Read Microsoft Word - Metodologia Cercetarii Sociologice.doc text version

CURS MTCS Prof.Univ.Dr. ANA RODICA STAICULESCU

Metoda tiinific în tiinele socio-umane. Demersul tiinific presupune, de fiecare dat, un proces strict etapizat, care se raporteaz la urmtoarele aspecte (Dowdy, i alii, 2004): 1. Enunarea problemei; 2. Formularea ipotezelor; 3. Proiectarea cercetrii; 4. Efectuarea observaiilor; 5. Interpretarea datelor; 6. Formularea concluziilor.

1.1 Enunarea problemei Enunarea problemei pare, probabil, cea mai simpl etap a demersului tiinific. Acest stadiu nu este deloc simplu i necesit un mare volum de cunotine, o bun intuiie tiinific, un volum impresionant de observaii i, de asemenea, un potenial creativ. Putem, spre exemplu, s enunm problema cltoriei în timp. Demersul tiinific va eua din start, deoarece, la ora actual, problema este insolvabil. O problem apare în urma unui mare numr de observaii. Putem constata, de exemplu, c un element major al ineficienei instituionale îl reprezint incapacitatea de comunicare la diferitele structuri ierarhice din cadrul instituiei. Aceast problem, pe care ne-o propunem spre soluionare, rezult în urma unui numr semnificativ de observaii referitoare la analiza dinamicii i a climatului organizaional la nivelul multiplelor instituii. În acelai timp, trebuie s ne asigurm de faptul c problema nu are înc o soluie pertinent. Degeaba observm c stând la umbra unui mr, ne cade un fruct în cap. Poate vom fi capabili s ne întrebm de ce cade, s ne punem problema i apoi s gsim explicaia. Îns aceast problem a fost rezolvat acum mult timp de ctre Newton. Referitor la acest aspect, investigarea soluiilor pertinente este de domeniul metaanalizei, demers ce ar trebui s precead etapa enunrii. Legturile omului de tiin cu domeniul investigat sunt, din nou, de mare importan. Am depit epoca renascentist în care un om putea fi foarte bun în 1

chimie, fizic, anatomie, arte, matematici i aa mai departe. Volumul de cunotine acumulat de omenire este atât de mare, încât chiar într-un subdomeniu limitat, fiina uman este depit. Enunarea problemei presupune formularea acesteia în scris, în termeni clari i explicii. În urma formulrii problemei, rezult obiectivele cercetrii, obiective exprimate în termeni de obiective generale i specifice. Obiectivele generale ghideaz cercetarea în ansamblul ei. Un studiu tiinific are unul, maxim dou obiective generale. Nu ne putem concentra eforturile pe mai multe planuri ­ ori planurile sunt ghidate exact de modul de formulare al obiectivelor generale. Obiectivele generale ale unei cercetri sunt formulate în urma unui cumul de observaii i, eventual, în urma unui studiu metaanalitic. În ultima situaie, este necesar prezentarea rezultatelor studiului metaanalitic care a ghidat formularea obiectivului general i prin care se demonstreaz lipsa de abordare sau abordarea nepertinet a problemei studiate. Spre exemplu, constatm c pe msur ce crete numrul de kilometri parcuri cu un automobil, crete i riscul de apariie al unui accident i ne propunem s studiem tiinific aceast problem. În mod normal, ar trebui s începem prin a analiza cercetrile existente în acest domeniu i s desfurm un studiu metaanalitic. În urma acestui studiu, putem preciza obiectivul general al cercetrii, de forma: ,,Obiectivul general al cercetrii îl reprezint stabilirea relaiei existente între numrul de kilometri parcuri i probabilitatea de apariie a unui accident rutier". Observm c enunarea problemei ce urmeaz a fi studiat s-a fcut extrem de clar i explicit, astfel încât se pot defini termenii i condiiile proiectrii unui studiu experimental sau a unei cercetri bazate pe sondaj. Obiectivele specifice reprezint aspecte detaliate ale investigaiei tiinifice, deriv din obiectivul general i creeaz baza formulrii ipotezelor de cercetare (alternative). În funcie de dimensiunile cercetrii i de resursele pe care le are la dispoziie cercettorul, se pot formula unul, dou, trei... douzeci de obiective specifice, aflate în legtur cu obiectivul general. Concluzionând, enunarea problemei reprezint prima etap a demersului tiinific. Ea este însoit de un studiu al cercetrilor în domeniu i de prezentarea clar i precis, în termeni cuantificabili, a obiectivelor generale i specifice.

2

1.2 Formularea ipotezelor A doua etap a demersului tiinific este reprezentat de formularea ipotezelor cercetrii. O ipotez reprezint o prezumie clar, explicit i verificabil referitoare la relaiile sau diferenele existente între dou sau mai multe variabile. Plecând de la definiia menionat mai sus, rezult faptul c o ipotez de cercetare este legat, evident, de obiectivele cercetrii. Deoarece o ipotez urmeaz s fie testat statistic, formularea acesteia trebuie fcut în termeni de claritate maxim, fr ambiguiti, demersul testrii ipotezelor fiind unul logic i demonstrabil prin procedee statistice specifice. Deoarece formularea ipotezelor i înelegerea logicii testrii acestora reprezint un element vital în cercetarea tiinific, vom analiza pe larg modalitatea prin care sunt elaborate i verificate ipotezele. Ipotezele sunt formulate atât în cazul studiilor care urmresc stabilirea unor relaii dintre variabile (numite i studii corelaionale) cât i pentru cercetrile ce vizeaz existena unor diferene dintre variabile (studii factoriale). O prim distincie se poate face între ipoteze unilaterale (unidirecionale) i ipoteze bilaterale (bidirecionale) (Clocotici, i alii, 2000). Ipotezele unilaterale se utilizeaz în momentul în care avem o idee de sensul, direcia în care evolueaz variabilele. Aceste ipoteze sunt mai precise i permit dezvoltarea unor studii pertinente, existând anse mai mari s fie susinute de analiza datelor. O ipotez unilateral se recunoate dup modul de formulare, deoarece în enunul acesteia regsim direcia de evoluie a variabilelor. De exemplu, dac desfurm o cercetare care are ca scop analiza legturii dintre anxietate i depresie, am putea formula o ipotez unidirecional de tipul: ,,exist o legtur pozitiv între nivelul anxietii i nivelul depresiei". În aceast situaie, ipoteza va fi susinut numai în cazul în care legtura dintre anxietate i depresie este pozitiv, adic în situaia în care subiecii cu anxietate mare manifest i puternice simptome depresive sau subiecii cu anxietate mic nu prezint simptome depresive. Ipoteza nu se susine dac, de exemplu, subiecii cu anxietate mic manifest puternice simptome depresive (cazul unei corelaii negative). Dei mult mai precis, exist în permanen riscul s

3

nu putem susine ipoteza în condiiile în care sensul formulat nu este reprezentat de datele cercetrii, chiar dac în urma analizei pot rezulta i alte sensuri specifice; Ipotezele bilaterale nu impun direcia de evoluie a variabilelor. Dei mai puin precise în comparaie cu cele unilaterale, ipotezele bilaterale ofer o mai mare libertate cercettorului. O formulare de genul ,,exist o legtur între nivelul de anxietate i predominana simptomelor depresive" poate fi susinut atât în cazul în care corelaia este pozitiv cât i în situaia unei corelaii negative. Ipoteza nu este susinut doar în condiiile în care, cu o mare probabilitate, se demonstreaz inexistena unei asemenea relaii. Testarea unei ipoteze nu se face prin formularea menionat mai sus ­ denumit i ipotez alternativ ­ ci printr-un fel de ,,invers" al acesteia pe care îl numim în statistic ipoteza nul sau ipoteza statistic. Testarea unei ipoteze înseamn, de fapt, testarea ipotezei nule în vederea respingerii sau nerespingerii acesteia.

Ipoteza nul i ipoteza alternativ Înainte de a aborta testarea ipotezelor, ar trebui s înelegem foarte clar ce înseamn ipoteza nul i ipoteza alternativ. Reluând exemplul de mai sus, ipoteza alternativ se noteaz, de obicei, cu H1 i poate fi enunat astfel: ,,H1: Presupunem c exist o legtur între nivelul de anxietate i nivelul de depresie." Din punct de vedere statistic, nu putem verifica direct aceast ipotez. Singura modalitate prin care putem sprijini ipoteza alternativ este s enunm i apoi s testm ipoteza nul. De obicei, ipoteza nul ­ notat cu H0 ­ este o negare logic a ipotezei alternative i poate fi formulat astfel: ,,H0: Nu exist nici o legtur între nivelul de anxietate i nivelul de depresie." Într-o cercetare, exist o singur ipotez nul i una sau mai multe ipoteze alternative. Ipoteza nul este cea care orienteaz planul (designul) cercetrii. Dac în urma analizei datelor respingem ipoteza nul, înseamn c datele noastre susin una dintre ipotezele alternative. Dac ipoteza nul nu este respins, datele nu sprijin ipoteza alternativ.

4

Acesta este singura modalitate prin care se poate testa o ipotez. Reinei c nu putem confirma sau infirma ipoteza alternativ i nici ipoteza nul. Singurul lucru pe care îl putem face este c respingem sau s nu respingem ipoteza de nul. Pentru ca acest lucru s v devin clar, vom explica puin, prin exemplu, logica testrii ipotezei de mai sus. Cum ai proceda pentru a studia legtura dintre anxietate i depresie? Vom lua cazul cel mai simplu, în care dispunem de dou chestionare, unul care msoar anxietatea i un al doilea care msoar depresia. Administrm apoi cele dou chestionare unui eantion de, s zicem, 30 de subieci. Dup colectarea datelor, plecm de la ideea c nu exist nici o legtur între nivelul de anxietate i nivelul depresiei. Nu trebuie s uitm faptul c scopul acestei cercetri îl reprezint extragerea unei concluzii valabil la nivelul întregii populaii pe baza studiului unui eantion. Chiar dac observm o relaie între cele dou variabile, întotdeauna exist o probabilitate ­ mai mare sau mai mic ­ ca rezultatul s fie obinut pe baza unei erori de eantionare. Ipoteza nul ne indic, de fapt, probabilitatea de a obine aceste date în condiiile în care ar fi adevrat, adic în condiiile în care datele se obin în urma unei erori de eantionare. Practic, în momentul în care calculm relaia dintre cele dou variabile, calculm probabilitatea de obinere a acestei relaii ca rezultat al unei erori de eantionare. Oricând exist posibilitatea ca relaia constatat la nivelul eantionului s nu se regseasc într-adevr la nivelul populaiei, deoarece datele colectate la nivelul eantionului sunt rezultate în urma unei erori de eantionare. În exemplul nostru, s presupunem c gsim o relaie între anxietate i depresie, în sensul c persoanele anxioase prezint i simptome depresive. Am lucrat totui pe un eantion i nu cu întreaga populaie. Înainte de a face aceast afirmaie valabil pentru întreaga populaie, ne putem pune problema care ar fi probabilitatea ca relaia pe care am descoperit-o s nu existe de fapt (ipoteza nul), adic relaia s fie rezultatul unor erori de eantionare ­ este, evident, o probabilitate condiionat. Dac aceast probabilitate este suficient de mic, s spunem 5%, atunci putem concluziona c relaia descoperit nu este rodul unor erori de eantionare ci o putem regsi la nivelul populaiei. Acest procent de 5% nu înseamn altceva decât c, la doar 5 subieci dintr-o sut de subieci relaia s-ar putea s nu se verifice. În acest caz, probabilitatea ca ipoteza nul s fie adevrat este foarte mic i o putem respinge.

5

Respingând ipoteza nul, putem sprijini ipoteza alternativ. Nu am spus c o confirmm sau c o acceptm. În realitate ipoteza alternativ nu poate fi confirmat sau acceptat, deoarece în permanen apare excepia (cele 5 persoane dintr-o sut) pentru care ipoteza alternativ nu este adevrat. Sperm c în baza exemplului de mai sus ai reuit clarificarea modului în care are loc testarea ipotezelor într-o cercetare tiinific. Dac ar fi s concluzionm, am putea spune c logica testrii ipotezelor cuprinde patru etape (Dancey, i alii, 2002): · Formularea ipotezei; · Msurarea variabilelor implicate i stabilirea relaiilor dintre variabile; · Calcularea probabilitii de obinere a acestor relaii în condiiile în care relaiile de fapt nu exist la nivelul populaiei; · Dac probabilitatea calculat în etapa anterioar este destul de mic, atunci exist o probabilitate foarte mare ca relaia descoperit s se regseasc la nivelul populaiei. O ultim meniune referitoare la ipoteza nul. În general, cercettorii consider ipoteza nul o ipotez a absenei. (Sava, 2004). Aceast abordare este o abordare eronat. Ipoteza nul nu înseamn lipsa unei corelaii sau lipsa unei diferene dintre medii ci probabilitatea ca diferena sau corelaia s fie obinut ca rezultat al unei erori de eantionare. O legtur între dou variabile, chiar foarte sczut, exist totui, doar c probabilitatea ca aceast relaie s fie rezultatul unor erori de eantionare este foarte mare i nu trebuie ignorat. Prin urmare, ipoteza nul nu afirm de fapt c nu exist o legtur ci trebuie privit mai degrab ca o ipoteza ce urmeaz s fie anulat i nu ca ipoteza absenei.

Semnificaie i eroare în testarea ipotezelor Am afirmat c putem respinge ipoteza nul (ipoteza conform creia relaia obinut este determinat de erorile de eantionare) dac probabilitatea s fie adevrat este foarte mic. Dar cât de mic? Care este pragul la care putem respinge ipoteza nul? În cercetarea tiinific lucrm cu dou asemenea praguri de semnificaie. Primul prag a fost postulat de Fisher i reprezint probabilitatea de 0,05 (5% sau 1 caz din 20 de cazuri) iar al doilea prag de semnificaie reprezint probabilitatea de 0,01 (1% sau 1 caz din 100 de cazuri).

6

Pragul de semnificaie reprezint probabilitatea (de 5% sau 1%) ca ipoteza nul s nu fie respins sau, cu alte cuvinte, la 1 din 20 de cazuri sau la 1 din 100 de cazuri relaia s nu existe ori s fie determinat de erorile de eantionare. Pragul de semnificaie se noteaz, în literatura de specialitate, cu p sau cu i permite respingerea ipotezei nule în condiiile unor valori strict mai mici decât p (atunci când p<0,05). De asemenea, un indicator statistic poate fi semnificativ sau nesemnificativ în funcie de raportarea la acest prag. Presupunând c ipoteza nul este adevrat, dac probabilitatea ca relaia s fie obinut prin intermediul erorilor de sondaj este mai mic de 0,05 (5%) atunci se poate respinge ipoteza nul iar indicatorul statistic este semnificativ. În exemplul nostru, putem respinge ipoteza nul i putem afirma c exist o legtur semnificativ între nivelul anxietii i nivelul depresiei. În aceleai condiii, dac probabilitatea ca relaia s fie obinut prin intermediul erorilor de sondaj este mai mare de 0,05, indicatorul nu este semnificativ iar ipoteza nul nu poate fi respins. Vom putea atunci afirma c nu exist nici o legtur semnificativ între nivelul anxietii i nivelul depresiei. În orice lucrare tiinific, alturi de valoarea indicatorului statistic se raporteaz i valoarea pragului de semnificaie. Exist dou modaliti prin care putei raporta pragul de semnificaie: · prin raportarea inegalitii, de forma p<0,05 sau p<0,01. Aceast modalitate, dei înc practicat, nu este extrem de agreat în comunitatea tiinific deoarece permite o raportare grosier a probabilitii de respingere a ipotezei de nul. Un p<0,05 poate însemna atât o probabilitate de 0,49 dar i o probabilitate de 0,11; · prin raportarea exact a pragului de semnificaie, de forma p=0,38. Aceast metod este preferat, deoarece permite o evaluare exact a probabilitii de respingere a ipotezei de nul. Unele programe statistice, printre care i SPSS, raporteaz uneori pragul de semnificaie de forma .000, adic 0,000. Este o greeal s precizai un p=0,000, acest lucru însemnând o probabilitate nul de obinere a relaiei prin eroarea de eantionare, ceea ce nu poate fi posibil. Deoarece SPSS rotunjete la trei zecimale, probabil c pragul real de

7

semnificaie este o valoare de genul 0,0000001457. În acest caz, se prefer prima modalitate de raportare, de genul p<0,01. Atunci când discutm de semnificaie, trebuie s avem în vedere faptul c ne referim la o semnificaie statistic i nu la semnificaia psihologic, social sau economic. Afirmaia conform creia exist o corelaie semnificativ între nivelul de anxietate i nivelul depresiei la un prag de semnificaie mai mic de 0,05 nu înseamn altceva decât c, la nivelul populaiei, exist o probabilitate mai mic de 5% ca s nu fie nici o relaie între anxietate i depresie. Semnificaia statistic nu implic o interpretare sociologic a acestei legturi. Valoarea pragului de semnificaie reprezint o probabilitate condiionat, probabilitatea de apariie a unui eveniment în condiiile în care ipoteza nul este adevrat. Aceast valoare nu indic probabilitatea de apariie a evenimentului la nivelul populaiei. Un prag de semnificaie mai mic de 0,05 ne spune doar c sunt mai puin de 5% anse ca relaia dintre anxietate i depresie s fie rezultatul unei erori de eantionare. Acest lucru îns nu înseamn c avem peste 95% anse s regsim relaia la nivelul populaiei. Chiar dac pragul de semnificaie creeaz condiiile respingerii ipotezei nule, totui nu vom putea niciodat afirma cu certitudine c susinem ipoteza alternativ. În cercetarea tiinific, dei condiiile de semnificaie statistic pot fi îndeplinite, este posibil apariia a dou tipuri de erori: putem respinge ipoteza nul iar în realitate ea s nu îndeplineasc condiiile de respingere la nivelul populaiei sau putem s nu respingem ipoteza nul în situaia în care ar trebui respins. Eroarea de tip I este situaia în care un cercettor respinge ipoteza nul în condiiile în care aceasta nu ar fi trebuit respins iar eroarea de tip doi este situaia în care nu se respinge ipoteza nul dei ar trebui respins. Cele dou tipuri de erori se afl într-un raport invers proporional. Pe msur ce cresc ansele de apariie a erorii de tip I, scad ansele de apariie a erorii de tip II i invers. Din nefericire, cele mai multe cercetri risc apariia unei erori de tip I, care am vzut c este i cea mai grav, neglijând posibilitatea de apariie a erorii de tip II. Eroarea de tip I corespunde pragului de semnificaie de 0,05 (5%). Avem 5% anse s respingem ipoteza nul în condiiile în care s-ar dovedi adevrat.

8

Eroarea de tip doi corespunde unui prag de semnificaie de 0,01 (1%). De data aceasta avem doar 1% s respingem ipoteza nul în condiiile în care s-ar dovedi adevrat, îns mult mai multe anse s nu o respingem când ar trebui respins i astfel s comitem o eroare de tip II. Rolul acestor erori este deosebit de important în cercetare. S presupunem c o firm de medicamente descoper un nou produs care oprete evoluia cancerului îns are efecte secundare în ceea ce privete viaa pacienilor deoarece genereaz o serie de produse toxice. Problema care se pune este la ce nivel de risc pot fi acceptate efectele toxice în raport cu beneficiile pe care le poate aduce medicamentul. În urma unui studiu, pot exista dou posibiliti: · Prima posibilitate este cea corespunztoare unei erori de tip I. Medicamentul s fie pus pe pia în condiiile în care pragul de semnificaie este de 0,05. S-a respins ipoteza nul conform creia medicamentul este toxic i s-a optat în favoarea beneficiilor pe care le aduce. La un asemenea prag de semnificaie sar putea ca la nivelul populaiei tratamentul s provoace mai multe decese decât vindecri; · A doua posibilitate este cea corespunztoare unei erori de tip II. Medicamentul s nu fie pus pe pia deoarece pragul de semnificaie a fost mai mare de 0,01. Dei medicamentul poate opri evoluia cancerului, totui riscul efectelor toxice este mult prea mare pentru a fi acceptat. Oricum, este o situaie mult mai convenabil în raport cu primul caz. Cunoscând aceste tipuri de erori, cum le putem totui evita? Modalitatea cea mai bun de evitare a erorilor este replicarea cercetrii prin proiectarea unui alt studiu. Dac în urma unui alt studiu rezultatele se pstreaz, nivelul de încredere în concluziile extrase va crete. Dac observm o singur dat un fenomen, exist un mare risc ca aceast observaie s se datoreze întâmplrii. Dac îl observm de dou, trei, patru ori, putem afirma cu mai mare certitudine c reprezint un fenomen real, reproductibil i generalizabil. În 1967, J.Galtung evideniaz zece condiii pe care trebuie s le îndeplineasc o ipotez pentru a fi valid:

9

1. Ipoteza trebuie sa fie general - ceea ce presupune un "coninut" mare al ipotezei: "în orice condiii spaio-temporale concrete, relaiile dintre variabile trebuie s fie adevrate". (Chelcea, 2001, 76) 2. Ipoteza trebuie s fie complex. "Din punct de vedere al complexitii, relaiile dintre doua ipoteze este ceteris paribus I2 > I1 daca n2 > n1" (Chelcea, 2001, 76). Mai simplu, distingem ipoteze de nivel 1, cu o singur variabil, ipoteze de nivel 2, cu dou variabile, etc. 3. Specificitatea ipotezei se refer la numrul de valori. "Se prefer ipotezele în care variabilele au trei valori celor în care variabilele au dou valori". (Chelcea, 2001, 77). 4. Determinarea ipotezei se refer la preferina analitilor pentru ipotezele cu grad înalt de determinare, în detrimentul ipotezelor înalt probabiliste. 5. Falsificabilitatea ipotezei se refer la faptul c, în cercetrile empirice se rein doar ipotezele ce pot fi infirmate. 6. Ipotezele trebuie s fie testabile. În cercetrile empirice se rein doar ipotezele ce pot fi testate (confirmate sau infirmate). 7. Ipotezele trebuie s fie predictibile, s descrie i s explice fenomenul. 8. Comunicabilitatea ipotezei se refer la acea calitate pe care trebuie s o dein o ipotez astfel încât s aib îneles atât pentru specialiti, dar i pentru publicul larg. 9. Reproductibilitatea ipotezei presupune ca, prin repetarea demersului cercetrii se obin aceleai concluzii. S.Chelcea (2001, 77) sublinia c, pentru sociologie, de cea mai mare importan este "criteriul obiectivitii", bazat pe reproductibilitatea intersubiectiv (reproducerea fenomenelor i analiza lor de ctre mai muli cercettori). 10. Ipoteza trebuie s fie util. S.Chelcea analizeaz schema lui Galtung (1967, 337) privind evaluarea ipotezelor dup gradul lor de confirmare. În urma "confruntrii cu realitatea", ipotezele "se plaseaz pe un continuum de la totala lor falsificare pân la deplina verificare". (Chelcea, 2001, 78)

-1

0

+1

10

falsificare (fals)

neconfirmare (neutilizabil)

nedecidibil

confirmare (utilizabil)

verificare (adevrat)

I.Mrginean (2000, 65) distinge în tiinele socio-umane dou categorii de ipoteze: teoria-ipotetica i ipotezele de cercetare. a) Teoria-ipotetic este definit ca "explicaie ce ine efectiv locul unor teorii i este adoptat în domenii în care nu se poate ajunge la teorii veritabile prin ipoteze de cercetare verificabile" (Mrginean, 2000, 65). Teoriaipotetic se bazeaz pe anumite raionamente, iar semnificaia ei rezida exclusiv în puterea explicativ. Atât timp cât nu exist o explicaie mai bun în domeniul respectiv, teoria-ipotetica este meninut. b) Ipotezele de cercetare ­ subliniaz I.Mrginean ­ pot fi situate la diferite niveluri de generalitate. Preluând tipologia lui R.Merton ("Social Theory and Social Structure", 1949), I.Mrginean clasifica ipotezele de cercetare în ipoteze teoretice sau generale (ele propun interpretri noi faptelor i fenomenelor, sunt indirect testabile i delimiteaz ceea ce a fost numit "revoluiile tiinifice"), i ipoteze empirice sau de lucru (ele sunt testabile empiric în cercetrile de teren i sunt vehiculate în cadrul "tiinei normale"). "În procesul verificrii ipotezelor empirice sunt derivate o serie de ipoteze statistice, prin care variabilele sunt supuse analizelor comparative". (Mrginean, 2000, 66) Urmând aceeai logic, M.Grawitz (1972, 354) clasific ipotezele, dup gradul lor de abstractizare, în trei clase: ipoteze de uniformitate, ipoteze de corelaii empirice i ipoteze de relaii dintre variabilele analitice. a) În cazul primei clase de ipoteze care avanseaz supoziia uniformitii cazurilor, se urmrete o cuantificare a distribuiei comportamentelor într-o populaie determinat (de exemplu, într-o cercetare empiric, se încearc verificarea ipotezei ca rata omajului este mai mare la categoriile sociale cu nivel de colarizare sczut). b) Ipotezele ce vizeaz corelaiile empirice se refer la identificarea caracteristicilor comune ale unor grupuri pentru explicarea asemnrii comportamentelor lor. Este clasa de ipoteze cea mai frecvent întâlnit în

11

cercetrile de teren (de exemplu, ipoteze de tip alcoolism-omaj, structura sexelor-omaj, nivel de colarizare-omaj, etc.) S.Chelcea (2001, 79), evideniaz trei modaliti de elaborare a ipotezelor: 1. Prima modalitate const din deducerea ipotezelor din teorie. Citându-i pe R.Bogdan i A.Milcoveanu (1974), S.Chelcea subliniaz: "Considerând teoria sociologica i, mai general, din tiinele socio-umane ca un sistem de ipoteze care au un nivel de maxim generalitate, se pot deduce ipoteze de nivel intermediar, cu raza medie de generalitate i din acestea, numeroase ipoteze de lucru testabile prin cercetrile empirice" (S.Chelcea, 2001,79). S simplificm, folosind urmtoarea formul:

Teoria de maxim generalitate (cuprinde ipoteze de

nivel maxim, indirect testabile)

Teoria cu raz medie determin de generalitate

(cuprinde ipoteze de nivel

determin

Ipoteze de nivel minim de generalitate

include

mediu, indirect testabile) include

(direct testabile)

2. Experiena direct a cercettorului reprezint a doua modalitate de stabilire a ipotezelor în cercetrile empirice. Cercettorul, descoper, prin intuiie, relaii între faptele i fenomenele observate, apoi, prin observaie, formuleaz ipotezele despre regularitatea probabil a producerii relaiilor i a cauzalitii fenomenelor i proceselor. (Chelcea, 2001) 3. A treia metoda de obinere a ipotezelor o reprezint analogia cu fenomenele din fizic, chimie, biologie. "Una din cele mai fertile ipoteze privind rezistent la persuasiune ­ ipoteza inoculrii, formulat de W.J.McGuire (1964) ­ a fost stabilit prin analogie cu strategia medical de sporire a rezistenei organismului la îmbolnvire, prin vaccinare. Analog, subiecii expui la o serie de argumente slabe, resping mai apoi argumentele puternice ale mesajelor contraatitudinale". (Chelcea, 2001,80) În legtur cu condiiile de validitate, S.Chelcea subliniaz ca ipotezele trebuie s se fondeze pe fapte reale, s fie verificabile (s utilizeze concepte operaionale), s fie specifice (s nu se piard în generaliti) i s fie "cu adevrat îndrznee" (ipoteza îndrznea i riscant face predicii despre fenomenele observabile înc necunoscute,

12

are un grad mare de generalitate explicând fapte sociale noi, sau are un coninut bogat, mai mare decât ceea ce se tia despre domeniul la care se refer). (Chelcea, 2001) În plus, ipotezele trebuie s fie formulate atât în termenii "dac... atunci..." (M.Grawitz, 1972), cât i în termenii "cu cât... cu atât..." (Chelcea, 2001). În fine, elaborarea ipotezelor depinde atât de condiiile praxiologice i de nivelul de dezvoltare al tiinei, cât i de calitile personale ale cercettorului.

1.3 Proiectarea cercetrii Metodele statistice reprezint un instrument de cercetare.. Nu putem obine niciodat mai mult decât am proiectat iniial. Erorile de proiectare a cercetrii induc invariabil erori de analiz i interpretare a datelor. Proiectarea unei cercetri necesit rspunsul la o serie de întrebri, dintre care cele mai importante sunt (Dowdy, i alii, 2004): · Ce tratamente sau condiii vor fi aplicate subiecilor în vederea testrii ipotezelor; · Care sunt variabilele de interes i cum vor fi acestea msurate; · La ce nivel de precizie vor fi efectuate msurtorile; · Care va fi lotul de subieci pe care se va desfura cercetarea. Orice cercetare necesit un plan de cercetare numit i design de cercetare. În urma acestui plan se stabilesc variabilele ce vor fi analizate i numrul de subieci necesar.

1.4. Efectuarea observaiilor Cel puin la nivel teoretic, un studiu nu trebuie s conin alte erori exceptând erorile aleatorii de msurtoare determinate de erorile instrumentelor de msur. În literatura de specialitate se vehiculeaz frecvent termenul de bias vorbinduse, chiar i la noi în ar, de studii biasate. Biasul reprezint tendina de afectare a msurrii unei variabile de ctre anumii factori externi (Dowdy, i alii, 2004). Exist surse de asemenea erori determinate de instrumente (erori de calibrare a instrumentului) de influena cercettorului (proiectarea unui interviu în care exist tendina sugerrii rspunsurilor) de efectele de halo (tendina unei evaluator de a fi

13

influenat de evalurile anterioare) sau chiar de condiiile atmosferice ori de subiecii înii. Imediat dup efectuarea observaiilor se impune inspecia datelor în vederea depistrii unor valori extreme, inconsistente cu celelalte date. Inconsistenele de acest tip vor fi analizate în vederea corectrii datelor sau a eliminrii acestora în cazul în care metodele de corecie i ajustare a datelor nu determin rezultate satisfctoare..

1.5. Interpretarea datelor Procesul de interpretare a datelor debuteaz, dup cum am afirmat, cu analiza inventarului statistic de baz. În urma acestui studiu se decide normalitatea sau lipsa de normalitate a unei distribuii, dup care se aleg testele statistice necesare analizei de date. Aplicarea testelor statistice se face în vederea verificrii ipotezei nule, proces prin care decidem dac datele experimentale sunt obinute în condiiile în care ipoteza de nul este adevrat. Dac diferena dintre ipoteza nul i datele experimentale nu se datoreaz întâmplrii (dac pragul de semnificaie este mai mic de valoarea stabilit 0,05) putem respinge ipoteza nul, în caz contrar ipoteza nul nu poate fi rejectat. Trebuie s reinei faptul c procedeele statistice nu demonstreaz nimic. Metodele statistice descriu probabilitatea cu care un eveniment apare într-o populaie. Poate exista doar un singur caz din zece miliarde de cazuri care s demonstreze acceptarea ipotezei nule. Prin metode statistice stabilim doar la ce nivel de încredere putem respinge ipoteza nul i nu putem demonstra niciodat falsitatea acesteia. Dup Dancey i Reidy (Dancey, i alii, 2002), majoritatea testelor statistice le utilizm pentru a face o inferen de la studiul pe un eantion spre caracteristicile populaiei. Deoarece caracteristicile populaiei poart numele de parametri, testele utilizate poart denumirea de teste parametrice. Pentru a putea îns utiliza testele parametrice, este necesar îndeplinirea simultan a unor condiii axiomatice. Dup aceeai autori, (Dancey, i alii, 2002) exist un numr de trei axiome necesare utilizrii testelor parametrice: · Axioma normalitii distribuiei. Distribuia scorurilor obinute de ctre subieci la variabilele analizate trebuie s fie o distribuie normal. În absena unei distribuii normale nu pot fi utilizate teste parametrice. Reamintim c utilizând

14

testele parametrice facem asumpia c media i abaterea standard reprezint indicatori reprezentativi ai tendinei centrale, respectiv împrtierii. Dac aceast asumpie este fals, întreaga logic a aplicrii testelor statistice va fi i ea fals. Dac distribuia nu este normal vor fi aplicate tehnici de normalizare a acesteia. Dac nici în acest caz nu reuim obinerea unei distribuii normale vor fi utilizate teste nonparametrice. · Axioma omogenitii varianelor. Reprezint o a doua asumpie important care postuleaz c variana populaiilor trebuie s fie aproximativ egal. Ca i în cazul primei axiome, nu putem ti dac variana populaiei este aproximativ egal i ne vom rezuma la studiul varianei eantionului sau lotului de cercetare. · Axioma scorurilor extreme. Cea de-a treia axiom postuleaz inexistena scorurilor extreme în distribuia statistic. Acest lucru este evident din raiuni ce in de utilizarea mediei. Autorii suscitai nu menioneaz îns o cerin important i anume cea a nivelului de msur. Evident, nu putem utiliza media i abaterea standard decât la variabile aflate la un nivel de msur cel puin de interval. Este absurd s vorbim de distribuie normal în cadrul variabilelor nominale sau ordinale.

1.6 Formularea concluziilor Formularea concluziilor reprezint etapa final a oricrei cercetri tiinifice i rezum întregul demers tiinific prezentat mai sus. Decizia luat va fi o decizie probabilistic i consistent cu datele experimentale. Dac pragul de semnificaie este mai mare decât pragul acceptat, atunci probabil ipoteza nul este adevrat i va trebui acceptat. În caz contrar putem respinge ipoteza nul. Ipoteza experimental nu poate fi respins sau acceptat. Singura decizie pe care o putem lua se refer la ipoteza de nul.

15

Metodologia cercetrilor sociologice. Metode, tehnici, procedee i instrumente de lucru. Etapele cercetrii sociologice. Strategii de cercetare.

3.1. Metodologia cercetrilor socio-umane.

Metodologia (grec. methodos = drum i logos = tiina) desemneaz tiina efecturii cercetrii. Este vorba despre « o disciplin general în care se dezvolt modalitile de realizare a cunoaterii tiinifice i privete ansamblul elementelor care intervin în cercetarea vieii sociale ». (I.Mrginean, 2000, 53) Dac iniial prin metodologie s-a îneles doar logica cercetrii (I.Fawcett, F.Downs, 1992), accepia actual tinde s confere metodologiei statutul de ramur a filosofiei, strâns legat de epistemologie, dei înc nu se poate vorbi despre o metodologie general. Exist doar metodologii particulare, cum este i metodologia cercetrii sociologice. (L.Vlsceanu, 1982, 15-21) Metodologia cercetrii sociologice reprezint o analiz a metodelor i tehnicilor aplicate în realizarea i finalizarea cercetrii sociale. Are un caracter normativ i formuleaz strategii de investigare, indic atât eventualele dificulti i neajunsuri, cât i cai de obinere a unor rezultate valide din punct de vedere tiinific.» (L.Vlsceanu, 1993, Dicionar de sociologie, 353-355) În accepia extins, metodologia este definit ca un domeniu al epistemologiei. Se realizeaz astfel o evaluare filosofic a tehnicilor precum i a aspectelor conceptuale, teoretice i de cercetare ale cunoaterii. În accepie restrâns metodologia se refer doar « la tehnicile i strategiile angajate în manipularea datelor, fr a se pune problemele validitii i ale adecvrii cercetrii ». (D.Jary, J.Jary, 1991) Principala surs de variaie a metodologiilor în practica social o constituie (conform I.Mrginean, 2000, 53-97) concepia teoretic în funcie de care sunt elaborate definiiile obiectului studiat. La aceasta se adaug formularea în timp de prescripii în legtur cu realizarea cercetrilor empirice, în condiii de diversitate opional. « Întrucât în sociologie nu exist înc o paradigm unic, ci structuri teoretice

16

alternative, care uneori sunt concurente, alteori complementare, fiecare teorie sociologic major a tins s-i formuleze propria metodologie. » (L.Vlsceanu, 1993) În literatura de specialitate exemplele sunt numeroase : E.Durkheim a formulat « regulile metodei sociologice », adecvate concepiei sale despre societate, M.Weber a construit o « metodologie concordant cu sociologia interpretativ » etc. În funcie de metodologia utilizat i finalitatea practic politica a discursului teoretic, Brian Fay (1975, în L.Vlsceanu, 1982) descrie trei orientri teoretice în sociologie : pozitiviste, interpretative i critice. Luând ca punct de plecare cile de producere a cunoaterii în tiinele sociale comparativ cu cele din tiinele naturii, Mircea Flonta (1981) evideniaz dou orientri metodologice dominante în tiinele sociale. Monismul metodologic reprezint, dup Flonta, poziia celor care afirm unitatea metodei tiinei i necesitatea de a orienta cercetarea în tiinele sociale dup criterii de raionalitate i tiinificitate degajate prin analiza metodei tiinelor teoretice ale naturii. La polul opus se situeaz dualismul metodologic, respectiv poziia acelor analiti care susin autonomia metodologic a disciplinelor sociale i istorice. În funcie de modelul teoretic general aplicat în vederea explicrii vieii sociale, C.Zamfir (1979) considera c analiza societii se poate face abordând, fie o strategie idealist, fie o strategie materialist. În sfârit, L.Vlsceanu (1982, 37-42) distinge tot în funcie de modelul teoretic general aplicat pentru explicarea vieii sociale, dou practici metodologice complementare : cea obiectiv si, respectiv, practica metodologic interpretativ. În cadrul practicii metodologice obiective se urmrete dezvoltarea sociologiei dup modelul tiinelor naturii : faptele i fenomenele sunt considerate ca obiecte i sunt explicate prin alte fapte sau fenomene sociale. Conceptele epistemologice principale ale poziiei metodologiei obiective sunt explicaia i predicia bazate pe analiza factorilor determinativi sau a cauzelor. Dei unitar la nivelul celor mai generale principii, practica metodologic « obiectiv » a evoluat de la pozitivism la operaionalism (dup deceniul al patrulea al secolului al XX-lea) apoi la empirism (in a doua jumtate a secolului al XX-lea) ca apoi s se consacre sub forma analizei structurale, analizei funcionale sau a analizei sistemice a socialului. Vom detalia aceste curente sociologice separat, în urmtorul capitol al crii.

17

În practica metodologic interpretativ « se pune accentul pe specificul subiectiv ireductibil al faptelor sociale, ceea ce implic necesitatea concentrrii analizelor asupra semnificaiilor investite i vehiculate de actorii sociali în interaciunile i situaiile lor sociale » (L.Vlsceanu, 1982, 98-90). Conceptele epistemologice principale sunt înelegerea i interpretarea semnificaiilor subiective ale comportamentelor situaionale, prin considerarea scopurilor i motivelor aciunii. Practica metodologic interpretativ, formulat de filosofia social neokantian i dezvoltat de sociologia interpretativ a lui Max Weber, a evoluat ctre interacionism simbolic (G.H.Mead, anii '30), sociologie fenomenologic (A.Schutz, anii '50) i etnometodologie (H.Garfinkel, anii '60). i acestor curente sociologice la vom acorda o atenie special în capitolul urmtor. În condiiile diviziunii abordrilor metodologice, consider Vlsceanu, analistul social « se confrunt, în realizarea i finalizarea unei cercetri, cu mai multe deschideri opionale, atât la nivelul postulrii sau construciei teoretice, cât i la cel al elaborrii proiectului unei investigaii. Deschiderile opionale îi apar în forma polarizat : pozitivare sau interpretare a datelor, individualism sau holism metodologic, obiectivitate sau implicare ideologica, filosofie sau tiina social. Aceste opiuni sunt uneori considerate nu ca polare, ci complementare. » (L.Vlsceanu, Dicionar de sociologie, 1993, 353-355) În capitolul al doilea al

acestei cri, consacrat teoriilor sociologice clasice i contemporane, vom sublinia principalele aspecte ale acestor deschideri opionale, aa cum au fost ele analizate de R.Boudon, L.Vlsceanu i A.Giddens. Pentru desfurarea cu succes a cercetrilor empirice referitoare la comportamentele colective i individuale, trebuie luate în considerare patru principii : (cf. Chelcea, 2001, 55-59) 1. Principiul unitii teoretic-empiric (cu alte cuvinte, cercetarea observaional, direct, trebuie s confere valoare de adevr intuiiei teoretice : un exemplu este acela al descoperirii planetei Neptun, intuit teoretic (în 1843 i 1846) a exista cu mult timp înainte de descoperirea ei practic). 2. Principiul unitii înelegere-explicaie pleac de la constatarea c, numai cunoaterea intuitiv a socialului nu este suficient, ea putând conduce la rezultate eronate. Acest principiu pune în discuie relaia dintre subiectul i obiectul cunoaterii

18

în tiinele sociale i comportamentale. R.Boudon (1969) subliniaz c « metoda comprehensiv, singur, nu este suficient în cercetarea sociologic, dar ea îi are aplicabilitate în tiinele socio-umane, valabilitatea ei variind de la o cercetare la alta » (în S.Chelcea, 2001, 57) Pentru a demonstra cum, uneori, intuiia ne conduce la rezultate eronate, S.Chelcea d urmtorul exemplu, citându-l pe Veyne (1971/1999, 118) : « Într-o anchet sociologic desfurat în Frana (1961) în rândurile populaiei de origine polonez s-a constatat c între ataamentul fa de tradiiile poloneze i integrarea în societatea francez exist o corelaie direct. Prin comprehensiune am fi fost tentai s credem c ataamentul fa de tradiiile din ara de origine reprezint un semn al slabei integrri în societatea de adopiune. Explicaia este alta : succesul integrrii imigranilor depinde de sprijinul acordat de grupele primare (familie, prieteni, vecini etc.). Ataamentul fa de tradiiile societii de origine arat c persoanele respective aparin grupelor primare, care sunt capabile s susin efortul de integrare a individului în societatea de primire. Chiar din cercetarea relatat deducem c a explica înseamn « a atribui un fapt principiului sau o teorie unei teorii mai generale ». În cazul nostru, faptul este integrarea, iar principiul dependena individului fa de grupul primar. (S.Chelcea, 2001, 57) 3. Principiul unitii dintre cantitativ i calitativ impune utilizarea convergent a metodelor statistice i cazuistice, folosirea unor metode deopotriv cantitative i calitative (de exemplu, analiza de coninut). 4. Principiul unitii judeci constatative-judeci evaluative presupune angajarea moral a cercettorului în sprijinul valorilor înalt-umaniste i a idealurilor naionale. I.Mrginean (2000, 54-97) concepe metodologia de cercetare pe câteva mari componente, respectiv : a) Componenta teoretic. Este componenta teoriei refereniale i a normativitii metodologice care s îndeplineasc rolul de ghid al cercetrii (prin sistemul conceptual specific) cât i în fazele de realizare i finalizare (interpretare, explicare, comunicare a rezultatelor). În ceea ce privete normativitatea metodologic ea constituie un « set de reguli ale unei bune cercetri... fiind destinat s realizeze un inventar de probleme ce trebuie rezolvate în efectuarea unei cercetri, precum i ca proceduri de rezolvare,

19

respectiv cum s acioneze » (Mrginean, 2000, 55). Prin conceperea normativitii metodologice se las o larg libertate cercettorului pentru a decide cum s realizeze o cercetare. Exist îns o singur condiie : s respecte codul deontologic profesional de efectuare a cercetrilor, ceea ce presupune calificare adecvat, corectitudine i obiectivitate. b) Componenta metodic. Este componenta metodelor, tehnicilor, procedeelor i instrumentelor de lucru, precum i a strategiilor de cercetare social. c) Componenta de natur epistemologic. Este componenta de evaluare a rezultatelor cercetrii i a construciei teoretice, în ultim instan de certificare a statutului tiinific al sociologiei. « A teoretiza înseamn, înainte de toate a ordona, a sistematiza rezultatele primare ale activitii de cunoatere, i apoi a integra teoriile pariale în teorii cu grad mai înalt de generalitate. » (Mrginean, 2000, 73) În acest sens, B.Glaser (1967) notific dou strategii de teoretizare. Prima, caut descoperirea (generarea) teoriei din date (Grounded Theory), fie c se are în vedere un anumit segment social (Substantive Theory) sau ansamblul vieii sociale (Formal Theory). În acest caz, analistul aplic metoda comparativ de analiz a diferitelor grupuri cu referire la un domeniu de interes. A doua strategie, const în verificarea teoriilor dinainte formulate, realizând testarea ipotezelor în condiii de

repezentativitate statistic. Între aceste dou strategii de teoretizare, R.Merton (1968) în « Social Theory and Social Structure », introduce noiunea de « teorie de rang mediu » îneleas drept un set de propoziii interrelaionate logic i de la care se pot deriva uniformiti empirice. Teoria de rang mediu se situeaz, subliniaz Merton, între detaliile elaborate în baza ipotezelor implicate în cercetarea de zi cu zi pe de o parte, i, pe de alt parte, teoriile generale ale sistemelor sociale. Teoria de rang mediu pleac de la idei simple (ipoteze specifice) care sunt testate pentru a fi confirmate/infirmate empiric. R.Merton sistematizeaz atributele teoriilor de rang mediu în cinci clase : a) Teoriile de rang mediu reprezint un set limitat de asumpii de la care sunt derivate ipotezele i confirmate în investigaia empiric; b) Dei au valoare explicativ independent, aceste teorii sunt integrate într-o reea mai larg de relaii ;

20

c) Sunt suficient de abstracte pentru a se ocupa de diferite sfere de comportament social i structuri sociale, trecând dincolo de generalizrile empirice ; d) Fac distincie între nivelurile macro i microsocial ; e) Sunt compatibile cu o varietate de sisteme de gândire sociologic i pot fi integrate în teorii generale. (Marginean, 2000, 73-75) Toate aceste cerine , consider Mrginean, sunt « dificil dac nu imposibil de atins în studierea fenomenelor sociale... Cert este c, pân în prezent, construciile formalizate, axiomatice, nu reprezint o practic semnificativ i nici eficien în sociologie ». (Mrginean, 2000, 74) Pentru c limbajul rmâne elementul construciilor teoretice, impreciziile sale au drept consecin definirea « relativ » a termenilor. Din aceast cauz, spune Mrginean, este nevoie de formalizare în tiinele socio-umane. În acord cu obiectivele cercetrilor, Fawcett i Downs (1992) identific trei tipuri de teorii : teorii empirice sau descriptive, teorii explicative, bazate pe analize corelaionale, i teorii predicative (ce presupun cercetri experimentale). Aa cum am mai menionat, ne vom ocupa de studiul teoriilor i al paradigmelor în tiinele socio-umane într-un capitol separat. S ne întoarcem îns la analiza realizat de L.Vlsceanu (1982) referitoare la metodologia cercetrii în tiinele socio-umane. Exist, spune Vlsceanu, patru clase de elemente ale metodologiei sociologice : a) enunurile teoretice fundamentale admise ca referine pentru structura paradigmatic a unei teorii i convertite în principii metodologice de orientare a abordrii realitii sociale ; b) metodele i tehnicile de culegere a datelor empirice (observaia, experimentul, ancheta) ; c) tehnicile i procedeele de prelucrare a datelor i informaiilor empirice de ordonare, sistematizare i corelare a acestora pentru fundamentarea deciziilor privitoare la semnificaiile lor teoretice ; d) procedeele de analiz, interpretare i construcie sau reconstrucie teoretic pe baza datelor empirice în vederea elaborrii de descrieri, tipologii, explicaii i predicii teoretice. (Vlsceanu, 1993, Dicionar de sociologie, 354) L.Vlsceanu preia i dezvolt analiza lui P.Lazarsfeld (1965) referitoare la temele metodologiei care, ar putea fi schematizate astfel :

21

1. delimitarea obiectului de studiu în cercetrile empirice, 2. analiza conceptelor (clarificarea înelesului acestora, corectitudinea definirii lor, analiza limbajului utilizat), 3. analiza metodelor i tehnicilor de cercetare (aici fiind inclus i respectarea regulilor de alctuire a instrumentelor de lucru), 4. analiza raportului metode-tehnici utilizate (aici Vlasceanu introduce conceptul de « raport optim de utilizare », 5. formalizarea raionamentelor. Concluzia lui L.Vlsceanu este aceea c putem vorbi de dou surse refereniale ale constituirii metodologiei sociologice. Prima surs o reprezint teoria sociologic : « teoria sociologic este scopul i premisa cercetrii ; metodologia este sistemul de norme, tehnici i metode prin care o teorie este testat, controlat i dezvoltat empiric » (Vlsceanu, 1982, 15-27). A doua surs o reprezint metodele i tehnicile de cercetare consacrate în istoria dezvoltrii sociologiei. -Propoziiile formulate la nivel teoretic se convertesc explicativ în principii metodologice. -Teoria, luat ca referin, sugereaz pe de o parte ipotezele sau problemele cercetrii, iar pe de alt parte metodele i tehnicile de investigare. -Prin analiza metodologic se reconstruiete în plan teoretic realitatea social. (Vlsceanu, 1982) S facem câteva precizri terminologice referitoare la înelesul conceptelor de metod, tehnic, procedeu i instrument de investigare. R.Caude (1964) definete metodologia ca fiind « tiina metodelor », tiina integrat a metodelor, « metoda fiind demersul raional al spiritului pentru descoperirea adevrului sau rezolvarea unei probleme ». Metodologia subsumeaz metodele. Metodele subsumeaz tehnicile de cercetare. Tehnicile subsumeaz procedeele de investigare iar procedeele subsumeaz instrumentele de investigare. Între toate acestea, spune L.Vlasceanu (1982), exist legturi de sub i supraordonare generate pe de o parte de gradul de abstractizare sau nivelul la care opereaz, iar pe de alta parte de raportul în care se afla cu nivelul teoretic.

22

Dac în privina accepiunilor date acestor termeni nu exista unanimitate, în ceea ce privete dispunerea lor pe poziii de supraordonare (respectiv ­ subordonare) sau în ceea ce privete diferentele de grad de abstractizare pe care îl presupun, acordul teoreticienilor este mai pronunat. S. Chelcea (1992, 25-30) spre exemplu, reprezint schematic relaia dintre caile de cercetare astfel:

Nivelul teoretic al cercetrii Metode Tehnici Procedee Instrumente de investigare Nivelul empiric al cercetrii

(Metodologie) M1 M2 ....................... Mn Metode T1 T2 ........................ Tn Tehnici P1 P2 P3 .................. Pn Procedee I1 I2 I3 I4 ............... In II Instrum.de investigare

Metoda (grec. methodos = cale, mijloc, mod de expunere) reprezint, în tiinele sociale modelul de cercetare, sistemul de reguli i principii de cunoatere i de transformare a realitii obiective. În tiinele socio-umane, termenul de metoda se folosete în accepiuni foarte variate, asociindu-i-se când un sens prea larg (metoda statistic, metoda experimental), când unul prea îngust .(Chelcea, 2001, 48) M.Grawitz (1972, 18) remarca faptul c în tiinele umane, noiunea de metoda este ambigu, utilizându-se fie la singular (metoda comparativ, etc.), fie la plural (metode de culegere a datelor, etc.) Gândirea metodic asigur coerena logic intern i concordana imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectiva. Metoda este utilizata în funcie de o metodologie i presupune ,,înlnuirea ordonat a mai multor tehnici" (Friedman, 1961, 44) care, la rândul lor, vor fi operaionalizate în moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor concrete de investigare. Spre explicitare, drumul de la teoretic la empiric sau traseul operionalizrii este lmurit de S. Chelcea în urmtorul exemplu: ,,dac ancheta reprezint o metod, chestionarul apare ca tehnic, modul de aplicare... prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista propriu-zis de întrebri (chestionarul tiprit) ca instrument de investigare''. La fel am putea detalia i în ceea ce privete metoda observaiei în cazul unei anchete de explorare: ca tehnic ar putea figura în acest caz ,,observaia

23

participativ'', un procedeu pentru acest tip de observaie ar fi modalitatea de înregistrare a datelor iar ca instrument de investigare ­ ghidul de observaie. Aprut sub presiunea unor insuficiene ale funcionrii socialului, sociologia a evoluat prin proliferarea metodelor pân la a-i contura metodologii de investigare bazate pe o anumita concepie epistemologic. Numrul metodelor fiind foarte mare, se impune utilizarea unor criterii de grupare prin care s se surprind apropierea sau convergena lor. Dup criteriul temporal, J.C.Plano (1993, 97) vorbete de metode longitudinale sau ,,viziunea în lungime'' (biografia, studiul de caz, studiile panel etc.) i metode transversale sau ,,viziunea în lime'' (observaia, ancheta, testele etc). Dac se cerceteaz, exemplific autorul, performanele academice ale unui grup de studeni se poate recurge la metoda longitudinal, ceea ce presupune cercetarea aceluiai grup pe toat durata colegiului sau facultii ori se poate folosi metoda transversal ceea ce înseamn cercetarea simultan a mai multor grupuri ­ câte unul pentru fiecare an de studiu. Prin metoda longitudinal studiul se va termina în câiva ani în timp ce, prin metoda transversal, studiul se încheie într-un singur an. Dup criteriul funciei îndeplinite (I.Coanda, 1987, 202-203) în procesul cercetrii putem vorbi de: a) metode de proiectare a cercetrii (eantionarea, operaionalizarea conceptelor etc.); b) metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.); c) metode de analiz i interpretare (scalarea, analiza factorial, comparaia, analiza de coninut etc.). Dup criteriul credibilitii datelor (V.Miftode, 1982, 59) obinute în cercetare se poate face distincia între metode principale i metode secundare. Primele (observaia, experimentul, documentarea) ofer informaii cu valoare de fapte i înlesnesc o cunoatere predominant sociologic iar secundele (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica scalelor, tehnica testelor, tehnica sociometric) ofer informaii cu valoare de opinie i permit o cunoatere predominant psihosociologic. Metodele sociologiei ar putea fi clasificate i dup alte criterii: numrul unitilor sociale luate în studiu (metode statistice i metode cazuistice), dup gradul de corelare

24

i asociere în cercetare, dup gradul de implicare a cercettorului în provocarea manifestrilor socialului .a.m.d. Indiferent de varietatea tipurilor de metode, spune acelai J.Plano, metoda tiinific presupune urmtoarele momente: a) ,,identificarea clar a problemei ce trebuie cercetat; b) formularea unei ipoteze ce exprim o relaie între variabile; c) raionare deductiv atent în ceea ce privete ipoteza pentru a investiga implicaiile problemei: stabilirea tehnicilor i procedeelor aferente; d) culegerea de date pentru testarea empiric a ipotezei; e) analiza cantitativ i calitativ a datelor; f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei" (J.Plano, 1993, 96). Septimiu Chelcea (2001, 48-50) clasific metodele în funcie de patru criterii: a) Astfel dup criteriul temporal distingem între metodele transversale (care urmresc descoperirea relaiilor între laturilor, aspectele, fenomenele i procesele social-umane la un moment dat, cum ar fi, de exemplu, observaia, ancheta sociologic, etc.) i metode longitudinale (care studiaz evoluia fenomenelor în timp: biografia, studiul de caz, anchete Panel). b) Dup criteriul reactivitii (respectiv al gradului de implicare al cercettorului asupra obiectului de studiu), distingem între metodele experimentale (precum experimentul sociologic, experimentul psihologic), metode cvasiexperimentale (ce includ ancheta, sondajul de opinie, biografia social provocat, etc.) i metode de observaie (studiul documentelor sociale). c) Dup numrul unitilor sociale luate în studiu, distingem între metodele statistice ce presupun investigarea unui numr mare de uniti sociale (ca de exemplu, sondajul de opinie, ancheta sociologic, etc.) i metodele cazuistice ce se refer la studiul integral al câtorva uniti sau fenomene socio-umane (biografia, monografia, etc.). d) În sfârit, dup locul ocupat în procesul investigaiei empirice distingem între metodele de culegere a informaiilor (cum sunt cele de înregistrare statistic, studiul de teren, anchete), metodele de prelucrare a informaiilor (metode calitative i metode cantitative) i metodele de interpretare a

25

datelor cercetrii (ne referim la metodele comparative, metodele interpretative, etc.) A.Giddens (2001, 589) distinge ca metode principale folosite în sociologie: munca de teren (sau observaia prin participare), anchetele (prin chestionare standardizate i chestionare cu întrebri deschise), cercetarea documentar (prin analize istorice i combinare comparativ) i experimentul. Iat care sunt, schematizate, avantajele i limitele utilizrii acestor metode în cercetarea sociologic. Patru dintre principalele metode folosite în cercetarea sociologic

Metode de cercetare

Avantaje

De obicei produce informaii mai bogate i mai detaliate decât alte metode. Ofer cercettorului flexibilitatea de a modifica strategii i de a urma noi indicii.

Limitri

Informaiile pot fi folosite doar pentru studierea unor grupuri sau comuniti relativ mici. Descoperirile se pot aplica doar grupurilor sau comunitilor studiate: nu se poate generaliza, pe baza unui singur studiu de munc în teren. Materialul strâns poate fi superficial; acolo unde un chestionar este standardizat, pot fi fcute observaii pe baza deosebirilor importante dintre punctele de vedere ale celor care rspund. Rspunsurile pot reflecta ceea ce oamenii susin c cred, nu ceea ce cred ei cu adevrat. Cercettorul este dependent de sursele care exist i care pot fi doar pariale. Izvoarele pot fi greu de interpretat, din punctul de vedere al msurii în care reprezint tendinele reale, cum ar fi în cazul unor statistici oficiale. Multe aspecte ale vieii sociale nu pot fi aduse în laborator. Rspunsurile celor studiai pot fi afectate de situaia lor experimental.

Munca de teren

Ancheta

Face posibil culegerea eficient de date despre mulimi mari de indivizi.

Cercetarea documentar

Experimentul

Poate oferi izvoare de materiale detaliate, precum i date despre numere mari, în funcie de tipul de documente studiate. Este deseori esenial atunci când un studiu este, fie complet istoric, fie are o dimensiune istoric definit. Influena unor variabile specifice poate fi controlat de ctre investigator. De obicei este mai uor de repetat pentru cercettorii ulteriori.

(sursa : A.Giddens, 2001, 589)

O metod proprie de cercetare pentru tiina sociologiei este propus de Petre Andrei (1975, vol.2, 352-362) : când vorbim despre obiectul de studiu al sociologiei, "societatea în unitatea i diversitatea laturilor sale, în integralitatea sa", "în nici un caz nu se mai poate vorbi despre întrebuinarea metodei naturaliste în explicarea vieii sociale". Pentru tiina sociologiei, susine Andrei, "metoda cea mai adecvat nu poate fi decât cea integralist, cu ajutorul creia se studiaz orice proces i fenomen social prin prisma totului social, prin raportarea acestuia la viaa social în integralitatea sa." (Andrei, 1975, 352-362) Metoda integralist este determinat, în concepia lui Andrei, de faptul c viaa social este mult mai complex decât natura, "mult mai schimbtoare decât aceasta".

26

Tehnica (grec. tekne = procedeu) este definit drept "ansamblu de prescripii metodologice (reguli, procedee) pentru o aciune eficient, atât în sfera produciei materiale, cât i în sfera produciei spirituale (tehnici de cunoatere, de calcul, de creaie), precum i în cadrul altor aciuni umane (tehnici de lupt, sportive, etc.)" (Dicionar de filosofie, 1978, 692). Definiia dat termenului de "tehnica" utilizat în tiinele sociale i comportamentale este ambiguu pentru c, nu întotdeauna se fac distinciile cuvenite între metode i tehnici sau tehnici i procedee. În majoritatea cazurilor, pentru depirea dificultii de identificare a metodelor si, respectiv, a tehnicilor de cercetare, lucrrile apar sub titlul "Metode i tehnici" (Chelcea, 2001, 49). Ignorând polemicile, Chelcea (2001, 49-50) definete tehnicile de cercetare subsumate metodelor ca referitoare la demersul operaional al abordrii fenomenelor de studiu. Aceleiai metode îi sunt subordonate mai multe tehnici. Fiecare tehnic poate fi aplicat în modaliti diferite. Procedeul este definit drept "maniera de aciune", de utilizare a instrumentelor de investigare. Instrumentele de investigare, la rândul lor, sunt unelte materiale de care se folosete analistul pentru cunoaterea tiinific a fenomenelor (fia de înregistrare, aparat, etc.) "Metodele, tehnicile, procedeele i chiar instrumentele de investigare, se subsumeaz perspectivei teoretico-metodologice, astfel încât autonomia lor nu este decât relativ" (Chelcea, 2001, 50). Recurgerea la o modalitate sau alta de cercetare ine, de adecvarea ei la specificul domeniului i la obiectivele urmrite. Respectarea cerinei adecvrii privete toate elementele, fie acestea metode, tehnici i procedee de lucru, fie forme de instrumente de cercetare. Totodat, este posibil s utilizm mai multe metode, tehnici, procedee i instrumente în studiul aceluiai domeniu.

3.2. Procesul de cercetare. Etapele cercetrii sociologice.

27

Procesul de cercetare cuprinde , dup A.Giddens, mai multe trepte distincte care încep din momentul declanrii investigaiei i sfâresc atunci când descoperirile ei devin disponibile în forma scris. (Giddens, 2001, 577-600) Iat cum schematizeaz A.Giddens etapele procesului de cercetare: 1. Definirea problemei: alegerea temei de cercetare. "Cea mai bun cercetare sociologic începe cu probleme care reprezint, totodat, i enigme (adic, n.n.) ... un spaiu gol în "înelegerea noastr" (Giddens, 2001, 579) Din ce motiv se schimb schemele de credin religioas? Din ce cauz femeile sunt slab reprezentate în posturile cu un statut înalt? etc. Problemele de cercetare pot fi sugerate de lipsurile din literatura existent, de dezbateri teoretice sau de aspecte practice din lumea social. 2. Revizuirea dovezilor sau trecerea în revist a bibliografiei. Cercettorul trebuie s se familiarizeze cu cercetrile existente referitoare la subiect. 3. Clarificarea problemei prin formularea ipotezei. Ce vrei s probezi? Care este relaia dintre variabile? Dac cercetarea se vrea eficient, ipoteza trebuie s fie formulat în aa fel încât materialul faptic s ofere dovezi care, fie o vor susine, fie o vor infirma. 4. Selectarea planului de cercetare prin alegerea uneia sau a mai multor metode de cercetare (experiment, studiu, observaie, folosirea izvoarelor existente). Alegerea depinde de obiectivele globale ale studiului, precum i de aspectele comportamentului ce urmeaz a fi analizat. 5. Efectuarea cercetrii: strângerea datelor i înregistrarea informaiilor. 6. Interpretarea rezultatelor: prelucrarea implicaiilor datelor adunate. 7.Raportarea descoperirilor prin redactarea raportului de cercetare. Care este semnificaia lor? În ce fel se relaioneaz cu descoperirile anterioare? De regul publicat sub form de articol sau carte, raportul de cercetare ofer informaii precise referitoare la natura cercetrii cutând, în acelai timp s justifice concluziile rezultate. Multe dintre rapoarte indic i întrebrile la care nu s-au dat înc rspunsuri, sugerând astfel posibile cercetri ulterioare. Citându-l pe R.Mucchieli, S.Chelcea (Note de curs, Univ.Buc., 1991) consider c, într-o investigaie sociologic trebuie urmate urmtoarele etape: I) Determinarea obiectului investigaiei.

28

Aceasta presupune parcurgerea a cinci pai obligatorii: A) Determinarea obiectului se va face în raport cu ideea i scopul declarat al iniiatorilor investigaiei i cu metodologia cercetrii, inând cont totodat i de factorii tehnici (nivelul de calificare al personalului de cercetare i al personalului auxiliar, precum i de termenul calendaristic al investigaiei ­ acordm o treime din timp muncii de teren, iar dou treimi muncii de prelucrare. R.Boudon distinge trei categorii de probleme sociologice ce pot face obiectul unei investigaii: a) Studiul societilor globale. Acestea pot fi investigate fie sub raportul schimbrilor sociale (aa cum au fcut E.Durkheim i M.Weber), fie din punct de vedere al sistemului social însui (ca în cazurile lui T.Parsons i G.Murdock); b) Studiul segmentelor sociale, respectiv a indivizilor în contextul social concret în care sunt situai (este cazul cercetrii lui Stouffer); c) Studiul unitilor naturale, a grupelor, instituiilor, comunitilor (este cazul cercetrilor lui F.White, M.Crozier). S.Chelcea adaug acestei liste de probleme sociologice ce pot face obiectul investigaiei sociologice, înc dou clase de probleme: d) Studiul fenomenelor actuale, cum ar fi adaptarea la munca industrial a populaiei din mediul rural, integrarea tineretului, etc. e) Studiul structurii sociale, a mobilitii i omogenitii sociale, precum i al sistemului de statusuri i roluri sociale. B) Definirea operaional a conceptelor sociologice, cu alte cuvinte, traducerea conceptelor în "evenimente observabile". Scopul definirii operaionale este acela de a lega semnele indicatoare ce apar la nivelul observaiei i experimentului de semnele convenionale sau simbolurile ce apar la nivelul construciilor teoretice. Definirea operaional permite numrarea i msurarea evenimentelor (cu condiia obligatorie a specificrii procedeului i al materialelor utilizate pentru asigurarea repetabilitii msurrii). C) Operaionalizarea propriu-zis a conceptelor sociologice. Aceasta presupune gsirea indicatorilor sociologici i gruparea lor în dimensiuni. Definim indicatorul ca fiind semnul exterior, observabil, msurabil, care se afl fa de indicat fie într-un raport de coresponden total, fie de corespondena sociologic. Prin utilizarea

29

corect a indicatorilor se asigur traducerii conceptelor sociologice în concepte operaionale un grad înalt de validitate. D) Articularea indicatorilor într-un sistem printr-o selecie atenta. Sunt reinui doar indicatorii necesari i suficieni, stabilindu-se puterea lor de respingere, puterea lor de coninere i, respectiv, puterea lor de discriminare. E) Construcia indicilor reprezint ultimul pas în determinarea obiectului investigaiei sociologice. În construirea indicilor trebuie s fie urmate etapele: a) fixarea condiiilor în care indicatorul trebuie s ia valori maxime; b) normalizarea intervalului de variaie (fixat între"0 i 1" sau "-1 i +1" sau de la "0 la 100" sau "-100 la +100"); c) precizarea ordinii valorilor în interiorul intervalului de variaie. II) Preancheta. Este a doua etap major din investigaia sociologic. Are ca scop fixarea obiectivelor i const în analiza logic amnunit a ipotezelor posibile, selectându-se ipotezele verificabile. În cadrul preanchetei se estimeaz costul întregii investigaii; se stabilete termenul calendaristic de încheiere a cercetrii; se prevd dificultile din teren legate de desfurarea investigaiei i, nu în ultimul rând, se studiaz bibliografia aferent problemei de cercetat. III) Stabilirea obiectivelor i formularea explicit a ipotezelor cercetrii. În aceast faz a cercetrii trebuie explicat scopul cercetrii precum i rezultatele ce se prevd a fi obinute. Aa cum am precizat într-un capitol anterior, ipoteza reprezint enunul relaiei cauzale într-o form ce permite verificarea empiric (Th. Caplow). Altfel spus, ipoteza este explicaia plauzibil ce urmeaz a fi verificat de materialul faptic, putând fi confirmate sau infirmate parial sau total (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc.,1991). Calea de stabilire a ipotezelor este urmtoarea (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc.,1991): considerm teoria sociologic drept un sistem de ipoteze confirmate cu nivel maxim de generalitate. Din aceasta deducem ipotezele de nivel intermediar (teoriile cu raz medie de generalitate), urmând ca din ultima categorie menionat s extragem ipotezele de lucru, respectiv cele de nivel minim, direct testabile prin cercetare empiric.

30

Ipoteze de nivel maxim (t. sociologica)

1

Ipoteza

indirect

testabil.

Ipoteze de nivel intermediar (t. cu raza medie) Ipoteze de nivel minim (ip. de lucru) 3a

2

Ipoteza indirect testabil.

3c ...3n

3b

Ipoteze

direct

testabile.

Date empirice

Sursa: (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc., 1991)

Facem urmtoarea precizare: în formularea ipotezelor ce urmresc testarea relaiei dintre variabile, trebuie precizat ce fel de legturi considerm c exist între fenomene: de prezen, de absen sau de modificare a caracteristicilor. Ipotezele de lucru trebuie formulate în termenii "dac... atunci..." sau "cu cât... cu atât...". IV) Stabilirea universului anchetei, respectiv stabilirea populaiei de referin care va fi investigat i asupra creia vor fi extinse rezultatele investigaiei sociologice. De la caz la caz, universul anchetei va fi mai mult sau mai puin lrgit. V) Alctuirea eantionului, pornind de la unitatea de eantionare cea mai adecvat (individ, grup, etc.) precum i de la cadrele de eantionare disponibile (liste nominale, etc). Trebuie studiat aici atât problema mrimii eantionului, cât i cea a probabilitilor de eroare (se admit erori de 4-6%, ceea ce permite cercettorului s lucreze cu eantioane de la 500 la 2000 de persoane). Un studiu realizat de G.Gallup în S.U.A. a artat c, la nivelul întregii populaii de referin, probabilitatea de eroare scade astfel: dac la un eantion de 100 de persoane probabilitatea de eroare este de 15%, la un eantion de 900 de persoane, ea este de 5%. Pentru un eantion de 10.000 de persoane, probabilitatea de eroare scade la 1.5%. Cu alte cuvinte, cu cât volumul eantionului este mai mare, cu atât probabilitatea de eroare este mai mic.

31

Pe poziie adversativ, J.Stoetzel face precizarea c ansa de eroare depinde numai de tehnica de eantionare i de volumul eantionului, i nu de raportul mrimea eantionului ­ universul anchetei. Este, deci, important mrimea eantionului i nu ponderea eantionului din populaia investigat. În funcie de problematica investigaiei, de existen unei baze de sondaj convenabile (fiiere, liste, instrumente de cercetare), precum i în funcie de costul anchetei, cercettorul alege un model de eantionare (eantionare aleatoare simpl, eantionare aleatoare stratificat, eantionare Panel, eantionare pe cote, randomizare, etc.). VI) Alegerea tehnicilor de cercetare în funcie de metodologia cercetrii. Metoda de investigare este determinat atât de adecvarea tehnicilor la scopul propus (tehnicile trebuie corelate pentru ca fiecare dintre ele are limite), cât i de accesibilitate i costuri. De exemplu, alegând chestionarul ca tehnic de cercetare, este important s tim c acesta trebuie "dublat" prin tehnica observaiei directe i prin tehnica observaiei indirecte (respectiv de cercetare a documentelor). Trebuie s atragem atenia în acest punct al descrierii investigaiei sociologice, asupra posibilitii apariiei fenomenului de serendipitate. În sociologie,

serendipitatea este un procedeu metodic de observare colateral a acelor manifestri, fenomene sau evenimente care sunt sau par neanticipate sau ciudate, dar care au efecte strategice în contextul unui proiect de cercetare. Accentul este pus pe posibilitile de descoperire, din întâmplare sau datorit perspicacitii, a unor rezultate importante care nu erau iniial cutate (de aceea se numesc rezultate sau descoperiri serendipitale). (sursa: Dicionar de sociologie, 1993, 539) R.Konig consider c cel mai periculos rezultat serendipital este cel obinut de cercettorul instruit: "Nu observaia naiv a unui observator naiv, ci, dimpotriv observaia naiv a unui observator instruit constituie serendipity-pattern" (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc., 1991) VII) Pretestarea instrumentelor de cercetare (ancheta-pilot), este etapa standardizrii instrumentelor de investigare (stabilirea lor exacta). Adecvarea tehnicilor de cercetare la obiectul de cercetat i la metodologia cercetrii reprezint garania validitii concluziilor. De exemplu, pretestarea chestionarului demonstreaz

32

accesibilitatea limbajului i a terminologiei folosite. Prin pretestare a instrumentului de cercetare se obin informaii referitoare la imaginea pe care i-o formeaz cel ce rspunde cu privire la problematica cercetrii i la instrumentul de cercetare utilizat. Pretestarea se realizeaz asupra unor persoane care nu vor intra, ulterior, în eantionul calculat, dar care prezint aceleai caracteristici cu cele ale persoanelor ce alctuiesc universul anchetei. VIII) Definitivarea instrumentelor de cercetare, reprezint etapa de finalizare a instrumentelor de cercetare (finalizarea elementelor de coninut, punerea în pagin). IX) Aplicarea în teren a instrumentelor de cercetare. X) Prelucrarea datelor i a informaiilor obinute. Informaiile obinute din aplicarea în teren a instrumentelor de cercetare sunt clasificate, înseriate i pregtite pentru prelucrarea matematic. Prelucrarea presupune codificare i tabulare. Codificarea datelor este operaia de atribuire fiecrei categorii de informaii a unui numr sau liter. În cadrul codificrii, informaiile se condenseaz, se sistematizeaz i se normalizeaz. Codificatorul face analiza i interpretarea informaiilor cu scopul încadrrii lor în categorii exclusive. Se ridic aici mai multe probleme legate de codificare, i anume cele referitoare la validitatea, fidelitatea i sensibilitatea codurilor. Tabularea (manual, mecanic sau electronic) se refer la prezentarea datelor codificate sub forma tabelelor în vederea totalizrii frecvenei lor de apariie. XI) Analiza rezultatelor obinute din etapele anterioare ale investigaiei sociologice. În aceast etap se urmrete, ca în raport cu datele codificate obinute din investigaie, s se confirme sau s se infirme ipotezele avansate. XII) Redactarea raportului de cercetare. Un raport de cercetare, corect întocmit, trebuie s cuprind: o introducere în problema studiat; un scurt istoric al proiectului de cercetare; un rezumat al cercetrilor anterioare; o reformulare clar a problemei; redarea complet a procedeelor utilizate pentru culegerea i prelucrarea informaiilor; prezentarea detaliat a rezultatelor i un rezumat al interpretrii rezultatelor. (S.Chelcea, Note de curs, Univ.Buc., 1991)

33

Th.Caplow (1970) subliniaz c evaluarea cercetrilor sociologice trebuie fcut în raport cu un sistem de criterii bine puse la punct. Este necesar, spune Caplow, s se elaboreze grile de evaluare care s cuprind: a) problema cercetat ­ cercetm importana problemei pe o gril de evaluare de la foarte semnificativ, la semnificativ, la puin semnificativ, la nesemnificativ. b) tehnica utilizat ­ se fac analize cu privire la reprezentativitatea eantionului, la gradele de utilizare sau de insuficien ale instrumentelor. c) rezultatele obinute ­ analiza subliniaz cât de complete sau incomplete sunt rezultatele investigaiei în raport cu obiectivele propuse. d) interpretarea rezultatelor ­ analiza concludentei cercetrii din punct de vedere al rezultatelor teoretice (pe o scal de la teoretic la instructiv), sau al rezultatelor practice (pe o scal a utilitii, de la foarte utile la utile i respectiv inutile). Înainte de a încheia acest capitol, ne simim datori s atragem atenia asupra unei dileme etice cu care, deseori, cercetarea sociologica îl supune pe investigator. Dilemele etice se pot ivi acolo unde subiecii cercetrii sunt supui unor tehnici ce au în vedere înelarea de ctre cercettor, fie atunci când publicarea descoperirilor cercetrii ar putea avea influene duntoare asupra sentimentelor sau vieii celor studiai. La aceste probleme nu exist o soluie satisfctoare pe de-a-ntregul, dar toi cercettorii trebuie s fie ateni la dilemele care apar.

3.3. Strategii de cercetare. D.Miller (1991) elaboreaz trei modele de cercetare sociologic în funcie de natura problemei, scopul cercetrii, teoria ghid i tehnicile adecvate: a) Cercetarea fundamental (pur) are ca obiectiv obinerea de cunotine noi i dezvoltarea teoriei. Metodologia sa are valoare general . b) Cercetarea aplicativ este orientat spre analiza problemelor sociale i spre determinarea de soluii pentru rezolvare (contribuie la fundamentarea procesului decizional). c) Cercetarea evaluativ const în determinarea efectelor diferitelor aciuni întreprinse în societate (evaluarea de impact i evaluarea normativ). În ceea ce privete strategiile de cercetare social, I.Mrginean (2000, 57-96) distinge între strategii experimentale i neexperimentale; strategii comparative i

34

noncomparative; strategii cu o singur metod sau cu mai multe metode; studii de caz (monografii) sau ale fenomenelor de mas; longitudinale sau transversale; cu interaciunea cercettor-subiect (obtrusiv) i fr interaciune; interactiv (se confer un rol activ subiectului în definirea cercetrii) i noninteractiv. Clasificarea strategiilor din perspectiva cuplului calitate ­ cantitate este cea mai controversat. Dei în cercetarea cantitativ se utilizeaz ca metod observaia extern iar ca tehnic interviul structurat, în timp ce în cercetarea calitativ se face apel la observaia participativ, ca metod, i la interviul nestructurat, ca tehnic, I.Mrginean (2000) consider c nu trebuie admis o "ruptur" între ele. "Nevoia de cunoatere cât mai adecvat a realitii sociale ar trebui s conduc la combinarea celor dou strategii... Este de ateptat ca unele cercetri s fie mai pronunat calitative, iar altele mai pronunat cantitative, dar nu este de acceptat ca ele s fie exclusiv cantitative sau exclusiv calitative, pentru c vor fi unilaterale." (Mrginean, 2000, 61) În ultim instan, subliniaz I.Mrginean, interdependena determinrilor calitative i a celor cantitative este mai mult evident pentru c, dac studiile calitative contribuie la evidenierea naturii fenomenelor (rmânând îns la un nivel descriptiv), studiile cantitative permit determinarea parametrilor specifici

manifestrilor fenomenelor (frecvena, probabilitate, intensitate). Disputa cantitativ ­ calitativ în strategiile de cercetare transcede grania sociologiei : cea mai mare opoziie privind opiunea bilateral cantitativ ­ calitativ a cercetrii vine din partea analitilor politici, antropologilor i etnografilor. Opiunea unilateralitii în favoarea calitii în cercetare este determinat i de costul demersului tiinific (opiunea cantitativ presupune un buget mare i un personal numeros). În concluzie, în funcie de natura informaiilor de care avem nevoie la un moment dat, fie c sunt cantitative sau calitative, trebuie s optm pentru modaliti adecvate de cercetare, atât pentru înelegerea datelor, cât i pentru analiza lor.

35

DOCUMENTELE JURIDICE SI NONJURIDICE ÎN CERCETAREA SOCIOLOGICA

Cercetarea documentelor sociale ­ cale directa de cunoastere a vietii dreptului. Este unanim cunoscut faptul ca cercetarea sociologica a dreptului se realizeaza, în primul rând, pe calea observarii directe a fenomenelor juridice. Dar, întrucât dreptul ca fenomen social are o îndelungata istorie si o foarte larga paleta de manifestari, multe aspecte ale vietii sale scapa acestei metode de cunoastere. În aceste conditii, cercetarea documentelor juridice si a celor nejuridice se constituie într-o cale indirecta, cu caracter complementar, de cunoastere a dreptului . Orientarea sociologiei dreptului spre cercetarea unor izvoare de acest fel se justifica si prin aceea ca, în ultima instanta, asa dupa cum arata Charles Seignobos, un document reprezinta ,,o urma lasata de un fapt".1 Sau, dupa cum observa profesorul Jean Carbonnier, ,,un document fara a avea prin el însusi nimic juridic, poate sa contina un mesaj interesant pentru sociologia dreptului".2 Multitudinea manifestarilor dreptului în cadrul societatii umane a condus, de-a lungul timpului, la acumularea unui volum impresionant de documente sociale relative la viata acestuia. Ori, asa stând lucrurile, cercetarea documentelor juridice si nonjuridice, desi este o cercetare indirecta, ne ofera posibilitatea reconstituirii vietii trecute si a descrierii unor fenomene si procese contemporane din perimetrul dreptului. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul ca utilizarea

documentelor în cercetarile de sociologia dreptului asigura o diversificare a informatiilor, iar nu de putine ori, acestea reprezinta singurele surse de informare asupra unor aspecte ale vietii juridice ce s-a petrecut, uneori, cu mult timp în urma, în anumite comunitati umane sau societati. Spre deosebire de istoricul dreptului, care, pentru cunoasterea vietii juridice se serveste cu precadere de documente juridice oficiale, sociologul dreptului utilizeaza ca surse de informare specifice cercetarii sociologico-juridice atât documentele de natura juridica, cât si cele de factura nonjuridica, dar care au calitatea de a contine

1 2

Charles Seignobos, La méthode historique appliquée aux sciences socials, Félix Alcan, Paris, 1901, p.17. Jean Carbonnier, Sociologie juridique, Presses Universitaires de France, Paris, 1978, p.263-264.

36

anumite informatii relative la viata dreptului, fie ca acestea sunt documente oficiale sau neoficiale, publice sau personale, documente scrise sau nescrise (obiecte, fotografii, desene, înregistrari audio sau video, filme etc.). Cercetarea documentelor juridice si nonjuridice întâmpina greutati mai mici sau mai mari în functie de apartenenta acestora la un tip sau altul de societate. De regula sunt luate în calcul trei tipuri de societati: societatile contemporane de tip modern; societatile contemporane de tip arhaic si, în fine societatile disparute.3 În societatile contemporane moderne, cercetarea se poate realiza cel mai usor, întrucât sursele documentare juridice, cât si cele nonjuridice exista din abundenta si într-o larga varietate. Mai mult decât atât, în ceea ce priveste existenta unora dintre ele se constata chiar o supraabundenta, fapt care, de multe ori, creeaza reale dificultati sociologului în selectia acestora. Fara doar si poate ca cele mai numeroase si, în acelasi timp, cele mai importante, sunt documentele juridice si nonjuridice scrise. De aceea, atentia cercetatorului se va îndrepta, cu precadere, spre analiza acestor tipuri de documente. Dar, acest fapt nu exclude, ci, dimpotriva, impune orientarea cercetarii si spre alte tipuri de documente sociale, precum sunt emisiunile radio si t.v., filmele documentare si artistice, fotografiile, înregistrarile audio si video, sit-urile de pe Internet, benzile desenate etc. Utilizarea de catre sociologul dreptului a documentelor juridice si nonjuridice nescrise va asigura o diversificare a informatiilor ce prezinta interes pentru mai buna cunoastere si corecta surprindere a diferitelor aspecte ale vietii juridice contemporane dintr-o societate sau alta, dintr-o comunitate sau alta. În ceea ce priveste societatile primitive din zilele noastre, etnologia juridica a demonstrat ca si acestea au un drept al lor, care, chiar daca se afla într-o forma rudimentara sau într-un stadiu incipient, nu este diferit de dreptul nostru actual. Se pune întrebarea daca este important sa cunoastem acest drept. Asa cum preciza H. Lévy-Bruhl, în ceea ce priveste utilitatea cunoasterii dreptului societatilor primitive , raspunsul nu poate fi mai putin pozitiv ca acela ce priveste existenta unui drept în cadrul acestor societati.4 Un sociolog al dreptului nu trebuie sa faca discriminari în ceea ce priveste sistemele juridice ale diferitelor tipuri de societati: în ochii sai, toate trebuie sa fie, în mod egal, îndreptatite de a fi cercetate, fie ca au apartinut unor

3 4

Henri Lévy-Bruhl, Sociologie du droit, Presses Universitaires de France, Paris, 1971, p.98. Ibidem, p.104.

37

societati primitive mai apropiate sau mai îndepartate în timp sau în spatiu, fie ca au guvernat viata unor societati de mult apuse, fie ca reprezinta o parte integranta a societatilor moderne din zilele noastre. Autorul francez adauga faptul ca ,,drepturile primitive prezinta trasaturi interesante"5 si datorita acestui fapt ele nu trebuie excluse din preocuparile invesatigationale empirice ale sociologiei juridice. Desi cercetarea lor face obiectul unui studiu al etnologiei juridice, sociologul dreptului nu poate si nu trebuie sa neglijeze acest câmp de cercetare. Nu vom intra aici în detalii cu privire la munca etnografului si la metodele uzitate de acesta (observatia, conversatia cu indigenii s.a.) în cunoasterea populatiilor primitive. Vom sublinia, în schimb, faptul ca, în lipsa unor documente sociale scrise ce apartin unor astfel de populatii, sociologul dreptului, aplicând tehnica analizei de continut, spre exemplu, îsi poate orienta investigatiile asupra unor fotografii, filme, înregistrari video sau audio ale unor conversatii purtate cu indigenii, ale unor ,,felii" de viata, evenimente, sarbatori sau ceremonii ale acestora, a unor protocoale de observatie, rapoarte de cercetare, jurnale de calatorie, jurnale intime ale etnografilor etc., spre a surprinde diferite aspecte ale vietii juridice specifice acestor populatii. În ceea cer priveste societatile de mult disparute, pe care nu le cunoastem decât prin urmele pe care le-au lasat, în ciuda eforturilor meritorii care s-au facut, aspectele juridice ale umanitatii preistorice ne ramân aproape necunoscute. Însa, de la cele mai apropiate de zile noastre, ne-au ramas anumite fragmente de informatie care s-au pastrat sub forma iconografica sau arheologica. Având în vedere sociologia franceza de azi, care în spiritul lui Ch. Seignobos, vorbeste despre ,,studiul urmelor" (etude des traces), grupând sub cupola acestei metode ,,analiza documentelor, a statisticilor oficiale, ca si a urmelor materiale reale"6, se poate considera ca un sociolog al dreptului are posibilitatea de a cerceta, în masura în care prezinta interes pentru sociologia juridica, atât continutul documentelor iconografice, cât si ale celor arheologice. Dar în acest caz, atentionam asupra semnalului tras de H. Lévy-Bruhl, potrivit caruia, din analiza unor documente sociale de acest fel, ,,este foarte delicat" de a obtine date sigure privind institutiile lor juridice.7 Însa, plecând din momentul în

Ibidem, p.104-105. R. Ghiglione, B. Matalon, Les Enquêtes sociologiques. Thèories et pratique, Armand Colin, Paris, 1991, p.11 7 H. Lévy-Bruhl, Op. cit., p.106.

6

5

38

care a aparut scrierea, se poate cu adevarat vorbi de existenta unor documente sociale ce cuprind informatii dintre cele mai valoroase asupra institutiilor juridice ale civilizatiilor disparute. Acestea pot fi documente scrise de prima mâna (originale) si documente de mâna a doua (în care informatiile ne parvin printr-un intermediar, nu de la un observator direct).8 În acest din urma caz, noi avem de-a face cu informatiile pe care ni le furnizeaza tertele persoane, cum ar fi informatiile despre geti, pe care ni le ofera marele istoric al antichitatii, Herodot.9 În a sa Sociologie du Droit, H. LévyBruhl, utilizând un alt limbaj, realizeaza aceeasi clasificare dihotomica a documentelor scrise, vorbind despre o documentatie ,,directa" si, respectiv, de alta ,,indirecta".10 Desigur, acolo unde exista, este de preferat sa se întreprinda analiza documentelor de prima mâna, dar în cazul în care astfel de documente nu s-au pastrat, cu precautiunile de rigoare, cercetatorul va trebui sa se multumeasca cu investigarea celor de mâna a doua. În ciuda numeroaselor si masivelor distrugeri la care au fost supuse documentele scrise, în momentul de fata omenirea se afla în posesia unui imens numar de astfel de izvoare documentare. Din pacate, însa, daca ceea ce priveste anumite popoare dispune de foarte multe documente scrise (cum sunt documentele juridice scrise cu caractere cuneiforme ce provin din Mesopotamia, al caror numar este impresionant), în privinta altora se manifesta o lipsa aproape completa (cazul dreptului Egiptului faraonic în privinta caruia, în ciuda a mii de izvoare sub forma de papirusuri, exista putine informatii, al dreptului ebraic vechi cu privire la care aproape trebuie sa ne multumim numai cu Vechiul Testament, ori acela al vechiului drept hindus, care ne este cunoscut numai prin culegerile vedice si Legile lui Manu). Situatia se prezinta cu totul altfel în ceea ce priveste dreptul existent în Roma antica, despre care s-a pastrat, dupa cum stim cu totii, o literatura juridica considerabila ca volum si monumentala valoare. Asa se face ca, datorita documentelor scrise, noi ne aflam astazi în posesia unei cunoasteri destul de aprofundate a dreptului sumero-akkadian, a dreptului helenistic si a

8 9

Theodore Caplow, L'Enquête sociologique, Armand Colin, Paris, 1970, p.186. Herodot, Istoria, IV, 93, în Istoria, vol I, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1961, traducere de FeliciaVant-Stef 10 H. Lévy-Bruhl, Op. cit., p.105.

39

dreptului roman, în timp ce alte sisteme juridice ale unor societati demult disparute ne ramân aproape necunoscute.11 Întrucârt cercetarea documentelor scrise ne-a condus spre o buna cunoastere a dreptului vechilor societati, putem presupune ca investigarea unor surse documentare asemanatoare ne va ajuta si în cunoasterea dreptului unor societati mai apropiate de noi, dar de la disparitia carora a trecut suficient de mult timp pentru a nu nu mai trai nici un membru al acestora pe care sa-l putem chestiona asupra celor petrecute în acele timpuri în viata dreptului. Numarul coplesitor de mare al documentelor sociale ce pot intra în sfera de interes a sociologului dreptului, si mai ales larga lor varietate, au impus cu necesitate realizarea unei clasificari a acestora. O astfel de operatiune, desi simpla, a avut si are darul de a oferi repere precise de orientare în activitatea lor de cautare, identificare, recoltare si prelucrare a informatiilor privitoare la viata dreptului si, nu în ultimul rând, de a permite o mai buna comunicare între specialistii din domeniul sociologiei juridice. Potrivit unei tipologii proprii acestei discipline, tipologie la care deja ne-am referit mai sus, documentele ce reprezinta obiectul ei de cercetare se clasifica în documente juridice si documente nonjuridice,12 care, la rândul lor, pot cunoaste multiple subclase. Aceasta tipologizare, ce tine seama de natura documentelor supuse cercetarii, nu este doar o diferentiere formala; ea are implicatii metodologice directe asupra muncii cercetatorului, care trebuie sa tina seama, spre exemplu, de faptul ca în documentele nonjuridice informatia de factura sociologico-juridica se afla, în mod natural, diseminata în continutul acestora si, nu de putine ori, chiar denaturata, fapt ce face ca separarea acesteia de restul informatiilor sa fie mai dificila.13

Cercetarea documentelor juridice. Nu exista nici o îndoiala asupra faptului ca, pentru cercetarea dreptului ca ,,aspect al vietii sociale", cum îl caracteriza patriarhul sociologiei românesti Dimitrie Gusti, cele mai valoroase surse documentare sunt cele de factura juridica. Principala caracteristica a unui document juridic este aceea ca ,,documentul are un raport cu dreptul", mai precis, documentul respectiv are un raport

11 12

Ibidem, p.106-107. J. Carbonnier, Op. cit., p.264 si Renato Treves, Sociologia del diritto. Origini, ricerche, problemi, Picola Biblioteca Einaudi, Torino, 1993, p.203. 13 J. Carbonnier, Op. cit., p.264.

40

direct cu dreptul.14 Întrucât o enumerare exhaustiva a documentelor juridice este practic imposibila, redam mai jos câteva tipuri de documente ce se bucura de privilegiul de a se afla printre cele care au fost cel mai des utilizate în cercetarile de sociologia dreptului. Atunci când abordeaza problema documentelor juridice, cei mai multi specialisti au în vedere, în primul rând, legile si celelalte acte normative, hotarârile judecatoresti, hotarârile instantelor de arbitraj, testamentele, alte acte notariale sau sub semnatura privata etc., iar, în al doilea rând, documentele precum statisticile judiciare, rapoartele anuale ale procurorilor generali, articole pe teme juridice aparute în publicatiile cu caracter profesional, lucrarile de doctrina si jurisprudenta etc. Cele mai importante documente juridice sunt însa documentele scrise, iar, dintre acestea, cele cu caracter tehnic, de genul textelor legislative sau reglementare, care ne dau posibilitatea de a cunoaste regula de drept, sau hotarârile judecatoresti cuprinse în colectiile de jurisprudenta, prin intermediul carora putem cunoaste modul în care acestea se aplica. Cercetarea textelor legislative ofera sociologiei dreptului posibilitatea de a cunoaste normativitatea juridica la un moment dat în societate, evolutiile si transformarile pe care aceasta le-a cunoscut în decursul timpului etc.15 Asa dupa cum atentiona H. Lévy-Bruhl, cercetatorul nu trebuie sa uite însa ca ,,o colectie de legi este, în acelasi timp, pletorica si incompleta": pletorica prin aceea ca un astfel de document juridic contine un numar mai mare sau mai mic de dispozitii care sunt aplicate; incompleta pentru ca aceasta nu cuprinde, si nu are cum sa cuprinda, numeroasele reguli obisnuielnice, care, chiar daca n-au primit girul legislativului, pentru simplu fapt ca sunt, în general, respectate, reprezinta reguli juridice ale societatii respective.16 Cea mai potrivita metoda de cercetare în aceasta materie s-a dovedit a fi analiza de continut a textelor de lege, prin intermediul careia pot fi cunoscute fenomene precum: schimbarile politicii legislative si cauzele sociale ale acestora; periodicitatea reglementarii în planul dreptului a unui anumit tip de raport social; ponderea reglementarilor juridice ale anumitor tipuri de relatii sociale în ansamblul legislatiei statului respectiv; variatiile activitatii de legiferare de la o epoca la alta si legatura acestora cu o serie de schimbari economice, politice, militare etc. ce s-au petrecut în

14 15

Ibidem H. Lévy-Bruhl, Op. cit., p.99. 16 Ibidem

41

societate; fenomenul de inflatie legislativa, sau, dimpotriva, acela de vid (deficit) legislativ; valorile sociale ce le apara o lege si multe alte astfel de fenomene specifice vietii dreptului. Un exemplu edificator în acest sens este acela al cercetatorului belgian John Gilissen care, facând apel la procedeul cuantificarii exterioare, a analizat activitatea legislativa din tara sa pe o lunga perioada de timp, de la începutul

secolului al XVI-lea pâna în anul 1954 (Revue historique du Nord, nr.158,1958). În ciuda unor carente metodologice, în studiul sau, autorul ajunge la câteva constatari interesante, printre care se numara aceea ca ,,productia legislativa cea mai ridicata a fost atinsa în perioadele de criza (1576-1580) sau de revolutie (1788-1790) si aceea potrivit careia, în lunga perioada de timp analizata , au existat unele ,,epoci de influenta legislativa" (ceea ce denota faptul ca acest fenomen juridic nu este nici pe departe o ,,inovatie" a timpurilor noastre).17 Un studiu asemanator întreprins în tara noastra asupra legislatiei adoptate în România posttotalitara a pus în evidenta mari lacune ale procesului legislativ în perioada 1990-1995, lacune ce s-au concretizat, în principal, în: incapacitatea forului legislativ de a elabora o legislatie capabila sa ofere fundamentul juridic necesar unei reforme sociale profunde si clar orientate; lipsa de unitate si coerenta interna a corpului de legi destinate reformei; impreciziile legislative, ambiguitatile, caracterul contradictoriu si chiar anacronic al unor legi etc.18 Desi toate documentele juridice prezinta o mare importanta pentru sociologia dreptului, literatura sociologico-juridica de factura metodologica s-a aplecat, mai cu seama, asupra hotarârilor judecatoresti publicate în culegerile clasice de jurisprudenta sau în cele specializate.19 Acest lucru, coroborat cu experienta dobândita în cursul mai multor cercetari empirice asupra culegerilor de jurisprudenta, avea sa conduca la una dintre cele mai reusite adaptari ale unei metode sau tehnici de cercetare a sociologiei generale la investigarea fenomenelor juridice. Este vorba despre adaptarea cunoscutei tehnici a analizei de continut la cercetarea jurisprudentei, proces în urma caruia s-a particularizat si dezvoltat tehnica analizei sociologice de jurisprudenta, tehnica asupra careia ne vom opri pe larg în studiul urmator. Acum ne vom limita,

Cf. J. Carbonnier, Op. cit., p.290. Vezi Ion Vladut, Aspecte disfunctionale ale procesului legislativ din România posttotalitara, în ,,Analele Academiei de Politie <<Alexandru Ioan Cuza>>", Anul V, 1997, pp.137-140. 19 Vezi J. Carbonnier, Op. cit., pp.137-140.

18

17

42

însa, la un simplu exemplu menit sa ilustreze existenta unor cercetari de acest fel. În acest sens, avem în vedere analiza de continut a unui numar de 246 de sentinte date de cinci tribunale militare din Norvegia în perioada 1947-1954, analiza ce s-a desfasurat în aceasta tara în cadrul unei cercetari asupra celor care au invocat obiectia de constiinta pentru a se sustrage efectuarii stagiului militar.20 O alta sursa documentara de factra juridica ce suscita mult interesul sociologilor dreptului o reprezinta dosarele privind cauzele penale, din continutul carora acestia pot extrage pretioase informatii cu privire la contextul psihosocial al comiterii crimei, la scopul si mobilul infractiunii, la trasaturile de personalitate ale infractorilor etc. Tot din aceasta categorie de documente juridice cu un potential informational la fel de mare sub aspect sociologico-juridic, alaturi de dosarele penale, intra si dosarele în materie civila. Surse importante de informatii pentru cercetarile din domeniul sociologiei dreptului reprezinta si contractele (de casatorie, de vânzare-cumparare etc.), testamentele, declaratiile de succesiune si alte acte notariale si arbitrale etc. De asemenea, în cercetarile sale, mai ales în acelea cu privire la viata juridica a comunitatilor rurale din trecut, analistul se poate apleca asupra ,,actelor de împroprietarire", a ,,învoielilor agricole" sau asupra ,,actelor de dota". Astfel de documente, chiar daca au un caracter personal si neoficial, au o reala valoare pentru reconstituirea vietii sociale si juridice din trecut. Subliniem, în acest sens, importanta ,,foii de zestre", care, spre deosebire de ,,actul de dota" (conform dreptului civil), este un document personal neoficial cu valoare juridica, în care, în trecut, se înscria tot ceea ce primeau ca dota tinerii casatoriti (terenurile si inventarul agricol, articolele de îmbracaminte s.a.)21 În ciuda faptului ca un astfel de document nu reprezinta un act de dota încheiat în conformitate cu principiile Codului civil, cercetatoarea Xenia C. Costa-Foru aprecia ca ,,Încheierea foii de zestre care urmeaza tocmelii este de fapt un act legal ce trebuie studiat ca manifestare juridica"22.

V. Aubert, Consecientions Objectors Before Norwegian Military Courts, în G. Schubert (eds.), Judicial Decision, New York, 1963, pp.211-219. 21 Septimiu Chelcea, Documentele sociale în investigatia socioumana, în Septimiu Chelcea (coord.), Semnificatia documentelor sociale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p.39. 22 Xenia C. Costa-Foru, Cercetarea monografica a familiei. Contributie metodologica, Biblioteca de sociologie, etica si politica, I.S.R.-I.C.S.R., Studii si cercetari, 10, 1945, p.105.

20

43

În Planul pentru cercetarea dreptului familial, H. H. Stahl face distinctie între urmatoarele forme de înzestrare: ,,act de dota facut conform codului civil, foaie de zestre, tocmeala de zestre conform obiceiului pamântului, sau diferite forme deghizate: vânzari cu pret fictiv, donatie, cu sau fara conditii rezolutorii, arendari, dare de dijma, simpla tolerare de fapt etc."23 Reprezentând consemnarea în scris a unei întelegeri între familiile celor care se casatoreau, foile de zestre sunt documente personale cu caracter neoficial. În aceasta calitate, ele sunt documente cu mare potential informational, atât pentru sociolog, preocupat de viata sociala în general sau de diferite aspecte ale acesteia, cât si pentru sociologul dreptului, interesat de viata juridica a comunitatii si raporturile acesteia cu celelalte manifestari ale vietii sociale. ,,Din punct de vedere sociologic, foile de zestre ­ considera profesorul si cercetatorul Septimiu Chelcea ­ furnizeaza informatii pretioase referitoare la obiceiurile juridice ale poporului nostru, dând în acelasi timp o imagine autentica asupra situatiei materiale a diferitelor categorii sociale din trecutul mai apropiat sau mai departat al patriei. Aducem în discutie, în acest sens, un singur exemplu. Ion Rautescu semnaleaza în monografia comunei Dragoslavele (1923) ca într-o foaie de zestre din 1859 se consemna si <<o litra de fierastrau>> (pag.165), cu drept de padure în Valea Cheii. Acest lucru constituie un indiciu pretios pentru viata economica a satului si zonei (Muscel-Arges), evidentiind importanta exploatarilor forestiere, industria sateasca, mestesugaritul, ocupatiile traditionale. Coroborate cu alte documente oficiale sau neoficiale ­ precizeaza autorul ­ foile de zestre ajuta la reconstituirea vechilor structuri sociale"24. Faptul ca diferite tipuri de documente juridice mentionate aici, si altele pe care nu le-am amintit, constituie adevarate ,,mine" de informatii pentru sociologul dreptului si sunt utilizate ca atare, nu reprezinta nicidecum o simpla aspiratie a sociologiei juridice, cum ar putea crede cititorul mai putin informat în domeniul acestei discipline stiintifice, ci, dimpotriva, se prezinta deja ca o incontestabila realizare a acesteia. Marturie stau în acest sens rezultatele cercetarilor empirice desfasurate de unele institute nationale sau internationale într-o serie de tari asupra unor documente

23

H.H. Stahl,Plan pentru cercetarea dreptului familial, în Îndrumari pentru monografiile sociologice, redactate sub directia stiintifica a d. prof. D. Gusti si conducerea tehnica a d. T. Herseni, Institutul de Stiinte Sociale al României, Bucuresti, 1940, p.358. 24 S. Chelcea, Op. cit., p.40.

44

juridice de o larga varietate. Astfel, utilizând tehnica analizei de continut, în anul 1971 Institutul International al Drepturilor Omului din Strasbourg a cerectat un set de documente juridice, internationale, relative la drepturile omului, cu scopul de a determina frecventa cuvinteloe semnificative pentru aceasta categorie de drepturi. Rezultatele acestei analize au relevat faptul ca ,,legea" se afla pe prima pozitie, fiind urmata de ,,egalitate" si ,,libertate"25. Tot în sfera cercetarii documentelor juridice se înscrie si studiul comparat al codurilor penale ale tarilor scandinave, pe care un grup de cercetatori, facând apel la aceeasi tehnica a analizei de continut, l-a realizat în Danemarca26. Completam tabloul ilustrativ al notabilelor realizari ale sociologiei dreptului în domeniul cercetarilor asupra documentelor juridice cu investigatiile întreprinse de specialistii acestei tinere discipline sociologice asupra contractelor de casatorie, si concretizate în importante studii, dintre care merita sa fie amintite: J. Vincent, Le Contrats de mariage à Cannes de 1785 à 1815 (1973); J. Tarrade, La population de Poitiers au XVIII-e siècle, essai d'analyse socioprofessionnelle d'après les contrats de mariage (1974); J. Lelièvre, La pratique des contrats de mariage chez le notaires du Châtelet de Paris (1959); G. Sicard, Sociétés et comportament juridique, une enquête sur le contrats de mariage au XIX-e siècle (1970); j. Lafon, Régimes matrimoniaux et mutations sociale, les époux bordelais (1972). Acelasi lucru se poate spune si despre cercetarile asupra testamentelor, în cadrul carora, de pilda, M. Vovelle a investigat, în Provence, atitudinea oamenilor în fata mortii dupa cauzele testamentare. Alte cercetari s-au oprit asupra cauzelor de succesiune. Pe baza unor astfel de documente, A. Daumat si colaboratorii sai au cercetat averile franceze în secolul al XIX-lea27. Si în tara noastra, studiul relativ la unele aspecte disfunctionale ale procesului legislativ din România în perioada posttotalitara, la care deja am facut trimitere, s-a bazat tot pe cercetarea documentelor juridice, în speta pe analiza ,,Monitorului Oficial", partea I, relativ la perioada 22 decembrie 1989 ­ 31 ianuarie 1995 si a ,,Repertoriului actelor publicate în Monitorul Oficial, partea I", privitor la aceeasi perioada28. Sau investigatia întreprinsa în anul 1995 pe baza dosarelor de divort de la Tribunalul Municipiului Brasov, de studentul Palistan Cristian-Elly de la

Cf. J. Carbonnier, Op. cit., p.290. A. Weis Bentzon, La sociologia del diritto in Danimarca, în R. Treves (a cura di), Nuovi sviluppi della sociologia del diritto, Edizioni di Comunita, Milano, 1968, p.73. 27 Cf. J. Carbonnier, Op. cit., p.268.

26 25

45

Facultatea de drept a Academiei de Politie asupra motivelor de fapt si de drept invocate de partile reclamante implicate în astfel de litigii.29 Interesante cercetari s-au realizat si asupra unor reviste dedicate dreptului. Amintim, în acest sens, cercetarile întreprinse în Italia asupra modului de administrare a justitiei, cercetari în cadrul carora a fost facuta analiza de continut a unor colectii anuale ale periodicului ,,La magistratura".30 Referindu-se la documentele juridice ca izvoare de informatii pentru cercetarile de sociologua dreptului, se cuvine sa precizam faptul ca, în investigarea acestora, analistul este obligat sa respecte anumite cerinte metodologice. Dintre acestea, în opinia profesorului Jean Carbonnier, cel putin doua sunt de cea mai mare importanta. În primul rând, cercetatorul trebuie sa priveasca documentul ,,cu ochii unui sociolog al dreptului, si nu ai unui jurist dogmatic. Ceea ce trebuie sa caute el în aceste documente, nu este aplicarea unei reguli de drept, ci manifestarea unui fenomen juridic [...] Documentul juridic nu este important decât prin reconstituirea sociologica pe care o permite".31 Pentru cercetator se impune o munca de decriptare si de scoatere la iveala a contextului social în care au fost redactate actele juridice respective, a fenomenelor care au cauzat si/sau conditionat manifestarea juridica ,,relatata" de documentul analizat. Spre exemplu, un act de vânzare-cumparare în materie funciara trebuie plasat în contextul social în care el a fost încheiat (conjunctura economico-financiara din acea vreme, starile sociale din care proveneau partile contractante etc.). Apoi, vor fi identificate motivele de fapt care l-au determinat pe vânzator, pe de o parte, si pe cumparator, pe de alta parte, sa încheie o astfel de tranzactie pe care au consfintit-o printr-un document juridic oficial. În functie de obiectivele cercetarii, sociologul poate plasa acest document într-o serie sincronica de astfel de acte, daca doreste sa cunoasca modul de manifestare a fenomenului juridic cercetat la un moment dat, sau, dimpotriva, îl poate introduce într-o serie diacronica, daca si-a propus sa urmareasca evolutia acestuia în timp. De asemenea, în analiza documentelor juridice, sociologul dreptului trebuie sa tina seama si de cazurile în care are de-a face cu aplicarea frauduloasa a unor institutii de drept.

28 29

Vezi I. Vladut, Op. cit.. Vezi Cristian-Elly Palistan, Divortul. Studiu de sociologia dreptului, 1995 (lucrare de diploma). 30 Vezi G. Freddi, Tensioni e conflitto nella magistratura, Bari, 1977. 31 J. Carbonnier, Op. cit., p.266.

46

De pilda, profesorul H.H. Stahl vorbeste despre faptul ca ,,Obiceiul împricinatilor poate schimba înfatisarea sistemului unui cod, prin simplul fapt al întrebuintarii exclusive a unei anumite parti a institutiei sale, în dauna altora si, în al doilea rând, prin aplicarea frauduloasa a celor institutiuni. Ca sa luam o pilda usoara de înteles: satenii întrebuinteaza foarte deseori, pentru înzestrari, mosteniri si pentru adoptiuni, formula actului de vânzare legala. Un om care nu are copii, de pilda, în traiul patriarhal satesc al anumitor regiuni este expus sa moara de foame la batrânete si se închipuie chinuindu-se, nepomenit în viata de apoi. Adoptiunea îi este absolut necesara. Dar ea nu se face cu formele prevazute de cod, ci adoptantul vinde averea sa adoptatului pe un pret fictiv, rezervându-si uneori dreptul de habitatie viagera asupra casei si pamântului. Acelasi lucru se întâmpla, în forme putin schimbate si în materie de vânzari si mosteniri inter vivos. Se ajunge de pilda, pe cale vânzarii la rezultatele partajului ascendentului, din cod. Actele, de aceea ­ concluzioneaza reputatul

cercetator ­ trebuie interpretate si clasate dupa <<clauzele de stil>> pe care le cuprind si care singure ne arata adevaratul scop juridic care se urmareste, în ciuda formei întrebuintate. Ne-am apropiat prin acest exemplu de o viata juridica oarecum straina codului, dar de drept viu local, camuflat în formele codului civil"32 În al doilea rând, sociologul dreptului trebuie sa priveasca documentul juridic ,,ca un document", altfel spus ,,ca un ansamblu de semne, nicidecum ca un echivalent obiectiv al realitatii pe care acesta tinde sa o exprime".33 Respectarea unei astfel de cerinte se impune datorita faptului ca documentul juridic este numai ,,o urma lasata de un fapt" (Ch. Seignobos) si nu faptul însusi. Aflat în aceasta ipostaza, documentul ne poate prezenta o imagine denaturata a faptului respectiv. În aceste conditii, sociologul dreptului, pentru a nu se lasa înselat, va aplica anumite corectii documentului, astfel încât sa aiba, daca nu certitudinea, cel putin convingerea ca a facut tot ce-i statea în putinta pentru a identifica în continutul acestuia ,,realitatea pe care el tinde s-o exprime" si nu o alta realitate. În general, datorita faptului ca sunt surse de cercetare secundare, diferitele categorii de documente juridice vor fi supuse, în functie de tipul lor, unei critici din partea cercetatorului, critica menita a spori obiectivitatea cercetarii sale. De pilda,

32 33

H.H. Stahl, Op. cit., pp.347-348. J. Carbonnier, Op. cit., p.266.

47

daca este vorba de documente cu caracter constatator (procese verbale, acte juridice constatative de drepturi, inventare notariale sau judecatoresti) acestea trebuie supuse unei critici istorice.34

Cercetarea documentelor nonjuridice. O polivalenta sursa de informatii pentru analiza sociologica a dreptului o reprezinta dupa Jean Carbonnier, Renato Treves, Sofia Popescu, Valerius Ciuca si alti autori, asa-zisele documente nonjuridice. Este vorba despre acele documente literare, istorice, politice, economice etc. în continutul carora poate fi identificat un ,,mesaj juridic".35 De multe ori, astfel de documente sociale surprind fenomenul juridic în dimensiuni mai apropiate de veridicitatea sa fenomenologica. Referindu-se la acest gen de scrieri profesorul Valerius Ciuca considera ca ,,Frescele societatilor structurate pe osaturi normativiste sunt mai putin infuzate de simulacre si erori atunci când sunt desprinse din studiile si scrierile nonjuridice, fiind mai putin interesate sa conserve structurile, cât sa defineasca optiunile si sa reliefeze <<spiritul timpului>>. Poate, oare, vreun act normativ (indiferent care ar fi calitatea sa sub aspect formal, de izvor al dreptului roman) sa egaleze satira vitriolata a inegalabilului Petronius36 pe care a facut-o la adresa moravurilor decadentului sfârsit de epoca clasica sau, prin extrapolare, întreaga literatura latina37, din perioada Republicii, a Principatului si a Dominatului în raport cu integralitatea textelor dreptului roman ?"38 Carbonnier atragea atentia asupra faptului ca, documentele nonjuridice, dreptul nu apare în limbajul juridic, ci se afla, în general, în doza infinitesimala, în suspensie, ori îmbraca haina unor forme disparute, ,,mazilite" de istorie, pentru ca, de multe ori, acesta sa ramâna ,,neexprimat, latent, sub grosimea moravurilor". De aceea, cercetarea sociologica a documentelor de acest fel nu poate fi conceputa fara o munca ce reclama o buna cunoastere a dreptului spre a-l extrage din noianul de fenomene sociale nonjuridice în care se afla dispersat.

34 35

Ibidem, p.267. R. Treves, Op. cit., p.206. 36 Vezi Petronius, Satyricon, traducere, prefata si note de Eugen Cizek, grafica si ilustratia de Mihai Bacinsky, Editura Hyperion, Chisinau, 1991. 37 Vezi Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I-II, Societatea ,,Adevarul" S.A., Bucuresti, 1994, in integrum 38 Valerius M. Ciuca, Lectii de sociologia dreptului, Polirom, Iasi, 1998, p.144.

48

Printre documentele nonjuridice cele mai valoroase pentru sociologia dreptului se numara documentele etnografice, care, prin specificul lor, descriu originea si raspândirea teritoriala a popoarelor, modul lor de viata, cultura, legaturile lor culturalistorice etc., implicit, dreptul acestora. De multe ori, din continutul unor astfel de documente ,,nu se discern decât folkways-uri, poate moravuri; câteodata, însa ­ dupa cum sustine autorul francez ­ acesta va fi dreptul".39 Alaturi de documentele etnografice, documentele istorice reprezinta si ele o

polivalenta si valoroasa sursa de informatii pentru sociologul dreptului dispus sa surprinda diferite manifestari ale acestui fenomen social peren. În ceea ce priveste cercetarea documentelor istorice scrise, apreciem ca aceasta poate fi extinsa si completata cu analiza ,,istoriei orale" (oral history) a vietii juridice, cu cercetarea amintirilor pe care actorii sociali le pastreaza din timpul evenimentelor la care au luat parte activa sau au fost martori. Apreciem ca cercetarea istoriei orale a unor fragmente ale vietii dreptului poate aduce o contributie semnificativa la reconstruirea unor manifestari juridice ce au guvernat sau însotit desfasurarea unor evenimente istorice, politice, economice etc., sau chiar de natura juridica. De mare interes sociologicojuridic s-ar dovedi, spre exemplu, analiza de continut a ,,istoriei orale" relatate de fostii membrii ai comisiei instituita la 11 iulie 1990, în vederea redactarii Proiectului de Constitutie a României, ce avea sa fie adoptata de Adunarea Constituanta la 21 noiembrie 1991. Desi în societatea contemporana omul dispune de multiple posibilitati de înregistrare a evenimentelor, includerea cercetarii ,,istoriei orale" (oral history) în sfera preocuparilor investigationale empirice ale sociologiei juridice se justifica, în primul rând, prin existenta anumitor ,,paturi si grupuri care nu lasa documente (adecvate) din motive social-politice".40 În al doile rând, lipsa detaliilor, caracterul protocolar ori stilul concis al unor documente oficiale scrise se constituie si ele în argumente importante în favoarea includerii istoriei orale printre sursele de informatii ale cercetarii sociologico-juridice. Utilizarea complementara a istoriei orale în investigatiile sociologico-juridice va permite descoperirea unor aspecte ale dreptului care n-au aparut si nu vor aparea

39 40

J. Carbonnier, Op. cit., p.277. Zoltán Rostás, Documentele sociale si istoria orala, în S. Chelcea (coord.), Semnificatia documentelor sociale, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p.62.

49

niciodata în documentele oficiale scrise. Probabil, cercetarea amintirilor traite de participantii la procesul din 25 decembrie 1989 al fostului presedinte al României, Nicolae Ceausescu, ne-ar oferi o multime de motive politice, etnice, social-economice si, nu în ultimul rând, juridice inedite, ce au fost invocate cu acea ocazie, dar care nu au aparut în documentele oficiale privitoare la judecarea acestei cauze. Sau, investigarea amintirilor celor care au încheiat un contract de munca oficial cu unii patroni în actuala perioada de tranzitie prin care trece tara noastra, ne-ar oferi detalii dintre cele mai interesante cu privire la regulile nescrise de angajare, conditiile nestipulate ce au însotit încheierea actului oficial. Printre documentele nonjuridice de mare interes pentru sociologul dreptului se numara si scrierile literare sub multitudinea formelor de manifestare: romane, nuvele, opere dramatice, poeme etice, pamflete etc. Documentele sociale din aceasta categorie s-au bucurat de multa atentie din partea cercetatorilor care au facut apel, în general, la analiza calitativa derivata din critica istorica a literaturii. De exemplu, F. Pergolesi, care a cercetat Diritto e giustizia nella letteratura moderna (1956) sau M. Henriette Faillie, care a investigat La famme et le Code civil dans la Comédie humaine (1968).41 Valoarea acestei categorii de documente sociale consta, în primul rând, în aceea ca cercetarea scrierilor literare permite obtinerea unei informatii sociologice asupra unor fapte îndepartate în timp, la care n-am putea ajunge niciodata cu ajutorul altor metode sociologice de genul anchetei, sondajului de opinie etc., iar, în al doilea rând, în aceea ca sursele literare pot completa, sau, la nevoie, chiar corecta informatiile obtinute din analiza documentelor juridice. Edificator în acest sens este faptul ca sociologia istorica a recurs constant la sursele literare ale Antichitatii sau Evului Mediu pentru a-si face o imagine mai clara asupra dreptului acestor mari epoci pe care le-a cunoscut omenirea în evolutia ei. În al treilea rând, valoarea srierilor literare pentru sociologia dreptului consista si în aceea ca, de multe ori, în operele literare pot fi descoperite amanunte de factura juridica peste care juristii pot trece cu vederea, considerându-le nesemnificative sau chestiuni de natura intima42, dar care, pentru scriitorii fini observatori ai celor mai mici ,,frimituri" de viata sociala si individuala, astfel de detalii ale dreptului reprezinta probleme de maxim interes, care,

41 42

Cf. R. Treves, Op. cit., p.206. J. Carbonnier, Op. cit., p.279.

50

de multe ori, pot constitui subiectele unor creatii literare de mare anvergura si valoare. Ilustrativ în acest sens pentru literatura zilelor noastre este cazul scriitorului nordamerican John Grisham (1955), ale carui romane pot constitui documente nonjuridice de mare valoare pentru cercetarea unor laturi mai putin vizibile ale vietii juridice din S.U.A. Acesta, dupa ce a studiat dreptul la Mississippi State University si a profesat timp de zece ani avocatura în Oxford si în orasul natal al lui William Faulkner ­ Mississippi, a ajuns unul dintre cei mai prolifici si lecturati scriitori ai anilor '90. Tânarul avocat-scriitor ne poarta prin romanele sale de succes în lumea afacerilor, dar si în culisele jurisprudentei americane. Oprindu-se asupra cunoscutuilui sau roman Juriul (1996), sub haina mijloacelor literar-artistice si a elementelor de fictiune la care face apel scriitorul, cercetatorul interesat de detaliile si partea nevazuta a vietii juridice, poate constata o multitudine de aspecte de foarte mare interes pentru sociologia dreptului. Acestea se refera, spre exemplu, la rolul juriului în administrarea justitiei în sistemul juridic american, la modul de constituire si structura acestuia, la o serie de aspecte ce privesc posibilitatile de manipulare sau chiar de control asupra lui, mai ales, la motivatiile diferitelor grupuri de presiune de a-si exercita influenta asupra membrilor juriului si, nu în ultimul rând, la modalitatile de interventie utilizate în acest scop.43 Astfel, cercetarea unor lucrari literare vechi sau contemporane, în care autorii surprind anumite aspecte ale vietii dreptului, ofera sociologului posibilitatea de a completa imaginea acestuia cu anumite detalii pe care nu le poate identifica în documentele juridice oficiale. La rândul lor, legendele, miturile si povestirile reprezinta, de asemenea, documente nonjuridice deosebit de valoroase, pentru ca, nu de putine ori, ele ne releva adevarate pattern-uri juridice mentale, care au dominat viata unor societati sau grupuri sociale de mult disparute, ale unor edificii juridice din trecut. Valoarea unor astfel de documente sociale creste prin aceea ca, în unele sisteme, ele reprezinta, chiar în zilele noastre, importante izvoare ale dreptului. Este cazul sistemului musulman de drept, spre exemplu, în cadrul caruia o suma de legende, istorioare, expresii sapientiale si paradigme existentiale puse, toate, pe seama vietii si gândirii profetului Muhammad si care, structurate într-o colectie de astfel de traditii ­ Sunnah ­, se constituie într-un izvor principal de drept, de aplicatie subiacenta (dupa Coran). Ele îl diriguiesc pe

43

Vezi John Grisham, Juriul, RAO International Publishing Company, Bucuresti, 1997.

51

judecatorul islamic în gasirea solutiilor temeinice si ,,legitime" aplicabile în cauzele contencioase.44 Discursul parlamentar ce însoteste procesul de legiferare reprezinta si el un document nonjuridic cu mare potential informational pentru sociologul dreptului care vede în acesta un ,,material frust, nerafinat, prin intermediul caruia poate deduce cu mai multa precizie si acribie stiintifica trasaturile societare si harta ideilor sau a mentalitatilor dominante dintr-o societate si epoca date, decât întregul material legislativ sau normativ care regleaza un aspect conflictual la care refera actele reglementare în totalitatea lor. Motivatiile si fundamentele ideologice ale actiunilor oamenilor sunt, nu de putine ori, mai importante pentru un cercetator atent decât actiunile si consecintele imediate ale actiunilor acelorasi oameni. Ca atare, veridicitatea acestora transpare , mai cu seama, în surprinderea quasi-spontana, în franchetea si onestitatea constiintelor vii ale secolelor care sunnt: scriitorii, aristii, jurnalistrii, chiar daca instrumentul estetic cunoaste prea largi expresii stilistice" .45 Atentia cercetatorilor se îndreapta, de asemenea, spre studiul sociologico-juridic al unei alte categorii de documente nonjuridice de o factura aparte, cum sunt cele difuzate prin intermediul mijloacelor de comunicare în masa (presa scrisa, radioul, televiziunea etc.).46 Aceasta categorie de documente reprezinta o importanta sursa de informatii, mai ales în cazul unor cercetari privind sistemul de norme si valori juridice, mecanismele de receptare a acestora sau al unor studii asupra atitudinilor si opiniilor diferitelor categorii ale publicului fata de anumite legi, ori comportamente umane ce transgreseaza normele de drept. Analiza presei scrise poate scoate în evidenta aspecte relative la locul pe care un anumit fapt juridic, dar, mai ales, judiciar, l-a ocupat într-o perioada determinata de timp în spatiul publicistic al unor ziare si, pornind de aici, pe calea unui rationament ipotetic inductiv, sociologul dreptului poate sa afle cât de mare sau de mica a fost atentia ce s-a acordat faptului respectiv în diferitele segmente ale opiniei publice. De asemenea, prin analiza documentelor aparute în mass-media, cercetatorul poate identifica principalele curente de opinie care s-au format cu privire la adoptarea unor legi, desfasurarea unor procrese penale etc.

44 45

Valerius M. Ciuca, Op. cit., p.143. Ibidem, p.142. 46 R. Treves, Op. cit., p.206.

52

În cercetarea presei scrise, sociologul dreptului trebuie sa tina seama de faptul ca relatarile despre unele evenimente pot avea o semnificatie juridica evidenta, ca în cazul cronicilor judiciare care relateaza ,,pe fata" dreptul, spre a satisface curiozitatea nonjuristilor sau, dimpotriva, acestea pot oferi o informatie mascata, ascunsa, cum este cazul rubricilor de fapte diverse, unde dreptul este ,,îngropat" sub moravuri. Dar pentru sociologul dreptului, tocmai materialele de acest gen reprezinta o adevarata mina de aur, întrucât în astfel de articole este prezentat sub forma faptului senzational, de multe ori într-o maniera pitoreasca, este relevat în afara contenciosului, înainte de a ajunge sub ,,lupa" juristilor.47 Desigur, la fel de bine pot fi cercetate si anumite emisiuni de radio sau televiziune ce abordeaza diferite aspecte ale vietii juridice, iar odata cu extinderea Internet-ului, analiza se poate opri si asupra sit-urilor ce prezinta interes pentru cercetarea diferitelor fenomene de drept. În sfera documentelor nonjuridice care prezinta importanta majora pentru cercetarea sociologico-juridica se înscriu si documentele personale (scrisori, jurnale, înscrisuri, biografii sociale) ale celor însarcinati cu supravegherea sau observarea infractorilor (educatori sau supraveghetori din penitenciare sau alte institutii de reeducare, psihologi, psihiatrii sau asistenti sociali) sau ale infractorilor însisi.48 Dra sfera acestei categorii de documente nonjuridice poate fi extinsa si asupra documentelor personale ale altor agenti ai dreptului, precum sunt: legislatorii, judecatorii, procurorii, avocatii, politistii s.a. Astfel de documente contin uneori o bogatie de informatii imposibil de obtinut prin tehnicile standardizate de cercetare. Ilustrativa pentru importanta documentelor personale în cercetarea sociologicojuridica este lucrarea lui R.S. Galvan, Suicide (Chicago, 1928), în care o pondere însemnata o are analiza unor jurnale intime ale adultilor sinucigasi. În acelasi scop ilustrativ amintim si cercetarea realizata în tara noastra de profesorul Septimiu Chelcea, care pe baza unui ghid de biografii sociale, în perioada 1968-1969, a studiat relatia dintre urbanizare si delicventa, încercând sa identifice factorii sociali de

J. carbonnier, Op. cit., pp.278-279. Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare în criminologie, Editura Academiei, Bucuresti, 1981, p.145.

48

47

53

context (familia, structura de vecinatati, conditiile de viata etc.) ,,responsabili" pentru fenomenul de delicventa ca expresie a inadaptarii sociale.49 Interesant si oarecum surprinzator este faptul ca si documentele iconografice au trezit interesul sociologilor dreptului. Ei au avut în vedere, în primul rând, reprezentarile picturale ale justitiei expuse în salile de tribunale si numeroasele tablouri aflate în diferite muzee, tablouri care reprezinta, între altele, scene din desfasurarea unor procese, portrete de judecatori etc.50 Fie ca imaginea respectiva a avut drept scop traducerea într-un limbaj accesibil publicului larg, neinitiat în problemele dreptului, a unei manifestari a vointei juridice (tablourile murale Crédit et mort amplasatre în butiques-uri, subiect binecunoscut al folclorului francez, despre care vorbeste J. Crabonnier), fie ca acesta avea rolul de a crea o constiinta juridica în cadrul colectivitatii (tablourile privind administrarea justitiei, asezate în salile de audienta si destinate sa impresioneze publicul). O astfel de reprezentare plastica a vietii juridice se prezinta ca o inedita sursa de informatii pentru cercetatorul dreptului ca fapt de viata. Dra, în afara de iconografia juridica prin intentie, autorul francez include într-un ,,muzeu imaginar al dreptului" si picturile si sclupturile a caror finalitate este mai degraba estetica sau documentara decât juridica, dar al caror subiect poate fi juridic sau, cel mai adesea, judiciar, pentru ca ,,o scena de tribunal este, pentru spectatorul profan, reprezentarea cea mai pitoreasca a dreptului"51 Alaturi de reprezentarile picturale, tot în categoria documentelor iconografice ce reprezinta interes pentru sociologia dreptului, specialistii aseaza la loc de cinste fotografiile si filmul. Daca fotografiile au fost utilizate mai mult în cercetarea diferitelor aspecte sociologice privind casatoria si grupul familial, cercetarea filmelor poate surprinde aspecte mult mai diverse din viata dreptului. Astfel, în Italia, în cadrul cercetarilor privind modul de administrare a justitiei, V. Tomeo a întreprins o investigatie sociologica asupra imaginii judecatorului în cinematografia italiana, iar în prima faza a investigatiilor sale a realizat o analiza a continuturilor narative ale

49 Septimiu Chelcea, Analiza documentelor sociale, în Septimiu Chelcea, Ioan Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, Editura ,,Destin", Deva, 1998, p.367. 50 R. Treves, Op. cit., p.206. 51 J. Carbonnier, Op. cit., p.283.

54

filmelor produse de tara sa în perioada 1946-1965, încercând sa individualizeze itemii relativi la caracterul judecatii.52 Pe lânga cercetarea imaginilor vizuale, J. Carbonnier are în vedere si posibilitatea desfasurarii unor investigatii asupra imaginilor auditive, mai exact asupra ,,juridicitatii sunetului", chiar daca astfel de studii nu au fost înca întreprinse. Autorul exemplifica aceasta posibilitate prin cercetarea ,,intonatiilor încarcate de drept" sau muzicii care poate sa sugereze dreptul (spre pilda, unele lucrari ale lui Wagner).53 Înainte de a încheia consideratiile noastre asupra documentelor nonjuridice ca surse de informatii pentru cercetarile de sociologia dreptului se cuvine sa subliniem faptul ca în activitatea de investigare a acestei categorii de documente sociale, cercetatorul trebuie sa îndeplineasca cel putin doua sarcini. În primul rând, trebuie sa ,,distileze juridicul", sa-l separe de socialul nonjuridic si fenomenele indivbiduale cotidiene, iar, în al doilea rând, sa multiplice în spatiu si timp informatiile astfel recoltate, sa le ordoneze sub forma unor serii, pentru ca, în final, printr-o abordare istorico-comparativa, sa dea acestora o semnificatie cu valoare sociologico-juridica.54 Toate cele mai sus prezentate demonstreaza într-o maniera concludenta faptul ca, asa cum sustine si profesorul Valerius Ciuca, ,,sociologia juridica poate sa-si abstraga baza informationala la fel de bine din multitudinea documentelor nonjuridice, ca si dintr-o lege sau dintr-o expunere de motive facuta în parlament de un ministru".55 În concluzie, pentru a-si recolta datele si informatiile de care are nevoie în decursul cercetarilor empirice pe care le întreprinde spre mai buna cunoastere a vietii juridice, sociologul dreptului se poate apleca cu încredere nu numai asupra faptelor sociale, ci si asupra documentelor sociale juridice si nonjuridice.

52 53

Cf. R. Treves, Op. cit., pp.206-207. J. Carbonnier, Op. cit., p.265. 54 Ibidem, pp.277-278. 55 Valeriu M. Ciuca, Op. cit., p.143.

55

TEHNICA ANALIZEI SOCIOLOGICE DE JURISPRUDENTA

Consideratii generale privind tehnica analizei sociologice de jurisprudenta. Una dintre cele mai importante categorii de documente juridice care intra în sfera de preocupari investigationale empirice a sociologului dreptului o reprezinta hotarârile judecatoresti publicate în diverse culegeri de jurisprudenta. Asa se face ca ansamblul solutiilor judecatoresti pronuntate în instantele de judecata constituie o summa de documente cu valoare euristica deosebita pentru sociologia dreptului.1 Înca de la început se impune precizarea ca jurisprudenta constituie un material documentar deosebit de pretios pentru sociologia dreptului, indiferent de faptul ca aceasta reprezinta un izvor formal al dreptului, cum se întâmpla în cadrul anumitor sisteme juridice, sau nu, cum este cazul altor sisteme de drept, printre care se numara si sistemul juridic românesc. Studiul asupra unei hotarâri judecatoresti sau asupra unei serii de astfel de documente, dincolo de elementele de factura judiciara pe care le poate scoate la iveala, este de natura sa releve o multitudine de fenomene cu caracter sociologic. Pentru cercetarea sociologica a acestei importante categorii de documente juridice, sociologia dreptului face apel, cu precadere la analiza de continut ­ cunoscuta tehnica a sociologiei generale. Aplicarea acestei tehnici la cercetarea jurisprudentei a facut ca, în decursul timpului, analiza de continut sa capete o serie de caracteristici specifice ce i-au adus recunoasterea în rândul specialistilor sociologiei juridice sub numele de analiza sociologica de jurisprudenta (analyse sociologique de jurisprudence ­ Jean Carbonnier).2 Asa dupa cum apreciaza reputatul professor francez de drept civil si sociologie juridical, Jean Carbonnier, analiza sociologica a jurisprudentei este o analiza a continutului desfasurata în maniera sociologica asupra unei categorii particulare de documente juridice ­ culegerile de jurisprudenta.3 Pentru a evita orice confuzie între analiza sociologica de jurisprudenta si metoda analizei de jurisprudenta, atât de

1 2

Valerius M. Ciuca, Lectii de sociologia dreptului, Editura Polirom, Iasi, 1998, p.140. Jean Carbonnier, Sociologie juridique, Presses Universitaires de France, Paris, 1978, p.268. 3 Ibidem.

56

familiara juristilor, se impun câteva precizari. Este adevarat ca cele daua tipuri de analiza se aseamana prin faptul ca ambele cerceteaza continutul unei hotarâri judecatoresti sau al unei serii de astfel de documente. Însa, ele se deosebesc fundamental pentru ca: primul procedeu apartine dreptului, iar cel de al doilea intra în sfera de preocupari a sociologiei dreptului. Aceasta stare de lucruri a condos la o diferentiere radicala a celor doua metode prin obiectul cercetat, tema investigata, modalitatile concrete de desfasurare a analizei si, nu în ultimul rând, prin rezultatele obtinute si scopurile în care acestea sunt utilizate. Astfel, în cazul analizei jurisprudentei, obiectul de cercetare este dreptul, pe când îanaliza sociologica de jurisprudenta obiectul investigatiei îl reprezinta faptul.4 Prin studiul juridic, cercetatorul (juristul) cauta sa desprinda regula de drept aplicata în sentinta pronuntata sau, într-o viziune mai cuprinzatoare, cum este aceea a lui Henri Lévy-Bruhl, prin cercetarea jurisprudentei, juristul afla modul în care se aplica regulile de drept în societatea respective, adica modul în care instantele judecatoresti, în baza normativitatii juridice a societatii, solutioneaza conflictele aparute între personae, institutii, state etc.5 În cazul unor serii de sentinte, în masura în care jurisprudenta este creatoare de drept, el poate încerca chiar desprinderea noii reguli de drept ce este pe cale de a se cristaliza în practica judecatoreasca cercetata.6 Spre deosebire de jurist, prin studiul sociologic pe care îl întreprinde, sociologul dreptului cauta sa identifice în documentele investigate ,,felia de viata, ansamblul fenomenelor sociale, interindividuale, respectiv individuale, pe care decizia le-a facut sa iasa la lumina".7 În cercetarile asupra hotarârilor judecatoresti, spre deosebire de juristi, în ochii carora în analiza tehnica a jurisprudentei preleveaza legalitatea si temeinicia solutiilor date de instanta, în investigatiile lor, sociologii vor fi interesati sa cunoasca motivele psihologice, economice sau sociologice ce au generat si alimentat litigiul.8 Ei manifesta o puternica atractie pentru cercetarea circumstantelor cauzei.9 Respectând cerintele procedeului, juristul va cauta sa reduca cât mai mult posibil latura factuala a hotarârilor pe care le analizeaza spre a face în acest fel sa iasa mai

Ibidem, p.269. Henri Lévy-Bruhl, Sociologie du Droit, Presses Universitaires de France, Paris, 1971, p.99. 6 Jean Carbonnier, Op. cit., p.269. 7 Ibidem. 8 Renato Treves, Sociologia del diritto. Origini, ricerche, problemi, Picola Biblioteca Einaudi, Torino, 1993, p.204.

5 4

57

bine la iveala ,,reptul în abstractia sa".10 El este obligat sa realizeze o serie jurisprudentiala omogena, care sa-i serveasca drept fundament pentru extragerea din continutul hotarârilor cercetate norma de drept ce se naste ca urmare a practicii judecatoresti. Însa, în mod exceptional, ar putea sa faca apel si la fapte, dar nu spre a desprinde regula de drept pe cale sa se nasca, ci în scopul de a justifica eliminarea unei hotarâri judecatoresti din seria pe care a constituit-o, pe motivul ca sentinta respectiva este o sentinta de specie si, în consecinta, aceasta nu este menita sa dea nastere unui element de drept jurisprudential.11 Pentru sociologul dreptului, dimpotriva, prezinta interes, în primul rând, faptele, pentru ca ele reflecta o stare a moravurilor.12 Si, întrucât orice hotarâre a instantelor de judecata lasa sa transpara anumite raporturi sociale conflictuale, studiind astfel de documente, cercetatorul va avea în vedere faptele sociale care îi vor permite o analiza sociologico-juridica. Acest lucru este poisibil datorita faptului ca omul si societatea, potrivit teoriei sociologice, sunt agenti conflictuali si, în consecinta, conflictele, cu functiile si disfunctiile lor, sunt însotitoare permanente ale vietii sociale. Marea majoritate a conflictelor îsi gasesc solutionarea pe cale amiaila, prin negocieri etc. Cele care nu si-au aflat solutionarea printr-o astfel de modalitate ajung în instanta si îsi vor gasi rezolvarea pe calea procesului (civil, penal etc.), finalizat prin hotarârea judecatoreasca pronuntata. Aceasta categorie de conflicte reprezinta de fapt, ,,materia prima" asupra careia instantele de judecata se apleaca si pe baza careia, în functie de normativitatea juridica existenta, pronunta hotarârea judecatoreasca. Astfel, hotarârea unei instante jurisdictionale într-o cauza nu reprezinta altceva decât rezolvarea, în planul dreptului, a raporturilor sociale conflictuale ce si-au facut aparitia între indivizi si grupuri sociale, între grupuri sociale, între indivizi si institutii sociale etc. Ori, tocmai aceste raporturi conflictuale, ce reprezinta temeiul factual al hotarârii judecatoresti, trezesc, în cel mai înalt grad, interesul unui sociolog al dreptului si abia apoi norma de drept în baza careia instanta a solutionat conflictul, norma ce-l preocupa, asa dupa cum am vazut, în primul rând, pe jurist. Referindu-ne la hotarârile pronuntate în materie de divort, spre exemplu, vom constata ca cele mai

9

Nicolae Popa, Prelegeri de sociologie juridical, Tipografia Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1985, p.225. Jean Carbonnier, Op. cit., p.270. 11 Ibidem. 12 Ibidem.

10

58

multe dintre ele contin foarte putine motive de drept, în schimb abunda în motive de fapt. De aceea, aceasta categorie de hotarâri judecatoresti constituie pentru sociologul dreptului o bogata sursa de observatii sociologice, psihosociologice si psihologice asupra vietii de familie.13 Faptul ca în investigatiile sale sociologul dreptului are în vedere, în primul rând, cercetarea faptului de viata, ce reprezinta cauza, conditia sau efectul unui fapt de drept, nu trebuie sa ne conduca la concluzia ca, pentru el, investigarea celui din urma n-ar prezenta nici un interes. Adevarul este ca sociologul dreptului va fi foarte interesat si de manifestarea în social a fenomenului juridic. Spre exemplu, fata de un fenomen juridic cum este criminalitatea uvenila, el va fi interesat sa cunoasca amploarea, structura, evolutia, tendintele de dezvoltare, etiologia acestuia si, nu în ultimul rând, raporturile fenomenului cercetat cu alte fenomene juridice, economice, culturale etc. De asemenea, el poate fi interesat chiar de masura în care practica judecatoreasca în materie se înscrie în cerintele legii sau se abate semnificativ de la aceasta. Ori, asa dupa cum remarca unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Scolii monografice de la Bucuresti, profesorul H. H. Stahl, ,,uneori, sociologul poate sa recunoasca vagi tendinte de uniformizare regionala a unor anume jurisprudente, de creare a unor <<dialecte jurisprudentiale>> care si ele pot fi relevante fata de unitatea sociala pe care o cercetam".14 De asemenea, prin analiza sociologica a jurisprudentei, sociologul dreptului, cercetând pretentiile partilor litigante, poate sa scoata la iveala fenomene de drept foarte interesante. Chiar daca cele mai multe pretentii ale acestora sunt aberante din punct de vedere al dreptului dogmatic sau chiar pozitiv, din perspectiva sociologica astfel de fenomene vor fi deosebit de interesante pentru ca pot releva elemente de drept obisnuielnic care mai persista, legi imaginare sau norme de drept împrumutate dintr-un sistem juridic pe calea unui proces de aculturatie juridica incompleta, conflicte între diferite modele juridice, modele de justitie dominante în constiinta lor,15 reguli de drept straine (în cazul justitiabililor imigranti, spre exemplu) etc. Referindu-se la cunoasterea vietii juridice a satului românesc interbelic, profesorul H.

Ibidem. H.H. Stahl, Plan general pentru cercetarea vietii juridice satesti, în Îndrumari pentru monografiile sociologice, redactate sub directia stiintifica a d. prof. D. Gusti si conducerea stiintifica a d. T. herseni, Institutul de Stiinte Sociale al României, Bucuresti, 1940, p.347.

14 13

59

H. Stahl oferea cercetatorului unele exemple si indicatii concludente cu privire la astfel de aspecte pe care sociologul dreptului trebuie sa le urmareasca în analiza jurisprudentei: ,,În regiunile paduroase de pilda ­ scria el ­ care cunosteau pâna deunezi o libertate desavârsita de folosire a padurii, satenii nu se considera vinovati atunci când contravin legilor, comitând delicte silvice. Obstia întreaga a locuitorilor poate avea alta conceptie despre drepturile ei la padure (s.n. ­ I.V.) decât o are statul si ca atare sa duca o lupta, aproape pe picior de egalitate de la sat la stat. Un numar excesiv de mare de delicre silvice poate sa ne indice nu o delicventa excesiva a populatiei, ci dimpotriva o puternica idee de dreptate înteleasa în anume fel, o puternica idee de drept obisnuielnic (s.n. ­ I.V.) dominând activitatea de toate zilele a satenilor. De asemeni un drept penal obisnuielnic (s.n. ­ I.V.) poate sa existe. Pe vremuri, organizatiile interne ale satului aveau menirea de a priveghea si aceasta latura a vietii satesti. Ca atare, ramasite vor putea sa fi ramas nu numai în folclo, [...] ci si în viata de toate zilele. Anumite fapte pot fi socotite de catre sateni ca delicvente atunci când satul nu le da nici o atentie"16 În zilele noastre, când oamenii circula liber, sau fara mari oprelisti, dintr-o tara în alta, intrând sub incidenta altor sisteme de drept, uneori mult diferite de cele în care sau nascut si au trait, fenomene juridice de genul unor modele de justitie sau reguli de drept straine pe care unii justitiabili le vor invoca în fata instantelor, vor fi des întâlnite în practica judecatoreasca. Asa dupa cum arata Jean Carbonnier, se poate merge si mai departe si sa fie analizata din perspectiva sociologica chiar decizia judecatorului. În analiza sa, sociologul dreptului nu va fi interesat de perspectiva dreptului pozitiv, ci de unghiul de vedere al sociologiei juridice, încercând sa surprinda, prin studiul respectivei decizii, spre exemplu, ,,sentimentul dreptului care salaslueste în constiinta judecatorului si, daca se admite faptul ca un judecator, cu multiple mijlociri si nuante, fara îndoiala, reflecta sentimentele societatii în care traieste, plecând de la aceasta, cercetatorul poate surprinde chiar sentimentul dreptului ce traieste latent în rândul populatiei".17

15 16

Jean Carbonnier, Op. cit., p.270. H. H. Stahl, Op. cit., p.356. 17 Jean Carbonnier, Op. cit., pp.270-271.

60

La rândul lui, profesorul Renato Treves considera ca, prin analiza sociologica a jurisprudentei, sociologul dreptului va fi interesat sa cunoasca originea sociala, formatia culturala, ideologia politica a magistratului18 s.a. Dupa opinia noastra, astfel de date si informatii, atât de valoroase pentru o analiza sociologica, nu le putem obtine, de regula, cu ajutorul tehnicii analizei sociologice a jurisprudentei ci, mai degraba, facând apel, spre pilda, la ancheta sociologico-juridica pe baza de interviu. În concluzie, daca printr-o analiza clasica a jurisprudentei, prin sinteza concluziilor ce le cuprind hotarârile judecatoresti se poate ajunge la o mai buna cunoastere a dreptului pozitiv, prin analiza sociologica a jurisprudentei se realizeaza o mai buna cunoastere a dreptului ca fenomen social, a raporturilor sale cu alte domenii ale vietii sociale (morala, religia, economia etc.). Cercetarea jurisprudentei de catre sociologul dreptului din perspectiva ,,stiintei realitatii sociale", cum era numita socilogia de fondatorul Scolii sociologice de la Bucuresti ­ Dimitrie Gusti ­ nu-l va exonera, evident, pe acesta de o pregatire juridica adecvata, fara de care nu va putea analiza hotarârile judecatoresti si întelege semnificatia conceptelor si fenomenelor de factura juridica la care aceste documente se refera.19 Întrucât în ceea ce priveste aplicarea practica a tehnicii analizei sociologice a jurisprudentei nu exista diferente semnificative fata de modul în care se realizeaza analiza continutului unor documente în sociologia generala, în cele ce urmeaza nu vom face o descriere a tuturor etapelor acesteia, ci ne vom îndrepta atentia numai asupra modului de stabilire a materialului pentru analiza, operatiune care prezinta unele elemente specifice.

Particularitati ale tehnicii analizei sociologice de jurisprudenta relative la stabilirea documentelor (hotarârilor judecatoresti) ce vor fi cercetate. În functie de tema investigata, de extinderea pe care cercetatorul intentioneaza sa o dea studiuluisau, de intervalul de timp în care trebuie sa realizeze cercetarea, de posibilitati tehnice si materiale de care dispune, sociologul dreptului va putea spune analizei continutului o singura hotarâre judecatoreasca, o parte reprezentativa dintre

18 19

Renato Treves, Op. cit., p.204 Ibidem.

61

ele sau totalitatea acestora. Analiza sociologica a jurisprudentei va fi mai putin complicata si va presupune un volum de munca mai redus în cazul în care se cerceteaza o singura hotarâre judecatoreasca. În aceasta situatie, cercetatorul va cauta sa identifice si sa analizeze ,,o decizie sociologic expresiva".20 Daca se admite ca respectiva hotarâre este reprezentativa pentru o anumita realitate juridica, acesta va fi îndreptatit sa formuleze inferente inductive relative la întreaga clasa de fenomene ce o compun. Atunci, însa, cînd sociologul dreptului este obligat (de principiile si regulile metodologice ale cercetarii sociologico-juridice) sa investigheze o parte

reprezentativa sau ansamblul hotarârilor judecatoresti pronuntate într-o materie anume, selectia acestora este mai complicata si presupune mai multa munca. Într-un astfel de demers, cercetatorul va putea sa aleaga fie colectiile clasice de jurisprudenta, fie colectiile specializate.21Iar, în functie de tema si obiectivele cercetarii, el va face apel fie la culegerile instantelor jurisdictionale inferioare, fie la acelea ale instantelor superioare, fie la ambele categorii de lucrari. Nu trebuie uitat faptul ca, daca pentru un jurist culegerile de jurisprudenta sunt cu atât mai valoroase cu cât contin mai multe hotarâri judecatoresti ale instantelor superioare si mai putine astfel de documente ce provin de la instantele inferioare, dimpotriva, pentru sociologul dreptului vor fi mai pretioase cele din urma, care, de regula, contin mai multe elemente de interes sociologic.22 Dupa aceste operatiuni preliminare se impune o selectie a categoriilor de hotarâri ce vor fi analizate. Spre exemplu, din culegerile de practica judiciara penala, daca cercetam celeritatea justitiei, vom avea în vedere ansamblul hotarârilor judecatoresti în materie penala, dar daca cercetam motivele de fapt ce stau la baza infractiunilor de omor, vom tine seama numai de hotarârile judecatoresti pronuntate în aceasta materie. Tot aici, din cadrul categoriei respective ce culegeri (cele relative la practica judiciara penala, spre pilda), cercetatorul, în functie de tema si obiectivele stabilite, trebuie sa se opreasca, eventual, asupra hotarârilor ce tin de jurisdictia Tribunalului Municipiului Bucuresti. În functie de perioada pe care si-a propus s-o cerceteze (si aceasta stabilita tot în raport cu tema si obiectivele investigatiei), el va analiza culegerile de practica judiciara penala ce se înscriu în intervalul de timp avut în vedere.

20 21

Jean Carbonnier, Op. cit., p.273. Ibidem. 22 Ibidem.

62

Odata luata decizia de a retine doar o anumita clasa de culegeri de practica judiciara, si din acestea pe acelea ce vizeaza un anumit interval de timp, o anumita institutie juridica, în functie de situatie, vor fi cercetate fie toate documentele intrate în selectia facuta (daca numarul acesta este relativ mic), fie un esantion din hotarârile avute în vedere. Cu riscul unei marje de eroare acceptabile în ceea ce priveste rezultatele obtinute, prin esantionarea documentelor ce urmeaza sa fie cercetate, se obtine o reducere considerabila a volumului de munca si a cheltuielilor financiare impuse de analiza continutului acestora. Însa, în multe cazuri de aplicare a analizei continutului nu se impune esantionarea documentelor cercetate. De regula, nu este indicata esantionarea în cazurile în care, în urma acestei operatiuni, volumul unitatilor de esantionare (talia esantionului) ar fi mai mic de 300-400 de unitati, stiut fiind faptul ca, în general, un esantion aleatoriu de o talie mai mica decât cea mentionata nu asigura reprezentativitate corespunzatoare.23 Într-o astfel de situatie în care, desi se afla în posesia unui numar relativ mare de hotarâri judecatoresti, dar volumul lor nu permite aplicarea unei scheme de esantionare, cercetatorul este obligat sa le analizeze pe toate. Astfel ca, acesta poate realiza fie o cercetare totala, în cazul ca va fi nevoit sa investigheze toate documentele juridice relative la tema sa de cercetare, fie o cercetare selectiva, atunci când investigatiile sale vor viza numai un esantion extras din ansamblul hotarârilor judecatoresti ce-l intereseaza. În conditiile în care, de cele mai multe ori, analiza va viza o serie jurisprudentiala rezultata în urma operatiunii de esantionare, cercetatorul va urmari ca modul de realizare a seriilor sa se faca si el în functie de tema cercetata si obiectivele investigatiei. Daca el va dori, de exemplu, sa releve evolutia dreptului, va trebui sa realizeze o serie jurisprudentiala diacronica. În schimb, daca va intentiona sa puna în evidenta unele fenomene de pluralism juridic, cea mai potrivita serie de hotarâri judecatoresti va fi o serie sincronica, ce surprinde fenomenul cercetat în diversitatea sa într-un anumit moment al evolutiei sale. Tot aici, se impune sa facem si precizarea ca, spre deosebire de analiza continutului unor documente de mare întindere cum ar fi, de pilda, un roman, în cadrul caruia se impune o ,,esantionare din document" a unor texte (a unor pagini, capitole etc., stabilite printr-o esantionare probabilista), în analiza

23

Septimiu Chelcea, Tehnici de analiza a continutului comunicarii, în Septimiu Chelcea, Ioan Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, Editura ,,Destin", Deva, 1998, p.393.

63

sociologica a jurisprudentei, datorita faptului ca volumul comunicarii este relativ redus, documentele cercetate având, de regula, o mica întindere, o astfel de esantionare nu si-ar gasi rostul. De aceea, vom proceda la analiza integrala a textelor hotarârilor judecatoresti. Deapsind momentul esantionarii si parcurgând toate celelalte etape ale analizei sociologice a jurisprudentei se ajunge, în final, la rezultatele cercetarii, care, în opinia lui Jean Carbonnier, au valoare atât pentru sociologia dreptului, cât si pentru sociologia generala.24 Ele au valoare pentru sociologia dreptului întrucât asigura cunoasterea mai buna a unor fenomene juridice specifice acestui domeniu atât de important al vietii dreptului care vizeaza latura contencioasa (patologica) a acestuia si raporturile unor astfel de fenomene cu alte fenomene juridice sau sociale. Dar, într-un plan mai larg, în care se pleaca de la premisa ca fiecare hotarâre judecatoreasca contine o felie de viata sociala, iar ansamblul hotarârilor prezentate într-un anumit interval de timp într-un spatiu geografic determinat ,,poate reconstitui o societate în actiune", rezultatele obtinute au importanta si pentru sociologia generala. În sprijinul acestei idei este cazul lucrarii lui J. P. Charnay ­ La vie musulmane en Algerie, d'après la jurisprudence de la première moitié du XX-e siècle (1965). Subscriind întrutotul la opinia reputatului profesor francez, consideram în plus, ca rezultatele cercetarilor desfasutrate cu ajutorul tehnicii analizei sociologice a jurisprudentei au valoare si pentru stiinta dreptului, care-si va putea fundamenta unele dintre generalizarile sale teoretice pe terenul solid al datelor obtinute din sociologia juridica în investigarea concreta a fenomenului juridic din sfera patologiei dreptului. De asemenea, apreciem ca, atât politica legislativa, cât si practica judiciara însasi pot resimti un efect benefic luând la cunostinta de rezultatele cercetarilor sociologicojuridice de acest gen. Iata, prezentate succint, câteva dintre cele mai importante probleme pe care le ridica utilizarea tehnicii analizei sociologice a jurisprudentei în cercetarea sociologico-juridica.

Virtuti si limite ale analizei sociologice de jurisprudenta. Compararea din perspectiva metodologica a analizei sociologice de jurisprudenta cu alte metode,

24

Jean carbonnier, Op. cit., pp.275-276.

64

tehnici si procedee de cercetare va pune în evidenta faptul ca aceasta tehnica de cercetare prezinta o serie de virtuti metodologice, dar si unele limite ce nu pot fi trecute cu privirea. În primul rând, dintre toate metodele si tehnicile de cercetare utilizate de sociologia dreptului, aceasta tehnica de investigatie se preteaza cel mai bine la cercetarea fenomenelor din domeniul patologiei dreptului. Spre deosebire de analiza sociologica de jurisprudenta, ancheta pe baza de interviu, de exemplu, nu dispune decât de o capacitate foarte redusa de a surprinde raporturile conflictuale.25 Este greu de presupus ca partile aflate într-un conflict vor fi dispuse sa dezvaluie în fata unui operator de interviu amanunte despre raportul conflictual în care sunt angajate. Mai de graba, acestea vor fi tentate sa le treaca sub tacere, sa e ascunda sau sa le prezinte denaturat. Dimpotriva, aflate în fata judecatorului, spre propriul lor interes si în speranta ca cele relatate vor înclina balanta dreptatii în favoarea lor, partile vor fi înclinate sa prezinte si cele mai mici detalii relative la conflictul în care au fost antrenate. Iar metoda cea mai adecvata pe care o poate utiliza sociologul dreptului spre a cunoaste aceasta adevarata comoara a faptelor de viata psihologice, morale, religioase, culturale, economice etc., ce constituie contextul litigiului, este analiza sociologica de jurisprudenta. Se întelege de la sine ca pentru sociologia dreptului, valoarea pledoariilor facute de partile litigante nu consta atât în cercetarea aspectelor juridice pe care acestea le contin, cât în investigarea faptelor de viata ce le-au generat. De aceea, analiza sociologica de jurisprudenta, care are capacitatea de a surprinde mult mai bine decât ancheta pe baza de interviu multitudinea fenomenelor de natura psihosociologica în contextul carora a aparut si s-a dezvoltat raportul conflictual dintre cele doua parti, este considerata cea mai potrivita pentru cercetarea fenomenelor ce apartin patologiei reptului. Aceasta tehnica de cercetare se dovedeste superioara anchetei pe baza de interviu si prin faptul ca are capacitatea de a surprinde o adevarata istorie a conflictului si a faptelor sociale care l-au generat si întretinut,26 spre deosebire de cea de a doua metoda care analizeaza raportul conflictual, de regula, numai într-un moment al duratei sale.

25 26

Ibidem, p.272. bidem, p.273.

65

Un al doilea avantaj al analizei sociologice de jurisprudenta consta în aceea ca poate aduce în câmpul cercetarii sociologice justitiabili pe care alte metode, tehnici si procedee de investigatie ale sociologului dreptului nu-i pot contacta. Aceasta tehnica are meritul ca permite sociologului dreptului sa-si extinda sfera analizei sale si asupra acelor justitiabili disparuti sau care, invocând motive, de regula, se sustrag unei anchete pe baza de interviu. Datorita particularitatilor ei, analiza sociologica de jurisprudenta permite cercetatorului sa investigheze atât fenomene ce tin de patologia actuala a dreptului, cât si fenomene ce apartin unei patologii trecute.27 Astfel, pe baza culegerilor de jurisprudenta existente, pe lânga investigatiile asupra fenomenelor juridice conflictuale ai caror protagonisti se afla în viata, sociologul dreptului poate cerceta cu succes si unele litigii în care au fost antrenati reprezentanti ai unor generatii de mult disparute. Ori, ancheta pe baza de interviu, care se preteaza la cercetarea patologiei prezente a dreptului (si aici cu mari dificultati, dupa cum am vazut), nu-i permite sociologului sa-si extinda investigatiile asupra unor astfel de fenomene petrecute cu ani si ani în urma. Superioritatea analizei sociologice de jurisprudenta decurge si din aceea ca, daca unele categorii de justitiabili, de genul politicienilor, oamenilor de afaceri etc. Se pot sustrage unei anchete pe baza de interviu, în ,,focul" dezbaterilor judiciare acestia vor fi nevoiti sa relateze faptele cu lux de amanunte, ceea ce, se întelege de la sine, nu poate fi decât în avantajul tehnicii analizei sociologice de jurisprudenta. Acestea sunt numai câteva dintre virtutile acestei tehnici de investigatie a sociologiei dreptului ce o recomanda drept una dintre cele mai potrivite modalitati de cercetare a fenomenelor contencioase. Dar, analiza sociologica de jurispruena, ca analiza de continut adaptata cercetarii jurisprudentei, este o tehnica secundara. Si, ca orice tehnica de acest gen, ea cerceteaza documente, nu fapte.28 De aceea, ea va prezenta avantajele si dezavantajele pe care le au, în general, procedeele care îsi îndreapta investigatiile asupra documentelor. Însa, din faptul ca analiza sociologica de jurisprudenta se desfasoara asupra unei categorii aparte de documente ­ culegerile de jurisprudenta ­ rezulta unele limite particulare ale acesteia. Ele îsi afla sorgintea în faptul ca, asa dupa

Ibidem. Vasile Maftode, Metodologia sociologica. Metode si tehnici de cercetare sociologica, Editura PortoFranco, galati, 1995, p.149.

28 27

66

cum sublinia Henri Lévy-Bruhl, jurisprudenta, care este atât de apropiata de viata, da totusi o ,,imagine infidela si trunchiata" a realitatii juridice.29 Cea mai grava deformare a realitatii juridice decurge din aceea ca hotarârile judecatoresti cercetate prin tehnica analizei sociologice de jurisprudenta vizeaza numai o mica pate a acesteia, adica fenomenele contencioase, altfel spus, ceea ce, îndeobste se numeste ,,patologia dreptului". Cunoscuta fiind tendinta juristilor de a exagera rolul fenomenelor contencioase în viata dreptului, trebuie sa subliniem faptul ca sociologia juridica considera ca aceasta categorie de fenomene juridice deformeaza dreptul, care este infinit mai mult decât contenciosul. Si aceasta nu fara temei, ci pentru ca, fenomenele contencioase, atât de importante pentru juristi, reprezinta numai o mica parte a realitatii juridice, întrucât, dincolo de ele exista un ansamblu de fenomene necontencioase, o ,,ordine juridica pasnica si spontana a societatii", dupa cum bine remarca cunoscutul fondator al sociologiei dreptului Eugen Ehrlich.30 Este vorba de multitudinea si larga varietate a fenomenelor juridice metaforic numite ,,în stare de pace", ce fac parte din realitatea sociala a dreptului si care se desfasoara în conformitate cu normele juridice stabilite, întelegerile si conventiile încheiate între parti. Lor li se adauga fenomenele litigioase solutionate pe cale amiabila, pe calea unei negocieri, a unei tranzactii etc., adica toate acele conflicte cu încarcatura juridica care-si gasesc solutionarea înainte de a ajunge în fata unei instante de judecata. De aceea, cercetarea unei institutii juridice cu ajutorul tehnicii analizei sociologice a jurisprudentei, care se rezuma numai la investigarea laturii ei patologice va fi totdeauna incompleta. Un alt neajuns al utilizarii acestei tehnici de cercetare a socilogiei dreptului decurge din faptul ca între ansamblul hotarârilor judecatoresti publicate si cele pronuntate în sistemul instantelor de judecata dintr-o tara, unitate administrativteritoriala etc. Exista o mare diferenta sub aspectul cuprinderii celor din urma în diferitele culegeri de jurisprudenta publicate. Altfel spus, cea mai mare parte a hotarârilor judecatoresti nu vor fi publicate niciodata în culegerile amintite. Si aceasta soarta o au mai cu seama hotarârile udecatoresti ale institutiilor urisdictionale inferioare, are foarte rar au sansa de a vedea lumina tiparui într-o culegere de

Henri Lévy-Bruhl, Op. cit., p.99. Eugen Ehrlich, Grundlegung der Soziologie des Rechts, Verlag von Duncker&Hubolt, München und Leipzig, 1929.

30 29

67

jurisprudenta. O soarta mult mai buna din acest punct de vedere o au, în schimb, hotarârile judecatoresti pronuntate în instantele superioare (Curtea Constitutionala, Curtea Suprema de Justitie sau Curtea de Apel, cum este cazul în sistemul jurisdictional românesc). Alte neajunsuri ale aplicarii analizei sociologice de jurisprudenta în cercetarea fenomenelor juridice din perimetrul patologiei dreptului decurg din selectia operata de realizatorul culegerii în rândul hotarârilor judecatoresti ce privesc o anumita institutie juridica, din faptul ca unele institutii ale dreptului sunt slab reprezentate sau nu se regasesc deloc în culegeri s.a. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul ca toate culegerile de practica judecatoreasca sunt realizate în scopuri juridice si, în consecinta, de multe ori, ele pot fi sarace în informatii ce prezinta interes pentru sociologia dreptului. Dupa cum am vazut, ca orice alta metoda si tehnica de cercetare, analiza sociologica de jurisprudenta are atât virtuti, cât si limite. Desi, prin dezvoltarea laturii cantitative a acestei tehnici de cercetare, însotita de utilizarea calculatorului electronic, care permite repearea directa de catre computer, pe baza unui dictionar , a categoriilor, cuvintelor sau expresiilor stabilite prin grila de cercetare, tehnica analizei sociologice de jurisprudenta s-a rafinat mult, capatnd noi virtuti, aceasta pastreaza înca unele limite inerente, de care un sociolog al dreptului nu poate sa nu tina seama. E aceea, în activiatea investigationala empirica, pentru a depasi limitele acestei tehnici si pentru a spori valoarea de ansamblu a investigatiei, cercetatorul va utiliza complementar si metode si tehnici de cercetare.

68

MONOGRAFIA JURIDICA ­ METODA DE CERCETARE

Sociologia dreptului si-a dobândit statutul de disciplina stiintifica prin conturarea unui obiect propriu de cercetare, prin stabilirea unui set particular de metode de investigare a fenomenelor juridice si prin utilizarea unui aparat conceptual specific. Asa dupa cum constata Renato Treves, sociologia dreptului ,,se prezinta astazi ca o disciplina unitara si prin uniformitatea metodelor utilizate".1 Sociologia dreptului a facut si face apel la metodele stiintelor sociale: metoda logica, metoda istorica, metoda tipologica, metoda comparativa, metoda statistica, metoda teleologica, metoda modelarii etc. Dar, cel mai mult, aceasta tânara disciplina s-a orientat spre metodele sociologice generale, facând apel la observatia sociologica, ancheta, analiza de continut, sondajul de opinie, experimentul sociologic, tehnica scalarii atitudinilor, studiul de caz etc. Trebuie mentionat însa faptul ca preluarea metodelor stiintelor sociale, în general, a metodelor sociologiei, în special, a fost însotita de adaptarea acestora la specificul realitatii sociale a dreptului. Dupa cum aprecia reputatul profesor francez Jean Carbonnier, ,,sociologia juridica a primit multe de la sociologia generala, a carei <<fiica>> este. Metodele sale nu sunt în cea mai mare parte [...] decât adaptari ale acestora care deja au fost puse la punct în alte domenii sociologice."2 Asa se face ca, în investigarea fenomenelor juridice, sociologia dreptului va utiliza un set de metode sociologice adaptate, precum experimentul legislativ sau juridic, analiza sociologica a jurisprudentei, sondajul de opinie legislativa etc. Dupa parerea noastra, acestora li se poate adauga si monografia juridica. Este îndeobste cunoscut ca cele mai valoroase rezultate ale investigatiilor sociale din România antebelica le-au dat cercetarile monografice, iar dintre acestea s-au detasat monografiile sociologice realizate în cadrul Scolii sociologice de la Bucuresti, initiata si condusa de profesorul Dimitrie Gusti. De fapt, amplele cercetari monografice întreprinse în deceniile trei si patru ale secolului noastru, care s-au înscris ca o contributie româneasca de marca în sociologia vremii, reprezinta punctul culminant al unei vechi traditii nationale în acest domeniu. Referindu-se la

Renato Treves, Introduzione, în La sociologia del diritto. Problemi e ricerche, a cura di Renato Treves, Edizioni di Comunità, Milano, 1966, p.27. 2 J. Carbonnier, Sociologie juridique, Presse Universitaires de France, Paris, 1978, p.20.

1

69

,,antecedentele" românesti ale acestei miscari, M. Cernea arata ca începuturile ei dateaza din deceniul sapte al secolului al XIX-lea. Apoi, ele au continuat, cu unele întreruperi sau intensitate diferita, pâna în anii '70 ai secolului nostru.3 Cercetarea monografica interbelica a unitatilor sociale, dupa cum se stie, s-a desfasurat, în principal, pe baza doctrinei (sociologia monografica) si a metodei (monografia sociologica) gustiene, ceea ce a condus la realizarea unor monografii de tip exhaustiv. Trebuie mentionat faptul ca, desi cercetarea monografica de tip gustian a avut drept obiectiv de investigatie unitatile sociale (în principal satul românesc), asa dupa cum remarca profesorul D. Gusti, ,,cercetarea vietii juridice forma unul dintre elementele ei esentiale, în legatura cu întreaga viata sociala".4 Dar, în cadrul scolii sociologice gustiene, mai multi cercetatori, excedati de problemele multiple si complexe, de activitatea laborioasa pe care o impuneau monografiile exhaustive, de tip gustian, si preocupati de studiul unor probleme concrete de mare interes, au realizat cîteva monografii economice, morale, religioase, muzicale si, nu în ultimul rând juridice. Documentarul Din studiile monografice ale Scolii sociologice de la Bucuresti asupra manifestarilor juridice ale unitatilor sociale, vine cu argumente concrete în sprijinul afirmatiei ca un numar important de membrii sau colaboratori ai acestei scoli au acordat mare atentie cercetarii monografice a diferitelor fenomene juridice specifice satului rimânesc. Dupa cum a concluzionat exegeza de specialitate, din însesi reusitele si slabiciunile monografiei sociologice gustiniene, ce aveau la baza cunoscuta schema logico-formala a ,,cadrelor" si ,,manifestarilor", s-au acumulat premisele aparitiei unor modificari metodologice substantiale care, în final, au condus la diversificarea tipologica a cercetarilor monografice. Principalele inovatii s-au înregistrat pe linia diversificarii paradigmelor de cercetare, fapt ce a facut sa apara noi tipuri de monografii: monografia centrata pe o problema-cheie; micromonografia sau ,,monografia sumara de sat"; monografia sumara comparativa a unor sate selectionate din diferite zone ale tarii; monografia zonala sau regionala (cu si fara sat-pilot) si monografia tematica.5

3

M. Cernea, Etapele cercetarii monografice a comunitatilor rurale în sociologia din România, în ,,Revista de Filosofie", tomul 20, nr.9, 1973, pp.10-44. 4 D. Gusti, Fragmente autobigrafce. Autosociologia unei vieti.1800-1955, în D. Gusti, Opere, vol.V, 1971, Editura Academiei, Bucuresti, p.199. 5 P. Caraion, Profesorul Dimitrie Gusti si Scoala sociologica de la Bucuresti, în Sociologia militans, vol. IV, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971, pp.74-121; H. H. Stahl, Teoria si practica investigatiilor

70

Tinând seama de îndelungata traditie româneasca în domeniul cercetarilor monografice, dar mai ales de bogata si valoroasa experienta a Scolii sociologice gustiene, precum si de nevoia acuta de date stiintifice pe care o resimt în perioada de tranzitie agentii operei politice, legislative si administrative, apreciem ca metoda monografica, atent revizuita si adaptata cerintelor moderne ale investigatiei sociale, poate asigura o buna cunoastere a unor fenomene juridice specifice societatii românesti contemporane. Suntem convinsi ca, îmbracând haina monografiei juridice, metoda monografica va putea fi utilizata cu succes în cercetarea fenomenelor de drept. Aceasta presupune revizuirea substantiala a monografiei gustiene în sprijinul ingenios promovat de Anton Golopentia în cadrul Institutului Social Banar-Crisana. Avem în vedere o monografie juridica ce se prezinta ca rezultanta a diferitelor tipuri de monografii practicate în cadrul Scolii sociologice a lui D. Gusti. Este vorba de o monografie asemanatoare în unele privinte, cu cele realizate pe alte ,,teme", de D. G. Georgescu, L'alimentation de la population rurale en Roumanie, în vol. La vie rurale en Roumanie, Bucuresti, 1939, pp. 205-238; A. Golopentia, Starea culturala si economica a populatiei din RomâniaI, în ,,Revista de igiena economica", X, nr. 1-6, 1940, pp.212-263 sau H. H. Stahl, Contributii la studiul satelor devalmase românesti, 3 vol., Bucuresti, 1958-1965, monografii care difera de cele exhaustive gustiene prin unitatea supusa cercetarii, prin obiectul investigatiei si, în parte, prin paradigma dupa care s-au desfasurat. Ca si în cazul monografiei sociologice realizate în cadrul Scolii sociologice de la Bucuresti, monografia juridica se va întemeia pe o conceptie sociologica. Daca în cazul monografiei realizate de D. Gusti era vorba de conceptia profesorului asupra realitatii sociale, în cazul monografiei juridice putem avea în vedere conceptia carbonnierista asupra dreptului. Astfel, profesorul J. Carbonnier considera ca ,,dreptul nu exista decât în societate" si, în consecinta, ,,fenomenele juridice sunt [...] fenomene sociale"6 Nici un fenomen juridic nu exista însa în stare izolata; totdeauna el se afla inserat spatial si temporal - sincronic si diacronic ­ în social, unde interactioneaza cu fenomenele politice, economice, religioase, morale etc.

sociale. Cercetari interdisciplinare zonale, vol. II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975, pp.30-47; M. Cernea, loc. cit., pp.1052-1065; M. Larionescu, Dimitrie Gusti ­ fondatorul scolii sociologice de la Bucuresti, în M. Larionescu (coord.) Scoala sociologica de la Bucuresti. Traditie si actualitate, Editura Metropol, Bucuresti, 1996, pp.30-32.

71

Daca monografia gustiana se desfasura de regula, la nivelul unitatilor sociale, monografia juridica, luând în seama inovatiile Institutului Banat-Crisana, îsi va putea organiza investigatiile în functie de nevoi, atât la nivelul unitatilor sociale (sate, orase, comune, întreprinderi, istitutii etc.), cât si la nivel zonal sau national. În cazul cercetarilor zonale sau nationale, studiul monografic se va realiza pe esantioane de localitati reprezentative pentru fenomenul juridic studiat. În ceea ce priveste obiectul studiului monografic, avem în vedere deplasarea investigatiei de la caracterizarea starii globale (integrale) a unitatii sociale la cercetarea focalizata a unui fenomen juridic de interes local, zonal sau national. Întrucât fenomenul de drept nu poate fi cercetat si explicat decât în contextul social în care acesta se manifesta, monografia juridica va urmari analiza cât mai completa a acestuia, dar nu pe baza schemei standard a ,,cadrelor" si ,,manifestarilor", ci dupa o schema originala de categorii investigationale. În locul cercetarii fiecarui cadru si a fiecarei manifestari a unitatii sociale ca atare, monografia juridica îsi propune concentrarea eforturilor sociologiei, stiintei dreptului si ale celorlalte stiinte particulare pentru ,,luminarea" fenomenului juridic ce ne intereseaza. În felul acesta nu va mai exista o schema standard, ci pentru investigarea fiecarui fenomen de drept cercetatorul va trebui sa construiasca un instrument de cercetare propriu, cu ajutorul caruia sa surprinda ,,manifestarile" fenomenului juridic cercetat si ,,cadrele" sociale concrete în care acesta functioneaza. Configuratia acestei scheme va depinde de natura fenomenului cercetat, de scopul investigatiei s.a.m.d. În concluzie, monografia juridica nu va mai cerceta unitatile sociale prin manifestarile si cadrele lor, ci fenomenele juridice în geneza, structura, dinamica si functionalitatea lor în contextul fenomenelor sociale (politice, morale, religuioase, economice, demografice, culturale etc.) cu care interactioneaza direct. Prin monografia juridica va fi, de asemenea, valorificata una dintre cele mai importante inovatii ale cercetarii monografice gustiene: constituirea unor echipe compuse din specialisti în felurite discipline sociale particulare. Dar, daca echipele gustiene se constituiau pornind de la schema standard a celor patru cadre si patru manifestari, cele destinate realizarii monografiei juridice vor fi formate plecând de la schema fiecarei cercetari în parte si vor cuprinde specialisti selectionati în functie de

6

J Carbonnier, Op. cit., p.16.

72

natura fenomenului juridic studiat (constitutionala, penala, civila, administrativa etc.) si a principalelor fenomene sociale ce reprezinta cauze, conditii sau efecte ale acestuia. Astfel, componenta echipei monografice se va schimba de la o cercetare la alta. De exemplu, daca se monografiaza un fenomen juridic precum avortul, din echipa de cercetare vor trebui sa faca parte neaparat si medicii, iar în cazul ca se investigheaza problema mostenirii, prezenta lor nu-si afla rostul. Desigur, din astfel de echipe nu vor lipsi niciodata nici juristii, nici sociologii. De asemenea, pentru investigarea unui aspect sau altul al fenomenului cercetat se pot constitui echipe de cercetare speciale. În aceste conditii, monografia juridica devine opera colaborarii stiintelor dreptului si a sociologiei juridice cu celelalte stiinte sociale. Inovatia gustiana în acest domeniu nu este deloc depasita, deoarece, asa cum remarca repurtatul sociolog american de origine româna, Mihail Cernea, în ultima vreme specialistii în stiinte sociale îsi demonstreaza tot mai mult ,,utilitatea si eficienta pentru programele de dezvoltare". De altfel, revigorarea activitatii de cercetare a vietii juridice de catre specialisti din diferite domenii s-ar dovedi o întreprindere benefica. Aceasta întrucât abordarea monografica a unor probleme juridice semnificative, care necesita interventie de tip reformator, ar reprezenta un demers util pentru instantele diriguitoare ale vietii juridice. Pe linia conceptiei lui Gusti si a scolii sale sociologice, cunoasterea vietii juridice nationale trebuie sa preceada si sa orienteze actiunea practica de reformare a dreptului, de elaborare a legilor. Nimic nu e mai firesc ca activitatea monografica sasi fixeze programatic drept obiectiv înregistrarea starii functionale a unei manifestari vitale a natiunii cum este viata juridica. Momentul cognitiv, de radiografiere a vietii juridice românesti va trebui sa fie urmat de momentul actional, practic, care pornind de la datele existente, va trebui sa edifice o realitate juridica noua, proprie statului de drept, cu parametrii superiori de adecvare, pe de o parte, la realitatile nationale, iar pe de alta parte, la tendintele ce se manifesta în viata juridica a lumii contemporane. Semnificatia monografiei juridice rezida tocmai în aceea ca acest tip de cercetare are capacitatea de a realiza o sinteza sociologica a materialului recoltat cu privire la fenomenele juridice respective, de a formula concluzii si de a oferi solutii stiintific fundamentate institutiilor chemate sa gestioneze astfel de aspecte ale vietii sociale, creând în acest fel premisele unor actiuni reformatoare eficiente. Si, nu în ultimul

73

rând, atunci când este cazul, în spiritul sociologiei juridice aplicative gustiene, rezultatele acestor cercetari au menirea de a ajuta instanta legiuitoare sa legifereze în cunostinta de cauza, în acord cu ,,tara reala". Pentru ca, asa cum sustine D. Gusti, ,,nu se poate legifera pâna când nu se stie ce si pentru cine se legifereaza, dupa cum nu se poate gospodari, când nu se stie ce si pentru cine se gospodareste".7 Este oare nevoie de mai mult pentru a scoate în evidenta necesitatea cercetarii monogarfice a diferitelor fenomene juridice ? În spiritul preceptelor metodologice ale sociologiei gustiene consideram ca recuperarea monografiei sociologice, sub forma monografiei juridice, nu înseamna renuntarea la celelalte metode de cercetare a vietii juridice, ci numai valorificarea în contemporaneitate a elementelor viabile ale modelului de cercetare monografica. Argumentele de mai sus, la care pot fi adaugate si altele, ne dau convingerea ca recuperarea metodei monografice si includerea ei în setul de metode si tehnici de cercetare ale sociologiei dreptului ar fi o întreprinmdere benefica. Si poate, asa cum în perioada interbelica sociologia monografica a reprezentat ,,marcatorul identitar" al sociologiei românesti, în viitor, efortul comun al sociologilor si juristilor, de lansare si sustinere a monografiilor juridice, ar putea conduce la afirmarea internationala a sociologiei românesti a dreptului

D. Gusti, Sociologia monografica ­ stiinta a realitatii sociale, în D. Gusti, Opere, vol.I, Editura Academiei, Bucuresti, 1968, p.327.

7

74

Information

Microsoft Word - Metodologia Cercetarii Sociologice.doc

74 pages

Report File (DMCA)

Our content is added by our users. We aim to remove reported files within 1 working day. Please use this link to notify us:

Report this file as copyright or inappropriate

474477


Notice: fwrite(): send of 204 bytes failed with errno=104 Connection reset by peer in /home/readbag.com/web/sphinxapi.php on line 531