al acestei coli în 1894, dup ce a obinut i o licen în matematici la Sorbona (1893), fiind apoi profesor de mecanic raional la Politehnica din Bucureti; Constantin Olnescu (1845-1928) a ajuns profesor la coala Naional de Poduri i osele din capital i la cea de Silvicultur, în câteva rânduri ministru la Lucrri Publice i la Interne .a. În afara instituiilor de mai sus, nu putem s omitem pe cei care au urmat l'École Supérieure d'Électricité i l'École des Postes et Télégraphes, din care reinem pe: Ion S. Antoniu (1905-1987), absolvent al Politehnicii din Bucureti în 1928, dup care îi completeaz studiile la coala Superioar de Electricitate din Paris, devenind inginer electrician (1929), ulterior lucrând la Societatea de Gaz i Electricitate din capital (19301947), iar din 1946 fiind profesor la catedra de msuri electrice la Politehnica din Bucureti; Constantin Budeanu (1886-1959) a urmat coala de Poduri i osele din Bucureti, iar apoi pe cea de electricitate din Paris, ajungând apoi profesor la Politehnica din capital; Nicolae Dumitrescu (n.1887), care a lucrat în serviciul PTT din România începând cu 1915, iar din 1930 a fost chiar directorul acestuia; Dumitru Dumitrescu (1904-1984), absolvent al Politehnicii din Bucureti, dup care a urmat cursurile colii de electricitate i pe cele de la École Nationale de l'Aeronautique din Paris, pregtindu-i

Association amicale des anciens élèves de l'École Centrale des Arts et Manufactures. Annuaire 1950, Paris, Société nouvelle Mercure-publicité (Impr. de Châteaudun), 1950 (conine promoiile de la 1877 la 1950). 129 Fratele su, Richard Arapu (1879-1920) a urmat aceeai coal, îns a optat pentru stabilirea definitiv la Paris, unde a practicat jurnalistica la ,,Le Temps" i ,,Le Matin".

128

doctoratul la Göttingen, devenind apoi profesor de mecanica fluidelor pe la mai multe instituii de învmânt tehnic superior din capital; Dionisie Germani (1877-1948), dup coala de Poduri i osele din Bucureti a urmat coala Superioar de Electricitate de la Paris, pe care a absolvit-o în 1919, devenind profesor la Politehnica din capital; Ioan Gheorghiu (1885-1968), inginer-electrician al aceleiai coli (1910), va fi profesor tot la Politehnica din Bucureti; Mihail Hangan (1897-1964), dup absolvirea Politehnicii din Bucureti (1922) a urmat coala Superioar de Electricitate (diplomat în 1925), ajungând profesor la Politehnica din capital; Nicolae Iliescu-Brnceni (n.1887), cu studii la Politehnica din Bucureti i la coala de Electricitate din Paris, devenind ef de serviciu la Banca Naional, secretar general la Ministerul Industriei i Comerului; Matei Marinescu (1903-1983) i-a susinut doctoratul în 1942 la École des Postes et Télégraphes, devenind apoi profesor de electroacustic la Politehnica din Bucureti; Ion Pitulescu (n.1878), liceniat în matematici la Sorbona, totodat diplomat-inginer al colii Superioare de Electricitate i al celei de PTT din Paris, fiind apoi mai muli ani director general al Potelor; Vasile Serghie (n.1874), dup obinerea diplomei la coala de Electricitate a ajuns profesor de electrotehnic general la facultatea de tiine din Iai; N. Vasilescu-Karpen (1870-1964), absolvent al colii Superioare de Electricitate (1899) i doctor în fizic la Sorbona (1904), ajuns profesor la Politehnica din Bucureti, iar pentru scurt vreme ministru la Industrie i Comer .a. De o larg cutare s-au bucurat i stabilimentele provinciale de rang superior în care erau promovate tiinele aplicate: Institutul Electrotehnic i cel de Electrochimie i Electrometalurgie din Grenoble, Institutul Agricol, cel Chimic i cel Electrotehnic i de Mecanic Aplicat din Nancy, Institutul Tehnic al Normandiei i cel Chimic din Caen, Institutul Electrotehnic i de Mecanic Aplicat i cel Chimic din Toulouse, Institutul Chimic i coala Naional de Petrol i de Combustibili Lichizi din Strasbourg ­ mai toate (poate cu excepia ultimei) frecventate masiv de strini. În 1914, de exemplu, din 335 studeni înregistrai la Institutul Electrotehnic din Toulouse, 150 erau non-francezi, majoritatea provenind din Imperiul arist130. Ponderea strinilor se va schimba îndeosebi în prima decad a perioadei interbelice, când studenii din România i Polonia vor deveni cei mai numeroi în majoritatea institutelor menionate, aproape cu toii aspirând la ,,diplome universitare", iar din 1927 la cel de-al treilea tip de titlu, acela de ,,inginerdoctor". De un interes special s-a bucurat facultatea de tiine din Nancy, creat în 1854, ce a atras tineri de la noi mai ales pentru pregtirea oferit prin Institututele ei, precum cel Chimic (fondat în 1887), cel Electrotehnic (1900), Agricol i Colonial (1903), de Mecanic (1906), de Geologie Aplicat (1908), de Matematici i Fizic (1909), la care se vor mai aduga dup rzboi coala Superioar de Metalurgie i de Industria Minelor (în 1919), iar din 1930 Institutul de Zoologie i cel de Botanic. Îndeosebi Institutul Electrotehnic din Nancy a fost frecventat de tinerii de la noi, între 1900-1917 urmând cursurile acestui stabiliment 20 de studeni din România, situându-se astfel pe locul doi printre balcanici, dup bulgari (32)131. Îns de o frecven

Paul Harry, From Knowledge to Power. The rise of the Science Empire in France, 1860-1914, Cambridge, Cambridge University Press, 1985, p.151. 131 Cf. Alexandre Kostov, Les étudiants balkaniques dans les écoles techniques françaises, XIXe-début du e XX siècle. Sources et historiographie, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.199.

130

cu adevrat impuntoare putem vorbi pentru perioada imediat urmtoare primului rzboi mondial, mai ales între 1919-1923, când ­ bunoar ­ numai în anul universitar 1920/1921 se atinge cifra record de 37 de români, în vreme ce dintre balcanici mai întâlnim doar un bulgar i un turc. Treptat îns, ponderea tinerilor de la noi va scdea, pân în 1931 având între 7 i 13 studeni români anual, pentru ca între 1934-1937 s nu fie înregistrat decât un singur studios. Sau, în cifr total, constatm c între 1919-1939 au frecventat acest Institut un numr de 89 de români (din care doar 67 au obinut diploma de inginer), urmai de departe de bulgari (26), turci (10) i greci (6). Trebuie îns s remarcm faptul c aproape jumtate din studenii provenii din România erau israelii, tot ei reprezentând 60% dintre diplomaii notri de acolo132. Poate c aceste proporii ar putea explica în mod real dificultatea echivalrii în România a diplomelor de inginer eliberate de Institutul Electrotehnic din Nancy i primirea posesorilor în corpurile tehnice. Iar aceast echivalare se fcea de ctre o comisie numit de ministrul Lucrrilor Publice, alctuit din profesori de la Politehnica din Bucureti, care cel mai adesea justifica refuzul prin aceea c diplomele de la Nancy nu ar fi «pe picior de egalitate» cu cele eliberate de l'École des Mines, l'École des Ponts et Chaussées sau l'École Centrale de Paris133. În acest context, au trecut pe la Nancy: Al. Ciman (1897-1967), care s-a specializat aici între 1924-1926, predând ulterior radiotehnica i fizica general la universitile din Iai i Timioara; Dan Hulubei (1899-1964), care a dobândit aici doctoratul în 1925, dup ce a urmat facultatea de tiine din Iai, ajungând profesor de matematici generale la Cernui; Theodor Ionescu (1899-1988), cu licena la Iai i doctoratul la Nancy, în 1924, devenind profesor de fizic experimental la universitatea moldav; Ion Manta (1900-1979) i-a susinut aici doctoratul în chimie, devenind profesor de biochimie medical la Universitatea din Cluj; Constantin Mihul (18971986), liceniat în fizic la Iai în 1921, dup care îi va trece doctoratul la Nancy în 1928, ajungând apoi profesor la universitatea ieean; Cezar Parteni-Antoni (19001956), dup ce a absolvit facultatea de tiine din Iai (1922), i-a trecut doctoratul la Nancy în 1925, devenind apoi profesor la universitatea moldav; Emil Stihi (n.1900), dup o licen în matematici la Iai (1923), i-a trecut aici doctoratul în 1925, fiind apoi profesor la iniversitatea ieean i, ulterior, la Politehnica din Bucureti .a. Totodat, alte stabilimente tehnice provinciale au fost frecventate de tineri care ulterior au ocupat poziii semnificative, precum: Gh. Alexa (n.1891), dup studii tehnice în ar, a dobândit în 1920 diploma de inginer chimist la coala de tbcrie din Lyon, devenind apoi profesor la Universitatea din Iai; Paul Mircea Brtanu (1898-1959), cu o diplom în electro-chimie i electro-metalurgie la Grenoble, ajuns director de exploatare la Regia Bunurilor Statului, consilier al Consiliului de Minitri (1929-1931) i om politic; Constantin Mot (1891-1980) a absolvit la Grenoble seciile de piscicultur i hidrobiologie aplicat, susinând aici doctoratul în 1928, devenind profesor la Universitatea din Iai etc. N-au fost neglijate nici alte tipuri de coli de tiine aplicate, precum cele de Agricultur din Grignon, Montpellier sau Rennes, care a primit un numr semnificativ de

Cf. Idem, Les étudiants originaires des Etats balkaniques à l'Institut électrotechnique de Nancy (19001940), în vol. Un siècle de formation des ingénieurs électriciens. Ancrage local et dynamique européenne, l'exemple de Nancy, ed. Fr. Birck i A. Grelon, Paris, Ed. de MSH, 2006, 319-334. 133 Situaia era similar i pentru alte stabilimente provinciale. Vezi de altfel, cu titlu de exemplu, Mary Jo Nye, The Scientific Periphery in France: The Faculty of Sciences at Toulouse (1880-1930), în ,,Minerva", 1975, nr.13, p.375-403.

132

studeni români, alturi de care mai erau prezeni în numr mare iugoslavi, greci, turci, egipteni, brazilieni i argentinieni. Formarea tinerilor de la noi ca ingineri agronomi avea o deosebit importan datorit faptului c economia româneasc a fost una preponderent agricol, îns o coal superioar de acest profil nu a fost creat decât în 1867, la Bucureti, sub numele de coala Central de Agricultur i Silvicultur, care din 1873 a beneficiat i de o ferm didactic experimental. Cu toate acestea, în acest context, coala Naional Superioar de Ape i Pduri din Nancy, de pild, a pregtit specialiti precum: Petre Antonescu (n.1858), devenit ulterior profesor de amenajament, dedrometrie, estimarea pdurilor i corecia torenilor la coala Special de Silvicultur din Brneti, apoi la Institutul Politehnic din Bucureti, totodat inspector silvic, membru în comisia de specialitate a Ministerului Domeniilor etc; N.R. Danielescu (1848-1897), care va ajunge directorul colii de Agricultur de la Herstru, iar apoi a celei de Silvicultur de la Brneti; Dimitrie Drâmb (n.1882), dup dobândirea titlului de inginer al colii de la Brneti (1908), mult mai târziu îi va susine doctoratul la Nancy cu o lucrare despre studiul fizic i mecanic al pdurilor româneti (1931), fiind profesor de hotrnicii i topografie forestier la Politehnica din Bucureti; C. Sava-Goiu (n.1876), diplomat al acestei coli în 1904, ajungând apoi profesor de politic forestier, administraie silvic, comerul lemnului i statistic forestier la coala Superioar de Silvicultur de la Brneti .a. coala Naional de Agricultur din Montpellier a fost urmat de George Arion, ajuns apoi profesor de entomologie la Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureti, în vreme ce stabilimentul similar din Grignon a fost frecventat de Mihail Costechi, care dobândete aici titlul de inginer agronom în 1922, devenind profesor de pomicultur i viticultur la facultatea de agronomie din Chiinu, sau Vasile Koglniceanu (1863-1921), care va ajunge un militant pentru emanciparea ranilor, publicist activ în aceast direcie etc. Interesul sporit al tinerilor de la noi fa de învmântul tiinelor aplicate134 reflect în fond schimbarea atitudinii diverselor fraciuni sociale fa de profunda transformare a societii româneti dup 1860, îndeosebi din punct de vedere economic, ceea ce a dus la dezvoltarea sectorului bancar, apariia marilor antreprize miniere, începutul procesului de industrializare, creterea ponderii comerului în sectorul agricol etc ­ toate aceste aspecte solicitând specialiti, care pân pe la finele primului rzboi mondial s-au format îndeosebi în strintate. În plus, aceste cariere tehnice le-au oferit ansa în ar de a ocupa funcii publice, idealul cam al oricrui tânr român de a lucra în administraia etatic. Acest aspect explic de altfel cum se face c la noi posesorii unei diplome superioare tehnice au avut anse chiar mai mari decât absolvenii de drept de a dobândi statutul de funcionari ai statului. În acest context, este explicabil marea cutare de care s-au bucurat i colile superioare comerciale, cea mai vechea dintre acestea, cea din Paris, cunoscând un numr apreciabil de tineri venii din spaiul românesc, îns nu la fel de numeroi precum polonezii, ruii i bulgarii135.

Din pcate, L'Annuaire Statistique de France nu conine informaii asupra colilor superioare specializate, precum cele de agricultur, veterinare, de comer etc, ci doar despre publicul universitar. Pot fi utilizate îns alte surse statistice, care exclud în schimb ­ de pild ­ coala de Rzboi, Academiile de Arte, Conservatoarele etc. Aadar, pentru moment, este dificil a oferi cifre comparative asupra studenilor strini înscrii în colile de tiine aplicate. 135 Vezi lista promoiilor în Bulletin de l'Association des anciens élèves de l'École des Hautes Études Commerciales. Promotions de 1883 à 1927, p.78-240.

134

În afara acestor stabilimente de învmânt superior sau coli de tiine aplicate, Frana a atras cu mare for o cohort deloc neglijabil de artiti plastici sau de intelectuali interesai de istoria artei, ca i pe cei care îi doreau o carier muzical, îndeosebi dup prima conflagraie mondial. Acetia au frecventat cu mai mult sau mai puin asiduitate L'École des Beaux-Arts, L'École des Arts Décoratifs, Conservatoire National de Musique, L'École Normale de Musique sau una din Academiile artistice, precum Colarossi, Julien, La Grande Chaumière etc, la fel cum muli artiti s-au mulumit doar s respire atmosfera parizian, sau pe cea din sudul Franei, a litoralului mediteranean. L'École des Beaux-Arts, fondat în 1816 ca coal naional superioar i situat în splendidele imobile din centrul lui Saint-Germain-des-Prés, a fost frecventat de numeroi artiti originari din spaiul românesc136, unii din ei deopotriv interesai i de o pregtire tehnic, precum cea de arhitect, din care amintim acum pe: Titus Ioan Alexandrescu (1868-1928), care dup studiile fcute la Belle-Arte din Bucureti a mers la Paris, unde a studiat aici pictura cu Jean-Léon Gérôme ­ fost discipol al lui Delaroche i cunoscut anti-impresionist ­, expunând chiar la Salonul Oficial al Artitilor Francezi, în 1886; Petre Antonescu (1873-1965) a ajuns profesor la Academia de Arhitectur din Bucureti, fiind totodat membru al Consiliului Tehnic Superior, ministru al Lucrrilor Publice (1906), preedinte al Asociaiei Arhitecilor Români, dar i unul din cei mai cutai arhiteci din ar, fiind proiectantul Academiei Române din Roma, a Cazinoului din Sinaia, a cldirii Ministerului Lucrrilor Publice, Palatul Artelor din Bucureti, casa I.I.C. Brtianu etc; Nina Arbore (1889-1942), care s-a afirmat îndeosebi pentru desenele ce au ilustrat numeroase publicaii, ea fiind totodat autoarea picturii Catedralei Ortodoxe din Constana; Ion D. Berindei (1871-1928), vreme de apte ani discipol al lui Girault, Daumet i Esquié, dobândind diploma de arhitect în 1897, dup care va profesa în aceast meserie la Ministerul de Interne, apoi ca profesor la Belle-Arte din Bucureti, autor al unor cldiri monumentale în capitala rii; Sever Burada (1896-1968) a studiat pictura vreme de cinci ani în acest stabiliment, expunând în saloanele pariziene i bucurându-se de o bun pres; tefan Burcu (1871-1928), care se întoarce în ar cu titlul de arhitectdiplomat în 1900, fiind ulterior autorul unor importante edificii; Gh.Matei Cantacuzino (1899-1960) a urmat secia de arhitectur (1919), construind apoi în capital Palatul Reginei Elisabeta, Banca Chrisoveloni, Palatul Creditului Industrial din Piaa Universitii .a.; Mihai Filip (Mac) Constantinescu (1900-1979), dup numai doi ani de drept la Bucureti pleac la Paris, unde urmeaz cursurile colii de Arte Frumoase, frecventând totodat i Sorbona ­ pentru istoria artelor ­, L'École des Arts Décoratifs i L'École du Louvre, devenind un apreciat sculptor, ilustrator al mai multor cri, dar i autor al unor volume de art; Ion Davidescu (n.1890), arhitect diplomat al acestei coli, ajuns profesor de arhitectur la Politehnica din Bucureti; Nicolae Grigorescu (1838Pentru dosarele elevilor acestei coli vezi Arhivele Naionale Franceze, Paris, Fondul AJ 52 (cf. Archives de l'École Nationale Supérieure des Beaux-Arts (AJ52 1 à 1415), inventaire par Brigitte LabatPoussin avec la collaboration de Caroline Obert, Paris, Centre Historique des Archives Nationales, 1998); de asemenea, Monique Segré, Professeurs et étudiants de l'École des Beaux-Arts aux 19e et 20e siècles, Cachan, École Normale Supérieure de Cachan, 1994, i Edmond Delaire, Architectes élèves de l'École des Beaux-Arts [1793-1907], Villiers-sur-Marne, Éd. Phénix, 2004 (reeditarea ediiei a doua a lucrrii aprute la Paris, Libr. de la Construction Moderne, 1907); asupra profesorilor de aici: Frédéric Chappey, Les professeurs de l'École des Beaux-Arts (1794-1873), în ,,Romantisme. Revue du dix-neuvième siècle", 93/1996, p.95-101.

136

1907), apreciat ca unul din marii notri pictori, dei a fost bursier pentru acest stabiliment (din 1861), nu îl va termina, preferând s frecventeze coala de la Barbizon, care-l va influena profund137; Duiliu Marcu (1885-1966) a finalizat studiile la aceast coal în 1911, devenind apoi membru în Consiliul Tehnic Superior, director general în Ministerul Lucrrilor Publice, profesor la Academia de Arhitectur din Bucureti, realizatorul Pieii Unirii din Oradea, a Teatrului i Politehnicii din Timioara .a.; N.C. Mihescu (18631934), absolvent al colii de Poduri i osele în 1887, dup care a urmat i Artele Frumoase la Paris, devenind profesor de mecanic la Academia de Arhitectur din Bucureti, restaurator de edificii religioase, dar i realizatorul unor cldiri la Târgovite, Sulina, Drgani .a.; Ioan Mincu (1852-1912), absolvent mai întâi al colii de Poduri i osele din ar, dup care va urma ca bursier secia de arhitectur a colii de Arte Frumoase din Paris, pe care o va absolvi în 1883, devenind apoi profesor la Arhitectura din capital, creatorul unui stil în domeniu; Leonida Negrescu (n.1857), absolvent al colii de Poduri i osele din Bucureti, dup care a studiat la L'École des Beaux-Arts din Paris între 1879-1888, interval în care a lucrat i ca inspector general imobiliar al cartierului Luxembourg, în ar fiind apoi numit arhitect ef la cile ferate, iar ulterior la Ministerul Instruciunii Publice; Ion Socolescu (1856-1924) a urmat cursurile acestui stabiliment dup ce în ar a absolvit coala de Poduri i osele, remarcându-se apoi ca unul din marii notri arhiteci; Victor tefnescu (n.1877) a devenit aici arhitect diplomat, pentru ca mai apoi s predea la Academia de Arte Frumoase din Bucureti, proiectând expoziia jubiliar din 1906, catedrala încoronrii de la Alba Iulia, gara central din Bucureti .a.; Eustaiu Stoenescu (1884-1957) a studiat aici cu Jean Paul Laurens, remarcându-se prin portretele sale, care i-au creat o anume faim european .a. Destinat s pregteasc profesioniti ai artelor, cu aplicaii i în domeniul industriei, L'École des Arts Décoratifs se adresa deopotriv artizanilor i celor ce doreau s-i dezvolte sensibilitatea artistic138. În ce privete tinerii de la noi, aceast coal a fost frecventat adeseori în asociare cu alte stabilimente ­ cum se va vedea mai jos ­, puini fiind aceia care, la Paris, i-au dorit o specializare doar de acest gen, printre excepii aflându-se i Claudia Millian (1889-1961), mai întâi absolvent a colii de Belle-Arte din Bucureti, dup care va preda artele decorative în capital, afirmându-se totodat ca scriitoare, devenind de altfel soia poetului Ion Minulescu. Academia ,,Julien", una din puinele stabilimente ,,libere" de acest gen139, s-a bucurat de o mare cutare din partea românilor, îndeosebi datorit lipsei de formaliti la înscriere, fiind frecventat printre alii de: Ion Andreescu (1850-1882), care a stat la Paris între 1876-1881, prilej cu care s-a apropiat de grupul colii de la Barbizon, devenind astfel un fidel al micrii iniiate de Georges Michel, Théodore Rousseau, Jean-François

Vezi recent vol. Nicolae Grigorescu, 1838-1907. Itinéraire d'un peintre roumain de l'école de Barbizon à l'impressionnisme, Paris, Musée des Beaux Arts, 2006, 111 p.+ ilustraii (cu ocazia expoziiei de la Musée des Beaux-Arts, 22 aprilie-14 august 2006, iar între 9 septembrie-11 decembrie 2006 la Barbizon, organizat de Marie-Dominique Rivière i Marie-Thérèse Caille). 138 Benedicte Sardin, L'École nationale des arts décoratifs des origines à 1914. Création, apogée, decline, 2 vol., Limoges, Faculté des Lettres et Sciences Humaines, 1997; Histoire de l'École nationale supérieure des arts décoratifs (1766-1941), ed. Patrick Raynaud, Paris, École nationale supérieure des arts décoratifs, 2004 (numr special al lui ,,Journal des arts déco"). 139 Catherine Fehrer, The Julian Academy, Paris, 1868-1939, New York, Shepherd Gallery, 1989. Arhiva acesteia, ca i a celei de la ,,École des Beaux-Arts", s-au pstrat în bune condiii i pot oferi informaii bogate despre publicul românesc i de aiurea ce l-au frecventat.

137

Millet i Jean-Baptiste Camille Corot; Constantin Aricescu (1861-1932), care dup coala de Belle-Arte din Bucureti a studiat în aceast Academie vreme de apte ani cu W. Bouguereau i Tony-Robert Fleury; C. Baraschi (1902-1966) ajunge i el aici studiind sculptura, dup ce a urmat Belle-Arte în ar, devenind printre altele profesor universitar i preedinte al Asociaiei Sculptorilor Români; Nicolae Brana (1905-1986), care dup absolvirea Academiei de Arte din Cluj poposete în acest stabiliment, urmând totodat i cursurile colii de Arte Decorative, participând la expoziii, dar mai ales afirmându-se ca pictor de biserici i gravor; Teodor Burc (n.1892), care dup coala de Arte Decorative din Viena va studia aici între 1910-1913, cu Verlle i Ernest Dubois, afirmându-se ca un remarcabil sculptor, din 1934 fiind i custode al Pinacotecii Municipale Bucureti; Al. Ciucurencu (1903-1977) a studiat aici dup absolvirea colii de Belle-Arte din Bucureti, fiind apoi profesor i rector al acestui stabiliment din urm; Nicolae Drscu (1883-1959) a terminat artele frumoase la Bucureti, dup care a lucrat vreme de un an cu Jean Paul Laurens la Academia ,,Julien", cltorind apoi prin sudul Franei i Veneia, devenind unul din pictorii români de succes; Ion Dimitriu-Bârlad (1890-1964) a urmat deopotriv Academia ,,Julien" i L'École des Beaux-Arts, ulterior fiind o vreme inspector pentru învmântul desenului i caligrafiei, totodat un apreciat sculptor, autor de busturi ale unor personaliti româneti; Ioan Iordnescu (n.1881) va studia aici vreme de doi ani (1907-1909), dup care va urma Academia Regal de Belle-Arte din Neapole (19091910), devenind un apreciat sculptor, autor îndeosebi de busturi ale unor personaliti româneti; Petre Iorgulescu-Yor (1890-1939), absolvent al facultii de drept din Iai, pleac la Paris în 1919, studiind la Academia ,,Julien", apoi la Academia modern a lui Othon Friesz, care anterior iniiase fovismul, afirmându-se ca peisagist; Gh. Petracu (1872-1949), dup studii artistice în ar, frecventeaz din 1907 Academia ,,Julien", dup care va întreprinde mai multe cltorii prin Europa i nordul Africii, remarcându-se ca unul din marii pictori români; Costin Petrescu (1871-1954), dup studii de Belle-Arte i arhitectur la Bucureti, a urmat cursurile acestei Academii, iar dup un stagiu la ,,Kunstgewerbeschule" din Viena revine în ar, devenind profesor de decoraiuni la Academia de Arte din capital, remarcându-se prin pictarea unor biserici, dar i ca portretist; Paul Verona (1897-1966) a studiat aici pictura cu Paul Albert Laurens, între 1919-1921, fiind preedinte al Societii Artitilor Plastici din Bucovina .a. Afirmându-se ca promotoare a artei independente, lsând pe toi s se exprime liber în orice forme i tehnici, Academia Liber ,,Grande Chaumière" din Montparnasse, fondat i animat de pictoria Martha Stettler (1870-1946) ­ fiica celebrului arhitect al Bernei, Eugen Stettler ­, a fost i ea frecventat de români. Dintre acetia invocm acum pe: Irina Codreanu (1900-1984), care a studiat aici cu sculptorul Emil Antoine Bourdelle, dup care a lucrat vreme de patru ani în atelierul lui C. Brâncui (1924-1928), locul unde s-au mai format i ali tineri artiti români prezeni în Paris (Milia Petracu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu, Mac Constantinescu .a.); Lucian Grigorescu (1894-1965), absolvent al artelor frumoase din Bucureti, dup care a studiat la Roma (1921-1923), ulterior frecventând Academia invocat mai sus, dar i atelierul lui Roger Bissière (de la Academia ,,Ranson"), afirmându-se apoi ca un postimpresionist de talent; Ion Irimescu (1903-2005), care dup absolvirea Academiei de Belle-Arte din Bucureti (1928) a dobândit o burs de studii pentru Frana, urmând astfel cursurile Academiei ,,Grande Chaumière" (1930-1932) sub îndrumarea lui Joseph Bernard, expunând pe la diverse expoziii pariziene i obinând chiar un premiu al Societii

Artitilor Francezi (1932), ulterior devenind profesor la Iai (1940), apoi la Institutul de arte plastice ,,Ioan Andreescu" din Cluj (1950) i finalmente la Institutul de arte plastice ,,Nicolae Grigorescu" din Bucureti (1966) .a. În afara acestor tipuri de stabilimente, numeroi tineri de la noi au frecventat Conservatoire National de Musique din Paris, fondat înc din 1795 ca Institut naional de muzic, devenit apoi Conservatoire de Musique et de Déclamation, denumire pstrat pân în 1934, când a fost denumit Conservatoire National de Musique et d'Art Dramatique140. Admiterea se fcea pe baz de concurs, acoperind o mare varietate de instrumente i metode de lucru. Dintre cei care au frecventat aceasta instituie, pot fi amintii: Mihai Andreescu-Skeletti (1882-1965), compozitor i ef de orchestr, mult apreciat în perioada interbelic în mai multe ri europene, mult vreme profesor la Conservatorul din Cluj (1925-1948); Teodor Burada (1839-1923) a absolvit aceast instituie în 1893, în paralel cu facultatea de drept, fiind apoi profesor de teorie muzical la Conservatorul din Iai; Ana Ciupagia (1865-1908), cu studii liceale i lecii de declamaie în ar, a urma cursurile acestui Conservator la clasa lui Delauney, devenind actri de succes la Teatrul Naional din Bucureti, publicând versuri i scenarii, încheindu-i cariera odat cu cstoria ei cu G. Ionnescu-Gion; Mauriciu Cohen-Linaru (1852-1929) i-a început studiile muzicale la Bucureti, dup care a studiat cu Lauro Rossi la Conservatorul din Milano, pentru ca la Paris s lucreze cu Victor Massé, G. Bizet, Dubois i Félicien David, devenind apoi profesor de belcanto la Bucureti i autor a numeroase compoziii; Dumitru Chiriac (1866-1928), liceniat în drept la Bucureti, va urma din 1892 Conservatorul din Paris, unde a lucrat cu Pessard, Widor i Dubois, frecventând totodat i Schola Cantorum pentru a lua lecii cu d'Indy, devenind apoi profesor de armonie la Conservatorul din capital; Maximilian Costin (n.1888) merge la Paris imediat dup studiile liceale (1908), unde va studia vioara cu Henry Berthelier de la Conservator i, în particular, cu George Enescu, dup care va continua la Conservatorul Sterne din Berlin, lucrând cu Michael Press i Wilhelm Klatte, devenind ulterior directorul Conservatorului din Timioara i al celui din Târgu Mure, localitate în care va fi i primar; Dimitrie Cuclin (1885-1978), dup studii muzicale la Bucureti a urmat cursurile Conservatorului i pe cele de la ,,Schola Cantorum" din Paris (1908-1914), la aceasta din urm lucrând cu Vincent d'Indy i August Sérieux, dup care va ajunge profesor de vioar la City Conservatory of Music i la Brooklyn College of Music din New York (1924-1930), iar în cele din urm va preda estetica muzical la Conservatorul din Bucureti; Gheorghe Cucu (1882-1932) a urmat aceleai stabilimente din ar i din Frana, ajungând profesor de teorie i solfegiu la Conservatorul din Bucureti; George Enescu (1881-1955) i-a început studiile muzicale la Viena, pe care le-a terminat în 1893, continuând apoi la Paris (1895-1899), unde a lucrat cu Jules Massenet, Gabriel Fauré i Andre Gedalge, cariera sa ulterioar fiind bine cunoscut; Stan Golestan (1875-1956), care o vreme s-a împrit între România i Frana, optând finalmente pentru aceasta din urm, ajungând profesor de compoziie la École Normale de Musique din Paris, secretar general al Confederaiei Internaionale a Criticii Dramatice i Muzicale din aceeai metropol, fiind totodat unul din criticii muzicali ai lui ,,Le Figaro", fondator i director al revistei ,,L'Album Musical" etc; Ion Nonna-Otescu (1888-1940), dup studii muzicale

Le Conservatoire de Paris. Deux cents ans de pédagogie (1795-1995), sous la dir. de Anne-Marie Bongrain et Alain Poirier, Paris, Buchet-Chastel, 1999.

140

la Bucureti, a urmat Conservatorul i ,,Schola Cantorum" din Paris, devenind profesor de armonie i contrapunct la Conservatorul din capital .a. Nu lipsit de cutare a fost i coala Normal de Muzic din Paris, fondat în 1919 de Alfred Cortot i Auguste Mangeot ­ poate unul din ultimele Conservatoare private din Europa ­, care a beneficiat înc de la început de un corp profesoral alctuit din cei mai mari muzicieni ai epocii, precum Pablo Casals, Jacques Thibaud, George Enescu, Yvonne Lefébure, Nadia Boulanger, Patrice Fontanarosa, Wanda Landowska, Paul Dukas .a., pregtind o veritabil cohort de elevi celebri (Emile Naoumoff, Elliott Carter, Joaquim Rodrigo, Igor Markevich, Thérèse Dussaut, Samson François .a.). Dintre români, au urmat aceast coal: Dinu Lipatti (1917-1950), care a lucrat aici cu Paul Dukas, Nadia Boulanger i Charles Munch, devenind apoi profesor de pian la Conservatorul din Geneva; Romeo Alexandrescu (1903-1976), ajuns profesor la Conservatorul ,,Pro-Arte", critic muzical i compozitor; Nina Alexandrescu (n.1908), care a devenit profesoar la Conservatorul ,,Pro-Arte" i solist a orechestrei Radio; Rodica Suu (1913-1979), cu studii muzicale începute la Iai, dup care a urmat cursurile acestei coli pariziene (1931-1935), devenind pianist-solist la Radiodifuziunea Român, profesoar de pian la Liceul de muzic i la Institutul pedagogic din Bucureti .a. Dei nu au urmat oficial cursurile Conservatorului parizian sau ale colii Normale de Muzic, nu putem omite pe acei tineri care au datorat ceva în formarea lor profesional mediului artistic francez. Este cazul Aretinei Rusaveeanu (1885-1949) ­ cu numele de scen Tina Barbu ­, cu o pregtire intelectual dobândit în particular, studiind ­ de pild ­ literatura francez clasic cu Boniface Hétrat la Bucureti, dup care a urmat Cursurile Conservatorului din capital, ca elev a Aristizzei Romanescu. A mers apoi la Paris, unde a studiat actoria vreme de doi ani cu Jules Leitner, societar al Comediei Franceze i profesor la Conservator, dup care ­ revenit în ar ­ a jucat mult vreme pe scena Teatrului Naional din Bucureti. i cam la fel a procedat Irina Brbulescu (n.1883), care va juca i ea la Teatrul Naional, fiind totodat profesoar de pian, canto i declamaie, autoare a câtorva piese de teatru. Victor Dumitrescu-Bumbeti, regizor i director de scen al Teatrului Naional din Bucureti, a studiat la Paris cu Firmin Gémier, celebru actor i regizor, care în tineree, fiind refuzat s studieze la Conservator, i-a fcut ucenicia pe diverse scene de cartier, devenind conductorul Teatrului ,,Antoine" (1906-1919) i la Odéon (1922-1930), experimentând totodat un teatru naional ambulant i aducând o mulime de inovaii în ceea ce privete punerea în scen, fiind în acelai timp fondatorul Societii ,,Shakespeare"; în acest context, discipolul su, Victor Dumitrescu-Bumbeti, s-a afirmat prin excelentele montri din piesele dramaturgului englez. Dup absolvirea Conservatorului din Iai, Constantin Baciu (1885-1959) a urmat vreme de cinci ani cursurile de la Conservator i ,,Schola Cantorum" din Paris, devenind profesor de armonie, teorie i solfegii, dar i un apreciat compozitor, autor de manuale etc. i pentru c deja a fost invocat în câteva rânduri ,,Schola Cantorum", se cuvine a o semnala distinct, fiind una din cele mai vechi instituii private de acest gen din lume, care i-au câtigat un prestigiu indiscutabil. Creat de Charles Bordes pe la 1890, coala a atras aproape imediat ali doi muzicieni de renume ­ pe Alexandre Guilmant i Vincent d'Indy ­, începându-i oficial activitatea în 1896. De atunci au trecut prin acest stabiliment, în afara celor amintii mai sus, alte câteva personaliti ale culturii muzicale

româneti, precum: Constantin Bobescu (1899-1992), care a devenit profesor la Conservatorul din Cluj, violonist i compozitor apreciat; Virgil Gheorghiu (1903-1977), care dup Conservatorul din Bucureti i-a continuat studiile la Viena i la ,,Schola Cantorum", afirmându-se apoi ca muzicolog, pianist i poet; Vasile Ijac (n.1899) a urmat cursurile acestui stabiliment dup absolvirea Conservatorului din Cluj, unde va fi apoi i profesor; Ioan D. Petrescu (1884-1970), absolvent al teologiei i Conservatorului din Bucureti, dup care a frecventat coala parizian (1928-1931), predând apoi istoria muzicii bisericeti; tefan Popescu (1884-1956), ca i predecesorul, absolvent de teologie, continuând apoi cu studiile muzicale, între 1912-1922 frecventând ,,Schola Cantorum", ulterior fiind profesor de compoziie bisericeasc la Conservatorul din Bucureti; Theodor Rogalski (1901-1954) a urmat un an la Conservatorul din capital, dup care a lucrat cu Siegfried Karg-Elent la Leipzig (1920-1923) i cu d'Indy i Maurice Ravel la Paris, devenind dirijor al orchestrei Radio, al Filarmonicii i profesor la Bucureti .a. Nu putem omite îns dintre instituiile franceze care au contribuit la formarea elitei româneti faptul c de un real interes s-au bucurat stabilimentele ce au pregtit cadrele militare superioare, cum ar fi coala de Rzboi din Paris i coala de Aplicaie de Artilerie i Geniu de la Metz (apoi la Fontainebleau), într-un context istoric evolutiv descris deja de Anousheh Karvar141, în care Frana concura pe acest plan cu Germania, îndeosebi dup 1880 i pân spre izbucnirea primei conflagraii mondiale. În fapt, pân la începutul veacului XX, studiile militare ale românilor au fost complementare cu cele tehnice. Astfel, dintre cei 127 de tineri de la noi care au frecventat coala Politehnic din Paris între 1861-1900, 53 aveau deja grade militare în ar (locotenent sau sublocotenent), 21 din ei continuând studiile la coala de Artilerie i Geniu, iar ali 4 la coala de Geniu Maritim, doar 11 din eantionul invocat urmând apoi coala de Poduri i osele, iar 5 coala de Mine din Paris. Reconstituind biografiile a 60 din cei 127 înregistrai iniial de A. Karvar, 56 au activat ulterior în corpul militar românesc, cu ranguri înalte sau/i ca profesori în colile naionale de profil. Îns închiderea colii de Artilerie i Geniu de la Fontainebleau strinilor la cumpna dintre secole, a determinat ca muli români s se îndrepte spre stabilimentele similare din Germania. Abia odat cu antrenarea României în primul rzboi mondial de partea Antantei se vor reactiva vechile trasee de educaie militar spre Frana, între 1919-1939 urmând cursurile colii Superioare de Rzboi un numr de 48 de tineri. Dintre cei care s-au pregtit în Frana în acest domeniu, amintim pe: Mihail Boteanu (n.1853), absolvent al Politehnicii de aici i al colii de la Fontainebleau, ajungând general de divizie i inspector general al geniului, autor al unor lucrri despre fortificaii; C.I. Brtianu (1844-1910) a frecventat vreme de doi ani atât coala Superioar de Rzboi, cât i pe cea de Mine, specializându-se în cartografie i lucrând mult vreme în serviciul Franei (la Observator i la cadastru), devenind directorul Institutului Geografic al Armatei; tefan Burileanu (1874-1951), absolvent al Politehnicii din Paris i apoi al colii de la Fontainebleau (1894-1896), cu o licen în matematic (1896) i un doctorat (1902), a ajuns general, director al Direciei a XI-a Tehnic din Ministerul de Rzboi i profesor de mecanic raional la Universitatea din Cluj;

Anousheh Karvar, La formation des élèves roumains dans les écoles militaires françaises. Un enjeu de politique extérieure dans les Balkans?, în curs de apariie (mulumesc autoarei i pe aceast cale pentru manuscrisul încredinat).

141

Constantin Christescu (1866-1923), care dup ce a absolvit coala de ofieri de infanterie i cavalerie din Bucureti a mers la Paris, urmând cursurile colii Politehnice, ale colii de Aplicaie de Artilerie i Geniu de la Fontainebleau i ale colii Superioare de Rzboi, a ajuns profesor i comandant al colii Superioare de Rzboi din Bucureti, subef al Marelui Cartier General în anii primei conflagraii mondiale; Constantin Coand (1857-1932), dup Politehnic i coala de la Fontainebleau a ajuns pân la gradul de general, participând la primul rzboi mondial, devenind ministru la Externe i Industrie, iar pentru scurt vreme chiar prim-ministru (1918); Matila Ghyka (1881-1965) a absolvit Academia Naval parizian în 1900, iar în paralel i Politehnica (diplomat în 1904), dup care i-a trecut doctoratul în drept la Bruxelles (1909), intrând apoi în diplomaie; Constantin Hârjeu (1856-1928) a urmat deopotriv coala de la Fontainebleau i Politehnica din Paris, fiind ulterior profesor la coala de Rzboi i cea de Artilerie din capital, specialist în fortificaii, ministru de Rzboi i la Lucrri Publice; Gh. Iannescu (n.1856), profesor apoi de geografie militar la coala Superioar de Rzboi; Dumitru Iliescu (n.1865), devenit profesor la coala de Artilerie din Bucureti; Ioan G. Istrate (n.1860), absolvent al Politehnicii i al colii de la Fontainebleau, ajungând apoi pân la gradul de general de brigad, traductor din Clausewitz etc; Iacob Lahovari (1846-1907) a urmat între 1864-1869 coala Politehnic i facultatea de tiine din Paris, frecventând apoi i coala Superioar de Rzboi din capitala Franei, dup care va participa la rzboiul nostru de independen, fiind ulterior de patru ori ministru de Rzboi, sfâritul gsindu-l ca ministru de Externe; Leon Mavrocordat (1858-1939), doar cu studii militare (la colile de la St. Cyr, Fontainebleau i cea Superioar de Rzboi), devenind apoi eful Casei militare i mareal al Curilor regilor Carol I i Ferdinand; Scarlat Panaitescu (1867-1938) a urmat deopotriv cursurile Sorbonei, Politehnicii i a colii de la Fontainebleau, ajungând general de divizie i profesor la coala de Artilerie i Geniu din Bucureti; N. Pi (n.1886), dup studii de artilerie în Italia, a urmat imedit dup prima conflagraie mondial coala Superioar Naval de Rzboi din Paris, fiind apoi adjutant regal, ef de stat major al marinei, subsecretar de stat al marinei; Constantin Poenaru (n.1842) a urmat cursurile colii de Stat Major din Paris, luptând apoi în rzboiul nostru de independen, pentru ca ulterior s devin inspector al armei geniu, comandant al colii Militare de Ofieri i al Corpului 1 Armat, profesor de art militar la coala Superioar de Rzboi din Bucureti i ef al Marelui Stat Major; Constantin Prezan (1861-1943) a urmat vreme de doi ani coala de la Fontainebleau, parcurgând ulterior repede toate gradele militare, în primul rzboi fiind deja general de divizie, apoi ef al Marelui Stat Major, pentru ca în 1930 s fie înlat ­ alturi de Al. Averescu ­ la rangul de mareal al României; Paul Teodorescu (n.1887) a urmat cursurile colii Superioare de Rzboi, devenind în ar ef de Stat Major la aviaie, iar apoi ministru al Aerului i Marinei; Gh. Vleanu (n.1864) a urmat deopotriv Politehnica din Paris i coala de Artilerie de la Fontainebleau, ajungând general de brigad, profesor la coala de Artilerie din Bucureti, ministru la Lucrri Publice i la Comunicaii .a. Un rol semnificativ în pregtirea elitei noastre militare l-a avut i coala de Cavalerie de la Saumur, întemeiat în 1814 ca stabiliment de aplicaie al ofierilor cavaleriei franceze (,,l'École d'Instruction des Troupes à Cheval"), i care beneficia de o serie de secii anexe, un fel de ,,laboratoare" de cercetare în domeniu (medicin veterinar, dresaj, producere de harnaamente, telegrafie, iar pentru scurt vreme chiar o

,,coal" de trompetiti)142. Pe aici au trecut, de pild: Victor Creeanu (1832-1897), erou în rzboiul de independen al României, ajuns pân la gradul de general de brigad, totodat eful Casei Militare Regale i inspector general al cavaleriei; Radu Korne (18951949), dup ce a participat la primul rzboi mondial, iar apoi a absolvit coala Superioar de Rzboi din Bucureti, i-a continuat specializarea la Saumur între 1926-1927, devenind profesor de tactica cavaleriei la coala de Ofieri de Cavalerie, pentru ca în 1944 s i se încredineze comanda Diviziei 1 Blindat ,,România Mare"; Vasile Nicolau (1895-1953) s-a specializat tot aici, ajungând profesor la coala de Cavalerie din Sibiu, la Academia Militar, ofier în Marele Stat Major, iar în toamna lui 1944 prefect de Alba .a. Tot sub aspectul pregtirii militare trebuie amintit aici coala de Torpile de la Toulon. Anii 1850-1870 au fost marcai de generalizarea navigaiei cu vaporul, iar acest lucru a avut impact i asupra regândirii artei rzboiului, printre altele, în 1872, amiralul Bourgeois lansând primul program de torpiloare. În acest context, coala amintit a fost frecventat, de exemplu, de Ion Coand (n.1862), care va activa pe mai multe nave militare româneti, contribuind la achiziionarea unor torpiloare i canoniere din Frana, în 1897 fiind chiar numit s organizeze Serviciul Maritim Român. Iar în strâns legtur cu stabilimentul de mai sus trebuie invocat i coala Naval din Brest, creat în 1830, pregtindu-se aici, de pild, Ion Murgescu (1846-1913), numit apoi comandant al marinei (în 1888) i ajungând pân la rangul de amiral. Dincolo de toate îns, Parisul a rmas mereu marea atracie a studioilor români i unul din locurile preferate pentru sejururi mai lungi sau mai scurte în vederea specializrii, a obinerii unei diplome de licen ori doctorat143, sau nu de puine ori, a prezenei fr int, sub cele mai diverse pretexte144. Aproape totul îndemna la aceasta! Adresându-se în noiembrie 1896 tatlui su Aron Densusianu, profesor de limba i literatura latin la Universitatea din Iai, Ovid Densusianu avea convingerea c a captat cel puin o bun orientare în ceea ce privete studiile filologice, dar mai ales avea ,,mulumirea c mi-am câtigat o metod care lipsete la noi i fr de care nu se poate scrie nimic serios. Paul Mayer (...) îmi spunea c la noi s-au pus în circulaie multe teorii filologice îndrznee i nemeditate. Îmi spune totodat c dac voi ajunge la Universitate s caut s introduc printre elevi spiritul dup care lucreaz toi romanitii mai de seam din Frana, Italia, Germania. (...) La noi profesorii mai întotdeauna n-au în vedere decât s deie elevilor câteva cunotine necesare pentru examene, fr s se gândeasc s fac i printre tineri o coal i un curent sntos. Cu voin i cu munc neîntrerupt cred c voi ajunge s fac ceva mai mult decât s-a fcut pân acum pentru filologia noastr. Cei trei ani pe care i-am petrecut în strintate mi-au putut arta cât de mult ne lipsete i cât de mult se poate face. Sacrificiile pe care le-ai fcut pentru mine i pentru care voi fi venic recunosctor, vor fi

Asupra acestei instituii vezi recenta disertaie doctoral a lui Aurélien Conraux, L'École de cavalerie de Saumur (1814-1914). La création de l'équitation militaire, Paris, L'École des Chartes, 2004. 143 Vezi Matei Fotino, Teze de doctorat susinute de români între 1907-1914 la Universitile din Frana, în ,,Convorbiri literare", 60, 1927, mai-august, p.148-157. 144 În Frana existau dou categorii de studeni, înregistrai ca atare: cei ,,înscrii" i cei ,,înmatriculai". Din prima categorie fceau parte tinerii ce doreau s obin licena în drept, litere i tiine, sau doctoratul în medicin, iar în a doua intrau cei care urmau studii ­ s zicem ­ post-universitare.

142

rspltite prin ceea ce voi produce în viitor"145. Iar în 1922, Ioan Bianu îi scria lui Alexandru Rosetti, care-i pregtea la Paris disertaia doctoral: ,,Dar sunt aa de multe izvoarele de cultur de tot felul ­ general i special în toate direciile ­ în aceast capital a minii omeneti, încât un tânr ca d-ta nu poate decât s profite foarte mult din tot ce vede i din tot ce aude, adic din întreg mediul ambiant, din atmosfera vieii intelectuale din jurul Sorbonei, Collège de France, École de Chartes etc, etc, pe lâng toate multele i bogatele muzee de tot felul"146. i într-adevr, majoritatea nu au avut decât de profitat, dup cum vom ilustra prin doar câteva exemple. Dup primul rzboi mondial au ajuns acolo viitoare nume de rezonan ale culturii române, precum D.D. Roca, Mihai Ralea, Gh.I. Brtianu, Andrei Oetea .a., cu toii apreciind stagiul parizian ca fundamental în biografia lor intelectual. Dup absolvirea liceului ortodox ,,A. aguna" din Braov, Andrei Oetea a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu (1914-1917), nu atât pentru a deveni preot, cât mai ales pentru a evita satisfacerea serviciului militar. La sfâritul conflagraiei, este trimis ca bursier al statului la Paris, dobândind licena la Sorbona dup trei ani (în paralel urmând i cursurile de la École des Sciences Politiques). Rememorând anii petrecui acolo, invoc nume celebre care i-au modelat orientrile metodologice, precum Ch. Diehl, Ed. Jordan, Henri Hauser .a.147 Prin profesorul su de istoria literaturii italiene, Henri Hauvette, care în 1925 preda Renaterea italian, a reuit s aib acces la arhiva familiei Guicciardini, acest lucru stând la baza disertaiei sale doctorale, susinut la Sorbona la 23 decembrie 1926148, subiect ce-l va conduce ulterior la elaborarea unei lucrri intitulat Renaterea i Reforma (1941), constituit din cursurile universitare predate la Iai. Totodat, semnificativ este faptul c în perioada studiilor la Paris, Oetea a deschis la ,,Viaa româneasc" rubrica Scrisori din Paris, în care prezenta aspecte din activitatea intelectual francez (cri, reviste, spectacole, congrese etc), devenind ­ am putea spune ­ un model de gen, de vreme ce mult mai târziu, în 1938, Lucian Boz îi scria lui Camil Petrescu c o asemenea rubric ar vrea s deschid i el la ,,Revista Fundaiilor Regale", dând exemplu pe Oetea149. Originar din Hui, cu studiile liceale la Iai, iar cele universitare la Bucureti, Mihai Ralea este trimis la Paris în 1919, ca bursier al statului. Îi echivaleaz licena româneasc i se înscrie pentru un doctorat în litere la Sorbona i un altul în drept, secia politic i economie. În dorina de a se specializa în sociologie, a lucrat îndeaproape cu Célestin Bouglé (1870-1940), fost discipol al lui Durkheim i profesor la Sorbona din 1901, care-l va influena enorm pe Ralea. Îns deopotriv a fost interesat de cursurile lui

Ioan erb, Restituiri: Ovid Densusianu, în ,,Manuscriptum", IX, 1978, nr.1, p.74. Scrisori ctre Al. Rosetti, ed. Al. Rosetti, Bucureti, Edit. Minerva, 1979, p.45. 147 Cf. Destinuiri Andrei Oetea, în ,,Manuscriptum", II, 1971, nr.4, p.63. 148 Este de reinut c acest prestigios ,,grand doctorat" a mai fost susinut în perioada interbelic i de Al. Rosetti, D.D. Roca i Gh.I. Brtianu, ,,strinii" dobândind de obicei doctoratul de Universitate (aa cum fcuse acelai Ralea cu doctoratul în drept, obinut la Paris în 1922). În Frana ­ dup cum am sugerat mai sus ­ puteau fi susinute dou tipuri de doctorate: de stat (cel mai ,,respectabil", dar i mai dificil) i de Universitate. Îns la doctoratul de stat nu erau admii pân la finele primului rzboi decât cei care aveau o licen obinut în Frana, singurul care a reuit o atare performan fiind Pompiliu Eliade, ce a urmat îns coala Normal Superioar (chiar dac fusese primit fr examen de admitere). De exemplu, lui Ch. Drouhet, care dorea acest doctorat de stat în 1905, i s-a refuzat susinerea. (Vezi i Claude Jolly, La Thèse de lettres aux XIXe et XXe siècles. Les principaux textes législatifs et réglementaires, în ,,Mélanges de la Bibliothèque de la Sorbonne", 1993, nr.12, p.113-176). 149 Scrisori ctre Camil Petrescu, I, ed. Florica Ichim, Bucureti, Edit. Minerva, 1981, p.72.

146 145

L. Lévy-Brühl i P. Fauconnet, iar la Collège de France a lucrat cu Pierre Janet, fiind preocupat de psihologie. Înc de pe atunci Mihai Ralea tia c fotii lui profesori bucureteni (îndeosebi Rdulescu-Motru) intenionau s-i gseasc o catedr universitar. Totodat, asemenea colegului su Oetea, Mihai Ralea va trimite mai multe cronici la ,,Viaa româneasc" despre micarea cultural francez. Pe de alt parte, a cutat s-i extind orizontul cultural, întreprinzând în 1922 mai multe cltorii de documentare, dar i de plcere, nu doar prin Frana, ci i în Belgia, Germania i Italia. În iunie 1923, Ralea i-a susinut doctoratul de stat cu lucrarea L'idée de la révolution dans les doctrines socialistes (Paris, Rivière, 1923), iar ca tez complementar a prezentat o bibliografie a socialismului, fiind ­ dup afirmaia lui ­ ,,primul român care trece acest doctorat de la rzboi încoace"150, i în total al aselea, dei la acest tip de doctorat au fost înscrii la Sorbona între 1919-1923 un numr de 30 de studeni români. Dup obinerea doctoratului, Ralea se va îndrepta spre spaiul german, studiind un an de zile la Berlin cu E. Spranger, Vierkandt, Dessoir .a. Ca liceniat al Universitii din Bucureti, Al. Rosetti se îndreapt în toamna lui 1920 spre Paris, pentru a pregti un doctorat de stat la Sorbona, în filologie. În primul rând, i-a trebuit ceva timp ca s se obinuiasc ,,cu viaa de ora civilizat", abia dup câteva luni bune începând ,,a profita cu folos real de leciile maetrilor de aici, dezbrându-m de unele prejudeci în care m fixasem în ar, privind multe probleme sub un alt aspect, mai larg, i condus de alte criterii. De asemenea, acest mare i unic ora a început s acioneze cu succes asupra mea, fie prin minunatele-i muzee, fie prin umanismul înaltelor sale instituiuni, fie prin lecturi sau plimbri"151. În acest context, este interesat de o disciplin relativ nou pe atunci, geografia lingvistic, o materie destul de complex (cunoscut i ca geolingvistic sau geografia dialectal), profesat de Jules Gilliéron, ce plaseaz fenomenul lingvistic în contextul spaial, analizând posibilele relaii între limbaj i mediul geocultural152. Intenionând s lucreze pe documentele româneti din veacul al XVI, publicate de Densusianu i Candrea, Al. Rosetti nu rmâne insensibil la concepiile lui Gilliéron în ce privete ,,biologia limbajului", critica etimologiei tradiionale, atitudinea fa de legile fonetice i concepia dialectic a evoluiei limbajului ­ toate aceste aspecte fiind lesne de circumscris i în opera lingvistului român, asemenea unui alt discipol al savantului francez, ceva mai în vârst, Jakob Jud (1882-1952), ajuns profesor de lingvistic la Universitatea din Zürich. În plus, Gilliéron era autorul unei opere fundamentale, Atlas linguistique de France, în mai multe volume (între 1902-1915), ce coninea peste 2500 de hri153. Astfel, este explicabil entuziasmul lui Rosetti, atunci când îi scria lui I. Bianu, la 20 martie 1922: ,,Sunt cu totul scufundat în studii de geografie lingvistic i de lingvistic general. De fapt, Gilliéron a

Scrisori ctre Ibrileanu, II, ed. M. Bordeianu, V. Botez, Gr. Botez, I. Lzrescu i Al. Teodorescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1971, p.307. 151 Scrisori ctre Ioan Bianu, IV, ed. Marieta i Petre Croicu, Bucureti, Edit. Minerva, 1978, p.80, 82. 152 Cf. Mario Roques, Bibliographie des travaux de Jules Gillieron (1854-1926), Paris, E. Droz, 1930; Sever Pop, Rodica Doina Pop, Jules Gilliéron. Vie, enseignement, élèves, oeuvres, souvenirs, cu o prefa de Pierre Chantraine, Louvain, Centre International de Dialectologie Générale près l'Université Catholique, 1959; Geographie linguistique et biologie du langage. Autour de Jules Gillieron, edite par Peter Lauwers, Marie-Rose Simoni-Aurembou i Pierre Swiggers, Leuven, Peeters, 2002. 153 De altfel, metoda a fost însuit de o pleiad de ali cercettori, din toate colurile lumii, care au realizat de-a lungul vremii atlase lingvistice în Anglia, Statele Unite, Elveia, Germania, Italia, Corsica, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, Spania, Columbia, Mexic .a.

150

revoluionat teoriile curente în filologie. (...). Lucrrile lui abund în vederi noi, pe care nici mcar nu le bnuim"; ,,Cum vedei, caut s m pun la curent cu noile teorii. (...) Mi se pare c actualmente, din punct de vedere teoretic, centrul este aici, la Paris"154. Iar spre sfâritul anului era mulumit c învase mult în ce privete câteva materii de baz (geografia lingvistic, gramatica comparat indo-european i fonetica experimental), având totodat ,,norocul s cunosc de aproape pe maetrii care le-au creat. Urmarea este c mi-am schimbat fundamental prerile agonisite cu trud în anii precedeni"155. Imediat dup sfâritul primului rzboi mondial ­ la care participase activ pe front ­ Gh.I. Brtianu îi va continua studiile la Paris, din 1920, dup ce în ar terminase facultatea de drept, la Iai. În capitala Franei ­ cu siguran, la sugestia lui N. Iorga ­ urmeaz cursurile de la Sorbona, École Pratique des Hautes Études i École des Chartes, în direcia studiilor istorice. Au fost tocmai anii în care domeniul suferea profunde transformri, împotriva dominaiei ,,colii pozitiviste" afirmându-se de ceva timp tot mai pregnant noua tendin imprimat de ,,Revue de Synthèse" a lui H. Berr. În acest context, Brtianu audiaz la École Pratique des Hautes Études prelegerile lui Ferdinand Lot, care abordau complicatele probleme ale tranziiei de la civilizaia roman la cea medieval. Într-o scrisoare adresat lui N. Iorga la 12 martie 1920, Brtianu îi descria mulumirea sa în ce privete cursurile lui Fd. Lot, care ,,alctuiesc o pregtire serioas pentru cunoaterea instituiilor medievale"156. Tot la aceast coal urmeaz cursul de paleografie latin al lui E. Berger, cel de arheologie medieval inut de Lefèvre Portalis, precum i prelegerile despre arta bizantin ale lui Gabriel Millet. Înscris ca auditor la École des Chartes, urmrete cursurile de istoria Bizanului ale lui Ch. Diehl, dar i pe cele de istoria evului mediu german i italian inute de Ed. Jordan, cunoscutul istoric al papalitii. Totodat, la Sorbona a audiat pe Henri Hauser, specialist eminent în istoria economic, care inea un curs general intitulat Des foires à la bourse, a fost interesat de leciile lui Henri Hauvette (istoric al literaturii italiene), Charles de la Roncière (eminent istoric al marinei franceze), Mario Roques .a. Într-un timp relativ scurt, Gh.I. Brtianu îi va trece în iulie 1921 licena în litere la Sorbona, anunând-o pe mtua sa Sabina Cantacuzino c ,,de-abia acum voi putea începe s lucrez cu folos i s m ocup de ce m intereseaz"157. Înscris din decembrie 1922 pentru doctorat tot la Sorbona, Brtianu va prefera ­ zorit de ansa ocuprii unei catedre universitare la Iai ­ s îi treac disertaia la Cernui, ,,în faa unei comisii binevoitoare", susinut de I. Nistor, membru al Partidului Naional Liberal158, pentru ca abia în 1929 s-i susin un ,,grand doctorat" la Paris. Îns stagiul parizian a lsat urme adânci în scrisul istoric profesat de Brtianu, înfluenat de spiritul de la ,,Annales" iniiat de Lucien Febvre i Marc Bloch159.

Scrisori ctre Ioan Bianu, IV, p.86-87. Ibidem, IV, p.92-93. 156 t.S. Gorovei, Lucian Nastas, Petre urlea, ,,coala nou" de istorie. Mrturii documentare, I, în ,,Anuarul Institutului de istorie i arheologie A.D.Xenopol", Iai, XXII/1, 1985, p.342. 157 Victor Spinei, Din corespondena i actele lui Gh.I. Brtianu, în vol. Confluene istoriografice româneti i europene. 90 de ani de la naterea istoricului Gheorghe I. Brtianu, ed. V. Spinei, Iai, Universitatea ,,Al.I. Cuza", 1988, p.386-387. 158 Cf. V. Iamandi, Cum a ajuns G. Brtianu la Universitate. Fapte i constatri, în ,,Ordinea", III, 1930, nr.534 (11 septembrie), p.1. 159 Cf. Pompiliu Teodor, Istorici români i probleme istorice, Oradea, Fundaia Cultural ,,Cele trei Criuri", 1993, p.68-91.

155

154

Iar ca cei menionai anterior mai pe larg au fost muli alii, viitori universitari, a cror marc intelectual este uor detectabil în spaiul francez. Dumitru Popovici ­ pentru a mai da doar un singur exemplu ­ a absolvit Facultatea de litere din Bucureti (1927), gravitând în jurul lui Ov. Densusianu, D. Caracostea i N. Cartojan, în anii II i III (1924-1926) fiind chiar asistent onorific la Seminarul de literatur român modern (al lui Caracostea). Între 1930-1934 va fi beneficiarul unei burse franceze la Paris, unde i-a propus s studieze relaiile literare franco-române în secolul XIX, precum i ,,problemele de metod de cercetare în domeniul istoriei literare, naionale sau comparate"160. Din aceast perspectiv, la Sorbona a urmrit cu mare interes cursurile lui Mornet, care pentru el ,,constituiau îndeosebi soluionarea practic a unor probleme de metodologie", i pe cele ale lui Fernand Baldensperger, iar la Collège de France audiaz prelegerile lui Paul Hazard. Totodat, aprofundeaz neogreaca la coala de limbi orientale, cu Mirambel, acordându-i-se în acelai timp calitatea de lector de limba român atât la acest stabiliment, cât i la Sorbona. Cu o asemenea experien intelectual, va dobândi titlul de doctor al Universitii din Bucureti (1935), ,,summa cum laude", cu o tez referitoare la Ideologia literar a lui Heliade Rdulescu. În asemenea împrejurri, este explicabil faptul c dup primului rzboi mondial statul român a creat în dou capitale europene ­ Roma i Paris ­ tot atâtea instituii, intitulate coli, care s adposteasc tinerii români merituoi absolveni de facultate, în vederea specializrii i pregtirii disertaiilor doctorale, care urmau îns s fie susinute în ar. Astfel, cele dou coli ­ întemeiate printr-o lege votat de Parlament în august 1920, sancionat prin Decretul Regal nr. 4285 din 22 octombrie 1920161 ­ aveau câte trei secii: una pentru studiile de istorie i filologie a popoarelor romanice; o alta pentru continuarea studiilor universitare de specialitate la acele discipline care nu se predau în România; o secie pentru cultivarea artelor. Stagiul era de un an, dar cu putina de a se prelungi la doi, iar beneficiari ai calitii de membru nu puteau deveni decât cei recomandai de instituiile naionale de învmânt superior. Sub pretextul ca aceste instituii s nu intre sub influena jocurilor politice, directorii erau numii pe via, ceea ce a dus îns i la mult arbitrariu, îndeosebi în cazul colii din Frana, unde director a fost numit Nicolae Iorga. Sediul acesteia din urm a fost stabilit în localitatea Fontenay-aux-Roses, situat atunci la vreo 5 km de Paris, într-un imobil achiziionat de statul român, instituia fiind inaugurat la 1 iulie 1922162. Distana era justificat de primul director al colii ­ istoricul Nicolae Iorga ­ prin aceea de a fi ferii studenii de tentaiile neintelectuale ale Parisului. De altfel, toi bursierii erau obligai s fie prezeni noaptea în cldirea stabilimentului, li se interzicea s aduc musafiri în camer, nu li se permitea s locuiasc împreun cu soiile în coal etc, aceste restricii generând nu de puine ori nemulumirea bursierilor. În plus, stipendiul acordat de stat era extrem mic, fa de necesitile ce le

D. Popovici, Memoriu de titluri, studii i lucrri, Cluj, Tip. Cartea Româneasc, 1935, p.3. Regulamentul de funcionare a celor dou coli a fost publicat în ,,Monitorul Oficial", nr.105 din 13 august 1921, p.4149-4152. Se prevedea c cele dou instituii au caracterul unui ,,internat academic", în care disciplina trebuia s fie foarte strict. coala din Frana acorda prioritate cercetrilor de arhiv i în biblioteci, cea din Roma se axa în principal pe arheologie. Fiecare din cele patru universiti puteau recomanda câte doi membri pe an pentru fiecare coal. Numrul de membri a fost fixat la 10 pentru fiecare din ele, în doar câteva cazuri urcând la 11-12. 162 Pe locul unde a fost coala român de la Fontenay trece astzi o arter de circulaie, cldirea fiind drâmat dup al doilea rzboi.

161 160

presupuneau un centru de talia Parisului. Cu tot disconfortul provocat de regulamentul restrictiv al colii i de distana relativ mare pân bibliotecile i instituiile de învmânt superior pariziene, au beneficiat de burse aici un numr relativ mare de viitori universitari români, precum C. Marinescu, N.A. Constantinescu, Scarlat Lambrino, Gr. Nandri, C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, N. Georgescu-Tistu, Al. Elian, I. Popescu-Spineni, N. Corivan, Radu Vulpe, Tr. Chelariu, Eufrosina Dvoicenco, Minodora Ignat, Dumitru Berlescu, Dumitru Macrea, Francisc Pall, Nicolae Lascu, Em. Condurachi, Octavian Vuia .a. Asemenea stabilimentului de la Roma, i cel de la Fontenay-aux-Roses va publica începând cu 1923 o revist anual, ,,Mélanges de l'École Roumaine en France", în care membrii coli îi vor tipri din rezultatele cercetrilor în Frana163. Instituia îi va înceta activitatea în 1940, odat cu ocuparea Parisului de ctre trupele germane, de aceea noul Decret-lege de reorga izare a celor dou coli (din mai 1941), dup dispariia lui Iorga, nu a mai fost funcional. Au fost numii îns noii directori, Scarlat Lambrino pentru Roma i C. Marinescu pentru Paris, pentru ca din 1948, odat cu noua Lege a învmântului, cele dou coli s fie desfiinate oficial. Fr a ne îndeprta de subiectul nostru, se cuvine invocat aici i rolul avut de Institutul Francez de Înalte Studii creat la Bucureti dup primul rzboi mondial (în 1924), menit în primul rând s întreasc legturile franco-române îndeosebi din punct de vedere cultural. i poate nu întâmpltor, un rol de seam în realizarea acestui proiect l-au avut ,,literarii" Henri Focillon i Mario Roques, dar i geograful Emmanuel de Martonne ­ la care, evident, s-au adugat înc muli alii ­, prezeni de mai multe ori la noi, inând conferine pe la mai toate universitile româneti interbelice, stimulând în tinerii studeni apetitul pentru specializri în Frana, pe foarte muli ajutându-i în aceast direcie cu recomandri, fiindu-le totodat i primii îndrumtori în ,,oraul luminilor". Iar când umbra nefast a comunismului, care tocmai se instala i în România, devenea tot mai întunecoas, activitatea Institutului francez, prin profesorii care predau la Universitatea din Bucureti, se înfia ca o oaz a ,,normalitii" i libertii, cursurile lui Jean Sirinelli i Robert Régnier ­ de pild ­ de la facultatea de litere din capital fiind frecventate în 1947 de aproximativ 500 de studeni164. Revenind îns la mediul parizian atât de îndrgit de muli din studioii români, trebuie remarcat faptul c pe lâng entuziasmele ce le-a stârnit, a provocat totodat decepii i neîmpliniri. Mihail Dragomirescu nu s-a simit acolo nicicum bine: ,,Nu tiu cum, dar oraul acesta, pe care acum încep a-l vedea din ce în ce mai mre ­ nota el în 1893 ­, mi-a stat pe suflet de când am intrat i pân am ieit dintr-însul, ca un neîntrerupt ir de mustrri de cuget. Acum m simt liber i-mi pare bine c am trecut în tabra vrjma [Germania]"165. Dei puin mai devreme, când compara Germania cu Frana, fiecreia îi gsea caliti pe msur: ,,E ceva în Germania care te face s simi ordinea, curenia i definirea în toate manifestrile naturii externe, pe care o locuiesc i o lucreaz ei. În schimb, sentimentul micrii, al vieii debordante, confuz i nedefinit la suprafa, dar perfect ordonat în mainria ei intern, am simit-o la Paris"166.

Asupra instituiei vezi Petre urlea, coala Român din Frana, Bucureti, Edit. Academiei Române, 1994. 164 André Godin, Une passion roumaine. Histoire de l'Institut Français de Hautes Études en Roumanie (1924-1948), Paris-Montréal, Éd. l`Harmattan, 1998. 165 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.105. 166 Ibidem, p.97.

163

În acelai timp îns, C. Rdulescu-Motru, aflat la École des Hautes Études prin 1889-1890, inea s noteze: ,,Am trit un an de via cosmopolit, în care am simit binefacerile unei civilizaii cu adevrat ospitaliere. Parisul este singurul ora mare din Europa în care strinul se simte ca la el acas. Nimeni nu-l jicnete aducându-i aminte continuu c civilizaia pe care o gust este opera altora". De aceea, ,,este în viaa Parisului un ritm de umanism care lipsete din toate celelalte orae mari ale Europei". Nici comparaiile nu lipsesc atunci când filosoful caut s detaeze câteva din însuirile francezilor. Acetia ,,n-au ostentaia bogiei lor. Nu insist asupra originalitii lor naionale. Geniul francez n-are nevoie de reclam. Tendina spre general i uman, de care vorbesc adesea aceia care vor s caracterizeze geniul francez, este ieit din aceast particularitate a francezului de a nu face parad de însuirile lui naionale. Un ungur, un bulgar, un sârb i chiar un român la oriice ocazie se pune înainte, ca valori de comparaie; un francez niciodat"167. Aadar, imagini diferite, provenite din experiene, din afiniti i conduite diferite. Tentaiile universitilor prusace Fr a contrapune spaiul german celui francez, tezele referitoare la ponderea unuia sau altuia în modernizarea noastr politic i cultural ar trebui reformulate în complexitatea diverselor nuane ce le comport. Pentru c nu ar trebui s se cread c admiraia pentru Frana i cultura ei au fost fr rezerve, la fel cum nici ataamentul fa de Germania ­ deseori exprimat ­ nu s-a bucurat de unanimitate. Ceea ce nu poate fi adeverit înc general-statistic ­ dei Elena Siupiur identific, de pild, pentru intervalul 1862-1880 prezena în universitile germane a 610 tineri din actualul spaiu românesc, din care numai 336 proveneau din Vechiul Regat168 ­, se dovedete a fi mult mai complicat la nivelul elitelor, mai ales a celor deintoare de pârghii eseniale de putere i care au jucat un rol politic i cultural major în epoc. Sub acest aspect, influena German nu a fost deloc insignifiant i fr urmri notabile. În discursul su la Academia Român, din 1891, când se aniversau 25 de ani de la fondarea acestei instituii, marele om politic care a contribuit decisiv la modernizarea rii, Mihail Koglniceanu, nu întâmpltor a insistat mai mult asupra mediului su formativ din anii adolescenei: ,,Toat viaa mea, i tânar i în vârst coapt, am mrturisit în mai multe rânduri c culturii germane, c Universitii din Berlin, c societii germane, brbailor i marilor patrioi care au operat reînlarea i unitatea Germaniei, datoresc în mare parte tot ce am devenit în ara mea i c la focul patriotismului german s-a aprins fclia patriotismului meu român"169. Erau afirmaii ale celui care, dup un scurt sejur studenesc la Lunéville alturi de fiii domnitorului Mihail Sturdza, a trebuit s-i desvâreasc formaia intelectual departe de ,,contagiunea ideilor revoluionare", la Berlin, într-un mediu auster, unde ,,educaia este mai profund, moravurile mai inocente i obiceiurile mai patriarhale"170.

C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.42-43. Elena Siupiur, Étudiants de l'espace roumain et du sud-est européen dans les universités allemandes au XIXe siècle, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXVI, 1997, no.3-4, p.302. 169 ,,Analele Academiei Române. Dezbateri", s. II, t. 13, 1890-1891, p.264. 170 Al. Zub, Mihail Koglniceanu istoric, Iai, Edit. Junimea, 1974, p.67-103.

168 167

Totodat, exemplul Societii Junimea este mai mult decât revelator, prin prestigiul social, literar i intelectual fr rival în perioada 1866-1918, dar i dup aceea, precum i prin influena exercitat în viaa politic româneasc. Titu Maiorescu, artizanul i liderul incontestabil al acestei grupri, care a jucat un rol decisiv în orientarea culturii române pân la primul rzboi mondial, avea o formaie strict german (liceul la Viena, universitatea la Berlin i doctoratul la Giessen), cu toate c nici cultura francez nu i-a fost strin (studii de drept la Paris între 1859-1861). Dei majoritatea membrilor Junimii (printre ei numeroi universitari, oameni politici ajuni în fotolii ministeriale, înali funcionari etc) aveau o formaie francez, cu toate acestea tonul i direcia ideologic erau date de o relativ minoritate (o ptrime) care privea cu mare admiraie spre cultura german, considerat prin disciplina i rigoarea ei, prin conservatorism, prin sistemul politic bismarckian i tactul pedagogic, drept singurul model ce ar servi intereselor societii româneti, în vreme ce modelul francez era acuzat de prea mult superficialitate i spirit revoluionar171. Iar Titu Maiorescu, transformînd Societatea într-o fraciune politic mai întâi, apoi în partid, a acaparat treptat importante pârghii de putere, atingînd apogeul în 1913 cînd, ca ef de guvern, a prezidat Congresul pcii balcanice. Totodat, ca ministru al Educaiei ori ca rector al Universitii din Bucureti, a contribuit la orientarea diverselor brane de studii în principal spre modelul german, rezultat evident în structura învmîntului superior românesc de la finele secolului XIX i pân în preajma celui deal doilea rzboi mondial. Nu întâmpltor, unul dintre junimiti i protejat al lui Maiorescu, universitarul Ion Bogdan, a fost însrcinat s studieze la faa locului principiile i modul de organizare al colilor germane, elaborînd la întoarcere, în 1886, un voluminos raport172. Iar acestea sunt doar câteva argumente. Fr a generaliza îns, se poate constata faptul c în anii 1870-1880 ­ i nu doar în planul culturii ­ mai toate reaciile anti-junimiste erau apreciate de regul ca atitudini anti-germaniste i susintoare ale ,,neolatinismului". Pe de alt parte, Maiorescu a fost mereu atent în selecia tinerilor i a profitat de poziia sa politic i social oferindu-le cu generozitate burse (îndeosebi pentru Germania), posturi, anse de afirmare etc. El este cel care impunea discipolilor aflai prin capitalele europene s-i ofere în schimburile epistolare descrieri cât mai fidele ale evenimentelor politice i culturale de acolo, a locurilor vzute i a celor constatate173. Impunea aadar, printr-un subtil tact pedagogic, exerciiul iniierii i cunoaterii prin observaie direct, prin spirit critic i comparaie. Sub impulsurile lui Maiorescu, cltoriile de studii în strintate au cptat intenii i scopuri riguros motivate, cât mai bine organizate, cu finaliti benefice pentru societatea româneasc174. La iniiativa i prin interveniile lui directe i eficiente au studiat în Germania viitoare personaliti ale culturii noastre, precum C. Rdulescu-Motru, P.P. Negulescu, Teohari Antonescu, D. Evolceanu, C. Litzica, Al. Philippide, I.Al. Rdulescu-Pogoneanu, S. Mehedini etc., cu

Pentru aceste aspecte vezi C.G. Bedreag, Quelques aspects de ,,Junimea de Iassy". 1863-1872-1885, în vol. Omagiu lui Ion I. Nistor, 1912-1937, Cernui, Tip. ,,Glasul Bucovinei", 1937, p.121-155. 172 I. Bogdan, Raport asupra coalelor secundare din Germania, Bucureti, Edit. C. Göbl, 1886, VIII-260 p. 173 Vezi volumul Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, ed. Z. Ornea, Bucureti, Edit. Minerva, 1978. 174 Vezi Lucian Nastas, Generaie i schimbare în istoriografia român (Sfâritul sec. XIX i începutul sec. XX), Cluj, Presa Universitar Clujean, 1999, p.36-47.

171

toii lsând posteritii ­ dei adeseori incontient ­ pagini descriptive i analitice de impresionant vigoare. Privit dinspre România, universitatea german oferea înainte de toate o abunden de cursuri i de catedre, garanie ­ în opinia românilor ­ a unei activiti intelectuale intense. Aceast comparaie cantitativ a devenit repede un exerciiu de stil pentru a se cere i la noi crearea de noi catedre, existând în arhivele universitare i în cele ale Ministerului Instruciunii numeroase memorii i rapoarte, ca s nu mai vorbim de multitudinea aticolelor din periodice, prin care se sublinia întârzierea noastr tiinific, enumerându-se o lung list de cursuri i materii care lipseau universitilor româneti. În 1930, Traian Herseni privea tiina german ­ asemenea altor conaionali ­ ca pe o ,,tiin vie, neanchilozat", care a produs un stat, un cetean, o economie model. De aceea public, nu fr semnificaie, sub aparena unei enumerri obositoare de date, un provocator studiu intitulat Socialul ca obiect de preocupare tiinific în universitile germane175, ce scoate în eviden complexitatea sociologiei ca materie de învmânt superior, care la noi a rmas în canoanele stabilite cam pe la finele secolului XIX, în vreme ce disciplina a devenit ,,i o metod" fr de care nu mai poate progresa convenabil nici o alt tiin uman, epoca fiind una ,,sociologic", în care practic s-a schimbat perspectiva cercetrii. Din numeroasele discipline sociologice sau conexe acesteia predate la universitile germane, era greu de închipuit c în România se vor introduce prea curând materii precum antropologia filosofic i sociologia puterii, sociologia politic social, sociologia popoarelor naturale, filosofia social, sociologia opiniei publice i a presei etc. De aceea, conchidea Herseni, ,,rile mai înapoiate ar trebui s trag învturi de mare pre din modelul german", care a pus tiina în serviciul societii, îndeplinind astfel o funcie social. Germania a constituit aadar i un model pedagogic, universitile ei servind mai pretutindeni în Europa ca element de referin176. Foarte muli studioi de la noi sunt fascinai de acest aspect, o mare parte din refleciile lor având ca tem fundamental descrierea universitilor din punct de vedere instituional-organizatoric, a cursurilor, a corpului profesoral, a evoluiei diverselor discipline de studiu etc. Ca loc de învmânt i de cercetare, universitatea german reunea nu doar profesori i studeni, ci beneficia i de un semnificativ corp intermediar, cel al privat-docenilor177. În plus, exista o real concuren între diferitele stabilimente de învmânt superior, se practicau cursurile excathedra, iar seminariile i lucrrile practice ofereau ansa multiplicrii disciplinelor i a mai strictelor specializri. Sintetizându-i oarecum lui T. Maiorescu beneficiile trecerii sale prin Heidelberg, C. Rdulescu-Motru realiza în septembrie 1890, ,,din cât mi-a fost posibil a întrevede în lucrrile din laboratoare i clinici (...), importana ce ar avea pentru un studiu serios cunotina mai cu de-amnuntul a metodelor ce se practic în universitile germane. (...) Mi-au prut laboratoarele, clinicile din Heidelberg mici, fr

Traian Herseni, Socialul ca obiect de preocupare tiinific în universitile germane, în ,,Arhiva pentru tiina i reforma social", IX, 1930, nr.1-3, p.263-276. 176 Ch. MacClelland, State, University and Society in Germany, 1700-1914, Cambridge, Cambridge University Press, 1980, p.2. 177 Categoria privat-docenilor este specific mediului universitar german i era alctuit din tineri, posesori ai unui doctorat, care predau în învmântul universitar, fr a primi îns un salar fix, ci doar din ceea ce se obinea din taxele studenilor înscrii la cursurile respectivului.

175

îndoial, comparate cu cele din Paris; dar mai potrivite pentru o preparare solid, pentru cercetri proprii"178. Modelul german aprea astfel înc de pe la finele veacului XIX ca singura alternativ posibil la sistemul napoleonian sclerozat179, lucru recunoscut de altfel i de francezi. Cellalt model existent, cel din Anglia, nu se bucura de un prea mare prestigiu i prea netransportabil datorit legturilor strânse cu biserica i a sistemului de finanare de tip medieval180. Pe de alt parte ­ fapt insesizabil memorialitilor din epoc, dar pe care analitii de azi l-au evideniat deja ­, universitile germane traversau i ele spre sfâritul secolului XIX o criza de identitate, generat de reculul idealului humboldian, universalist i dezinteresat, în faa unei Germanii utilitariste în care efectivele de studeni sporeau incredibil, noile stabilimente tehnice concurau universitile tradiionale i în care cultura general pierdea teren în faa tentaiilor pe care le ofereau strictele specializri181. La 1893, Dimitrie Evolceanu ­ ca muli alii ­ nu înelegea prea bine fenomenul în toat dimensiunea i implicatiile lui, îns îl intriga la culme faptul c în Germania, în domeniul filologiei bunoar, cursurile generale lipseau aproape cu totul în detrimentul acribiei182. Era i acesta un motiv pentru unii de a apra modelul francez în faa hegemoniei germane (mai ales în cazul disciplinelor canonice: filosofie, istorie). Îns un congener al celui de mai sus, istoricul Nicolae Iorga, vedea lucrurile i din alt perspectiv. În 1891 el prsea Parisul, pentru a merge la Berlin, ,,fr o mrturisire de recunotin fa de profesorii mei [parizieni]"183. ,,Toate erau aa de bine rânduite în aceast Germanie wilhelmian ­ mrturisea el aproape trei decenii mai târziu ­ încât se fceau de la sine, fr s ai nevoie a intra numaidecât în legturi cu oamenii"184. Se pare îns c nici

Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.367. Reflexii i comparaii între modelul german i cel francez vezi în ,,Einsamkeit und Freiheit" neu besichtigt. Universitätsreformen und Disziplinenbildung in Preussen als Modell für Wissenschaftspolitik im Europa des 19. Jahrhunderts, hrsg. Gert Schubring, Stuttgart, Steiner Verlag, 1991. Pentru a particulariza, vezi Philologiques I. Contribution à l'histoire des disciplines littéraires en France et en Allemagne au XIXe siècle, éd. Michel Espagne, Michel Werner, Paris, Édit. de la MSH, 1990. 180 O mrturie de epoc a unui universitar american format în Germania, care compar evoluia universitilor anglo-saxone i germane între cele dou rzboaie: Abraham Flexner, Universities: American, English, German, New York, Oxford, Londres, Toronto, Oxford University Press, 1930, 381 p. 181 Vezi Fritz K. Ringer, The Decline of the German Mandarins, Cambridge (Mass.), Harvard University Press, 1969; Konrad H. Jarausch, Students, Society and Politics in Imperial Germany. The Rise of Academic Illiberalism, Princeton, Princeton University Press, 1982; Hartmut Titze, Der Akademikerzyklus, Göttingen, Vandenhoek & Ruprecht, 1990; Les Universités germaniques. XIXe-XXe siècles, sous la direction de Ch. Charle, numr special al revistei ,,Histoire de l'Éducation", nr.62, 1994; Marita Baumgarten, Professoren und Universitäten im 19. Jahrhundert. Zur Sozialgeschichte deutscher Geistesund Naturwissenschaftler, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1997 .a. Pentru statistici comentate asupra efectivelor de studeni în universitile germane vezi: Das Hochschulstudium in Preussen und Deutschland 1820-1944. Datenhandbuch zur deutschen Bildungsgeschichte, I.Band, Hochschulen, hrsg. Hartmut Titze, Goettingen, Vandenhoeck und Ruprecht, 1987. Despre implantaiile tiinifice germane în strintate, prin teoria imperialismului cultural german, vezi Lewis S. Pyenson, Cultural Imperialism and Exact Sciences. German Expansion Overseas, 1900-1930, New York, Peter Lang, 1985. 182 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.251. 183 N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, ed. Valeriu i Sanda Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1984, p.141. Pentru Germania mai vezi: N. Iorga, Note de drum, Valenii de munte, Tip. Neamul românesc, 1913; inexplicabil, însemnrile memorialistice sau notele de cltorie referitoare la acest spaiu sunt puine. Abund îns notele de cltorie pentru Italia îndeosebi, Frana, Portugalia, Serbia, Spania i America. 184 N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, p.144.

179 178

Berlinul nu-l încântase prea mult, pentru c va continua s afle, în acelai spaiu german, un alt mediu universitar mult mai în concordan cu temperamentul su pasional i independent. Îndreptându-se spre Leipzig, ,,nu lsam în urm nici un profesor de care s fi fost legat, nici un coleg german, dar absolut nici unul, pe care s-l fi cunoscut". Abia aici, la Leipzig ,,intram în adevrata via german, în viaa german a sudului, mai blând, mai zâmbitoare, mai prietenoas, o via «nscut, iar nu fcut», fr nimic din constrângerea pe care în orice detaliu al existenei o gsisem la Berlin"185. ,,Examenul de doctorat se fcea fr nici o solemnitate (...), prin vreo cmru oarecare, de la profesor la profesor, cu un singur element de datin, fracul de împrumut (...) care înlocuia vechea rob medieval. Publicul nu era admis. Totul se petrecea simplu i iute"186. Era exact mediul ce-i trebuia lui187, pentru a obine mai repede i fr complicaii doctoratul mult râvnit, aa cum procedaser i alii anterior i cum, de exemplu, va mai face i discipolul lui Iorga, Vasile Pârvan, ajuns profesor universitar pe baza unui doctorat susinut în 1908 la Breslau (Wroclaw), cu Conrad Cichorius, dup ce ezitase în faa lui Otto Hirschfeld (Berlin) i Wilken (Leipzig). De altfel, anunându-l pe Iorga de dobândirea acestui titlu, în decembrie 1908, îi i explica schimbarea: ,,De la Berlin a trebuit s plec, deoarece Hirschfeld, cu micile mizerii ce mi le fcea, m-ar fi inut un an în loc cu doctoratul", iar una din motivaii ar fi fost i faptul c, ,,dup câte mi-ai povestit i d-voastr despre el, se pare c e un antiromân"188. Evident, este o justificare bizar i exagerat, îns deseori folosit de cei care întrevedeau eecuri în relaia cu profesorii strini ! Cam la fel s-au petrecut lucrurile i cu ali studioi români care iniial au sperat si desvâreasc formaia intelectual în capitala Franei. În 1881, Al. Odobescu îi furniza lui I. Bianu rudimentele unei strategii ,,educaionale" pus în practic înc de muli ali conaionali: ,,Dac ai putea s vii în Paris, eu a crede c n-ar trebui s te preocupi a lua aici licena i doctoratul la facultate, ceea ce ar necesita un studiu amnunit (i inutil) al limbii literare al stilului clasic francez. Mai bine ai face s urmezi cursurile filologice (foarte erudite i profitabile) la coala Practic de Înalte Studii (École Practique des Hautes Études); i dup ce vei obine acolo titlul de éleve diplomé, s mergi undeva în Germania ca s iei acolo pro forma o diplom de doctor. Aceasta e o cale practic i folositoare"189. De altfel, ,,strategia" descris mai sus a fost ispita multor români. În martie 1888, Lazr ineanu ­ ulterior pentru puin vreme suplinitor al lui Hasdeu la Universitate, dar i apreciat pe la 1890 de unii ca cel ,,mai potrivit" pentru o catedr de istoria i literatura românilor, de la care a fost îns respins pentru c era evreu ­ îi scria lui Moses Gaster de la Paris c inteniona s rmân acolo doar un an, pentru a-i însui ,,metoda tiinific" francez, pe care o aprecia, dar i talentul de a scrie al savanilor francezi; îns apoi va merge la Leipzig, unde se afla Karl Brugmann, ,,reprezentantul de frunte al lingvisticii actuale", oraul fiind totodat apreciat ca ,,centrul intelectual al Germaniei", iar în plus, fiind mic ca dimensiuni, ,,poi veni mai des în contact cu profesorii, ceea ce e foarte greu

Ibidem, p.147. Ibidem, p.149. 187 Pentru acest aspect, dar i pentru altele, la Universitatea din Leipzig, vezi excelentul studiu semnat de Akira Hayashima, Das Leipziger Experiment. Die erste Generation der Diplom-Kaufleute, DiplomHandelslehrer und Bücherrevisoren an der Handelshochschule Leipzig, 1898-1921, în ,,Kwansei Gakuin University. Social Sciences Review", Nishinomiya (Japan), vol. 6, 2001, p.19-108. 188 Vasile Pârvan. Coresponden i acte, ed. Al. Zub, Bucureti, Edit. Minerva, 1973, p.68. 189 Scrisori ctre I. Bianu, III, ed. Marieta i Petre Croicu, Bucureti, Edit. Minerva, 1976, p.103.

186 185

într-un ora imens ca Parisul"190. Aa a i fcut, de la finele lui 1888 trecând deja la Universitatea din Leipzig (1888/1889), lucrând cu Brugmann i August Leskien, fiind scutit de a mai ,,lua inscripiile", iar pe baza unor lucrri anterioare i se va accepta o ,,mic lucrare" ca tez de doctorat. Aici îns nu va fi foarte încântat de cursurile lingvistice, predate poate de cei mai buni specialiti din Europa: acetia au ,,o tiin imens", dar fr talent pedagogic, devenind plictisitori, motiv pentru care nu se poate abine de la comparaii: ,,Orice s-ar zice de francezi, dar numai ei tiu s insufle entuziasm pentru tiin, numai dânii se pricep a-i da via i micare", bucurându-se în consecin c mai întâi a fost la Paris i abia apoi a venit la Leipzig191. Iar modelul pare s fi fost urmat i de ali studioi români. În toamna lui 1889, de pild, C. Rdulescu-Motru urmrete la Sorbona cursurile fiziologului H. Beaunis, fr o atracie special, ca muli ali români comportându-se precum un ,,diletant în voiaj", bucurându-se mai mult de plcerile metropolitane i de bogata ofert literar. ,,Anul cât am stat la Paris ­ spune el ­ a fost dezordonat în ceea ce privete programul studiilor. (...) Am trit un an de via cosmopolit". Abia în toamna urmtoare, la îndemnul lui Jules Soury de la École des Hautes Études, va merge în Germania, mai întâi la Heidelberg, apoi la München, unde ,,începe o alt via" cu frecventarea regulat a cursurilor i bibliotecii, cu vizitarea teatrelor i pinacotecilor etc, totul ,,dup un plan regulat". La Leipzig face practic în laboratorul lui Wilhelm Wundt ­ fondatorul psihologiei experimentale ­, unde îl impresioneaz ,,atmosfera de gândire pur" i în care ,,domnea un spirit foarte liberal", savantul fiind ,,un profesor minunat, care nu cuta s-i impun prerea lui, ci ddea libertate deplin elevilor si"192. De altfel, lui Wilhelm Wundt îi vor datora o bun parte din formaia lor intelectual ali viitori universitari, precum Ioan Petrovici, Dimitrie Gusti, Petre Andrei i Fl. tefnescu-Goang193. Dup absolvirea studiilor universitare la Bucureti, Teohari Antonescu s-a artat deosebit de pasionat de istoria lumii antice i de arheologie, sub influena lui Al. Odobescu, care l-a i sprijinit pentru a intra în cercul ,,protejailor" lui Titu Maiorescu. La intervenia acestuia din urm, Antonescu obine o generoas burs pentru specializare în apusul Europei. Protectorul su spera astfel ca discipolul s se iniieze temeinic i s profeseze apoi în domeniul arheologiei i al istoriei vechi, poate i cu gândul nemrturisit de a gsi un înlocuitor, cândva, pentru Gr.G. Tocilescu, profesorul de la Universitatea din Bucureti, deloc preuit în cercul Junimii i, totodat, un oponent înverunat, catalogat ca aparintor al ,,vechii coli" istoriografice, alturi de B.P. Hasdeu i V.A. Urechia. Pentru început, Antonescu audiaz la École des Hautes Études din Paris (din noiembrie 1889 pân în februarie 1890) cursurile de epigrafie latin ale lui H. de Villefosse i Cagnat, pe cele de epigrafie greac ale lui Th. Homolle, cursurile de paleografie ale lui M. Chatelain, precum i diverse alte prelegeri susinute de M. Collignon (despre ceremoniile funerare în epoca clasic), Girard (instituii judiciare în Grecia), B. Haussoullier .a194. Dup acest scurt stagiu, Teohari Antonescu s-a îndreptat spre universitile germane, firete, la dorina lui Maiorescu. La Heidelberg a audiat îndeosebi cursurile lui von Duhn asupra

M. Gaster în coresponden, ed. Virgiliu Florea, Bucureti, Edit. Minerva, 1985, p.143. Ibidem, p.150-152. 192 C. Rdulescu-Motru, Marturisiri, p.23-30, 44-47. 193 Acesta avându-l pe Wundt chiar conductor al disertaiei sale, Experimentelle Untersuchungen zur Gefühlsbetonung der Farben, susinut la 11 noiembrie 1911. 194 Vezi caietele lui T. Antonescu la Muzeul de Literatur a Moldovei din Iai, caiet 8569/1 (66 p.). Cuprinde însemnri luate la cursuri, în perioada 1889-1890.

191 190

antichitilor etrusce, iar la Berlin a fost atras de prelegerile lui Furtwängler i Kekule. În mod deosebit îns, Teohari Antonescu va afla stimuli în noile propuneri i deschideri spre civilizaia indian, textele sanscrite i studiul comparativ al limbilor indo-europene i al diverselor religii, domenii care vor constitui punctul de plecare al multora din studiile lui ulterioare. Din acest punct de vedere, ederea în Germania a multor tineri din România a coincis cu o extraordinar ascensiune a interesului fa de problematica idiomurilor i a filiaiilor indo-europene, îndeosebi universitarii filologi punând bazele unei veritabile «coli» în domeniu. Dup un scurt stagiu la Universitatea din München ­ i nu înainte de a cltori prin mai multe centre culturale germane, precum Dresda ­ T. Antonescu se îndreapt spre Grecia, pentru a participa la activitile Institutului arheologic german, sub conducerea lui W. Dörpfeld, care inea cursuri chiar în incinta Acropolei ateniene, i cu dorina de a studia antichitile miceniene, de a cltori în Asia Mic (la Troia), pe rmul Mrii Egee i prin insule. Experiena dobândit aici este fascinant, iar notaiile sale jurnaliere referitoare la spaiul elen în general, i la cel atenian în special, sunt unice în literatura noastr195. Aflat în preajma lui Dörpfeld, istoricul român are ansa s cunoasc o sum de ali savani strini, atrai cu toii de profesionalismul, armul i bunvoina magistrului, care le organizeaz excursii pe la mai toate ruinele i monumentele antice din Pelopones i de pe insulele Mrii Egee, pân la Creta196. Nu este o întâmplare c într-o asemenea companie T. Antonescu va cunoate pe Arthur Evans ­ cu studii la Harrow, Oxford i Göttingen ­, pasionat de hieroglife i care, dup 1900, va face una din cele mai senzaionale descoperiri arheologice, palatul de la Cnossos. Ca i Teohari Antonescu, Simion Mehedini obine licena la Bucureti (1892), dup care îi începe ca bursier studiile de geografie la Paris197, pentru ca din toamna lui 1893 pân în 1896 s le continue la Berlin i Leipzig, la aceast din urm Universitate susinând doctoratul abia în 1899, cu o disertaie despre Die kartographische Induktion. Ca rezultat al opiunii lui pentru acest din urm mediu academic st însuirea determinismului geografic german, dar este evident i influena lui Paul Vidal de la Blanche ­ cofondator în 1891 a publicaiei ,,Annales de géographie" ­, atât de dominant în mai tot ceea ce a predat i scris Mehedini, cu impact nu doar asupra geografilor, ci i a istoricilor. În fond, mergând tot pe urmele unui german, Vidal de la Blanche (iar apoi i Mehedini, dar i ginerele su C.C. Giurescu) a insistat asupra interaciunii i interdependenei între om i mediul su înconjurtor. Asemenea geografului francez, Mehedini a recurs la istorie, dar i la alte discipline (ca psihologia) pentru a fundamenta o nou geografie, solid legat de istorie, dar i cu o larg abordare interdisciplinar. Victor Slvescu ­ pentru a da un alt exemplu ­ s-a înscris în toamna lui 1911 la Sorbona, audiind cursurile economitilor Paul Leroy Beaulieu, Charles Gide i Charles Rist. Îns dup numai un an se va îndrepta spre spaiul german, continuând studiile la Göttingen, unde urmrete cursurile de economie politic ale lui Wilhelm Lexis i pe cele

Teohari Antonescu, Jurnal, 1893-1908, ed. Lucian Nastas, Cluj, Edit. Limes, 2005. Asupra acestuia vezi: Wilhelm Dörpfeld, Festschrift zum 80. Geburtstag, Herausgegeben von der Koldewey-Gesellschaft, ed. Günter Martiny, Berlin, f.e., 1933; Peter Goessler, Wilhelm Dörpfeld. Ein Leben im Dienst der Antike, Stuttgart, W. Kohlhammer, 1951. 197 Fr a se bucura de continuitate, aici S. Mehedini a iniiat o publicaie periodic, ,,Charta Rotunda", ce reunea drile de seam ale Ligii studenilor români de la Paris, diverse rapoarte, propuneri etc; cf. . Polverejan, Din activitatea studenilor români din strintate. ,,Charta Rotunda" (1893), în ,,Apulum", VII, 1969, nr.2, p.187-202.

196 195

de statistic ale lui Gustav Cohn, apoi trece pentru dou semestre la München, participând la leciile lui Lujo Brentano, Walter Lotz i Georg V. Mayer, pentru ca în cele din urm s-i susin doctoratul la Universitatea din Halle, cu celebrul economist agrarian Johannes Conrad, cu o disertaie despre Die Agrarfrage in Rumänien. Aidoma celor amintii mai sus, contactul lui Ioan Andrieescu cu mediul formativ german a fost esenial. Dup ce i-a luat doctoratul la Iai, cu un subiect de preistorie, a plecat în Germania pe cheltuial proprie, studiind la Berlin i lucrând pe antiere arheologice împreun cu Gustav Kossinna ­ unul din primii care au introdus preistoria ca disciplin tiinific, începând cu 1902198 ­ i Hubert Schmidt, acesta din urm deschizând seria spturilor sistematice la celebra staiune neolitic de la CucuteniBiceni (jud. Iai)199. Cu alte cuvinte, Andrieescu s-a specializat într-un domeniu în care la noi, pân la el, activase doar neprofesionitii, fiind apoi i principalul atu pentru care Vasile Pârvan l-a susinut în ocuparea unei catedre universitare. Aadar, mult mai elogioi i deplin ataai de modelul intelectual german s-au dovedit a fi cei care cutau s scoat câmpul lor propriu de studiu de sub dominaia exclusiv a tradiionalelor întocmiri aa-zis ,,literare" sau ,,filosofice" i de a gsi o alternativ în modelul tiinific implantat mai puternic în Germania. În afara lui C. Rdulescu-Motru pentru psihologia experimental, Teohari Antonescu pentru arheologie, Simion Mehedini pentru geografie, Ioan Andrieescu pentru preistorie, invocai mai sus, se cuvin a mai fi amintii George Murnu i Nicolae Bnescu pentru bizantinologie, tefan Zeletin pentru sociologie istoric .a. Îns cel mai revelator exemplu îl constituie filologia romanic, lingvistul german Friedrich Diez fiind cel ce a creat o puternic tradiie i mai ales o coal în studiul strict tiinific al idiomurilor neolatine. Iar prin succesorul su, Meyer-Lübke (anterior profesor la Jena i Viena), Universitatea din Bonn a atras mereu pe cei mai reprezentativi filologi români. În Memoriile sale, Iorgu Iordan explic, credem, cel mai complet raiunile profunde ce puteau determina frecventarea unei universiti germane, începând cu existena catedrelor strict specializate i pân la sistemul de recrutare a corpului didactic200. Pe de alt parte, pedagogia, ca disciplin de studiu, a constituit pentru tinerii români un domeniu favorit, cu adevrat apt s reformeze i s amelioreze învmântul autohton. Plecând în 1907 pentru trei ani la Jena, Onisifor Ghibu motiveaz în volumul su de memorialistic, Pe baricadele vieii. Anii mei de învtur, raiunile acestei opiuni, întrucât oraul, ,,pe vremea aceea, era metropola mondial a pedagogiei"201, aici audiind în principal cursurile lui Wilhelm Rein i Rudolf Eucken. Îndeosebi leciile acestuia din urm i-au oferit cu Ghibu o ,,armtur etic", care îi ,,completa o lacun de care se resimea adânc viaa noastr româneasc, lipsit aproape cu totul de preocupri

Kossinna este autorul, printre altele, a celebrei lucrri Originea germanilor, publicat în 1911, ce a pus în circulaie ideea c Germania a fost centrul dezvoltrilor preistorice, i dei el a murit înainte de accederea lui Hitler la putere, teoria sa a servit nazismului pentru argumentarea superioritii rasei germane. Vezi Heinz Grünert, Gustaf Kossinna (1858-1931). Vom Germanisten zum Prähistoriker. Ein Wissenschaftler im Kaiserreich und in der Weimarer Republik, Rahden/Westf., Leidorf, 2002. 199 Lucian Nastas, Unele date în legtur cu istoricul descoperirilor de la Cucuteni, în ,,Acta Moldaviae Meridionalis", Vaslui, V-VI, 1983-1984, p.513-522. 200 I. Iordan, Memorii, II, Bucureti, Edit. Albatros, 1977, p.28-69. Pentru o mai scurt cltorie în Germania, înainte de primul rzboi, vezi vol. I, p.220-231. 201 Iar într-o epistol adresat lui N. Iorga în toamna lui 1908, Ghibu aprecia c ,,Jena e un mic Pantheon german", strzile i multe din locuine amintind c pe acolo au stat cândva Schiller, Goethe, Fichte, Luther etc. (Onisifor Ghibu în coresponden, I, ed. Mihai O. Ghibu, Bucureti, Edit. Semne, 1998, p.302).

198

etice mai înalte"202. Ulterior, acelai viitor pedagog i unul din artizanii Universitii româneti din Cluj, unde a fost i profesor, s-a îndreptat spre Heidelberg, atras nu de ,,faima lui de vechi ora studenesc cu tradiii de idile i de farmec unic, ci de faima a doi profesori", Wilhelm Windelband (de istoria filosofiei) i Ernst Troeltsch (teolog)203. Iar un traseu asemnttor a avut i Vladimir Ghidionescu, devenit profesor de pedagogie tot la Cluj i fondator al unui excelent Laborator de pedagogie experimental i pedologie, primul din spaiul românesc, sau Constantin Kiriescu, care va deveni apoi pentru mult vreme funcionar superior în Ministerul Instruciunii. Aadar, punerea în lucru a învmântului specializat de iniiere în metodele de cercetare a fost un mijloc de atragere a studenilor celor mai mobili i mai motivai. La toate acestea, cum s-a sugerat deja, la sfâritul secolului XIX s-au adugat i argumentele utilitariste în funcie de competiia economic i cultural internaional. Au existat îns i ,,micri" atipice ale peregrinrilor academice, nu doar din Frana spre Germania ­ cum a rezultat din exemplele de mai sus ­, ci i invers. Titu Maiorescu ar putea fi un prim exemplu, care dup ce i-a luat doctoratul în filosofie la Geissen, la 26 iunie 1859, din toamn s-a îndreptat spre Paris, cu o burs acordat de Eforia coalelor, pentru a dobândi un doctorat în litere. Constat îns c în comparaie cu Germania, viaa la Paris era foarte scump, iar banii ce-i avea erau insuficieni. În plus, nu gsete capitala Franei un ora atractiv, ci dimpotriv. Contrar motivelor pentru care fusese trimis aici, a urmat cursurile facultii de drept (între 1859-1861), pentru ca finalmente s-i echivaleaze la Paris diverse diplome i atestate germane, reuind s se înscrie i la un doctorat în litere. Îns disertaia i-a fost respins de comisie, consolânduse pân la urm cu licena în drept. Mai mult pare s fi profitat Dimitrie Gusti, care a petrecut în cele dou ri intervalul dintre 1900-1909. Mai întâi student la filosofie în Berlin, apoi la Leipzig (unde va rmâne patru ani), revenind din dou la Berlin pentru a lucra cu Francz von Liszt ­ creatorul colii sociologice de criminalistic ­, Gusti se va îndrepta finalmente spre Paris, unde va lucra cu Durkheim, specializându-se în sociologie, dei dobândise deja titlul de doctor, înc din 1904, cu o disertaie pregtit sub îndrumarea lui W. Wundt, intitulat Egoismus und Altruismus, cu subtitlul Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens, i participase activ la seminariile lui Paulsen i Barth (pentru etic), Büchner, Schmoller i Liszt (pentru sociologie i drept)204. Cu toate acestea, ajuns profesor la Universitatea din Iai în 1910, îi va propune s înfiineze un seminar de sociologie i etic aa cum l-a cunoscut el în Germania, în care profesorul i studenii dezbat i cerceteaz problemele în discuie. Iar ca cei doi au mai procedat i alii. Vasile Bejan (n.1852) a început studiile medicale la Bucureti, dup care între 1877 i 1880 a mers pentru specializare în obstretic la Erlangen (unde a lucrat cu Paul Zweifel), la Würtzburg (cu Scanzoni), Berlin (cu Schröder) i Leipzig (cu Crédé), pentru ca de aici s se îndrepte spre Paris, unde a fost în preajma lui Dépaul, Charpentier i Pajol. Revenit în ar, a profesat o vreme ca medic ginecolog, ocupând la scurt timp i o catedr universitar la Iai, unde a fost i

Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieii. Anii mei de învtur, ed. Nadia Nicolescu, Cluj, Edit. Dacia, 1981, p.231. 203 Ibidem, p.131; în general, pentru Germania vezi p.169-185. 204 Pentru aceast perioad din viaa sa vezi Ovidiu Bdina, Octavian Neamu, Dimitrie Gusti, Bucureti, Edit. Tineretului, 1967, p.25-70.

202

decanul facultii de medicin. George Vâlsan (1885-1935) îi ia licena la Bucureti, în filosofie i geografie, dup care a fost trimis de profesorul i protectorul su Simion Mehedini în Germania, la Berlin, cu o burs a Societii Române de Geografie, unde va studia cu Albrecht Penck i Felix von Luschan. Va merge apoi la Paris, lucrând îndeaproape cu Emmanuel de Martone, profesor la Sorbona, cu care n-a mai apucat s-i fac acolo doctoratul întrucât a izbucnit primul rzboi mondial. Îl va trece în ar, ajungând în cele din urm profesor la Universitatea din Cluj (unde îl va aduce i pe E. de Martone s predea), iar din 1930 la Bucureti, punând bazele geomorfologiei moderne în România. Nicolae Ghiulea (n.1884) i-a început studiile universitare la Iai, mergând apoi pentru specializare la Göttingen i apoi la Paris. Va ajunge profesor de politic social la Universitatea din Cluj, totodat director general al Casei Centrale a Asigurrilor Sociale, de mai multe ori deputat, dar mai ales autorul a numeroase studii i volume pe teme sociale, cooperaie, asigurri etc205, multe texte fiind publicate în strintate. Mihail Vldescu (n.1865) a urmat vreme de trei ani facultatea de tiine din Bucureti, dup care pleac la Würtzburg, unde va studia botanica un an cu Iulius Sachs. În 1885 îi continu pregtirea la Sorbona, pân în 1888, revenind apoi în ar, unde va deveni profesor la Universitatea din Iai i ulterior la cea din Bucureti, fiind totodat ministru la Instruciune Public i la Domenii .a. Ocupând o poziie dominant în domeniul cercetrii europene înc de la finele secolului XIX, cu remarcabile inovaii pedagogice ­ prin instituirea seminariilor i laboratoarelor ­, prin propunerea a noi i noi materii de interes didactic, învmântul superior german devenise în primul rând un spaiu al concurenei între diverse stabilimente universitare206. Este i motivul pentru care arareori aflm studeni ce au frecventat doar o singur universitate, ceea ce face totodat dificil pentru moment cuantificarea prezenei tinerilor de la noi aici, decât printr-un efort preliminar pentru fiecare instituie aparte. Îns câteva exemplificri nu sunt lipsite de semnificaie: Dan Barbilian (1895-1961), absolvent al facultii de tiine din Bucureti, va trece apoi pe la Göttingen, Tübingen i Berlin, luându-i în 1929 doctoratul în matematici, devenind apoi profesor la universitatea din capital; tefan Bârsnescu (1895-1984), liceniat în drept i litere la Iai, dup care va frecventa universitile din Berlin, Jena i München, pentru ca doctoratul s-l susin în ar, în 1925; Constantin Fedele (1877-1958) a absolvit mai întâi literele la Iai, în 1903, dup care a trecut pentru specializare în filosofie i psihologie pe la universitile din Berlin, Leipzig i München, trecându-i doctoratul la stabilimentul din urm; Ion Rdulescu-Pogoneanu (1870-1945) a studiat filosofia la Leipzig, Berlin i Jena; Alexandru Roca (1906-1996), liceniat în litere la Cluj, în 1928, a frecventat apoi cursurile de psihologie, sociologie i estetic de la Hamburg i Leipzig, pentru ca doctoratul s i-l susin în ar, în 1930; Victor Slvescu (1891-1977) se înscrie în toamna lui 1911 la facultatea de litere i filosofie din Göttingen, în anul urmtor pleac la Universitatea din München, unde studiaz vreme de doua semestre tiinele

Andrei Negru, Ideea cooperaiei rurale în concepia lui N. Ghiulea, în vol. Studii i cercetri din domeniul tiinelor socio-umane, Cluj, Edit. Argonaut, 1999, p.46-49; idem, Preocupri de sociologie i politic social în publicistica lui Nicolae Ghiulea, în ,,Revista Român de Sociologie", s.n., X, 1999, nr.56, p.545-562. 206 Vezi Rudolf Stichweh, La différenciation des disciplines dans les universités allemandes du XIXe siècle, în ,,Histoire de l'Éducation", Paris, no.62/1994 (numr special sub titlul Les universités germaniques. XIXeXXe siècles, sub direcia lui Ch. Charle), p.55-73.

205

economice, pentru ca apoi s mearg la Halle, unde va obine doctoratul în tiine economice în 1914 .a. De altfel, migraia i nomadismul universitar207, strategia studiilor itinerante au fost specifice învmântului superior german, care permitea reunirea diverselor certificate (credite transferabile) ce justificau semestrele necesare prezentrii la examenele de doctorat, spre deosebire de mediul francez, care impunea ,,sedentarismul" universitar. Sosit la Berlin în toamna lui 1903, pentru a-i pregti i susine aici doctoratul în istorie, Ioan Ursu se va înscrie în semestrul urmtor la München, justificându-i alegerea cât se poate de simplu, într-o epistol adresat lui Dimitrie Onciul: ,,Am crezut c e bine s cunosc i alte universiti i orae din Germania i de aceea m-am folosit de prilejul c sunt la început, pentru ca s ascult un semestru ­ în nici un caz mai mult ­ i pe profesorii de aici"208. A rmas îns la München trei semestre, audiind cursurile lui Karl Heigel i Karl Krumbacher, pentru ca apoi ­ dei inteniona s treac i pe la Leipzig, unde preda Lamprecht ­ s revin la Berlin i s-i susin disertaia doctoral abia la începutul anului 1907. În acest context, la scara întregii Germanii, se constat un interes deosebit al strinilor pentru a-i face studiile aici, dei fr echivalent cu fenomenul petrecut în Frana. Dac în 1860/1861 universitile prusace cuprindeau 753 de studioi din afar (6,05%, dintr-un total de 12.444), în 1900/1901 ponderea lor va fi de 7,5% (din 33.688 studeni), pentru ca în 1911/1912 s creasc la 8,3% (din 55.486 studeni). Îns spre deosebire de Frana, pân la primul rzboi mondial, în Germania studenii din România mai mereu s-au situat pe locul al cincilea ca pondere printre strini, dup rui, austroungari, elvenieni i englezi, dar înaintea bulgarilor, francezilor i americanilor, tinerii notri fiind prezeni în proporie de 1,4% în 1901 din totalul strinilor, 2,3% în 1906, 2,6% în 1910 i 2,9% în 1914, aadar în valori oarecum apropiate, cei mai numeroi fiind în 1912, când au reprezentat 3,4%209. De departe, cele mai frecventate universiti au fost cele din Berlin, Heidelberg, Halle, Jena i Freiburg, la polul opus fiind Münster, Kiel, Erlangen i Bonn, în vreme ce unele au cunoscut oscilaii, precum Giessen, al crui public strin a fost mai numeros între 1905-1910, dar nedepind 7,66% (în 1906/7)210. O analiz sumar a personajelor care au cltorit i au lsat posteritii imagini despre Germania ofer o multitudine de aspecte ce le-au marcat destinul, dar indic i un dezechilibru semnificativ în ceea ce privete orientarea profesional a ,,observatorilor". Materiile filologice dominau de departe, în vreme ce la polul opus medicina este aproape absent. Dreptul este prea puin prezent, însemnri jurnaliere pstrându-se doar de la Iacob Negruzzi, care înregistreaz mai curând ­ este adevrat c fidel ­ viaa cotidian,

207

Sintagma de ,,nomadism" este utilizat de Claudie Weill, Migrations étudiantes et nomadisme institutionnel, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.178-182, i se refer la trecerea unor studeni prin diverse tipuri de învmânt superior (de la universitate spre coli tehnice superioare sau invers) sau discipline (medicin combinat cu tiine naturale, chimie ori drept, matematic-fizic combinat cu studii de inginerie etc, etc). 208 Apud Ioana Ursu, Dumitru Preda, Biografia unei contiine: Ioan Ursu, Cluj, Edit. Dacia, 1987, p.38. 209 Cf. Mario Klotzsche, Deutsche Wissenspolitik gegenüber Fremden im 19. und Anfang des 20. Jahrhunderts. Wissenspolitische Debatten vor dem Hintergrund politischer Nationalisierung und wissenschaftlich-ökonomischer Globalisierung, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.231-134. 210 Ibidem, p.239.

cu întâmplrile mrunte, aparent nesemnificative, ale unui tânr care a locuit la Berlin 11 ani, unde urmase anterior, asemeni lui P.P. Carp, i Deutsch-französische Gymnasium211. A.D. Xenopol ar fi un alt exemplu, dar în fragmentul su memorialistic se arat mai puin preocupat de studiile lui juridice din Germania, cochetând îndeosebi cu filosofia i istoria, pentru ca mai apoi s-i îndrepte mereu atenia spre ce se petrecea în spaiul cultural francez212. Statistic îns, ponderea studenilor de la noi în universitile germane este invers proporional cu ierarhia celor care au lsat descrieri asupra cltoriei lor de studii, cele mai frecventate faculti fiind dreptul i medicina. tiinele exacte i cele tehnice capteaz spiritele într-o msur mai bun, îndeosebi dup primul primul deceniu al veacului XX. Sub acest ultim aspect, Dan Rdulescu, unul din cei mai de seam chimiti români, profesor la Universitatea din Cluj în perioada interbelic, ofer în Memoriile sale descrieri relevante i pline de substan în ceea ce privete Berlinul i îndeosebi efectul benefic de a fi fost timp de doi ani în preajma lui Max Planck, prin anii 1911-1913213. Regsim la el acelai entuziasm i fascinaie ca la Emanuel Bacaloglu, care cu ase decenii mai devreme se specializase în chimie la Leipzig, Germania fiind în a doua jumtate a secolului XIX spaiul unde se construiser primele laboratoare sistematice în domeniu. Concluzionând parc, filologul Iorgu Iordan explic în câteva pagini din însemnrile lui memorialistice motivaiile profunde ale studioilor români de a merge în Germania, în primul rând datorit ,,posibilitilor numeroase de a se instrui în sensul larg al termenului", în afara tiinelor umaniste românii preferând chimia, amintit mai sus ­ ,,în care nemii erau extrem de tari", spune el ­, i ingineria (Politehnica din Charlottenburg), Iordan fiind totodat uimit de libertatea relaiilor dintre sexe i de ponderea studentelor în învmântul universitar214. Este de la sine îneles faptul c trezii din letargia moldo-valah, studioii români depesc repede simplele intenii de instrucie universitar, cltoria transformîndu-se de cele mai multe ori într-un extraordinar exerciiu de informare i cunoatere mult extins la toate palierele societii germane. În afara descrierilor i aprecierilor asupra unor universiti precum Göttingen (leagnul renaterii universitare germane), Berlin, Leipzig, Halle, Bonn sau Heidelberg, nu este neglijat nici viaa cotidian, economia, starea politic i cultural. Adresându-se lui Septimiu Albini, preedintele Societii ,,Transilvania", Onisifor Ghibu îi justifica acestuia în februarie 1908 necesitatea de a mai rmâne la studiu în Germania, întrucât unui student nu îi este ,,permis s stea numai cu cartea în mân ­ cci aceasta o poate face i într-alt loc ­, ci trebuie s caute a cunoate temeinic toate manifestaiunile de via cultural pe care le întâlnete aici i din care adesea poate profita mai mult decât din carte"215. De aceea, multe din relatri devin veritabile mrturii-document de epoc, în care tensiunea diferenelor de civilizaie dintre cele dou spaii anevoie a putut fi escamotat. Vasile Pârvan, aflat la Jena pentru specializare în arheologia clasic, considera de datoria sa s informeze pe cei din ar despre realitile din spaiul teuton, publicînd în ,,Voina

Iacob Negruzzi, Jurnal, ed. Horst Fassel i Dan Mnuc, Cluj, Edit. Dacia, 1980. Vezi Istoria ideilor mele, în vol. Scrieri sociale i filosofice, ed. N. Gogonea i Z. Ornea, Bucureti, Edit. tiinific, 1967, p.370-375. În Germania, Xenopol a studiat la Berlin i Giessen. 213 Dan Rdulescu, Memorii, Cluj, Edit. Dacia, 1979, p.135-188. 214 Iorgu Iordan, Memorii, I, Bucureti, Edit. Albatros, 1977, p.229. 215 Onisifor Ghibu în coresponden, I, ed. Mihai O. Ghibu, Bucureti, Edit. Semne, 1998, p.12.

212 211

naional" câteva Schie din viaa social german216, în care, finalmente, lansa provocatoarea întrebare: ,,când va veni i la noi, cu acelai ritm înltor i sfânt al luminii" progresul prin instituiile de cultur? Era, poate, i reacia fireasc la suspiciunea mereu afiat de profesorii germani fa de tinerii venii din România, aa cum rezult din epistola adresat lui I. Bogdan în iunie 1905, din Berlin, i în care îi spunea c ,,ceea ce m-a amrât îns, nu atât pentru mine, cât pentru ara noastr, a fost neîncrederea, aproape dispreul, cu care suntem tratai de învaii de aici"217. Nu vom insista acum asupra sentimentelor de uimire, de încântare sau de dezamgire naiv manifestate de cltori pentru tot ceea ce a însemnat lumea extrauniversitar, poate mult mai interesant i cu o pondere mult mai mare în economia descrierilor. Cltoria de studii a rmas pentru cei mai muli principala îndeletnicire, fiind mai cu toii preocupai s-i îndrepte paii spre acele stabilimente care ofereau finaliti profitabile mai apoi în ar. Este i explicaia pentru care aproape toi studenii români aflai în Germania au trecut prin cel puin prin dou-trei universiti ­ dup cum am artat deja ­, parc mereu nehotrâi i în cutare de tot felul de faciliti sau stimulente intelectuale. Pe de alt parte, muli din tinerii studioi fiind aspirani la poziia de profesor universitar, sau aflându-se într-o poziie de ,,ateptare", au consacrat o parte din însemrile lor situaiei corpului didactic. Ceea ce impresioneaz mai mult pe români este poziia social pe care o aveau universitarii germani, poziie ce le confera privilegiul de de fi foarte prolifici din punct de vedere editorial, conferindu-le astfel ansa hegemoniei culturale. De aceea, Iorgu Iordan considera ,,necesare unele explicaii pentru cunoaterea sistemului de organizare a învmântului superior german, dar i, lucru mai important, pentru înelegerea calitilor acestui sistem, care a dat de-a lungul timpului rezultate extraordinare", impresionându-l mai ales ,,libertatea academic"218 în alegerea cursurilor i a profesorilor, în cooptarea i salarizarea acestora dup valoare etc. ,,Nu-i de mirare c fiecare universitate german ­ afirma C. Rdulescu-Motru ­, indiferent de vechimea ei i de importana statului unde se gsea, avea, printre membrii corpului ei didactic, dou sau trei somiti pe plan mondial"; ,,Noi românii, dei am organizat invmântul, de toate gradele, dup modelul francez, am imitat pe germani în ce privete salarizarea profesorilor"219. În 1909, Ion Andrieescu ­ viitor profesor de preistorie la Bucureti ­ îi oferea lui Vasile Bogrea o veritabil analiz comparativ între diversele centre universitare germane, cu reflecii amare în ce privete starea instituiilor similare din ar. Referinduse la Berlin, de exemplu, uimirea sa e fr reineri: ,,Mijloacele materiale nu picur, curg, i nu se cru banul când e vorba de coli i cultur, mai ales c pentru prusaci e o chestie de ambiie a completa Universitii puintatea anilor vechimei cu bogia mijloacelor culturale ­ e drept, fr pereche. Astfel, se ridic Universitatea cea nou din Berlin deasupra tuturor celorlalte, care se mândresc c au apucat veacul de mijloc". Este impresionat îndeosebi de biblioteca din Berlin, pe care o consider ,,unic în lume": ,,nu e carte i nu e colecie veche sau nou care dac nu e în bibliotec, ceea ce se întâmpl rar s nu fie, [este] cutat la toate bibliotecile germane i adus celui ce a cerut-o (...). E o

216 217

În ,,Voina naional", XXI, 1904, nr.5903, p.1-2; nr.5904, p.1 (semnat: V. Andrei). V. Pârvan, Coresponden i acte, ed. Al. Zub, Bucureti, Edit. Minerva, 1973, p.18. 218 Iorgu Iordan, Op. Cit., II, p.36-37. 219 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.37.

organizaie model, care explic contiinciozitatea pân i a celor mai mediocre cercetri ale nemilor"220. În acelai registru se înscriu i descrierile lui Ion A. RdulescuPogoneanu fcute mentorului su din ar, Titu Maiorescu, atunci când se oprete la Berlin i Leipzig221. Iar aceast atmosfer i explic prezena foarte numeroas în deceniul premergtor primei conflagraii mondiale a studenilor strini îndeosebi la Berlin, de altfel cea mai frecventat universitate european dup Paris i Viena222, care multora a fcut ,,o foarte bun impresie", mai ales c viaa cotidian era foarte ieftin. De altfel, se poate afirma pe bun dreptate c Universitatea din Berlin, ,,universitatea ideal", ,,modelul", a fost produsul concepiilor lui Wilhelm von Humboldt, în ceea ce privete unitatea dintre învmânt i cercetare, libertatea cunoaterii i autonomia corpului profesoral. El i-a asigurat totodat i locaia (aceeai i acum, pe bulevardul ,,Unter den Linden"), iar nu întâmpltor poart i numele fondatorului. Dei stabilimentul a început s funcioneze înc din 1810, primii studeni români la Berlin au fost Mihail Koglniceanu i cei doi fii ai principelui Mihail Sturdza, înmatriculai în 1837, dup un scurt sejur la Lunéville (Frana)223, dei un tânr studios din Moldova ­ dar de origine greac ­ este înregistrat înc din 1821. Practic, între 1837 i 1881 (când a fost proclamat Regatul Românei), au frecventat aceast universitate 184 studeni originari din principatele române, din care etnici români au fost 124, în majoritate fii de mari proprietari agricoli, înali demnitari, profesori sau cu profesii liberale (medici i avocai). Cât privete repartiia pe faculti, 56 au urmat dreptul, 33 literele i filosofia, 32 medicina, câte unul matematica i teologia, iar un altul nu-i declar domeniul de studii, îns aproape cu toii au frecventat i cursurile altor universiti germane224. Pentru epoca de pân la primul rzboi mondil, dintre cei care au studiat dreptul la Berlin, putem aminti aici pe: Emanuel Antonescu (n.1870), care dup o licen în ar (1893) merge ca bursier la Berlin, unde audiaz pe Brunner, Dernburg, Gierke, Crome, Eck, Kohler, Paulesn, Hinschius etc, obinând titlul de doctor în 1897, pentru ca apoi s ajung profesor de drept civil la universitile din Iai i Bucureti; Alexandru Beldiman (n.1855), care dup un doctorat obinut la Berlin (1877) a avut o lung carier diplomatic pe la legaiile româneti de la Berlin, Sofia, Viena, Londra, Belgrad, îndeplinind sarcini deloc uoare pentru epoca în care a activat; Romul Boil (1881-1946), absolvent al universitii maghiare din Cluj, dup care urmeaz în capitala Germaniei cursuri de specializare, devenind din 1919 profesor de drept constituional; Ioan Ctuneanu (1883-1937), cu doctoratul obinut aici, pentru ca apoi s fie titularul catedrei de drept roman la Cluj, fondator al Ligii Aprrii Naionale Cretine; George Drgnescu (n.1884) i-a luat aici doctoratul în 1913, devenind apoi profesor de drept civil la

Documente literare, I, ed. Gh. Carda, Bucureti, Edit. Minerva, 1971, p.66-67. Vezi i scrisoarea lui Andrieescu ctre N. Iorga, din 29 iulie 1909, despre jubileul de 500 ani a Universitii din Leipzig (I.E. Torouiu, Studii i documente literare, X, Bucureti, 1940, p.17). 221 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.406-419. 222 Cf. raportului întocmit de Victor Karady, Relations inter-universitaires et rapports culturels en Europe (1871-1945), Paris, Centre de Sociologie de l'Éducation et de la Culture, 1992. La Berlin, de pild, în 1899/1900, din 5473 studeni, 675 erau strini, iar în 1910/11, din 7641 studeni, 1048 erau strini. 223 D.C. Amzr, Koglniceanu la Berlin. Cîteva date noi din vremea studiilor, în ,,Cercetri literare", III, 1939, p.295-318. 224 Cf. D.C. Amzr, Studeni români în strintate (Universitatea din Berlin). Date i interpretri statistice, în ,,Cercetri literare", IV, 1941, p.215-240.

220

Cernui; Dumitru Ionescu (1883-1926) i-a trecut aici doctoratul (1908) dup ce a urmat facultatea de drept din Bucureti, devenid apoi profesor la Universitatea din Cluj; t. Longinescu (1865-1931), liceniat în ar, dar cu doctoratul la Berlin, în 1896, predând apoi dreptul roman la universitile din Iai i Bucureti; Dumitru Mototolescu (18841970), studiaz la Berlin vreme de doi ani, trecând apoi pe la München, Leipzig, Bonn i Freiburg, în cele din urm devenind profesor la facultatea de drept din Oradea i Cluj; Radu Iorgu (n.1886), dup ce i-a terminat studiile secundare la Geneva, a urmat dreptul la Berlin, unde i-a trecut doctoratul în 1909, devenind apoi profesor de drept internaional privat la Universitatea din Cluj .a. În ceea ce privete medicina, dei Münchenul pare s fi fost cel mai cutat pân la 1914 de ctre tinerii originari din spaiul românesc, facultatea din Berlin i-a fost totui o concurent serioas, pân la izbucnirea primei conflagraii mondiale absolvind i susinând aici doctoratul 53 de viitori medici la noi225, care au ajuns nume de referin în domeniu226, în mod evident, i datorit importantului corp profesoral din capitala Germaniei. Iar din cei care au trecut pe aici reinem doar pe: Dimitrie Clugreanu (18681937), care a absolvit aceast facultate, pentru ca apoi s-i treac doctoratul în tiine naturale la Sorbona (în 1902), ulterior predând la Universitile din Cluj i Bucureti; Ioan Enescu (1884-1972) i-a susinut doctoratul în ar, îns i-a continuat pregtirea la Berlin, între 1913-1915, specializându-se în cardiologie, predând apoi la Universitatea din Iai; Dimitrie Gerota (1867-1939), care dup un doctorat la Bucureti s-a îndreptat pentru specializare la Paris (1893/4) ­ lucrând cu Poirier, Farabeuf i Guyon ­, iar apoi mai mult vreme a zbovit la Berlin (1894-1897), unde a fost chiar i asistent al lui Heinrich Waldeyer, ulterior devenind profesor de chirurgie la Universitatea din Bucureti; Gh. Marinescu (1863-1938) i-a fcut studiile medicale la Paris, îns se va specializa la Berlin cu Emil du Bois-Raymond, ulterior fiind numit profesor la clinica de boli nervoase a Universitii din Bucureti; Eugen Mironescu (n.1883) i-a fcut aici studiile medicale, pentru ca doctoratul s-l treac la Iai (în 1912), unde va i ajunge profesor; Petre B. Niculescu (n.1884), doctor în medicin la Bucureti (1910), dup care va merge pentru specializare la Berlin (1910-1912), devenind apoi profesor la Universitatea din Iai .a. În afara ,,literailor" deja menionai a fi trecut pe aici, facultatea de litere din Berlin a mai fost frecventat de: tefan Bezdechi (1888-1958), care s-a specializat aici în studii greceti dup ce-i susinuse licena la Bucureti, ulterior devenind profesor la Universitatea din Cluj; Vasile Bogrea (1881-1926) a absolvit literele la Iai, dup care ia continuat studiile la Berlin între 1910-1913, predând apoi limbile clasice la Cluj; Emanoil Bucua (1887-1946) i-a continuat studiile la Berlin, unde i-a luat doctoratul în 1912, remarcându-se apoi ca publicist, fiind printre altele director în Ministerul Muncii, secretar general în departamentul Cultelor i Artelor etc; Nicolae Cartojan (1883-1944) i-a desvârit aici studiile, ajungând profesor de istoria literaturii române vechi la

La Berlin exista obligaia ca la finele disertaiei doctorale, tiprite, s fie ataat o succint autobiografie, material deosebit de interesant pentru viitoare analize socio-istorice. 226 Vezi Verzeichnis der Berliner Universitätsschriften 1810-1885. Nebst einem Anhang enthaltend die ausserordentlichen und Ehren-Promotionen, Herausgegeben von der Königlichen Universitätsbibliothek zu Berlin [editat de Wilhelm Erman.], Berlin, Weber, 1899; Amtliches Verzeichnis des Personals und der Studierenden der Königlichen Friedrich-Wilhelms-Universität zu Berlin, pentru anii 1886-1918; Vasile I. Lipan, Doctori în medicin români la Universitatea ,,Friedrich-Wilhelm" din Berlin, pân la primul rzboi mondial, Bucureti, f.edit., 1990.

225

Universitatea din Bucureti; Ion Gvnescul (1859-1945), cu un doctorat la Berlin în 1887 ­ unde i-a audiat pe Fr. Paulsen (care l-a influenat vizibil) i G. von Gizycki ­, fiind apoi profesor de pedagogie, psihologie i estetic la Universitatea din Iai; Nicolae Quintescu (1841-1913), care i-a trecut aici doctoratul în filozofie în 1867, dup ce a trecut i pe la Universitatea din Bonn, devenind apoi profesor de latin la facultile de litere din Iai i mai apoi Bucureti; Eugeniu Sperania (1888-1972) a studiat doi ani la Berlin ­ în 1913 i 1914 ­, dup ce anterior îi luase doctoratul la Bucureti, ajungând profesor de sociologie la Universitatea din Cluj; Iuliu Valaori (1867-1936), dup o licen la Bucureti i cursurile colii Practice de Înalte Studii de la Paris, îi va trece doctoratul în litere la Berlin, în 1910, devenind apoi profesor la universitatea din capital, totodat director al învmântului secundar i superior, secretar general al Ministerului Instruciunii, de mai multe ori deputat .a. Iar dup primul rzboi au mai frecventat aceast facultate: Nicolae Bagdasar (1896-1971), care i-a trecut aici doctoratul în 1926, devenind apoi profesor de istoria filosofiei la Universitatea din Iai. Facultatea de tiine din Berlin chiar dac nu a fost urmat de un contingent semnificativ ca pondere, acesta a avut îns o bun reprezentare în spaiul universitar naional: Petru Bogdan (1873-1944), liceniat în ar, dar cu un doctorat la Berlin în 1900, în chimie, devenind apoi profesor la Universitatea din Iai; Aurel D. Craifleanu (18841938), care i-a luat aici doctoratul în chimie organic, în 1913, lucrând cu E. Fischer, dup care va merge pentru specializare la staiunea zoologic de la Neapole (1916-1920), lucrând cu Battazzi, pentru ca revenit în ar s ajung profesor la facultatea de medicin veterinar din Bucureti; Mihail Georgescu (1864-1934), liceniat în farmacie la Bucureti (1887) i un doctorat în chimie la Berlin (1892), a devenit profesor de chimie farmaceutic la Universitatea din capital; Silvia Ionescu (1901-1980) s-a specializat aici în chimie, între 1928-1931, susinându-i totodat doctoratul, predând apoi la Institutul de Medicin i Farmacie din Cluj; Osias Kauffmann-Cosla (1894-1975), dup un doctorat în medicin la Bucureti (1921) îi va trece doctoratul i în chimie biologic la Berlin (1925), ajungând ­ dei era evreu ­ confereniar de farmacologie la facultatea de medicin din capital, pentru ca dup al doilea rzboi mondial s se stabileasc în Statele Unite; G.G. Longinescu (1869-1939), dup o licen la Bucureti îi trece doctoratul în chimie la Berlin (1896), ajungând apoi profesor la Universitatea din Bucureti; Ilie Matei (1895-1969) i-a susinut doctoratul aici în 1931, fiind apoi profesor de chimie organic la Politehnica din Iai; tefan Minovici (1867-1935), cu licena în ar, i-a trecut doctoratul în chimie la Berlin, în 1897, ca elev al lui Emil Fischer, devenind profesor la facultatea de tiine din capital; Dan Rdulescu (1884-1969) i-a trecut aici doctoratul în 1913, ajungând apoi profesor la Universitatea din Cluj; Corneliu umuleanu (n.1869) i-a luat la Berlin doctoratul în chimie, în 1901, devenind apoi profesor la facultatea de farmacie din Iai i manifestându-se ca înverunat antisemit; Gh. Theodorescu (18801930) i-a susinut aici doctoratul în chimie, devenind profesor la Politehnica din Bucureti, iar în timpul primei conflagraii a organizat i condus fabrica de eter pentru armament de la Botoani .a. În afara facultilor ,,clasice", Berlinul a fost cutat i pentru alte tipuri de instituii superioare de învmânt, precum Academia Comercial ­ frecventat, de pild, de Vasile Ioachim (n.1891), care dup licena obinut aici (1913) îi va susine doctoratul la Bucureti (1928), fiind secretar al Camerei de Comer din capital, directorul corpului contabililor experi, coeditor al revistei ,,Comerul în România" etc;

sau Costin Kiriescu (n.1908), absolvent de drept în capital, dar i cu studii de economie la Berlin între 1930-1934, devenind profesor la Universitatea din Bucureti .a. ­ sau coala Superioar de Agricultur ­ frecventat de Marin Chiriescu-Arva (1889-1935), care dup ce a obinut diploma de inginer la coala din Herstru, a mers pentru specializare la Berlin, frecventând apoi i Institutul Agronomic al Universitii din Königsberg, ajungând profesor la Academia de Agricultur din Cluj, iar apoi la cea din Bucureti; George Maior (1855-1927), dei liceniat în litere la Bucureti, a fcut i agronomia la Berlin, dup care îi va trece doctoratul în aceeai specialitate la Halle (1887), fiind apoi profesor la coala Central de Agricultur din Herstru .a. Evident, nu ne-am propus aici a parcurge sistematic toate universitile germane i nici publicul românesc ce le-a frecventat, fiecare stabiliment solicitând analize distincte din aceast perspectiv. Îns pentru o imagine cât de cât stimulativ în acest sens se cuvine a ne opri totui i asupra altor câtorva centre germane de educaie elevat, care iau pus amprenta în formarea unei fraciuni din elita româneasc. De pild, Universitatea din München s-a bucurat în bun msur de prezena tinerilor din România, facultatea de tiine de aici fiind frecventat de: Constantin Georgescu (1898-1968), care i-a susinut aici doctoratul în tiine naturale, în 1927, devenind profesor de botanic general i forestier, patologie vegetal, zoologie i entomologie forestier la Politehnica din Bucureti; Grigore Eliescu (1898-1975) i-a continuat aici studiile superioare, susinândui doctoratul în 1930, pentru ca ulterior s predea botanica i zoologia la facultatea de silvicultur din Bucureti, iar apoi la cea din Braov; George Munteanu-Murgoci (18721925), liceniat la Bucureti, dup care îi va continua studiile la Viena i München, la aceasta din urm susinând i doctoratul în tiine, în 1901, devenind profesor de mineralogie-petrografie la Politehnica din capital .a. i tot pe la aceast universitate au mai trecut: Virgil C. Arion (n.1861), care pe temeiul doctoratului juridic luat aici va ocupa ulterior catedra de filosofia dreptului i sociologie la Iai, fiind totodat secretar general al Ministerului Cultelor i Instruciunii (1890-1895), director la Banca Naional etc; C.I. Bicoianu (n.1871), dup ce a studiat prin mai multe universiti germane (precum Leipzig, Hohenheim i Berlin), i-a susinut aici doctoratul în tiine economice i finane, fiind apoi director al Bncii Naionale i conductor al revistei ,,Economia Naional" .a. Münchenul a atras îns pe muli din cei ce au dorit s se specializeze în bizantinologie, de pild, aici activând celebrul Karl Krumbacher. Pe la acesta din urm au trecut i i-au însuit bazele bizantinologiei moderne: George Murnu (1868-1957), care va obine aici doctoratul în 1901, dup o licen în ar, mergând apoi ­ ca i Teohari Antonescu ­ în Grecia, ca membru al colii Germane de acolo (1903), va reveni apoi la München în 1905 pentru studii de arheologie i istoria artei, pentru ca în anul urmtor s frecventeze Universitatea din Berlin (lucrând cu Ulrich von Willamowitz-Moellendorf, R. Delbrück, O. Wulff .a.), devenind în cele din urm profesor la Universitatea din Bucureti; Nicolae Bnescu (1878-1971) i-a susinut aici doctoratul în 1914, ajungând profesor de bizantinologie la Cluj i Bucureti. Iar pentru materii umaniste au mai trecut pe aici: Gr. Tabacaru (1883-1939), susinându-i la München doctoratul în filosofie, în 1915, predând apoi pedagogia la Universitatea din Iai, cu o activitate publicistic impresionant .a. Nici celelalte universiti germane n-au fost mai prejos. Leipzigul, cu unul din cele mai vechi stabilimente de învmânt superior (1409) i important centru comercial,

a atras de timpuriu tineri din întreaga Europ, Wolfgang von Goethe ­ care a studiat aici între 1765-1768 ­ supranumindu-l ,,Micul Paris". Iar pentru cei ce se pregteau în filologie, de pild, înc de pe la finele veacului XIX Universitatea din Leipzig devenise ­ dup expresia lui Sextil Pucariu, aflat la studii aici ­ ,,câmpul de activitate al fruntailor neogramatici"227. Într-adevr, atunci i aici filologia atinsese ,,apogeul pozitivismului", prin activitatea lui Karl Burgmann, Leskien (slavist), Eduard Sievers (germanist), Gustav Weigand (romanistic) .a., care imprimaser lingvisticii tiinificitatea atât de invocat, prin stabilirea de legi, prin înlturarea ,,speculaiilor romantice", istorismul lingvistic fiind pe primul plan, utilizându-se în exces comparatismul. Îns în afara universitii i al faimosului ,,târg" invocat de numeroii tineri români aflai la studii aici, Conservatorul din Leipzig îi câtigase i el un binemeritat renume datorit activitii fondatorului i conductorului ei Felix Mendelssohn (1809-1847), atrâgând studioi de pretutindeni, concertele de la ,,Gewandhaus" fiind pentru cei ce se pregteau de o carier artistic poarta spre consacrare. Dintre români, la Leipzig i-au fcut studiile228: George G. Antonescu (n.1882), care dup un scurt sejur la Berlin, i-a trecut aici doctoratul în filosofie, devenind ulterior profesor de pedagogie la universitatea din Bucureti; Theodor Capidan (1879-1953) i-a susinut aici doctoratul în 1907, în filologie, ulterior fiind profesor la universitile din Cluj i Bucureti; Romulus Cândea (1886-1973) a studiat mai întâi la Berlin, pentru ca în 1916 s-i susin disertaia doctoral la Leipzig, în filozofie, devenind apoi profesor de istorie la universitile din Cernui i Cluj; Nicolae Cristea (1834-1902) a urmat cursurile facultii de litere, fiind apoi profesor la Institutul Teologic din Sibiu, redactor la ,,Telegraful Român", profund implicat în lupta naional a românilor ardeleni; C. Dimitrescu-Iai (1849-1923) i-a continuat aici studiile, luându-i doctoratul în 1877, ajungând profesor de psihologie, pedagogie i estetic la Universitatea din Iai, iar din 1885 profesor de istoria filosofiei la Bucureti, cu contribuii majore la Legea Instruciunii Publice din 1898, rector al universitii din capital vreme de 12 ani, în mai multe rânduri deputat i senator; Constantin Lacea (1875-1950) a urmat facultatea de litere din Budapesta, dup care i-a susinut la Leipzig doctoratul, în 1898, predând apoi franceza la Academia de Studii Economice din Cluj; Virgil Madgearu (1887-1940) i-a trecut aici doctoratul în tiine economice i financiare (1911), devenind apoi profesor la Academia Comercial din Bucureti, de mai multe ori ministru la Comer i Industrie, la Finane, Agricultur i Domenii; Ilie Murgulescu (1902-1991) s-a specializat aici în metodele optice din chimie i fotochimie, în 1932-1933, ajungând profesor la Universitatea din Cluj, iar ulterior la Politehnicile din Timioara i Bucureti; Ioan Neniescu (1854-1901) i-a trecut aici doctoratul în filosofie, în 1887, cu o disertaie despre Spinoza, dup ce anterior studiase la Berlin, afirmându-ca ca om politic, poet i publicist; Theodor Nicolau (1863-1913), liceniat în tiine naturale la Iai (1889), dup care merge la Leipzig, unde se specializeaz în mineralogie i petrografie, susinându-i doctoratul aici în 1899, dup care înc doi ani va studia la Heidelberg, devenind apoi profesor secundar, cu numeroase studii de cristalografie; Pericle Papahagi (1872-1943) i-a trecut aici doctoratul în litere, predând apoi dialectologie i folclor romanic la

Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri de tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.31. 228 Lista studenilor români pân la 1934 în D.C. Amzr, Studenii români la Universitatea din Leipzig, în ,,Cercetri literare", V, 1943, p.21-39.

227

universitatea din capital; tefan Popescu (1863-1911), absolvent al facultii de tiine din Bucureti (1889), dup care va studia geografia la Leipzig (1899-1902) ­ unde îi va susine i doctoratul ­, devenind apoi profesor la Universitatea din Iai; Ion Sân-Giorgiu (n.1892) i-a luat doctoratul în filosofie la Leipzig, devenind apoi profesor de german la Universitatea din Bucureti; Adolf Stern (1848-1931), dup un an petrecut la Berlin i-a luat doctoratul în drept la Leipzig229, devenind în ar primul avocat evreu, traductor, militant pentru emanciparea israeliilor din România, fondator al ,,Uniunii Evreilor" .a. Creat doar pe la 1558, Universitatea din Jena s-a bucurat din a doua jumtate a veacului XIX de un corp profesoral de excepie, aici predând Johann Gustav Droysen (istoric), Ernst Haeckel (zoolog i filosof) sau Matthias Jakob Schleiden (botanist), dup ce anterior trecuser pe la Jena alte nume sonore, precum filosofii Fichte i Hegel, sau nu mai puin celebrul scriitor Friedrich Schiller. În consecin, românii puteau afla i aici stimulii necesari pentru studii temeinice230, universitatea fiind frecventat de: Grigore Antipa (1867-1944), care a lucrat cu Ernst Haeckel, iar dup obinerea doctoratului (1891) i-a continuat specializarea la Neapole, Villafranca i Helgoland, dup care va ajunge profesor la Universitatea din Bucureti, ministru al Agriculturii, preedinte al Înaltului Consiliu Economic, membru al Academiei Române i al altor instituii similare europene etc; Constantin Ionescu (1878-1935), liceniat la Iai, iar între 1906-1909 va studia pe la diverse universiti germane, pentru ca în cele din urm s-i susin doctoratul la Jena, în tiine naturale, plecând apoi la Staiunea Zoologic din Neapole, în cele din urm predând histologia la facultatea de tiine din Iai; asemenea fratelui su Grigore Antipa, aici a urmat i Nicolae Leon (1862-1931) cursurile facultii de tiine (1884-1887), dup ce studiase la Iai vreme de doi ani tiinele naturale, devenind ulterior profesor la universitatea moldav; Neculai Gh. Longinescu (1871-1935), liceniat în filosofie la Bucureti (1894), pentru ca doctoratul s-l susin mult mai târziu, în 1912, la Jena, devenind profesor i director al colii Normale din Galai, iar o vreme inspector general al învmântului; Petru pan (1860-1911), cu studii de filosofie începute la Viena, dup care i le va continua la Jena, unde va susine doctoratul în 1889 cu o disertaie de pedagogie, devenind apoi profesor la Institutul teologic din Sibiu .a. Bucurându-se de o notorietate de excepie, nu numai prin vechime (fiind fondat în 1386), cât mai ales prin realizrile din tiinele umane i juridice, Universitatea din Heidelberg a fost frecventat de: Ioan Gh. Savin (1885-1873), care a urmat mai întâi cursurile universitii din Berlin, pentru ca apoi s-i treac doctoratul în filosofie la Heidelberg, fiind apoi mai muli ani inspector general în cadrul Ministerului Cultelor i Artelor, iar o vreme chiar subsecretar de stat la acest departament; Ioan Scriban (18791937), cu o licen în tiine naturale la Iai, dup care s-a specializat la Heidelberg între 1908-1909, efectuând totodat un stagiu i în cadrul staiunii de zoologie marin de la Roscoff în Frana, devenind apoi profesor la universitatea din Cluj .a. Universitatea din Halle a beneficiat de o mai mare audien, de exemplu între 1848-1918 fiind înmatriculai aici 51 de tineri din România231. Dintre cei care au trecut pe la acest stabiliment, sunt de amintit: Ion C. Constantineanu (1859-1931), liceniat la

Asupra perioadei petrecute de Adolf Stern aici vezi memoriile acestuia, Din viaa unui evreu român, I, ed. icu Goldstein, Bucureti, Edit. Hasefer, 2001, p.47-52. 230 Uwe Dathe, Studenten aus Rumänien an der Universität Jena in den Jahren 1801 bis 1918, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXVI, 1997, no.1-2, p.49-56. 231 Mihai Sorin Rdulescu, Rumänische Studenten an den Universitäten in Tübingen und Halle zwischen 1848-1918, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXVI, 1997, no.1-2, p.34-47.

229

Iai, dup care îi trece doctoratul în tiine naturale la Halle (1908), sub conducerea celebrului fiziolog G. Klebs, devenind apoi profesor la universitatea moldav; Constantin D. Gluc (n.1879) i-a susinut aici doctoratul în filologie romanic în 1912; Vl. Ghidionescu (1878-1948), mai întâi cu o licen la Bucureti, în 1899, dup care a trecut pentru specializare pe la universitile din Paris, Geneva, Zürich, Berlin i Jena, devenind doctor la aceasta din urm în 1910, ulterior predând pedagogia la Cluj; Nicolae PopoviciLupa (n.1864) a urmat cursurile Institutului Agronomic din cadrul Universitii din Halle, unde îi va susine doctoratul în 1889, devenind apoi profesor la Academia de Agronomie din Bucureti; Ioan Safta (n.1897), dup ce a absolvit Academia de Agricultur din Cluj în 1923, i-a trecut doctoratul la Halle în tiine naturale (1932), devenind apoi profesor la aceeai instituie transilvan; August Scriban (n.1872), doctor în litere aici în 1903, cu realizri importante în lexicografie, dei a fost doar profesor de liceu; Al. Zaharia (18661938) i-a luat aici doctoratul în tiine, în 1898, devenind profesor de chimie agricol i alimentar la Universitatea din Bucureti; Paul Zarifopol (1874-1934) a urmat literele i filosofia, susinând aici doctoratul în filologie, în 1898 .a. Îndeosebi pentru tiinele exacte, Universitatea din Göttingen a fost frecventat de numeroi români, care au gsit aici un învmânt matematic de o calitate unanim recunoscut, în acest stabiliment studiind i predând la finele veacului XVIII i începutul celui urmtor Carl Friedrich Gauss, descoperitorul geometriei neeuclidiene hiperbolice. Dintre românii care au trecut pe aici sunt de reinut: Ion Armeanca (1900-1954) care, dup studii universitare la Cluj, a mers ca bursier la Göttingen (1930-1933), unde îi va susine disertaia sa doctoral despre ,,Photographische und photovisuelle Helligkeiten von pohlnahen Sternen" sub coordonarea lui H. Kienle, devenind din 1945 directorul observatorului astronomic din Cluj; Dan Barbilian (1895-1961) s-a specializat aici, ajungând apoi profesor de algebr la Universitatea din Bucureti; Vera Lebedev (18801970) a studiat la Göttingen cu Klein, Hilbert i Minkowski, unde i-a luat doctoratul în 1906 i l-a cunoscut pe viitorul ei so, matematicianul Al. Myller, urcând treptele ierarhice la facultatea de tiine din Iai, în 1918 fiind numit profesor titular la catedra de teoria funciilor; Dumitru Mangeron (1906-1991) s-a specializat în matematic la aceast facultate, fiind apoi profesor la Politehnica din Iai, cu contribuii în studiul ecuaiilor; Alexandru Myller (1879-1965), care i-a luat aici doctoratul în 1906 ­ un an a fost coleg cu Max Born ­, devenind profesor de geometrie analitic la Universitatea din Iai; Ion Plcineanu (1893-1960), liceniat al Universitii din Iai (1914), dup care în 1921 pleac la specializare în Germania, la Berlin studiind matematicile, pentru ca în 1926 si treac doctoratul în fizic-matematic la Göttingen, devenind profesor la facultatea de tiine din Iai; Victor Vâlcovici (1885-1970) i-a trecut aici doctoratul în matematici, în 1913, devenind profesor la Universitatea din Iai, apoi la Politehnica din Timioara ­ unde a fost însrcinat cu organizarea acestei instituii ­ i în cele din urm la Bucureti, iar pentru scurt vreme ocupând portofoliul de ministru la Lucrri Publice .a. Dar i facultatea de litere a fost frecventat de câiva români, din care amintim pe: Ion Ghiescu (n.1886), cu doctoratul obinut aici în 1913, a ajuns profesor de finane i statistic la Universitatea din Cernui; Constantin Narly (1896-1956), absolvent al facultii de litere din Iai imediat la finele primului rzboi mondial, dup care va merge vreme de trei ani pentru specializare la Berlin i Göttingen, la aceasta din urm trecândui doctoratul în 1924, devenind apoi profesor de pedagogie la Universitatea din Cernui,

iar din 1940 la cea din Iai, fiind totodat ­ din 1926 ­ membru al consiliului legislativ .a. Fr a minimaliza, dar i fr a conferi prea mult monotonie lucrrii, mai reinem aici dintre universitile germane frecventate de studenii români pe cea din Tübingen, unde între 1848-1918 i-au trecut doctoratul 14 tineri de la noi, majoritatea dup 1864232. Iar dintre acetia, dar i alii care au poposit pe aici în pelerinajele lor academice, amintim pe: George Moroianu (1870-1945), care a urmat tiinele economice; Tudor Vianu (18971964) a susinut aici doctoratul în filozofie, în 1923; Al. Babe (n.1885) a fcut aici medicina; Ioan Vulturescu (1878-1936) a urmat tiinele economice .a. La Universitatea din Bonn au studiat: Agricola Carda (1883-1955), liceniat în tiine la Iai, iar cu doctoratul în agronomie la Bonn, în 1910, ajuns profesor de zootehnie la universitatea moldav; Al.P. Mavrodi (1881-1934), care i-a luat mai întâi doctoratul în drept la Paris, la Bonn trecându-i pe cel în filosofie, remarcându-se îndeosebi ca jurnalist, fiind îns o vreme i director general al Teatrului i Operei din Bucureti, subsecretar de stat la Preedinia Consiliului de Minitri, deputat i senator; Al. Popovici (1866-1941) a urmat cursurile universitare la Leipzig i Bucureti, susinându-i doctoratul în tiine naturale la Bonn, în 1893, devenind apoi profesor de botanic la facultatea de tiine din Iai .a. Iar pe la Manheim a trecut, de pild, Sabin Cioranu (1894-1960), care dup un doctorat la Bucureti în 1927 s-a specializat aici, devenind diplomat în tiine comerciale (1932), ulterior fiind numit profesor la Academia Comercial din Cluj. Îns aa cum am sugerat deja, studiile tehnice s-au bucurat de mare cutare, îndeosebi coala Politehnic de la Charlottenburg-Berlin. Printre cei destul de numeroi ce au trecut pe aici, se cuvine a fi amintii: Dumitru Biatu (n.1887), absolvent al acestui stabiliment în 1914, fiind apoi profesor de desen industrial i tehnologia mecanic la Politehnica din Bucureti; Cornel Bodea (1903-1985) a studiat chimia la Charlottenburg, absolvind în 1926, pentru ca mai apoi s fie profesor la Institutul Agronomic din Cluj; Emilian Bratu (1904-1991) a studiat aici dup absolvirea Politehnicii din Bucureti, întrun periplu ce a inclus Viena i Karlsruhe ­ fiecare de câte un an ­, fiind apoi profesor în învmântul superior din capital; Henri Coand (1886-1972) a obinut aici doctoratul, pentru ca mai apoi s studieze aeronautica la Paris i Liège, cu realizri notabile în acest domeniu; Virgil Coman (n.1895) termin studiile aici în 1913, dup care se va specializa la Politehnica din Varovia (1926), fiind apoi profesor pe la diverse coli tehnice din Bucureti, autor al mai multor lucrri despre automobile; Negoi Dnil (1878-1953), dup diploma de licen la Bucureti a susinut doctoratul la Charlottenburg, devenind profesor la facultatea de tiine din capital i membru al Academiei Române; Ion Drosescu (n.1890), diplomat al acestei coli în 1914, a devenit apoi profesor la Politehnica din Bucureti; George Gane (n.1884), cu diplom de inginer chimist, a ajuns profesor la Universitatea din Bucureti i director general al Societii Carmen-Petrol; Ioan Gigurtu (1886-1959) i-a început studiile tehnice la Freiburg, pentru ca s le termine la Charlottenburg, fiind apoi ministru la Industrie i Comer, Lucrri Publice i Comunicaie, dar i prim-ministru; Dimitrie Leonida (1883-1965) a studiat aici între 1903-1908, frecventând îndeosebi pe Otto Intze i Walter Richel, ajungând apoi profesor la Politehnicile din Timioara i Bucureti; Gh. Manea (1904-1978) a obinut aici titlul de inginer diplomat, în 1928, devenind apoi profesor la Politehnica din Bucureti; Dan Mateescu (n.1911) a absolvit acest stabiliment în 1934, fiind specialist în poduri i

232

Ibidem, p.29-34.

construcii metalice, profesor la Politehnica din Timioara; Cristea Otin-Niculescu (18791954), liceniat în fizic-chimie la Bucureti (1904), dup care va urma Politehnica din Charlottenburg, obinând diploma de doctor-inginer în 1911, devenind apoi profesor la facultatea de tiine din Iai; Agripa Popescu (1882-1963) i-a luat aici diploma de inginer în 1908, fiind director al Regiei Monopolurilor Statului, profesor de construcii la Academia de Agronomie din Cluj; Nicolae Profiri (1886-1967) a trecut pe aici dup ce a absolvit coala Naional de Poduri i osele din Bucureti, ajungând profesor la Institutul de Construcii din capital, iar o vreme ministru al Comunicaiilor; Anghel Saligny (1854-1925) a obinut aici titlul de inginer în 1875, devenind apoi director general al podurilor i cilor de comunicaie pe ap, profesor la coala Naional de Poduri i osele, ministru al Lucrrilor Publice, fiind proiectantul podului de la Cernavod; erban Solacolu (1905-1980) s-a specializat aici între 1930-1933, trecându-i i doctoratul, ajungând profesor în învmântul superior bucuretean; Florian enescu (n.1884), dup absolvirea colii Militare de la Danzig a urmat studiile tehnice la Charlottenburg, fiind apoi adjutant regal, sub-ef al Marelui Stat Major, general de brigad i de divizie, director al învmântului militar superior din România, predând totodat diverse materii la coala de Rzboi .a. Academia de Mine din Freiberg, poate cel mai vechi stabiliment de acest profil (1765), a fost frecventat chiar de Alexandru von Humboldt. Semnificativ este faptul c admiterea în aceast instituie de învmânt era condiionat de o pregtire prealabil ca maistru minier, iar cei care nu o aveau trebuia s se califice lucrând în una din minele bazinului Ruhr, ceea ce au fcut cam totalitatea celor venii din România. Dintre tinerii de la noi care au studiat aici menionm pe: Constantin Hoisescu (n.1879), ajuns inspector general de mine la Ministerul Industriei i în dou rânduri deputat; Ion Huber-Panu (1904-1974), absolvent al Universitii din Bucureti (1928) i cu un doctorat la Freiberg (1930), ajuns profesor de prepararea mecanic a minereurilor la Politehnica din capital; Vasile Iscu (1874-1941) a dobândit aici doctoratul, dup care i-a mai susinut unul la coala Tehnic din Dresda, fiind apoi profesor de industria, comerul i legislaia petrolului la Academia Comercial din Bucureti; Constantin Mota (1887-1976) i-a trecut aici i doctoratul, lucrând apoi ca inginer, director al Societii Române de Gaz Metan (între 1919-19145), fiind totodat deputat i publicând mai multe lucrri în domeniul profesat; Gh. Pantazi (n.1875) a absolvit aceast instituie în 1899, devenind apoi profesor de topografie minier la Politehnica din Bucureti; Valeriu Patriciu (19031987), care dup absolvirea acestei Academii i-a susinut i doctoratul la Universitatea din Göttingen (1920), devenind apoi profesor la Politehnicile din Timioara i Bucureti .a. Totodat, studiile superioare agricole au atras numeroi tineri români, în afara celor deja menionai reinând acum pe: Teodor Bordeianu (1902-1969), care i-a trecut doctoratul la Berlin în 1927, specializându-se în pomicultur i legumicultur, devenind profesor la Universitatea din Bucureti; Constantin Chiri (1902-1993) s-a specializat mai întâi în silvicultur la Bucureti, pentru ca apoi s studieze tiina solului la Giessen, devenind unul din marii notri cercettori în pedologia forestier; Gheorghe Cipianu (n.1878) a urma cursurile Institutului Agronomic din Leipzig, unde a obinut i doctoratul, pentru ca ulterior s fie director general al Cooperativelor, în mai multe rânduri subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii i Domeniilor, o vreme fiind chiar i titular al acestui departament; Marin Drcea (1885-1958), doctor în tiine economice la

secia silvic a Universitii din München (1923), ajuns profesor de silvicultur la Politehnica din Bucureti, director al Pdurilor Statului (1930-1933) i secretar general la Ministerul Agriculturii (1938), promovând alturi de Gh. Ionescu ieti conceptul de ,,agrosilvicultur"; I.C. Drgan (n.1885) a susinut doctoratul la Institutul Agronomic din Leipzig (1912), fiind apoi profesor la colile de agricultur din Roman i igneti, inspector al învmântului agricol, iar apoi profesor la Academia de Agronomie din Cluj; Paul Grunau (1860-1936) a urmat coala Forestier din Tharandt, pe care a absolvit-o în 1887, devenind apoi profesor i director al colii Superioare de Silvicultur de la Brneti, iar din 1926 fiind titularul catedrei de politic forestier, administraia i protecia pdurilor la Politehnica din Bucureti; G. Ionescu-Siseti (1885-1967) a urmat mai întâi coala Superioar de Agronomie din Hohenhein, dup care i-a luat doctoratul în agronomie la Universitatea din Jena (1911), devenind profesor la Academia de Agronomie din Bucureti i de mai multe ori ministru la Agricultur i Domenii; Constantin Jornescu (1884-1938), liceniat în drept la Iai, a urmat coala de la Hohenhein, trecându-i totodat i doctoratul în tiine la Bonn, devenind apoi profesor de legislaie agrar i industrial la Academia de Studii Agricole din Bucureti, secretar general la Ministerul Agriculturii, deputat i senator în mai multe rânduri etc; C. Martinovici (1882-1947), dup studii de specialitate în ar, a urmat agronomia la Hohenheim pân în 1905, specializându-se apoi în economie rural la Bonn, lucrând ulterior în Ministerul Agriculturii i predând la facultatea de agronomie din Cluj; Al. Nasta (n.1881), diplomat al colii din Hohenheim, dup care i-a trecut doctoratul în tiine agricole la Leipzig (1909), devenind apoi profesor de topografie i îmbuntiri funciare la Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureti; C. Sandu-Aldea (18741927) a absolvit coala de Agricultur de la Herstru în 1896, dup care a mers pentru specializare la Montpellier (1901-1903), iar în 1906 a devenit doctor în tiine agricole la Berlin, fiind ulterior profesor i director la coala de la Herstru; Mihai erban (n.1887) a obinut la Halle diploma de inginer agronom, dup ce la Viena fcuse studii comerciale, pentru ca doctoratul s-l susin la Iai, în drept, devenind apoi profesor i rector al Academiei de Agricultur din Cluj, fiind în câteva rânduri secretar de stat i subsecretar la Ministerul Minoritilor i la Domenii i Agricultur; Amilcar Vasiliu (1900-1994) i-a trecut doctoratul al Königsberg în 1932, fiind apoi profesor la Institutul Agronomic din Bucureti; Haralamb Vasiliu (1880-1953), liceniat în tiine la Iai, dup care a urmat Academia de Agronomie din Hohenhein, susinându-i doctoratul în chimie agricol la Breslau (1906), devenind profesor i decan la facultatea de tiine agricole din Chiinu .a. Nu s-ar cuveni s omitem dintre instituiile frecventate de români coala Superioar de Comer din Leipzig, la care au învat între 1898 i 1921 un numr de 52 de tineri de la noi (din care o student). De altfel, în intervalul menionat, stabilimentul a fost frecventat mai ales de strini, din cei 1580 de diplomai, 840 fiind ne-germani, pe primul loc situându-se studenii din Rusia (359), urmai de cei din Ungaria (135), Bulgaria (93) i Austro-Ungaria (86), cei din România aflându-se abia pe locul al cincilea, ceea ce nu este lipsit de semnificaie233. Exemplificm aici doar aceast instituie de educaie comercial elevat întrucât ea a fost cea mai atractiv din spaiul german,

233

Cf. Akira Hayashima, Das Leipziger Experiment. Die erste Generation der Diplom-Kaufleute, DiplomHandelslehrer und Bücherrevisoren an der Handelshochschule Leipzig, 1898-1921, în ,,Kwansei Gakuin University. Social Sciences Review", Nishinomiya (Japan), vol. 6, 2001, p.35.

similarele ei din Köln i München, de pild, având între aceiai ani cifre extrem de reduse în ceea ce privete publicul studenesc strin: Köln a gzduit doar 149 de strini (la un total de 911), în vreme ce Münchenul a avut numai 65 (dintr-un total de 517). În ceea ce privete tinerii de la noi, 14 erau de confesiune mozaic (aproape cu toii din Moldova), restul fiind cretini234. Dintre românii care au studiat la Leipzig amintim pe: Dimitrie Busuioceanu (1874-1934), liceniat în drept la Bucureti, îns cu un doctorat aici, în 1905, a fost o vreme secretar general al Ministerului Agriculturii i Domeniilor, iar apoi profesor de tiine financiare i statistic la Universitatea din Cernui; Ion Evian (18901961), liceniat i doctor în tiine economice i financiare la aceast Academie, a devenit profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale i Industriale din Cluj; Teofil Ioncu (n.1885), ajuns consilier tehnic pe lâng Ministerul de Finane, comisar pe lâng Camera de Comer din Chiinu, organizator al Bncii Basarabiei în 1920, deputat .a. Ceea ce a entuziasmat cu adevrat pe intelectualii români a fost libertatea de care se bucurau studenii în Germania. Viaa în universiti reprezenta o ruptur de cutumele învmântului secundar i pregtea într-adevr pentru autonomia vieii adulte. Studenii notri sunt sedui de sociabilitatea juvenil intens, de Korps sau Burschenschaften, care întrein uzajele aristocratice ale duelurilor sau beiilor colective. ,,Pe vremea aceea, în Germania ­ rememora C. Rdulescu-Motru ­, întreaga via studeneasc era organizat în corporaii. Unele aveau coduri de onoare foarte complicate, practicau duelul i menineau în veacul al XIX-lea o mentalitate perimat. Totui aceste organizaii îi aveau importana lor, cci nivelau diferenele dintre clasele sociale, punând pe nobili în direct legatur cu intelectualii de origine burghez sau proletar"235. Totul se petrecea dup o tipologie îndelung exersat i care fcea deliciul mai tuturor tinerilor. Aflat la Heidelberg, de pild, acelai autor red circumstanele ,,iniierii" în viaa studeneasc prusac, circumstane descrise de muli ali intelectuali români, evident cu mai mult sau mai puin pudicitate: ,,Timp de trei luni, cât am stat aici, mi-am primit botezul de comiliton, dup cel mai strict ritual. Nopi petrecute cu cântece i butur de bere; excursii pe râul Neckar (...); serbri de tot felul la vechiul castel i prin localitile învecinate; o via ­ cu un cuvânt ­ de pierde-var, dar o via nu lsat la voia mea liber, ci regulat ca un ceasornic de canonul Burschenschaftului"236. Nici în timpul sejurului su la Bonn, C. Rdulescu-Motru nu a renunat la bucuriile oferite de corporaiile studeneti, îns de alt natur, este adevrat, pe care le descrie în aceleai memorii, când se refer, de pild, la srbtoarea Rusaliilor (în germ. Pfingsten) i plcerea de a petrece în grup; ,,cele dou semestre de «studenie» la Bonn ­ conchide el ­ au fost, dac judec bine, extraordinar de rodnice în ce privete dezvoltarea mea profesional"237. De altfel, acest aspect a fost bine sintetizat de Sextil Pucariu într-un volum de memorialistic, atunci când afirma c ,,nu cunoti Germania fr s fi fost membru al unor Verein-uri"238. Pân i Vasile Pârvan, cu tot temperamentul su auster i predispus mai mult la studiu decât la activitile extra-universitare, surprinde o sum de trsturi de caracter ale poporului german pornind de la felul în care acesta îi petrece timpul liber,

Ibidem, p.39-107 (cuprinde lista tuturor celor care au frecventat aceast coal, cu indicaii relative la nume, promoia, data i locul naterii, religia, profesia prinilor/tutorilor). 235 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, p.27. 236 Ibidem, p.44. 237 Ibidem, p.51. 238 Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri de tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.52.

234

evident, cu referiri critice la situaia din ar i concluzionând c ,,disciplina intelectual i moral a unui popor poate s-i produc petreceri i bucurii de cel mai înalt grad chiar când acestui popor îi lipsete voiciunea popoarelor sudice i scânteia de geniu intensiv a orientului"239. Îns dincolo de aceste aspecte surprinse mai sus, trebuie totui reliefate i altele, generate de un soi de ,,educaie ascuns", evideniat deja, generatoare de atitudini antiliberale pân spre finele primului rzboi mondial240. Dezvoltarea politicii studeneti, elitismul universitar, atitudinea corporaiilor studeneti devenite tot mai exclusiviste, autoritariste i naionaliste, existena unei minoriti deosebit de active care va impune corpului studenesc antisemitismul, antisocialismul i ideea superioritii rasiale ­ vor lsa urme adânci i în spiritul multor tineri români aflai la studii în Germania, care au îndrgit socializarea, dar uneori incontient, revenii în ar, au dovedit atitudini antidemocratice. Iar acest mecanism va fi i mai evident pentru deceniul premergtor celui de-al doilea rzboi mondial, în care ideologia naional-socialist promovat de cel de-al treilea Reich a marcat conduita multor intelectuali români. Nu întâmpltor, aflat pentru scurt timp la Leipzig, în septembrie-octombrie 1936, unde audia printre altele prelegerile lui Hans Driesch, Hans Freyer241 i Werner Heisenberg, Petru Comarnescu constat ­ în acea Germanie în care hitlerismul era deja la putere ­ c ,,estetica i etica aproape c nu exist, iar sociologia a devenit politic"242. De altfel, primul rzboi mondial a diminuat considerabil nu doar prezena studioilor români în acest spaiu, ci i simpatia fa de aceast naiune, aa cum a i rezultat deja din cele artate mai sus. Iar mrturiile în acest sens nu sunt de neglijat. Dincolo de dificultile economice pe care le traversa Germania imediat dup conflagraie, care au dus la creterea cheltuielilor strinilor pentru studii datorit hiperinflaiei243, s-au mai impus i alte aspecte. Dei imediat dup rzboi unii tineri români au optat înc pentru universitile germane, alegerea lor nu a fost privit cu ochi buni de o serie de conaionali, plasai deja în funcii de decizie i care uneori exagerau în mod evident anti-germanismul lor. Este i cazul lui Nicolae Iorga, care pân pe la 1914 manifestase un real ataament fa de cultura german, publicând în limba acesteia câteva lucrri fundamentale, dar care ulterior va fi capabil s reproeze ­ de exemplu ­ unui tânr filolog în formare (Iorgu Iordan) alegerea de a studia la Bonn vreme de un an (1921/22), chiar dac pe cheltuial proprie: ,,Prerea mea statornic ­ îi comunica Iorga lui Iordan la 6 martie 1923 ­ e aceea c un român care consimte, dup ce am suferit de la germani, s învee acolo, îi umilete ara"244.

V. Pârvan, Srbtori i petreceri, în ,,Voina naional", XXXIII, 1905, nr.5983, p.1; nr.5984, p.1-2 (semnat V. Andrei); pentru citat vezi nr.5983. 240 Konrad H. Jarausch, Students, society, and politics in imperial Germany. The rise of academic illiberalism, Princeton, Princeton University Press, 1982; In search of a liberal Germany. Studies in the history of German liberalism from 1789 to the present, edited by Konrad H. Jarausch and Larry Eugene Jone, New York, Berg, 1990; Patricia Mason, Die Auswahl der ,,besseren Elemente". Ausländische und jüdische Studenten und die Zulassung von Frauen an deutschen Universitäten 1890-1909, în ,,Jahrbuch für Universitätsgeschichte", Bd. 5, 2002, p.185-198. 241 Cu Hans Freyer i-a trecut doctoratul sociologul Anton Golopenia (1904-1951). 242 Scrisori ctre Camil Petrescu, I, Bucureti, Edit. Minerva, 1981, p.136. 243 Kurt Duwell, Deutschlands Auswärtige Kulturpolitik, 1918-1932. Grundlinien und Dokumente, Koln, Bohlau Verlag, 1976, p.172. 244 Destinuiri: Iorgu Iordan. Corespondena mea cu N. Iorga, în ,,Manuscriptum", V, 1974, nr.2, p.84. Vezi i N. Iorga. Coresponden, II, ed. Ecaterina Vaum, Bucureti, Edit. Minerva, 1986, p.195-196.

239

Dar pân i un universitar raional precum Sextil Pucariu ­ care era de formaie german ­ îi formula cam în astfel de termeni opiniile într-o epistol adresat lui I. Bianu în 1924: ,,Înainte de rzboi aveam o stim atât de mare pentru poporul german încât îi iertam toate defectele. De când i-am vzut îns, în rzboi, slbateci, neomenoi, îngânfai i hapsâni, mi-a sczut aceast stim atât de mult, încât le vd i pcatele pe care înainte nu le observam"245. Cu toate acestea, nu i-a displcut ideologia tinerilor legionari interbelici, iar în anii ultimei conflagraii mondiale a primit cu satisfacie conducerea Institutului Cultural Român din Berlin (din august 1940). De altfel, prezena tinerilor români la studii în Germania în anii celui de-al III-lea Reich devine un aspect cu multe semnificaii i care nu ar trebui pierdut din vedere prea uor. Pân la nazificare, în universitile germane accesul era liber pentru absolut toi strinii, dei puseuri administrativ-restricioniste au mai existat înc de pe la începutul veacului XX, prin includerea categoriei de ,,strin indezirabil" (mai ales pentru evrei, dar i ,,suspecii politici" venii în special din Rusia arist), îndeosebi la colile Politehnice i facultile de medicin, i stabilirea unor cote pentru non-germani, impunerea examenelor de limb german, ba chiar aplicarea principiului de ,,naiune preferat" pentru strini etc246. Pentru mediile evreieti askenazi ­ mai ales cele profund asimilate ­, universitile germane reprezentaser orizonturi culturale de neocolit, ceea ce explic de altfel exodul lor masiv spre Germania i Viena, unde ­ de exemplu ­ în facultile de medicin sau drept depeau uneori jumtate din cei înscrii, muli provenii i din spaiul românesc. Îns instalarea lui Hitler la putere în 1933 i punerea în practic a msurilor rasiste i antisemite247, precum i institurea unui regim autoritar (care printre altele îi propusese i rezolvarea problemei ,,proletariatului universitar"), a dus ­ pe de o parte ­ la msuri ,,protecioniste" i în ceea ce privete prezena strinilor în Germania, iar pe de alta a fcut ca toi cei indezirabili cu doctrina statului naional-socialist s se îndrepte îndeosebi spre Frana, ceea ce explic pentru anii `30 prezena masiv a evreilor din Europa central i de sud-est mai ales la Paris248, în special în cadrul facultii de medicin, ca o reacie fireasc de investiie universitar într-un domeniu valorificabil apoi

Scrisori ctre Ioan Bianu, III, ed. Marieta i Petre Croicu, Bucureti, Edit.Minerva, 1976, p.612. Vezi, de pild Claudie Weill, Les étudiants russes en Allemagne, 1900-1914", în ,,Cahiers du monde russe", 20, 1979, nr.2, p.84-85; idem, Etudiants russes en Allemagne 1900­1914. Quand la Russie frappait aux portes de l'Europe, Paris, L'Harmattan, 1996, p.17-78; idem, Russisch-jüdische Studentenvereine in Deutschland, 1900-1914, în vol. Universitäten als Brücken in Europa. Studien zur Geschicte der studentische Migration/Les universités: des ponts à travers l'Europe. Etudes sur l'histoire des migrations étudiantes, ed. Natalia Tikhonov i Hartmut Rüdiger Peter, Frankfurt am Main, Peter Lang, 2003, p.229239; Notker Hammerstein, Antisemitismus und deutsche Universitäten, 1871-1933, Frankfurt/New York, Campus Verlag, 1995. 247 Din perspectiva subiectului nostru, în aprilie 1933 s-a introdus cota de admitere a bacalaureailor evrei în universitile germane, în proporie de 1,5% din populaia studeneasc (cf. Konrad Jarausch, The Unfree Professions. German Lawyers, Teachers and Engineers, 1900­1950, New York, Oxford University Press, 1990, p.126-127). Vezi i Geoffrey J. Giles, Students and National Socialism in Germany, Princeton, Princeton University Press, 1985; Ute Deichmann, Biologen unter Hitler. Vertreibung, Karrieren, Forschung, Frankfurt, Pampus Verlag, 1992. 248 Vezi vol. De l'exil à la resistance. Refugies et immigres d'Europe Centrale en France, 1933-1945, Colloque international: Centre de Recherche de l'Universite de Paris VIII, Institut d'Histoire du Temps Present, sous la direction de Karel Bartosek, Rene Gallissot et Denis Peschanski, Saint Denis/Paris, Presses Universitaires de Vincennes/Arcantere, 1989; Exil et résistance au national-socialisme, 1933-1945, sous la direction de Gilbert Krebs, Paris, Inst. d'Allemand, 1998.

246 245

oriunde, dup ce ,,criza" va trece249. Din acest motiv, nici în Frana nu au lipsit atitudinile antisemite, fr a se aplica îns un numerus clausus250. În acest context, ca un prim efect al instalrii lui Hitler la putere a fost descreterea masiv a studenilor strini în Germania, aspect observabil înc din cursul anului universitar 1933/1934. Fa de semestrul de iarn, în cel din vara lui 1934 tinerii provenii din Ungaria au sczut cu 53,6%, din Iugoslavia cu 47,4%, din Polonia cu 46,4%, din rile Baltice cu 40,6%, din Cehoslovacia cu 38,9% etc251, descretere mai puin spectaculoas îns în cadrul universitilor tehnice252. De altfel, prezena studenilor strini va deveni relativ repede o chestiune ,,controlat" i pus mai ales în slujba propagandei naziste253, atât sub oblduirea lui Goebbels, cât i a lui Ribbentrop, sporind totodat asistena financiar acordat peregrinilor din afar agreai de regim. Din România, au profitat de diverse înlesniri pentru a studia în Germania pân la finele celui de-al II-lea rzboi mondial îndeosebi etnicii germani (saii) ­ nativii de la noi vorbitori ai acestei limbi sporind ca pondere de la 74% în 1928 la 95% din totalitatea studenilor originari de aici254 ­, dar i muli români care fie au împrtit ideologia nazist, sau au sfârit ­ dup sejurul german ­ a i-o asuma, fie au rmas imuni în faa manifestrilor extremiste, îns afiând o ,,complicitate" formal. Dintre acetia putem invoca pe: Iosif Antochi (n.1914), care i-a trecut doctoratul în pedagogie la Heidelberg, în 1941, ulterior fiind profesor în învmântul superior; Ernest Bernea (1905-1990), care dup absolvirea facultii de litere din Bucureti va merge ca bursier la Paris, iar de aici se va îndrepta spre Freiburg, unde va urmri cursurile lui Martin Heidegger, aderând ulterior la micarea legionar; Emil Cioran (1911-1995), cu o licen în filozofie la Bucureti, va studia doi ani la Berlin ca bursier Humboldt (1933-1935), ader la micarea legionar, pentru ca în 1937, cu o burs francez, s mearg la Paris, iar dup rebeliunea din ianuarie 1941 stabilindu-se definitiv aici; Dumitru Dumitrescu (1904-1984) termin

În plan mai general, vezi Victor Karady, Relations inter-universitaires et rapports culturels en Europe (1871-1945). Rapport, Paris, Programme ,,Intelligence de l'Europe", financé par le ministère de la Technologie et de l'Espace, Décembre 1992, p.68-69. 250 Ralph Schor, L'Opinion française et les étrangers en France, 1919­1939, Paris, Publications de la Sorbonne, 1985, p.600­611; idem, L'Antisémitisme en France pendant les années 1930. Prélude à Vichy, Bruxelles, Complexe, 1992, p.148-152. 251 Cf. Béla Bodó, Foreign Students in Nazi Germany, în ,,East European Quarterly", XXXVII, 2003, no.1, p.22. Sub raportul publicului studenesc israelit din universitile germane, putem constata o diminuare extrem de rapid: dac în 1932 existau în învmântul superior 3950 de evrei, din care 702 veneau din strintate (mare parte din Europa Central, de Rsrit i Sud-Est), în 1933 cuantumul lor scade la 1908 (din care 651 strini), pentru ca în anul academic 1934/5 numrul s se diminueze la 538 (323 fiind din afar); cf. Konrad H. Jarausch, Die Vertreibung der jüdischen Studenten und Professoren von der Berliner Universität unter dem NS-Regime, Vortrag, 15. Juni 1993, Humboldt-Universität zu Berlin, Philosophische Fakultät I, Institut für Geschichtswissenschaften. 252 Michael Gruttner, Studenten im Dritten Reich, Paderborn, Ferdinand Schöningh Verlag, 1995, p.108109. Pentru cadrul general: Martin Pabst, Couleur und Braunhemd. Deutsche Studenten in der Weimarer Republik und im ,,Dritten Reich", München, Anarche Verlag, 1993, iar pentru un caz particular: Matthias Wieben, Studenten der Christian-Albrechts-Universität im Dritten Reich. Zum Verhaltensmuster der Studenten in den ersten Herrschaftsjahren des Nationalsozialismus, Frankfurt a. M., Bern etc., Peter Lang Verlag, 1994. 253 David Welch, The Third Reich. Politics and Propaganda, London/New York, Edit. Routledge, 1995. 254 Victor Karady, Student Mobility and Western Universities: Pattern of Unequal Exchange in the European Academic Market, 1880-1939, în vol. Transnational Intellectual Networks. Forms of Academic Knowledge and the Search for Cultural Identities, ed. Ch. Charle, Jürgen Schriewer, Peter Wagner, Frankfurt/New York, Capus Verlag, 2005, p.396.

249

în ar literele i Politehnica, în 1930 plecând la Paris, devenind inginer în aeronautic, pentru ca apoi s urmeze la Göttingen cursurile de la ,,Kaiser Wilhelm Institut für Strömungsforschung", ca discipol al lui Ludwig Prandtl (creatorul mecanicii fluidelor moderne), între 1937-1940, trecându-i doctoratul aici în 1941, ulterior fiind profesor în învmântul superior din capital; Mircea Dimitriu (n.1913) a urmat cursurile Politehnicii din Timioara, pe care le-a întrerupt în 1938, fiind urmrit de autoriti ca legionar, frecventând apoi stabilimentul din Charlottenburg, dar i cursurile de la ,,Aussenwissenschafliche Fakultät", rmânând ulterior în emigraie; Dionisie Ghermani (n.1922) a studiat imediat dup liceu cursurile Politehnicii din Charlottenburg, pân în 1944, absolvind ulterior i facultatea de drept din Madrid (în 1952), rmânând definitiv în Germania, ca profesor la Universitatea din München; Ion Popescu-Zeletin (1907-1974) a absolvit dreptul i silvicultura în ar, dup care a urmat cursurile Universitii din Giessen, între 1934-1936, susinându-i aici doctoratul, devenind profesor la Politehnica din Braov; Clin Popovici (1910-1977) a frecventat între 1936-1937, pentru specializare, cursurile de spectroscopie i fotometrie fotoelectric de la Universitatea din Berlin, ajungând profesor de astrofizic la Bucureti; Petru Spacu (1906-1995) a studiat chimia carbonilor la ,,Technische Hochschule" din München între 1936-1937, devenind profesor la Universitatea din Cluj, iar apoi la Politehnica din Bucureti .a. Îns aa cum a rezultat deja, ataamentul fa de Germania i cultura ei nu era de dat recent, în perioada interbelic ­ aadar i în vremea Republicii de la Weimar ­ muli din tinerii români ce i-au fcut studiile acolo devenind apoi susintorii i propovduitorii ,,spiritului german", la fel cum alii nu s-au contaminat de ideologia de extrem drepta, ci dimpotriv. Dincolo de acest aspect îns se cuvin a fi evideniate în primul rând acumulrile intelectuale ale tinerilor români, îndeosebi în tiinele fundamentale, dar i în cele aplicate, de înalt tehnologie pentru acea vreme255. Nu pot fi disociate multe din implementrile de la noi în domeniul agronomiei, de pild, dup modelul naional-socialist german, i a noiunii de Lebensraum, aspect ce va trebui s rein pe viitor atenia analitiilor, chiar dac în România nu a fost creat un institut de agricultur dup modelul celui germano-bulgar de la Sofia. Îns un bursier al statului român precum Pavel Bblean (1910-1950) a avut enorm de profitat în urma studiilor de pomicultur la Berlin între 1936-1938, unde i-a trecut doctoratul cu o lucrare asupra ,,rodului de mr", devenind apoi profesor la Universitatea din Iai, cu contribuii fundamentale în ceea ce privete adaptarea bioclimatic a unor specii pomicole. Sau Gavril I. Toma (1907-1998), care dup absolvirea facultii de silvicultur din Bucureti, în 1933, s-a îndreptat spre instituia similar din Eberswalde, lucrând sub îndrumarea lui E. Wiedemann la o disertaie despre coroanele de pin din suprafeele cu rrituri de lung durat, susinut în 1939, ajungând apoi unul din marii notri specialiti în cercetrile dendrometrice fundamentale pentru elaborarea tabelelor generale de cubaj i a tabelelor de producie pentru arborii i arboretele din România. La fel cum nu trebuie omise progresele din chimie, biologie (de exemplu în ceea ce privete ereditatea, eugenia), antropologie, geopolitic, adaptarea unor concepii filosofice naionaliste germane la construciile similare din spaiul românesc etc, toate acestea fiind stimulate i de prezena la noi, la Bucureti (ca i la Sofia ori Belgrad), a unui Institut care s promoveze Kulturpolitika celui de-al III-lea Reich.

Pentru un cadru general vezi Science, Technology and National Socialism, edited by Monika Renneberg and Mark Walker, Cambridge, Cambridge University Press, 1994.

255

Dei Parisul a prut mereu s domine i s atrag pe mai toi aceia ce doreau s se afirme în diversele domenii artistice, cu toate acestea i spaiul german a avut mereu cutare, bucurându-se de un reprezentativ public de la noi. Îndeosebi Academia Regal de Arte Fumoase din München a exercitat o mare atracie, oraul fiind i beneficiarul unor muzee bogate (pinacoteca i gliptoteca) i a unor importante colecii private destinate publicului. Totodat, aici exista o Societate a artitilor (,,Kunstverein") care organiza numeroase expoziii în mai toat Germania i care putea constitui o punte de lansare pentru tinerele talente, iar viaa oraului nu era scump, funciona o ,,pia" a tablourilor foarte activ etc. Sunt doar câteva aspecte ce explic prezena a numeroi tineri de la noi în acest centru256, selectiv enumerând aici pe: tefan Popescu (18721948), pe lâng stagiul aproape ,,obligatoriu" din Frana, a urmat cursurile Academiei de Arte din München, afirmându-se ca un talentat desenator i maestru al culorii, devenind apoi profesor la coala de Belle-Arte din Bucureti; Octav Bncil (1872-1944), care dup studii artistice la Iai se va îndrepta pentru cinci ani spre capitala Bavariei (18921897), trecând apoi i prin Italia, ajungând profesor la coala de Belle-Arte din Iai i un reputat pictor naional; Ludovic Bassarab (1866-1933), dup doi ani de arhitectur la München va trece la Belle-Arte, studiind vreme de cinci ani cu Ghisys, Otto Zeis i Herterich, având apoi o bogat activitate de pictor; Nicolae Bran (n.1861) s-a iniiat mai întâi la coala de Belle-Arte din Budapesta, dup care va poposi patru ani la München, continuându-i apoi sejururile iniiatice în Italia, vreme de opt ani, i la École Nationale des Beaux-Arts din Paris, ajungând profesor de desen, dar mai ales autorul unor tablouri ,,patriotice" bine cunoscute; Constantin Brâncui (1876-1957) a frecventat acest stabiliment doar vreme de un an (1904) dup ce trecuse pe la coala de Arte Frumoase din Bucureti, ulterior frecventând L'École des Beaux-Arts din Paris (1905-1907); Marius Bunescu (1881-1971) a studiat la aceast Academie vreme de aproape 12 ani, între timp luând i lecii cu Groeber, afirmându-se ca unul din marii notri peisagiti; Cecilia Cuescu (1881-1969) a urmat cursurile acestei coli, dup care va frecventa i Academia ,,Julien" din Paris, devenind pictori de talent, profesoar la Academia de Belle-Arte din Bucureti, afirmându-se totodat ca o militant feminist, iar printre altele fiind cstorit cu sculptorul Frederic Storck; Nicolae Grimani (1872-1925), care dup ce a urmat cursurile acestei instituii va merge i la Paris, la coala de Arte Decorative, fiind în epoc un apreciat pictor; Iosif Iser (1881-1958) a studiat aici desenul, dup care va urma i Academia ,,Rançon" din Paris, devenind cunoscut pentru ilustraiile i caricaturile sale; tefan Luchian (1868-1916) a urmat aceast Academie doar dou semestre, timp în care face copii dup Correggio i Rembrandt, dup care va merge la Academia ,,Julian" din Paris, afirmându-se apoi ca unul din marii notri pictori; Ary Murnu (1881-1971) a urmat cursurile acestui stabiliment între 1899-1901, dup care va continua studiile artistice la Iai i Bucureti, devenind unul din marii notri caricaturiti i ilustratori de carte, remarcându-se totodat ca un inspirat autor de reclame i afie, dar i ca pictor; Oscar Obedeanu (1867-1914), dup absolvirea colii de Belle-Arte din Bucureti a urmat Academia din München, a crei diplom de argint a dobândit-o în 1893, remarcându-se

256

Registrele matricole ale Academiei (Matrikelbücher) sunt deosebit de bogate în informaii despre publicul ce a frecventat-o, coninând: numele, vârsta, locul de natere sau de provenien, specialitatea (,,clasa") pe care a urmat-o i perioada în care a fost înmatriculat. Vezi Stelian Mândru, Die künstlerische Intellektualität in Rumanien und das deutsche Kulturmilieu. Das Beispiel Münchens (1808-1935), în ,,Revue Roumaine d'Histoire", XXXVI, 1997, no.3-4, p.277-298.

apoi ca pictor pe teme istorice; Virgil Simionescu (1881-1941) a urmat cursurile acestei Academii, specializându-se în pictura bisericeasc; Constantin Stahi (1844-1920) a trecut pe la aceast instituie în dou rânduri ­ 1871/2 i 1882-1884 ­, specializându-se în gravur, pentru ca apoi s devin profesor la Academia din Iai; Frederic Storck (18721942) a studiat aici vreme de ase ani cu sculptorul W. von Rümann, devenind profesor la Belle-Arte din Bucureti; Nicolae Tonitza (1887-1940) a studiat aici pictura cu Hugo von Haberman, ajungând apoi profesor i rector la Academia de Belle-Arte din Iai, iar o vreme inspector general al artelor; Nicolae Vermont (1866-1932) a studiat aici între 1887-1895, afirmându-se ca un talentat autor de fresce religioase, dar i a unor tablouri cu tematic divers .a. Îns i Academia de Arte Frumoase din Berlin a fost frecventat de câiva tineri de la noi, din care amintim pe Rudolf Schweitzer-Cumpn (1886-1975), care dup absolvirea acestei coli, unde a lucrat îndeosebi cu Arthur Kaempf, a zbovit vreme de cinci ani la Paris, în 1909 revenind în ar i afirmându-se ca pictor de real talent, actualmente tablourile sale fiind printre cele mai bine vândute la noi. În schimb, Berlinul a fost cutat pentru posibilitile de formare în domeniul muzical, la Conservatorul de aici studiind: Tina Aronovici (n.1910; pseudonim: Thinelle Anys), renumit artist liric i compozitoare, îndeosebi de muzic de dans; Augustin Bena (1880-1962) a absolvit acest stabiliment în 1905, devenind profesor de teoriesolfegii la Conservatorul din Cluj; Manya Botez a studiat aici cu Holländer, dup care a lucrat la Paris, în particular, cu Philipp, ulterior predând pianul la Conservatorul din capitala Germaniei, în perioada interbelic revenind în ar, unde a fondat coala de Educaie Mizical din Bucureti, în 1930; Ion Fotino (n.1908) a studiat la Berlin cu Feurmann, dup ce a absolvit Conservatorul din Bucureti, devenind profesor de violoncel la Iai i apreciat pentru numeroasele lui concerte din ar i strintate; Maria Alexandra Fotino (1913-1996) s-a specializat aici cu Edm. Fischer, dup care a mers la Paris, unde a lucrat cu Santiago de Riera, predând apoi pianul la Conservatorul din Bucureti; George Georgescu (1887-1964) a fost la Berlin elevul lui Hugo Becker, îns dup un accident la unul din degete a abandonat violoncelul, devenind îns dirijor i director al Filarmonicii din Bucureti; Géza Kozma (1902-1986), mai întâi cu studii de violoncel la Târgu Mure, apoi la Budapesta, pentru ca în cele din urm s lucreze la Berlin cu Niedermeyer i Hugo Becker, devenind profesor la Conservatorul din Târgu Mure .a. Tot sub aspectul pregtirii muzicale, Conservatorul din Leipzig a fost deopotriv urmat de români, având de altfel o reputaie internaional în acest domeniu, care perpetua tradiia de ,,Großes Concert" i unde trise Johann Sebastian Bach (printre altele i ca diriguitor al învmântului muzical universitar, între 1723-1750), sau pe unde trecuse Richard Wagner, Felix Mendelssohn Bartholdy i Robert Schumann. Dintre românii care au studiat aici putem aminti pe: Ioan Bohociu (1874-1944), ajuns profesor de muzic i compozitor de muzic coral i simfonic; Paul Ciuntu (1866-1918), care dup absolvirea Conservatorului din Leipzig va merge la cel din Lemberg (1891), unde va lucra cu Carol Miculi, devenind apoi eful orchestrei din Rostock i Goslar, pentru ca în cele din urm s devin profesor de pian la Conservatorul din Bucureti (din 1910), fiind totodat apreciat pentru o serie de compoziii; Gh. Dima (1847-1925) a studiat aici între 1878-1880 cu Rebling, Alfred Richter, W. Rust i H. Reinicke, dup ce anterior trecuse pe la Viena i Graz, în 1919 fiind numit director al Conservatorului din Cluj;

Gavril Clinescu (n.1883) a studiat la Conservator cu Schering i Reger, lucrând totodat la ,,Collegium Musicum" al Universitii din Leipzig cu Rieman i Volkelt, ulterior fiind autorul mai multor compoziii; Mihail Jora (1891-1971), cu o licen în drept la Iai, studiaz compoziia i pianul la Leipzig, dup care va continua s se specializeze la Paris, devenind profesor la Academia de Muzic din Bucureti i un apreciat compozitor; Iacob Mureianu (1857-1917) a studiat aici, vreme de patru ani (pân în 1884), instrumentaia cu Solomon i pianul cu Karl Heinrich Reinicke, devenind profesor de muzic la Braov, apoi la Seminarul Teologic din Blaj, fiind totodat i un cunoscut i apreciat compozitor; Iuliu Mureianu (1900-1956) studiase mai întâi muzica la Cluj i Torino, devenind dup sejurul la Leipzig profesor la Conservatorul transilvan .a. Studiile militare au constituit i ele un domeniu de mare interes, în contextul surprins deja sintetic atunci când am abordat tema pentru spaiul francez. Au studiat în Germania: Virgil Bdulescu (1882-1944), între 1900-1903, dup care a urmat i cursurile Institutului Regal de Gimnastic din Stockholm (1910-1913), participând activ la primul rzboi mondial, fiind totodat organizatorul educaiei fizice în colile militare româneti etc; Pârvu Boerescu (n.1888), ajuns apoi ofier în Statul Major, iar dup retragere a fost directorul fabricii de hârtie din Piatra Neam, reprezentantul lui ,,Vacuum Oil" la noi etc; Romulus Grigorescu (n.1891), fiul generalului Eremia Grigorescu, a urmat coala Superioar de Rzboi i Academia Militar Tehnic din Berlin, fiind o vreme secretarul general al Comisariatului Superior din Basarabia i Bucovina; Gh.D. Mrdrescu (18841938), cu studii militare superioare la Bucureti, dup care a mers pentru specializare la colile speciale de la Bruck (Austria) i de la Spandau (Germania), ajungând pân la rangul de general de corp de armat, fiind totodat comandant al colii de Infanterie i al celei Superioare de Rzboi, ministru de Rzboi .a.; Ion Sichitiu (1878-1952), dup studii militare în ar a urmat Politehnica din Charlottenburg (1904-1905), urmând în acelai timp coala Superioar de Rzboi din capitala Germaniei, devenind apoi comandantul forelor aeriene române, iar în timpul regimului antonescian chiar ministru al Agriculturii .a. Sunt acestea doar câteva ipostaze ale filierelor i a manierei în care a fost receptat spaiul german, sub raportul contribuiei lui la formarea elitei intelectuale româneti. Fr s acoperim aici întreaga gam de direcii susceptibile a fi investigate pe aceast tem, dar asociindu-se o sum de alte asemenea anchete257, se impune aproape de la sine

Avem în vedere studiile Elenei Siupiur, sintetizate recent în Die deutschen Universitäten und die Bildung der Intelligenz in Rumänien und den Ländern Südosteuropas im 19. Jahrhundert, în ,,New Europe College. Yearbook 1994-1995", Bucureti, Edit. Humanitas, 1998, p.213-246. La acestea se mai adaug contribuiile lui Kurt Philippi, Siebenbürgische Studienrenden an der Universität Tübingen (1477-1902), în ,,Forschungen zur Volks­ und Landeskunde", XXXIII, 1990, no.1-2, p.13-50; Uwe Dathe, Studenten aus Rumänien an der Universität Jena in den Jahren 1801 bis 1918, în ,,Revue Roumaine d'histoire", Bucarest, 35, 1997, no.1-2, p.49-56; Stelian Mândru, Die künstklerische Intellektualität în Rumänien und das deutsche Kulturmilieu. Das Beispiel Münchens (1808-1935), în ,,Revue Roumaine d'histoire", 35, 1997, nr.3-4, p.277-297 (republicat în limba român, în ,,Acta Musei Napocensis", Cluj, XXXV-XXXVI/II, 1999, p.173-205; în englez, în Philobiblon, IV-VII, 1999-2002, p.142-160); Mihai Sorin Rdulescu, Rumänische Studenten an den Universitäten in Tübingen und Halle zwischen 1848-1918, în ,,Revue Roumaine d'histoire", 35, 1997, no.1-2, p.27-47; idem, Studeni români la Universitatea din Giessen, în vol. Timpul istoriei. Profesorului Dinu C. Giurescu, ed. I. Scurtu i M.S. Rdulescu, Bucureti, 1998, p.242-253; Tanja Schulze, Siebenbürgisch-sächsische Studenten an der Universität Jena. Ihre Motivation und Zahl in den Jahren 1847 bis 1886, în ,,Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde", XCIV, 2000,

257

concluzia c frecventarea universitilor germane a avut indiscutabil efecte intelectuale remarcabile asupra culturii tiinifice de la finele secolului XIX i din întregul veac XX. Tot aceluiai spirit formativ se cuvine adugat i Universitatea din Strassburg, dei numrul românilor care au studiat aici a fost insignifiant: în 1902/3, de pild, erau înregistrai doar doi tineri de la noi (unul la drept, iar cellalt la filosofie i litere), la un total de 1193 studeni (din care 82 strini, pe primul loc situându-se ruii), iar în 1909/10 gsim înmatriculai trei români (câte unul la drept, medicin i filosofie) la un public total de 1964 (din care 110 strini, tot ruii fiind cei mai numeroi)258. La trecerea sa prin localitate, în 1893, aceasta îi aducea aminte lui Mihail Dragomirescu mai degrab de satele româneti: ,,Un ora în care simi tcerea i linitea satelor noastre de ar, când toi din sat pleac la câmp"259 ­ cu toate c de la anexarea ei de ctre Germania trecuser mai bine de dou decenii. i totui, sub dominaia german, Strasbourg îi schimbase înfiarea. În afara unei viei administrative i economice mult mai dinamice, oraul s-a extins, într-o manier modern, a fost construit un teatru, un palat de justiie, dar mai ales o splendid universitate i o coal de medicin. Tot nemii au edificat aici o bibliotec, deopotriv universitar i municipal, dar care pân la primul rzboi mondial ­ când Harvard îi va lua locul ­ a fost cea mai important din lume, prin cele mai mult de o jumtate de milion de volume260. Într-un asemenea cadru i-a petrecut Onisifor Ghibu anul academic 1907/8, audiind în principal cursurile de filosofie i pedagogie ale lui Theobald Ziegler (1846-1918). Iar ceva mai devreme trecuse pe la facultatea de tiine Gheorghe Iuga (1871-1958), care i-a luat aici doctoratul în matematici (1898), ulterior devenind profesor la Universitatea i la Academia Comercial din Cluj, inspector al colilor particulare strine din România, secretar general al Ministerului Cultelor i Artelor etc. Nu cu totul ingnorat a rmas Universitatea din Strasbourg dup primul rzboi mondial, când a revenit sub autoritatea francez. Chiar dac sub aspectul efectivelor studeneti regionale a avut de pierdut, prin împuinarea publicului german, la scurt vreme diminuarea iniial a fost compensat tocmai prin prezena tinerilor strini, devenind o real competitoare pentru multe din stabilimentele similare din Frana. Au trecut pe aici în perioada interbelic: Pius Brânzeu (n.1911), care a studiat medicina (1928-1938), devenind apoi profesor i rector al Institutului de medicin din Timioara, membru al Academiei Române; Cornel Degan (1907-1994) i-a susinut aici doctoratul în biologie, predând apoi zoologia la Universitatea din Cluj; Toma Frca (n.1903) a urmat aici studii de specializare în fizic (în 1934), dup ce i-a trecut doctoratul la Iai în

no.2, p.251-261; Lucian Nastas, L'espace universitaire allemande et la formation de l'élite intellectuelle roumaine (1864-1944), în ,,Transylvanian Review", Cluj, 12, 2003, no.3, p.38-51 .a. 258 Amtliches verzeichniss des personals und der studenten der Kaiser-Wilhelms-Universität Strassburg für das winter-halbjahr 1902/03, Strassburg, Heitz & Mündel, 1902, p.59-60; Ibidem, für das sommer-halbjahr 1910, p.84-85. 259 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni, p.97. 260 Cf. Johannes Ficker, Die Kaiser-Wilhelms-Universität Strassburg und ihre Tätigkeit, Rede bei der Gedenkfeier der Reichsgründung gehalten am 18. Januar 1922, Hrsg. zur Halbjahrhundertfeier der Neuerrichtung der Universität Strassburg, Halle, Buchhandlung des Walsenhauses, 1922, p.22. Asupra acestui stabiliment i a rolului politic jucat de acesta într-o zon geografic atât de disputat, vezi ­ pân la rzboiul franco-prusac ­ George Livet, L'Université de Strasbourg de la Révolution française à la guerre de 1870, Strasbourg, Presses Universitaires de Strasbourg, 1996, iar pentru perioada ulterioar: John E. Craig, Scholarship and nation building. The Universities of Strasbourg and Alsation society, 1870-1939, Chicago, University of Chicago Press, 1984.

electrotehnic, ajuns apoi profesor la universitatea moldav; Valeriu Luca (1901-1969) a dobândit aici diploma de inginer, în 1928, în paralel frecventând i coala Naional Superioar de Petrol din Strasbourg, devenind profesor la Universitatea din Cluj; Victor Marian (1896-1971) a studiat fizica la Budapesta i Cluj, pentru ca în 1937 s-i susin doctoratul al Strasbourg, fiind apoi profesor la universitatea transilvan; Eugenia Soru (1901-1988), care dup obinerea licenei la Iai s-a îndreptat pentru specializare în biochimie i biofizic la Strasbourg, trecând apoi i pe la universitile din Frankfurt pe Main i Londra, ulterior lucrând la Institutul ,,Cantacuzino" din Bucureti i devenind profesor la catedra de biochimie a facultii de medicin; Mihai U (n.1902) a urmat cursurile universitilor din Bucureti i Lyon, dup care îi va trece doctoratul în filosofie la Starsbourg, în 1928, devenind profesor la Liceul Militar din Iai, iar o vreme suplinitor de filosofie modern i contemporan la universitatea din acelai ora .a. Dei nu face parte din tematica noastr, pân i facultatea de teologie catolic i protestant de aici a fost frecventat de câiva români, din care amintim pe: Petru Andrei (1908-1979), care a obinut aici licena în dreptul canonic, lucrând apoi ca preot prin diverse localiti din Moldova, fiind i decan de Bacu între 1956-1979; Andrei Magier (1891-1961), dup studii teologice la Cernui, a frecventat Universitatea din Strasbourg imediat înainte de izbucnirea primului rzboi, devenind apoi profesor i rector al Academiei de Teologie Ortodox din Oradea; Florea Murean (n.1907), care dup facultatea de litere i Academia Teologic din Cluj, a urmat un an la Strasbourg (1930/1) i un altul la Berlin (1931/2), susinându-i doctoratul la Bucureti, ca apoi s fie protopop i profesor la Academia din Cluj, sfârind în închisorile comuniste; Nicolae Neaga (1902-2002), absolvent al facultii de teologie de la Cernui, unde i-a trecut i doctoratul (1933), specializându-se apoi la Atena (1926-1927) i la Starsbourg (19271928) ­ la aceasta din urm pentru limbile ebraic, arab i asiro-babilonian ­, devenind profesor la Academia Teologic din Sibiu .a. Ne vom limita îns doar la cele surprinse mai sus, pentru c ­ de pild ­ menionarea facultilor teologice din Germania ar fi trebuit s atrag dup sine enumerarea unei cohorte imense de studeni provenii din spaiul românesc, cu o suprareprezentare a celor din Transilvania îndeosebi, interesai mai ales de stabilimentele protestante. Rmâne aadar un subiect deschis, care cu siguran va produce analize demne de luare aminte. Mirajul unui Imperiu Austria s-a bucurat de o special cutare, dei uneori a beneficiat de imagini oarecum contradictorii. Frecventat mai mult de românii ardeleni, fr a lipsi cu totul i de cei din Vechiul Regat, îndeosebi pentru calitatea învmântului medical i tehnic, dar i în specialiti precum lingvistica, Austria a constituit pân la primul rzboi mondial unul din punctele de atracie mai ales pentru tinerii studioi din monarhie261. Mai mult, ea a fost asociat aceluiai spirit german ce fascina o parte a intelectualitii noastre, spiritul

Eva Bauer, Bildungsmigration und national motivierte Studentenunruhen in der Habsburgermonarchie 1866-1915, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts,Inc., 2005, p.106-116.

261

de ordine i disciplin, raionalismul i temeinicia lucrului bine fcut. Dac Nicolae Iorga era prin 1892-1893 mult mai atras de Austria provincial decât de cea ,,pudrat i birocratizat din Viena"262, un intelectual ardelean cu studii în capitala imperiului gsea societatea vienez din anii imediat anteriori izbucnirii primei conflagraii mondiale drept ,,afabil, primitoare, ospitalier, prevenitoare fa de toi strinii", care erau bine primii i ,,înzestrai cu fel i fel de favoruri numai i numai ca aceti strini s plece cu impresii bune din Viena i cu admiraie pentru vienezi"263. Aceast imagine din urm este mult mai apropiat de sentimentele reale ale românilor i confirmat de ali numeroi cltori pe acolo, începând chiar cu Dinicu Golescu, primul ce relateaz despre Viena, în deceniul trei al veacului XIX, i care gsea aproape totul ,,vrednic de pild": disciplina locuitorilor, funcionarea serviciilor publice, curenia, arhitectura i organizarea spaiului urban, monumentele, sistemul ocrotirilor sociale, învmântul etc264. Prin comparaie cu Berlinul, bunoar, Viena avea mereu câtig de cauz. Aflat prin 1862 în capitala imperiului, Iacob Negruzzi a fost ,,impresionat atât în prima clip, cât i în timpul ederii mele acolo. E fr doar i poate mai splendid i mai popular decât Berlinul. E pe drept cuvânt o metropol (...). Dac a vrea s compar, pe baza cunotinelor mele, Viena i Berlinul, ar trebui s recunosc c Viena impresioneaz mai mult"265. i nu au fost afirmaii gratuite, autorul Jurnalului îniruind în imagini sintetice mai multe argumente, ca bun cunosctor ce era al celor dou centre universitare. De altfel, începând cu ultimile dou decenii ale vecului XIX i pân spre debutul primului rzboi mondial, universitatea vienez a constituit cea mai important instituie de învmânt superior din Europa central i rsritean, reunind cel mai numeros public studenesc din imperiu266, pe plan continental nefiind depit decât de Paris. Dintr-o analiz efectuat pe un eantion de studeni vienezi în anii 1880 i 1900, rezult c din 1205 studeni înscrii la facultatea de medicin, 4,2% erau din România, la drept 0,5% (din 1212), la tiine 1,2% (din 491), iar la litere tot 1,2% (din 413), în vreme ce studenii români ca limb matern de la litere erau ceva mai numeroi (2,8%), datorit prezenei tinerilor studioi din Ardeal267. Sau, ca s utilizm o cifr absolut, pentru intervalul 1867-1918, Stelian Mândru estimeaz la 1328 numrul studenilor vienezi originari din

262 263

N. Iorga, Orizonturile mele. O via de om aa cum a fost, p.154. Dr. Cosma, Viena de odinioar i Viena de azi, în ,,Patria", Cluj, IV, 1922, nr.7 (11 ianuarie), p.1-2. 264 Dinicu Golescu, Însemnare a cltoriei mele Constantin Radovici din Goleti fcut în anul 1824, 1825, 1826, în vol. Scrieri, ed. M. Anghelescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1990, p.19-44. i peste o jumtatea de veac, oraul stârnea aceleai entuziasme: I. Moisil, Viaa studenilor români din Viena în a doua jumtate a sec. XIX. Amintiri, în ,,Arhiva româneasc", Nsud, 1925 (extras); Vezi i Florea Ioncioaia, Viena, opt sute treizeci i opt. Relatrile de cltorie i imaginarul politic European la mijlocul secolului XIX, în vol. Itinerarii istoriografice, ed. G. Bdru, Iai, Fundaia Academic ,,A.D. Xenopol", 1996, p.415-437. 265 I. Negruzzi, Jurnal, ed. D. Manuca i H. Fassel, Cluj, Edit. Dacia, 1980, p.143. 266 Victor Karady, De la métropole académique à l'université de province. Note sur la place de Vienne dans le marché international des études supérieures (1880-1938), în ,,Revue germanique internationale", 1/1994, p.221-242; vezi i Waltraud Heindl, Auslandische Studentinnen an der Universität Wien vor dem Ersten Weltkrieg. Zum Problem der studentischen Migrationen in Europa, în vol. Wegenetz europäischen Geistes. II. Universitäten und Studenten. Die Bedeutung studentischer Migrationen in Mittel- und Südosteuropa vom 18. bis zum 20. Jahrhundert, hrsg. Richard Georg Plaschka und Karlheinz Mack, Wien/ München, Verlag für Geschichte und Politik/Oldenbourg, 1987, p.317-343. 267 Victor Karady, De la métropole académique à l'université de province. Note sur la place de Vienne dans le marché international des études supérieures (1880-1938), p.231.

România i Transilvania acelei vremi268, cuantumul etnicilor români fiind evident mult mai redus, din Ardeal fiind prezeni numeroi maghiari i sai. Iar ca s avem i o dimensiune comparativ, segmenial constatm bunoar c în 1875/6 (semestrul de iarn) erau înregistrai 52 de tineri din vechiul regat al României (din care 19 extraordinari), repartizai astfel: 46 la medicin, 5 la drept i unul la filosofie, fiind cei mai numeroi dintre studenii provenii din afara monarhiei (pentru c distinct sunt prini în statistici cei originari din Transilvania, în numr de 85, îns doar o parte fiind de etnie român)269. Peste un deceniu (în acelai semestru, 1885/6), cuantumul românilor sporete la 92 (cu numai 6 extraordinari), din care 70 urmau medicina, 12 dreptul i 10 filosofia, situându-se tot pe primul loc al celor din afara imperiului270. Abia de la cumpna vecurilor XIX-XX numrul lor începe s scad uor, în 1901/2, de exemplu, fiind înmatriculai 62 de români (19 fiind extraordinari), din care 37 la medicin, 9 la drept i 16 la filosofie, de data aceasta fiind devansai de rui, în ceea ce privete ponderea271. Iar în 1910/11 nu vor mai fi decât 31 de români (3 extraordinari), 17 urmând medicina, 9 dreptul i 5 filosofia, devansai chiar i de bulgari (cu 36 de studeni), în vreme ce ruii erau deja 186272. Aadar, studiile medicale au fost dominante, aceast facultate existând înc de la fondarea universitii, în 1365, iar din veacul al XIX-lea beneficiind de stabilimente moderne de educaie i cercetare, cu un corp profesoral extrem de apreciat pe plan european (din care amintim pe Josef Skoda, Ferdinand von Hebra, Johann Nepomuk Czermak, Leopold von Dittel, Theodor Billroth, Hermann Nothnagel, Rudolf Chrobak .a.), din care unii laureai ai premiului Nobel (Karl Landsteiner, Robert Bárány i Julius Wagner-Jauregg). Aici au fost deschise primele clinici din lume pentru dermatologie, oftalmologie i ORL, i tot aici s-au reuit intervenii chirurgicale de pionierat (mai ales datorit lui Billroth, titular din 1867)273. În acest context, este explicabil prezena la facultatea de medicin din Viena a unor tineri de la noi, precum: Victor Babe (1854-1927), care i-a luat aici doctoratul, ca discipol al lui Karl Freiherr von Rokitansky (unul din creatorii noii coli medicale vieneze), dup care a mers la Paris pentru specializare în bacteorologie, lucrând cu Pasteur, Koch i Virchov, ulterior ajungând profesor la Universitatea din Budapesta i, în final, la Bucureti, cu multe realizri în domeniul anatomiei patologice i bacteorologie; Vitold Baroni (1883-1973) a absolvit facultatea în 1906, dup care s-a specializat la Institutul Pasteur din Paris, predând apoi bacteorologia la Universitatea din Cluj; Ion Fgranu (1900-1987), dup studii medicale în ar, i-a continuat specializarea la Viena, trecând apoi i pe la Paris, devenind profesor de chirurgie la Timioara i Bucureti; Cristea Grigoriu (1883-1951), cu studiile liceale la Iai, iar cele universitare la Viena (cu titlul de doctor în 1907), specializându-se totodat pân în 1910 în chirurgie cu

Stelian Mândru, Die rumänische Intelligenz und die Wiener Universität, 1867-1918. Allgemeine Betrachtungen, în ,,Revue Roumaine d'Histoire", 34, 1995, no.1-2, p.105. 269 Öffentliche Vorlesungen an der K.K. Universität zu Wien, winter-semester 1875/76, Wien, 1875, p.7374. 270 Ibidem, winter-semester 1885/6, p.85-86. 271 Ibidem, winter-semester 1901/2, f.p. 272 Ibidem, winter-semester 1910/11, f.p. 273 Gabriela Schmidt, Die Wiener Medizinische Fakultät und das Allgemeine Krankenhaus, în vol. Universitätscampus Wien, Band 1: Historie und Geist, hrsg. Alfred Ebenbauer, Wolfgang Greisenegger und Kurt Mühlberger, Wien, Holzhausen, 1998, p.7-35.

268

Eiselberg i în ginecologie cu Friedrich Schauta, ajungând ulterior profesor la facultatea de medicin din Cluj; Ernest Kahana (1890-1982) i-a susinut aici doctoratul în 1914, specializându-se în psihoterapia individual, devenind medic la Spitalul ,,Elias" din Bucureti, cu convingeri comuniste; Constantin Nicolau (1897-1973), absolvent de medicin în ar, continuându-i specializarea la Viena, apoi la Berlin i Paris, ajuns profesor de hematologie la Bucureti; Emanoil Riegler (1854-1929), doctor al universitii vieneze în 1881, devenind profesor de chimie medical la facultatea de medicin din Iai; Ludovic L. Russ (1849-1911) a absolvit medicina la Viena în 1874, devenind profesor de clinic medical la Iai; Aurel C. Popovici (1863-1917) a studiat aici i la Graz, între 1885-1890, nu dup mult timp afirmându-se prin promovarea unui model de restructurare a Imperiului Austro-Ungar pe baze federative; Marius Sturza (1876-1954) i-a luat aici doctoratul în 1901, ulterior devenind profesor de balneologie i fizioterapie la Universitatea din Cluj; Al. Vaida-Voevod (1872-1950) i-a fcut studiile medicale la Viena274, ulterior afirmându-se în viaa politic, fiind în câteva rânduri primministru, ministru la Externe, la Interne, Munc, Sntate i Ocrotire Social, Industrie i Comer etc. Iar dup primul rzboi au studiat aici medicina sau doar s-au specializat: Theodor Burghele (1905-1977), absolvent al facultii din Iai (1929), dup care îi continu studiile în urologie la Viena, între 1930-1931, devenind profesor la Universitatea din Bucureti, iar o vreme i rector al Institutului medico-farmaceutic din capital; Aurel Moga (1903-1977) s-a specializat aici în cardiologie, în 1929, dup care va merge la Paris, ajungând profesor la facultatea de medicin din Cluj .a. Este de la sine îneles c studiile juridice s-au bucurat de o larg cutare, îndeosebi din partea românilor ardeleni, dar nu numai: Caius Brediceanu (1879-1953), cu un doctorat aici, în 1909, a ajuns în diplomaie, ca ef de legaie la Rio de Janeiro, Vatican, Viena i Helsinki; Nicolae Germani (n.1879) a susinut doctoratul în 1903, intrând apoi în diplomaie ca secretar de legaie la Viena, Atena i Petersburg, apoi ministru plenipoteniar; Iuliu Maniu (1873-1953) i-a trecut aici doctoratul în 1896, dup ce urmase universitile din Cluj i Budapesta, afirmându-se apoi în viaa politic din România, ca preedinte al Partidului Naional rnesc, fiind i prim-ministru al României; Petre Missir (1856-1929) a studiat aici dreptul vreme de trei ani (1873-1876), pentru ca doctoratul s i-l treac abia în 1879, la Berlin, devenind profesor de dreptul ginilor la Universitatea din Iai, iar apoi de drept internaional privat la Bucureti; Aurel Mureianu (1847-1909) i-a luat aici doctoratul, afirmându-se apoi în viaa politic i în jurnalism (a condus ,,Gazetei Transilvaniei"), fiind unul din avocaii ce au aprat pe autorii Memorandului din 1892; Teodor Nica (n.1846), dup absolvirea studiilor juridice la Viena a practicat avocatura la Bucureti, fiind de mai multe ori deputat, director al Bncii Naionale, în Ministerul Cultelor; Traian Pop (1885-1960) i-a luat aici doctoratul, devenind profesor de procedur penal la Universitatea din Cluj; Teodor tefanelli (1849-1920) a devenit magistrat, cu realizri în domeniul istoriografiei; Sever Zota (1874-1943) a urmat studiile juridice la Viena, îns i-a trecut doctoratul la Bucureti, în 1905, fiind numit apoi director al Arhivelor Statului din Iai, cu realizri deosebite în domeniul genealogiei .a. Din pleiada de viitori universitari ,,literari", evocm pentru moment prezena în capitala imperiului doar a câtorva, asupra crora studiile fcute aici au lsat urme

Pentru perioada studiilor lui vezi Al. Vaida-Voevod, Memorii, I, ed. Al. erban, Cluj, Edit. Dacia, 1994, p.58-87.

274

evidente: Ioan Paul (1857-1926), care dup terminarea liceului de la Blaj a urmat cursurile Universitii din Viena (1877-1883), pentru ca doctoratul s-l susin la Budapesta, cu teza în limba maghiar, despre Noul curent popular din literatura român; Gr.G. Tocilescu, dup o specializare la Praga, s-a îndreptat spre Viena, unde aprofundeaz epigrafia i arheologia pe lâng Otto Hirschfeld. Ioan Nistor (1876-1962), dup o licen obinut la Cernui (în 1903), va merge apoi la Viena, pentru specializare (1908-1909), având ca profesori pe C.J. Jirecek, Eswald Redlich, Emil Ottenthal, Alfons Dopsch, Hans Ubersberger .a., susinându-i doctoratul la 22 martie 1909. Ulterior, în 1909-1910, îi va continua peregrinrile academice la München ­ audiind cursurile lui K. Krumbacher i Lotz ­, în cele din urm oprindu-se la Leipzig, pentru a lucra un semestru cu K. Lamprecht275. Un viitor coleg de profesorat al lui Nistor, Eugen Herzog (18751928), a avut chiar mult mai adânci legturi cu universitatea vienez. Nscut în capitala imperiului, a urmat aici studiile superioare, obinând doctoratul în 1897, în 1900 fiind abilitat ca docent, pentru ca în 1910 s devin profesor agregat onorific, un an mai apoi trecând ca titular la Universitatea din Cernui, la catedra de filologie romanic, fiind apoi pstrat în aceast poziie i dup 1918. Iar un destin oarecum asemntor l-a avut i Sextil Pucariu (1877-1948), care dup studii la Leipzig i Sorbona îi va continua specializarea la Viena (1902-1904), sub îndrumarea lui Wilhelm Meyer-Lübke276, devenind docent privat pentru limbile romanice la facultatea de litere de aici (1904-1906) i trecând apoi ca profesor agregat extraordinar la Universitatea din Cernui, unde va rmâne pân în 1919, când se va muta la Cluj. Atras de acelai Meyer-Lübke a fost Dumitru Caracostea (1879-1964), care între 1909-1912 se specializeaz la Viena în filologie romanic. Asemenea altor români, ajuns în capitala Imperiului, Caracostea a fost iniial ,,descurajat ­ dup cum mrturisete ­ s vd atmosfera care era în jurul acestui maestru; era atâta preocupare de strict documentare, era atât orizont în ceea ce fcea i stringent metod", încât era chiar gata s renune la burs, necrezând c ar putea s-i treac vreodat doctoratul la Viena. Pe de alt parte, viitorul universitar era dezamgit i de faptul c pur i simplu, la început, nu se putuse apropia de Meyer-Lübke: ,,seminarul lui era aa alctuit încât un strin foarte greu era admis la discuii, s fie membru al seminarului"277. Se crease un soi de numerus clausus în jurul lui Meyer-Lübke, îns fr ca acesta s tie, iar prin perseveren Caracostea va rzbi s se fac remarcat, luându-i apoi doctoratul i rmânând aici i în anul 1913/4 ca lector de limba i literatura român. Sedus de filosofie înc de pe bncile liceului, Lucian Blaga (1895-1961) i-a continuat studiile superioare la Viena (1917-1920), fr a urma cursurile cu asiduitate, dar profitând mai ales de bogia bibliotecii universitare, punându-i astfel bazele unei culturi filosofice ce a lsat urme adânci i în opera sa literar. A audiat totui prelegerile lui Adolf Stöhr (psihologie), Robert Reininger (raionalism i empirism înainte de Kant, dar i lecii de filosofie indian), Wilhelm Jerusalem (care tocmai în anul 1917/8 inea un curs de interpretare a lui Faust, de Goethe), Karl Camillo Schneider (semnificaia ,,generaiei" în biologie, sociologie i cosmologie), Samuel Oppenheim (introducere în

Astrid Agache, Dumitru Agache, Ion Nistor ­ docent al Universitii din Viena, în vol. Ion Nistor (1876-962), ed. Al. Zub, Iai, Edit. Universitii ,,Al.I. Cuza", 1993, p.41-94. 276 Vezi Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri de tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.279-382. 277 Cf. amintirile lui Caracostea, publicate de Petre Stroe, Profesiune de credin: D. Caracostea, în ,,Manuscriptum", XII, 1981, nr.1, p.89.

275

,,teoria Lunii") .a. Finalmente, la 26 noiembrie 1920, Lucian Blaga îi va susine doctoratul, cu teza Kultur und Erkenntnis278. În acelai an 1920, Tudor Vianu plnuise s merg la Leipzig, îns repede îi schimb direcia spre Viena, unde va urma patru semestre, cu intenia unei specializri în psihologie. Asemenea lui Blaga, Vianu audiaz cu mult interes cursurile lui Wilhelm Jerusalem, printre altele autor al unor lucrri care vor influena concepiile estetice ale viitorului universitar român279. De la Viena, Tudor Vianu va pleca la Tübingen, unde va sta pân în 1923, susinându-i disertaia doctoral. Îns Viena de dup rzboi nu mai era cea anterioar, ,,intra în decaden", devenind ,,simbolul lichidrii unui imperiu", dup expresia lui Nichifor Crainic, ajuns i el aici în toamna lui 1920. De altfel, acesta caut s profite mai mult de industria paracultural decât de ofertele intelectuale ale facultii de litere, pentru c ,,eu plec la Viena s m cultiv pentru mine, pentru viitoarea mea carier de publicist liber, fr nici o obligaie oficial"280. Aa se face c dei vreme de doi ani a frecventat diverse cursuri de filosofie, dar i teologice, fr a obine vreun atestat, spre senectute a inut s noteze c perioada aceea a trit-o cu ,,o intensitate ca pentru douzeci de ani", conturând ,,tot ce aveam mai specific în mine"281. Iar ca el n-au fost puini! Ceva mai devreme ­ între 1913-1916 ­ trecuse pe la Viena i Coriolan Petranu (1892-1945), care va obine un doctorat în istoria artelor în 1917. Pentru aceeai specializare a mers mai apoi i Virgil Vtianu, care dup un an de studii la Praga (1920/1) se va îndrepta spre Viena (1921/2), Cluj (1923-1925) i Bucureti (1925/6), pentru ca din nou s revin în capitala Austriei, susinându-i doctoratul la 23 martie 1927 cu celebrul Josef Strygowski, la ale crui cursuri participase nu demult i Tudor Vianu. Absolvent al facultii de litere din Cluj, cu o licen în sociologie, pedagogie i psihologie, Aurel Pampu (n.1904) va pleca în 1933 la Viena, la specializare, doar pentru ase luni, lucrând aici cu Anna Freud la ,,Psychoanalytische Ambulatorium", dar i cu Alfred Adler, iar la Institutul de psihologie fiind în preajma lui Karl Bühler i a soiei acestuia, abia apoi îndreptându-se spre Paris pentru a audia prelegerile lui Wallon (Collège de France), Guillaume, Halbwachs i Fauconnet (Sorbona), în vederea pregtirii doctoratului. La numai un an dup Pampu, în 1934, Ioan Chelcea (1902-1991) a studiat un semestru la Viena discipline precum muzeologia, etnografia i antropologia, primele dou specialiti sub conducerea lui Arthur Haberlandt (director la ,,Muzeum für Volkskunden"), iar ultima sub direcia lui Victor Lebzelter (directorul Muzeului de istorie natural din Viena). Pe lâng cei deja invocai, pe la Universitatea din Viena au mai trecut i ali ,,literai", precum G. Bogdan-Duic (1886), I. Bogdan (1890), C. Giurescu (1903-1906), Ilie Brbulescu (1898), Dimitrie Marmeliuc (1886-1888), Iosif Popovici (1900), Marton Roska (1908-1909), Silviu Dragomir (1909-1910), Ilie Minea (1905), D.D. Roca (19181919), Grigore Nandri (1919-1920), Nicolae Mrgineanu (1928), Victor Iancu (19301933), Vasile Grecu (1905-1907) ­ acetia fiind doar câiva din cei care au profitat de ambiana intelectual, este adevrat c mult diferit, de dinainte i de dup prima

Mai multe detalii în Ion Blu, Viaa lui Lucian Blaga, I, Bucureti, Edit. Libra, 1995, p.168-276. Vezi i Eugen Glück, Lucian Blaga ­ Dosarul de la Universitatea din Viena, în ,,Manuscriptum", XVIII, 1987, nr.1, p.142-152. 279 Îndeosebi Die Urteilsfunktion (1895); Der kritische Idealismus und die reine Logik (1905) i Wege und Ziele der Ästhetik (1906), dar i lucrarea postum Einführung in die Soziologie (1926) 280 Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Bucureti, Edit. Gândirea, 1991, p.175. 281 Ibidem, p.180.

278

conflagraie mondial. În afara acestora ­ s zicem, mai de renume ­, facultatea de filosofie i litere din Viena a mai fost frecventat i de: Victor Cheresteiu (1895-1971), ce i-a susinut doctoratul în filozofie (în 1917), fiind apoi profesor la Universitatea din Cluj, manifestând ataament fa de regimul comunist instaurat la noi dup 1945; Vasile Damian (1855-1919), care a studiat aici între 1878-1881, devenind ulterior profesor, protopop i deputat în Parlamentul de la Budapesta; Constantin Moisil (1842-1921) a urmat vreme de cinci ani facultatea de filosofie din Viena, trecându-i doctoratul în 1870282, fiind apoi profesor la Liceul din Nsud i inspector al colilor grnicereti, tatl numismatului cu acelai nume i bunic al matematicianului Grigore Moisil; Nicolae Popescu (1881-1963) s-a specializat aici i a susinut doctoratul în bizantinologie, fiind apoi profesor la facultatea de teologie din Bucureti, cu contribuii importante în istoria bisericii i a culturii medievale din spaiul nostru; Ioan Sârbu (1865-1922) a frecventat doi ani Universitatea din Jena, dup care continu studiile la Viena, unde va obine doctoratul în 1899, fiind apoi profesor secundar, preot, remarcându-se totodat printr-o apreciat activitate istoriografic; Ipolit Vorobchievici (1849-1939), mai întâi absolvent al teologiei din Cernui, a urmat filosofia i literele la Viena între 1874-1878, ajungând episcop de Rdui .a. Nu lipsit de interes a fost facultatea de tiine din Viena, frecventat printre alii de: Sava Athanasiu (1861-1946), liceniat la Iai, îns cu un stagiu de specializare la Viena, unde i-a trecut doctoratul în 1899, devenind profesor de geologie la Universitatea din Bucureti; Constantin Hurmuzaki (1863-1937) a studiat aici i s-a specializat în entomologie, ajungând profesor la Universitatea din Cernui; Virgil Ianovici (19001990), cu licena i doctoratul la Iai, îns cu o specializare la Viena, devenind apoi profesor de petrografie i gisemente metalifere la Universitatea din Iai; Eugen Ludwig (1866-1927), care i-a luat aici doctoratul în tiine fizico-chimice dup ce absolvise totodat i farmacia, ajungând profesor la Academia Comercial din Bucureti, fondator i director al Laboratoarelor Centrale ale Casei coalelor; Gh. Macovei (1880-1969) a absolvit facultatea de tiine din Iai, dup care s-a specializat la Viena, în 1908-1909, ulterior frecventând laboratoarele geologice din Paris, Grenoble i Lausanne (19091911), devenind profesor la Politehnica din Bucureti; Ioan Simionescu (1873-1944), dup studii universitare la Iai, Viena i Grenoble a revenit în capitala Imperiului habsburgic, unde i-a trecut doctoratul în geologie, ajungând profesor la universitatea moldav (fiind i rector), iar apoi la cea din Bucureti, ocupând mai muli ani funcia de secretar general al Ministerului Instruciunii; Vintil iadbei (1898-1944) a absolvit facultatea de tiine la Iai, s-a specializat la Paris (1927-1929) ca elev al astronomului teoretician H. Andoyer, dup care se va specializa i la Viena între 1931-1933, în fotometria stelar, cu Cazimir Graff, dup care va deveni profesor la universitatea moldav .a.F Cptând din 1866 titulatura de coal Tehnic Superioar, Politehnica vienez a fost frecventat între 1867-1918 de 986 studioi români din vechiul regat al României i de doar 77 din Transilvania, Banat, Criana i Maramure. Semnificativ este faptul c din totalul de 1063, 40,16% au urmat ingineria de construcii, 22,1% construciile de maini,

Stelian Mândru, Date privind doctoratul lui Constantin Moisil la Universitatea din Viena (1870), în ,,Revista Bistriei", VIII, 1994, p.167-171.

282

15,85% chimia tehnic, 7,33% arhitectura i doar 5% secia general283. Aici s-au format: Emilian Bratu, amintit deja, care a urmat cursurile Politehnicii din Viena în 1928, pentru specializare, ajungând profesor la Bucureti, în dou rânduri decan al facultii de chimie; Al. Doma (1903-1989) a absolvit aici metalografia, în 1931, fiind apoi profesor i rector al Politehnicii din Cluj; Iuliu Moisil (1859-1947), devenind apoi profesor secundar de fizic, având totodat o bogat activitate publicistic, remarcându-se prin enciclopedismul preocuprilor sale; Eugen Muntean (n.1878) a fost director al uzinelor electrice din Cluj, iar pentru scurt vreme deputat în Parlamentul României; Iacob Mureianu (1857-1917) a urmat aici numai doi ani, pentru a se consacra apoi studiilor muzicale; Gh. Spacu (1883-1955) s-a aflat aici doar pentru specializare în chimie analitic, devenind apoi profesor la universitile din Cluj i Bucureti; Nicolae Teclu (1839-1916) a urmat Politehnica din Viena, studiind chimia general i analitic cu E. Ludwig, iar tehnologia chimic cu Redtenbacher, pentru ca apoi s urmeze cursurile academiilor de arte frumoase din München si Berlin, afirmându-se ca inventator .a. Mult mai apreciat decât chiar colile similare din Frana a fost Academia de Înalte Studii Comerciale din Viena, care a fost urmat de: Max Auschnit (1888-1959) i fratele su Edgar Auschnit (n.1893), mari industriai, cel dintâi fiind proprietarul uzinelor Reia i Titan-Ndrag-Clan, vicepreedinte al Uniunii Generale a Industrailor din România (UGIR) i al Societii de Telefoane Române etc; Filip Chefner (n.1887), care dup ce a absolvit dreptul i filosofia la Bucureti a urmat i cursurile acestei Academii, ajungând avocat al Camerei Deputailor, apoi vice-primar al Capitalei; Ionel Coma (n.1878) a devenit apoi director al Bncii Centrale din Cluj, preedinte al Asociaiei Comercianilor din aceeai localitate, iar în cele din urm consul în Elveia; Emil Dandea (1893-1969), dup ce a absolvit aceast Academie, i-a susinut un doctorat în drept, devenind magistrat, cu o bogat activitate jurnalistic .a. coala Superioar de Agricultur din Viena a fost i ea cutat de tinerii de la noi, mai ales c din 1875 aceasta a înglobat i coala Forestier de la Mariabrunn. Astfel, au studiat aici: Gheorghe Bontea (1890-1965), liceniat în drept i tiine la Iai (1914 i 1918), dup care s-a specializat la Viena în 1927-1928 în organizarea întreprinderilor agricole, devenind apoi profesor de economie rural la facultatea de agronomie din Chiinu (dependent de Politehnica din Iai), iar din 1948 predând statistic i eviden contabil la Institutul agronomic ,,N. Blcescu" din Bucureti; Horia Lupan (n.1885), diplomat al acestui stabiliment în 1905, unde va obine i doctoratul (1908), dup care a fost i liceniat în drept la Iai (1923), devenind director în Ministerul Agriculturii i Domeniilor, totodat un apreciat publicist pe teme de specialitate; C. Sandu-Ville (18971969) i-a susinut aici doctoratul, în 1929, fiind apoi profesor la facultatea de agronomie din Iai; Petre Spânul (1894-1962) i-a fcut studiile la Viena, unde i-a trecut i doctoratul în 1920, lucrând apoi în cadrul Ministerului Agriculturii i Domeniilor; Nicolae Zamfirescu (1899-1977), liceniat în tiine agricole i în drept la Iai, dup care s-a specializat la aceast coal ­ unde a lucrat cu H. Kasserer ­ în 1928/9, devenind

Cf. Stelian Mândru, Rolul politehnicii din Viena în formarea intelectualitii tehnice româneti (18671918), în ,,Xenopoliana", Iai, IV, 1996, no.1-4, p.160. Vezi de acelai: Studeni din România, Transilvania i Bucovina la Universitatea Tehnic din Viena (1867-1918), în ,,Anuarul Institutului de cercetri socioumane Gh. incai", Târgu Mure, 1, 1998, p.58-78 (iar o versiune în limba francez în Colloquia, III-IV, 1996-1997, p.151-166).

283

profesor de fitotehnie la facultatea de agronomie din Iai/Chiinu, iar din 1952 la Bucureti. Ca centru al muzicii clasice, unde au trit i creat W.A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Johann Brahms, Franz Schubert sau Anton Bruckner, era firesc ca Conservatorul din Viena s fie deosebit de atractiv, pe aici trecând: Aca Barbu (18951958), sopran la Oprea din Cluj, dar cu multe alte angajamente prin cele mai diverse orae europene; Filaret Barbu (1903-1984), care a studiat vioara cu Rudolf Malcher, iar armonia i contrapunctul cu Ernst Kanitz, devenid un apreciat compozitor naional; Alexandru Brcnescu (n.1873), ajuns maestru de orchestr la Teatrul Naional din Bucureti i compozitor; Zaharia Bârsan (1878-1948), care dup studiile vieneze va merge pentru specializare în Germania i Italia, devenind dup 1919 director al Teatrului Naional din Cluj; Agatha Brsescu-Radovici (n.1864) a urmat cursurile Conservatorului din Viena vreme de trei ani (1880-1883), pe care le-a absolvit pe primul loc, fiind imediat angajat vreme de apte ani la Burgtheater-ul din capitala Imperiului, dup care a cltorit cu diverse angajamente prin Germania, Ungaria, Rusia, Statele Unite etc, ulterior stabilindu-se în ar, fiind profesoar la Conservatorul din Iai; Constantin Briloiu (1893-1958) a fcut aici studii muzicale între 1907-1909, dup care îi va continua specializarea la Lausanne i Paris, devenind apoi profesor la Academia de Muzic Religioas din Bucureti i ulterior la Paris; Nicolae Bretan (1887-1968) a studiat aici între 1908-1909, continuând apoi la Academia de Muzic din Budapesta, devenind un apreciat bariton, compozitor i regizor la Cluj; George Enescu (1881-1955) urmeaz cursurile acestui Conservator între 1888-1893, locuind la profesorul su Josef Hellmesberger, care era concertmaistru al Filarmonicii din Viena, studiind totodat cu Robert i Johann Fuchs, dup care pleac la Paris, având o carier deja bine cunoscut; Cornel Givulescu (1893-1969) a devenit profesor la Conservatorul din Cluj, compozitor de muzic vocal-simfonic; Ludovic Feldman (1893-1987), care dup absolvirea Conservatorului din Bucureti a continuat specializarea la ,,Neue Wiener Konservatorium" (1911-1913), fiind autorul a numeroase compoziii, susinând concerte, conferine etc; Marian Negrea (1893-1973) a studiat cu Mandyczewski i Schmidt, ajungând apoi profesor de contrapunct i compoziie la Conservatorul din Cluj, totodat fiind un apreciat compozitor; Laurean Nicorescu (1891-1935) i-a început studiile aici în 1912, pe care le va termina îns doar dup rzboi, fiind angajat ca prim-bariton la Opera din Cluj; Ciprian Porumbescu (1853-1883) a fost elevul lui Anton Bruckner i Franz Krenn, devenind unul din apreciaii compozitori români .a. De asemenea, i Academia de Belle-Arte din Viena a fost frecventat de câiva tineri de la noi, dei nu într-un contingent semnificativ: Tiberiu Bottlik (1884-1974), care a urmat aceast coal vreme de trei ani în clasa lui Rudolf Bacher, apreciat artist modernist, dup care va trece o vreme i pe la Academia din München, lucrând cu Heinrich Knirr, mergând apoi Paris, la coala lui Colarossi, unde a început s învee sculptura, domeniu în care va excela apoi, simindu-se influena impresionitilor francezi; Elena Mureianu (1864-1924) a studiat artele frumoase la Viena, iar apoi la München, devenind o pictori de talent, în maniera academismului german. Pe de alt parte, în afar de Viena, Imperiul austro-ungar beneficia deja de o veritabil reea de alte universiti importante care au adpostit i studioi români, precum Graz i Innsbruck, dintre cele de limb german, asupra celorlalte, precum

Budapesta i Cluj, de limb maghiar, sau Universitatea croat din Zagreb, unde s-a specializat ­ de pild ­ slavistul Ilie Brbulescu (1873-1945), oprindu-ne în alt parte. Universitatea din Graz a fost frecventat pân la primul rzboi mondial îndeosebi de tinerii originari din Transilvania i Bucovina, mai ales pentru facultatea de medicin, îns cu prezene notabile i pentru drept, farmacie i, pe ultimul loc, filosofie284. Sabina Helga Almer a identificat pentru intervalul 1848-1918 un total de 560 de tineri din spaiul ardelean înscrii la aceast universitate, etnicii români situându-se pe locul al doilea, în cuantum de 60 (10,7%), îns mult dup germani (405, adic 72,3%), dar urmai de maghiari, cu 27 studeni (4,8%)285. Dintre cei care au fcut ulterior o carier în România unificat la 1918 amintim pe: Ioan Buia (n.1894), care a studiat aici medicina, fiind apoi numit directorul Sanatoriului ,,Paul" din Cluj, secretar al Uniunii Medicilor, cu o bogat activitate publicistic pe teme sanitare; N. Sauciuc-Sveanu (n.1887), care a urmat aici dreptul, dobândind doctoratul în 1910, lucrând apoi ca avocat, judector i consilier de Curte în Bucovina, în perioada interbelic ajungând primar al Cernuiului; Paul Tanco (1843-1916), cu un doctorat în matematic aici (1872), ajuns apoi profesor la Gimnaziul din Nsud, unde a fost i director mult vreme, totodat fiind autor al unor studii de matematic i astronomie. Nu au lipsit îns nici cei din exteriorul arcului carpatic, dintre acetia reinând aici pe Vasile Burl (1840-1905), care a studiat la Viena i apoi la Graz, unde i-a luat licena în greac i latin, devenind profesor la Iai, ,,junimist" i cu numerioase studii de etimologie. Totodat, Technische Hochschule din Graz a fost urmat bunoar de Eugen Bdru (1887-1975), care apoi a studiat fizica la Universitatea din Pisa, devenind profesor la facultatea de tiine din Cernui, iar din 1934 la cea din Bucureti286. Iar Academia Comercial din Graz a fost frecventat, de pild, de Ion Rducanu (18841964), care a urmat cursurile acestui stabiliment dup ce a susinut doctoratul în tiine economice la Berlin (1905), devenind apoi profesor de legislaie financiar la Academia Comercial din Bucureti, ministru al Muncii, Sntii i Ocrotirilor Sociale, al Finanelor i al Lucrrilor Publice; sau Iosif Orga (n.1873), care a ajuns director al Bncii ,,Economul".

Ungaria Fr îndoial c sub aspectul reelei de învmânt superior, dup 1867 se cuvine a disocia mediul universitar austriac de cel maghiar, acesta din urm având o dezvoltare proprie dup realizarea Compromisului, în strâns legtur cu evoluia societii ungare i implicit a Transilvaniei. Ar fi totui oarecum nefiresc s tratm problema itinerariilor tinerilor din Ardeal pe la diverse stabilimente din Vechea Ungarie ca inând stricto senso

Harald Heppner, Die Rolle und Bedeutung der Grazer Universität für die Studentenschaft aus Südosteuropa 1867-1914, în vol. Wegenetz europäischen Geistes II. Die Bedeutung der studentischen Migration in Mittel- und Südosteuropa vom 18. bis zum 20. Jahrhundert, hg. R.G. Plaschka, K. Karlheinz, Wien/München, Oldenbourg, 1987, p.286-293. 285 Vezi Sabina Helga Almer, Die Rolle der siebenbürgischen Studenten an der Karl-Franzens-Universität in Graz (1848-1918), Diplomarbeit, Graz, im Mai 1992, p.40. 286 Vezi asupra prezenei la acest stabiliment volumul lui Gudrun Katzianer, Südosteuropäische Studenten an der Technischen Hochschule Graz (1866-1918), Graz, 1992.

284

de un peregrinatio academica, din motive istorice mult prea cunoscute pentru a insista acum, aici. Cu toate acestea, Ungaria de pân la 1918 era beneficiara unei vaste reele de educaie superioar, în afara universitilor de la Budapesta i Cluj ­ la care, din 1912 se adaug i cea de la Debrecen ­ funcionând aici o sum important de Academii, în principal de drept, cu caracter confesional, dar i de învmânt tehnic, în special în domeniul agricol, forestier, minier, comercial, arte .a. În acest context, ne vom opri în acest capitol doar asupra Universitii din Budapesta, care în mod evident a avut un rol major în formarea elitei intelectuale transilvane ­ i nu numai ­, putând vorbi la rigoare, pentru epoca de pân la finele primului rzboi mondial, de o migraie a tinerilor din acest spaiu spre metropol, de vreme ce o universitate provincial precum cea de la Cluj a funcionat începând cu 1872. În mod evident, pân la realizarea României Mari, cel mai important mediu formativ pentru tinerii români din Ardeal a fost indiscutabil Budapesta. Aflat pe la 1893 în aceast metropol, Nicolae Basilescu nu-i poate reine admiraia fa de oraul care tocmai cpta contururile pe care le tim astzi i care îi oferea ,,înelesul cuvântului elegant". De altfel, este i motivul pentru care ­ spune el ­ îi ,,invidiez pe unguri i îi stimez în acelai timp. Au tiut s aleag bine nu numai ara, dar i centrul ei. Dunrea se vede de la Buda peste o mare distan în jos i în sus pân la insula Margareta, plin de vapoare frumoase, a cror mulime vorbete de puterea i activitatea ungurilor"287. Creat administrativ abia în 1873, prin reunirea a trei componente ­ Pesta, Buda i Óbuda ­, capitala Ungariei rezultat dup compromisul din 1867 a constituit unul din cele mai atractive centre universitare îndeosebi pentru tinerii ardeleni cu aspiraii elevate. Aici i-au fcut studiile superioare complete muli dintre transilvneni, nu doar de etnie român, ci i maghiari, germani, evrei sau armeni, la fel cum numeroi alii s-au aflat mcar în trecere pe la Budapesta, pentru dou-trei semestre, pentru c mereu metropola a constituit un puternic pol de atracie pentru provinciali. Pe de alt parte, trecerea printr-un atare stabiliment era considerat ca un indice de calitate, de bun pregtire profesional, prin care se spera ­ mai ales în cazul provincialilor nemaghiari ­ accesul la veritabila elit social. În plus, datorit faptului c limba maghiar era obligatorie pentru oricine dorea s ocupe un post în vechea Ungarie, tot mai muli ardeleni urmau o universitate ,,naional" (Cluj sau/i Budapesta), opiunea fiind ,,stimulat" i de faptul c bursele de stat erau acordate doar acelora care frecventau un astfel de stabiliment. Acest lucru explic de ce dup 1870 tot mai puini tineri ardeleni se vor îndrepta spre universitile austriece, fapt ce nu înseamn o descretere semnificativ pentru acestea din urm. Iar în plus, de un real sprijin au fost i stipendiile diverselor fundaii, congregaii etc, în cazul românilor transilvneni putând aminti bursele oferite de Societatea ,,Transilvania" din Vechiul Regat, ,,Gojdu", ,,uluiu", ,,Ramonai" etc. În acest context, atunci când Axente Banciu a trebuit s opteze pentru o instituie de învmînt superior, ,,singura hotrâre definitiv pe care o luasem ­ afirm în memoriile sale ­ era de a nu m duce la Cluj, ci la Budapesta. Îmi ddeam seama c alt orizont sufletesc i se deschide într-un ora mare, decât într-unul de-a doua sau a treia

Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni, p.28; pentru o imagine mai complex vezi John Lukacs, Budapest 1900. A Historical Portrait of a City and Its Culture, New York, Grove Weidenfeld, 1988.

287

mân"288. Pân i un tânr bucuretean aflat doar în trecere pe aici în 1904 fusese ,,impresionat" de metropola Ungariei, ,,prin lrgimea i adâncimea perspectivelor ei, prin monumentalitatea cldirilor fcute cu risip de cheltuial", frumuseea Dunrii traversat de poduri ,,minunate", existena metroului etc289. În schimb, pe la cumpna veacurilor XIX-XX, Budapesta nu i-a fcut ,,o impresie" tocmai favorabil lui Sextil Pucariu, aflând contraste pline de semnificaie între cele dou componente ale capitalei Ungariei: ,,Pesta are, în opoziie cu Buda, cldit de nemi, elegana unui parvenit i lustrul unui îmbogit de dat recent, care vrea s fac impresie asupra strinilor i provincialilor"290. i totui, parc sintetizând, Ion Lapedatu surprinde un adevr profund resimit de mai toi românii aflai la studii aici: ,,Dei ajuns într-o capital care nu ne era simpatic, care ne înstrina prin spiritul ei de intoleran, ovinism i îngâmfare ungureasc, totui, în ce privete Universitatea, pot spune c era o instituiune de la care am profitat foarte mult, o instituiune de la care oricine putea profita". Iar în ce privete profesorii, pe lâng faptul c erau ,,de mâna întâi", ,,ei tratau i pe studenii de alt origine cu aceeai bunvoin printeasc ca i pe studenii de origine maghiar. Ba din contr, fa de elementele minoritare, la care constatau zel deosebit în studiile lor, erau cu o deosebit consideraie"291. Cu toate acestea, numrul românilor care au frecventat Universitatea din Budapesta nu a fost chiar spectaculos, dei dintre fotii studeni cinci au ajuns primminitri ai României292. Aa cum rezult dintr-un material statistic realizat în 1898 de ctre Societatea ,,Petru Maior" din capitala Ungariei, în anul universitar 1897/8 studiau în acest stabiliment i pe la diverse ,,Academii Superioare" un numr de 435 de tineri români, din care 272 urmau tiinele juridice (8,86% din totalul celor 3069 studeni la drept), 65 medicina (9,64% din 674) 29 literele i filosofia (4,61% din 628), restul frecventând Politehnica, farmacia, teologia, Artele Frumoase, montanistica, agronomia etc293, iar unii fiind înscrii chiar la dou faculti. Iar de-a lungul vremii, pân la 1918, proporiile vor cunoate descreteri notabile, datorit concurenei exercitat de Universitatea din Cluj, devenit tot mai atractiv pentru românii ardeleni atât datorit proximitii, dar i a lejeritii cu care erau dobândite diplomele finale. În 1900/1 (semestrul I) se aflau la Universitatea din Budapesta doar 171 tineri români, ceea ce reprezenta numai 3,02% din totalul studenilor înscrii (5665), în 1905/6 ponderea lor sczând la 2,21 (adic 148 dintr-un total de 6691), cuantum prea puin schimbat pân la 1916, cu excepia anului 1909/10, când procentul se ridic la 3%. În ceea ce privete interesul pentru diversele faculti, cei mai numeroi români s-au îndreptat spre drept

Axente Banciu, Vlul amintirilor, ed. S. Mândru i A.A. Rusu, Cluj, Presa Universitar Clujean, 1998, p.177. 289 Constantin Kiriescu, O via, o lume, o epoc, Bucureti, Edit. Sport-Turism, 1979, p.168. 290 Sextil Pucariu, Clare pe dou veacuri. Amintiri din tineree (1895-1906), Bucureti, Editura pentru Literatur, 1968, p.17. 291 Ion I. Lapedatu, Memorii i amintiri, ed. Ioan Opri, Iai, Institutul European, 1998, p.71. 292 O analiz, cu multe informaii empirice, vezi la Cornel Sigmirean, Istoria formrii intelectualitii româneti din Transilvania i Banat în epoca modern, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2000 (pentru Budapesta, p.67-98). 293 Cf. Raportul anual al Societii de lectur ,,Petru Maior" din Budapesta pe anul 1897/98, Budapesta, 1898, p.46-74. Tot pe baza acestui material vezi Stelian Mândru, Studeni români din Transilvania la Universitile din Austro-Ungaria i Germania pe anul 1897-1898, în vol. Cultur i societate în epoca modern, ed. N. Bocan, N. Edroiu i A. Rduiu, Cluj, Edit. Dacia, 1990, p.254-261 (republicat în ,,Ungarn Jahrbuch", München, XX, 1992, p.171-180).

288

(103 români din cei 171, adic 60,2% în 1900/1; 46,6% în 1905/6; 36% în 1909/10), iar cu intensiti diferite spre litere i filosofie, medicin i tiine. La facultatea de litere, în 1900/1 erau 18,7% din totalul studenilor români, la medicin 9,3%, iar la tiine doar 1,7%, restul frecventând teologia. În 1909/10, ponderile sunt schimbate, medicina fiind frecventat de 34,6% dintre români, literele de 19,1%, iar tiinele de doar 1,3%294. Sintetizând eforturile empirice ale lui Cornel Sigmirean, între 1867-1918 au studiat la Universitatea din Budapesta aproximativ 2626 români ardeleni295, din care 756 erau bursieri ai diverselor fundaii private greco-catolice i greco-ortodoxe, sau ai ,,grnicerilor" nsudeni296. Tot pe temeiul cercetrilor lui C. Sigmirean, pentru intervalul 1900-1919, se poate constata totodat faptul c i-au finalizat studiile universitare la Budapesta printr-un doctorat un numr de 393 de români, din care 192 la drept, 171 la medicin, 18 la litere, doi la tiine i 10 la teologie297. Cifra este evident mult redus fa de totalul doctorilor români de la Budapesta doar din anul 1890/1 ­ de pild ­, care erau în numr de 487 (278 la drept, 171 la medicin, 36 la litere i 2 la teologie), fapt explicabil prin creterea importanei pe piaa muncii a diplomelor eliberate de Universitatea din Cluj, îndeosebi dup 1900, când stabilimentul ardelean a generat chiar o supraproducie de titluri. Astfel, în primul deceniu al veacului XX, facultatea de drept din Cluj a devenit o puternic concurent pentru omologa ei din Budapesta, prin numrul sporit de diplome eliberate: în 1905, la Cluj, au primit diplome 837 studeni, în vreme ce la Budapesta doar 281; în 1907 au fost distribuite 757, iar la Budapesta 340 .a.m.d., ceea ce a dus la o oarecare devalorizare pe pia a diplomelor în drept298. Dintre cei care au urmat facultatea de tiine juridice din Budapesta, ocupând apoi o poziie elitist în societatea româneasc, putem aminti aici pe: Lionel Blaga (18851952), fratele poetului i filosofului Lucian Blaga, care i-a luat doctoratul în drept în 1911, deschizându-i apoi un birou avocaial în Sebe; Zaharia Boil (1892-1976), cu doctoratul susinut în 1918, a fost apoi avocat, om politic i jurnalist; Victor Bontescu (1879-1933), ulterior cu o activitate politic susinut, mult vreme fiind director al Bncii Agrare din Cluj; Tiberiu Brediceanu (1877-1968) s-a remarcat apoi ca folclorist i compozitor; Cornel Diaconovici (1856-1923) a urmat cursurile acestei faculti, unde i-a trecut i doctoratul, afirmându-se apoi în viaa politic i în pres, fiind printre altele fondatorul lui ,,Romänische Jahrbücher" i director la ,,Transilvania"; Amo Frâncu (1861-1933) a profesat avocatura la Sibiu i Cluj, fiind unul din aprtorii

Calcule fcute dup Cornel Sigmirean, Români la Universitatea din Budapesta (1900-1919). Doctori în tiine, în ,,Banatica", Reia, XIII, 1995, p.133. 295 Cifra ar trebui s fie uor mai semnificativ, îns autorul a identificat studenii români în principal pe baza surselor arhivistice, care ­ din nefericire ­ s-au pastrat trunchiat datorit distrugerilor provocate de intervenia sovietic din capitala Ungariei în 1956. 296 Cornel Sigmirean, Universitatea din Budapesta i formarea intelectualitii româneti transilvnene, 1867-1918, în vol. Studii istorice româno-ungare, ed. Lucian Nastas, Iai, Fundaia Academic ,,A.D. Xenopol", 1999, p.173. Vezi i idem, Fond et fondations du subsides pour les étudiants roumains de Transylvanie à l'époque moderne, în ,,Colloquia. Journal of Central European History", Cluj, III-IV, 19961997, no.1-2, p.184-202. 297 Cornel Sigmirean, Români la Universitatea din Budapesta (1900-1919). Doctori în tiine, p.130. În Anexa de la p.134-167 sunt publicai nominal toi românii care au dobândit titlul de doctor, cu informaii despre vârst, domiciliu, confesiune i data susinerii disertaiei. 298 Cf. Victor Karady, Une ,,nation de juristes". Des usages sociaux de la formation juridique dans la Hongrie d'Ancien Régime, în ,,Actes de la Recherche en Sciences Sociales", no.86-87, 1991, p.113.

294

memoranditilor; Petru Groza (1884-1958) a urmat aici studiile de drept i tiine economice vreme de doi ani, pe care le-a continuat la Berlin i Leipzig, a revenit la Budapesta pentru a-i trece doctoratul în 1908, devenind apoi avocat la Deva, de mai multe ori deputat, iar între 1947-1952 ocupând funcia de prim-ministru în cel dintâi guvern comunist; Iuliu Maniu (1873-1953) a început dreptul la Cluj, va studia o vreme la Budapesta (unde va i face ,,cenzura" de avocat în 1898), pentru ca doctoratul în tiine juridice s-l treac la Viena (1896), fiind activ în viaa politic din Ungaria, iar dup unirea Transilvaniei cu România ­ în care a avut un rol însemnat ­ devenind preedintele Partidului Naional-rnesc i prim-ministru; Cassiu Maniu (1867-1943), liceniat la Budapesta, îns cu doctoratul susinut la Cluj, în 1919, a ajuns profesor de politica i filosofia dreptului la universitatea ardelean; Iuliu Mezei (1881-1943) a fost mult vreme consilier la Legaia României din Budapesta; Valeriu Moldovan (1875-1954) a ajuns profesor la Universitatea din Cluj, pentru scurt vreme fiind i subsecretar de stat la Ministerul Cultelor; Gh. Nedici (n.1877), cu doctoratul în drept susinut în 1902, dup care ­ tot la Budapesta ­ îi va mai trece un doctorat în tiine economice i politice, devenind din 1923 profesor de drept i legislaie silvic la Politehnica din Bucureti, autor al multor lucrri de finane, dar mai ales în domeniul vântorii; Victor Onior (1874-1932), doctor în drept al acestei faculti, în 1899, devenit apoi profesor de drept administrativ i financiar la Universitatea din Cluj; Ioan P. Papp (1878-1959) a avut ulterior un rol de seam în reorganizarea justiiei din Ardeal dup primul rzboi mondial, cu contribuii majore în problema crilor funciare; Ionel Pop (1889-1985) i-a trecut aici doctoratul în 1911, fiind apoi avocat i om politic, guvernator al Transilvaniei de Nord în 1944; Petre Poruiu (n.1884), cu doctoratul în drept, dar i în tiine politice, totodat cu o licen în studii comerciale, devine profesor la Universitatea din Cluj; Traian Vuia (18721950), cu doctoratul susinut în 1901, a urmat neregulat i diverse cursuri la Politehnica din Budapesta, afirmându-se ulterior ca inventator al ,,aeroplanului automobil" .a. Dup cum a rezultat din statisticile de mai sus, facultatea de medicin a fost în mod deosebit atractiv, fiind frecventat de viitoare personaliti în domeniu, precum: Victor Babe (1854-1926), care i-a început studiile medicale la Budapesta, le-a continuat apoi la Viena ­ unde i-a luat doctoratul ­, pentru ca s revin în capitala Ungariei ca asistent în laboratorul de anatomie patologic, îi va continua specializarea la Paris i Berlin, pentru ca din 1887 s devin profesor la Universitatea din Bucureti; George Bilacu (1863-1926) i-a trecut aici doctoratul, în 1890, devenind apoi ef de lucrri la Budapesta, iar din 1919 profesor de stomatologie la Universitatea din Cluj; Valer Cimoca (1898-1973) a ajuns profesor de dermato-venerologie la Universitatea din Cluj; Gh. Criniceanu (1853-1926) i-a trecut doctoratul în 1881, specializându-se în oftalmologie, pentru ca din 1919 s fie numit inspector general medico-pedagogic pentru Ardeal; Marius Hngnu (1895-1971) i-a trecut doctoratul în chirurgie, fiind apoi profesor la Universitatea din Cluj; Ion Jovin (n.1899) a terminat studiile medicale aici în 1916, îns doctoratul l-a susinut la Cluj în 1920, cu specializri în Germania i Frana, predând apoi la universitatea ardelean, fiind creatorul primului Centru Anticanceros de la noi; Alma Mohora-Popovici (n.1896) s-a specializat în stomatologie la Budapesta, predând apoi la Universitatea din Cluj; Eugen Nicoar (1893-1985) a terminat studiile la Budapesta în 1918, devenind profesor la facultatea de medicin din Cluj; Liviu Pop (1892-1963) a frecventat aceast facultate între 1911-1915, fiind specialist în boli pulmonare în Cluj, preocupat de micarea sportiv; Gh. Bocu Popovici (1895-1946) a ajuns profesor de

pediatrie la Universitatea din Cluj; Emil Pucariu (1859-1928), cu doctoratul susinut aici în 1886, a devenit ulterior profesor de histologie i embriologie la Universitatea din Iai; Sabin Manuil (1894-1964) a ajuns directorul Institutului Central de Statistic, iar o vreme secretar general al Ministerului Sntii i Ocrotirilor Sociale .a. Pe de alt parte, în afara studiilor juridice i medicale, un interes major l-au avut românii pentru facultatea de litere i filosofie. Aici i-au fcut studiile câiva din viitorii notri profesori universitari ,,literari", precum Ilie Minea, Octavian Goga, Ioan Lupa, Nicolae Drganu, cam cu toii în aceeai perioad. Ilie Minea (1881-1943) ­ de pild ­ a studiat în aceast metropol între 1900-1905299, fiind preocupat îndeosebi de istoria medieval, paleografie i diplomatic, susinându-i disertaia doctoral în 1907, cu o cercetare despre Relaiile dintre maghiari, bulgari i valahi în vremea lui Ludovic cel Mare, pentru elaborarea ei efectuând un stagiu de specializare i cercetare i la Viena. De asemenea, dup studii liceale la Nsud, Nicolae Drganu (1884-1939) a intrat la Colegiul ,,Eötvös" din Budapesta (în 1902), un fel de coal Normal Superioar, urmând în paralel i cursurile facultii de litere, unde a lucrat sub îndrumarea filologului Zoltán Gombocz. Cu toii n-au avut decât de profitat, însuindu-i întreg instrumentarul necesar ­ de limb i cultur maghiar ­ pe care îl vor pune la lucru în perioada interbelic în cadrul confruntrilor politico-istoriografice în ce privete Transilvania. Dar tot pe la Universitatea din Budapesta au mai trecut i alii, viitori profesori de învmânt superior românesc, precum László Bányai (ca student între 1925-1927), G. BogdanDuic (ca student, 1886-1888), Vasile Bologa (ca student între 1884-1886, dup care se mut la Viena), Ioan Chinezu (ca student, în 1917-1918), Gustav Oswald Kisch (ca student, 1889-1890, 1892-1893), Onisifor Ghibu (ca student, 1906-1907), György Gristóf (pentru doctorat, în 1905), Ioan Paul (pentru a-i susine doctoratul), Iosif Popovici (ca docent, între 1904-1914), Romulus Vuia (la Seminarul Normal Superior, absolvit în iunie 1910), Coriolan Suciu (între 1914-1917) .a. Aadar, facultatea de litere i filosofie din Budapesta a contribuit în bun msur la formarea elitelor româneti, nu doar acelea universitare. Alturi de cei menionai mai sus, se mai cuvin a fi amintii: Gh. Alexici (1864-1936), care a urmat apoi un sejur de specializare în Italia, Germania i Frana, ajungând profesor la Academia Oriental de Comer i privat-docent la Universitatea din Budapesta; Axinte Banciu (1875-1954), afirmându-se ca un prolific publicist, în 1931 devenind chiar senator în Parlamentul României; Sebastian Bornemisa (1890-1953), care s-a afirmat apoi prin culegerea de folclor, fiind în mai multe rânduri deputat, o vreme primar al Clujului, dar i secretar de stat în guvernul Goga-Cuza; Valeriu Branite (1869-1928) i-a trecut aici i doctoratul, în 1891, având apoi o intens activitate politic i cultural; Ilarie Chendi (1871-1913), care a urmat aceast facultate între 1893-1897; Miron Cristea (1868-1939), absolvent al Institutului teologic din Sibiu, dup care urmeaz literele la Budapesta, unde îi trece i doctoratul (1895), devenind ulterior patriarh al Bisericii Ortodoxe Române; Vasile Goldi (1862-1934) i-a început studiile la aceast facultate în 1881, va continua la Viena între 1882-1884, revenind în capitala Ungariei, unde îi va finaliza studiile în 1886, pentru aceast din urm perioad lsând mai multe însemnri jurnaliere cu privire la viaa de

Vezi Stelian Mândru, Ilie Minea, student la Universitatea din Budapesta (1900-1905), în vol. Ilie Minea (1881-1943), ed. Al. Zub, Iai, Edit. Universitii ,,Al.I. Cuza", 1996, p.54-61.

299

student budapestan300; Vasile Mândreanu (n.1847), liceniat în filologie clasic (1876), profesor secundar la Caransebe, apoi la Focani i Bucureti, însrcinat de Ministerul Instruciunii de la noi s studieze organizarea colilor normale i primare din Germania; Vasile Stan (n.1875) a urmat cursurile acestei faculti între 1898-1902, susinându-i aici doctoratul în 1908, fiind apoi profesor la Seminarul ,,Andreian" din Sibiu, director al colii Normale ,,A. aguna", iar din 1939 episcop de Maramure .a. Facultatea de tiine din Budapesta a fost i ea frecventat de o serie de viitoare personaliti ale culturii române, din care sunt de reinut: Alexandru Borza (1871-1971), care i-a susinut aici doctoratul în 1913 dup o specializare la Breslau i Berlin, devenind apoi profesor la Universitatea din Cluj; Eugen Iuga (1871-1958) a absolvit la Budapesta, dup care se va specializa la Strasbourg, în algebr, fiind apoi profesor la universitate i la Academia Comercial din Cluj; Emil Pop (1897-1974) a studiat aici tiinele i geografia, ajungând profesor în învmântul superior clujean; Victor Stanciu (1884-1953) a absolvit aceast facultate în 1908, luându-i apoi i doctoratul, devenind profesor de mineralogie-petrografie la Universitatea din Cluj; Iosif Vulcan (1841-1907), care în paralel a urmat i cursurile facultii de drept, afirmându-se ca publicist i culegtor de literatur popular .a. Mai puin frecventat de ctre români a fost Politehnica din Budapesta, fondat în 1871, iniial cu dou secii (inginerie general i inginerie mecanic), la care s-au mai adugat în 1873 alte dou (construcii/arhitectur i chimie), iar din 1914 s-a mai înfiinat o secie de economie. Absolut toi studenii erau obligai s urmeze mai întâi ingineria general, abia apoi orientându-se spre o specialitate, pentru ca încheierea pregtirii s fie sancionar printr-un examen de ,,riguros" (szervezési szabályzat), iar din 1901 dobândind dreptul de a conferi i titlul de doctor-inginer. În mod evident, atractivitatea ei trebuia s se îndrepte îndeosebi spre tinerii ardeleni, fiind cea mai important instituie de acest fel din vechea Ungarie. Cu toate acestea, pentru intervalul 1871-1919, stabilimentul a fost frecventat de doar 278 de români, la care se mai adaug ali patru, care i-au fcut studiile tehnice la Viena sau Graz, iar la Budapesta i-au trecut doar licena (,,rigurosul")301. În ceea ce privete specialitile urmate, 135 au absolvit ingineria general, 120 pe cea mecanic, 14 ingineria chimic i 29 construciile (arhitectura), unii din acetia frecventând dou seciuni, ceea ce explic diferena dintre cifra absolut a studenilor români i suma celor repartizai pe specialiti. Semnificativ este îns faptul c mai mult de dou treimi erau bursieri ai Fundaiei ,,E. Gojdu", la care se adugau stipenditi ai altor instituii, precum ,,Al.St. uluiu", ,,S. Romanai", ,,G. Vaida" i Fondul Grniceresc. Raportat îns la publicul studenesc ce a frecventat Politehnica din Budapesta, românii au fost mereu sub-reprezentai, între un student în 1872/3 (0,22%, la un total de 448 studeni) i 40 în 1912/3 (adic 1,89%, dintr-un total de 2115), ceea ce pare insignifiant dac avem în vedere faptul c procentul locuitorilor români din Ungaria de atunci era de 16,2%. Explicaia acestei absene const în aceea c domeniile tehnice nu se bucurau de interes la vremea respectiv printre români, iar numrul celor care au optat pentru astfel de studii în stabilimentele austriece sau germane nefiind nici el semnificativ, spre deosebire de conduita tinerilor evrei din Ungaria, care ­ de pild ­ în 1892/3 se aflau

Gh. ora, Pagini inedite din Jurnalul de tineree al lui Vasile Goldi, în ,,Acta Musei Napocensis", XVIII, 1981, p.555-573. 301 Cf. Cornel Sigmirean, Studeni români la Politehnica din Budapesta (1871-1919), în ,,Revista Bistriei", X-XI, 1997, p.165-190 (autorul ofer în Anex i lista acestora).

300

la Politehnica din Budapesta în proporie de 43%, în 1900/1 ajunseser la 44,28%, pentru ca în 1910/11 s scad la 34,44%302. Dintre românii care au studiat aici se cuvine a aminti pe: Traian Drago (n.1883), care a obinut diploma de inginer în 1912, lucrând apoi la Budapesta i în Cehia (la Uzinele Skoda), remarcându-se ca inventator; Ioan Marin (n.1897), devenit apoi directorul minelor statului din Baia Mare; Augustin Maior (1882-1964), care în afara Budapestei a mai frecventat Viena, Göttingen i München, fiind inventatorul telefoniei multiple (pe baza curenilor purttori de înalt frecven) i devenind profesor de fizic teoretic i aplicat la Universitatea din Cluj; Corneliu Micloi (1887-1963) a obinut aici diploma de inginer mecanic, în 1909, susinând apoi i doctoratul (în 1912), ajungând profesor la Politehnica din Timioara; Ioan Negruiu (n.1881) a devenit apoi preedinte al Bncii de Scont i Schimb, profesor la coala de Construcii i Lucrri Publice din Cluj; Aurel Vlaicu (1882-1913), care dup numai un an petrecut aici va merge la München, fiind realizatorul primului avion din România .a. De altfel, Universitatea din Budapesta a fcut figur aparte prin prestigiul câtigat la începutul veacului XX, inovaiile i progresele tiinifice vieneze repercutându-se aproape imediat nu numai la Budapesta, dar chiar i la Cluj. Nu doar din ,,patriotism", de pild, Ignac Goldziher (1850-1921), orientalist evreu maghiar de reputaie internaional, a refuzat câteva principale catedre universitare occidentale, care i s-au oferit, ocupând un post la Universitatea din Budapesta, predând totodat i la Academia de Belle-Arte. Iar pe la 1900, ultimile instituii amintite erau cu adevrat performante, apropiate prin calitatea prestaiilor tiinifice de stabilimentele occidentale. Nu întâmpltor, de pild, Academia de Belle-Arte a fost frecventat de: Tiberiu Bottlik, invocat deja, care dup studiile budapestane îi va continua specializarea la Viena, München i Paris; Flaviu Doma (1878-1932), predând apoi matematica i desenul la Blaj, îns cu numeroase lucrri picturale la mai multe biserici ardelene; Toader Iulian (1877-1962), absolvent al acestei coli în 1904, devenind profesor de desen, îns afirmându-se îndeosebi ca pictor de biserici; Cornel Medrea (1888-1964), care dup ce termin studiile aici i întreprinde o cltorie de studii prin Germania (1912-1913), s-a afirmat ca un rafinat sculptor, îndeosebi în portretistic, devenind profesor la Academia de Belle-Arte din Bucureti; Florian Mureianu (n.1878) a urmat cursurile acestei coli între 1898-1902, devenind profesor de liceu, realizând totodat pentru diverse periodice româneti din Ardeal (precum ,,Luceafrul") desene i ilustraii, pictând biserici etc. Dei nu ne-am propus în acest volum ­ dup cum s-a constatat ­ s abordm i aceast filier de studii, se cuvine în cazul Budapestei s menionm faptul c de o activ cutare s-a bucurat i facultatea de teologie, pe care au absolvit-o personaliti precum: Ion Agârbiceanu (1882-1963), pentru un an înscris i la litere, ajuns protopop în Cluj, îns cu o bogat activitate scriitoriceasc, fondator de reviste, preedinte al sindicatului jurnalitilor ardeleni, membru al Academiei Române i în mai multe rânduri deputat; Nicolae Brânzeu (1883-1962), cu studii teologice la Budapesta i cu doctoratul la Viena (în 1908), autor al mai multor lucrri în domeniul religios i editor al câtorva periodice de profil; Titus Mlai (n.1893), care dup ce absolv aceast facultate, îi va susine doctoratul în teologie la Viena, devenind apoi profesor la Academia Teologic din Cluj, subdirector în Ministerul Cultelor, vicar episcopal în Nsud; Al. Pteancu (n.1878) a

Idem, Istoria formrii intelectualitii româneti din Transilvania i Banat în epoca modern, Cluj, Presa Universitar Clujean, 2000, p.129-130.

302

devenit profesor de greac i latin, dup ce a absolvit i literele la Cluj (în 1902), fiind inspector al învmântului minoritar din România i delegatul nostru la Liga Naiunilor, pe lâng Petrescu-Comnen .a. Am invocat totui aceast instituie de învmânt budapestan, întrucât studiile teologice au jucat un rol deosebit de semnificativ în formarea elitei româneti ardelene, aspect ce ar merita în mod evident o analiz detaliat i de anvergur, care pentru moment nu-i afl locul aici. Ridicat în 1899 la rangul de coal superioar, Academia Oriental de Comer din Budapesta a contribuit i ea la formarea elitei româneti, între 1896 ­ când funciona sub denumirea de Cursul Oriental de Comer ­ i 1912 frecventând acest stabiliment 31 de tineri români, din care 19 au urmat studiile comerciale propriu-zise, iar 12 au fost înscrii la secia pedagogic, ce pregtea pe viitorii profesori de materii economice la gimnaziile speciale303. Dintre cei care au studiat aici amintim acum doar pe Ion I. Lapedatu (1876-1951), absolvent al acestei coli în 1904, ce a devenit apoi profesor de finane la Academia de Comer din Cluj, ministru de Finane i director al Bncii Naionale. Praga Fr a deine o poziie semnificativ în itinerariile de studii ale tinerilor români aflai pe la universitile strine, stabilimentele de învmânt superior din Praga au fost frecventate îndeosebi în contextul reelei educaionale de limb german dezvoltat în cadrul Imperiului austro-ungar. Cu toate acestea, începând cu 1882, vechea universitate praghez a funcionat sub forma a dou stabilimente complet independente, una de limb ceh (Karlo-Ferdinandova Univerzita), iar cealalt rmânând germanofon (KarlFerdinand Universität), situaie ce s-a perpetuat pân în 1939. Din aceast perspectiv, Universitatea german din Praga ­ cea mai veche din Europa Central, fiind fondat înc din 1348 ­ a atras mai muli tineri din spaiul românesc în special pentru studiile de slavistic dezvoltate aici pân spre primul rzboi mondial. Obinând licenele în drept i litere la Universitatea din Bucureti, în 1874, Gr.G. Tocilescu a fost îndrumat de fotii lui profesori Hasdeu i Odobescu spre o specializare în istorie i slavistic la Praga304. Ajuns aici în 1875, Tocilescu va urma îndeosebi cursurile lui Fr. Miklosich i August Leskien, iar dup susinerea doctoratului în filosofie la Praga, seciunea istoric, se va îndrepta spre universitile din Viena i Paris. La vreo dou decenii dup aceea, Ilie Brbulescu s-a îndreptat i el spre Praga, dup ce obinuse licena în tiine istorice la Universitatea din Bucureti (1895). Nu va zbovi prea mult, continuându-i specializarea ­ ca bursier al statului ­ la Zagreb, Leipzig, Berlin i Viena, pentru ca în 1899 s obin doctoratul în litere (specialitatea slavistic) la Universitatea croat din Agram (Zagreb), disertaia fiind scris în sârbocroat305.

Ibidem, p.145. B.P. Hasdeu i contemporanii si români i strini, II, Bucureti, Edit. Minerva, 1983, p.256-275. 305 Cu mici adugiri, Introducerea a fost publicat în ,,Noua revist român", II, 1900, nr.23, p.418-428, iar un fragment din ea a fost reprodus în ,,Revista pentru istorie, arheologie i filologie", IV, 1902, vol. VIII, p.285-286.

304

303

Asemenea celor amintii mai sus au mai procedat, imediat dup prima conflagraie mondial i constituirea statului cehoslovac, dar i ca o prelungire a capitalului cultural acumulat anterior: Petru Cancel (n.1890), liceniat în litere i drept la Bucureti, care se va duce la Universitatea din Praga pentru a susine doctoratul, devenind apoi profesor universitar în capital; Dumitru Mototolescu (1884-1970), dup un doctorat în drept la Bucureti, urmeaz i facultatea de litere, susinându-i doctoratul în filosofie slavoromân la Praga, devenind apoi profesor de istoria dreptului românesc la Universitatea din Cluj; Milan Pavel esan (1910-1981) care, dup studii teologice, juridice i filosofice la Cernui, a urmat urmat facultatea de litere din Praga (1932-1934), unde îi va susine doctoratul în istorie în 1935, devenind apoi profesor de istoria bisericeasc universal la Cernui, iar dup 1948 titularul catedrei de teologie fundamental i istoria religiilor la Institutul Teologic Universitar din Sibiu; Virgil Vtianu (1902-1993), care a studiat aici în anii 1920-1921, susinându-i mai târziu doctoratul la Viena, în 1927, pe o tem de arhitectur medieval româneasc, devenind ulterior profesor la Universitatea din Cluj .a. Evident, i celelate faculti au cunoscut de-a lungul timpului prezene româneti, îns infime sub aspectul ponderei, putând meniona aici ­ de exemplu ­ pe: Iuliu Moldovan (1882-1966), care i-a trecut doctoratul în medicin la Praga, în 1906, lucrând apoi la Viena, iar din 1919 a predat igiena i medicina preventiv la Universitatea din Cluj; Valerian esan (1878-1940), dup obinerea unui doctorat în drept la Cernui (1901) îi va continua studiile juridice la Viena, pentru ca în 1906 s-i susin doctoratul în drept la Praga, devenind apoi profesor de drept bisericesc i rector al universitii bucovinene .a. Dei nu la un nivel comparabil cu Viena sau Budapesta, studiile tehnice superioare pragheze au fost i ele apreciate, în principal în perioada interbelic. Au studiat aici: Ion Ciochin (n.1896), care dup o licen în tiine aplicate la Iai (1922) a mers la Politehnica din Praga, dobândind diploma de inginer chimist tehnologic i doctoratul (1927), lucrând o vreme la Uzinele Skoda (1928-1929), pentru ca mai apoi s devin profesor universitar, consilier tehnic la Uzina de la Hunedoara etc; Corneliu Ilchievici (n.1896) a urmat coala Superioar de Inginerie Agricol, susinând aici i doctoratul, dup care a lucrat la Ministerul Agriculturii i Domeniilor, la serviciul punelor i fâneelor .a. La fel i în cazul Conservatorului, care a fost frecventat de: Sandu Albu (18971978), care a studiat aici între 1920 i 1922, ajuns profesor la Conservatorul din Bucureti i compozitor; Sabin Drgoi (1894-1968), cu studii muzicale în ar, dup care va studia la Praga, între 1920-1922, cu Viteyslav Novák, Otokar Ostrcil i Voclav Stephan, devenind apoi profesor la Conservatorul din Timioara i cel din Bucureti, director al Institutului de folclor din capital etc. ,,Cetatea Etern" i obsedanta Peninsul Italic Dei nu ca în prima perioad a epocii moderne, din perspectiva semnificaiei, Italia a continuat s reprezinte înc mult vreme un pol de atracie pentru tinerii studioi români, îndeosebi prin Universitile de la Roma, Napoli, Milano, Genova, Torino i Padova. Acest interes a fost alimentat i de realele afiniti dintre cele dou popoare, prin

nelipsita invocare a latinitii românilor, uurina deprinderii limbii italiene etc. Nu întâmpltor, corifeii colii Ardelene priveau spre Cetatea Etern ca spre sursa fundamental a spiritualitii neamului, generând în spaiul românesc ­ de pild, din punct de vedere lingvistic ­ chiar excese ,,latiniste". La fel în epoca unirii principatelor române, când Ministerul de Culte i Instruciune Public, condus de M. Koglniceanu, se adresa guvernului Italiei pentru a primi cinci studeni români la Universitatea din Torino306, pornind de la considerentul c acest lucru este ,,mijlocul cel mai expeditiv, totodat i cel mai energic, de a facilita i de a grbi trecerea ideilor italiene la noi, idei care singure pot s readuc vechea unificare de tendine i de aspiraiuni ale stipei latine", Italia fiind ,,leagnul cel nepieritor al strbunilor români"307. Cu toate aceste ­ s zicem ­ ,,tradiionale" i vechi contacte academice, de la mijlocul veacului XIX pân pe la primul rzboi mondial universitile italiene nu au constituit cât de cât o pepinier pentru elita româneasc, peninsula constituind o atracie mai mult pentru cltoriile ,,de plcere", uneori i cu rosturi de cercetare (ca în cazul lui I. Bogdan, N. Iorga, Paul Bujor, V. Pârvan .a.), spaiul fiind privit ca un fel de ,,muzeu" în aer liber ­ dup expresia lui Gramsci ­, a crui motenire cultural se întindea din antichitate pân mult dup Renatere. A existat totui un contingent care, dei deloc numeros, a frecventat universitile italiene, cu beneficii intelectuale indiscutabile: Ioan Bianu (1856-1935) a studiat la Milano doar în anul academic 1881-1882, mai mult pentru a-l audia pe celebrul filolog Ascoli, profitând îns i vizitând Italia de la un capt la altul, pe îndelete i cu cu mari profituri spirituale, plnuind apoi s treac prin mai multe stabilimente din Occident, precum Madrid i Paris, realizându-se doar ultimul deziderat; Ioan Movil (1846-1901) i-a trecut doctoratul în drept la Neapole, lucrând apoi ca procuror i judector, fiind totodat deputat sau prefect, remarcându-se îns i prin impresionanta lui colecie de tablouri româneti i strine; Ion Munteanu (n.1845) a fcut medicina la Torino, dobândind doctoratul în 1868, o vreme practicând în ar aceast profesie, dar activând deopotriv în câmpul politic, ca liberal, fiind deputat i senator, prefect etc; Romul Scriban (1838-1912) a urmat dreptul la Torino, unde îi va trece i doctoratul în 1868, practicând apoi avocatura, dar afirmându-se mai ales ca publicist, editând totodat revista ,,Dacia literar"; tefan Sihleanu (1857-1923), cu dou doctorate la Napoli (în tiine naturale i în drept), a ajuns profesor de zoologie la Universitatea din Bucureti, secretar general al Ministerului Instruciunii Publice .a. De altfel, nici studenii de alt naionalitate nu au frecventat în mod deosebit universitile italiene, existând chiar un decalaj între numrul ,,strinilor" înmatriculai ca ,,ordinari" i cei care au dobândit o diplom (0,8% din totalul studenilor în 1905/6, cuantum ce va atinge maximul abia în 1937/8, cu 5,3%308), ceea ce poate constitui un indicator al faptului c multe prezene studeneti în peninsul aveau i caracterul unor cltorii ,,de plcere"309. Cu toate acestea, câteva informaii statistice ne pot furniza

Este vorba de Petru Bor, George Alexandrescu-Urechia, Romul Scriban, Ioan Morun i George Rou. V.A. Urechia, Opere complete. Didactica, vol. I (1858-1867), ed. II, Bucureti, Tip. F. Göbl, 1883, p.128-129. 308 Elisa Signori, Italian Universities and foreign Students (1900-1939), în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts,Inc., 2005, p.119. 309 De altfel, pân spre primul rzboi mondial, statisticile italiene nici nu cuprind date despre studenii strini, decât începând cu 1906/7 (în ,,Bollettino ufficiale del Ministero della Pubblica Istruzione",

307

306

msura prezenei studenilor din România la universitile italiene în primul deceniu al veacului XX. Între 1906-1910, dintr-un total de 1206 studeni strini aflai în Peninsul, doar 20 proveneau de la noi (1,65%), situându-ne astfel pe locul al 10-lea, mult dup Austro-Ungaria (cu 349 studeni), Rusia (316), Argentina (89), Grecia (68), Turcia (56) .a., cele mai frecventate stabilimente fiind cele din Milano, Torino, Napoli, Padova, Roma i Florena310 Îns între cele dou rzboaie mondiale, Italia fascist au devenit treptat inta studenilor români, pregtii în parte s aspire ­ îndeosebi pentru cei de la facultile de litere i filosofie ­ la cultura acestui spaiu i de dezvoltarea pe care au luat-o la noi studiile de italienistic, în principal sub direcia lui Ramiro Ortiz la Bucureti i Giandomenico Serra la Cluj. Ramiro Ortiz (1879-1947), originar din Chieti (în Abruzzi), a venit la Bucureti în 1909, la cererea lui Ion Bianu i la recomandarea lui Pio Rajna, inaugurând astfel catedra de literatur italian din capitala României, pe care o va onora pân în 1933, când va fi îndeprtat i se va stabili la Universitatea din Padova311. Semnificativ este îns faptul c dac în anul colar 1909/10 nu avea decât doi studeni, ulterior evectivele vor crete simitor, creându-se un corp de specialiti i iubitori ai culturii italiene ce au lsat urme adânci sub aspectul realizrilor. La Cluj, Giandomenico Serra (1885-1958), originar din Locana Canavese (Ivrea-Piemonte), a fost angajat ca lector din 1921, la recomandarea lui Matteo Bartoli (din Torino) i Karl Jaberg (din Berna), la numai câteva luni fiind numit profesor la catedra de limba i literatura italian, rmânând în acest post pân la finele anului 1939, dup care a trecut la Universitatea din Cagliari. Alturi de acetia trebuie evideniat i activitatea celui care i-a succedat lui Ortiz la catedr, Alexandru Marcu (1894-1955), fost membru al colii Române de la Roma, cu un doctorat la Florena, apreciat ca unul din marii notri italieniti, printre altele traductor din Dante, Machiavelli, Boccacio, Goldoni, D'Annunzio, Papini, Pirandello etc, care în anii regimului antonescian a fost subsecretar de stat la Ministerul Propagandei, motiv pentru care a i fost condamnat la închisoare, de unde nu s-a mai întors. Aadar, în anii interbelici, universitile italiene au constituit un mediu important de atracie pentru tinerii studioi din spaiul românesc, chiar dac prezena ,,internaional" în peninsul a rmas oarecum redus: de la 1,7% strini din totalul studenilor înmatriculai în 1911/12 - cifr ce va scade explicabil în anii primei conflagraii (ajungând la 0,4% în 1918/19, de pild) ­ a crescut la 5,1% în 1926/7, maximul fiind atins în 1933/34, cu 5,3%312, în marea lor majoritate frecventând medicina (43,7% în 1926/7, 59% în 1931/2313). Dac în aceeai perioad, studenii din alte ri central i sud-est europene s-au îndreptat i spre Anglia ori SUA, românii au preferat îns

supliment la nr.50 din 23 octombrie 1911) i continuând cu anii interbelici, dar i în acest interval cu unele sincope. 310 Cf. statisticilor prezentate de Elisa Signori în cadrul conferinei internaionale cu tema: ,,Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century1939)", Budapesta, 7-9 aprilie 2005 (tabloul 2). 311 D.D. Panaitescu, Profesorul Ramiro Ortiz (Din Arhiva Universitii din Bucureti), în ,,Analele Universitii din Bucureti", Literatur universal i comparat, 1973, nr.1, p.51-60; Michaela chiopu, Amintirea unui profesor: Ramiro Ortiz, în ,,Revista de istorie i teorie literar", XLV, 1997, nr.3-4, p.247256. 312 Elisa Signori, Italian Universities and foreign Students (1900-1939), citat, p.119. 313 Cf. Elisa Signori, Una peregrination academica in età contemporanea. Gli studenti ebrei stranieri nelle università italiane tra le due guerre, în ,,Annali di storia delle università italiane", 4/2000, p.145.

mai mult Italia, datorit proximitii celor dou limbi, dar i în urma dezvoltrii unui intens discurs istorico-ideologic, ce indica o ,,fraternitate" ancestral între cele dou popoare, ambele având latina ca substrat lingvistic. Astfel, în anul universitar 1926/7, studenii din România s-au aflat pe primul loc ca pondere în universitile italiene, fiind în numr de 548 dintr-un total de 2157 strini (adic în proporie de 25,4%), urmai de tinerii venii din URSS, Polonia i rile Baltice (423), Ungaria (283), Bulgaria (224), Iugoslavia (146) i Elveia (108). Cuantumul lor va scade în anii crizei economice, în 1931/2 ­ de pild ­ procentul celor din România fiind de numai 19%, situându-se îns tot pe primul loc printre studenii strini, urmai îndeaproape de maghiari (15%)314. De altfel, nu au fost puini românii care au militat în ,,seciunea studenilor strini" a GUF-ului (Grupul Universitar Fascist), prevzut cu un statut special din 1927, ce desfura aciuni paramilitare, dar i activiti politice i culturale cu evidente scopuri de îndoctrinare315, care beneficiau totodat de mai multe faciliti i chiar de sprijin financiar, cu ideea c ulterior, la revenirea lor în ara de obârie, vor transplanta modelele instituionale i politice promovate în Italia fascist316. Aa se face c în anii `30 ai veacului trecut, dintre studenii strini, românii au fost cel mai bine reprezentai îndeosebi la Universitile din Torino, Roma, Bologna317, Padova, Milano i Pavia318, dei prea puini erau înscrii la facultile de litere. Preponderent, îi aflm înmatriculai la medicin (75%), dar nu în numr nesemnificativ au fost cei ce au urmat dreptul, literele i tiinele, majoritatea fiind de religie mozaic, profitând astfel de faptul c prima lege antisemit în peninsul nu a fost promulgat decât la 13 septembrie 1938319. De altfel, dup inaugurarea legislaiei restrictive pentru israelii, la Universitatea din Torino ­ de exemplu ­, în 1938/1939, nu vom mai gsi decât doi studeni din România, ambii greco-ortodoci, unul la litere i cellalt la tiine, în vreme ce anterior, în 1936/1937, cuantumul lor era de 6 (2 la medicin, 3 la farmacie i unul la medicin veterinar), cu toii evrei320.

Cf. statisticilor prezentate de Elisa Signori în cadrul conferinei menionate mai sus, de la Budapesta, din 2005 (tablourile 5, 6, 8, 9). 315 Au fost organizate, de pild, pentru studenii strini, cursuri de ,,Cultur fascist" la Bologna (1934) i Roma (1935). 316 Sub acest aspect, o interesant i bogat filier de cercetare ar fi arhivele de la Ministerul de Interne i mai ales de la ,,Pubblica Sicurezza" (în mod deosebit categoria A16), care pregtea dosare pentru fiecare student strin. 317 Un text memorialistic asupra acestui stabiliment vezi la Demetru Urm, Universitatea din Bologna. Evocri i amintiri, Bucureti, f.ed., 1945, autorul studiind aici matematica în anii 1925-1926. 318 Cf. Elisa Signori, Una peregrination academica in età contemporanea. Gli studenti ebrei stranieri nelle università italiane tra le due guerre, citat, p.139-162; idem, Minerva a Pavia. L'ateneo e la città tra guerre e fascismo, Milano, Cisalpino. Instituto Editoriale Universitario, 2002, p.169-170. 319 Pentru context, vezi A. Ventura, La persecuzione fascista contro gli ebrei all'università italiana, în ,,Rivista storica italiana", f. III, 1996, p.121-197; Elisa Signori, Le leggi razziali e le comunità accademiche. Casi, problemi, percorsi nel contesto lombardo, în vol. Una difficile modernità. Tradizioni di ricerca e comunità scientifiche in Italia, 1890-1940, a cura di A. Casella, A. Ferraresi, G. Giuliani e E. Signori, Pavia, Università degli Studi di Pavia, 2003, p.431-486, iar în mod particular, de exemplu, Gian Paolo Brizzi, Bologna 1938: il silenzio e la memoria. Le leggi razziali e gli studenti ebrei stranieri dell'Universita di Bologna, în vol. La cattedra negata. Dal giuramento di fedelta al fascismo alle leggi razziali nell'Universita di Bologna, a cura di Domenico Mirri e Stefano Arieti, Bologna, CLUEB, 2002. 320 Cf. Annuario della R. Universita di Torino, pe anii respectivi, Torino, ITER, 1937 i 1940 (p.408, 413 pentru 1936/7 i p.382-383, 387 pentru 1939/40).

314

În domeniul tiinelor exacte, Universitatea din Roma s-a afirmat în mod deosebit, fapt remarcat de români, generând chiar reflecii triste, prin comparaie, cu evoluiile aproape nesemnificative din spaiul nostru academic. În 1935, Horia Hulubei constata cu amrciune ,,starea de inferioritate în care sunt inute laboratoarele noastre" datorit dezinteresului celor de la putere, în vreme ce la Roma ­ de pild ­ exista ,,o situaie privilegiat în producia fizicii i matematicii moderne: coala lui Fermi, Levi-Civitta etc"321. În aceste împrejurri, pare firesc interesul românilor de a urma facultatea de tiine de la Roma, studiind aici: Eugen Angelescu (1896-1968), care i-a trecut doctoratul în 1924, fiind apoi profesor de chimie la Universitatea din Bucureti; Constantin Bogdan (1910-1965), absolvent al facultii de tiine din Iai (1931), dup care s-a specializat i a susinut doctoratul la Roma în 1938, sub conducerea lui Enrico Bompiani, devenind profesor la Universitatea din Iai; Mendel Haimovici (1906-1973), absolvent al facultii de tiine din Iai (1930), specializându-se la Roma în mecanica fluidelor, unde i-a trecut i doctoratul în 1933, devenind profesor de mecanic teoretic la universitatea moldav; Ion Magheru (1886-1938), liceniat în tiine fizico-chimice la Iai în 1910, urcând chiar în ierarhia universitar pân la rangul de ef de lucrri, pentru ca imediat dup rzboi s se înscrie la Roma în ultimul an de studiu, lucrând cu Antonio Lo Surdo ­ unul din fondatorii Institutului Naional de Geofizic din capitala Italiei ­, cu care îi va susine doctoratul în 1923, devenind ulterior profesor la Politehnica din Timioara; Gh. Mihoc (1906-1981), liceniat în tiine la Bucureti, dup care îi va susine doctoratul la Roma, în tiine statistice i actuariale, ajungând apoi profesor la universitatea din capital; Grigore Moisil (1906-1973) a studiat aici în anii 1931-1932, dup ce i-a susinut doctoratul în ar i trecuse pentru specializare pe la Paris, în cele din urm fiind profesor la universitile din Iai i Bucureti; Octav Onicescu (18921983), dup o licen la Bucureti îi va trece doctoratul la Roma, cu Tullio Levi-Civita, cu un subiect ce implica geometria diferenial în teoria relativitii, devenind apoi profesor la universitatea din capital, creator al colii româneti de teoria probabilitilor; Gh. Pic (1907-1984), dup obinerea licenei în tiine la Cluj a urmat cursurile universitii din Roma între 1930-1932, susinându-i doctoratul cu o tem despre invarianiile adiabatice ale sistemelor neoronome, dup care va deveni profesor la universitatea transilvan; Gh. Vrânceanu (1900-1979), care i-a luat licena la Iai, iar apoi i-a susinut doctoratul în matematici la Roma în 1924, dup care i-a continuat specializarea la Universitile americane Harvard i Princeton (1927-1928), devenind ulterior profesor de geometrie analitic i superioar la Universitatea din Cernui, iar în cele din urm la Bucureti .a. Totodat, facultatea de drept din Roma a fost frecventat de Paul Demetrescu (1900-1968), liceniat în tiine juridice la Bucureti, dup care i-a pregtit la Roma disertaia doctoral despre Administrarea societilor în nume colectiv (1924), devenind apoi referent la Consiliul Legislativ, iar din 1947 profesor de drept cooperatist agricol la Iai. Evident, nu toi cei care au trecut pe la aceast universitate au avut parte apoi de o carier care s le aduc renume, iar dac unii au manifestat veritabile capaciti de afirmare, regimul comunist instaurat la noi dup 1945 i-a inut pe muli în umbr, uneori doar pentru simplul motiv de a fi fost prezeni în Italia lui Mussolini. Îns câteva cifre pentru Universitatea din Roma aproape c vorbesc de la sine: în 1937/1938 acest stabiliment a fost frecventat de 27 de studeni din România (pe locul patru, dup SUA,

321

L. Kalustian, Simple note, III, Bucureti, Edit. Eminescu, 1983, p.43.

Germania i Polonia), din care 6 urmau dreptul, 5 literele, 10 medicina, restul fiind câte unul pe la tiine politice, tiine statistice, matematic, inginerie etc; îns în anul urmtor cuantumul lor scade la 15, datorit legislaiei antisemite (situându-ne tot pe locul patru), cei mai muli frecventând medicin (5) i matematicile (4)322. O cercetare oarecum mai aplicat la ceea ce a însemnat ponderea tinerilor din România în spaiul universitar italian, pentru intervalul 1919-1945, ne-a pus la dispoziie Giuseppe Munarini, cu îngduina cruia vom utiliza câteva date pentru a exemplifica cazul stabilimentului din Padova323, oarecum ilustrativ pentru fenomenul migraiei studeneti în peninsul, pe aici trecând în perioada anterioar personaliti precum stolnicul Constantin Cantacuzino, în veacul al XVII-lea324, sau mai apropiat de reperele noastre cronologice Al. Papiu Ilarian ori Iosif Hodo. De altfel, pân la prima conflagraie mondial, numrul românilor este destul de redus, de pild în 1852/3 fiind prezeni aici doar trei, în rest, pân spre 1915, cu minime excepii, fiind înregistrat cam câte un student român în fiecare an academic325. Primul contingent semnificativ de studeni români îl întâlnim abia din anul universitar 1923/4, când apar înregistrai 43 de tineri de la noi, în majoritate israelii, cifr mereu în ascensiune, în 1924/5 existând deja 81 de români, devansai doar de maghiari (103) i polonezi (82), la un public studenesc în cuantum de 2541, pentru ca prezena maxim s fie în anul urmtor, în 1925/6, când sunt înmatriculai 98 de români (majoritatea la medicin) la un total de 2762 studeni (din care 396 strini). Treptat, ponderea tinerilor notri va scdea, în 1930/31 fiind doar 46 la un total de 2567 (îns pe locul doi, dup maghiari, care erau în cuantum de 78), în 1934/5 ­ 48 de români (din care 38 la medicin i 9 la tiine), în 1937/8 ­ 29 de români (din care 23 la medicin), pentru ca legea rasial din 1938 s-i fac resimite efectele, în 1939/40 numrul studenilor din România diminuându-se la 8, din care 6 la medicin i doi la tiine. Evident, nu vom insista aici asupra tuturor stabilimentelor ce au gzduit tineri români aflai la studii în Italia, îns o meniune special s-ar cuveni pentru cei ce au frecventat Academiile de Arte Frumoase, îndeosebi pe cea din Roma, pe unde au trecut pictorul Adam Blatu (n.1899) sau Filip Marin (1865-1928), sculptor i pictor, ajuns profesor la coala de Belle-Arte din Bucureti; Academia din Florena a fost urmat de Constantin Isachie (1888-1967), absolvent de drept la Iai, îns i a colii de Arte Frumoase din Bucureti, dup care, din 1919, este prezent aici, iar între 1921-1924 va studia fresca la Paris, afirmându-se apoi ca pictor; Academia din Veneia a fost frecventat de Paul Molda (1884-1955), absolvent al instituiei similare din Bucureti, dup care, în 1913, s-a înscris la acest stabiliment, studiind mai ales cu Ettore Titto, dup care va cltori prin peninsul, afirmându-se apoi în ar prin picturile lui religioase i restaurarea frescelor bisericeti etc. i poate nu lipsit de semnificaie ar fi prezena unor români pe la diversele Conservatoare italiene, cel din Milano fiind frecventat, de pild, de: Victor Gheorghiu (n.1889), care va fi apoi profesor de armonie la Conservatorul din Bucureti; Elena Teodorini (1857-1925), ce a urmat cursurile acestui stabiliment între

Annuario per l'anno accademico 1937-38, Roma, Tip. Pallotta, 1938, p.718-721; Ibidem, 1938-1939, p.712-715. 323 Giuseppe Munarini, Cittadini romeni iscritti nell'università di Padova nel periodo interbellico (19191945), text aflat sub tipar, pentru care îi mulum i pe aceast cale. 324 Lucia Rossetti, L'Università di Padova. Profilo storico, Padova, Fabbri, 1972, p.35. 325 M. Saibante, C. Vivarini, G. Voghera, Gli Studenti dell'Università di Padova dalla fine del 500 ai nostri giorni. Studio statistico, în ,,Metron", Rivista Internazionale di Statistica, IV, 1924-1925, p.204-207.

322

1871-1874, afirmându-se apoi ca una din marile soprane dramatice, concertând prin mai toat Europa i America, predând canto la Milano, Paris, Buenos-Aires, pentru ca în cele din urm s se stabileasc la Bucureti, ca profesoar la Conservator; Al. Zirra (18831946), care a devenit profesor de armonie i director al Conservatorului din Iai .a. De altfel, ca i în cazul Franei, la scurt timp dup primul rzboi mondial, România a depus eforturi pentru crearea i întreinerea unei coli româneti în capitala Italiei (din 1922), sub denumirea de Academia Român de la Roma, care s adposteasc i s îndrume pe tinerii studioi de la noi, interesai de diversele aspecte ale culturii i civilizaiei spaiului italic (îndeosebi în ceea ce privete istoria, arheologia, artele frumoase i filologia), fapt ce explic puintatea celor ce figureaz ca studeni ordinari pe la diversele faculti de litere peninsulare. Locul oferea îns condiii ideale de munc, prin monumentele existente, muzee, biblioteci, universiti i ,,academii" diverse, aici fiinând 21 de instituii strine de educaie de rang superior i de cercetare. Iniiat, organizat i condus o vreme de Vasile Pârvan, coala va avea un sediu propriu în Valle Giulia, început înc din 1926 i finalizat abia în 1933, precum i publicaii care s valorifice rezultatele cercetrilor întreprinse de bursierii ei: Ephemeris Dacoromana (din 1923) i Diplomatarium italicum (din 1925). De-a lungul timpului, pân a fost desfiinat în 1947, la conducerea instituiei s-au succedat, dup moartea lui Vasile Pârvan, ali trei universitari ­ G.G. Mateescu, Emil Panaitescu i Scarlat Lambrino ­, iar printre elevii ei s-au numrat viitoare personaliti ale culturii române, muli ocupând apoi i catedre universitare: Paul Nicorescu, G.G. Mateescu, Em. Panaitescu, D. Berciu, G. Clinescu, D. Ciurea, E. Condurachi, C. Daicoviciu, N. Lascu, F. Pall, t. Pascu, D. Pippidi, V. Vtianu, R. Vulpe cu soia sa (Ecaterina Dunreanu), Vladimir Dumitrescu, t. Bezdechi, Al. Marcu, tefan Pascu, Marcu Berza .a. În 1947, autoritile române vor închide îns atât coala, cât i biblioteca acesteia (cu peste 20.000 de cri, din care multe s-au pierdut de-a lungul timpului), iar sediul va cdea în ruin, pân în 1969, când se redeschide sub denumirea de Biblioteca Român326. Totodat a disprut i ,,Asociaia Vasile Pârvan a fotilor membri ai colii Române de la Roma" (AFMSRR), creat în 1941 de câiva tineri intelectuali români care au dorit s evidenieze rolul jucat de aceast coala vreme de dou decenii în formarea unei fraciuni a elitei noastre intelectuale. Nu putem omite dintre instituiile de învmânt italiene stabilimentele de formaie militar, cum ar fi coala Superioar de Rzboi din Torino, frecventat de o seam de tineri care apoi au fcut o frumoas carier militar, de exemplu studiind aici între 1919-1939 un numr de 8 români. Iar dintre cei care au trecut pe aici în perioada anterioar amintim pe Alexandru Averescu (1859-1938), ajuns mareal, director al colii Superioare de Rzboi de la noi, ministru de Rzboi, de Interne, de Industrie i Comer, chiar prim-ministru, erou al primei conflagraii mondiale etc. i pentru c tot am menionat aceast localitate ce poseda câteva instituii de formaie superioar, sunt de reinut i cei câva români ce au urmat aici Politehnica, numrul lor fiind îns insignifiant, ca de altfel al tuturor studenilor strini, acetia din urm fiind de numai 40 în anul academic 1934/5, la un public ce însuma 598 inscripionai, din care de la noi erau doar

Dup 1989, instituia a devenit Centrul Cultural Român, abia în 1998 reînfiinându-se coala Român de la Roma, la care vor veni primii bursieri în ianuarie 1999.

326

doi, situaie constant pân în preajma celui de-al doilea rzboi mondial, în 1938/9 bunoar, unul fiind înscris la inginerie, iar cellalt la arhitectur327. Nu ne vom opri îns acum asupra celor care au fcut studiile teologice la Roma, numrul lor fiind impresionant, o mare parte din tineri desvârindu-i educaia în acest loc i dedicându-se carierei eclesiastice, facultatea de teologie fiind cutat deopotriv de romano-catolici i de greco-catolici. La fel cum nu va trebui omis nici prezena multor români la Instituto Pontificio de Musica Sacra din Roma. Prin ara Cantoanelor Numrul studioilor români prezeni în Elveia pare s fi fost impresionant, fr a avea îns pân acum anchete detaliate asupra acestui aspect. O spune de altfel i C. Rdulescu-Motru, atunci când se adreseaz lui Titu Maiorescu, în iulie 1889: ,,De când sunt la Zürich aproape nu mai aud decât românete. Sunt atâia români încât s-ar putea dispensa cineva de a mai înva vreo alt limb. Societatea studenilor singur, unde am fost introdus de cum am venit, numr nu mai puin de 52 de membri"328. Îns mai cu toii urmau îndeosebi studiile de drept i medicin, iar în numr redus pe cele de ,,tiine", nu doar la Zürich, ci mai ales la Lausanne i Geneva. De altfel, la cumpna secolelor XIX-XX, Elveia poseda apte universiti, din care trei erau germanofone: Basel, cea mai veche (1460), Zürich i Berna ­ fondate în 1833 i 1834, îns pe structurile unor anterioare ,,academii". Din celelalte, alte trei erau francofone ­ Geneva (1872), Lausanne (1890) i Neuchâtel (1909, existent îns ca ,,academie" înc din 1866) ­, iar cea de la Fribourg, fondat în 1889, era bilingv. Semnificativ este îns faptul c toate aceste stabilimente s-au bucurat de-a lungul vremii de excelente dotri materiale, de un corp universitar cu renume i un impresionant public studenesc, pe un fond de mare prosperitate economic, de climat politic i religios tolerant. Este de altfel explicabil cum se face c pân la primul rzboi mondial, aproape un student din doi era strin, iar aproximativ 40% din publicul ce frecventa colile politehnice provenea din afara Elveiei. Mai mult chiar, strinii erau prepondereni îndeosebi în cadrul facultilor de medicin din Geneva, Berna i Lausanne, oscilând între dou treimi i trei ptrimi din efectivul total al studenilor329. La Politehnica din Zürich, de pild, în 1888 au absolvit cei patru ani regulamentari un numr de 17 studeni, din care ase proveneau din România, tot atâia erau elveieni, în rest fiind câte un austriac, maghiar, grec i german; iar dintre cei de la noi, jumtate erau evrei, iar un altul era Nicolae Cioculescu (1863-1912) ­ tatl universitarului ,,literar" de mai târziu, erban Cioculescu ­, ajuns inginer-ef inspector al Regiei Monopolurilor Statului330. Fr a intra acum în detalii, se cuvine a meniona totui faptul c fiecare universitate cantonal îi avea specificul ei, nu fr urmri i asupra publicului studenesc

Annuario del Regio Instituto Superiore di Ingegneria (Regia Politecnico) di Torino, 1934-1935, Torino, 1935, p.182-186; Ibidem, 1938-1939, Torino, 1939, p.256-261. 328 Titu Maiorescu i prima generaie de maiorescieni. Coresponden, p.359. 329 Nicolas Manitakis, Les migrations estudiantines en Europe, 1890-1930, în vol. Migrations et migrants dans une perspective historique. Permanences et innovations, ed. René Leboutte, Brusselles, P.I.E.-Peter Lang, 2000, p.244. 330 Vezi erban Cioculescu, Amintiri, Bucureti, Edit. Eminescu, 1981, p.18-19.

327

strin pe care-l atrgea fiecare. La Zürich, de pild, înc din perioada fondrii universitii, asistm la o deosebit dezvoltare economic, ceea ce genera prosperitate, devenind astfel o surs de atracie pentru cei din afar, îndeosebi refugiai politici i activiti radicali, stimulai mai ales de spiritul democratic ce guverna aici331. i nu întâmpltor, primul congres al Internaionalei fondate de Karl Marx în 1864 s-a inut la Geneva, doi ani mai târziu. Aa ne putem explica, de pild, cum de a trecut pe aici Vitold Rolla Piekarski (1857-1909), de origine polonez, o vreme student la coala de Belle-Arte din Varovia, care s-a implicat în micrile socialiste polone, plecând apoi într-un soi de refugiu ­ din 1880 ­ ce va fi fructificat i intelectual, frecventând Universitatea din Zürich, lucrând apoi în redacia periodicului genevez ,,Egalité", pentru ca în 1883 s mearg la Paris, în 1885 la Sofia, iar în cele din urm, din 1888, s se stabileasc în România. A lucrat ca profesor de desen, s-a afirmat în arta decorativ i în caricatur, a fost directorul fabricii de jucrii de la Novaci (Gorj), numrându-se totodat printre fondatorii Muzeului Gorjului (1894). Nu întâmpltor, universitatea din Zürich va fi i primul stabiliment modern care va primi studente i le va elibera diplome înc din anii `60 ai veacului XIX332, la fel cum s-au refugiat aici muli savani i profesori germani implicai în revoluia de la 1848. Pe de alt parte, pân în 1874, admiterea studenilor strini era deosebit de simpl, fr a se ine seama de vreun atestat de studii valabil sau de vârst, fiind suficient un simplu certificat de bun purtare. În aceste împrejurri, este explicabil prezena la Universitatea din Zürich a numeroi români (în cuantum de 167 în intervalul 1871-1919)333, din care amintim acum pe: Neculai Costchescu (1876-1939), care dup ce obine licena i doctoratul în chimie la Iai se va specializa la Zürich între 1906-1908, lucrând cu A. Werner, ajungând profesor universitar i în dou rânduri ministru al Cultelor i Instruciunii Publice; Vladimir Ghidionescu (1878-1948) a studiat aici dup absolvirea facultii de filosofie i litere din Bucureti i trecuse pentru specializare pe la Paris i Geneva, susinându-i apoi doctoratul la Jena (în 1910), devenind profesor de pedologie i pedagogie experimental la Universitatea din Cluj; Gheron Netta (1891-1955), doctor în tiine economice la Zürich, a ajuns profesor de istoria comerului la Academia Comercial din Bucureti i director al Institutului Economic, iar în 1944 a fost pentru câteva luni ministru de Finane; Florian Pantelli (n.1858) a urmat cursurile facultii de tiine din Zürich, dup care va studia arhitectura la Liège (diplomat în 1901), activând apoi în ar ca arhitect, cu câteva realizri notabile, îndeosebi în domeniul sanitar; Grigore Pfeifer (1860-1923) i-a luat doctoratul în chimie aici, cu Werner, devenind profesor la Universitatea din Bucureti .a. Iar într-un numr ceva mai mare au urmat studii superioare tehnice la Zürich: Plautius Andronescu (1893-1975), care a lucrat aici cu Karl Kuhlmann, o celebritate în

Daniela Neumann, Studentinnen aus dem Russischen Reich in der Schweiz (1867-1914), Zürich, Verlag Hans Rohr, 1987; Marc Vuilleumier, Flüchtlinge und Immigranten in der Schweiz. Ein historischer Überblick, Zürich, Pro Helvetia, 1989. 332 Cf. Natalia Tikhonov, Les universités suisses, pionnièrs de l'introduction de la mixité dans l'enseignement supérieur (1870-1930), în vol. École et mixités, ed. Annik Houel i Michelle ZancariniFournel, Lyon, Presses Universitaires de Lyon, 2001, p.27-35; idem, Étudiantes de l'Empire russe dans les universités suisses, 1864-1920, disertaie doctoral, Universitatea din Geneva, 2004, cap.I, 1.1. 333 Lista complet, cu multe detalii, vezi în Die Matrikel der Universität Zürich von 1833 bis 1920, prezentat de Ulrich Helfenstein pe http:/www.rektorat.unizh.ch/matrikel/manual/hintro.html.

331

domeniul electotehnicii teoretice, dobândind doctoratul în înginerie la Înalta coal Tehnic (în 1918), ajuns profesor la Timioara i director general al PTT (1929-1931), specialist în electrotehnic; Gh. Bal (1868-1934), apreciat mai mult pentru studiile lui asupra istoriei arhitecturii româneti; Alexandru Buzdugan (n.1892), care apoi a continuat cu studii de drept la Paris, fiind o vreme ataat militar în capitala Franei, apoi diplomat la Tirana i Buenos Aires; Nicolae Cernescu (1904-1967) i-a susinut aici doctoratul în chimie, ajungând profesor la Institutul agronomic din capital, unul din marii specialiti în fertilitatea solului; Gh. Crenian (1877-1944) a început studiile superioare la Politehnica din Budapesta, pentru a le finaliza la Zürich, în 1902, lucrând apoi la Graz i Budapesta, iar în cele din urm la Reia, afirmându-se în proiectarea i construcia locomotivelor cu aburi; Eugen Ionic (1905-1939), care dup ce a devenit inginer-chimist la Politehnica din Zürich i-a trecut doctoratul în tiine la Paris, predând apoi chimie tehnologic i electrochimie la Politehnica din Bucureti; Samuel Marcu (n.1864), care dup studiile de la Zürich a mers pentru specializare la Viena, fiind apoi cel care a realizat primele reele de electricitate din Bucureti, concesionând totodat i reeaua din Iai; Costin Neniescu (1902-1970), dup terminarea studiilor tehnice la Zürich i-a trecut doctoratul la München, predând apoi chimia organic la Politehnica din Bucureti; Anastasie Obregia (1865-1937), diplomat în chimie tehnologic la Politehnica din Zürich, luându-i totodat i doctoratul în chimie, în 1891, devenind apoi profesor la facultatea de tiine din Iai; Remus Rdule (1904-1984) i-a susinut doctoratul aici în 1930, devenind profesor în învmântul superior din Timioara i Bucureti; Gh.A. Sava (n.1884) a studiat chimia, devenind inginer, pentru ca doctoratul s-l treac la Geneva în tiine naturale (1907), ajungând apoi directorul rafinriei ,,Steaua României"; Vintil Stinghe (n.1885) a absolvit coala superioar tehnic din Zürich în 1916, devenind apoi profesor de dendrometrie, estimaie forestier i economie alpin la Politehnica din Bucureti .a. Fondat înc din 1559 de ctre Calvin, sub titulatura iniial de ,,Schola Genevensis", Universitatea din Geneva a constituit i ea un important pol de atracie pentru studenii strini334, fapt sesizabil aproape imediat dup schimbrile radicale de natur politic, social i economic din 1846, când noii guvernani s-au dovedit interesai printre altele i de promovarea tiinei, aspect favorizat mai ales de reformele instruciunii publice de la începutul anilor `70 ai veacului XIX. În plus, Geneva ­ ca i alte centre universitare eleveiene ­ a oferit posibilitatea contactului celor din România cu tot soiul de refugiai politici (socialiti-revoluionari, bunditi, anarhiti sau menevici), ceea ce a contribuit la însuirea diverselor ideologii politice ale vremii, chiar de sorginte radical. Aici a cunoscut Paul Bujor (1862-1952) ­ cel care a pus la noi bazele învmântului evoluionist i a rspândit concepia darwinist i pentru publicul larg ­ pe G. Plehanov, teoretician marxist, stabilit în Elveia din 1880, unde, printre altele, a dezvoltat concepia lui K. Marx despre art i literatur, influenându-l astfel pe tânrul romn amintit, care pe lâng activitatea didactic la Universitatea din Iai a fondat alturi de C. Stere revista ,,Viaa Româneasc". De un interes special din partea tinerilor venii din România s-a bucurat în mod special facultatea de medicin, poate i datorit faptului c un doctorat obinut la Universitatea din Geneva oferea dreptul de a practica profesia de medic în acest Canton, cel puin pân în 1906, când va fi desfiinat acest privilegiu, în vreme ce în restul

334

Vezi Registre des diplômes délivrés, 1818-1896 i 1896-1934/35, manuscris aflat în Arhiva Universitii din Geneva, cota 414A/1 i 414A/2.

Confederaiei medicii strini nu erau admii la examenele federale335 ce ddeau dreptul de a lucra în domeniu. Deopotriv de cutat a fost facultatea de tiine, frecventat, printre alii, de: Paul Bujor, invocat deja, care dup studii universitare la Bucureti i un scurt sejur la Paris, s-a pregtit timp de patru ani (1887-1891) sub direcia lui Carl Vogt, dobândind doctoratul, ulterior devenind profesor la Universitatea din Iai, un activ om politic, în repetate rânduri deputat i senator; Radu Bdescu (n.1904), care i-a trecut aici doctoratul în matematici, fcând apoi o frumoas carier ca profesor la Academia de Agronomie din Cluj, publicând totodat în cele mai prestigioase reviste de specialitate europene; Ioan Grinescu (1874-1963), mai întâi diplomat în farmacie (1898) i apoi doctor în tiine naturale (1902) la Geneva, a ajuns profesor la Universitatea din Cluj i ulterior la cea din Bucureti; Al. Ionescu-Matiu (1889-1975), dup studii farmaceutice în ar îi va susine doctoratul la Geneva, în 1913, în tiine fizico-chimice, devenind profesor de chimie farmaceutic i general la Iai i apoi la Bucureti; Ludovic Mrazec (1867-1944), dup studii superioare la Bucureti i Paris, i-a trecut doctoratul în tiine naturale la Geneva, în 1892, devenind apoi profesor de geologie i mineralogie la universitatea din capital, iar o vreme ministru de Industrie i Comer; Gh. Pamfil (1883-1965) i-a trecut aici doctoratul în 1911, devenind profesor de chimie farmaceutic la Universitatea din Cluj i apoi la cea din Bucureti; Ioan Rdianu (1864-1896), doctor în medicin i liceniat în farmacie la Bucureti, dup care îi va susine doctoratul în fizic la Geneva în 1889, devenind apoi profesor de chimie analitic la facultatea de farmacie din capital .a. Dintre români, la Geneva i-au desvârit studiile ,,literare": Gheorghe Adamescu (1869-1935), ajuns profesor de liceu, secretar general al Ministerului Instruciunii Publice (1901-1904), iar apoi inspector general al învmântului primar i rural, totodat cu o impresionant activitate publicistic; Virgil Brbat (1879-1931), liceniat aici în 1905, dup care îi va susine doctoratul la Berna (1909), cltorind apoi pentru specializare în Germania, Anglia, Frana i Statele Unite, în ar devenind profesor de sociologie la Universitatea din Cluj; Ion Onu (1868-1937) a absolvit cursurile de pedagogie ale Universitii din Geneva (în cadrul Institutului ,,J.J. Rousseau"), afirmându-se apoi ca autor de manuale i studii de metodica predrii; Coralia Simionescu (n.1900) a urmat cursurile acestei faculti, lansându-se apoi în publicistic (cu pseudonimul Maura Prigor), fiind activ în micarea feminist i întemeind în 1930 ,,Tribuna femeii", militând totodat pentru crearea la sate a unor cooperative feminine .a. Dei în proporie redus, facultatea de drept din Geneva a fost i ea frecventat de câiva tineri de la noi, din care mai semnificativi ar fi: tefan Grecianu (1856-1933), liceniat în drept la Geneva i cu doctoratul la Bruxelles, în tiine politice i economice, va ajunge în diplomaie, fiind însrcinat cu afaceri sau ministru plenipoteniar la Atena, Petersburg i Berna; Emmanuel Protopopescu (1845-1893), care i-a trecut aici doctoratul în 1870, dup ce a frecventat universitile din Paris i Bruxelles, remarcabil pentru activitatea lui edilitar în perioada când a fost primar al capitalei; Georghe Sofronie (1902-1980), liceniat în ar în litere i drept, a urmat i cursurile de drept internaional la Geneva, susinându-i apoi doctoratul în tiine juridice la Bucureti (1926), devenind apoi profesor la Universitatea din Cluj .a.

Cu excepia celor care aveau studiile secundare sau bacalaureatul aici, fiind acest lucru motivaia probabil pentru care muli tineri (dar mai ales tinere) din România urmau în primul rând un liceu elveian.

335

Nici Conservatorul din Geneva nu a fost ocolit de tinerii notri, dei nu în proporiile pe care le-au cunoscut instituiile similare din Paris, Viena sau Leipzig, de pild. Am meniona acum doar pe Mihail Mrgritescu (n.1861), care a studiat aici armonia cu Anton de Kontski, dup care a trecut pentru scurt vreme i pe la Viena, îmbriând apoi cariera armelor, fiind numit inspector al famfarelor militare, afirmânduse în critica muzical, fiind chiar proprietarul unei reviste de specialitate (,,Muzica"). Îns nu lipsit de semnificaie este faptul c la acest Conservator a devenit, din 1943, profesor de pian Dinu Lipatti. Universitatea din Lausanne a fost de asemenea mult cutat de studioii din Europa central i de sud-est, poate i datorit reputaiei pe care o avea în ceea ce privete uurina procedurilor de înmatriculare, dar i a calitii corpului profesoral336. Dei numeroi tineri din spaiul românesc i-au fcut aici studiile universitare complete, ea a fost deopotriv frecventat îndeosebi pentru specializarea în varii domenii sau obinerea unei diplome de doctorat337. Dintre românii ce au trecut pe aici am putea aminti pe N.I. Angelescu, liceniat în farmacie la Bucureti (1887), dar cu un doctorat în tiine la Lausanne (1893)338, ajungând apoi farmacist, cu numeroase studii publicate, i totodat preedinte al Comisiei farmaceutice de pe lâng Ministerul de Interne, membru al Consiliului de igien i salubritate din Bucureti, deputat în Parlamentul României etc. În mod evident, nu lipsite de importan au fost i celelalte universiti elveiene, cea din Berna fiind frecventat bunoar de Grigore Slavu (n.1879), care i-a trecut aici doctoratul în medicin veterinar, în 1912, devenind apoi profesor de farmacodinamie i terapeutic la facultatea de medicin veterinar din Bucureti339. Sau Universitatea din Basel, pe la care au trecut: Nicolae Petrulian (1902-1983), absolvent al Politehnicii din Bucureti, dup care i-a continuat studiile de geologie la Basel, lucrând sub direcia lui Max Reinhard i susinându-i doctoratul în 1932, devenind profesor la Institutul de Petrol, Gaze i Geologie din capital; Emilia Saulea (n.1904) i-a continuat aici specializarea în mineralogie, între 1932-1933, devenind profesor la Universitatea din Bucureti .a. Nu ar trebui omis nici Universitatea din Fribourg, dei puternicul ei ataament fa de valorile catolicismului ­ spre deosebire de celelalte universiti elveiene mai liberale ­ au fcut-o mai puin atractiv pentru studenii evrei.

Spre adevrata Belgie ­ nu cea a ,,orientului"

Laurent Tissot, Politique, société et enseignement supérieur dans le canton de Vaud. L'Université de Lausanne, 1890-1916, Lausanne, Edit. Payot, 1996. 337 Vezi Catalogue des étudiants de l'Université de Lausanne, Lausanne, Imprimerie Aug. Pache/Imprimerie J. Couchoud, pentru anii 1890-1920. De asemenea, cererile de înmatriculare dintre 1890 i 1920, aflate la Arhivele Cantonale din Laussane, cota K XIII 371/1-90 (i pe microfilm, cota RMS 6/196.101). 338 La vremea aceea, tiinele farmaceutice (sau coala de Farmacie) constituia una din cele trei secii ale facultii de tiine (alturi de secia tiinelor matematice, fizice i naturale, i secia tiinelor tehnice, sau coala de Ingineri). 339 Vezi i Susanna Schmitt, Tabelle der ersten Studentinnen an der philosophischen Fakultät der Universität Bern (1873/74-1901), Seminararbeit, Institut für Zeitgeschichte, Universität Fribourg, 2002.

336

În a doua jumtate a veacului al XIX, Beligia beneficia de existena a patru universiti, alturi de cea mai veche ­ Universitatea Catolic de la Louvain (întemeiat în 1426 ­ fiinând alte stabilimente la Bruxelles, Liège i Gand, împreun gzduind anual, între 1870 i 1935, o medie de 1000 de studeni strini din peste 90 de ri de pe întreg mapamondul, nu în puine cazuri acetia reprezentând chiar jumtate din totalul celor înmatriculai340. Evident, existau diferene semnificative între aceste universiti, în ceea ce privete ponderea studenilor strini, cel mai cutat stabiliment fiind Liège, care în 1910 înmatriculase de dou ori mai muli tineri din afar decât Gand i chiar de cinci ori mai mult decât Louvain341. Având în vecintate alte dou reele puternic articulate, precum cele din Frana i Germania, prea puini tineri de la noi (dar nu în cuantum nesemnificativ) au fost atrai de oferta universitar belgian, dintre strini prepondereni fiind studenii venii îndeosebi din Imperiul arist. Abia în perioada interbelic se constat un spor al celor originari din România, în special evrei, nevoii s emigreze datorit tensiunilor antisemite din acest spaiu. Cu toate acestea, universitile belgiene se bucurau de ,,prestigiul" de a elibera într-o manier cât se poate de simpl diplomele de doctorat, nefiind obligatorie frecvena i nici tiprirea disertaiei, ceea ce a stimulat pe muli români s urmeze aceast filier, din nevoia practic de a deine un atare titlu academic. De altfel, o astfel de motivaie a determinat i pe Andrei Rdulescu s-i susin doctoratul în drept la Liège, evocâd în paginile sale de memorialistic formalitile de o evident simplitate pentru obinerea titlului de doctor în drept342. Predilecte au fost studiile în domeniile juridice, a tiinelor sociale, economice sau politice, cel mai frecvent obinându-se doar licena. Avem îns pentru intervalul 18631884 o privire oarecum sintetic asupra prezenei românilor la Universitatea Liber din Bruxelles, îns doar din perspectiva celor care au dobândit titlul de doctor343. Între aceste limite cronologice, au obinut aici doctoratul 83 de români, majoritatea în drept (47) i în tiine politice i administrative (27), câiva dintre acetia susinând ambele doctorate. O diplom similar în litere i filosofie au dobândit 8 tineri de la noi, în tiine doar doi, i tot doi în medicin. Nu lipsit de semnificaie este faptul c majoritatea tinerilor erau originari din Moldova, cel mai bine reprezentai fiind cei din Iai, 15 dintre ei fiind doctori în drept, 4 în tiine politice i administrative, 3 în filosofie i unul în medicin. Continuând eforturile lui C.C. Angelescu, Laureniu Vlad a fcut o anchet similar pentru intervalul 1884-1914, timp în care i-au mai trecut aici doctoratul în drept 78 de

Cf. Pieter Dhondt, Foreign students at Belgian universities. A statistical and bibliographical approach, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts,Inc., 2005, p.169. Dac Anuarele universitilor din Louvain, Gand i Liège înregistreaz studenii strini pentru fiecare ar înc din ultima treime a veacului XIX, Universitatea Liber din Bruxelles nu va face aceast distincie decât din 1928. 341 Cf. Ibidem, p.171. 342 Andrei Rdulescu, Amintiri, ed. Irina Rdulescu-Valasoglu, Bucureti, Edit. Academiei Române, 1995, p.204-207. 343 Constantin C. Angelescu, Studenii români în strintate. Universitatea din Bruxelles, în ,,Studii i Cercetri Istorice", Iai, vol.XVIII, 1943, p.119-126 (dei autorul stabilete ca limite cronologice 18341884, în realitate primul român înregistrat este pentru anul 1863).

340

români, 14 în tiine politice i administrative, 12 în litere, 7 în medicin i tot atâia în tiine, însumând aadar 118 persoane344. Astfel, la Bruxelles i-au fcut studiile juridice, de cele mai multe ori finalizate cu un doctorat: Ioan Adam (1875-1911), care dup o licen obinut în ar îi va susine disertaia doctoral la aceast universitate belgian, devenind la întorcere magistrat, dar având i cu o bogat carier literar; Gh. Arghirescu (n.1867), cu un doctorat obinut aici, ajuns apoi profesor de geografie economic la Academia Comercial din Bucureti; Nicolae Blnescu (n.1866), cu o licen în drept la Bucureti i doctoratul la Bruxelles (1893), avocat, director la Banca Naional, de mai multe ori deputat; Ion Th. Burada (1851-1917), obinând doctoratul în 1873, dup care va intra în magistratur, ajungând prim-preedinte al Curii de Apel din Iai; Leonida Colescu (1872-1940), dup licena în drept la Bucureti va susine doctoratul la Bruxelles (1897), ocupând apoi funcia de director al Statisticii (1899-1922) i profesor de demografie la coala Superioar de Statistic din Bucureti; Eugen Herovanu (1874-1956), liceniat în ar i cu un doctorat la Bruxelles (1903), a ajuns profesor de procedur civil la universitile din Iai i Bucureti; Constantin Mille (1861-1927), eliminat de la Universitatea din Iai ca fiind socialist, va studia la Bruxelles, devenind doctor în drept, dup care s-a stabilit la Bucureti, activând în micarea socialist i afirmându-se ca un activ publicist; Carol Mitilineu (+1939), dup licena în drept la Paris i-a trecut doctoratul la Bruxelles, intrând apoi în aparatul diplomatic, fiind reprezentantul României la Bruxelles, Haga i Constantionopol; Tiberiu Mooiu (n.1898) i-a luat doctoratul aici, în 1928, dup care a fost profesor de drept roman la facultatea de drept din Cluj, subsecretar de stat la Justiie (1937), guvernator al Bncii Naionale (1946-1947); Cristu Negoescu (1858-1923), liceniat în litere la Bucureti în 1879, dar cu dou doctorate la Bruxelles, în tiine politico-administrative i în drept, ajuns profesor secundar, director al învmântului primar i pedagogic, administrator al Casei coalelor; Dimitrie Neniescu (1861-1930), cu un doctorat aici în drept i tiine politice, devenind apoi director al Bncii Naionale, preedinte al Bncilor Populare, ministru al Industriei i Comerului; Al.Gh. Radovici (1860-1918), liceniat în drept la Paris, dup care i-a trecut doctoratul la Bruxelles, având apoi o bogat activitate politic, fiind ministu la Industrie i Comer, primar al Ploietiului etc; Constantin Rdulescu (n.1872), dup obinerea doctoratului aici a devenit profesor de criminalogie la Bucureti i apoi la Cernui; Gr. Tuan (1874-1952) a trecut aici doctoratul în 1899, fiind numit din 1915 director general al Casei de Credit a Corpului Didactic, publicând totodat numeroase lucrri de istoria filosofiei .a. Tot la Bruxelles au urmat facultatea de litere i filosofie: Gh.Gr.Arghiropol (1853-1917), care dup ce a absolvit liceul i a fcut studii juridice la Paris, a obinut licena aici, revenind în 1873 în ar, de unde a colaborat la mai multe jurnale i reviste apusene, devenind comisar de poliie i în mai multe rânduri prefect prin diverse judee; Alexandru A. Bdru (1859-1927), care dup studii universitare la Iai a poposit scurt vreme la École des Hautes Etudes din Paris, mergând apoi la Bruxelles, unde i-a luat doctoratul în litere, dar i o licen în drept, iar dup revenirea în ar a fost profesor i avocat, în cele din urm afirmându-se ca om politic, de mai multe ori deputat, ministru de

Cf. Laureniu Vlad, Români la colile Europei. Titularii de doctorat la Universitatea Liber din Bruxelles, 1884-1914, comunicare prezentat la conferina ,,Intelectualitatea i receptarea valorilor culturale, politice i economice ale Europei moderne", Târgu Mure, Universitatea ,,Petru Maior", 22 septembrie 2006 (sub tipar).

344

Justiie (1904-1906) i la Lucrri Publice, primar al Iaului etc; Dumitru Burileanu (n.1869) i-a luat licena la Paris (1897) i doctoratul la Bruxelles, ajungând profesor la Universitatea din Bucureti i director general al învmântului superior în Ministerul Instruciunii; Dimitrie Aug. Laurian (1846-1906), dup studii universitare la Bucureti ia trecut doctoratul în filosofie la Bruxelles, fiind profesor de liceu în capital, dar i de mai multe ori director general al Ministerului Cultelor i Instruciunii Publice, autor de manuale, cu o bogat activitate de jurnalist; Nicolae Mihescu-Nigrim (1871-1951), doctor al acestei faculti, dup care va deveni i diplomat în tiine sociale i politice la Paris, afirmându-se apoi ca publicist .a. Dintre stabilimentele care au contribuit la pregtirea corpului nostru de specialiti nu trebuie omis coala Politehnic a Universitii Libere din Bruxelles, creat în 1873, pentru a forma corpul de ingineri necesar unei ri a crei industrie se afla în plin dezvoltare. Oferind o formaie cu adevrat ,,politehnic", admiterea se fcea pe baz de concurs, iar din cei patru ani necesari pentru absolvire, doi aveau un caracter mai mult teoretic, doar ceilali fiind destinai specializrilor. Devenit Facultate de tiine Aplicate în 1890, ea elibera dou tipuri de diplome: una de inginer civil de mine, cealalt de inginer civil de construcii. Dintre tinerii români care au studiat aici menionm doar pe: Grigore Bejan (n.1865), iniial ofier de infanterie, care va obine în 1894 diploma de inginer la acest stabiliment, fiind unul din principalii colaboratori ai lui Anghel Saligny la construcia podului de la Cernavod; tefan Hepites (1851-1922) a urmat la Bruxelles deopotriv facultatea de tiine i cursurile colii Speciale de Artilerie i Geniu, dobândind în 1873 doctoratul în tiine fizice i matematice, fiind totodat i în prima promoie de ingineri ai Politehnicii de aici (1875), la revenire în ar lucrând ca inginer în porturile de la Brila i Galai, iar mai apoi fondând Institutul Meteorologic (1894); Elie Radu (1853-1931) a devenit profesor la coala de Poduri i osele, iar apoi la Politehnica din Bucureti .a. Fondat în 1817 i având cam aceeai structur cu stabilimentul din Bruxelles, Universitatea din Liège a fost i ea frecventat de numeroi români, din care sunt de amintit: Gh. Bengescu (1848-1921), care i-a luat aici doctoratul în tiine politice i administrative (în 1871), dup ce urmase dreptul i literele la Paris, lucrând apoi în diplomaie, dar oferind totodat o vast bibliografie a operelor lui Voltaire, precum i o bibliografie franco-român pentru secolul XIX; Andrei Rdulescu (1880-1959), liceniat în drept i litere la Bucureti, dup care îi trece doctoratul în tiine juridice la Liège, devenind apoi profesor la universitatea din capital, afirmându-se ca un mare jurist; Theodor Sperania (1856-1929) a studiat aici literele i filosofia între 1884-1887, dobândind i doctoratul, devenind apoi profesor de literatur dramatic la Academia de muzic i art dramatic din Bucureti, scriitor i jurnalist; Ioan Stravolca (1847-1910) a urmat cursurile facultii de tiine din Liège, unde i-a luat doctoratul, devenind apoi profesor de fizic general la Universitatea din Iai .a. Deosebit de atractive pentru strini au fost aa-numitele ,,coli speciale" din Gand i Liège (conectate îns la universitile respective), în fapt coli politehnice, preferate îndeosebi de evreii de la noi, dar mai ales de cei din Polonia. Dintre românii ce au frecventat astfel de stabilimente, amintim pe: Virgil Alimniteanu (n.1882), cu studii la coala de Mine i Institutul de Electricitate Montefiore din Liège, ajuns directorul Societii ,,Lignitul", membru în comitetul director al ,,Creditului Minier", ,,Petrol Govora", ,,Petrolul Românesc" etc; Constantin Buil (1877-1950) a dobândit diploma de

inginer electrician la Liège (1901), dup care a lucrat la construirea portului Constana, a fost profesor la coala Ofierilor de Marin i la coala Naional de Poduri i osele din Bucureti, preedinte al UGIR, autor a numeroase volume de specialitate etc; Alexandru Cotescu (1855-1936) a urmat coala de Geniu Civil din Gand, ajungând director general al Cilor Ferate, iar pentru scurt timp ministru de Industrie i Comer (1918); Teodor Ficinescu (n.1877), inginer-diplomat la Liège, în 1907, la coala de Mine, director apoi la mai multe societi de profil din ar i în cele din urm profesor de foraje i industria extractiv a petrolului i gazelor naturale la Politehnica din Bucureti; Olga Greceanu (1880-1978) a fcut studii de chimie la Liège, iar dup rzboi, tot aici, a urmat Academia de Pictur (pân în 1923), dup care a mers la Paris, specializându-se în fresc la Academia lui Baudouin, consacrându-se în ar ca autoare a unor impresionante compoziii murale; C. Turbatu (1883-1940) a urmat înainte de primul rzboi cursurile de inginerie electrotehnic la Liège, dup care a fcut un stagiu de perfecionare în armata Imperiului habsburgic, iar mult mai târziu a dobândit în ar i o licen în drept, intrând în justiia militar, ajungând pân la gradul de general i devenind preedinte al Curii de Casaie militar, iar apoi inspector general al justiiei militare; Mircea Volanschi (18831974), absolvent al facultii de tiine din Iai (1905), dup care urmeaz cursurile Institutului Montefiore, devenind inginer electrician, director general al Societii de Electricitate din Iai i profesor la Politehnica din localitate .a. De o real cutare s-a bucurat Institutul Superior de Comer din Anvers, ce a început s funcioneze din 1853, într-unul din cele mai importante centre economice i financiare ale Europei înc din zorii epocii moderne. Pân în 1897, acest stabiliment avea un ciclu de studii de doar doi ani, atestat printr-o diplom de ,,capacitate", iar din 1876 de ,,licena în tiine comericlae". În 1897 s-a mai adugat un an de studii, pentru diverse specializri în tiine comerciale i consulare, specializri extinse ulterior spre problemele coloniale (1901) i maritime (1905), toate acestea finalizându-se printr-o diplom de licen, iar din 1905 chiar cu posibilitatea susinerii unui doctorat în tiine comerciale, dup un stagiu suplimentar de doi ani. Nu întâmpltor, în aceste împrejurri, publicul studenesc al stabilimentului a fost în anumite perioade preponderent strin: în 18631867, din cei 358 de tineri înmatriculai, doar 164 erau belgieni; ponderea acestora va crete de prin anii `70 ai veacului XIX pân la debutul celui urmtor (în 1873-1877, din 666 studeni, 372 erau belgieni, iar între 1883-1887, din 688 înregistrai, 402 figurau ca belgieni), pentru ca apoi strinii s dein supremaia (între 1903-1907, din 1359 studeni, 793 erau strini, iar între 1922-1927, din 1510 înmatriculai, 878 proveneau din afara Belgiei, în acest ultima caz românii situându-se pe locul al doilea, cu 192 tineri, dup polonezi, care erau în cuantum de 267)345. Aadar, acest Institut a avut un rol însemnat în pregtirea elitei economice de la noi, fiind frecventat de un numr impresionant de tineri346. Între 1887-1914, au fost înscrii la acest stabiliment 281 de studeni din actualul teritoriu al României, anul de vârf fiind 1904/5, când apar înmatriculai 33. Este de remarcat îns c cei mai muli proveneau din Moldova i aparineau populaiei evreieti. Pe de alt parte, între 1868-1914 au

Cf. Laureniu Vlad, Români la colile Europei. Titularii de doctorat la Universitatea Liber din Bruxelles, 1884-1914, citat. 346 N. Bocan, N. Brbu, Contribuii la formarea elitelor economice Româneti. Studenii din România i din Transilvania la Institutul Superior de Comer din Anvers (1868-1914), în vol. Itinerarii istoriografice, ed. Gabriel Bdru, Iai, Fundaia Academic ,,A.D. Xenopol", 1996, p.471-488 (cu o versiune în limba francez în ,,Colloquia. Journal of Central European History", Cluj, III-IV, 1996-1997, no.1-2, p.167-183).

345

obinut diploma de capacitate sau de licen 170 de tineri din acest spaiu. Printre acetia din urm, selectiv, s-au numrat: Vasile Conta (1845-1882), absolvent în 1871, care va urma apoi i dreptul la Bruxelles (finalizat cu un doctorat în 1872), ajungând ulterior profesor de drept civil la Universitatea din Iai, ministru al Cultelor i Instruciunii Publice într-un guvern liberal (1880), judector la Înalta Curte de Casaie, autor al unor importante scrieri filosofice originale despre ,,teoria fatalismului", ,,teoria ondulaiei universale" .a.347; Nicolae Butculescu (n.1867), absolvent în 1889, ajuns profesor de contabilitate la Bucureti (1899-1903), membru al Camerei de Comer i Industrie, al mai multor consilii de administraie ale unor societi industriale, cenzor pe la bnci, preedintele delegaiilor române de experi contabili la Congresele de la Amsterdam (1926), New York (1929) i Londra (1933), autor al mai multor lucrri de specialitate; Constantin Bosianu (1869-1936), absolvent în 1890, ajuns profesor de contabilitate la Academia de Înalte Studii Agronomice din Bucureti, referent la Înalta Curte de Conturi, cu studii publicate despre legislaia vamal i comerul exterior; Felix Ghelerter (n.1908) a fcut apoi o carier de jurnalist, fiind printre altele corespondent pentru Belgia al ziarului ieean ,,Opinia"; Gheorghe Moroianu (1870-1945), absolvent în 1892, dup care va urma École Libre des Sciences Politiques din Paris (1892-1895), a crui carier a fost deja prezentat când s-a vorbit despre instituia din urm; George Iorga (1873-1933), frate cu Nicolae Iorga, a studiat aici în 1905, pentru ca doctoratul s-l susin la Gand, fiind o vreme profesor i ulterior director în Ministerul Industriei i Comerului etc; N. Rducan-Popescu (n.1877), care dup absolvirea acestei coli a fost mai muli ani ataat comercial al României în Orient, în Belgia i Olanda, lucrând apoi în cadrul Ministerului de Industrie i Comer, iar ca om politic fiind prefect de Prahova i Olt; Krikor Zambaccian (1889-1962), care s-a afirmat îns ca un mare colecionar de art .a. Nu putem omite dintre stabilimentele de învmânt superior Institutul de tiine Agronomice din Gembloux, fondat în 1860 i situat în partea francofon a Belgiei, unde, printre puinii tineri români, am putea aminti pe Mircea Al. Bdru (n.1887), ajuns aici dup o licen în drept la Iai, devenind apoi profesor la Academia de Înalte Studii Agronomice, inspector general al Corpului Agronomic, chiar prefect al Poliiei Iai, senator etc. Departe de a fi un simplu act de formalitate, acceptarea de ctre guvernul belgian a unor tineri de la noi pentru desvârirea carierei militare a constituit una din filierele educaionale pline de semnificaie. Asemenea stabilimentului parizian, acceptarea ca elev al colii de Aplicaie de Artilerie i Geniu din Bruxelles era condiionat de susinerea unor examene de absolvire a colii Tehnice Superioare, ceea ce conferea atuuri suplimentare românilor care au trecut pe aici. În aceste împrejurri, instituia de înalt pregtire militar a fost frecventat de: Gr. Criniceanu (1852-1935), care s-a specializat la aceast coal în fortificaii (cu H. Brialmont), devenind apoi general i profesor pe la diverse instituii de învmânt superior militar, ef al Statului Major, iar pentru scurt timp chiar ministru de Rzboi; Ion Jitianu (1867-1938), prezent aici între 1896-1899, a ajuns general de divizie, profesor la coala de Rzboi din Bucureti i la coala de Aplicaie a Marinei din Constana; Vasile Rudeanu (1871-1965), care a frecventat cursurile acestei instituii între 1892-1894 (fiind coleg i prieten cu Georges Theunis, viitorul prim-ministru al Belgiei), ulterior cu rosturi importante în înzestrarea armatei române, având apoi un rol de seam în pregtirea intrrii României în primul rzboi

347

Florin Cântec, Vasile Conta, Iai, Edit. Princeps, 2005.

mondial, ca trimis al guvernului la Roma, Paris i Londra, ajungând pân la funcia de general de Corp de Armat. Tentative Iberice Dei nu a cunoscut un aport cât de cât substanial de studioi venii din spaiul românesc, Spania a figurat printre destinaiile câtorva dintre ei, unii devenind profesori universitari. În fapt, Spania nici nu putea prezenta un interes prea mare din punct de vedere instituional-educativ, pân spre finele secolului XIX învmântul de toate gradele fiind de nivel destul de redus, poate chiar mai redus decât în România, iar diversele sincope ­ precum suprimarea libertii învmântului în 1875, inexistena unui minister specializat al educaiei pân în 1900 etc ­ neputând oferi coeren i atractivitate pentru un eventual public cât de cât motivat348. În plus, dei pe la mijlocul veacului XIX existau zece universiti, organizate dup modelul centralist francez, singura care putea s reprezinte ceva într-o anume ierarhie era Universitatea Central din Madrid349, doar aceasta având dreptul de a acorda titlul de doctor în toat peninsula. Cu toate acestea, ca i în cazul României, un rol important în formarea elitei spaniole l-au avut universitile occidentale, îndeosebi cele francophone (din Frana, Belgia i Elveia), dar într-o oarecare msur i cele din Italia, Anglia i Austria, îndeosebi dup 1900350. De altfel, pân la începutul veacului XX, doar doi viitori profesori universitari români i-au completat formaia intelectual i în Spania: tefan Vârgolici (1843-1897) i Andrei Vizanti (n.1844). Cel dintâi, dup o licen luat la Universitatea din Iai, a urmat câteva cursuri complementare i la Universitatea din Madrid, apoi la alte instituii similare din Paris, Würzburg i Berlin. În urma periplului iberic, a elaborat câtorva studii asupra literaturii spaniole351, fiind totodat i primul traductor al lui Don Quijote în limba român. În ceea ce-l privete pe Andrei Vizanti, i acesta a fost absolvent al Universitii din Iai (în 1865), în anul urmtor cptând o burs de stat pentru a studia la facultatea de filosofie i litere din Madrid, unde dup doi ani va susine o tez de licen despre istoria românilor. Din perioada anilor petrecui la Madrid se pstreaz de la cel din urm o serie de texte publicate în ,,Buletinul Instruciunii Publice", sub forma unor

J.-L. Guereña, L'Université espagnole vers 1900, în vol. Sozialer Raum und akademische Kulturen. Studien zur europäischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, herausgegeben von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am M., Berlin, Peter Lang, 1993, p.113131; Martínez Jiménez-Landi, Breve historia de la Institución Libre de Enseñanza, Sevilla, Consejería de Educación y Ciencia, 1998. 349 Aceast universitate a funcionat de fapt în apropierea Madridului, la Alcalá de Henares, transferându-se în metropol, temporar, în 1820 i definitiv în 1836. Vezi L'Université en Espagne et en Amérique Latine du Moyen Âge à nos jours, vol. I: Structures et acteurs, ed. J.L. Guereña, E.M. Fell et J.R. Aymes, Tours, Publications de l'Université de Tours-CIREMIA, 1991. 350 Cf. Carolina Rodríguez López, Apprendre à l'étranger ce dont nous avons besoin chez nous. Note sur les voyages d'études des universitaires espagnols (1900-1939), în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.9-18. 351 t.G. Vârgolici, Miguel Cervantes autorul lui Don Quijote, în ,,Convorbiri literare", II, 1868, nr.18, p.292-296; nr.20, p.324-329; idem, Studii asupra literaturii spaniole, în ,,Convorbiri literare", III, 1869, nr.4, p.65-69; nr.5, p.83-86; nr.6, p.90-100 (despre Lope de Vega); idem, Don Pedro Calderon de la Barca. Urmarea artei dramatice, în ,,Convorbiri literare", III, 1869, nr.19, p.325-332; nr.20, p.347-355; 1870, nr.21, p.375-380; nr.22, p.389-398 .a.

348

corespondene, ce trateaz diverse subiecte relative la micarea intelectual spaniol, colaborând totodat acolo ­ în 1867 ­ la publicaia ,,La Enseñanza". Despre un contact al lui V.A. Urechia cu mediul formativ spaniol ­ de rang universitar ­ nu se poate vorbi, legturile acestuia fiind într-o prim etap mai degrab familiale, prin cstoria lui, în 1857 (la Paris), cu Françoise Dominique Plano (18311858), fiica doctorului de Plano, medicul reginei Izabela a Spaniei. La scurt timp de la cstorie pleac în peninsul, unde st din august pân în noiembrie 1857, i dei soia lui va muri în anul urmtor, Urechia va mai întreine îns legtura cu fotii socri, pe care îi va vizita de mai multe ori, manifestând totodat i un anume interes pentru spaiul cultural iberic352. Dup primul rzboi mondial, chiar dac nu în reeaua universitar, Constantin Marinescu (1891-1982) a întreprins mai multe cltorii de documentare în Spania. Absolvent al Universitii din Bucureti, a urmat un stagiu de specializare la Paris, pentru ca din 1920 s fie interesat de istoria catalan, publicând de altfel volumul La politique orientale d'Alphonse V d'Aragon, roi de Naples353, care îi va aduce calitatea de membru corespondent al Academiei Regale din Barcelona (1923), dar i premiul Patxot în 1928, la tomul amintit adugându-se de-a lungul vremii i alte câteva studii de istorie iberic. Spre Elada Dei o mare parte din intelectualitatea ,,literar" româneasc din a doua jumtate a veacului XIX înc mai era beneficiara unor cunotine temeinice de limb greac, iar lumea elen a exercitat mereu o profund înrâurire asupra culturii moderne354, Atena a rmas departe de interesul tinerilor din spaiul nostru în cutarea desvâririi unei educaii elevate. Cu toate c în capitala Greciei funciona o universitate înc din 1837, iar pân la începutul secolului XX au frecventat-o aproximativ 17.000 de studeni, strinii au fost prea puin prezeni, cu excepia ­ dac îi privim ca ,,strini", la rigoare ­ a tinerilor greci locuitori ai unor regiuni de sub alte autoriti statale (Macedonia, Epirul, Thessalia, Insulele Egeei, Creta, Cipru, .a) sau provenii din ri unde existau semnificative comuniti de etnici greci, precum România, Austro-Ungaria sau Rusia. Acest din urm aspect motiveaz într-un fel i prezena unor studioi de la noi la Universitatea din Atena, o mare parte din ei fiind greci, a cror atestare o avem înc din 1845355. Opiunea pentru Atena în cazul acestor tineri greci din spaiul românesc poate fi atribuit în principal sentimentelor ,,patriotice", la fel cum nu pot fi neglijate nici interesele strict profesionale ori cele de natur financiar, pentru c altminteri, nivelul

Paul Pltnea, V.A. Urechia. Interférences avec le monde espagnol, în ,,Revue roumaine d'histoire", t.XXXI, 1992, nr.1-2, p.145-158. 353 Reeditat: La politique orientale d'Alfonse V d'Aragon, roi de Napoles (1416-1458), Barcelona, Institut d'Estudis Catalans, 1994, 262 p. 354 Pentru context: Leonidas Rados, Sub semnul acvilei. Preocupri de bizantinistic în România pân la 1918, Bucureti, Edit. Omonia, 2005. 355 Vezi Leonidas Rados, Students from the romanian land at the University of Athens (1845-1890), în ,,Anuarul Institutului de Istorie A.D. Xenopol", Iai, XXXVII, 2000, p.295-314.

352

relativ sczut al calitii studiilor de aici a purtat cohorte imense de tineri greci din peninsul spre alte mari centre universitare europene356. Etnicii români pot fi regsii în principal ca studeni la facultatea de teologie ortodox i la cea de filosofie i litere, majoritatea fiind bursieri ai statului. Dintre cei care s-au pregtit aici pentru o carier eclesiastic, menionm pe: Teodor Atanasiu (1851-1927), care a ajuns arhiereu locotenent i vicar al Mitropoliei din Bucureti, iar din 1912 episcop de Roman, fiind traductorul Omiliilor Sfântului Ioan Gur de Aur, în nou volume; Gherasim Saffirin (1849-1922) a devenit profesor i director al Seminarului Teologic din Râmnic, pentru ca mai apoi s fie ales episcop de Roman, realizând totodat importante traduceri de texte ecleziastice din greac i francez; Petru Stancu Clinceni (1847-1910), care a ajuns episcop al Dunrii de Jos, iar din 1902 mitropolit al Moldovei .a. Oricum, studiile la universitatea atenian nu au reprezentat pentru muli tineri de la noi decât momente pasagere, în scopul specializrii în varii materii, pentru ca apoi, mai toi, s-i desvâreasc instrucia superioar pe la marile universiti apusene: Constantin Erbiceanu (1938-1913), de pild, va deveni un neoelenist de seam, dar i dup ce a studiat la Paris; Ion Barnea (1913-2004) a urmat cursurile facultii de teologie din Atena, dar va frecventa apoi i universitatea din Berlin, pentru ca în 1940 s-i susin doctoratul în arheologie paleocretin i bizantologie în capitala Greciei; Ion Kalinderu (1840-1913) a urmat dreptul la Atena (din 1856), dar apoi va merge tot în capitala Franei .a. Îns tema prezenei studenilor români aflai la studii în Grecia rmâne înc una deschis i oarecum problematic în msura în care limba elen are tot mai puini adepi la noi, cercetrile iniiate de Leonidas Rados i cu rezultate notabile pentru epoca de pân la finele veacului XIX necesitând a fi continuate i pentru prima jumtate a secolului urmtor. Afinitile proximitii Dei într-o msur mai mic, unele universiti din Rusia au contribuit i ele la formarea (specializarea) în anumite brane de studiu a câtorva viitori universitari români (i nu numai), îndeosebi în slavistic. Dei stabilimentele ruseti, datorit atmosferei politice atât pân la revoluia bolevic, cât i dup aceea, nu au fost capabile s rein propriul ei public studenesc, muli mergând la studii în apusul Europei357 ­ aa cum de altfel a rezultat i din diversele statistici comparative prezentate de-a lungul acestei cri ­ , în ceea ce privete subiectul nostru vom invoca aici doar câteva exemple de tineri români care au frecventat universitile acestui spaiu, evident, într-un alt context

356

Vezi Nicolas Manitakis, L'essor de la mobilité étudiante internationale à l'âge des Etats-nations. Une étude de cas: les étudiants grecs en France (1880-1940), Thèse dirigée par Gérard Noiriel, Paris, École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, 2004. 357 Cf. Patrick L. Alston, Education and the State in Tsarist Russia, Stanford, Stanford University Press, 1969; James C. McClelland, Autocrats and academics. Education, culture and society in Tsarist Russia, Chicago, University of Chicago Press, 1979; Samuel Kassow, Students, Professors and the State in the Tsarist Russia, Berkeley, Los Angeles, University of California Press, 1989; G. Hausmann, Der Numerus clausus für jüdische Studenten im Zarenreich, în ,,Jahrbücher für Geschichte Osteuropas", 41, 1993, nr.4, p.509-531.

motivaional i nu la fel de muli ca cei provenii din ­ s zicem ­ Serbia358 sau Bulgaria359. Pentru c dei Rusia a fost o mare productoare de studeni migrani, ea a primit totui regulat ­ dei în numr limitat ­ tineri originari din statele naionale slave cu care avea afiniti (sârbi i bulgari îndeosebi), ca s nu mai vorbim de migraia intern a studenilor provenii din rândul diverselor minoriti naionale (precum polonezii), private de universiti proprii în interiorul imperiului. Absolvent al facultii de filosofie i litere din Iai cu o tez de licen despre Istoria coloniei Sarmizegetusa (1885) i beneficiind de ,,protecia" lui B.P. Hasdeu i I. Bianu360, Ion Bogdan este trimis în 1886 de ministrul Instruciunii Publice (D.A. Sturdza) într-o cltorie de studii, de 3 luni, în Germania de Nord (Prusia, Saxonia, Turingia), cu sarcina de a analiza la faa locului organizarea învmîntului secundar, iar în anul urmtor obine o burs pentru Italia. Nu mult timp dup aceea, în 1888, capt un nou stipendiu, de data aceasta mai consistent, pentru specializare în slavistic, în Rusia, atât la îndemnul lui Hasdeu, dar i datorit lui Titu Maiorescu361. Necesitatea de a pregti specialiti în acest domeniu provenea din interesul sporit fa de mrturiile slavone, mai puin cercetate pîn atunci de români, dar care vor deschide noi orizonturi în cunoaterea trecutului, îndeosebi a evului mediu. Faptul fusese remarcat i de Vasile Alecsandri, într-o epistol ctre I. Negruzzi, înc din 15 septembrie 1875: ,,M-am mirat de procedeul lui Maiorescu (...) de-a trimite la Paris pe Panu, Lambrior i Slavici, când noi avem nevoie de oameni care s cunoasc limba slav. Atâtea documente stau ascunse i neexaminate în bibliotecile din Polonia i Rusia! Chiar în Moscova i la Kiev se gsesc o mulime, foarte importante pentru noi i pe care guvernul Rusiei ar învoi s le consultm... i cu toate acestea, un singur literat avem în toat ara, care s cunoasc limba slav... Hajdeu..., i Hajdeu nu poate s pun piciorul în Rusia de fric de-a nu merge mai departe [în surghiun]"362. Evident, condiiile din Rusia nu erau nici mcar ca la noi, pentru a stârni cuiva entuziasmul unui mai îndelungat sejur. De altfel, I. Bogdan se plângea lui Bianu înc din octombrie 1888 de vremea deosebit de friguroas de la St. Petersburg, în plus ,,viaa e proast i scump i cum vd, voi tri mai prost ca-n Viena" (preurile alimentelor fiind ridicate, multe de calitate îndoielnic, cu excepia ceaiului etc)363. Îns dup inerenta adaptare, Bogdan descoper i beneficiile. În afara celor tiinifice (îndeosebi în ce privete slavona), ardeleanul începe s-i formeze o tot mai bun opinie despre oamenii i

Spre finele veacului XIX, universitile din Rusia se aflau pe locul trei ca preferin pentru studenii originari din Serbia (cf. Ljubinka Trgovcevi, Planirana elita. O studentima iz Srbije na evropskim univerzitetima u 19. veku, Beograd, 2003, p.316). Vezi i V.G. Karasev, I.I. Kostusko, L.I. Utkina, Ausländische Studenten aus slawischen Ländern an der Moskauer Universität in der zweiten Hälfte des 19. und Anfang des 20. Jahrhunderts, în vol. Wegenetz europäischen Geistes. II. Universitäten und Studenten. Die Bedeutung studentischer Migrationen in Mittel- und Südosteuropa vom 18. bis zum 20. Jahrhundert, hrsg. Richard Georg Plaschka und Karlheinz Mack, Wien/München, Verlag für Geschichte und Politik/Oldenbourg, 1987, p.241-249. 359 Dimitar Vessélinov, Formation de l'élite bulgare (1878-1939). Étude préliminaire, în vol. Academic Migrations, Elite Formation and Modernisation of Nation States in Europe (second part of the 19th century-1939), ed. Natalia Tikhonov i Victor Karady, Budapest, CEU-Pasts, Inc., 2005, p.83-90. 360 Cf. Scrisori ctre Ioan Bianu, I, ed. Marieta i Petre Croicu, Bucureti, Edit. Minerva, 1974, p.114-133. 361 Cf. I. Negruzzi, Ioan Bogdan, Al. Vlahu, A. Xenopol i manuscripte ale lor, în ,,Analele Academiei Române. Memoriile Seciunii Literare", s.III, t.1, mem. 2, Bucureti, 1923, p.22. 362 V. Alecsandri, Scrisori, I, Bucureti, f.edit., 1904, p.76. 363 Scrisori ctre Ioan Bianu, I, p.169.

358

civilizaia acestora: ,,ruii sunt foarte cumsecade; de o sut de ori mai primitori i mai sinceri decât nemii, mai puin formaliti decât noi i incomparabil mai cinstii. Am început a crede c e o mare greeal a numi pe aceti oameni barbari, cum avem obiceiul a-i numi noi fr s-i cunoatem"364, ceea ce indic i existena a multor prejudeci fa de spaiul slav, generate de o experien istoric a românilor nu tocmai fericit în ceea ce privete relaiile politice cu Rusia. De altfel, o asemenea mentalitate prea s se contureze chiar i la I. Bogdan, dup cu rezult din epistola adresat lui Iacob C. Negruzzi la 14 aprilie 1889: ,,Rusia e o astfel de putere încât când ai intrat în ghiarele ei, cu greu mai poi scpa. De când sunt aci i vd cu ochii mei ce presiune exercit ruii asupra altor popoare mici, mi se umple sufletul de ura ce o are orice fiin slab pentru alta puternic i amenintoare, când aceasta n-o las s triasc"; ,,A cultiva simpatie pentru Rusia în poporul nostru, a cuta s-l apropii de rui, de care i altfel e prea aproape prin aceeai credin, mi se pare c ar fi o politic ce ne-ar duce la urma urmelor la o abnegare a individualitii noastre naionale"365. Evident, sunt reflecii ocazionale, dar pline de substan, mereu îmbogite cu câte ceva pe parcursul perioadei petrecute în Rusia. Aflat în 1889 la Moscova, o gsete ,,frumoas i original, când o priveti din clopotnia înalt a Kremlinului; când eti îns silit s umbli pe jos prin strade pline de toate duhurile, prfoase i strâmte i murdare; când mai eti silit s prânzeti în tractire scârboase (locale mijlocii nu se afl) i s trieti foarte modest, îi cam trece pofta de cercetri archivalice ori filologice. Din toate oraele câte am vzut, în nici unul viaa bogailor nu st într-un contrast aa de mare cu a sracilor, ca aci. Oamenii de seama mea trebuie s se aclimatizeze cu voie, fr' de voie cu cea din urm, cci n-au alt alegere. Dac archivele i bibliotecile n-ar fi aa de bogate în materiale preioase pentru slavistic i pentru istoria noastr, n-a putea sta nici dou luni în Moscova"366. Îns perioada petrecut în Rusia ­ la St. Petersburg i Moscova adugându-se i Kievul ­ va fi deosebit de profitabil pentru viitorul su intelectual367, la întorcere ocupând catedra de slavistic a Universitii din Bucureti (în 1891) i creând o adevrat ,,coal" în acest domeniu368. Alturi de Ioan Bogdan trebuie amintit i prezena altor viitor intelectuali de la noi, precum Alexandru Boldur (1886-1882), viitor profesor de istoria românilor la Iai. Originar din Chiinu, Boldur a urmat cursurile facultii de drept i ale Institutului Arheologic Superior din Petersburg, devenind asistent la aceast universitate (1911) i docent pentru istoria dreptului (1917), pentru ca la finele rzboiului mondial s fie numit profesor la Institutul Superior Juridic din Sevastopol (1918-1921), dup care va trece pentru scurt vreme la Universitatea din Crimeea (martie-octombrie 1921), pentru ca în cele din urm s ajung la cea din Iai, iniial la ,,filiala" ei de teologie din Chiinu. Iar acestea nu sunt singurele exemple de intelectuali care într-o anumit msur îi datoreaz formaia universitilor ruseti, muli din acetia fiind originari din

Ibidem, p.171. I.E. Torouiu, Gh. Carda, Studii i documente literare, vol. I (Junimea), Bucureti, Institutul de Arte Grafice ,,Bucovina", 1931, p.234. 366 Ibidem, p.238-239. 367 Vezi Damian P.Bogdan, Legturile slavistului Ioan Bogdan cu Rusia [1888-1914], în vol. Studii privind relaiile româno-ruse, III, Bucureti, 1963, p.181-339; idem, Ioan Bogdan în circuitul slavisticii europene, în ,,Studii. Revist de istorie", tom. 18, 1965, nr.1, p.3-23. 368 Mihail Dan, Despre Activitatea didactic a lui Ioan Bogdan, în ,,Anuarul Institutului de istorie din Cluj", VIII, 1965, p.235-275.

365 364

Basarabia, spaiu care dup 1918 a intrat sub autoritatea administrativ a statului român. În felul acesta, ne putem explica cum într-o viitoare baz de date a studioilor notri în Rusia, cuantumul lor va fi semnificativ, cu toate c ponderea românilor în universitile de aici indic în mod evident o subreprezentare. Dei aproape înconjurai de o lume slav, aa cum s-a constatat mai sus interesul românilor pentru studii superioare în stabilimente slavofone a fost extrem de redus. Mai degrab nevoia unor stricte specializri au îndreptat paii unora spre statele din preajm, iar prin faptul c dup 1918 Rusia a devenit un stat sovietic, închis ermetic spre orice schimburi intelectuale cu democraiile timpului, a determinat un oarecare aflux spre Polonia, de pild, redescoperit ca o ar cu care aveam înc multe lucruri în comun. În acest context, spre Polonia s-au îndreptat o serie de viitoare personaliti ale culturii române, din care amintim acum pe: Gh. Duzinchevici (n.1904), liceniat al Universitii din Iai, dup care i-a susinut doctoratul la Universitatea din Lwow, în 1932, devenind lector de limba polon la Bucureti, apoi predând în învmântul superior din Cluj; Petru Caraman (1898-1980), care dup absolvirea facultii de litere din Iai (1921), a trecut prin mai multe universiti din Polonia (Cracovia, Varovia i Lwow), pentru ca în 1928 s-i susin doctoratul în slavistic la Cracovia, mergând ulterior la specializare la Belgrad i Zagreb, în 1938 ocupând catedra de slavistic de la Iai; Al. Filipacu (1902-1956) a urmat teologia la Lwow dup ce a absolvit Colegiul ,,De Propaganda Fide", devenind profesor la Institutul Teologic din Cluj; Grigore Nandri (1895-1968), care s-a specializat în relaiile româno-slave, studiind la Cracovia i obinând un doctorat în 1922, pentru ca ulterior s ocupe catedra de slavistic de la Cernui; P.P. Panaitescu (1900-1967) în acelai scop s-a îndreptat spre Cracovia între 1923-1924, devenind apoi profesor la Universitatea din Bucureti .a. Dar nu numai studiile istorico-filologice au constituit un stimul, ci chiar i alte domenii, Olga Necrasov (1910-2000) ­ de exemplu ­ specializându-se aici în serologie antropologic i anatomie uman i comparat (în 1935 i 1938), devenind ulterior profesor la Universitatea din Iai. Nu vom putea omite îns din aceste proximiti prezena unor români în Serbia i Croaia. Dei cu o veche tradiie în ceea ce privete învmântul elevat din fostul Imperiu habsburgic ­ sub forma unei Academii iezuite, fondate înc din 1669 de împratul Leopold I ­, de un învmânt universitar la Zagreb, în sens modern, nu se poate vorbi decât din 1874, odat cu actul fondator al lui Franz Joseph, cel care a mai pus bazele stabilimentelor de educaie superioar de la Cluj i Cernui. Îns pe aici a trecut Ilie Brbulescu (1875-1945), care dup licena în ar i cltorii de studii la Praga, Leipzig, Berlin i Viena i-a susinut doctoratul în slavistic la Zagreb (în 1899), devenind ulterior profesor la Universitatea din Iai. i tot aici s-a specializat în slavistic Iosif Popovici (1876-1928), prezentându-i apoi doctoratul în filologie la Viena, în 1900, devenind profesor la Universitatea din Cluj. Iar dintre cei care s-au specializat la Belgrad, se cuvine a invoca pe Anton Balot (n.1901), care dup o licen în litere la Bucureti, s-a specializat la Belgrad în slavistic i albanez, obinând aici i doctoratul, iar apoi fiind profesor secundar i asistent la Universitatea din Bucureti. Orizonturi anglo-saxone

Nici Anglia nu a rmas mult vreme în afara interesului studioilor români, îndeosebi pentru specializarea în diverse domenii nu neaprat ,,literare". Cu câiva ani înaintea primei conflagraii mondiale, dup ce urmase în ar cursurile Universitii din Iai i la o vârst destul de înaintat pentru un astfel de scop, Ioan Botez (1872-1947) s-a specializat la Londra în limba i literatura englez. Ajuns acolo în iulie 1909, constat c ,,organizarea colilor e cu totul deosebit" i c ,,cunotinele noastre despre Londra sunt legende ridicule"369. Dei în Anglia tria ,,între oamenii cei mai civilizai din lume", gândurile îi sunt mereu la Iai, ,,la strzile lui sparte", dar unde i se aflau soia i copilul, iar în plus era din nou bântuit de febra tifoid370. Ulterior, va publica îns volumul Aspecte din civilizaia englez, care conine ­ din perspectiva a ceea ce ne intereseaz aici ­ dou capitole despre ,,Educaia i viaa public" i ,,Ramurile de învmânt". Fr a fi cutat sistematic de ctre tinerii români, universitatea londonez a fost totui frecventat de: Ion G. Blteanu (n.1887), care dup un doctorat în ar, a continuat specializarea la Strasbourg i Paris, ulterior frecventând i Institutul Lyster din Londra (1924-1926), devenind apoi profesor de patologie general la Universitatea din Iai; Marcu Beza (1882-1949), care i-a continuat studiile aici i la Oxford între 1909-1914, dup ce i-a luat licena în litere la Bucureti, lucrând apoi în diplomaie, mult vreme chiar în Anglia; Eugen Chirnoag (1891-1965), dup o licen în chimie la Bucureti i-a trecut doctoratul în aceeai materie la Londra, în 1925, dup care a urmat o specializare la Upsala, devenind apoi profesor la Politehnica din capital; N. Georgescu-Roengen (19061994) i-a trecut licena în tiine la Bucureti, doctoratul l-a susinut la Paris (în statistic), pentru ca apoi s urmeze cursuri de specializare la Londra, ajungând profesor, director la diverse instituii economice, pentru ca în urma persecuiilor legionare s emigreze în SUA; Constantin Iliescu (1892-1978) i-a trecut doctoratul în medicin la Bucureti, pentru ca între 1919-1923 s se specializeze la University College Hospital în cardiologie, ajungând ulterior profesor la universitatea din capital; Ion Nicolau (18851963), dup studii medicale la Bucureti, îi continu specializarea la Paris i Londra, în capitala Angliei frecventând Institutul ,,Lyster" (1927), pentru ca apoi s fie numit profesor de patologie general i medicin infantil la Universitatea din Iai; I. tefanovici-Svensk (1888-1954) i-a luat licena în litere la Bucureti, în 1913, pentru ca dup rzboi, în anii 1924-1927, s studieze în capitala Marii Britanii, unde îi va susine i doctoratul, devenind apoi profesor de englez la Academia Comercial din Cluj .a. Evident, i alte stabilimente de învmânt superior din Anglia au fost frecventate mai mult sau mai puin sistematic de ctre români, din care mai amintim acum pe: Leon Baliff (n.1892), cu studii medicale în ar, iar dup un stagiu la Oxford i Cambridge (1924-1925) ­ unde a studiat fiziologia nervoas ­ a ajuns profesor la Universitatea din Iai i director al Clinicii de la Socola (1928-1936); Ion Bruckner (1912-1980), dup un doctorat la Bucureti, în medicin, a urmat cursuri de specializare la Manchester, între 1938-1939, ajungând apoi profesor la Universitatea din Bucureti; Victor Budeanu (n.1900), care a fcut studii comerciale la Universitatea din Edinburg, intrând apoi în serviciul Ministerului de Externe român; Mihail Holban (n.1861), absolvent al liceului la Lausanne, dup care va continua studiile superioare la Paris i la Cambridge, fiind apoi o vreme consul general la Geneva (1894-1896) i în mai multe rânduri reprezentant al

Scrisori ctre Ibrileanu, II, ed. M. Bordeianu, V. Botez, Gr. Botez, I. Lzrescu i Al. Teodorescu, Bucureti, Edit. Minerva, 1971, p.29. 370 Ibidem, p.30.

369

guvernului român pe la diverse congrese internaionale; Constantin Karadja (1889-1950) a studiat la Cambridge, intrând apoi în diplomaie, îns afirmându-se ca un mare colecionar de carte rar i incunabile. Sunt acestea doar câteva repere, neoprindu-ne acum ­ de pild ­ asupra acelora care au studiat aici ca bursieri ai Fundaiei Rokefeller, în sine tema unei voluminoase lucrri, dar asupra crora ne vom opri doar cu titlu de sugestie ceva mai jos. Dei mult mai târziu, universitile nord-americane au contribuit i ele la deschiderea unor noi orizonturi studioilor venii din România, îndeosebi pentru specializare în varii domenii, din care cele medicale i tehnico-aplicate par a se situa pe primul loc. Îns cltoriile de studii ale tinerilor de la noi i contactul cu America postbelic a generat un alt tip de mentalitate, diferit de cel european, fapt remarcat de altfel de muli dintre ei371, ceea ce a generat chiar un soi de literatur372. Concepute i dezvoltate într-un spirit de ,,serviciu comunitar", cu caracter funcional, instrumental i pragmatic, universitile americane trebuiau s rspund unor nevoi în primul rând practice. Dac la începutul perioadei interbelice nu toi au îneles cât de cât convenabil învmântul superior din acest spaiu (comparativ cu cel european), cu stabilimentele lui de stat i private, în care individualismul comunitilor se completa cu convingerea c progresul unei societi nu se întemeiaz doar pe diplome, ci pe o ideal i pragmatic însuire a oricrei profesii, treptat percepia s-a schimbat, universitile americane aprând ca un model de succes i eficacitate îndeosebi în ceea ce privete activitile de cercetri specializate. Cum de la sine se înelege, nu vom intra acum în particularitile învmântului academic nord-american, îns se cuvine a meniona faptul c majoritatea românilor ajuni la specializare peste ocean au beneficiat în principal de burse ale Fundaiei Rokefeller. De altfel, marele filantrop i magnat al petrolului, John D. Rockefeller Sr., a fondat în 1901, la New York, un stabiliment dup modelul Institutului Pasteur din Paris, sub titulatura de Rockefeller Institute for Medical Research, ce reunea laboratoare de cercetare alturi de un spital. În preajma primei conflagraii mondiale, Fundaia a decis s furnizeze mijloace financiare universitilor ce se antrenau într-o eficient împletire a cercetrii cu practica spitaliceasc, prima care s-a implicat fiind Johns Hopkins University, urmat apoi i de altele. În acest context, Fundaia s-a extins oarecum i în Europa, creându-se în Anglia, în 1919, Medical Research Council, nu puini find românii care au beneficiat de un atare suport pentru studii în Marea Britanie. Cu astfel de stipendii au plecat de pild în Statele Unite: Ioan Alexa (n.1897), deja asistent la facultatea de medicin din Iai, care dobândete certificate în ,,Public Health" la Johns Hopkins University (Baltimore), unde s-a aflat între 1926-1928; Ilie Ardelean (1906-1972) s-a specializat ca igienist la Harvard, devenind apoi profesor universitar i director al Institutului de Igien i Sntate Public din Bucureti; Constantin IonescuMiheti (1883-1962), care a avut vreme de un an (1923-1924) o astfel de burs, vizitând laboratoarele Rockefeller i lucrând la Universitile John Hopkins i Columbia (New York), efectuând totodat un stagiu i la Harvard Medical School din Boston, pentru ca în prima parte a anului 1925 s se specializeze la Institutul Lyster din Londra, devenid apoi

P. Comarnescu, Tipul de student realizat de Universitile anglo-americane, în ,,Vremea", IX, 1936, nr.463 (15 noiembrie), p.11. 372 Vezi, de exemplu, antologia Studii de americanistic, ed. Alina Branda, Cluj, Edit. Fundaia pentru Studii Europene, 2001, ce cuprinde texte semnate de Virgil Brbat, Nicolae Petrescu i Petru Comarnescu.

371

profesor la facultatea de medicin din Bucureti; Iuliu Niulescu (1895-1975), absolvent al medicinei din Iai (1921), dup care s-a specializat în Statele Unite pe la diverse laboratoare între 1927-1929, ca bursier ,,Rockefeller", devenind apoi profesor de patologie general la universitatea moldav; Gr.T. Popa (1892-1948), cu un doctorat în medicin la Iai, ca bursier Rockefeller a fcut studii de embriologie i anatomie comparat la Universitatea din Chicago (1925) i la Woods-Halle (1926), continuate apoi la Londra (1927-1928), devenind ulterior profesor la universitile din Iai i Bucureti .a. De burse Rokefeller pentru studii în Statele Unite s-au mai bucurat i alte specialiti. Marin Drcea (1885-1958), de pild, dup obinerea doctoratului în silvicultur la München (1923), a cptat un stipendiu de la aceast Fundaie, pentru a studia tipurile de arborete i problemele legate de industrializarea lemnului, lucrând astfel la Universitatea Yale i la staiunile experimentale silvicole din Ashville (Carolina de Nord) i Madison (Wisconsin). La fel, Nicolae Mrgineanu (1905-1980), absolvent al facultii de litere i filozofie din Cluj, unde va ajunge i profesor ­ dar nu fr avataruri373 ­, a fost beneficiarul unei burse Rockefeller între 1932-1934, lucrând chiar la sediul fundaiei i specializându-se în psihologia muncii. Iar în perioada interbelic, cu altfel de stipendiu, a mai studiat Florin Vasilescu (1897-1958), care dup obinerea doctoratului la Sorbona, în 1925, a mers din 1926 la Harvard, unde a legat o strâns prietenie cu O.D. Kellogg, iar în 1929 a lucrat la Rice Institute din Huston (Texas) cu studenii ce-i pregteau doctoratul, devenind apoi pentru scurt vreme profesor la facultatea de tiine din Cernui, pentru ca din 1932 s se stabileasc în Frana, predând la Montpellier, Lille i Rennes, afirmându-se îndeosebi în ,,teoria potenialului". Pe cu totul alte filiere, i-au mai desvârit aici pregtirea ali intelectuali români, precum: Petru Comarnescu (1905-1970), liceniat în filosofie i drept la Bucureti, dup care îi va trece doctoratul în filosofie la Universitatea Southern din California (1931), ulterior în ar fiind fondatorul ,,Criterionului", insp ctor al teatrelor, traductor din englez etc; Gh. Comicescu (1892-1971) a urmat literele la Cluj (licena 1926), dup care a mers la Viena (1928), specializându-se în pedagogie experimental, frecventând ulterior Universitatea din Hamburg (1931-1932), pentru ca în 1932-1933 s obin o burs la Universitatea Columbia din New York, specializându-se în pedagogia SUA, devenind apoi director al colii Normale din Iai, inspector general al învmântului normal, autor de programe colare i manuale; Alice Svulescu (1905-1970) a absolvit facultatea de tiine din Bucureti, dup care s-a specializat în microbiologie la Universitatea Columbia din New York între 1931-1934, susinându-i aici doctoratul, pentru ca apoi s devin profesor la universitatea din capital; Irimie Staicu (1905-1989) a urmat cursurile Colegiului de agricultur i tiine aplicate din Manhattan-Kansas între 1932-1936, prezentându-i aici i doctoratul, devenind apoi profesor la facultatea de agronomie din Bucureti; Gh. Suciu (1905-1990) a urmat mai întâi cursurile facultii de tiine din Roma i Cluj, pentru ca între 1929-1931 s se specializeze la Linden (New Jersey) în domeniul ingineriei prelucrrii ieiului, fiind apoi profesor la Institutul de Petrol i Gaze din Bucureti .a. Nu putea lipsi exoticul

373

Vezi volumul su memorialistic, Amfiteatre i închisori, Cluj, Edit. Dacia, 1991.

Nu am putea încheia prezentarea mediilor formative strine pentru tinerii români fr a invoca aici cltoriile de studii în spaiile culturale oarecum atipice, ce au impus nu doar în epoca de care ne ocupm transferuri culturale ,,exotice", dovedindu-se deosebit de atractive. Proaspt absolvent al facultii de litere i filosofie din Bucureti, Mircea Eliade (1907-1986) a studiat vreme de trei ani în India, la Universitatea din Calcutta, între 19281931. Beneficiar al unui stipendiu acordat de maharajahul din Kassimbazar, l-a care s-a adugat apoi i o burs din ar, Eliade a deprins nu doar fundamentele filosofiei indiene, adâncindu-se în studiul religiei locale i petrecând o vreme într-o mnstire din Himalaya, ci deopotriv însuindu-i limbile sanscrit, pali i bengalez, sub directa coordonare a lui Surendranath Dasgupta374. Pe baza acestor studii, îi va susine doctoratul în 1933 cu o lucrare despre Istoria comparat a tehnicilor Yoga, aprut mai apoi (în 1936), revizuit, în limba francez375, dar totodat ­ aa cum mrturisete el ­ ,,înelegerea spiritualitii indiene aborigene m-a ajutat, mai târziu, s îneleg structura culturii româneti"376. Va deveni apoi asistent la Universitatea din Bucureti, publicând mai multe romane, este ataat cultural la Londra i Lisabona, dup 1945 optând îns pentru exil la Paris, iar apoi la Chicago, coordonând catedra de istoria religiilor, care astzi îi i poart numele377.

Pentru aceast perioad, vezi Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), I, ed. Mircea Handoca, Bucureti, Edit. Humanitas, 1991, p.173-228. 375 Mircea Eliade, Yoga. Essai sur l'origine de la mystique indienne, Bucarest, Imprimerie Nationale/Paris, P. Geuthner, 1936, 336 p. 376 Idem, Memorii (1907-1960), I, p.221. 377 Asupra personalitii i dimensiunii lui intelectuale vezi: Mac Linscott Ricketts, Mircea Eliade. The Romanian roots, 1907-1945, New York, Distributed by Columbia University Press, 1988; Mircea Handoca, Mircea Eliade. O biografie ilustrat, Cluj, Edit. Dacia, 2004; Florin urcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, Bucureti, Edit. Humanitas, 2006 (aprut iniial în versiune francez, la Paris, în 2003).

374

ÎN LOC DE CONCLUZII Sfâritul celui de-al doilea rzboi mondial a schimbat fundamental nu doar statutul politic al României, ci i ansele tinerilor de aici de a mai utiliza cu profit filierele de studiu i specializare la universitile occidentale. Noul regim, instaurat prin fora armelor de Rusia Sovietic, a impus ideologia comunist, care împrise deja lumea în dou, prin trasarea unor bariere cu greu de trecut spre acea Europ la care aspiraser românii înc de la începutul veacului al XIX-lea. În acest context, ,,educaia" marxistleninist i ,,anti-imperialist" devenea un factor fundamental în modelarea tinerilor, ,,soarele tiinei" rsrind pentru câteva decenii de acum la Moscova, devenit unul din puinele centre universitare la care se mai putea avea acces în afara granielor României. Totodat, vor fi treptat îndeprtai o bun parte din universitarii care se formaser în apusul Europei i care rmseser tributari unui anumit tip de cultur neagreat de noul regim, sau care nu au reuit s conving printr-o schimbare radical ­ în fond oportunist ­ a mentalitilor specifice ,,vechiului regim burghezo-moieresc". Iar acest proces de ,,epurare" a fost însoit de îndeprtarea tuturor profesorilor strini angajai ,,prin contract" (în 1948), diminuarea fondurilor de carte ale bibliotecilor universitare prin întocmirea periodic a unor indexuri de ,,cri primejdioase i interzise"1, înlocuirea în coli a diverselor limbi apusene cu limba rus2, renunarea la bursele de studiu oferite de unele guverne europene studenilor români3 etc. Fr a inventaria în volumul de fa întreaga gam de aspecte legate de peregrinatio academica, fenomen complex i cu specificiti de la o ar la alta, consecina fundamental a ieirii masive a românilor în Apus începând cu a doua jumtate a secolului XIX a fost transformarea câmpului intelectual de la noi, prin acumularea de imense profituri culturale, materiale i ideologice indiscutabile. Doar prin aceast filier s-au putut impune modele sociale i politice care au dinamizat societatea, transformând-o treptat în ansamblul ei. Dei au fost crescui în cultul unui naionalism desuet i uneori agresiv, muli tineri români, odat ajuni peste hotare la studii, au început s vad i altfel lucrurile, s îneleag c închistarea în tradiionalism nu poate aduce nicicum progresul. Iat de ce cltoria de studii în marile centre occidentale, chiar dac nu ,,poate s fie un ideal, din punctul de vedere al moralei sau al esteticii autonome, ea este îns o bun coal pentru tânrul român, ieit pentru prima oar din ara lui"4. Pentru c în faa realitilor din propriul lor spaiu etno-cultural, singura soluie a rmas integrarea convenabil în marea familie european, ideea c intelectualul este în primul rând un misionar care, dirijând discret evoluia societii româneti, poate anula din barierele istorice impuse mai mult sau mai puin artificial pe continent. În plus, pentru

Vezi Gândirea interzis. Scrieri cenzurate. România, 1945-1989, coord. Pavel Caravia, Bucureti, Edit., Enciclopedic, 2000. 2 Impus ca obligatorie, începând cu clasa a IV-a elementar, prin noua lege a învmântului din 3 august 1948. 3 În iulie 1948, de exemplu, guvernul Groza a ordonat rechemarea celor 50 de bursieri prezeni atunci în diferite orae ale Franei. 4 C. Rdulescu-Motru, Mrturisiri, ed. Sanda i Valeriu Râpeanu, Bucureti, Edit. Minerva, 1990, p.40.

1

generaia de dup primul rzboi mondial care se specializa în Apus, se cuvenea nu doar s imite la noi modele de acolo, ci s i construiasc ceva, aa cum îl îndemna Ioan Bianu pe Al. Rosetti în 1922: ,,D-voastr ­ fiii României mrite i întregite acum ­ trebuie, avei datoria, de a crea o coal proprie româneasc, nu a importa una fcut gata de la alii, dup punctele lor speciale de privire i dup a lor deosebit mentalitate. Pentru aceasta trebuie s vedei colile i centrele strinilor care au apucat înainte în tiin i noi am rmas în urm"5. Marea problem rmâne îns dilema tinerilor români care au studiat în Occident, care, dincolo de entuziasme i efuziuni sentimentale, au afiat aproape mereu deprimarea, izvorât din comparaii etnopsihologice i evoluii societale care nu ne-ar da nicicând sperana regenerrii naionale. În acest context, pesimismul manifestat de C. RdulescuMotru, în 1889, pare confirmat de evoluiile ulterioare: ,,Nu am credina s ajung la ceva... Noi suntem ursii s trivializm cultura pe care alii au creat-o din adâncul lor sufletesc. Egiptul face pe toi oamenii buni, Balcanul face pe toi oamenii balcanici, adic uurei, zeflemiti, juisori..."6. Iar aceast ,,trivializare", preluarea unor modele europene i implantarea lor aici fr discernmânt a dus pe anumnite segmente ale societii româneti la o pseudomodernizare, la o adaptare nu doar epigonic (de altfel, deloc reprobabil), ci mai ales simulat, snoab, uneori ridicol.

5 6

Scrisori ctre Al. Rosetti (1916-1968), ed. Al. Rosetti, Bucureti, Edit. Minerva, 1979, p.46. C. Rdulescu-Motru, Op. Cit., p.41.

Information

Microsoft Word - 1.Pagina de garda.doc

214 pages

Report File (DMCA)

Our content is added by our users. We aim to remove reported files within 1 working day. Please use this link to notify us:

Report this file as copyright or inappropriate

930282