Read Microsoft Word - Logica juridica A5 final.doc text version

BRÎNDUA GOREA

LOGIC JURIDIC

Editura Zethus - Colecia ,,Aula" Târgu-Mure, 2009

REFERENlI TIINlIFICI: Profesor univ. dr. Elena PUHA Universitatea ,,D. Cantemir" din Târgu-Mure Confereniar univ. dr. Melentina TOMA Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iai

Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României GOREA, BRÎNDUA Logic juridic / Brîndua Gorea; Editura ,,Zethus", 2009 Bibliogr. ISBN 978-973-88936-0-3

Editor: Mugur Gorea Coperta: Teodora Elena Cartera Imaginea copertei I: Rafael, Scuola di Atene Imaginea copertei IV: Aristotel Tehnoredactare computerizat: autoarea Corectur: autoarea Copyright © Editura Zethus, 2009

2

Cuvânt înainte

Logica juridic este înc o disciplin cu caracter de noutate în sistemul învmântului juridic românesc. Utilitatea sa deosebit în formarea viitorului jurist, indiferent de domeniul în care acesta va activa, deriv din faptul c logica juridic este tiina care studiaz regulile specifice gândirii juridice corecte, care guverneaz procesul elaborrii, interpretrii i aplicrii normelor de drept. Logica juridic este, aadar, o tiin ce cuprinde reguli i metode valabile pentru toate disciplinele juridice. Lucrarea de fa reprezint un manual destinat uzului studenilor. Ea îi propune s iniieze viitorul jurist în mecanismele intime ale gândirii juridice i specificul su, astfel cum se relev ele din analiza limbajului juridic, cci limbajul juridic s-a nscut o dat cu dreptul, iar istoria dreptului este totodat o istorie a dezvoltrii i maturizrii noiunilor juridice. Începutul secolului trecut a adus cu sine o nou tendin în filosofie i logic: orientarea interesului acesteia ctre studiul limbajului. Proclamarea cu insisten a eficienei reduse a logicii formale, precum i interesul sporit pentru argumentaie constituie alte dou premise ale extinderii cercetrilor contemporane i la alte tipuri de raionament decât cel demonstrativ, cci tipul de raionalitate care a dominat secole de-a rândul ­ acela dezvoltat pe filiera aristotelic din Analitici i cea cartezian din Discursul asupra metodei ­ las neacoperite vaste spaii ale cugetrii omeneti. Un moment de cotitur în dezvoltarea logicii juridice îl reprezint apariia, în 1958, lucrrii ,,La nouvelle rhétorique. Traité de l'argumentation", rod al colaborrii a doi cercettori belgieni: Chaïm Perelman i Lucie Olbrechts­Tytheca. Logica formal

3

modern se limita la demonstraia matematic, dar, potrivit autorilor Tratatului, logicienii sunt obligai s completeze teoria demonstraiei printr-o teorie a argumentrii, cci dreptul i tiinele umane nu exced sferei gândirii discursive, ci o îmbogesc. Deplasarea de accent pe care Tratatul o aduce cu sine este vizibil i prin încercarea de estompare a unei distincii cu vechi state de serviciu, aceea între dialectic i retoric, cci nu poate exista discurs oratoric care s nu dezvluie o anumit structur argumentativ, dup cum discursul argumentativ îi pierde din efect dac nu este îmbrcat într-o hain retoric. În fine, lucrarea prezint i câteva noiuni de acionalism juridic, care dau seam de fundamentele logice ale activitii practice din domeniul dreptului. Întregul meu demers de explorare a logicii juridice, astfel cum se relev ea la început de mileniu, a fost cluzit de coordonatele lucrrilor de pionierat în domeniu, semnate de autori precum Ion Dobrinescu, Gheorghi Mateu, Arthur Mihil i Gheorghe Mihai, fa de care rmân îndatorat. De asemenea, îmi exprim recunotina fa de cel care cluzete efortul meu de abordare a acestei fascinante tiine interdisciplinare care este logica juridic contemporan, distinsul profesor universitar dr. Petru Ioan, precum i fa de doamna profesor universitar dr. Elena Puha, cea care, cu tact i bunvoin, ma îndrumat, m-a încurajat i m-a sprijinit fr contenire. Nu în ultimul rând, le mulumesc tinerilor mei colegi studeni, destinatarii direci ai acestui manual de logic juridic, al cror entuziasm i spirit critic au constituit pentru mine o permanent motivaie i prilej de continu satisfacie.

Brîndua Gorea

4

INTRODUCERE

1. Definiie i tipuri de logici

Logica este tiina formelor, a structurilor, a principiilor i a legilor gândirii corecte, respectiv tiina operaiilor constructive asupra gândirii în diversele sale ipostaze i relaii (cu limbajul, cu aciunea i cu realitatea)1. Chiar i o succint prezentare a tipurilor de logic ne d prilejul s înelegem complexitatea acestei tiine multimilenare i capacitatea sa unic de a interfera cu quasitotalitatea domeniilor refleciei umane. Reputatul profesor Petru Ioan2 propune o diviziune a tipurilor de logic, uzitând de mai multe criterii de clasificare, pe care o reproducem în continuare: Dup natura entitilor relaionate, pot fi identificate cel puin patru tipuri de logic: (1) logica (macro) propoziional (sau a funciilor de adevr), numit i teorie a demonstraiei; (2) logica (restrâns, respectiv extins) a predicatelor; (3) logica extensiunilor (sau a claselor); (4) logica relaiilor (forma generalizat a logicii atomare, numit i logic a termenilor). Dup acelai criteriu, autorul citat propune i o a doua clasificare, tripartit, a tipurilor de logic: [...]

1

Definiia aparine logicianului român Petru Ioan, fiind enunat în volumul I al tratatului intitulat ,,Logica integral" ­ Editura ,,tefan Lupacu", Iai, 1999, p.11. Prestigiosul autor face o impresionant trecere în revist a diferitelor caracterizri, accepiuni i definiii pe care le-a primit logica de-a lungul timpului, de la Aristotel i pân în contemporaneitate. 2 Petru Ioan, op. cit., pp. 12-15.

5

3. Termenii i definiiile juridice 3.1. Termenii juridici Universul de discurs juridic este sistemul de concepte care in de problematica juridic i în cadrul cruia expresiile (noiuni sau enunuri) poart sau dobândesc îneles sau semnificaie proprie. Cu alte cuvinte, universul de discurs juridic este constituit din totalitatea termenilor juridici de strict specialitate, la care se adaug termenii din limbajul comun folosii într-un sens juridic. Ca toate limbajele, limbajul juridic utilizeaz un set de termeni (sau concepte sau noiuni), în sensul de categorii logice fundamentale menite s desemneze obiecte, fenomene, procese, activiti, proprieti ale obiectelor sau/i relaii între ele. Termenii (conceptele, noiunile) sunt exprimai prin cuvinte, fie folosite individual, cum este cazul noiunilor simple (contract, instan, infractor etc.), fie grupate sub forma unor noiuni compuse (contract de societate, instan de apel, infractor minor .a.) Unii termeni desemneaz realiti strict juridice ­ chirografar (creditor lipsit de garanii reale sau personale, a crui crean este garantat cu patrimoniul general al debitorului), litispenden (situai când acelai litigiu a fost supus spre soluionare în faa a dou organe de jurisdicie de acelai grad), captaie (determinarea unei persoane, prin manevre frauduloase, s consimt la efectuarea unei liberaliti), casare (desfiinarea de ctre instana de recurs a unei hotrâri judectoreti), inculpat (persoana trimis în judecat penal), sezin (atribuirea posesiunii motenirii unor categorii de motenitori, din chiar momentul deschiderii acesteia), stelionat (vinderea sau ipotecarea succesiv a aceluiai bun la dou persoane diferite, fr a meniona prima vânzare sau ipotec constituit anterior), acrescmânt (creterea drepturilor succesorale ale unei persoane, drept urmare a renunrii sau înlturrii altor persoane de la motenire). Asemenea

35

termeni nu au îneles în afara discursului juridic i au fost creai special pentru a denota refereni aparinând de universul juridic. Alii sunt ,,împrumutai" din fondul lexical principal i folosii într-un sens specific, diferit de cel primar; de pild, verbul ,,a se perima" înseamn, în limbaj comun, a înceta s mai fie actual, a iei din uz, a se demoda, a se învechi, dar, în sens juridic, înseamn (despre o aciune civil) a se stinge din cauza depirii termenului legal. Termenul ,,rol" are semnificaia juridic list a proceselor supuse spre judecare la o instan. ,,Sarcin" înseamn, în sens juridic obligaie, îndatorire, rspundere pe care o are, de obicei, o persoan gratificat printr-o donaie sau printr-un testament. Cuvântul ,,titlu" este folosit în sens juridic fie ca act sau fapt juridic ce constituie temeiul, baza legal a unui drept, fie ca înscris, document care îl constat. Unii termeni livreti, rar folosii în limbajul comun, fac parte din ,,lexicul obinuit" al limbajului juridic. De pild, cuvântul ,,liberalitate", astfel cum este el definit de DEX (mrinimie, generozitate) are în limbaj juridic semnificaia, derivat dar mult mai precis, de act juridic prin care o persoan cedeaz cu titlu gratuit un bun propriu în favoarea unei tere persoane. Exist i termeni, strict juridici la origine, care au trecut treptat i în limbajul comun, cum este acela de ,,rechizitoriu", ce desemna la origine i continu s desemneze actul prin care procurorul dispune trimiterea în judecat a inculpatului, sintetizând totodat argumentele pe care se sprijin acuzarea, dar a fost preluat i de vorbitorii nejuriti ai limbii (române) în sensul figurat de acuzare grav i violent. De menionat i fenomenul îmbogirii limbajului juridic cu termeni de strict specialitate provenind din alte limbaje speciale ­ economic, financiar-bancar, medical, informatic etc., ca o reflectare a procesului continuu de adaptare a dreptului la realitile sociale noi, ce

36

se cer a fi reglementate. Cu titlu de exemplu, în ultimul deceniu s-au impus volens nolens i în limbajul juridic termeni precum ,,trafic de stupefiante", ,,licene pentru programe de calculator", ,,testare ADN", ,,manager", ,,acciz" etc. În fine, cum este firesc în cazul tuturor limbajelor neformalizate, comprehensive, o mare parte din termenii (conceptele sau noiunile) folosii în limbajul juridic nu au caracter de specialitate, ci fac parte din lexicul comun al limbii naturale ­ de pild, termenii folosii în expresiile ,,furtul se pedepsete cu închisoare" sau ,,actul a fost încheiat în dou exemplare i semnat de ambele pri". 3.2. Definiiile juridice Definiia este20 o propoziie prin care se determin semnificaia unui termen, se indic note caracteristice prin care o noiune se deosebete de altele, sau se explic modul de construcie a unei clase de obiecte. Structura oricrei definiii, inclusiv a celor juridice este A=df BC, unde A este definitul (în limba latin - definiendum), BC este definitorul (definiens), iar df este relaia de definire. Definitorul se compune din dou pri: B ­ genul proxim din care face parte A, i C ­ diferena specific, adic proprietatea / proprietile care îl delimiteaz pe A în cadrul B. De exemplu, în definiia ,,raportul juridic este o relaie social reglementat prin norme juridice", definiendum-ul este sintagma ,,raportul juridic", iar definiens-ul este sintagma ,,o relaie social reglementat prin norme juridice". La rândul su, definiens-ul acestei definiii se compune din genul proxim

20

Gheorghe Enescu - ,,Dicionar de logic", Editura tiinific i enciclopedic, Bucureti, 1985

37

,, o relaie social" i diferena specific ,,reglementat prin norme juridice".21 Regulile ,,tradiionale" care trebuie respectate pentru a preveni erorile în definire sunt urmtoarele: Regula adecvrii - definiia trebuie s convin întregului obiect definit i numai acestui obiect (extensiunea definitului trebuie s fie identic cu extensiunea definitorului). Din înclcarea acestei reguli decurg definiiile prea ,,strâmte", când extensiunea definitorului este mai mic decât extensiunea definitului, sau definiiile prea ,,largi", când diferena specific este confundat cu genul proxim. De exemplu, ,,Persoana cu deplin capacitate de exerciiu este persoana care a împlinit 18 ani" este o definiie prea ,,îngust", cci nu ine seama de faptul c i femeia de 16, sau chiar de 15 ani, care se cstorete, dobândete deplin capacitate de exerciiu22. Dimpotriv, definiia ,,Norma juridic este o regul de conduit" este prea ,,larg", întrucât exist numeroase reguli de conduit care nu au acele caracteristici care le transform în norme juridice (caracterul obligatoriu, caracterul general, caracterul impersonal, caracterul de impunere prin fora de constrângere a statului etc.) ­ de pild, regulile de conduit elegant, regulile jocurilor sportive, regulile ritualurilor religioase etc. Regula claritii - definiia trebuie s fie dat în termeni precii, univoci; în caz contrar, definiia este confuz, ceea ce este admisibil din punct de vedere retoric, dar nu i în spiritul rigorii tiinifice; de pild ,,Dreptatea este armonia sufletului cu el

Ibidem Potrivit Codului familiei, femeia care a împlinit 16 ani se poate cstori în mod liber, fr a avea nevoie de consimmântul prinilor, iar ­ în situaii speciale ­ cu acordul autoritii tutelare, poate încheia cstoria i femeia care a împlinit 15 ani.

22 21

38

însui" sau ,,Religia este sentimentul dependenei absolute" (Schleiermacher)23. Regula formei afirmative - pe cât posibil, definiia nu trebuie s fie dat în termeni negativi; o astfel de definiie este adecvat în cazurile dihotomice ­ de pild ,,Legea aflat în vigoare este legea care nu e abrogat", dar devine inadecvat când exist mai mult de dou posibiliti: ,,Ordonanele sunt acele acte normative care nu provin de la Parlament", dar nu provin de la aceast autoritate nici Hotrârile de Guvern, nici Ordinele minitrilor etc. Regula ireflexivitii ­ nimic nu trebuie s fie definit prin sine, altfel definiia este tautologic (eroarea idem per idem); de pild, ,,Contractul este o convenie" ­ dar termenii juridici ,,convenie" i ,,contract" sunt sinonimi. Regula asimetriei ­ definitorul nu trebuie s presupun în definiia sa definitul, altfel se genereaz eroarea cercului vicios (circulus in definiendo): ,,Infraciunea este fapta comis de un infractor", dar noiunea de ,,infractor" nu poate fi definit independent de cea de ,,infraciune". În literatura de specialitate24 au fost identificate urmtoarele tipuri de definiii juridice: a) Definiiile justificative sunt folosite de legiuitor în cadrul limbajului juridic normativ i se caracterizeaz prin scopul lor de a legitima, de a fundamenta, de a reliefa conformitatea cu valorile juridice. De pild, definiia constituional a Parlamentului, de organ reprezentativ suprem al poporului român i unic autoritate legiuitoare a rii este menit s justifice existena i competenele acestei instituii în sistemul autoritilor publice centrale.

Teodor Vidam, Amenofis T. Vidam - Prelegeri de logic juridic, Editura ,,Dimitrie Cantemir", Târgu-Mure, 1998 24 Gheorghe Mihai - Introducere pentru o logic juridic, Editura Intelrom S.R.L., Piatra Neam, 1991, p.59-61

39

23

b) Definiiile prin relaii sunt cele care indic sistemul de relaii sociale instituite - ,,Sunt funcionari publici cetenii români, care îndeplinesc un serviciu public permanent la dispoziia ceteanului". Aceste definiii sunt i ele considerate justificative. c) Definiiile prin care sunt calificate faptele reprezint un tip special de definiii juridice, cum ar fi: ,,Înelciunea este inducerea sau meninerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevrat a unei fapte mincinoase sau ca mincinoas a unei fapte adevrate" La aceste definiii ,,normative" se adaug numeroasele definiii formulate în doctrina juridic, pe care autorul citat le consider ,,opinabile". Într-adevr, în lipsa unei definiii legale, revine tiinei dreptului rolul de a determina semnificaia unor termeni folosii de legiuitor, iar fiecare autor poate avea un punct de vedere propriu asupra înelesului i conotaiei unui semnificant. Dac definiiile legale sunt impuse, cele formulate în literatura de specialitate sunt expuse. De pild, conceptul de ,,sanciune juridic", nedefinit de legiuitor, a fost definit în literatura de specialitate25 ca fiind ,,consecina defavorabil cuprins în dispoziia normei de drept, pe care o suport acela care nu se comport în modul stabilit de lege" (I. Wisziewski), ,,dezavantajul impus de stat persoanei responsabile de svârirea unei fapte ilicite" (C.E. Gyula), ,,punerea forei organizat în stat în serviciul dreptului" (M. Djuvara) .a.

25

Gheorghe Mihai, op.cit., p.60

40

4. Fenomene de ambiguitate în cadrul discursului juridic Datorit subsumrii sale categoriei mai largi de limbaj natural, limbajul juridic preia i caracterul imprecis i neunivoc al acestuia, care se datoreaz fenomenelor inevitabile de omonimie i polisemie. Omonimia este o form tipic de ambiguitate (sau plurivocitate) a limbajului natural, care survine în cazul unor expresii (noiuni sau enunuri) cu înelesuri i referine diferite26. De pild, noiunea ,,parchet" desemneaz atât o realitate juridic (instituia judiciar care are ca principal atribuie exercitarea aciunii penale i susinerea acuzrii în procesele penale), cât i realiti extra-juridice (un anume tip de pardoseal, sau fiecare din suprafeele în care este împrit o pdure în vederea exploatrii ei raionale). La nivel sintagmatic, oferim ca exemplu enunul ,,X a prezentat testamentul tatlui su", care este ambiguu, întrucât poate fi îneles atât în sensul în care testamentul este opera lui X, care îl prezint tatlui su, cât i în sensul în care testamentul provine de la tatl lui X, care prezint acest act unui oarecare ter. Polisemia (omonimia cointensiv sau ambiguitatea sistematic) intervine în cazul unor expresii care poart relativ acelai îneles, dar se refer la realiti diferite27. De pild, termenul ,,aciune", care în sens juridic desemneaz actul procedural prin care este declanat procedura judiciar (procesul civil sau penal), pstreaz ca intensiune înelesul de desfurare a unei activiti (în vederea atingerii unui scop), îneles ce se regsete i în sintagme nejuridice ca ,,a (se) pune în aciune" = a (se) pune în micare, ,,aciune armat" = operaiune militar, sau chiar ,,aciune epic" = succesiunea întâmplrilor dintr-o oper literar. De remarcat c termenul mai are un îneles (inclusiv) juridic, acela de hârtie de

26 27

Petru Ioan, op.cit, p.103. Ibidem, p.105

41

valoare care reprezint o parte prestabilit a capitalului social al unei societi comerciale pe aciuni, i care confer deintorului dreptul la dividende, dreptul de a participa i de a vota în cadrul adunrilor generale ale acionarilor etc.; acest din urm sens al termenului ,,aciune" ilustreaz mai curând un caz de omonimie în raport cu cele anterior enunate decât un caz de polisemie. Din fericire, asemenea situaii de ambiguitate sunt înlturate în majoritatea cazurilor prin plasarea în context a constituenilor lingvistici, astfel încât simplul fapt al utilizrii sale într-un text juridic îl va ghida pe lector / auditor spre sensul juridic al expresiei. Idealul oricrui limbaj specializat este monosemia i monoreferenialitatea, care s fac posibil utilizarea repetat a aceluiai semnificant (termen sau enun) cu exact acelai îneles i desemnând exact aceeai realitate, în preuirea principiului aristotelic al identitii. Din pcate sau din fericire, o asemenea suprapunere perfect a doi termeni nu este cu putin, fie i datorit faptului c în procesul complex de comunicare (inter)uman intervin i ali factori decât cei sub auspiciile crora am fcut aceast analiz, cum ar fi conotaia sau sensul subiectiv al comunicrii, emitentul sau locutorul i receptorul sau interlocutorul, cu caracteristicile lor personale i contextuale. Sensul i sfera noiunilor juridice difer de la o ramur de drept la alta, i uneori chiar i în cadrul aceleai ramuri de drept. De exemplu ­ noiunea de ,,rud" are înelesuri sensibil diferite în dreptul penal, dreptul civil sau în dreptul familiei.

42

5. Particularitile discursului juridic 5.1. Folosirea adagiilor latine în discursul juridic Abundena de adagii latine este ,,una dintre particularitile cele mai frapante ale limbajului juridic"28 Adagiile (maximele, aforismele) sunt cugetri (în spe, cu caracter juridic) enunate într-o form concis, uor de memorat, exprimând principii etice sau norme de conduit. Aceste enunuri sunt, în marea lor majoritate, opera jurisconsulilor romani, întemeietori i spirite vizionare ai dreptului, ale cror monumente de gândire juridic impresioneaz i inspir înc contemporaneitatea. Datorit acestor caracteristici, de cele mai multe ori adagiile latine sunt formulri ale principiilor de drept, adic ale acelor legi fundamentale care constituie ,,armtura", ,,scheletul" sistemului de drept (romano-germanic). Într-o fericit exprimare, aparinând autorilor Gheorghi Mateu i Arthur Mihil29, ele sunt ,,adevrate oracole ale jurisprudenei, oferind o direcie atunci când legea este obscur sau insuficient". Aceeai autori surprind câteva dintre funciile utilizrii adagiilor latine în discursul juridic: Acestea pot fi astfel formulate: 1) Funcia mnemotehnic Aceast funcie rezid din concizia caracteristic aforismelor, care le face uor de memorat. Uneori, adagiile nici nu sunt enunate în întregime în limbajul juridic uzual, primele sale cuvine fiind suficiente pentru a evoca întreg principiul de drept pe care aforismul îl exprim. De pild, principiul conform cruia copilul conceput este considerat a avea personalitate juridic i, în consecin, beneficiaz de dreptul la succesiune ­ infans conceptus pro nato habetur, este recunoscut de vorbitorii limbajului juridic i dac este exprimat doar

28 29

Gheorghi Mateu, Arthur Mihil, op.cit., p.49 Ibidem, p.49

43

sintagma infans conceptus. De asemenea, expresia de cujus succesione agitur (,,cel despre a crui succesiune este vorba", defunctul) este utilizat de juriti în forma sa prescurtat de cujus. 2) Funcia de conservare a principiilor de drept Autorii citai subliniaz i împrejurarea c folosirea limbilor naionale predispune la alterarea sensului exact al principiului de drept, datorit tendinei de folosire a termenilor sinonimi, care niciodat nu prezint identitate absolut de îneles i referin30. Din acest punct de vedere, învarea adagiului în forma sa originar, în limba latin, form care este de uz internaional, prezint avantajul de a pstra forma exact a principiului de drept evocat, chiar în contextul folosirii lui în discursul formulat în limbile naionale, evitând astfel riscurile polisemiei. 3) Funcia de fundamentare a argumentrii juridice Exist situaii când legea nu reglementeaz în amnunt anumite chestiuni, care totui apar în viaa social i se cer a fi soluionate. Dincolo de argumentele de analogie31 , principiile de drept ofer întotdeauna o fundamentare solid raionamentului juridic, întrucât, dup cum am artat, ele reprezint legile fundamentale pe care se întemeiaz însui sistemul de drept. Astfel, o argumentare juridic coerent i evident32 care pornete de la certitudinea unui principiu de drept, este la adpost de critica arbitrariului, chiar dac nu se fondeaz pe un anume text de lege. 4) Funcia de sporire a solemnitii discursului juridic În fine, folosirea adagiilor latine are i rolul de a conferi solemnitate discursului juridic, fie c este vorba de pledoaria avocatului ori a procurorului, sau chiar de motivarea hotrârilor judectoreti.

A se vedea în acelai sens i Petru Ioan ­ op.cit., p.106 Aplicare a reglementrilor existente într-o problem (nereglementat) distinct, dar foarte asemntoare. 32 În sensul cartezian, de claritate i distincie.

31

30

44

5.2. Prezena arhaismelor în limbajul juridic Numeroasele arhaisme care se regsesc în limbajul judiciar, în special în ramura dreptului civil, constituie o alt caracteristic frapant pentru neiniiaii în domeniu, constituind uneori motiv de amuzament sau chiar surs de neînelegeri. Unele ramuri de drept, mai precis actele normative care le constituie izvor principal, s-au bucurat de mai mult atenie din partea legiuitorului contemporan decât altele. De pild, Codul penal i Codul de procedur penal dateaz din anul 1968, pe când Codul civil, chiar cu modificrile sale succesive, este totui cel de la 1864, situaia fiind similar în cazul Codului de procedur civil român, singurul din Europa care dateaz din 1865. În raport de aceast situaie, este explicabil abundena de arhaisme în limbajul juridic civil. Cu titlu de exemplu, vom enumera câiva termeni ilustrativi în acest sens: emolumentul motenirii, în sensul de profit, de avantaj pe care îl aduce aceasta motenitorilor, emfiteoz, în sensul de contract de închiriere cu durat extins, anatocism ­ operaiunea de capitalizare a dobânzii etc. În practica judiciar i în doctrin exist o oarecare tendin de moderare a acestui fenomen, prin înlocuirea anumitor arhaisme cu corespondentul lor modern. Totui, este de presupus c ,,reformarea" limbajului juridic va veni o dat cu reformarea întregului sistem normativ i judiciar, ca o urmare fireasc a adoptrii unui nou Cod civil i Cod de procedur civil33.

33

În legtur cu procesul de modernizare a limbajului normativ a se vedea i supra, seciunea 2.1.

45

Capitolul al II-lea Interpretarea limbajului normativ ca mod de întemeiere a argumentelor juridice

1. Noiunea de ,,interpretare" Conceptul de ,,interpretare" este departe de a avea un îneles univoc i unanim acceptat34. Totui, el poate fi asumat în sensul de clarificare i explicare, sau de transpunere dintr-un limbaj în altul, în scopul desluirii sensului unui semnificant (cuvânt, semn, simbol etc.). De pild, citirea (i, desigur, interpretarea!) indicaiilor unui termometru presupune mai întâi transpunerea dintr-un limbaj artificial creat (gradaiile aferente coloanei de mercur sau de alcool) în limbajul natural (constatarea c sunt 10 grade Celsius); interpretarea nu se oprete îns aici, cci este urmat de obicei i de o apreciere subiectiv, adic o transpunere din planul obiectiv, strict constatativ, în planul conotaiei, al sensului subiectiv i contextual (de pild, în mintea subiectului, interpretarea va fi ,,ce frig este!" dac ne aflm într-o dup amiaz a lunii iulie sau, dimpotriv, ,,e o zi clduroas azi" - în timpul sezonului rece). De fapt, la o analiz mai atent putem constata cu uurin c toate actele noastre cotidiene i însi gândirea noastr se bazeaz pe sau reprezint o form de comunicare, de transpunere dintr-un limbaj în altul ­ fie c este vorba de diferite forme ale limbajului natural, fie de limbaje artificial create, sau chiar de aa-numitul limbaj ,,real", al obiectivrilor de

pentru o analiz cu valene exhaustive, a se vedea Petru Ioan ­ Resemnificri, vol. I ­ "Logica, la confluen cu hermeneutica", Editura "tefan Lupacu", Iai, 2004, cap. 8 - ,,Parcursuri ale interpretrii în câmpul cunoaterii i al exprimrii discursive", pp.131-176

46

34

ordin psiho-fizic (realizarea unui proiect, implementarea unei invenii etc., sau, dimpotriv, relatarea unor întâmplri, descrierea unei stri de fapt). În acord cu autorul citat35, subscriem parafrazrii celebrului citat biblic, exclamând ,,interpretarea interpretrilor, toate sunt interpretri!". 2. Conceptul de limbajul normativ Limbajul normativ trebuie s se caracterizeze prin monosemie i monoreferenialitate. El impune un stil sobru i exclude ,,alunecrile" de sens specifice limbajului de tip performativ (injonctiv, conotativ). În literatura de specialitate s-a exprimat ideea c ,,stilul legii trebuie s fie pus sub autoritatea tiinei legiferrii i a unei solide tehnici legislative", concluzionându-se chiar c ,,le style de loi est la loi même" (stilul legii este însi legea)36. De remarcat îns c ,,grania" dintre enunurile constatative i cele performative este una extrem de fragil. Practic, toate enunurile constatative pot fi reformulate ca performative, o dat cu explicitarea inevitabilei lor fore ilocuionare. De pild, textul uscat al articolului 208 din Codul penal ,,Luarea unui bun mobil din posesia sau detenia unei alte persoane, în scopul de a i-l însui pe nedrept, se pedepsete cu închisoare de la 1 la 12 ani" poate fi ,,tradus" i într-un registru performativ: ,,Noi, societatea, v ameninm pe voi, potenialii hoi, c vei avea de suferit o privare de libertate în cazul în care nu v reprimai intenia de a sustrage!" O nuanare a stilului eminamente normativ i descriptiv al limbajului legiuitorului se regsete i în literatura de specialitate37, unde se subliniaz c, prioritar fa de reglementarea propriu-zis,

35 36

Ibidem Gheorghi Mateu, Arthur Mihil, op.cit., p. 54 37 Ibidem, p.53

47

,,este esenial ca norma juridic s-i exprime mesajul" i ,,s dezvluie motivaia social, raiunea legiuitorului".

3. Reguli de interpretare gramatical a limbajului juridic normativ Este de la sine îneles c i limbajul juridic, ca limbaj de specialitate, are nevoie s fie interpretat, adic clarificat, explicat, adus la o form comprehensibil, indiferent dac este vorba de limbajul juridic normativ sau de cel judiciar sau chiar doctrinar. Ne referim aici la interpretarea gramatical, lingvistic a discursului juridic, celelalte tipuri de interpretare fcând obiectul unui alt capitol al acestei lucrri. Literatura de specialitate român38 se limiteaz la a prelua setul de reguli de interpretare a limbajului juridic normativ, formulat în doctrina strin: 1) Interpretarea vulgari sau loquendi (ceea ce am putea numi o interpretare ad literam), care presupune adoptarea sensului ,,natural", primar al termenilor folosii; 2) Interpretarea ab etymologia (adic interpretarea etimologic), care înseamn preluarea sensului originar al expresiei ­ de pild în cazul unui text juridic cu o vechime apreciabil, ce cuprinde termeni care fie nu se mai regsesc în limbajul contemporan, fie se regsesc cu un îneles diferit de cel originar; 3) Interpretarea ab ratione legis stricta (practic, o interpretare oficial) ­ adic preluarea pur i simplu a sensului dat de însui legiuitor unui cuvânt sau unei expresii. Când exist o astfel de explicare a termenilor folosii într-un act normativ, emanând chiar de la legiuitor, ea are caracter oficial i obligatoriu pentru interpret; de pild, Codul penal cuprinde un capitol final special dedicat definirii

38

Gheorghi Mateu, Arthur Mihil, op.cit., p.52

48

unor termeni folosii în cuprinsul su. Acest tip de interpretare este folosit de legiuitor nu numai în situaiile când dorete s precizeze înelesul juridic al unui termen din limba naional, dar i atunci când ar dori s impun un termen cu totul nou, inexistent în lexic (o creaie original sau o preluare prin traducere dintr-o alt limb naional). 4) Interpretarea ab ratione legis ­ este tipul de interpretare care presupune ptrunderea de ctre interpret a spiritului legii i asumarea corespunztoare a înelesului termenilor folosii, dincolo de sau chiar în contra sensului lor literar. 5) Interpretarea pro subjecta materiae (la limit, o interpretare contextual) ­ în care termenii folosii de legiuitor trebuie preluai în sensul impus de spea dedus judecii, chiar dac în acest fel s-ar opera o abatere de la sensul lor ,,natural". Aceste reguli se cer a fi folosite nuanat, în funcie de particularitile textului legal fiind mai potrivit unul sau altul dintre tipurile de interpretare enunate. De asemenea, ele trebuie întregite cu unele principii ale interpretrii cu un caracter mai general, cum ar fi plasarea termenilor în context i identificarea caracterului lor de termeni ,,de specialitate", adic având un îneles diferit de cel obinuit. De pild, simpla împrejurare c termenul ,,parchet" este întâlnit în cuprinsul Codului de procedur penal impune interpretarea sa juridic, de organ de urmrire penal, înlturând sensul comun al cuvântului. De asemenea, în cadrul unui proces comercial nu va fi necesar precizarea c prin termenul ,,societate" se înelege o persoan juridic care desfoar activiti comerciale, contextul impunând, dimpotriv, formularea unor precizri doar dac termenul ar fi folosit în înelesul lui nejuridic, comun, de sistem social organizat.

49

Information

Microsoft Word - Logica juridica A5 final.doc

20 pages

Find more like this

Report File (DMCA)

Our content is added by our users. We aim to remove reported files within 1 working day. Please use this link to notify us:

Report this file as copyright or inappropriate

531129